Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 375/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Decizia penală Nr. 375
Ședința publică de la 27 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
GREFIER - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
La ordine fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, părțile civile, personal și ca reprezentant legal al părților civile minore, inculpații și, partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal de Urgență " " Bârlad, împotriva deciziei penale nr. 40/A/20 februarie 2008 Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 24 iunie 2008, în ședință publică, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 2188/18 decembrie 2006 a Judecătoriei Bârlads -au hotărât următoarele:
Au fost condamnați inculpații și, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal. În temeiul art. 71 Cod penal s-au interzis inculpaților drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a, b, c din Codul penal. În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată condiționat pedeapsa aplicată. S-au pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii condiționate.
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri materiale și morale și au fost obligați inculpații să plătească în solidar și în limita sumelor asigurate cu asiguratorul " Asigurări" B, următoarele sume: suma de 15.000 lei RON despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea îngrijirii de care părțile civile au fost lipsite ca urmare a decesului numitei către, suma de 7.000 lei RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, pomeniri pentru victima; suma de 4.000 lei daune morale către partea civilă; despăgubiri periodice materiale după cum urmează: către și suma de 1.920 lei pentru fiecare calculată de la data de 24.03.2002 și până la zi și în continuare câte 40 lei pentru fiecare lunar până la majorat; suma de 2.400 lei RON despăgubiri periodice calculate de la 24.03.2002 până la zi și în continuare lunar 50 lei RON pentru minorul până la împlinirea vârstei de 18 ani și suma de 2.400 lei RON pentru calculată începând cu 24.03.2002 și până la majorat. Suma de câte 25.000 lei daune morale pentru, și.
S-a respins cererea de despăgubiri morale și materiale formulată de părțile civile în contradictoriu cu părțile responsabile civilmente Spitalul de Adulți Bârlad și Direcția de Sănătate
S-a menținut măsura sechestrului asigurator dispusă prin încheierea din 22 noiembrie 2006.
Au fost obligați inculpații să plătească în solidar și în limita sumelor asigurate cu " Asigurări" B suma de 16.172,5 lei RON cheltuieli judiciare către părțile civile.
A fost obligat fiecare inculpat să plătească cheltuieli judiciare către stat în sumă de 700 lei RON în limita sumelor asigurate cu " Asigurări"
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu numărul 2865 din 15 mai 2006 s-a înregistrat, în vederea rejudecării, cauza penală privind pe inculpații și. Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad din 13 decembrie 2004, întocmit în dosarul 3173/P/2004.
La prima judecată în fond a cauzei s-a pronunțat sentința penală nr. 1581 din 19 octombrie 2005 Judecătoriei Bârlad. Prin decizia penală 176/A din 26.04.2006, pronunțată de Tribunalul Vasluis -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, inculpații și, precum și partea civilă și s-a desființat soluția dată trimițându-se cauza spre rejudecare. S-a apreciat că sentința penală pronunțată la prima judecată este lovită de nulitate absolută întrucât nu au fost citate toate părțile civile.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că cei doi inculpați, medici la Spitalul de Adulți Bârlad, nu au acordat o asistență medicală corespunzătoare pacientei, internată în spital cu o sarcină în vârstă de 39 săptămâni și punga amniotică ruptă. Aceasta a decedat.
La reluarea judecății părțile și-au însușit proba testimonială administrată la prima judecată și au solicitat completarea probatoriului cu declarația altor martori, medici, de aceeași specialitate cu inculpații, dar și un medic anestezist.
S-a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale sau completare la expertiza medico-legală efectuată în timpul urmăririi penale. Ambii inculpați au invocat că la urmărirea penală lucrarea medicală efectuată este impropriu intitulată raport de expertiză. Aceasta reprezintă doar o autopsie. S-a mai invocat că expertizele nu au răspuns la toate obiectivele stabilite de organul de urmărire penală. Expertizele medicale nu sunt concludente cu privire la momentul când se putea prevedea sau înlătura evenimentele care au atras moartea pacientei. În soluționarea cererilor inculpaților au fost avute în vedere dispozițiile art. 28 din nr.HG 774 din 7 septembrie 2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a nr.OG 1/2000 privind organizarea activității instituțiilor de medicină legală.
Potrivit acestui text în cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz,organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico legale unor unității medico-legale ierarhic subordonate acesteia,decât dacă au apărut date noi medicale sau de anchetă. În acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competența Institutului de Medicină Legală "Prof. Dr. Minovici"
În timpul urmăririi penale s-a efectuat de către Serviciul Medico Legal Județean Voe xpertiză medico-legală care a fost înregistrată cu nr. 24/N/2002 din 2 august 2002.
Prin adresa Poliției Bârlad cu nr. - din 26 martie 2006 s-au solicitat următoarele: "care este felul morții, cauza medicală a morții, dacă se pun în evidență urme de tratament medical și care sunt acestea, dacă există concordanță între diagnosticul clinic și diagnosticul anatomo - patologic, dacă tehnica și conduita medicală a fost sau nu indicată și corect aplicată, ce greșeli de tehnică și conduită medicală au existat și ce consecințe au avut, dacă prescrierea și administrarea medicației s-au făcut corect, dacă există raport de cauzalitate între deces și greșelile medicale constatate, dacă era indicată ca după instalarea stopului cardio-respirator să se intervină pentru salvarea fătului".
Prin adresa Poliției Bârlad nr. - din 28 martie 2002 s-a solicitat suplimentar: "dacă eventual o intervenție chirurgicală efectuată în ziua de 23 martie 2002 ar fi putut duce la salvarea mamei și a fătului,dacă în ziua de 24 martie 2002 se mai impunea intervenția chirurgicală pentru salvarea mamei și a copilului sau era tardivă,la o multipară,în travaliu,care este perioada de timp de la ruperea pungii amniotice până la necesitatea intervenției operatorii,dacă nu se impune intervenția operatorie chiar de la internare, având în vedere talia mică, vârsta și greutatea mamei, talia fătului precum și travaliul prelungit, dacă ruptura uterină s-a făcut brusc sau în timp, la ce oră aproximativ și care a fost cauza ei dacă s-ar fi stabilit clinic la timp diagnosticul de ruptură de uter, o eventuală intervenție chirurgicală ar fi salvat pacienta, având în vedere starea pacientei și simptomele pe care le-a prezentat la orele 10.30 aceasta dacă ar fi fost posibilă diagnosticarea de ruptură uterină și cine trebuia să stabilească acest diagnostic, dacă este posibil ca în cazul în care ruptura uterină s-a produs la orele 10.30, sângele care a fost găsit în cavitatea abdominală cu ocazia necropsiei să nu se fi coagulat din cauza tulburărilor de coagulabilitate, ce tehnică și conduită medicală ar fi fost indicată pentru a preveni și evita ruptura uterină când și de cine trebuia aplicată".
Din nr. 6345 a Spitalului de Adulți Bârlad, secția, copia referatului întocmit de inculpata, referatul întocmit de Dr. -, examenul intern al cadavrului, examene complementare, diagnosticul macroscopic, examenul intern, examene complementare efectuate la, expertiza medico-legală efectuată de Serviciul Medico Legal Județean Vac oncluzionat următoarele: "Moartea numitei a fost patologică. S-a datorat unei insuficiențe cardio-respiratorie acute, urmare a unui șoc hemoragic, generat de o hemoragie internă masivă. internă, responsabilă de tanato-geneză, s-a produs ca urmare a unei rupturi uterine complete,segmento-corporală, dispusă postero-lateral dreaptă, instalată în travaliu la o gravidă de 36 ani cu 14 gestații și 5 parturiții în antecedente.
La examenul necroptic au fost evidențiate urme de tratament medical, consemnate în raport, tratamentele efectuate sunt de asemenea notate în documentația medicală și referatele medicale citate. Pacienta a fost internată cu diagnosticul: ",VP, sarcină 39 săptămâni, unic, prezentație craniană, MR de o oră (22.III.ora 5) diagnosticul de deces nu este consemnat în foia de observație, a fost suspicionată o embolie amniotică".
Pe parcursul internării a fost luată în considerare o corioamniotită. Diagnosticul anatomo - patologic relevă drept cauză de moarte șocul hemoragic, urmare a unei hemoragii interne prin ruptură de uter.
S-a concluzionat că sunt elemente care indică existența unor deficiențe în acordarea asistenței medicale.
ar fi trebuit să se gândească la posibilitatea apariției, în sarcină și mai ales în travaliu, la o femeie cu risc obstetrical crescut, a unei astfel de complicații (ruptură uterină), care poate avea o simptomatologie mai mult sau mai puțin manifestă, deși cel puțin simptomatologia din 24 martie 2002, ora 10.35 apare, ea fiind legată de perfuzia ocitocică de la ora 10.30 care, conform celor consemnate, a fost chiar întreruptă ulterior, varianta rupturii uterine nu a fost luată în considerare,ci doar a fost suspicionată existența unui sepsis, probabil ținându-se cont și de existența unor membrane rupte de circa 53 ore. Doar în referatul medicului clinician apare notația "temperatură 40,3 grade C". S-a opinat că nu sunt îndeplinite caracteristicele unei febre de tip septic, în plus o febră septică nu cedează așa ușor după medicație, pacienta era sub antibiotice.
Cu privire la sindromul de preruptură s-a concluzionat că simptomatologia unei astfel de complicații poate fi mai mult sau mai puțin manifestă,dar modificarea bruscă a stării pacientei după perfuzia ocitocică de la ora 10.30,ziua de 24.03.2002 la o pacientă cu risc obstetrical crescut (vârsta, gestație, nașteri, stare socială) cu creștere bruscă a frecvenței cardiace la 160, tensiune arterială mică (indice de șoc peste unu) trebuia să ridice și această problemă,ce urma,relativ ușor,să fie verificată prin examen clinic și examen de laborator - efectuarea unui diagnostic diferențial ar fi fost la îndemâna medicului.
Creșterea frecvenței cardiace poate asigura pentru un anumit timp menținerea unei valori normale a tensiunii arteriale, în plus pacienta a primit soluții perfuzabile.
S-a menționat în expertiză că declanșarea nașterii este fără discuție indicația corectă dacă sarcina,cu membrane rupte, este la termen sau aproape la termen.
În comportamentul medicilor a existat un amestec de atitudine activă de temporizare - clismă evacuatorie pe 22.03.2002, dar mai ales perfuzia ocitocică pe 23.03.2002 urmată de un interval liber cu o altă perfuzie ocitocică pe 24.03.2002 după simptomatologia de la 10.30, urmează o nouă temporizare cu opțiune pentru o intervenție chirurgicală la ora 17.00.
Cu privire la legătura de cauzalitate s-a concluzionat că perfuzia ocitocică a fost făcută inițial ca o indicație corectă pentru declanșarea travaliului, dar ea poate duce la complicații de tipul rupturii uterine, complicație ce trebuia sesizată.
Din documentație nu reiese că s-a încercat o ajustare a dozei de ocitocină funcție de bătăile cordului fetal și de răspunsul uterin.
Nu s-a putut stabili cu certitudine care a fost momentul inițial al rupturii uterine, nici dacă a existat o ruptură spontană minoră parțială, agravată de perfuzia ocitocică sau perfuzia ocitocică a determinat ruptura uterină.
C mai probabil ruptura uterină este în relație cu perfuzia ocitocică efectuată la ora 10.30 pe data de 24.03.2002 la o pacientă cu risc obstetrical crescut.
S-a concluzionat că se putea tenta o intervenție pentru salvarea măcar a copilului,după instalarea stopului cardio-respirator la mamă,cu atât mai mult cu cât se suspiciona o embolie amniotică. Nu s-au identificat măsuri luate pentru a evidenția starea fătului în acel moment. La autopsie a fost evidențiat faptul că ruptura uterină nu a interesat placenta, putându-se prezuma existența unei circulații materno-fetale până spre stadiul terminal.
În punctul opt din concluziile expertizei se precizează că o intervenție chirurgicală pe 23 martie 2002 ar fi dus la rezolvarea cazului în situația în care se aprecia necesitatea intervenției chirurgicale la acea dată. S-a considerat că,dacă tot s-a luat măsura de declanșare a travaliului pe 23 martie 2002, cu perfuzie ocitocică, până a doua zi dimineața era indicată rezolvarea cazului. S-a apreciat că era important faptul că pacienta era cu risc obstetrical crescut. frecvent în rupturile premature de membrană travaliile sunt distocice, în astfel de situații travaliul este prelungit la perioade de distocie dinamică la care se adaugă influența negativ a chiar procedeelor de declanșare.
În data de 24 martie 2002, intervenția chirurgicală a fost o necesitate absolută, după ora 10.30, ea ar fi fost cu siguranță efectuată de către medici dacă diagnosticul corect ar fi fost măcar suspicionat. S-a mai apreciat că această complicație, în cazul dat,trebuia să fie prima opțiune de diagnostic: lipsa variabilității bătăilor cordului fetal în condițiile perfuziei ocitocice puteau fi interpretate și ca semne ale unei suferințe fetale.
Intervalul de timp dintre momentul rupturii pungii amniotice și o eventuală intervenție chirurgicală este funcție de datele concrete ale cazului,de măsura terapeutică aleasă de medic,această metodă nu este obligatorie. Nu au existat elemente care să impună o intervenție chirurgicală chiar de la internare,bazinul mamei era verificat prin nașterile anterioare,iar măsurile de declanșare a travaliului urmau a fi luate.
La punctul 12 din concluzii s-a accentuat din nou aspectul că nu s-a putut stabili momentul ruperii uterului și nici dacă a existat un singur moment,dar cu certitudine la ora 10.30 în ziua de 24 martie 2002, au existat semne ale acestei complicații care au fost rău interpretate, diagnosticul diferențial cu corioamniotită trebuia făcut.
de ruptură nu a evoluat supraacut cum consideră medicul clinician, semnele clinice consemnate în foaia de observație dar mai ales datele anatomo - patologice certifică o evoluție hemoragică mai lungă, de ordinul orelor.
Diagnosticul de șoc, în cazul analizat este o certitudine.
Stopul cardiac de la ora 14.00 fost în relație cu modificarea poziției pacientei, aflată în șoc, situație în care s-a produs o compresie pe vena cavă de către uterul gravid.
S-a mai concluzionat că dacă s-ar fi stabilit diagnosticul corect sau măcar ar fi fost suspicionat medicii ar fi intervenit și salvat viața mamei și fătului. Ruptura uterină trebuia suspicionată iar diagnosticul putea fi stabilit de medicul obstetrician, responsabilitatea diagnosticului este a medicului de gardă și implicarea șefilor de secție în luarea deciziilor în special a celor de temporizare a rezolvării cazului, întrucât peste tot în documentație sunt menționați ca fiind consultați în legătură cu cazul ori dând indicații terapeutice.
Valoarea datelor legate de existența sângelui coagulat este redusă, în cavitatea abdominală era și sânge coagulat., viabil, la termen, a decedat ca urmare a unei axfisii urmare a insuficienței circulatorii materno-fetale, generată de hemoragia internă,consecință a rupturii uterine.
Concluziile Institutului de Medicină Legală I comunicate cu nr. 641 din 10.03.2003 Poliției Bârlad, fila 34 dosar urmărire penală,a reținut concluziile raportului de expertiză anterior cu privire la decesul numitei. Concluzionează că moartea femeii a fost patologică. Ea s-a datorat șocului hemoragic prin inundarea peritoneală consecutiv unei rupturi uterine.
Conduita medicală a fost adecvată până la data de 24.03, ora 10.00, când apar semne clinice bruște legate de perfuzia cu ocitocină, ceea ce trebuia să trezească suspiciunea de ruptură uterină. În fața acestei suspiciuni se impune intervenția chirurgicală, dar ea a fost temporizată și de șeful de secție care, la ora 12.00 a amânat-o pentru ora 17. Lipsa suspiciunii de ruptură și consecutiv a intervenției chirurgicale a avut consecințe letale. Administrarea medicației a fost adecvată și corect indicată. Între lipsa suspiciunii de diagnostic și intervenția chirurgicală precoce este o legătură de cauzalitate. Se indica cel puțin salvarea fătului,dar nu exista elemente pentru a evalua o preocupare în acest sens. Totul a fost dominat de salvarea mamei. Intervenția din 23.03.când s-a dovedit ineficiența ocitocinelor ar fi salvat viața mamei și fătului.
Nu rezultă din documente dacă această perfuzie s-a făcut pe 23 și ce efect a avut.
În 24.03, ora 12, indicația de cezariană era fără echivoc și ar fi creat șanse de salvare a vieții mamei și fătului. Perioada dintre ruperea pungii amniotice și o intervenție chirurgicală,variază de la caz la caz și în speță nu se impunea de la început. Ruptura uterină s-a produs probabil pe 24.03, ora 10, după perfuzia ocitocică de la acea dată.
Suspiciunea de ruptură și intervenția imediată ar fi crescut șansele reale de salvare a vieții. Obligația intervenției revenea medicului ce asista gravida la 24.03.2002 și șefului de secție ce a fost informat telefonic, dar nu s-a prezentat la caz și a tergiversat intervenția la ora 17.00.
Ruptura uterină nu putea fi prevenită, dar trebuia să fie suspicionată ca diagnostic. Comisia Superioară Medico-Legală - Institutul de medicină legală " Minovici" examinând actele medico-legale ale cauzei privind pe precum și dosarul cauzei a aprobat Raportul de expertiză medico-legală (autopsie) nr.24/N/2002 a V, avizul nr. 641 din 10.03.2003 al Comisiei de Avizare și Control de pe lângă I,care răspunde obiectivelor stabilite cu precădere. A precizat: "Conduita medicală a fost adecvată până în data de 23.03.2002 când după prima perfuzie ocitocică,în fața ineficienței acesteia, se impunea efectuarea operației cezariene. Dacă se adopta această atitudine terapeutică s-ar fi evidențiat apariția unei complicații grave și ar fi oferit șansa de supraviețuire".
Avizul dat de Comisia Superioară este semnat de un colectiv de medici inclusiv cu specialitate obstetrică-ginecologie. Proba testimonială administrată în timpul urmăririi penale și cercetării judecătorești nu furnizează aspecte medicale noi care să justifice o nouă expertiză medico-legală. Din declarațiile martorilor audiați se conturează existența unui comportament medical inadecvat în raport cu antecedentele pacientei și simptomatologia prezentată pe parcurs.
Inculpata, medicul de gardă din ziua de 24 martie 2002, nu a suspicionat diagnosticul de ruptură uterină care ulterior a condus la decesul pacientei. Inculpatul în calitate de șef de secție obstetrică-ginecologie din cadrul Spitalului de Adulți Bârlad cunoștea cazul pacientei, nu s-a prezentat la ora 12 când a fost anunțat, a amânat intervenția chirurgicală pentru ora 17.00.
, lipsa unui diagnostic corect au avut drept consecință moartea victimei.
S-a apreciat de către Judecătoria Bârlad că în cauză sunt întrunite elementele infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal, iar de săvârșirea acestei infracțiuni s-au făcut vinovați ambii inculpați. Fiecare inculpat urmând să fie obligat la pedeapsa închisorii care se va individualiza potrivit art. 52 și 72 din Codul penal.
În acest sens s-au reținut împrejurările faptei, gradul de pericol social, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și de regret a inculpaților pe parcursul cercetărilor. Pedepsele au fost orientate spre limita minimă a pedepsei.
În temeiul art. 71 din Cod penal s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, c, din Codul penal. În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat pedeapsa grațiată. S-a pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 7 din aceeași lege privind revocarea grațierii.
În temeiul art. 163 ultimul aliniat lit. b Cod procedură penală s-a menținut sechestrul asigurator.
Cu privire la cererea de despăgubiri instanța reține:
La prima judecată, în nume propriu și ca reprezentant legal al minorilor:
1), născut la 13.03.1996;
2), născut la 27.07.1990;
3), născut la data de 16.04.1989 și
4), născut la 14.10.1987 s-a constituit parte civilă cu suma de 1.600.000.000 lei daune materiale și suma de 1.600.000.000 lei, daune morale.
În timpul urmăririi penale în nume propriu s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000.000 lei cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare și suma de 500.000 lei daune morale.
La reluarea judecății, partea civilă în nume propriu, ca reprezentant legal al minorilor, a menținut aceeași sumă însă reactualizată la indicele de inflație. La reluarea judecății, în concluziile scrise, au fost precizate 7.900 lei RON cheltuieli de înmormântare; 28.313,60 lei RON salariul unei persoane ce a prestat activități de menaj și întreținere în perioada 24.03.2002 - 8.12.2006; 505,60 lei RON lunar pentru întreținerea menajeră și îngrijirea copiilor, aplicându-se indicele de inflație.
A precizat că despăgubirile periodice calculate de la data decesului până la zi sunt de 9006 RON pentru fiecare copil și în continuare 200 RON până la majorat iar pentru 6.185 lei RON.
A precizat daunele morale pentru că sunt de 60.000 lei RON iar pentru ceilalți copii minori și cel major câte 25.000 RON.
A solicitat și atragerea răspunderii părților responsabile civilmente: Spitalul de Adulți Bârlad și casa Națională de Asigurări de Sănătate S-a introdus în cauză, în calitate de asigurator " Asigurări"
În acest sens există polițele de asigurare - din 22.01.2002 încheiată cu asiguratul în limita sumei de 2.500 USD, valabilă la data de 24.03.2002 când s-a produs evenimentul morții victimei și polița de asigurare nr. - din 22.01.2002 încheiată cu asigurata în limita sumei de 2000 USD, valabilă la 24.03.2002.
De precizat că societatea de asigurare este prin lege citată în proces, pentru opozabilitate, răspunderea ei decurge din contractele de asigurare, nefiind o răspundere civilă delictuală.
S-a apreciat de prima instanță că în cauză s-a dovedit că moartea numitei a fost consecința activității medicale culpabile a celor doi inculpați, culpa acestora fiind egală în producerea rezultatului final.
Cei doi inculpați nu au raport de prepușenie față de Spitalul de Adulți Bârlad sau Casa Națională de Asigurări de Sănătate În acest sens sunt dispozițiile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 270/2003, modificată și parțial abrogată prin Legea nr. -, nr.OG 206/2005. În acest text se prevede expres că pentru prejudiciile cauzate pacienților,din culpă medicală răspunderea este individuală. Prin urmare, cererea de despăgubiri civile față de cele două părți responsabile civilmente, Spitalul de Adulți Bârlad și Casa Națională de Sănătate V se va respinge.
Instanța de fond a apreciat necesară precizarea că la data decesului victimei, 24 martie 2002 toți copii acesteia erau minori. Prin urmare s-a considerat justificată cererea de despăgubiri materiale și morale formulată de tată pentru minorii, și.
Pe parcursul soluționării cauzei unii dintre minori au putut sta în judecată asistați de reprezentantul legal, având capacitate procesuală restrânsă iar unul dintre copii minori a dobândit calitate procesuală deplină putând sta în proces și singur. Având în vedere situația contemporană evenimentului cauzator de prejudiciu instanța apreciază că poate reprezenta toți minorii iar copilul major să continue în nume propriu cererea inițială de despăgubiri.
Cu privire la întinderea prejudiciilor,din probe a rezultat următoarea situație:
Victima, la data decesului nu avea loc de muncă, se preocupa de creșterea și îngrijirea minorilor. Activitatea acesteia a încetat însă rolul creșterii și educării minorilor a fost preluată de tată. Copiii așa cum au declarat martorele, erau de școală, pentru cumpărarea rechizitelor, alimentelor necesare, victima mai lucra cu ziua și împrumuta, însă restituia sumele. La înmormântare s-au strâns 500 RON de la locul de muncă și vecini, s-au făcut înmormântarea și pomenirile după datini.
Suma de 7.000 RON apreciază instanța de fond că se încadrează în limita curentă a cheltuielilor ocazionate de evenimentul morții și pomenirile ulterioare. Partea civilă nu a dovedit o sumă mai mare. S-a apreciat justificată și acoperirea prejudiciului creat prin absența din gospodărie a mamei părților civile minori și major și soției părții civile, întinderea acestui prejudiciu fiind apreciat în raport cu prețul mediu pe piață a activității plătite de menaj. Partea civilă nu a dovedit suma solicitată.
Suma de 15.000 lei RON a fost apreciat a fi în măsură să compenseze efortul material al tuturor membrilor familiei.
Cu privire la despăgubirile materiale periodice s-a precizat că dacă victima ar fi trăit ar fi fost obligată legal să contribuie la întreținerea celor patru copii minori cu o sumă raportată la venitul minim pe economie.
La data decesului venitul minim pe economie era mai mic ulterior devenind în jur de 380 RON impozabil.
În contextul dat s-au avut în vedere sumele cuvenite fiecărui minor de la data decesului 24.03.2002 și până la majorat cu posibilități de majorare dacă starea de nevoie se impune.
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1003 din Codul civil, inculpații au fost obligați să plătească părților civile despăgubiri materiale globale și periodice în solidar și în limita sumelor asigurate cu " Asigurări"
Cu privire la daunele morale instanța a apreciat că nu se poate echivala în totalitate prejudiciul moral creat prin pierderea victimei, mamă și soție. Sumele ce s-au acordat cu acest titlu s-au considerat în măsură să compenseze moral atât pe cât și pe celelalte părți civile.
Sumele au fost apreciate astfel încât să nu se realizeze o îmbogățire fără just temei.
Astfel, s-a admis în parte cererea pentru daune morale potrivit art. 14, 346 Cod procedură penală și 1003 Cod civil, ambii inculpați fiind obligați în solidar și societatea de asigurări, în limita sumelor asigurate.
S-a menține sechestrul asigurator.
În temeiul art. 189, 191 și 193 Cod procedură penală inculpații au fost obligați să plătească cheltuielile judiciare către stat și părțile civile potrivit chitanțelor depuse în probă: chitanța -/2005 cu factura -: chitanțele -/2006 și -/2006.
]Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații și și părțile civile, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea scrisă a apelului (fila 71 dosar apel) inculpata formulează cinci motive pentru care apreciază că nu este corectă sentința instanței de fond.
În primul rând inculpata consideră nelegală soluția de respingere la fond a cererii sale privind efectuarea unei expertize medico-legale, în condițiile în care nu exista ca probă științifică decât raportul de necropsie iar medicul legist nu avea calificarea necesară pentru a formula opinii concludente în legătură cu problematica medicală impusă de caz.
În al doilea rând inculpata critică modalitatea de reținere a situației de fapt, care ar fi în opinia sa neconformă cu probele dosarului. Astfel, se susține că în cele 6 ore cât a avut-o în îngrijire, inculpata a făcut tot ce i-a stat în putință pentru aot rata corect și că nu există legătură de cauzalitate între deces și conduita sa profesională.
O a treia critică vizează faptul că instanța de fond nu a reținut circumstanța atenuante în favoarea inculpatei, cu toate că există foarte multe elemente pozitive privind persoana inculpatei care ar fi putut să fie interpretate astfel, având ca efect reducerea pedepsei aplicate.
În latura civilă cauzei, se contestă, în primul rând, suma de 15 mii lei despăgubiri materiale acordate cu titlu de contravaloare a îngrijirii părților civile și despăgubirile periodice raportat la datele existente privind veniturile realizate de defunctă și în al doilea rând cuantumul cheltuielilor judiciare, care ar fi trebuit cenzurate.
La dezbaterea cauzei, inculpata, prin apărător, a dezvoltat motivele exprimate în scris, cu referire specială la avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, în sensul că ea a procedat în mod corect în tratamentul aplicat pacientei, aspect dovedit de ameliorarea stării acesteia iar temporizarea intervenției chirurgicale a fost decizia inculpatului, care era medicul curant al pacientei și șeful secției.
Inculpatul a motivat în scris apelul (fila 95 dosar apel) atât cu privire la latura penală, sub șapte aspecte, cât și cu privire la latura civila a cauzei.
În primul rând, inculpatul solicită restituirea cauzei la procuror în vederea completării cercetărilor, conform dispozițiilor art. 333 Cod procedură penală dar, ulterior, la termenul din 10 mai 2007, inculpatul, prin apărător, a arătat că nu mai susține în motivele de apel temeiul juridic reprezentat de art. 333 Cod procedură penală, ci înțelege să invoce dispozițiile art. 336 - 337 Cod procedură penală.
Prin cel de al doilea motiv de apel, inculpatul susține că nu a avut nici o culpă în ceea ce privește decesul pacientei, ceea ce înseamnă cu nu există latura subiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă, motiv pentru care trebuia achitat, în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Astfel, inculpatul susține că instanța de fond a greșit întemeindu-și soluția pe preluarea concluziilor actelor medico-legale deoarece aceste acte trebuiau coroborate cu restul probelor administrate (acte, martori, declarațiile inculpaților).
De asemenea, inculpatul arată că starea de pericol pentru pacientă a apărut la datele de 23 sau 24 martie 2002 (potrivit actelor medico-legale) când erau de gardă alte persoane.
În plus, inculpatul arată că la data de 24 martie a fost sunat la domiciliu de inculpata, dar nu pentru a i se aduce la cunoștință starea pacientei, ci pentru a fi înștiințat despre o nouă internare unde se impunea cezariană.
Inculpatul susține că nu s-a insistat de către medicul de gardă asupra necesității intervenției chirurgicale urgente, ci i s-a precizat că starea pacientei este bună, motiv pentru care s-a amânat operația pentru ora 17.
Mai arată inculpatul că simptomatologia prezentată de victimă a fost atipică, ceea ce a făcut imposibilă suspicionarea adevăratului diagnostic și necesitatea intervenției chirurgicale.
În al treilea rând, inculpatul a criticat faptul că i s-au respins probele solicitate, în sensul că ar fi trebuit efectuată o nouă expertiză medico-legală față de actele medico-legale existente, care sunt contradictorii și că era necesar să fie audiați profesori universitari cu experiență, ale căror puncte de vedere puteau fi reținute în aprecierea actelor medico-legale. Inculpatul apreciază că procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat prezumția sa de nevinovăție și principiul aflării adevărului, deoarece nu a stăruit prin toate mijloacele pentru stabilirea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei.
O a patra critică se referă la faptul că nu s-a analizat posibilitatea existenței în cauză a unui caz fortuit, potrivit art. 47 Cod penal, caz fortuit care ar consta în faptul că nu s-a suspicionat diagnosticul pentru că victima nu a prezentat nici un simptom care ar fi putut stabili din timp diagnosticul care a dus la deces.
În al cincilea rând, inculpatul susține că instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept hotărârea apelată.
A șasea critică vizează interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c Cod penal, ori aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, în condițiile art. 65 Cod penal, nu a fost justificată în vreun fel și nici motivată de instanța de fond, care a pronunțat astfel o soluție nelegală.
În ultimul rând, în latura penală, inculpatul precizează că nu se impune menținerea sechestrului deoarece el nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, are asigurare medicală iar bunul sechestrat este bun comun.
În latura civilă a cauzei, inculpatul contestă sumele acordate cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, pe care le apreciază ca nefiind motivate, contestă de asemenea daunele morale, modul de calcul al despăgubirilor periodice și suma de 15ooo reprezentând contravaloarea îngrijirilor de care au fost lipsite părțile civile.
La dezbaterea apelului, inculpatul, prin apărător, a dezvoltat motivele de apel scrise, insistând asupra faptului că și-a făcut datoria în mod corect, că nu este neobișnuit ca o gravidă să fie lăsată să nască normal și doar după o perioadă să se intervină chirurgical, că suntem în prezența unui caz atipic iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei principale și înlăturarea pedepsei interzicerii dreptului de a profesa.
Părțile civile, (prin reprezentantul legal ) au formulat un prim motiv de apel comun, care este reprezentat de respingerea acțiunii civile față de partea responsabilă civilmente Spitalul de Adulți Bârlad (având noua denumire Spitalul Municipal de Urgență " ", în condițiile în care există un raport de prepușenie între inculpați și unitatea spitalicească, deci se impunea antrenarea răspunderii solidare a spitalului, în calitate de comitent, potrivit art. 1000 alin. 3 Cod civil.
În plus, părțile civile au criticat sentința apelată pentru următoarele motive:
- a solicitat acordarea integrală a sumelor cu care s-a constituit parte civilă la instanța de fond, reprezentând cheltuieli de înmormântare, daune morale (apreciază ca infimă suma de 4.000 lei stabilită la fond cu acest titlu) salariul unei persoane care a asigurat îngrijirea părților civile (28.313,60 lei) și 505,6 lei lunar pentru întreținerea menajeră și îngrijirea copiilor până la majoratul ultimului minor.
-, prin reprezentatul legal, a solicitat plata despăgubirilor periodice solicitate, respectiv 9006 lei pentru perioada 24.03.2002 -8.12.2006 și 100 lei/lunar până la majorat, respectiv 13.03.2014, motivat de faptul că instanța de fond nu a apreciat în mod obiectiv starea de nevoie creată prin moartea mamei sale, munca pe care defuncta o depunea în gospodărie, cheltuielile necesare pentru un adolescent în condițiile actuale.
- a solicitat obligarea inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata unei sume de 6185 lei ca despăgubiri periodice pentru perioada 24.03.2002 - 8.12.2006, raportat la starea de nevoie creată prin decesul mamei, la momentul acestui deces, într-o perioadă în care ar fi avut nevoie de prezența mamei și sprijinul acesteia
- și au solicitat, de asemenea, plata integrală a despăgubirilor periodice solicitate, respectiv câte 9006 lei pentru perioada 24.03.2002 - 8.12.2006 și câte 100 lei/lunar până la majorat, 27.07.2008 și respectiv 16.04.2007, pentru aceleași considerente legate de lipsa mamei ca sprijin afectiv și material în condițiile unei situații materiale precare.
La dezbaterea apelului s-a solicitat cel puțin indexarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, pentru că acestea se devalorizează ca efect al trecerii timpului.
Pentru dovedirea motivelor de apel, inculpații au solicitat proba testimonială, proba cu înscrisuri și o expertiză medico-legală (respingerea acestei probe fiind un motiv distinct de apel pentru ambii inculpați) fiind admise ultimele două categorii de probatorii la termenele din 10 mai și, respectiv, 7 iunie.
În cauză nu exista o lucrare științifică, respectiv o expertiză medico - legală care să determine cauzele decesului și influența modului în care inculpații și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu privire la starea de sănătate a pacientei, inclusiv eventuala legătură de cauzalitate între conduita profesională a inculpaților și deces.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale la Institutul de Medicină legală I dar în final nu s-a mai efectuat această expertiză, instituția medico-legală însușindu-și concluziile raportului de autopsie. Practic lucrarea medico-legală întocmită de Serviciul de medicină legală V este o constatare medico-legală și nu o expertiză, chiar dacă medicul legist a opinat cu privire la existența culpei celor doi inculpați și a intitulat
Tribunalul a constatat, față de complexitatea problematicii medicale puse în discuție, de caracteristicile atipice ale cazului, confirmate chiar de medici, că era în mod vădit necesară efectuarea unei lucrări de specialitate, cu participarea unor medici specialiști și că doar medicul legist nu putea formula o opinie concludentă în ce privește cauza morții, cu referire la conduita inculpaților.
S-a apreciat la admiterea probei că respingerea constantă a cererii inculpaților cu privire la efectuarea expertizei medico-legale - pe parcursul urmăririi penale și a judecății, constituie o încălcare a dreptului lor la apărare și a obligației organelor judiciare de a stărui prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului, garantate de art. 3 și 6 Cod procedură penală și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin decizia penală nr. 40/A/20.02.2008 Tribunalului Vasluia admis apelurile declarate de inculpații și și de părțile civile personal și ca reprezentant legal al părților civile minore, împotriva sentinței penale nr. 2188/18 decembrie 2006 a Judecătoriei Bârlad pe care a desființat-o în parte în latură penală și civilă și rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.
S-au înlăturat din sentința apelată dispozițiile privind condamnarea inculpatei și obligarea acesteia în solidar cu inculpatul și obligarea acesteia în solidar cu inculpatul la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri și cheltuieli judiciare către părțile civile și menținerea sechestrului asigurator în ceea ce o privește pe aceasta.
În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului și s-a fixat termen de încercare de 5 ani conform art. 82 Cod penal, atrăgându-se atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea.
Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a Cod penal, lit. b, Cod penal și s-a suspendat pedeapsa accesorie potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal.
S-a menținut grațierea pedepsei aplicate inculpatului în baza Legii nr. 543/2002.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu persoana responsabilă civilmente Spitalul de Adulți Bârlad și în contradictoriu cu asiguratorul " " Asigurări, Sucursala V în limita sumei asigurate la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile către părțile civile, sume care au fost modificate astfel:
S-au majorat de la 4.000 lei la 10.000 lei suma acordată cu titlu de daune morale părții civile.
S-a înlăturat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 15.000 lei despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea îngrijirii de care părțile civile au fost lipsite ca urmare a decesului mamei, numita .
S-a dispus ca sumele reprezentând despăgubiri morale și materiale stabilite global să fie achitate la valoarea actualizată potrivit indicelui de inflație la data executării.
S-a înlăturat din sentința apelată dispoziția de obligare a inculpatei la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 6.485,5 lei cheltuieli judiciare către părțile civile în apel.
S-au înlăturat dispozițiile contrare din sentința apelată, menținându-se celelalte dispoziții.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vasluia reținut următoarele:
În apelul inculpatei se rețin următoarele:
Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt dar a procedat greșit prin respingerea probei cu expertiza solicitate de inculpați și interpretarea datelor de fapt prin prisma actelor medicale deja existente la dosarul cauzei.
La admiterea probei cu expertiza medico - legală în apel s-au înaintat la Institutul de Medicină Legală " Minovici" B toate actele medico-legale întocmite în cauză( raportul de autopsie plus avizele de specialitate din I și B) și au fost avute în vedere la comunicarea rezultatului toate lucrările anterioare efectuate în cauză, aspect care rezultă chiar din conținutul avizului (fila 183 dosar apel).
Prin urmare Tribunalul constată că în cauză este relevantă și concludentă ultima lucrare întocmită de Comisia superioară de Medicină Legală din cadrul B, pentru faptul că s-a putut exprima un punct de vedere cu luarea în considerare a tuturor datelor științifice și faptice ale cauzei.
Din conținutul avizului rezultă (pct. 11) că în cauză, față de antecedentele medicale ale pacientei și starea sa la internare, conduita corectă ar fi fot stimularea contractilității uterine cu oxitocin de la internare și efectuarea operației cezariene după maximum 12 ore în cazul ineficienței acesteia.
Pacienta a fost internată la data de 22 martie 2002, în jurul orei 6 dimineața, prezentând o sarcina de 39 de săptămâni și punga amniotică ruptă. a fost efectuată de medicul, care i-a prescris tratament antiseptic și în aceeași zi la ora 8 garda a fost preluată de inculpatul, căreia i-a fost prezentat cazul la vizita efectuată, dar care nu i-a prescris nici un tratament până a doua zi, pe 23 martie, când s-a hotărât la vizită de același medic, care era și șef de secție, să i se administreze o perfuzie ocitocică gravidei, perfuzie care a fost întreruptă de medicul de gardă, deoarece nu s-a produs rezultatul scontat.
La data de 24 martie garda a fost preluată de inculpata care, conform indicațiilor șefului de secție, inculpatul, a dispus administrarea unei noi perfuzii ocitocice, în jurul orei 10,30, perfuzie care a fost întreruptă deoarece starea de sănătate a gravidei s-a înrăutățit brusc. Aceasta a prezentat creșterea bruscă a frecvenței cardiace, creșterea temperaturii, grețuri, motiv pentru care a fost chemat și internistul pentru aoe xamina.
La scurt timp, în jurul orei 12, inculpata a luat legătura cu șeful de secție, căruia i-a prezentat cazul și faptul că s-a internat o altă pacientă a sa, iar acesta a temporizat efectuarea operației cezariene pentru ora 5, când urma să se efectueze și operația pacientei internate în acea zi.
telefonică dintre cei doi inculpați a fost confirmată de martora (fila 92 dosar 6382/2004 al Judecătoriei Bârlad ), chiar dacă martora arată că nu își amintește conținutul convorbirii.
La punctul 6 al avizului Comisiei Superioare, se consemnează că pentru efectuarea cezarienei, medicul de gardă trebuia să ia avizul șefului de secție și că, oricum, această intervenție nu putea fi efectuată de un singur medic. La punctul 7 se arată că, față de modificarea stării generale a pacientei, survenite la scurt timp după instalarea perfuziei în data de 24 martie, medicul de gardă a procedat în mod corect și a avut o gândire medicală corespunzătoare stării clinice a pacientei, care conducea spre o suspiciune de corioamniotită și nu spre un diagnostic de ruptură uterină care, așa cum se arată la punctul 9 al avizului, apare greu de stabilit.
Prin urmare, nu i se poate imputa medicului de gardă din data de 24 martie, respectiv inculpata, faptul că nu a procedat de îndată la efectuarea intervenției chirurgicale, în raport de tratamentul prescris de șeful de secție, de simptomele prezentate și de temporizarea intervenției, în condițiile în care avea nevoie de avizul șefului de secție pentru operația cezariană.
Din ansamblul modalității de analizare a situației de către Comisia Superioară de Medicină Legală se desprinde concluzia că nu există culpă medicală în ceea ce o privește pe inculpata, deci că nu există legătură de cauzalitate între modalitatea în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile și decesul pacientei motiv pentru care, urmează a fi admis apelul inculpatei, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală.
Rejudecând cauza, pentru considerentele expuse urmează ca, prin dispozitivul prezentei decizii, să fie achitată inculpata, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Față de această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de apel formulate de inculpată.
În apelul inculpatului se rețin următoarele:
În latura penală:
1. Nu s-a mai susținut la dezbateri cererea privind restituirea cauzei la procuror iar dispozițiile art. 336, 337 Cod procedură penală, nu sunt aplicabile deoarece extinderea procesului penal cu privire la alte fapte sau alte persoane se face numai la cererea procurorului și în cauză nu există o asemenea cerere.
2. Nu este fondat motivul de apel prin care inculpatul susține că nu avut nici o culpă în decesul pacientei și că nu există latura subiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă. În dezvoltarea aceluiași motiv, inculpatul mai arată că în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat soluția pe concluziile actelor medico - legale și că acestea trebuiau coroborate cu restul probelor, menționând faptul că medicul de gardă nu i-a prezentat situația ca pe una gravă și de aceea a amânat operația cezariană.
Tribunalul reține că în mod justificat instanța de fond a înlăturat prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește pe inculpatul apelant.
În primul rând, într-o cauza atât de complexă ca aceea de față nu se poate pronunța o soluție decât prin interpretarea ansamblului categoriilor de probe administrate în cauză - martori, înscrisuri, probe științifice. Fiind vorba de o suspiciune de culpă medicală, aprecierea conduitei profesionale a medicilor cate au avut în grijă pacienta decedată nu poate să fie făcută decât de un colectiv de specialiști din acest domeniu.
Instanța apreciază fiecare probă în întreg contextul probator dar nu poate în nici un caz ignora concluziile experților care au analizat punctual fiecare moment de la internare până la deces și conduita terapeutică prescrisă de toți cei implicați, cu referire la starea pacientei, la normele care reglementează activitatea în spitale, indicând care ar fi fost tratamentul corect, prin care s-ar fi putut evita, în condiții normale, decesul. De altfel, experții au avut în vedere datele de fapt ale cauzei care rezultă din probele cu martori și înscrisuri administrate din oficiu și la cererea părților.
Inculpatul are o culpă omisivă, constând în aceea că, în data de 22 martie, nu a dispus administrarea unei perfuzii ocitocice și, dacă această perfuzie nu ar fi avut efect, să procedeze la efectuarea operației de cezariană în maximum 12 ore. Acest aspect este exprimat în mod expres în concluziile Comisiei Superioare (fila 185 dosar apel).
În condițiile în care s-ar fi putut salva viața pacientei prin intervenția chirurgicală efectuată în intervalul indicat în lucrarea medico - legală, care se situează integral în prima zi de internare, pe timpul gărzii inculpatului (care a preluat pacienta la 2 ore de la internare) nu se poate reține culpa medicului care a avut pacienta în îngrijire a treia zi de la internare.
Indiferent daca s-ar fi temporizat sau nu intervenția chirurgicală și independent de modalitatea în care inculpata i-ar fi prezentat cazul inculpatului, subzistă culpa inculpatului care dacă ar fi procedat corect s-ar fi evitat toată situația ulterioară, inclusiv agravarea stării pacientei și decesul cauzat de ruptura uterină, agravată și de o probabilă embolie amniotică.
De altfel, concluziile specialiștilor din Comisia Superioară se coroborează și cu alte probe administrate în cauză. Astfel, martora doctor (fila 115 dosar 6382/2004 al Judecătoriei Bârlad ) specialist în obstetrică ginecologie, șefa secției de specialitate din Spitalul Județean V și vicepreședinta Colegiului medicilor din V la data săvârșirii faptei, arată că operația cezariană înaintea datei de 24 ar fi salvat viața pacientei.
În mod asemănător a depus mărturie și profesor doctor ( I - fila 106 dosar 2865/2006 al Judecătoriei Bârlad ) care arată că medicul a procedat corect și că probabil s-ar fi putut evita embolia amniotică dacă s-ar fi intervenit chirurgical după prima perfuzie.
Nu se justifică apărarea inculpatului, care a susținut, la fond, că este o cutumă că gravidele să fie lăsate să nască, în condițiile în care pacienta s-a internat cu membranele rupte. Nu se poate discuta de cutumă în cauză, ci de conduita corectă pe care ar fi trebuit să o adopte medicul din prima zi de internare, conduită confirmată atât de Comisia superioară, cât și de martorii medici audiați, la depozițiile cărora s-a făcut trimitere anterior.
Din materialul probatoriu rezultă că inculpatul, în calitate de șef de secție a fost cel care a indicat, la vizitele efectuate în toate zilele de internare, tratamentele care i-au fost aplicate pacientei și în general conduita de urmat în ceea ce o privește.
Starea de pericol apărută după susținerile inculpatului pe 23 sau 24 când erau de gardă alte persoane ar fi putut să fie evitată dacă acesta ar fi intervenit chirurgical în prima zi, cu atât mai mult și în celelalte două zile tot el a fost cel care a decis cu privire la pacientă.
Problema necesității intervenției chirurgicale nu se pune în legătură cu diagnosticul de ruptură uterină - despre care s-a stabilit că a fost atipică - ci cu starea pacientei de la internare și antecedentele sale medicale și tocmai de aceea se reține culpa inculpatului.
3. Critica privind necesitatea unei expertize medico-legale a fost analizată anterior în cuprinsul acestei decizii, s-a stabilit că este fondată, motiv pentru care a și fost admisă în apel, tocmai pentru a se respecta principiul aflării adevărului și a se garanta prezumția de nevinovăție a inculpaților.
Nu a fost necesar în apel să se suplimenteze probatoriul testimonial, care este destul de amplu, inclusiv prin audierea unor specialiști. De altfel, la termenul din 10 mai 2007, la care s-au pus în discuție probatoriile în apel, inculpatul, prin apărător, nu a solicitat audierea unor martori, ci doar expertiza medico-legală și înscrisuri.
4. Nu este fondat nici cel de al patrulea motiv de apel, prin care se susține existența în cauză a unui caz fortuit.
Potrivit art. 47 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzute.
În cauză, caracterul atipic al rupturii uterine, nu poate să înlăture caracterul penal al faptei în condițiile în care medicul trebuia să îi prescrie gravidei perfuzie ocitocică și apoi să intervină chirurgical cu două zile înainte de se fi produs această ruptură uterină și, respectiv, decesul.
În legătură cu acest aspect, se va mai reține că nu pot fi avute în vedere susținerile de la dezbaterea apelului, făcute de inculpat, prin apărător, care se referă la posibilele riscuri de infecție a lichidului amniotic în cazul unei intervenții chirurgicale și la imposibilitatea efectuării unui consult, care reprezintă simple aprecieri ale situației de fapt în lipsa susținerii lor de alte probe.
Nici deficitul de personal în sistemul sanitar, care a fost invocat la dezbateri nu reprezintă o cauză de exonerare de răspundere pentru inculpat.
5. Instanța de fond a motivat sentința pronunțată atât în fapt cât și în drept iar în lipsa unor critici punctuale cu privire la acest aspect nu poate fi analizat pe larg acest motiv de apel.
6. Inculpatul a contestat prin motivele scrise de apel și la dezbateri aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi cu toate că o asemenea pedeapsă nu a fost stabilită în cauză.
La fond i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, c, Cod penal ca pedeapsă accesorie față de pedeapsa închisorii aplicată în cauză, aspect care rezultă în mod explicit din indicarea, în dispozitivul sentinței a temeiurilor de drept pentru interzicerea drepturilor, respectiv art. 71 și 64 Cod penal.
Instanța de fond a procedat în mod corect deoarece potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a - c Cod penal.
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este reglementată de art. 65 Cod penal și presupune într-adevăr aplicarea ei în mod obligatoriu în cazurile expres prevăzute de lege sau facultativ, prin aprecierea naturii și gravității infracțiunii în condițiile stabilirii unei pedepse de cel puțin doi ani.
În cauză nu s-a aplicat o asemenea pedeapsă complementară, ci interzicerea dreptului de a profesa s-a dispus ca pedeapsă accesorie, care se aplica ope legis o dată cu pedeapsa închisorii și nu trebuia motivată, la data pronunțării sentinței apelate.
Ulterior, prin decizia în interesul legii nr. LXXIV /5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal, motive pentru care se va face această apreciere la rejudecarea cauzei ca efect al admiterii apelului.
7. Nu este fondată nici critica privind menținerea sechestrului deoarece s-a reținut în mod corect vinovăția inculpatului iar existența asigurării nu exclude răspunderea patrimonială a inculpatului, mai ales față de cuantumul reduc al sumei asigurate în raport cu despăgubirile stabilite.
unui bun comun este o măsură asiguratorie, nu înseamnă în mod necesar executarea silită asupra acelui bun iar eventualul coproprietar are la dispoziție mijloace procedurale pentru a-și apăra dreptul codevălmaș.
8. Apelul este fondat în ceea ce privește individualizarea pedepsei stabilite pentru fapta dedusă judecății, cu referire la modalitatea de executare.
Nu este justificată reducerea pedepsei, aceasta a fost corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal care au în vedere gradul de pericol social al faptei, determinat prin raportare la toate elementele ce caracterizează fapta și persoana inculpatului.
Pedeapsa este orientată spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare, tocmai prin luarea în considerare a aspectelor pozitive privind persoana inculpatului, fără a se impune reținerea de circumstanțe atenuante și este de natură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 Cod penal.
Chiar dacă s-a făcut aplicarea dispozițiilor legii nr. 543/2002 și s-a grațiat pedeapsa aplicată, tribunalul constată că modalitatea de executare a pedepsei stabilite inițial, respectiv în regim de detenție, este disproporționat de severă față de persoana inculpatului, care este respectat în mediul social și profesional în care activează și nu are antecedente penale astfel încât scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție.
În cauză erau aplicabile dispozițiile art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, după care să se aplice dispozițiile art. 120 Cod penal, cu referire la Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse, apelul fiind fondat sub acest aspect.
n latura civilă apelul inculpatului este fondat pentru o parte din motivele invocate:
1. Astfel nu se justifică acordarea sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloarea îngrijirii de care au fost lipsite părțile civile, în condițiile în care nu s-au administrat nici un fel de probe în legătură cu efectuarea unor cheltuieli legate de angajarea unei persoane care să suplinească lipsa defunctei în gospodărie, în ceea ce privește menajul și îngrijirea copiilor, apelul fiind fondat sub acest aspect motiv pentru care va fi înlăturată această sumă din cuantumul despăgubirilor acordate, ca efect al admiterii apelului
2. Cheltuielile de înmormântare sunt justificate de proba testimonială administrată în cauză (filele 69,70 dosar 6382/2004) și de devalorizarea sumei solicitate inițial, respectiv 5.000 lei RON.
Martorii au arătat că au ajutat vecinii la înmormântare deoarece familia părților civile avea o situație materială precară și că soțul defunctei s-a împrumutat de bani la rândul său pentru a efectua unele cheltuieli. În plus, se va avea în vedere și faptul că partea civilă a solicitat cheltuieli de înmormântare la data de 12 mai 2005, deci la 3 ani de la data decesului deci suma deja suferise o devalorizare.
3. Daunele morale acordate copiilor minori reprezintă o reparație patrimonială echitabilă față de prejudiciul suferit ca urmare a decesului mamei lor atunci când aveau 2, 6, 13 și, respectiv, 15 ani.
Lipsa mamei lor din familie la o vârstă când prezența maternă este esențială pentru formarea unei personalități echilibrate, privarea celor patru minori de afecțiunea mamei lor, de îngrijirea și sprijinul matern a reprezentat o traumă psihică greu de depășit.
Doi dintre copii aveau vârste fragede, de 2 și, respectiv, 6 ani, practic este puțin probabil ca cel mai mic să aibă amintiri despre mama sa la maturitate, aspect care poate să îl influențeze negativ în comportamentul din viața adultă.
Pe de altă parte, cei doi copii mai mari se aflau la vârsta adolescenței, când o atmosferă familială normală, cu prezența ambilor părinți, contribuie la consolidarea personalității lor în spiritul valorilor familiale.
unui om nu poate fi evaluată bănește, dar consecințele negative pe care dispariția fizică a mamei le poate avea asupra celor patru copii ai săi justifică acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit de instanța de fond, respectiv câte 25.000 lei pentru fiecare copil.
Daunele morale stabilite pentru partea civilă, departe de a fi nejustificate, sunt prea mici dacă se ia în considerare pierderea imensă suferită prin decesul soției sale și a copilului acestora, care fără existența faptei prejudiciabile ar fi avut șanse de supraviețuire.
4. Despăgubirile periodice acordate global și pentru viitor, au fost stabilite în mod corect, prin raportarea la media venitului minim pe economie pentru anii care au trecut de la deces și până la pronunțarea hotărârii (1.750.000 lei/2002, 2.500.000 lei/2003, 2.800.000 lei/2004, 3.100.000 lei/2005, 3.300.000 lei/2006) și la modul de calcul al pensiilor de întreținere (stabilite în Codul familiei) respectiv până la J din suma reprezentând venitul net pentru toți cei patru copii.
Pentru a se soluționa acțiunea civilă a fost necesar să se folosească asemenea criterii orientative în condițiile în care defuncta nu desfășura o activitate remunerată dar era aptă de muncă, iar martorii au arătat că muncea cu ziua pentru a contribui la creșterea venitului familiei.
Desigur, era posibil ca defuncta să folosească mai mult de J din venitul pe care îl obținea pentru copiii săi, iar sumele stabilite se situează, pentru toți cei patru copii, puțin peste J din suma calculată orientativ în funcție de nivelul venitului minim pe economie.
5. În afară de motivele scrise, la dezbaterea apelului, inculpatul a arătat că ar trebui obligat în solidar spitalul și Direcția de Sănătate Publică la plata despăgubirilor, ceea ce constituie un motiv comun de critică a sentinței apelate pentru toate părțile.
Motivul de apel este fondat.
Instanța de fond a respins acțiunea civilă față de spital, cu motivarea că nu există un raport de prepușenie între inculpați și unitatea spitalicească, respectiv Casa de Asigurări de Sănătate cu invocarea prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 270/2003.
Tribunalul constată că instanța de fond nu a sesizat că în cauză se pune o problemă de aplicare a legii civile în timp.
Faptele creatoare, modificatoare sau extinctive de situații juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data la care ele au avut loc, o lege ulterioară neputând să aducă atingere acestor situații, indiferent dacă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare.
Prin urmare, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii se apreciază în raport de legea în vigoare la momentul săvârșirii faptei ilicite.
În cauză, fapta prejudiciabilă, care îndreptățește părțile civile la dezdăunare, a fost comisă în luna martie 2002.
La această dată, actul normativ care reglementa organizarea, funcționarea și finanțarea spitalelor era Legea nr. 146/1999, care a fost abrogată prin legea nr. 270/2003.
Condițiile răspunderii se apreciază prin raportare la actul normativ în vigoare în anul 2002 și anume Legea nr.146/1999, care statuează, în articolul 4, că spitalul răspunde, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate pacienților, inclusiv din culpa medicală, stabilite de către organele competente.
Este adevărat că acest text nu se mai regăsește în noua lege a spitalelor, care exclude în mod expres răspunderea pentru culpă medicală, dar acest aspect nu prezintă relevanță în raport de dispozițiile legii aplicabile răspunderii civile în cauză, respectiv legea nr. 146/1999.
Se reține astfel că există culpă a inculpatului care era angajatul Spitalului de adulți Bârlad deci, în baza art. 4 din Legea nr. 146/1999, spitalul va răspunde în solidar cu inculpatul pentru prejudiciul cauzat din culpa medicală.
Chiar în lipsa acestui text, Tribunalul apreciază că ar fi fost posibilă angajarea răspunderii spitalului în calitate de comitent pentru fapta prepusului său, inculpatul.
Medicul este titularul unui contract de muncă, fapta prejudiciabilă a fost comisă în cadrul funcțiilor încredințate iar controlul, direcția și supravegherea se realizează într-un mod atipic, incomplet și a posteriori, expresia internă a acestuia fiind chiar răspunderea disciplinară a medicului pentru actul medical defectuos.
Scopul urmărit de Codul civil prin stabilirea răspunderii comitentului a fost acela de a sigura despăgubirea efectivă și rapidă a terțului prejudiciat prin fapta prepusului, dat fiind că, de regulă, prepusul nu are suficiente posibilități materiale pentru a acoperi despăgubirile cuvenite acestui terț.
Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului se fundamentează deci pe o prezumție de culpă absolută sau pe ideea de garanție, ceea ce apropie acest tip de răspundere de o răspundere obiectivă și exclude în speță ideea că unitatea spitalicească nu răspunde datorită modului independent în care își exercită competențele medicul.
Pentru aceste motive, Tribunalul constată că apelurile sunt fondate sub acest aspect, și ca efect al admiterii apelurilor, Spitalul Bârlad va fi obligat, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor astfel cum vor fi modificate prin prezenta decizie.
Nu se impune antrenarea răspunderii Casei de Asigurări de Sănătate, întrucât spitalul are personalitate juridică și deci calitate de parte responsabilă civilmente în cauză.
În apelurile părților civile se rețin următoarele:
Cea mai mare parte a aspectelor invocate de părțile civile a fost deja avută în vedere la analiza motivelor de apel formulate de inculpați.
Astfel, toate părțile civile susțin că există culpă a ambilor inculpați și că trebuia antrenată răspunderea solidară a spitalului alături de aceștia.
S-au expus pe larg motivele pentru care se reține că nu există în cauză decât culpa inculpatului și pentru care este admisibil motivul de apel cu privire la calitatea de prepus a spitalului.
Este fondată, de asemenea solicitarea privind aplicarea coeficientului de inflație pentru toate aceste sume, coeficient calculat la data executării efective, ca expresie a principiului reparării integrale a prejudiciului care guvernează materia răspunderii civile delictuale
În ceea ce privește motivele de apel care nu sunt comune, vom avea în vedere următoarele:
Este fondat apelul părții civile, în sensul că suma de 4.000 lei stabilită cu titlu de daune morale pentru această parte este prea mică, raportat la suferința cauzată prin decesul soției sale și al copilului lor nenăscut, de faptul că a rămas să crească singur cei patru copii ai familiei. Pentru aceste motive și cele expuse la analiza apelului inculpatului, se va majora această sumă ca efect al admiterii apelului.
Critica adusă de aceeași parte pentru faptul că s-a respins solicitarea de plata a sumei de 28.313 lei ca plata a unei persoane care a asigurat menajul de la deces până la data pronunțării date la fond și plata unei sume de câte 505 lei lunar cu același titlu pentru viitor nu este întemeiată.
Nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că s-ar fi efectuat o asemenea cheltuială ci dimpotrivă, martorii au relevat că părțile civile au o situație materială mai mult decât modestă.
Nu sunt întemeiate nici motivele de apel ale părților civile, care vizează modul de calcul al despăgubirilor periodice, acordate global până la data pronunțării și pentru viitor, pentru cei patru copii minori la data decesului mamei lor.
S-a evidențiat la analiza motivelor de apel ale inculpatului care a fost algoritmul de calcul al acestor sume, evidențiat de altfel și în sentința apelată, prin raportare la media venitului minim pe economie pe anii 2002 - 2006 și la criteriile de stabilire a pensiilor de întreținere în Codul familie, mod de calcul pe care Tribunalul îl apreciază ca fiind judicios astfel încât nu se justifică o majorare a acestor sume.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, inculpatul, părțile civile personal și ca reprezentant legal al părților civile minore, și partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal de Urgență " " Bârlad, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui arată că decizia instanței de apel este nelegală în ce privește achitarea inculpatei care se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal împotriva numitei, solicitându-se casarea deciziei și menținerea soluției de condamnare a inculpatei, pronunțată de instanța de fond, întrucât sunt suficiente elemente care conduc spre vinovăția inculpatei, iar actele medico-legale trebuiau a fi corelate între ele și cu celelalte probe existente la dosar.
În motivarea recursului părțile civile arată că în mod greșit a fost achitată inculpata de către instanța de apel, aceasta făcându-se vinovată de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnată de instanța de fond în mod corect.
În latura civilă a cauzei arată că daunele acordate de instanța de fond și cea de apel sunt prea mici solicitând majorarea lor și obligarea celor 2 inculpați în solidar la plata lor, motivele pe larg fiind depuse la filele 75 - 79 dosar recurs.
În motivarea recursului inculpatul solicită casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 alin. 1 din.O prin prisma jurisprudenței constante și a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, nefiind audiat în fața instanței de apel, care era obligată să aplice aceleași reguli de procedură ca și în fața primei instanțe, având competența de a se pronunța asupra chestiunilor de fapt și ded rept după administrarea de noi probe, inclusiv audierea inculpatului conform principiului nemijlocirii.
Inculpatul solicită de asemenea achitarea sa, fapta nefiind săvârșită de el, medicul de gardă fiind vinovat, motivele fiind expuse pe larg în nota de concluzie și memoriile depuse la dosar.
În motivarea recursului partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal de Urgență " " Bârlad arată că greșit a fost obligată la plata despăgubirilor alături de inculpatul întrucât nu s-a constatat nici o deficiență organizatorică de natură administrativă a unității care să fi condus la decesul pacientei iar antrenarea răspunderii ar putea conduce la perturbarea activității spitalului datorită cuantumului foarte mare al despăgubirilor.
Se arată, de asemenea, că în mod greșit a fost achitată inculpata întrucât din probele administrate în dosar reiese că s-a aflat în culpă la producerea rezultatului nefericit al decesului pacientei.
Se solicită respingerea acțiunii civile față de spital sau reducerea cuantumului despăgubirilor civile.
În dovedirea recursurilor și în apărare s-au depus la dosarul cauzei actele de la filele 119 - 142, 157 - 214, 219 - 229.
Examinând recursurile declarate în raport cu criticile formulate și cu decizia dată în cauză și din oficiu, conform prevederilor art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală, combinat cu art. 385 ind. 6 alin. 1 și art. 385 ind. 7 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele de urmează:
Potrivit art. 378 alin. 1 ind. 1 Cod procedură penală "cu ocazia judecării apelului instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare".
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede în art. 6 alin. 1 că "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță care va hotărîasupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".
În lumina jurisprudenței O inculpatul trebuie ascultat de instanța de apel, iar în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului de către instanța de recurs, oricare ar fi soluția de condamnare sau de achitare a instanței de fond și oricare ar fi motivul de apel sau de recurs invocat. În acest sens s-a pronunțat instanța de la Strasbourg, arătând că atunci când o instanță de control este competentă să examineze cauza în fapt și în drept și să analizeze per ansamblu chestiunea vinovăției sau nevinovăției, aceasta nu poate din motive de echitate a procesului să se pronunțe asupra acestor chestiuni fără o apreciere directă a mărturisirilor prezentate în persoană de către acuzat, care susține că nu a comis fapta considerată a fi o infracțiune.
Având în vedere prevederile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora instanța de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, urmând aceleași reguli de procedură ca și în fața primei instanțe, fiind o cale devolutivă de atac, Curtea constată că în mod greșit instanța de apel, deși a administrat probe noi, respectiv expertiza medico-legală nu procedat și la audierea inculpaților, care au fost prezenți la judecată, conform principiului nemijlocirii și apoi să se pronunțe asupra fondului cauzei.
Faptul că inculpații și au fost audiați în fața primei instanțe și au avut ultimul cuvânt în fața instanței de apel nu dispensează instanța de apel d e obligația de a-i audia nemijlocit și de a evalua astfel global elementele de probă prezentate personal de inculpați, procedura astfel derulată neîndeplinind exigențele unui proces echitabil, conform care are aplicabilitate directă în cauză.
În aceste condiții decizia instanței de apel este nelegală și deși nulitatea invocată de inculpatul recurent nu face parte din categoria nulităților absolute, strict enumerate de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea pentru considerentele expuse anterior și având în vedere prevederile art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, apreciază că se impune casarea integrală a deciziei pronunțate de instanța de apel, în baza art. 385 ind.15 pct. 2 lit. c și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru a fi audiați inculpații și.
Cu ocazia rejudecării cauzei se vor avea în vedere și celelalte motive de recurs invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, părțile civile, personal și ca reprezentant legal al părților civile minore, inculpații și, partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal de Urgență " " Bârlad, împotriva deciziei penale nr. 40/A/20 februarie 2008 Tribunalului Vaslui, pe care o casează integral și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
01.08.2008
Tribunalul Vaslui
Jud.
Jud.
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu
