Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 473/2009. Curtea de Apel Oradea

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.473/R/2009

Ședința publică din 3 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

- - - JUDECĂTOR 3: Popovici Corina

- - - judecător

- grefier

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva deciziei penale nr. 39/A/2009, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 178 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat personal și asistat de avocat, în baza delegației nr.2810/2009 emisă din oficiu de Baroul Bihor la 25.05.2009.

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Potrivit art.385/14 alin1./1 din Codul d e procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului intimat, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.

Procurorul susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor atacate, în urma rejudecării cauzei pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului la o pedeapsă just individualizată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cu suspendarea executării pedepsei. Susține în totalitate motivele de recurs scrise, apreciind că instanțele de judecată, atât cea de fond cât și cea de apel, au făcut o eronată apreciere a probelor administrate în cauză, cu pronunțarea hotărârii greșite de achitare a inculpatului. Culpa inculpatului derivă din nerespectarea anumitor norme legale care reglementează circulația pe drumurile publice, referitoare la viteza minimă legală pe sectorul de drum pe care circula. Pe bază de expertize, ale căror concluzii sunt contradictorii, s-au stabilit diferite limite de viteză, cea mai mare viteză care s-a stabilit a fost de 65 km/, aceasta depășind limita legală admisă pe sectorul de drum respectiv și dacă inculpatul a circulat cu această viteză evident că nu putea să evite producerea accidentului, care s-a mai datorat unui element și anume faptului că acesta nu a păstrat autotrenul pe care-l conducea pe sa de circulație, întrucât în momentul în care starea de pericol a apărut prin pătrunderea victimei în spațiul său de vizibilitate, inculpatul a acționat puternic volanul, trăgând de acesta și intrând pe contrasens. Față de acestea, ținând seama și de faptul că nu s-a respectat viteza minimă legală, aceasta nefiind respectată și raportat la condițiile specifice de drum, respectiv noapte, timp ploios, drum alunecos, vizibilitate redusă și gabaritul mare al autotrenului, cu atât mai mult cu cât acesta se apropia de o curbă coroborat cu faptul că, acțiunea inculpatului de a vira autotrenul spre partea, a produs coliziunea între cele două, apreciază că a fost dovedită și culpa inculpatului în ceea ce privește producerea accidentului.

Instanța, pune în discuția părților contraexpertiza efectuată în faza de urmărire din care rezultă că inculpatul a circulat cu o viteză de 47 km/.

Procurorul, față de problema pusă în discuție, pune concluzii de admitere a recursului parchetului și în măsura în care instanța va considera că este necesară administrarea de probe, solicită a reține cauza spre judecare, sens în care solicită a se stabili în ce măsură este necesară o expertiză criminalistică în cauză. Din punctul său de vedere există în cauză o expertiză tehnică, un supliment la aceasta, o contraexpertiză tehnică și un supliment la aceasta. Apreciază însă că expertiza tehnică nu este relevantă în ceea ce privește stabilirea culpei inculpatului în producerea unui accident de circulație, relevantă fiind în acest sens o expertiză criminalistică. Mai mult decât atât, expertizele tehnice multiple ce s-au efectuat în cauză sunt contradictorii, sub aspectul vitezei și sub aspectul posibilităților de evitare a accidentului de către inculpat. Față de acestea, solicită admiterea recursului cu reținerea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, respectiv a expertizei criminalistice cu obiectivul de a se determina viteza cu care se deplasa inculpatul și posibilitatea de evitare a accidentului.

Apărătorul, se opune probei cu contraexpertiza criminalistică considerând că se impune a fi respinsă, aceasta fiind solicitată doar în recurs.

Pe fond, solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Din probele administrate în cauză, respectiv rapoartele de expertiză ale căror concluzii sunt contradictorii rezultă dubiile existente în cauză și toate acestea trebuie să profite inculpatului. Inculpatul nu a avut posibilitatea evitării accidentului de circulație, din suplimentul la expertiză rezultă că, culpa în producerea accidentului aparține părții vătămate care nu a respectat prevederile art.167 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. În aceasta fază procesuală consideră că nu s-a dovedit în nici un mod că inculpatul ar fi încălcat prevederile referitoare la circulația pe drumurile publice.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 31 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Marghitas -a hotărât în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art.10 lit. d Cod de procedură penală achitarea inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.2 Cod penal.

În baza art. 192 alin 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare însumând 500 lei au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 01 octombrie 2005, în jurul orelor 06.30, în condiții de trafic pe timp de noapte și carosabil umed din cauza ploii, inculpatul conducea autovehiculul marca Volvo, cu nr. de înmatriculare - autovehicul ce tracta semiremorca marca cu nr. -, pe strada - - din localitatea M, direcția de deplasare M-.

La ieșirea din localitatea M, configurația drumului este caracterizată prin curbă la dreapta și cu înclinație mare. Pe partea dreaptă a drumului nu sunt imobile ci este un teren viran, urmat de pădure. În zona de pe partea dreaptă este un drum de acces, care vine prin pădure dinspre cantonul silvic și accede la drumul Județean 191/B M-.

În momentul în care autovehiculul condus de către inculpat a ajuns la panta de la ieșirea din oraș, a observat luminile farurilor unui autovehicul care ieșea din pădure de pe drumul fără prioritate, cu intenția de a se angaja pe drumul principal și care intrând pe drumul prioritar vira spre stânga intenționând să se deplaseze spre oraș. L-a avertizat sonor și pentru că acest autovehicul nu a oprit ci a continuat manevra de angajare pe drumul prioritar,tăindu-i calea inculpatului, inculpatul a încercat o manevră de ocolire virând stânga și trecând pe cealaltă bandă a drumului, În același timp a acționat frâna de serviciu a autovehiculului. Nu a reușit însă să evite impactul astfel că a intrat în coliziune cu autoturismul marca 1311 cu nr. de înmatriculare - condus de către și în care se mai afla pasageră ".

În urma impactului a suferit leziuni grave ce au determinat decesul acestuia iar pasagera a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile îngrijiri medicale.

În rechizitoriul de trimitere în judecată organele parchetului au reținut că, culpa în producerea accidentului aparține inculpatului și constă în aceea că în momentul observării autoturismului condus de victimă a acționat direcția intrând pe contrasens în încercarea reflexivă de evitare a obstacolului și implicit a accidentului. S-a susținut că acesta nu s-ar fi produs dacă inculpatul și-ar fi păstrat direcția de mers pe direcția drumului.

Aceasta în condițiile în care o comisie de trei experți tehnici:, și au conchis că stabilirea aportului fiecărui conducător auto în producerea accidentului nu este în competența lor și ieșirea pe contrasens a autotrenului condus de a fost consecința încercării reflexe de evitare a obstacolului.

Împrejurarea de a trimite în judecată pe inculpat pentru cele arătate mai sus, este apreciată de către instanță o eroare judiciară, culpa exclusivă în producerea accidentului aparținând victimei iar fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă lipsind vinovăția, ca element constitutiv al infracțiunii.

Argumentele care au stat la baza acestei constatări sunt următoarele: inculpatul circula pe un drum cu prioritate față de drumul forestier de pe care venea victima.

Potrivit dispozițiilor art.59 din OUG 195/2002 în intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe șine.

Conform art.135 din HG 1391/2006 conducătorii de vehicule trebuie să acorde prioritate la intersecții nedirijate atunci când pătrund pe un drum județean venind de pe un drum comunal sau local.

Dacă victima, venind de pe drumul forestier ar fi oprit la intersecția cu drumul județean, acordând prioritate inculpatului care circula pe drumul prioritar, evident că accidentul nu s-ar fi produs.

Argumentul primului expert și a organelor Parchetului din rechizitoriu, potrivit căruia dacă inculpatul și-ar fi păstrat direcția de mers pe direcția drumului accidentul nu s-ar fi produs, nu are nici o logică și nu este susținut de nici o prevedere legală.

În cursul judecății instanța a ordonat efectuarea unui supliment de expertiză de către aceeași comisie de experți ce a efectuat expertiza contrarie în cursul urmăriri penale. Concluziile din acest supliment de expertiză sunt clare și de natură să înlăture orice incertitudini în ce privește persoana vinovată de producerea accidentului. De asemenea, sunt susținute de prevederi legale.

Astfel, s-a arătat că, cauza producerii accidentului rutier a fost nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor art.167 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență nr. 195/2002. În ce-l privește pe inculpat manevra de încercare de ocolire constituie o manevră reflexă de autoconservare firească.

Raționamentul organelor parchetului nu este valabil nici într-un context extrajudiciar, întrucât el presupune că ori de câte ori un conducător de autovehicul întâlnește un obstacol, pe carosabil, pe direcția sa de mers, să nu-l ocolească ci să continue drumul, întrucât obstacolul are obligația să se dea la o parte din calea sa.

Din analiza probelor ce alcătuiesc dosarul cauzei instanța de fond a reținut că în speța de față lipsește vinovăția inculpatului ca trăsătură esențială a infracțiunii prevăzută de dispozițiile art.17 din Codul penal.

În considerarea celor arătate mai sus, a prezumției de nevinovăție a inculpatului în procesul penal prevăzută de dispozițiile art. 23 alin 11 din Constituția României, art.66 din Codul d e procedură penală, art. 6 alin 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin 2 Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat însumând 500 lei au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, criticând-o pentru netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel parchetul arată că soluția pronunțată de prima instanță sub aspectul achitării inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal este greșită.

Culpa în producerea accidentului este exclusivă și aparține inculpatului, care a încălcat reguli esențiale privind circulația pe drumurile publice. O primă regulă încălcată este aceea prev. de art. 41 din OUG 195/2002 coroborat cu prev. art. 129 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, potrivit cărora vehiculele trebuie conduse pe partea dreaptă drumurilor publice în sensul de circulație cât mai aproape de marginea părții carosabile. Inculpatul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil umed, pe timp de noapte, într-o curbă fără vizibilitate, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Victima accidentului nu a încălcat nici o regulă de circulație, prevederile art. 135 din HG. 1391/2006 nefiind în vigoare la acea vreme.

Întrucât la momentul intrării pe drumul public dinspre cel forestier avea o vizibilitate în partea, care îi permitea să efectueze o manevră în condiții de siguranță, cei doi conducători s-au observat reciproc doar în momentul în care victima a efectuat manevra de intrare pe drumul cu prioritate și este logic că nu a avut nici o altă posibilitate decât să-și continue drumul, câtă vreme în condițiile în care s-ar fi oprit, impactul ar fi avut loc pe sensul de mers al autotrenului condus de inculpat.

În speță însă, accidentul a avut loc pe sensul de mers al victimei, inculpatul având posibilitatea de evitare prin reducerea vitezei și menținerea traiectoriei auto-trenului pe corespunzătoare de mers, din dreapta, cât mai aproape de marginea carosabilului.

Manevra de ocolire pe din partea respectiv pe contrasens, nu era necesară, pentru că acel segment de drum permitea menținerea autotrenului pe normală de mers.

În concluzie, susține parchetul, între regulile de circulație încălcate de inculpat și urmarea produsă, moartea victimei, există o legătură de cauzalitate.

Prin decizia penală nr.39/A din 20 februarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosarul penal nr-, a fost respins ca nefundat apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, menținându-se în totalitate sentința apelată, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, tribunalul a apreciat că aceasta este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate.

Prima instanță, analizând amplul material probator existent la dosar, a considerat în mod corect că nu se poate reține vreo culpă în sarcina inculpatului, raportat la accidentul produs în data de 1 octombrie 2005.

Ca stare de fapt, s-a reținut că la data de 1 octombrie 2005, în jurul orelor 6,30, în condiții de trafic pe timp de noapte și carosabil umed din cauza ploii, inculpatul, aflat la volanul unui autotren marca VOLVO FH 12, circulând pe str.- din localitatea M, cu direcția de deplasare spre comuna, a intrat în coliziune cu un autoturism marca 1311 condus de victima, care în urma impactului deosebit de violent a și decedat.

La ieșirea din localitatea M, configurația drumului este caracterizată prin curbă la dreapta și cu înclinație mare iar în acea zonă de, pe partea dreaptă, se află un drum forestier care intersectează Drumul public Județean 191/B M -.

În momentul în care autotrenul condus de inculpat a ajuns la panta de ieșire din orașul M, a observat luminile farurilor unui autoturism care se îndrepta dinspre acel drum forestier, intrând pe DJ virând spre stânga. Inculpatul a avertizat sonor acel autoturism, însă conducătorul auto și-a continuat drumul, încercând manevra de înscriere pe din dreapta de acces spre localitatea Impactul a fost deosebit de violent, victima decedând iar pasagera din autoturismul -, suferind leziuni ce au necesitat un nr. de 30 zile îngrijiri medicale.

S-a reținut că accidentul a avut loc pe contrasens, întrucât inculpatul a virat stânga, încercând să evite autoturismul condus de victimă, într-o încercare reflexă de evitare a obstacolului. S-a conchis că accidentul nu s-ar fi produs în condițiile în care inculpatul și-ar fi păstrat direcția de mers pe partea din dreapta a carosabilului.

Considerentele instanței de fond în ceea ce privește lipsa vinovăției inculpatului în producerea accidentului, sunt corecte.

Potrivit dispozițiilor art. 59 din OUG. 195/2002, în intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere celor care circulă pe drumul principal. De asemenea, conform art. 135 din HG. 1391/2006 conducătorii de vehicule trebuie să acorde prioritate la intersecții nedirijate, atunci când pătrund pe un drum județean, venind de pe un drum comunal sau local.

Regula acordării priorității este una generală și nu poate fi primită critica Parchetului în sensul că dispozițiile HG 1391/2006 nu erau în vigoare la momentul producerii accidentului în cauză.

Este evident că victima, deplasându-se pe un drum forestier secundar, cu intenția de a pătrunde pe drumul principal județean, trebuia să acorde prioritate de trecere vehiculelor aflate în mișcare.

Comisia formată din trei experți tehnici a apreciat în lucrarea efectuată că ieșirea pe contrasens a autotrenului condus de inculpat a fost o consecință firească a încercării reflexe de evitare a unui obstacol.

Suplimentul de expertiză dispus în cauză de către prima instanță înlătură orice incertitudini în ceea ce privește persoana vinovată de producerea accidentului.

Cauza producerii accidentului rutier a fost nerespectarea de către conducătorul auto a prev. art. 167 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

Inculpatul a avut un comportament firesc, manevra de ocolire fiind una reflexă, de autoconservare firească.

Deosebit de relevantă în cauză este declarația martorei, pasageră în autoturismul condus de victimă. Aceasta a arătat că atunci când autoturismul a ajuns la intersecția cu str. -, victima nu s-a asigurat ci a accelerat puternic, intrând pe drumul principal cu intenția de a vira stânga. Martora susține că în momentul intrării pe drumul principal, a observat venind din partea un autovehicul, care avea farurile aprinse, însă nu a apucat să-l avertizeze pe șofer, producându-se impactul.

Este evident că în aceste condiții, victima nu a respectat regulile de acordare a priorității de trecere într-o intersecție nedirijată, deși avea această obligație legală.

Chiar dacă inculpatul a avut o viteză peste limita legală, acest aspect este secundar, întrucât primează regulile priorității.

Este mai presus de orice îndoială că în condițiile în care victima s-ar fi asigurat și ar fi acordat prioritate de trecere autotrenului, impactul nu s-ar fi produs.

Așadar, este logic că, indiferent de viteza avută de inculpat, accidentul putea fi evitat dacă victima ar fi fost diligentă și s-ar fi asigurat că manevra de intrare pe drumul principal se poate efectua în condiții de siguranță.

Or, este evident că inculpatul circulând pe partea corespunzătoare a carosabilului, a fost nevoit în momentul în care autoturismul condus de victimă i-a apărut în față intempestiv, să reacționeze iar gestul firesc de autoconservare era acela de ocolire spre stânga.

În aceste condiții s-a produs accidentul pe contrasens, dar fără ca inculpatul să aibă vreo culpă în producerea lui.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR solicitând, prin motivele scrise și prin intermediul reprezentantului său, admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor atacate, în urma rejudecării cauzei pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului la o pedeapsă just individualizată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cu suspendarea executării pedepsei. Apreciază că instanțele de judecată, atât cea de fond cât și cea de apel, au interpretat în mod eronat probele administrate în cauză, ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului. Culpa inculpatului derivă din nerespectarea anumitor norme legale care reglementează circulația pe drumurile publice, referitoare la viteza minimă legală pe sectorul de drum pe care circula. Pe bază de expertize, ale căror concluzii sunt contradictorii, s-au stabilit diferite limite de viteză, cea mai mare viteză care s-a stabilit a fost de 65 km/, aceasta depășind limita legală admisă pe sectorul de drum respectiv și dacă inculpatul a circulat cu această viteză evident că nu putea să evite producerea accidentului, care s-a mai datorat unui element și anume faptului că acesta nu a păstrat autotrenul pe care-l conducea pe sa de circulație, întrucât în momentul în care starea de pericol a apărut prin pătrunderea victimei în spațiul său de vizibilitate, inculpatul a acționat puternic volanul, trăgând de acesta și intrând pe contrasens. Față de acestea, ținând seama și de faptul că nu s-a respectat viteza minimă legală, aceasta nefiind respectată și raportat la condițiile specifice de drum, respectiv noapte, timp ploios, drum alunecos, vizibilitate redusă și gabaritul mare al autotrenului, cu atât mai mult cu cât acesta se apropia de o curbă coroborat cu faptul că, acțiunea inculpatului de a vira autotrenul spre partea, a produs coliziunea între cele două, apreciază că a fost dovedită și culpa inculpatului în ceea ce privește producerea accidentului.

Curtea, examinând hotărârea, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, combinate cu art.385/6 alin.1 și art.385/7 alin.1 Cod procedură penală, apreciază că recursul parchetului este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

În mod corect și judicios instanța de fond ( soluția menținută de instanța de apel ) a dispus achitarea inculpatului, potrivit art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art.178 alin.2 Cod penal.

De menționat că, în fapt, în data de 1 octombrie 2005, în jurul orelor 6,30, în condiții de trafic pe timp de noapte și carosabil umed din cauza ploii, inculpatul, aflat la volanul unui autotren marca VOLVO FH 12, circulând pe str.- din localitatea M, cu direcția de deplasare spre comuna, a intrat în coliziune cu un autoturism marca 1311 condus de victima, care în urma impactului deosebit de violent a și decedat.

Criticile parchetului referitoare la existența culpei inculpatului în producerea accidentului sunt neîntemeiate.

Apreciem că, în mod corect și judicios instanța de fond, a constatat că, din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă lipsa de vinovăție a inculpatului în producerea accidentului.

Astfel, corect s-a avut în vedere dispozițiile art.59 din OUG 195/2002, precum și cele ale art.135 din HG 1931/2007 al căror conținut a fost arătat pe larg în considerentele sentinței și deciziei atacate. Mai mult, în mod judicios a arătat instanța de apel că, critica parchetului în sensul că nu pot fi aplicate prezentei cauze dispozițiile HG 1931/2006 câtă vreme nu era în vigoare în momentul producerii accidentului, este neîntemeiată deoarece regula acordării priorității este una generală și care exista și anterior intrării în vigoare a HG 1931/2007.

Ori, în acest context, victima care se deplasa pe un drum forestier secundar cu intenția de a pătrunde pe drumul principal trebuia să acorde prioritate de trecere vehiculelor aflate în mișcare, ori, aceasta nu a respectat regula priorității de trecere, fapt dovedit chiar prin declarația martorei, pasageră în autoturismul condus de victimă, care a arătat că atunci când autoturismul condus de victimă a ajuns la intersecția cu strada principală victima nu s-a asigurat ci a accelerat puternic intrând pe drumul principal cu intenția de a vira la stânga. De asemenea, aceeași martoră susține că în momentul intrării pe drumul principal a observat venind din partea un autovehicul care avea farurile aprinse, însă nu a apucat să-l avertizeze pe șofer deoarece impactul a și avut loc.

Critica parchetului în sensul că inculpatul ar fi avut o culpă în producerea accidentului datorită faptului că a trecut pe contrasens, nu poate fi primită, câtă vreme din probele administrate în cauză a rezultat că trecerea pe contrasens a inculpatului a fost ca urmare a unui gest reflex de încercare de evitare a accidentului și totodată de autoconservare. Considerăm în acest sens pertinentă observația aflată în considerentele sentinței atacate, potrivit căruia raționamentul acuzării nu este valabil nici într-un context extrajudiciar întrucât el presupune că ori de câte ori un conducător de autovehicul întâlnește un obstacol pe carosabil, pe direcția sa de mers, să nu-l ocolească ci să continue drumul întrucât obstacolul ar avea obligația să se dea la o parte din calea sa.

De asemenea, nici critica parchetului referitor la depășirea vitezei legale de către inculpat pe acea porțiune de carosabil nu este întemeiată, deoarece prin chiar motivele de recurs aflate la dosarul cauzei și susținute de reprezentantul parchetului se arată că expertizele efectuate în cauză au concluzii contradictorii referitoare la viteza cu care inculpatul a circulat anterior producerii accidentului ( unele dintre acestea stabilind că inculpatul a condus cu o viteză sub limita legală - 47 km/ ). Ori, în acest context, existând o îndoială referitor la viteza de deplasare a autovehiculului condus de către inculpat anterior producerii accidentului, apreciem că este necesar a se da eficiență principiuluiin dubio pro reo.

Mai mult, corect s-a conchis de instanța de apel că, în condițiile în care victima s-ar fi asigurat și ar fi acordat prioritate de trecere autotrenului, impactul nu s-ar fi produs.

Față de cele ce preced, sa va respinge ca nefondat recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR împotriva deciziei penale nr.39/A din 20 februarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o va menține în întregime, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI D E:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva deciziei penale nr.39/A din 20 februarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR pe care o menține în întregime.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 3.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Pt.- - - - - -

în concediu de odihnă

semnează președintele instanței

judecător

decizie - jud.- -

În concept - 17.11.2009

Judecători apel -;

Judecător fond -

2 ex./18.11.2009

Președinte:Munteanu Traian
Judecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Popovici Corina

Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 473/2009. Curtea de Apel Oradea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 473/2009. Curtea de Apel Oradea