Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 43/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 43
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, Societatea de asigurare - T și părțile civile, și împotriva deciziei penale nr.322/A/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - recurent, asistat de avocat ales fanu, partea civilă recurenta, lipsă recurenta - - T și părțile civile intimate.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului - recurent a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș, pentru a se pronunța asupra laturii penale a apelului, sau desființarea hotărârilor anterioare și rejudecând, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct.2 lit.a p Cod Penal raportat la art. 10 lit.e p cu aplicarea art. 47.Cod Penal,iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei și exonerarea inculpatului de la plata despăgubirilor materiale. A depus motive de recurs în scris. Referitor la recursurile declarate de părțile civile și asigurător a solicitat respingerea acestora.
Partea civilă a lăsat la aprecierea instanței soluția.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursurilor, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș pentru a se pronunța asupra laturii penale a cauzei și rediscutarea laturii civile.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 606 din 20.03.2007, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de2 ( doi ) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art.81 pen, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercarede 4 ( patru ) ani, în condițiile art.82 pen.
În baza art.359 pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, a respins acțiunea civilă exercitată de CNAS-CJAS T pentru lipsă de calitate procesuală activă.
În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - Clinica de Neurochirurgie suma de 13.206, 54 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, iar părții civile Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - suma de 6.926,78 lei cu același titlu.
În baza art. 346 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească părții civile - în calitate de reprezentantă legală a părții civile minore - - suma de 100 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, de la data producerii accidentului până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 25 de ani.
În baza art. 346 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească părților civile și: suma de 15.000 lei ( câte 7.500 lei fiecăruia) cu titlu de daune morale; suma de 25.000 lei ( câte 12.500 lei fiecăruia) cu titlu de daune materiale.
În baza art. 357 alin. 2 lit. c C.P.P. a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei la care a fost obligat față de toate părțile civile.
În baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 54 din Legea nr. 136/29.12.1995 privind asigurările și reasigurările în România, a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile și față de asigurătorul - - B și - - - Sucursala
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005 a Tribunalului Timișs -a admis apelul declarat de inculpatul, s-a desființat sentința penală nr. 2.480/22.09. 2005 Judecătoriei Timișoara, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru citarea și introducerea în cauză a CAS T în calitate de parte civilă; în rejudecare, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 489/Rj/13.01. 2006, în baza adresei nr. 10956/P/2006 a Tribunalului Timiș.
Evoluția cauzei - în cele două cicluri procesuale - a fost următoarea:
Prin rechizitoriul nr. 3.929/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 16.691/07.12.2001, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. prev. de art.178 alin. 2.Cod Penal, reținându-se în sarcina acestuia că - în data de 25.04.2004, în jurul orelor 13.25, în timp ce conducea autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe str. - din T ( din directia Fabricii spre B-dul - ); ajungand la intersecția nedirijată cu str. -, inculpatul a surprins si accidentat pe numitul, care se deplasa cu bicicleta și care a patruns in intersectie. Ca urmare a impactului, a fost ranit grav fiind internat la Spitalul Clinic nr.1 Judetean T, unde a decedat in data de 25.07.2004.
Prin sentința penală nr. 2.480/22.09.2005 pronunțată în dosarul nr. 16.691/07. 12.2004 al Judecătoriei Timișoara,inculpatul a fost condamnato pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 178 alin.2 Cod Penal, în baza art. 81.s Cod Penal-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se termen de încercare de 4 ani.
Prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005 pronunțată în dosarul nr. 10956/P/ 2005 al Tribunalului Timișs -a admis apelul inculpatului, s- desființat sentința penală nr. 2.480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoara, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru citarea și introducerea în cauză a CAS T în calitate de parte civilă, cu prilejul rejudecării, instanța de fond putând să reexamineze obligațiile financiare în limitele prevederilor legale ale asigurătorului.
Părțile vătămate și - părinții victimei, - s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de 25.000 lei ( daune materiale) 15.000 lei (daune morale ) și 700 lei onorariu de avocat.
Partea vătămată CNAS- Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T s-a constituit parte civilă cu suma de 13.206,54 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare.
Spitalul Clinic Județean nr. 1 T s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.926,78 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare
La data de 17.03.2005, reprezentanta legală - - a minorei a solicitat stabilirea unei pensii de întreținere pe seama acesteia, până la majoratul minorei.
Prin încheierea din data de 18 aprilie 2006, instanța a dispus, în baza art. 163 alin. 6.C.P.P. instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de 1.500 lei în favoarea părții civile minore, prin reprezentant legal.
În rejudecarea cauzei instanța de fond a audiat inculpatul și partea civilă -declarațiile acestora fiind consemnate și atașate în file separat la dosar.
Din coroborarea mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală: instanța de fond a constatat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele enunțate, reținând că:
În fapt, la data de 25.04.2004, în jurul orelor 13.25, inculpatul a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe str. - din T ( din direcția Fabricii spre B-dul - ) și, ajungand la intersectia nedirijata cu str. -, a surprins si accidentat pe numitul, care se deplasa cu bicicleta și care a pătruns in intersectie ( în diagonala, de pe aceasta din urma strada, intentionând să-și continue deplasarea pe str. - ). Ca urmare a impactului, a fost rănit grav fiind internat la Spitalul Clinic nr.1 Judetean T, unde a decedat in data de 15.07.2004.
Infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută și sancționată de art. 178 Cod penal, se poate realiza, sub aspectul laturii obiective, printr-o activitate de ucidere, ce poate consta într-o acțiune care are ca rezulta moartea unei persoane, între activitate de ucidere și rezultatul produs fiind necesară existența unei legături de cauzalitate.
Moartea victimei - conform raportului medico-legal nr. 397/A/ 08.09.2004 al IML Taf ost violentă, s-a datorat dilacerarilor cerebrale multiple consecutive traumatismului cranio-cerebral acut, survenit in cazul unui politraumatism, complicat in evolutie cu soc toxico-septic - leziunile de violență putându-se produce prin lovire cu sau de corpuri dure în cadrul unui accident de circulație.
Din adresa nr. 184/26.04.2004 rezulta ca la ora 16.40, victima a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 0,65 %0.
Conform art. 178 alin. 2 Cod penal, infracțiunea este mai gravă dacă uciderea din culpă s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități, circumstanța agravantă presupunând întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: calitatea de profesionist, meseriaș sau o persoană care efectuează o anume activitate a făptuitorului; fapta să fie săvârșită în exercițiul profesiei, meseriei ori îndeplinirii respectivei activități; să existe anumite dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentru exercițiul profesiei sau meseriei ori pentru efectuarea acelei activități; fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziții legale sau măsuri de prevedere.
Doctrina și practica judiciară au statuat că pentru stabilirea existenței legăturii de cauzalitate în latura obiectivă a infracțiunii trebuie să fie respectate următoarele reguli: se va stabili, în primul rând,antecedența cauzală- respectiv se vor identifica - în antecedența rezultatului - toate contribuțiile umane care ar putea avea legătură cauzală cu acesta. Pentru verificare valorii cauzale a acestor contribuții, urmează să se examineze legătura concretă pe care ele au avut-o cu producerea rezultatului, luându-se în considerare și cea mai mică legătură efectivă, folosindu-se criteriulsinequa non- izolându-se ipotetic fiecare contribuție, spre a se vedea dacă, în lipsa ei, rezultatul s-ar fi produs în același mod și în aceleași proporții.
În cazul pluralității de contribuții, trebuie să se constate legătura dintre ele, lanțul lor neîntrerupt, ținându-se cont de faptul că întreruperea nu poate avea loc decât prin intervenția unui nou lanț cauzal, fără conexiune cu primul. Dacă celelalte contribuții intervenite ulterior nu aparțin unui lanț cauzal, ci acționează în cadrul aceluiași proces cauzal, legătura de cauzalitate nu este întreruptă.
În antecedența cauzală a rezultatului pot fi reținute numai acele contribuții cu privire la care s-a stabilit nu numai aspectul fizic, ci șiaspectul psihic al legăturii de cauzalității. În cazul infracțiunilor de culpă, legătura sub aspect psihic este realizată atunci când făptuitorul nu și-a dat seama că actul său ar putea produce urmarea, deși putea și trebuia să-și dea seama de aceasta sau când și-a dat seama de posibilitatea producerii urmării, dar a considerat în mod greșit că aceasta nu va avea loc - fiind suficient să se constate că făptuitorul trebuia și putea să-și dea seama de urmarea periculoasă pe care contribuția sa ar putea-o produce.
cauzală trebuie să fie stabilită și în raport cu împrejurările cu legătură de cauzalitate - persoana ar fi trebuit și ar fi putut să cunoască împrejurarea cu legătură de cauzalitate sau să prevadă ivirea ei.
Prin prisma regulilor mai sus expuse, instanța de fond a procedat - în continuare - la stabilirea raportului de cauzalitate între acțiunea inculpatului și producerea rezultatului socialmente periculos, urmarea accidentului rutier.
S- a reținut că dinamica producerii accidentului - așa după cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză - indică următoarea desfășurare:
Locul accidentului este situat pe str. - din T ( în fața imobilului cu nr. 18,. 48, din direcția Bd. - ) stradă pe care circulația se desfășoară în ambele sensuri de mers, având câte o bandă de circulație pe fiecare sens, în ambele sensuri fiind staționate autovehicule; pe stradă nu există marcaj longitudinal care să despartă cele două sensuri de circulație.
Inculpatul a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe str. - din T ( din direcția Fabricii spre B-dul - ), în momentul în care a ajuns la intersectia nedirijata cu str. -, a surprins si accidentat pe numitul, care se deplasa cu bicicleta și care a pătruns in intersecție (în diagonala, de pe aceasta din urma strada, intenționând să-și continue deplasarea pe str. - ).
Autoturismul inculpatului a lovit cu fața partea laterală a bicicletei, bicicleta a căzut pe, iar victima a lovit cu capul parbrizul mașinii; atât bicicleta, cât și victima au fost transportați pe aproximativ 8, după care au fost proiectați, datorită inerției mașinii.
Instanța reținând căaccidentul s-a produs din cauza nerespectării normelor rutiere de către inculpatul care a încălcat dispozițiile art. 48, 55 și 56 din OUG nr. 195/2002 și art. 166 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002,care îi impuneau să circule cu o viteză care să îi permită oprirea pentru acordarea priorității de trecere participanților la trafic care aveau acest drept, trebuia să acorde prioritate de dreapta biciclistului ( victimei ) și să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum.
Deși expertiza tehnică efectuată în cauză stabilește că și victima a încălcat anumite reguli de circulație, instanța a apreciat că inculpatul este în exclusivitate culpabil de producerea accidentului, deoarece, conform configurației intersecției si a traseelor celor două persoane implicate în accident, victima avea prioritate de trecere fata de inculpat, deoarece venea din dreapta acestuia.
Analizând acțiunile civile exercitate alăturat acțiunii penale, instanța de fond a reținut următoarele:
Văzând dispozițiile art. 346.C.P.P. raportat la art. 14 alin. 2.C.P.P. și la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, va respinge acțiunea civilă exercitată de CNAS-CJAS T pentru lipsă de calitate procesuală activă.
Victima accidentului rutier a fost internat în cadrul Spitalului Clinic Județean nr. 1, conform nr. 17821 de Neurochirurgie, la data de 25.04.2004 cu diagnosticul: prin accident rutier - lovit de autoturism. cranio cerebral grav. gr. I/II. toraco-abdominal și de bazin. cu deplasare col femur al drept.
Din examinarea devizului cheltuielilor de spitalizare efectuate cu partea vătămată, s- constatat că acțiunile civile exercitate de Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - Clinica de Neurochirurgie și de Spitalul Clinic Județean nr. 1 T sunt întemeiate în întregime, astfel că, în baza art. 346 Cod procedură penal raportat la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, va obliga inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - Clinica de Neurochirurgie suma de 13.206, 54 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, iar părții civile Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - suma de 6.926,78 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
Părțile vătămate și - părinții victimei, - s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de 25.000 lei ( daune materiale), 15.000 lei (daune morale ) și 700 lei onorariu de avocat.
Reprezentanta legală - - a minorei, fiice minoră a victimei - a solicitat stabilirea unei pensii de întreținere pe seama acesteia, până la majoratul minorei.
Potrivit dispozițiilor art. 14.C.P.P. raportat la art. 998 din Codul civil, despăgubirea părții vătămate trebuie să constituie o justă și integrală reparație a daunelor morale și materiale suferite în urma infracțiunii, care formează obiectul cauzei; înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană - "prejudiciul moral" fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit și sentimente de și afecțiune, cum este cazul în speță.
S-a apreciat că acțiunea civilă exercitată de părțile civile și - părinții victimei - este în întregime întemeiată și în ceea ce privește sumele solicitate cu titlu de daune morale, plata acestora în întregime e justificată raportat la urmarea produsă - decesul fiului lor - deces care implică suferințe psihice, generate de lezarea sentimentului de afecțiune existent între părinte - copil, dar și în privința daunelor materiale, dovedite prin proba cu înscrisuri și proba testimonială ( cheltuielile provocate de înmormântare, parastas, pomeni ).
Prima instanță reținut că inculpatul a achiesat, prin declarația sa, la pretențiile formulate de toate părțile civile din prezenta cauză, fiind de acord să le achite, necondiționat - fila 18 din dosarul nr. 16.691/2004 al Judecătoriei Timișoara.
S-a reținut de asemenea că răspunderea societății de asigurare se bazează pe contractul de asigurări, în condițiile stipulate de acest contract și este posterioară soluționării procesului penal în cadrul căruia se stabilește numai existența răspunderii penale a inculpatului și cuantumul pagubei.
Practica judecătorească - în interpretarea acestor dispoziții legale - a statuat că, în măsura în care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, urmează ca, prin hotărârea instanței, să fie obligat exclusiv inculpatul la plata despăgubirilor civile, urmând ca asigurătorul să plătească efectiv aceste despăgubiri, însă numai dacă a fost citat în cauză, hotărârea fiindu-i astfel opozabilă.
Obligația de plată a acestor despăgubiri are ca temei contractul de asigurare, nefiind vorba despre o răspundere pentru fapta altei persoane, în sensul Codului civil, și, în consecință, nici despre calitatea de parte responsabilă civilmente a asigurătorului în procesul penal, în sensul art. 24 alin. 3 din Codul d e procedură penală. Pentru aceleași considerente nu se poate vorbi nici despre o solidaritate între inculpat și asigurător, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1041 din Codul civil, solidaritatea nu se prezumă, ea trebuind să rezulte expres fie din voința părților, fie din lege.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 54 din Legea nr. 136/29.12.1995 privind asigurările și reasigurările în România, a respins ca fiind inadmisibilă acțiunea civilă exercitată alăturat acțiunii penale - de către părțile civile și față de asigurătorul - - B și - - - Sucursala
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părțile civile și inculpatul.Părțile civile au solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare obligarea la plata despăgubirilor civile și societății de asigurare în solidar cu inculpatul.
Inculpatul a criticat hotărârea atât pe latură penală cât și pe latura civilă.
Pe latura penală a cauzei a solicitat achitarea sa pe temeiul cazului fortuit, deoarece s-a aflat în imposibilitate de a prevedea acțiunea culpabilă a victimei care nu a condus bicicleta cât mai aproape de marginea dreaptă așa cum dispozițiile legale îi impunea și că pe de altă parte se afla sub influența băuturilor alcoolice. În plus, inculpatul a arătat prin avocat ales că vizibilitatea sa era mult redusă datorită autoturismelor parcate în intersecție și a pomului ornamental care se suprapunea pe traiectoria dreptei.În subsidiar s-a arătat că ținând cont de toate împrejurările cauzei și de culpa comună a părților, de circumstanțele personale ale inculpatului, se impune condamnarea acestuia la amendă penală sau reducerea sub minim a pedepsei cu închisoarea aplicată de prima instanță.Pe latura civilă a cauzei inculpatul prin avocat ales a arătat că acea constituire de parte civilă, după desființarea cauzei cu trimitere spre rejudecare din apel s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale, întrucât trebuia avut în vedere constituirea de parte civilă din primul ciclu procesual.În același sens, s-a arătat că prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005, a Tribunalului Timiș, a fost admis apelul inculpatului astfel că majorând în rejudecare pretențiile civile, prima instanță a încălcat regulanon reformatio in pejus, potrivit cu care nu se putea crea acestuia o situație mai gravă decât ce-a inițială în propria-i cale de atac.Referitor la antrenarea răspunderii asigurătorului, inculpatul a arătat că se impunea în conformitate cu prevederile art. 50 alin.2 din legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 54 alin.3 din aceeași lege că asigurătorul - - să fie obligat de asemenea la despăgubiri civile alături de inculpat. S-a contestat de asemenea împrejurarea că în mod greșit prima instanță a obligat inculpatul să plătească despăgubiri la Spitalul Clinic Județean nr. 1 T, secția de neurochirurgie, deoarece aceasta nu are personalitate juridică proprie. Referitor la apelul părții civile inculpatul prin avocat ales a solicitat admiterea acestuia în sensul de a fi obligat și asiguratorul să răspundă pentru despăgubirile civile cauzate prin fapta inculpatului.
Prin decizia penală nr. 322/A din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. s-au admis apelurile declarate de inculpatul și părțile civile și, împotriva sentinței penale nr. 606/ 20.03.2007, a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-.
S-a desființat sentința penală mai sus menționată și rejudecând: în baza art. 14, 346.C.P.P. și art. 998. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 75 lei către partea civilă, reprezentantă a minorei, lunar, începând cu data de 25.07.2004 până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 18 ani.
În baza art. 14, 346.C.P.P. și art. 998.civ. același inculpat a fost obligat la plata sumei totale de 30.000 lei către părțile civile și, dintre care 20.000 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale.
În baza art. 54 alin. 1 din legea nr. 136/1995, s-a constatat că prejudiciul de 30.000 lei cauzat de părțile civile și este asigurat de asigurător - - Sucursala T, și a obligat acest asigurător să răspundă alături de inculpat în limitele legale și contractuale.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.
Pentru a pronunțat această decizie, Tribunalul Timișa apreciat următoarele:
Prima instanță din probatoriul administrat în cauză a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății și a făcut o legală încadrare juridică a acesteia.
În mod corect prima instanță a arătat că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, rezultă vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, deoarece fără contribuția inculpatului rezultatul nu s-ar fi produs.
De altfel, inculpatul, în declarațiile date pe parcursul procesului penal de față a recunoscut în mod constant vinovăția sa la săvârșirea infracțiunii de care a fost învinuit.
La declarația luată la instanța de apel, inculpatul a contestat însă vinovăția sa arătând că nu avea vizibilitate bună la momentul când a intrat în intersecție, datorită mașinilor care erau parcate pe dreapta și datorită gardului existent în acel loc.
Tribunalul nu și-a însușit considerentele primei instanțe în sensul că inculpatul este în exclusivitate culpabil de producerea accidentului, deoarece din întreg probatoriul cauzei și în special din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat cu certitudine că părțile au avut o culpă comună în dinamica producerii accidentului, în sensul că ambelor li se poate imputa nerespectarea unor reguli de circulație.
Instanța de apel, a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu avea vizibilitate în intersecție datorită obstacolelor mai sus menționate, mașini parcate și gardul, deoarece potrivit dispozițiilor art. 48 și 55 din OUG nr. 195/2002, acesta trebuia să adapteze viteza în așa fel încât la intrarea în intersecție să evite o posibilă coliziune.
Mai mult, inculpatul avea obligația generală de a se asigura că pătrunderea în intersecție se poate face fără a crea vreun pericol, în concret față de obstacolele pe care le-a văzut, trebuia să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru ca atitudinea chiar culpabilă a victimei să nu-l poată lua prin surprindere.
Împrejurarea că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea apariției victimei cu bicicleta, nu îl exonerează de răspundere penală deoarece potrivit textelor legale mai sus menționate și potrivit art. 19 pct. 2 lit. b Cod Penal, acesta trebuia și putea să prevadă rezultatul acțiunii sale socialmente periculoasă.
De altfel, s-a putut observa că expertul în considerentele raportului de expertiză arată că la o viteză mai mică de 20 km/oră inculpatul ar fi putut opri autoturismul în afara punctului de impact.
Analizând însă decizia penală nr. 503/14.12.2005 a Tribunalului Timiș, prin care s-a desființat sentința penală nr. 2480/22.-, a Judecătoriei Timișoara și s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță a rezultat că în ce privește latura penală a cauzei aceasta a rămas definitivă prin decizia de mai sus, deoarece în considerentele ei s-a arătat că se impune rejudecarea pe latura civilă a cauzei, în sensul de a se lămuri situația asigurătorului în proces și pentru a fi introdusă în cauză și citată Casa de Asigurări de Sănătate T, referitor la cheltuielile de spitalizare care urmau a se stabili.
Rejudecând pe latura penală a cauzei, prima instanță care a pronunțat hotărârea atacată, a încălcat dispozițiile art. 385 privind limitele rejudecării, astfel încât starea de fapt care trebuie reținută pe latura penală a cauzei, este aceea stabilită prin sentința penală nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoara, care în considerente a precizat că ambele părți se fac vinovate sub forma culpei de rezultatul socialmente periculos.
În ce privește latura civilă a cauzei, apelul inculpatului s-a apreciat ca fiind fondat, deoarece prima instanță în rejudecare, a încălcat principiulnon reformatio in pejus, prevăzut de dispozițiile art. 372 combinate cu dispozițiile art. 385 alin.2 C.P.P. deoarece în apelul inculpatului și chiar în rejudecare după admiterea acestuia nu i se poate crea o situație mai grea decât ce-a inițial stabilită.
Astfel, împotriva sentinței penale nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoaraa declarat apel numai inculpatul, fără ca aceasta să fie atacată și de părțile civile sau de procuror și admițându-se apelul acestuia în latura civilă, instanța de rejudecare nu putea potrivit dispozițiilor legale de mai sus să creeze inculpatului o situație mai grea decât ce-a stabilită inițial, având posibilitatea creării doar a unei situații mai favorabile.
Prima instanță, a majorat însă în rejudecare pretențiile civile formulate de părțile civile, deși acestea nu declaraseră apel împotriva sentinței penale nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoara, singura situație în care prin admiterea apelului lor, despăgubirile civile puteau fi majorate, potrivit dispozițiilor art. 372 combinat cu cele ale art. 385 aliniat 2.
C.P.P.Pentru toate acestea, s-a constatat că pe latura civilă a cauzei hotărârea primei instanțe este nelegală astfel încât s-a admis apelul declarat de inculpat în latura civilă.
În ce privește obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, s-a apreciat că critica sa este nefondată în sensul că obligarea sa făcut către un dezmembrământ care nu ar avea personalitate juridică proprie, deoarece acestea se vor plăti Spitalului Clinic Județean nr. 1 T, chiar dacă prima instanță a precizat și Clinica de Neurochirurgie, a făcut aceasta, pentru a individualiza cheltuielile de spitalizare făcute la secția de neurochirurgie și ce-a de ortopedie, în realitate acestea urmând a se plăti cumulat Spitalului Clinic Județean nr. 1
Apelul părților civile și al inculpatului este admisibil și în ce privește răspunderea asigurătorului - - T, ca urmare a producerii riscului asigurat ( moartea victimei), deoarece la momentul producerii acestuia, inculpatul avea asigurare de răspundere civilă auto obligatorie la această societate ( fila 17 dos. primă instanță nr. 16691/2004).
Sigur că așa cum prima instanță a arătat, răspunderea asigurătorului nu este una civilă delictuală și nici nu poate fi solidară cu cea a inculpatului, dar așa cum și inculpatul a arătat în prezentul apel potrivit art. 50 alin.2 din legea nr. 136 /1995, privind asigurările și reasigurările în România, în caz de deces societatea de asigurări trebuie să acorde despăgubiri pentru peroanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, situație îndeplinită în speță.
Potrivit art. 54 alin. 3 din aceeași lege citarea asiguratorului în proces este obligatorie, acesta având posibilitatea de a formula apărări și a pune concluzii, fără deosebire de proces civil sau penal.
Din dispozițiile art. 50 și 54 ale Legii nr. 136/1995, coroborate cu celelalte dispoziții legale din lege, rezultă că în procesul penal sau civil, asigurătorul trebuie citat și trebuie să răspundă atunci când riscul asigurat s-a produs, chiar dacă răspunderea sa este una civilă contractuală și este limitată potrivit dispozițiilor legale în materie.
Pe aceste temeiuri, în baza art. 54 alin.1 din legea nr. 136/1995, s-a constatat că prejudiciul de 30.000 lei, cauzat de către inculpat părților civile și este asigurat de către - - Sucursala T și a fost obligat acest asigurător să răspundă alături de inculpat pentru acest prejudiciu în limitele legale și contractuale.
Societatea de asigurare nu va putea răspunde și pentru contribuția lunară ce trebuie să se plătească minorei și nici pentru cheltuielile de spitalizare, deoarece acestea sunt excluse de legea nr. 136/1995, precum și de contractul de asigurare încheiat între asigurător și inculpatul asigurat.
Împotriva deciziei penale nr. 322/A/24.10.2007 au declarat recurs, în termen legal, inculpatul, asigurătorul - - și părțile civile, și, recursul fiind înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 20.11.2007.
În motivarea recursului, inculpatul a solicitat în principal să se trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș în baza art. 38515pct. 2 lit. c pentru C.P.P. a se pronunța asupra laturii penale a apelului formulat; iar, în subsidiar, să se desființeze hotărârile primelor instanțe în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d și C.P.P. să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin. 2.Cod Penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. e și C.P.P. art. 47.Cod Penal; respectiv, menținând în parte, pe latura civilă, decizia penală apelată, condamnarea la o pedeapsă în cuantum mai redus, orientată spre minimul general cu obligarea pe latură civilă, în calitate de garant, a - - la plata despăgubirilor ce se vor acorda. Totodată, inculpatul a învederat că tribunalul a admis apelul său, pronunțându-se însă numai pe latura civilă a procesului penal, iar, în ce privește latura penală s-a reținut că nu o mai poate examina întrucât sentința pronunțată în primul ciclu procesual ar fi rămas definitivă, fapt pe care îl contestă. Astfel, inculpatul a învederat că din interpretarea dispozitivului deciziei penale nr. 503/A/2005 rezultă în mod indubitabil că instanța de apel nu a stabilit limite în ceea ce privește rejudecarea, cauza urmând a fi rejudecată atât pe latura civilă, cât și pe latura penală; precum și că apelul său viza atât latura penală, cât și latura civilă.
Asigurătorul - - a criticat decizia penală recurată în ce privește obligarea sa alături de inculpat la plata despăgubirilor către părțile civile; iar părțile civile au declarat recursul sub aspectul reducerii despăgubirilor acordate de prima instanță.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de recurenți, precum și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că decizia penală recurată este nelegală, pentru următoarele considerente:
Prin declararea apelului împotriva sentinței penale nr. 606/20.03.2007 Judecătoriei Timișoara, inculpatul a solicitat să se dispună (fila 32 dosar tribunal) achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin. 2.Cod Penal în temeiul art, 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin.1 lit. e și C.P.P. art. 47.Cod Penal; iar, în subsidiar, condamnarea sa la amendă penală sau la o pedeapsă cu închisoarea mai redusă în cuantum și obligarea, pe latură civilă, în solidar a - - la plata despăgubirilor civile ce se vor stabili. În motivarea apelului, inculpatul a dezvoltat criticile aduse sentinței penale nr. 606/2007, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică atât în ce privește latura penală, cât și în ce privește latura civilă.
Prin decizia penală nr. 322/A/24.10.2007, Tribunalul Timișa admis apelurile declarate de inculpatul și părțile civile și; a desființat sentința penală și rejudecând s-a pronunțat în ce privește latura civilă a cauzei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 14, 346.C.P.P. art. 998.civ. și art. 1 din Legea nr. 136/1995.
În ce privește latura penală a cauzei, Tribunalul Timișa apreciat că starea de fapt ce trebuie reținută este aceea stabilită prin sentința penală nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoara; că prin sentința penală nr. 606/2007 s-au încălcat dispozițiile art. 385.C.P.P. privind limitele rejudecării. Instanța de apel a arătat că în urma analizei considerentelor decizia penale nr. 503/14.12.2004 a Tribunalului Timișa rezultat că s-a impus rejudecarea pe latura civilă a cauzei pentru a se lămuri situația asigurătorului în proces și pentru a fi introdusă în cauză și citată Casa de Asigurări de Sănătate T, referitor la cheltuielile de spitalizare.
Aspectele sus menționate nu sunt însușite de instanța de recurs, care constată că în mod nelegal Tribunalul Timișa reținut că latura penală a procesului s-ar fi soluționat definitiv prin sentința penală nr. 2480/22.09.2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara. Se impune a fi avută în vedere regula stabilită de art. 382 alin. 1.C.P.P. respectiv că "în caz de admitere a apelului, hotărârea atacată se desființează în întregime, dar în limitele prevăzute de art. 371 și 373", precum și precizările din alin. 2 al aceluiași articol, care prevăd că hotărârea poate fi desființată și numai în ce privește latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedică justa soluționare a cauzei. Prin urmare, pentru a putea concluziona că o sentință penală a fost supusă desființării numai parțial se impune să existe o mențiune expresă, în acest sens, în dispozitivul deciziei. Astfel, prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 10956/2005 a fost admis apelul inculpatului, s-a dispus desființarea sentinței penale nr. 2480/22.09.2005 și rejudecarea cauzei de către Judecătoria Timișoara. Totodată, se constată că nici în dispozitivul deciziei și nici în considerentele acesteia nu se face mențiunea că sentința penală nr. 2480/2005 ar fi fost desființată numai în ce privește latura civilă a procesului, ci, dimpotrivă se dispune rejudecarea cauzei ceea ce presupune o judecată sub toate aspectele. Pentru aceste considerente, se reține că procedura de rejudecare a cauzei, în urma desființării dispuse prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, trebuia să vizeze atât latura penală, cât și latura civilă a procesului penal; fapt ce nu a fost respectat de instanța de apel care a fost sesizată cu privire la modul de soluționare a laturii penale prin apelul inculpatului.
Potrivit art. 378 alin. 3 din Codul d e procedură penală, instanța sesizată cu judecarea apelului "este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate" iar, conform art. 383 alin. 1 din Codul d e procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere "temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului". Cum tribunalul nu s-a pronunțat asupra criticilor și modului în care a fost soluționată latura penală de către prima instanță, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3859alin.1 pct. 10.C.P.P.
Calea de atac a recursului fiind o soluție specială, reglementarea este restrictivă, legea stabilind atât cazurile în care poate avea loc casarea cu trimitere spre rejudecare, dar și instanța la care se trimite cauza. Întrucât latura civilă a procesului penal este subsecventă și în strânsă legătură cu modul de soluționare al laturii penale, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. c proc.pen. raportat la art. 3859alin. 1 pct. 10 din proc.pen, instanța va admite recursurile declarate de inculpatul, asigurătorul - - și părțile civile, și, va casa decizia penală nr. 322/2007 și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Tribunalul Timiș, atât în latură penală, cât și în latură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prevederilor 38515alin.1 pct.2 lit.c p Cod Penal admite recursurile declarate de inculpatul și Societatea de Asigurare - T și părțile civile, și împotriva deciziei penale nr.322/A/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia penală recurată și trimite cauza la Tribunalul Timiș, pentru rejudecare atât în latura penală cât și în latura civilă a apelurilor.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 p Cod Penal cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 24 Ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.LB/25.01.2008
Tehnored AJ/2 ex/31.01.2008
Prima instantă: Judec. T-
Apel: Trib. T -,
31 Ianuarie 2008
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă
