Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 443/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 443
Ședința publică de la 16 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Mihai Marin Membri Onița Dumitru Mirela
- - -
- -
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 55 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales, lipsind partea civilă - moștenitor -, asigurătorul SC Asigurări SA - Sucursala C și partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d cod pr.penală, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume, vinovăția, sub forma culpei.
În subsidiar, a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu dispoz. art. 38515rap. la art. 3859pct. 20 cod pr.penală și, făcând aplic. art. 13 cod penal, să se dispună achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. b cod pr.penală.
Procurorul a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat în ceea ce privește cererile de achitare a inculpatului; a arătat, însă, că recursul este admisibil sub aspectul interzicerii dreptului de a alege.
Inculpatul, având cuvântul, arată că își însușește concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 3328/ 1 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- s-a dispus, în baza art. 178 alin.2 cu aplicarea art. 74 Cp. și art. 76 lit. d Cp. condamnarea inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 25.09.1954 în com., jud. M, cu domiciliul în mun. C,- A". 8,. l,. 13, jud. D, de cetățenie română, studii liceul, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, -, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cp., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cp. cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81,82 Cp.;
S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 71 alin. 5 Cp.;
S-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 lit.a,b Cp.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp.
S-a luat act că moștenitorul defunctei, numitul -, domiciliat în C, str. - -,. 12,.l,. 16, jud. D, nu se constituie parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul -, alături de asigurător SC ASIGURĂRI SA. SUC- C la plata sumei de 389,91 lei, reactualizată la data plății efective, către Spitalul Clinic Nr. 1
A fost bligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în data de 15.07.2006 inculpatul a plecat cu autoturismul proprietate personală, marca Daewoo, cu număr de înmatriculare -, din mun. C spre localitatea din jud. M, împreună cu soția sa, martora -, mergând la domiciliul mătușii sale,.
La întoarcerea spre C, inculpatul a luat-o în autoturism și pe sa, care dorea să facă niște investigații medicale, întrucât avea o stare de sănătate precară. La plecarea din localitatea, inculpatul i-a atras atenția victimei, care se afla pe bancheta din spate, să se asigure cu centura de siguranță, lucru pe care aceasta 1-a și făcut, așa cum rezultă din declarațiile inculpatului, care se coroborează cu declarațiile martorei -.
In jurul orei 16.00, inculpatul rula cu autoturismul pe str. - - din mun. C, având aproximativ 49,5 km/. După ce a trecut de fântâna din dreptul blocurilor, în zona restaurantului Hanul, a se sizat o groapă pe stradă pe care a evitat-o, după care a pătruns cu mașina în alt ă groapă aflată la circa 3, pe care nu a mai putut să o evite, pierzând astfel controlul autoturismului și lovind bordura din dreapta a trotuarului.
Deși inculpatul a acționat sistemul de frânare al autovehiculului, așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului și din declarația martorului, care a observat personal urmele de frânare de pe carosabil, utoturismul, aflat în viraj dreapta, a părăsit partea carosabilă și trotuarul, neamenajat și și-a continuat deplasarea spre zona, neamenajată, aflată sub ni velul carosabilului.
În deplasarea sa pe acel spațiu, autoturismul a intrat în coliziune cu arborii întâlniți în acea zonă.
Victima, care ațipise, așa cum rezultă din declarația martorei -, nefiind deci atentă, s-a lovit la cap în caroseria mașinii, șocul fiind violent întrucât își scosese centura de siguranță.
După oprirea autoturismului, inculpatul, împreună cu martora -, au scos-o pe victimă din mașină, aceasta acuzând dureri de picior, au hemat ambulanța și organele de poliție.
La fața locului au sosit ambulanța și organele de poliție, victima și martora - fiind transportate la spital.
Organele de poliție sosite la fața locului, au procedat la testarea nculpatului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, așa cum rezultă din estul depus la fila 18 în dosarul de urmărire penală și au întocmit proces-verbal e cercetare la fața locului.
În data de 17.07.2006, din cauza complicațiilor apărute de la leziunile suferite, victima a decedat în Spitalul Clinic de Urgență Nr. 1
Din concluziile raportului de constatare medico-legală, instanța a reținut că moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de hemoragia și dilacerarea meningo-cerebrală, consecința unui traumatism cranio-cerebral forte închis.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, raport de expertiză care a concluzionat că accidentul ar fi putut fi evitat dacă inculpatul ar fi manifestat atenția care se impune la volan și că victima nu ar fi decedat dacă aceasta s-ar fi asigurat cu centura de siguranță.
În urma probatoriilor administrate, s-a constat că fapta inculpatului, care a provocat moartea unei persoane prin nerespectarea dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere pentru activitatea de conducere a unui autoturism, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Elementul material al laturii obiective s-a realizat printr-o inacțiune, respectiv, omisiunea inculpatului de a lua toate măsurile de prevedere pentru realizarea activității de conducere pe drumurile publice, urmarea imediată fiind decesul victimei.
de cauzalitate, dintre elementul material și urmarea imediată, a fost dovedită de probele administrate în cauză, respectiv, declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați pe situația de fapt, precum și raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.
Deși inculpatul s-a apărat de maniera că faptei săvârșite i-ar lipsi unul din elementele constitutive, respectiv, vinovăția, deoarece nu putea să prevadă rezultatul, probele administrate au relevat contrariul; raportul de expertiză tehnică auto a concluzionat că accidentul s-a produs urmare insuficientei atenții la volan din partea conducătorului auto care a pierdut controlul autoturismului și intrarea acestuia în derapaj necontrolat.
În consecință, sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că infracțiunea a fost săvârșită din culpă cu prevedere deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce.
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere circumstanțele în care fapta a fost comisă, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care, anterior, a avut o bună comportare, nu este cunoscut cu antecedente penale și a luat măsuri pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, aceste aspecte fiind reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
S-a apreciat, astfel, că aplicarea unei pedepse, coborâtă sub minimul special și cu privire la care s-a dispus suspendarea executării, va realiza scopul preventiv statuat de disp. art.52 pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că moștenitorul victimei - numitul -, nu s-a constituit parte civilă iar inculpatul a fost obligat, alături de asigurătorul de răspundere civilă, la plata cheltuielilor de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgență C, într-un cuantum ce va fi reactualizat la data plății.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul invocând că, în mod greșit instanța de fond a reținut că inculpatul nu a manifestat atenția care se impunea la volan, în condițiile în care acesta se deplasa cu o viteză sub limita admisă de lege.
A mai susținut că în situația concretă de desfășurare a evenimentelor, nu putea să prevadă nici rezultatul acțiunii și nici a unei eventuale inacțiuni în ceea ce privește măsurile de prevedere pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice și deci nu putea fi reținută vinovăția sub forma culpei.
Mai mult, nu i se putea reține culpă în accidentarea victimei deoarece, chiar victima a contribuit la accidentarea sa prin încălcarea prevederilor art. 97 din noul Regulament de aplicare a OUG nr. 195/ 2002, modificată, astfel încât, s-ar fi impus achitarea în baza disp.art. 10 lit. d pr.pen.
Prin decizia penală nr. 55 de la 28 februarie 2008, Tribunalul Dolj a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Deși inculpatul a invocat în apărarea sa faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe direcția sa de mers, s-a ivit o denivelare nesemnalizată corespunzător, pe care nu a putut să o prevadă și, cu toate diligențele depuse nu a putut să o evite, din acest motiv pierzând controlul volanului și provocând evenimentul rutier soldat cu decesul unei persoane aflate în autovehicul, aceste apărări nu sunt în măsură să îl exonereze pe acesta de răspundere penală, existând probatorii care au condus la concluzia existentei vinovăției sale sub forma culpei, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.
În raportul de expertiză întocmit în cauză pentru a stabili dinamica producerii accidentului, s-a concluzionat că, accidentarea victimei s-a datorat atât culpei acesteia - deoarece în timpul mersului nu a purtat centura de siguranță dar și conducătorului auto care, prin insuficienta atenție manifestată la volan, a pierdut controlul direcției autoturismului, încălcând astfel prevederile legislației în vigoare, conform căreia, toți participanții la traficul rutier au obligația de a se comporta pe drumurile publice astfel încât să nu constituie vreun pericol sau un obstacol pentru circulație și să fie în măsură să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
S-a constatat că este nefondat și motivul privind abrogarea prevederilor art. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, privind comportarea conducătorilor auto pe drumurile publice, în condițiile în care conținutul acestui articol se regăsește în actualul Regulament, fiind cuprins în dispozițiile art. 35 alin. 1.
Față de cele de mai sus, s-a constatat că instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt, iar culpa inculpatului în producerea evenimentului rutier soldat cu decesul victimei, a fost pe deplin stabilită
De asemenea pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, în raport de criteriile prev de art. 72 pen. în favoarea acestuia reținându-se și circumstanțe atenuante, fiind suspendată condiționat și executarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul susținând că, nu putea prevede existența gropilor pe carosabil, acestea nefiind semnalizate, astfel că se impune achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d cod pr.penală.
În teză subsidiară, invocând în drept dispoz. art. 3859cod pr.penală și art. 13 cod penal, a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. b cod pr.penală.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile invocate dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin.3 cod pr.penală, Curtea constată următoarele:
În mod judicios, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.
Raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul urmăririi penale de expert -, necontestat de inculpat, concluzionează că accidentul "a fost cauzat de inculpat care, pe fondul insuficientei atenții la volan, a pierdut controlul direcției de deplasare a autoturismului, încălcând astfel dispoz. art. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002".
Împrejurarea că victima nu purta centura de siguranță a fost avută în vedere de instanță la individualizarea pedepsei, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, în raport de dispoz. art. 48 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care instituie obligația conducătorului auto să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Susținerea inculpatului, că nu putea prevede existența gropilor pe asfalt, este neîntemeiată, în condițiile în care, art. 35 alin.1 din actul normativ menționat mai sus, prevede că "participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
Neîntemeiată este și invocarea dispoz. art. 13 cod penal și a pct. 20 de sub art. 3859cod pr.penală, obligațiile prevăzute la art. 1 în vechea reglementare, fiind stipulate în art. 35 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, astfel cum a fost modificat.
Deși procurorul a susținut admisibilitatea recursului inculpatului sub aspectul interzicerii dreptului de a alege, din examinarea hotărârii instanței de fond se constată că acest drept nu i-a fost interzis, fiind astfel neîntemeiată cererea.
Pentru motivele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul din motivele de casare prev. de art. 3859cod pr.penală, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, se va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 55 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 80 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 iunie 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.OD
IB/ 19.06.2008.
16 iunie 2008,
C va încasa de la rec.inc. suma de 250 lei cheltuieli judiciare statului.
Spitalul Clinic Nr. 1 C, va încasa de la rec.inc. alături de asiguratorul SC Asigurări SA - Sucursala D, suma de 389,91 lei, reactualizată la data plății efective.
Președinte:Mihai Marin Membri Onița Dumitru MirelaJudecători:Mihai Marin Membri Onița Dumitru Mirela