Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 528/2009. Curtea de Apel Oradea

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori.

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 528 /R/2009

Ședința publică din 4 decembrie 2009

Complet de judecată compus din

PREȘEDINTE: Rus Claudia

JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela JUDECĂTOR 3: Pușcaș Mircea

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor penale declarate de părțile civile recurente - domiciliat în O,-, -. 7, Județ B, JR. - domiciliat în O,-, -. 7, Județ B, - domiciliat în O,-, - 3,. 3, Județ B, - domiciliat în O,-, - 3,. 3, Județ B, - domiciliat în O,-, - 3,. 3, Județ B, - domiciliat în O,-, - 1,. C,. 68, Județ B, - domiciliat în O,-, - 1,. C,. 68, Județ B, - domiciliată în O,- B, - 3,. 2 Județ B, părțile responsabile civilmente recurentă - domiciliată în,-, județul B, SC - - prin SC ASIGURĂRI -, sector 1,Str.- -, nr. 80-84,Județ I, inculpatul recurent - cu reședința în S,-, Județ și asiguratorul recurent - prin SC ASIGURARI B - sector 1,--84, Județ I, împotriva deciziei penale nr.148/A din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr.495 din 26 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, privind și pe inculpatul intimat - fiul lui și al lui, născut la 21 Martie 1990 - deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art.178 alin.2 și 5 Cod penal și de vătămare corporală gravă, faptă prevăzută și pedepsită de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Constată că, judecarea pe fond a recursurilor a avut loc la data de 24 noiembrie 2009, zi în care părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea supra recursurilor amânându-se pentru data de 2 decembrie 2009, respectiv 4 decembrie 2009, zi în care s-a pronunțat decizia.

CURTEA DE APEL

DELIB ERÂND:

Asupra recursurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 495/2007 a Judecătoriei Oradea în baza art. 178 alin. 2, 5. penal a fost condamnat inculpatul (nume anterior ), fiul lui și, ns. la 21.10.1955 în S, cetățean, studii medii, stagiul militar efectuat, șofer mecanic, divorțat,. în ia,-, cu reședința în S,-, fără antecedente penale, la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.

În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de: 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b, 34 lit. b Cod penal a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare conform art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 178 alin. 2,5 Cod penal cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 21.03.1990 în O, cetățean român, fără studii, necăsătorit, cu. în com.,-, județ B, CNP -, la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.

În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de: 1 an închisoare.

În baza art. 89 alin. 1 (fost art. 81 alin. 1) din OUG 195/2002 republicată cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a și b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de2 ani închisoare.

În baza art. 110¹Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare și în baza art. 359 Cod de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra prevăzute de art. 86⁴. penal.

A obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³alin. 1 lit. b-d penal.

În baza art. 86³alin. 3 Cod de procedură penală a impus în sarcina inculpatului obligația de a nu conduce nici un vehicul, prevăzute de art. 86³lit. e penal, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 86³alin. 3 Cod de procedură penală a impus în sarcina inculpatului obligația de a desfășura o activitate remunerată, prevăzute de art. 86³lit. a penal, pe durata termenului de încercare.

In baza art. 86³alin. 1 lit. a penal a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 106 din OUG 150/2002, art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006, art. 1000 alin 3 cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 4.332 lei în favoarea Spitalului Clinic Județean O, cu titlu de despăgubiri civile, plus majorările de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 106 din OUG 150/2002, art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006, art. 1000 alin 2 Cod civil a obligat pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 10.108 lei în favoarea Spitalului Clinic Județean O, cu titlu de despăgubiri civile, plus majorările de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente er, alături de terțul asigurator la plata sumei 18.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile, -minor și -minor, plus dobânda legală până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei 42.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile, -minor și -minor, plus dobânda legală până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 21.894 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile, -minor și -minor, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 51.086 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile, -minor și -minor, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A Respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de părțile civile, -minor și -minor.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile - senior și - junior.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 24.500 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile sen. și jr. plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile sen. și jr, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2. civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 1.350 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile sen. și jr. plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de părțile civile sen. și jr.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 14.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3. civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 1.350 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3. civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 2.771, 9 euro în echivalent lei la data plății și 1.200 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2. civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 6.467,7 euro în echivalent lei la data plății și 2.800 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă.

A respins ca neîntemeiate pretențiile civile solicitate de partea civilă.

A respins ca neîntemeiate pretențiile civile solicitate de părțile civile și.

Respinge cererile de chemare în garanție.

În baza art. 189 Cod de procedură penală a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bas umei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat, conform deleg. nr. 1384 din 23.02.2006.

În baza art. 191 alin. 2 Cod de procedură penală a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare și pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 alin. 1 Cod de procedură penală a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC la plata sumei de 1904,6 lei în favoarea părții civile, 557 lei în favoarea părților civile sen. și jr. 150 lei în favoarea părților civile, -minor și -minor și 698,4 lei în favoarea părții civile, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 alin. 1 Cod de procedură penală l-a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 4.444 lei în favoarea părții civile, 1299,7 lei în favoarea părților civile sen. și jr. 350 lei în favoarea părților civile, -minor și -minor și 1629,7 lei în favoarea părții civile, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

În data de 10.08.2004, în jurul orei 24,00, inculpatul se deplasa pe DN 1, condus autoutilitara Mercedes Sprinter, cu nr. de înmatriculare -AC-195, în direcția -S, ajungând la km. 613+400, în dreptul localității, i-a apărut în față o căruță trasă de cai, condusă de către inculpatul minor, care se deplasa în același sens de mers cu autoutilitara condusă de către inculpatul, pe care datorită faptului că nu a observat-o în timp util nu a reușit să o evite eficient. Astfel, întrucât căruța nu avea nici un dispozitiv de iluminare pentru timp de noapte, iar inculpatul se deplasa cu o viteză de aprox. 115km/h, astfel cum s-a stabilit prin expertiza tehnică efectuată, conducătorul autoutilitarei nu a mai putut evita accidentul, neavând spațiul necesar pentru oprirea autoutilitarei, astfel că a reușit doar să frâneze și să vireze stânga pentru a evita impactul frontal cu căruța, manevră care a determinat pătrunderea autoutilitarei conduse de către inculpatul, cetățean, pe contrasens. În momentul efectuării acestei manevre, autoutilitara condusă de către inculpat a acroșat cu partea dreaptă partea stânga-spate a căruței, pe care a deviat-o spre șanț, izbindu-se frontal pe contrasens cu microbuzul Mercedes cu nr. de înmatriculare -, condus regulamentar de către partea vătămată.

Imediat după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului.

În urma impactului frontal dintre cele două autoutilitare, numiții și au decedat pe loc, părțile vătămate și - pasageri în autoutilitara care circula regulamentar, precum și inculpatul au suferit vătămări corporale.

Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 250 de zile de îngrijiri medicale, acesta rămânând însă cu o infirmitate definitivă (deficitul extensorilor carpului și degetelor mâinii stângi și inegalitatea membrelor inferioare), astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 3083//7 din 03.10.2005 emis de SML B (filele 28-30 dosar urmărire penală).

Partea vătămată a suferit, la rândul ei leziuni care au necesitat pentru vindecare 180 de zile de îngrijiri medicale și care au determinat apariția unei infirmități (laxitate genunchi drept, după entorsă cu ruptură de ligament încrucișat anterior) și au creat deficiențe funcționale medii, cu diminuarea capacității de muncă, invaliditatea dobândită încadrându-se în gradul al III-lea, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 3082//6 din 03.10.2005 emis de SML

În urma impactului și inculpatul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 120 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum se reține în cuprinsul certificatului medico-legal nr. 2462//188 din sept. 2004 emis de SML

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești (filele 80-81), inculpatul a recunoscut că a fost implicat într-un accident rutier care a avut ca și consecință decesul a două persoane și vătămarea corporală a altora două, precizând însă că circula cu o viteză de aprox. 70 de km./h, cu farurile poziționate pe faza scurtă și a observat căruța condusă de inculpatul, care nu era prevăzută cu dispozitive de iluminare, când se afla la o distanță de 2. de aceasta, neconsiderându-se vinovat de producerea accidentului, care apreciază că s-a datorat căruțașului, care potrivit legislației rutiere nu avea voie să circule pe un drum european.

Cu ocazia audierii (fila 82), inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, arătând că nu cunoștea că nu avea voie să circule cu căruța pe un drum european, susținând că aceasta era luminată cu un felinar și o lanternă, având prevăzută și o tablă reflectorizantă, susținând că a părăsit locul accidentului întrucât fugiseră caii.

În probațiune au fost audiați martorii (fila 105) și (fila 107) - pasageri în microbuzul implicat în accident și (fila 106) - sosit la locul accidentului imediat după producerea acestuia, care cu ocazia audierii au precizat că nu au văzut modalitatea de producere a accidentului, dar primul a constatat personal că vitezometrul microbuzului cetățeanului străin era blocat la peste 120 km./h, iar în apropiere a văzut o căruță acoperită de fân, în preajma căreia nu a văzut vreun felinar, martorul declarând de asemenea că în apropierea locului accidentului a văzut o căruță cu fân, răsturnată în șanț, lângă care nu se găseau nici oameni și nici cai. Nici martorul nu a văzut vreun felinar în preajma căruței ce se găsea în șanț, deși s-a apropiat de aceasta, observând doar o.

Din coroborarea declarației celor doi inculpați, cu declarațiile martorilor, și, cu procesul verbal de cercetare la fața locului, cu declarația părții civile care a precizat (filele 55-56 dosar urmărire penală ) că " la ora respectivă circulam singur pe drum pe sensul de mers spre O, rulam cu o viteză de aprox.70- 80 km./ Șoseaua era uscată și era întuneric. cu faza lungă și în apropiere cu intersecția cu drumul spre I, de la o distanță de aprox. 500. am trecut pe faza scurtă, deoarece am văzut că din sens opus se apropie o altă mașină, care venea cu faza scurtă. Declar că în momentul respectiv nici din sens opus nu circula altă mașină. De la o distanță de aprox. 150. am observat că din sens opus, în fața mașinii care m-a făcut să schimb farurile pe faza de întâlnire, circula o căruță cu fân, pe care am văzut-o ca o umbră la lumina farurilor la mașina din sens opus. În acel moment mi-am dat seama că mașina din sens opus, cu o viteză mare, circa 120 km/. depășește căruța și am făcut loc, trăgând mașina mult pe partea dreaptă.", cu Raportul de expertiză tehnică, care a stabilit viteza de circulație a autoutilitarei conduse de către inculpatul între 105- 115 km./h, viteză care depășea viteza legală și în cuprinsul căreia s-a stabilit că accidentul ar fi putut fi evitat "în cazul în care nu circula pe drumul național cu căruța, respectiv căruța era echipată cu mijloace de iluminare și semnalizare conform prevederilor legale.", precum și în situația în care același inculpatul ar fi circulat cu o viteză de 50- 55 km./, instanța reține că accidentul s-a produs în proporție de 70% din culpa inculpatului, care a încălcat dispozițiile legale care interzic circulația pe drumurile naționale, în speță european, a căruțelor și care aflându-se pe carosabil, fiind observat prea târziu de către conducătorul autoutilitarei, a determinat manevra acestuia din urmă de ocolire a căruței și intrare pe contrasens și doar în proporție de 30% din culpa inculpatului, care a circulat cu o viteză peste limita legală și neadaptată condițiilor de vizibilitate și care prin manevra efectuată pentru evitarea impactului frontal cu căruța a tamponat frontal microbuzul în care circulau victimele și părțile civile.

Fapta inculpatului de a cauza decesul victimelor și, ca urmare a manevrelor efectuate cu ocazia conducerii autoutilitarei -AC-195, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. 2, 5 Cod penal, text în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Faptele aceluiași inculpat, de a cauza vătămarea corporală a părților vătămate și - pasageri în microbuz, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, text în baza căruia instanța a fost condamnat același inculpat la 2 pedepse de câte 10 luni închisoare. În baza art. 33 lit. b, 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și ținându-se cont de proporția de culpă în producerea infracțiunilor, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, sens în care în baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare conform art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod de procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Fapta inculpatului de a cauza decesul victimelor și, ca urmare a manevrelor efectuate de coinculpatul pentru evitarea impactului cu căruța condusă de către inculpatul, căruță, care potrivit reglementărilor legale nu putea circula pe drumul european E 60, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. 2, 5 Cod penal cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal, text în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a cauza, prin aceeași modalitate, vătămarea corporală a părților vătămate și - pasageri în microbuz și a coinculpatului, întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal, text în baza căruia instanța a fost condamnat același inculpat la 3 pedepse de câte 1 an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a părăsi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 89 alin. 1 (fost art. 81 alin. 1) din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal, text în baza căruia a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a și b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal; gradul de pericol social al infracțiunilor comise, consecințele acestora, raportate însă și la gradul de culpă stabilit de către instanță în ceea ce privește producerea acestora și ținând cont și de concluziile raportului de expertiză tehnică care a stabilit că accidentul putea fi evitat dacă acest inculpat ar fi respectat dispozițiile legale care interzic prezența pe drumul național și european a căruțelor, atitudinea nesinceră a acestuia în legătură cu semnalizarea corespunzătoare a căruței, iluminare inexistentă, astfel cum rezultă din toate celelalte probe administrate în cauză, precum și de atitudinea iresponsabilă a inculpatului chiar și după producerea accidentului, care în loc să acorde prim-ajutor victimelor a preferat să fugă de la locul accidentului înainte chiar de a anunța poliția sau salvarea.

Având în vedere consecințele deosebit de grave ale faptei sale, precum și atitudinea iresponsabilă a inculpatului care nu a conștientizat gravitatea faptei sale, precum și faptul că pe parcursul judecării prezentei cauze inculpatul a fost arestat preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins doar în condițiile unei supravegheri a inculpatului, astfel că în baza art. 110¹Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani, care va constitui termen de încercare și în baza art. 359 Cod de procedură penală, atrăgându-i atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴Cod penal.

A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³alin. 1 lit. b-d penal.

În baza art. 86³alin. 3 Cod de procedură penală impus în sarcina inculpatului obligația de a nu conduce nici un vehicul, prevăzute de art. 86³lit. e penal, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 86³alin. 3 Cod de procedură penală impus în sarcina inculpatului obligația de a desfășura o activitate remunerată, prevăzute de art. 86³lit. a penal, pe durata termenului de încercare.

In baza art. 86³alin. 1 lit. a Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.

Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că s-a constituit parte civilă în cauză CAS B, pentru contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părților vătămate și, pe parcursul cercetării judecătorești fiind introdus în cauză în calitate de titular al acțiunii civile Spitalul Clinic Județean O, care și-a însușit constituirea de parte civilă a CAS Ținându-se cont de culpa fiecăruia dintre inculpați, instanța a admis constituirea de partea civilă a Spitalului Clinic Județean O și l-a obligat pe inculpatul, în baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 106 din OUG 150/2002, art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006, art. 1000 alin 3 Cod civil, în solidar cu partea responsabilă civilmente er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 4.332 lei în favoarea Spitalului Clinic Județean O, cu titlu de despăgubiri civile, plus majorările de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului până la data plății efective (reprezentând 30% din pretențiile civile), iar în baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 106 din OUG 150/2002, art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006, art. 1000 alin 2 Cod civil îl va obligă pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 10.108 lei în favoarea Spitalului Clinic Județean O, cu titlu de despăgubiri civile, plus majorările de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului până la data plății efective (adică 70% din pretențiile civile).

Părțile civile, -minor și -minor, succesori ai defunctului s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 289.897 lei cu titlu de daune materiale constând în cheltuieli de înmormântare, beneficiu nerealizat de către defunct și cheltuieli judiciare și 510.103 lei cu titlu de daune morale.

Raportat la circumstanțele cauzei, instanța a admis constituirile de parte civilă în sensul acordării sumei de 60.000 lei cu titlu de daune morale fiecăruia dintre cele trei părți civile și 72.980 lei cu titlu de despăgubiri materiale, acordate global celor trei părți civile, despăgubiri care reprezintă cheltuieli de înmormântare (1397 lei), cheltuieli judiciare (500 lei) și beneficiu nerealizat de către defunct (76.800 lei = 400 lei/lună-salarul minim pe economie x 12 luni x 16 ani-până la majoratul minorului ), ca urmare a scăderii sumei de 5.717 lei cordate de societatea de asigurări (fila 174 dosar urmărire penală ).Având în vedere culpa stabilită pentru fiecare dintre inculpați în producerea prejudiciului cauzat prin infracțiuni, instanța a soluționat acțiune civilă după cum urmează:

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3. civil l-a obligat pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente er, alături de terțul asigurator la plata sumei 18.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile, -minor și -minor, plus dobânda legală până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil l-a obligat pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei 42.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile, -minor și -minor, plus dobânda legală până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil l-a obligat pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 21.894 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile, -minor și -minor, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 51.086 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile, -minor și -minor, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de părțile civile, -minor și -minor, apreciind excesive daunele morale solicitate.

Părțile civile sen. și jr. succesori ai defunctei s-au constituit părți civile în cauză, în urma mai multor precizări de constituire de parte civilă, cu suma de 3.530 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, 8.000 euro reprezentând ratarea profesională a părții civile jr. 30.000 lei reprezentând marfă depozitată și depreciată și câte 30.000 euro pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale.

Raportat la circumstanțele cauzei, instanța a admis constituirile de parte civilă, în sensul acordării sumei de 35.000 lei cu titlu de daune morale fiecăruia dintre părțile civile și 1.800 lei cu titlu de despăgubiri civile.Având în vedere culpa stabilită pentru fiecare dintre inculpați în producerea prejudiciului cauzat prin infracțiuni, instanța a soluționat acțiune civilă după cum urmează:

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile sen. și jr.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 24.500 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăreia din părțile civile sen. și jr. plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile sen. și jr, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 1.350 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părților civile sen. și jr. plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de părțile civile sen. și jr. respectiv suma solicitată cu titlu de ratare profesională, restul cheltuielilor de înmormântare întrucât nu au fost dovedite, precum și suma de 30.000 lei reprezentând marfa depreciată întrucât îndreptățită să solicite aceasta sumă era firma defunctei, care însă nu s-a constituit parte civilă în cauză, precum și restul daunelor morale, ca neîntemeiate întrucât sunt apreciate ca fiind exagerate față de prejudiciul moral cauzat.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.400 lei cu titlu de despăgubiri materiale, 10.000 lei contravaloare ligamentoplastie și 28.000 euro daune morale.

Raportat la circumstanțele cauzei, instanța a admis constituirile de parte civilă în sensul acordării sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale și 1.800 lei cu titlu de despăgubiri civile. Având în vedere culpa stabilită pentru fiecare dintre inculpați în producerea prejudiciului cauzat prin infracțiuni, instanța va soluționa acțiune civilă după cum urmează:

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 14.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 1.350 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă, adică contravaloarea operației de ligamentoplastie întrucât nu a fost dovedită, precum și restul daunelor morale și a despăgubirilor materiale ca neîntemeiate și nedovedite.

În cauză s-au constituit părți civile și partea vătămată și soția acestuia, cu sumele de 12.000 euro reprezentând contravaloarea microbuzului distrus în accident, 5.600 euro reprezentând cheltuieli de spitalizare, 16.000 euro reprezentând beneficiu nerealizat de către firma părții vătămate, 56.000 euro daune morale și 10.000 euro solicitați de cu titlu de "diminuarea plăcerilor vieții".

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.400 lei cu titlu de despăgubiri materiale, 10.000 lei contravaloare ligamentoplastie și 28.000 euro daune morale.

Raportat la circumstanțele cauzei, instanța a admis constituirile de parte civilă a părții vătămate în sensul acordării sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și 9.239,7 euro în echivalent lei reprezentând contravaloarea microbuzului (sumă care reprezintă diferența dintre contravaloarea reparării microbuzului, conform facturii de la dosar: 12.839,70 euro și suma de 3.600 euro acordată de către societatea de asigurări) și 4.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu titlu de despăgubiri civile. Având în vedere culpa stabilită pentru fiecare dintre inculpați în producerea prejudiciului cauzat prin infracțiuni, instanța a soluționat acțiune civilă după cum urmează:

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC er, alături de terțul asigurator la plata sumei de 2.771, 9 euro în echivalent lei la data plății și 1.200 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

În baza art. 14, 346 Cod de procedură penală cu referire la art. 1000 alin. 2 Cod civil a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata la plata sumei de 6.467,7 euro în echivalent lei la data plății și 2.800 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile, plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă, respectiv restul cheltuielilor de spitalizare întrucât sunt nejustificate, restul daunelor morale întrucât sunt exagerate raportat la valoarea prejudiciului moral și contravaloarea beneficiului nerealizat de către firmă întrucât societatea. comercială care ar fi titularul acțiunii nu s-a constituit parte civilă.

A respins ca neîntemeiate pretențiile civile solicitate de partea civilă, întrucât aceasta nu a suferit vreun prejudiciu moral, vătămarea corporală fiind suferită de.

A respins ca neîntemeiate pretențiile civile solicitate de părțile civile și, întrucât aceștia nu au făcut dovada vreunui prejudiciu, iar avarierea căruței a fost chiar rezultatul acțiunii fiului lor, inculpatul, alături de care aceștia răspund sub aspectul laturii civile, în calitate de părți responsabile civilmente.

A respins cererile de chemare în garanție.

A respins cererea părților civile, și de obligare a terțului asigurator la plata daunelor punitive în cuantum de 10.000 euro pentru tratament discriminatoriu, întrucât neacordarea de către acesta de despăgubiri părților civile nu poate fi apreciat ca un tratament discriminatoriu în condițiile în care nu era stabilit în mod incontestabil cine este vinovat de producerea accidentului, aspect care a fost lămurit de către instanța de judecată, cu ocazia soluționării prezentei cauze.

În baza art. 193 alin. 1 Cod de procedură penală a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 4.444 lei în favoarea părții civile, 1299,7 lei în favoarea părților civile sen. și jr. 350 lei în favoarea părților civile, -minor și -minor și 1629,7 lei în favoarea părții civile, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale în termen legal,au declarat apel d părțile civile, senior și junior, inculpatul, părțile responsabile civilmente și și Asiguratorul -- solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei.

În rejudecarea cauzei inculpatul a solicitat, în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. e cod de procedura penala, susținând ca există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit. Arată că i-a apărut în față o căruță, pe un sector de drum neiluminat, ca circulația căruțelor este interzisă pe DN 1 si ca astfel acest fapt nu putea fi prevăzută. A solicitat a se concluziona că părțile civile au adus martori mincinoși, toate aceste demersuri făcându-se în dorința de încasa despăgubirile de la asiguratorul. În subsidiar, a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c cod de procedura penala susținând ca nu este autorul faptei. Consideră că, întreaga culpă aparține căruțașului, respectiv inculpatului. Din expertiza tehnică, rezultă că, accidentul putea fi evitat la o viteză de 50 km /oră, însă având în vedere porțiunea de drum pe care s-a întâmplat accidentul și unde viteza legală este de 100 km, cei 15 km în plus pe care-i avea el, nu au contribuit la producerea accidentului, deoarece acesta nu putea fi evitat nici la viteza legală de 100 km pe oră. Cu totul în subsidiar, dacă se reține vinovăția sa, a solicitat condamnarea la o pedeapsă sub minimul special în limitele prevăzute de art. 74 și 76 Cod penal - cu aplicarea art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În rejudecarea cauzei toate părțile civile, respectiv, și jr., și au solicitat majorarea despăgubirilor acirdate. In ceea ce privește pe părțile civile - care susține a fost adânc lovită, având trei decese în familie, solicită acordarea sumei de 216.000 lei. Arată că în 2004 salarul net era de 1350 lei, însă în prezent acesta este majorat și având în vedere necesitățile actuale se impune majorarea sumei privind despăgubirile civile, cu obligarea la plata dobânzii de la data accidentului și până la plată, respectiv obligarea inculpaților în solidar și alături de partea responsabilă civilmente SC - societate care a asigurat plata despăgubirilor. Arată că, cu ocazia judecății pe fond s-a cerut interogatoriu societății de asigurare de la - însă s-a răspuns de către B - care a depus un act cum că societatea de asigurare din ia plătește, indiferent de suma acordată.

In ceea ce privește pe părțile civile, s-a solicitat acordarea despăgubirilor civile la fel ca în cazul părților civile sus menționate.

In ceea ce privește pe partea civilă, care a rămas cu o infirmitate, precum și - care în urma accidentului a rămas cu un picior mai scurt, a solicitat admiterea constituirii de parte civilă, în concret suma de 56.000 Euro, sumă care a susținut că este acordată în ia. Practica instanțelor e este de a acorda aceste sume pentru infirmitate, ia fiind țara din care provine inculpatul care a produs accidentul.

Părțile civile, și rezumă că, hotărârea instanței de fond este atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile, răspunderea solidară a inculpaților, a părții responsabile civilmente, a asiguratorului, a chematului în garanție și acordarea dobânzilor legale.

Partea responsabilă civilmente, solicită admiterea apelului, a se avea în vedere că au avut lanternă în căruță, iar vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto. Solicită a nu fi obligată la despăgubiri civile, deoarece are 9 copii de crescut.

Terțul asigurator solicită admiterea apelului în sensul rectificării cuantumului prejudiciului material privind despăgubirile acordate pentru avarierea microbuzului, obligând asiguratorul la plata către partea vătămată a sumei de 9.239,7 euro echivalentul în lei, reprezentând contravaloare microbuzului,sumă care în opinia instanței ar reprezenta diferența dintre contravaloarea microbuzului și suma de 3.600 euro acordată de societatea de asigurări. Arată că, prima instanță a admis o cerere inadmisibilă în cadrul procesului dat, având în vedere că partea civilă u este titularul dreptului de reparație. Prima instanță a dispus repararea unui prejudiciu care a fost integral reparat prin plata de despăgubiri de către societatea - în calitate de asigurator. Mai arată că nici cuantumul despăgubirilor nu a fost bine stabilit, instanța interpretând eronat un înscris, și a se observa că asiguratorul luat, în mod corect, în considerare calculul despăgubirilor din catalogul, care sunt considerate criterii de referință pentru stabilirea valorii de piață a autovehiculelor pe piața europeană. Prin încasarea sumei de 14.480. lei proprietarul mașinii a fost despăgubit integral de societatea de asigurări, instanța greșit stabilind valoarea despăgubirilor la suma de 12.839,70 euro rezultată din devizul estimativ, de reparații depus la dosar, aflându-se în eroare întrucât documentul nu este o factură de achiziție a microbuzului ci un deviz, o estimare a costurilor necesare reparării. Consideră că pentru admisibilitatea cererilor de despăgubiri trebuie îndeplinite toate condițiile generale ale răspunderii civile delictuale și prin aplicarea acestor principii trebuie să se ajungă la despăgubiri menite a restabili situația anterioară producerii faptului prejudiciabil, însă cu respingerea oricărei intenții de îmbogățire fără justă cauză a acestora.

Prin decizia penală nr. Tribunalul Bihora admis apelurile declarate de părțile civile, senior și junior, inculpatul, părțile responsabile civilmente și și Asiguratorul --, împotriva sentinței penale nr. 495 din 26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a modificat-o în sensul că:

A menținut dispoziția instanței de fond privind stabilirea procentuală a culpei inculpaților în sensul stabilirii unei culpe de 30% în sarcina inculpatului și a unei culpe de 70% în sarcina inculpatului.

A modificat cuantumul și modalitatea obligației de despăgubiri și majorează respectiv reduce despăgubirile acordate de instanța de fond, în sensul că: au fost obligați inculpații și, în solidar, fiecare inculpat la rândul său în solidar cu partea responsabilă civilmente, respectiv inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și, domiciliați în -, jud. B și inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC - cu sediul în, nr. 3 cod 94145 - ia, alături de terțul asigurator --, cu sediul social în ia - 28, acesta din urmă în limitele contractului de asigurare, la plata de despăgubiri, toate actualizate de la data de 10.08.2004 până la plata efectivă, după cum urmează:

- Suma de 250 lei cu titlu de rentă lunară, până la terminarea studiilor, nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani în favoarea fiecărei părți civile, și, domiciliați în loc. O- -.3.53 jud. B, înlăturând dispoziția instanței de fond de acordare a sumei globale de 76.800 lei.

- Suma de 1397 lei în favoarea părții civile domiciliată în loc. O- -.3.53 jud. B,cu titlu de daune materiale;

- Suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părților civile și, majorate de la suma de 60.000 lei acordate de instanța de fond și suma de 75.520 lei cu titlu de diferență daune morale în favoarea părții civile majorate de la suma de 60.000 lei acordată de instanța de fond, constatând că a fost achitată în favoarea acesteia suma de 14.480 lei de către terțul asigurator,din suma cuvenită de 80.000 lei.

- Suma de câte 1150 lei în favoarea fiecărei părți civile senior și junior domiciliați în loc. O- -.7 jud. B cu titlu de diferență de daune materiale, sume majorate de la suma globală de 1800 lei acordate de instanța de fond în favoarea părților civile senior și junior, constatându-se totodată plata parțială a acestora în sumă de 1200 lei de către terțul asigurator din suma cuvenită fiecărei părți de 1750 lei;

- Suma de 50.000 lei în favoarea fiecărei părți civile senior și junior cu titlu de daune morale, daune ce au fost majorate de la suma de 35.000 lei acordată de instanța de fond pentru fiecare parte civilă;

- Suma de 10.600 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile domiciliată în O-.2 jud. B, majorată de la suma de 1800 lei acordată de instanța de fond.

- Suma de 50.000 lei în favoarea părții civile, reprezentând daune morale, majorată de la suma de 2000 lei acordată de instanța de fond;

- Suma de 8227,2 Euro în favoarea părții civile, domiciliat în O-, -.1. C.68 jud. B, cu titlu de daune materiale, respectiv diferența contravalorii microbuzului, sumă redusă de la suma de 9.239,7 Euro acordată de către de instanța de fond, constatându-se totodată plata parțială a sumei de 3600 Euro făcută de terțul asigurator din suma totală de 11.827,8 Euro cuvenită;

- Suma de 16.400 lei în favoarea părții civile, cu titlu de daune materiale respectiv diferența cheltuieli de spitalizare, majorată de la suma de 4000 lei acordată de către instanța de fond, constatându-se totodată plata de către terțul asigurator a sumei de 3600 lei din suma cuvenită de 20.000 lei;

- Suma de 8.000 Euro în favoarea părții civile, cu titlu de daune materiale respectiv beneficiu nerealizat;

- Suma de 100.000 lei, reprezentând daune morale în favoarea părții civile, sumă majorată de la suma de 50.000 lei acordată de instanța de fond.

A constatat că terțul asigurator "-- - gesellschaft a consemnat la CEC în favoarea părților civile din sumele la care a fost obligat mai sus, respectiv altele decât cele menționate ca plăți efectuate, următoarele sume: - 27.235,13 lei în favoarea părții civile cu ordinul de plata nr. 998/13.03.2008; - 27.235,13 lei în favoarea părții civile cu ordinul de plata nr. 999/13.03.2008; - 27.235,13 lei în favoarea părții civile cu ordinul de plata nr. 1000/13.03.2008; - 18.194,12 lei în favoarea părții civile cu ordinul de plata nr. 1001/13.03.2008; - 7.629,54 lei în favoarea părții civile cu ordinul de plata nr. 1002/13.03.2008; - 11.020,28 lei în favoarea părții civile junior cu ordinul de plata nr. 1003/13.03.2008; - 11.020,28 lei în favoarea părții civile senior cu ordinul de plata nr. 1004/13.03.2008, recipisele de consemnate fiind înregistrate în registrul de valori al la poziția 7-13.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. cheltuielile judiciare în apel rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizia instanța de apel constatat că apelurile declarate de părțile civile, senior și junior, inculpatul, părțile responsabile civilmente și și Asiguratorul -- sunt fondate urmând a le admite ca atare, în baza art.379 pct.2 lit. a Cod de procedură penală.

În ceea ce privește soluția instanței de fond, în latura penală a cauzei, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut, în mod corect, starea de fapt dovedindu-se fără dubiu că în data de 10.08.2004, în jurul orei 24,00, inculpatul se deplasa pe DN 1, conducând autoutilitara Mercedes Sprinter, cu nr. de înmatriculare -AC-195, în direcția -S, ajungând la km. 613+400, în dreptul localității, i-a apărut în față o căruță trasă de cai, condusă de către inculpatul minor, care se deplasa în același sens de mers cu autoutilitara condusă de către inculpatul, pe care datorită faptului că nu a observat-o în timp util nu a reușit să o evite eficient;că întrucât căruța nu avea nici un dispozitiv de iluminare pentru timp de noapte, iar inculpatul se deplasa cu o viteză de aprox. 115km/h, astfel cum s-a stabilit prin expertiza tehnică efectuată, conducătorul autoutilitarei nu a mai putut evita accidentul, neavând spațiul necesar pentru oprirea autoutilitarei, astfel că a reușit doar să frâneze și să vireze stânga pentru a evita impactul frontal cu căruța, manevră care a determinat pătrunderea autoutilitarei conduse de către inculpatul, cetățean, pe contrasens;că în momentul efectuării acestei manevre, autoutilitara condusă de către inculpat a acroșat cu partea dreaptă partea stânga-spate a căruței, pe care a deviat-o spre șanț, izbindu-se frontal pe contrasens cu microbuzul Mercedes cu nr. de înmatriculare -, condus regulamentar de către partea vătămată;c ă imediat după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului,că în urma impactului frontal dintre cele două autoutilitare, numiții și au decedat pe loc, părțile vătămate și - pasageri în autoutilitara care circula regulamentar, precum și inculpatul au suferit vătămări corporale,că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 250 de zile de îngrijiri medicale, acesta rămânând însă cu o infirmitate definitivă (deficitul extensorilor carpului și degetelor mâinii stângi și inegalitatea membrelor inferioare), astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 3083//7 din 03.10.2005 emis de SML B (filele 28-30 dosar urmărire penală )că partea vătămată a suferit, la rândul ei leziuni care au necesitat pentru vindecare 180 de zile de îngrijiri medicale și care au determinat apariția unei infirmități (laxitate genunchi drept, după entorsă cu ruptură de ligament încrucișat anterior) și au creat deficiențe funcționale medii, cu diminuarea capacității de muncă, invaliditatea dobândită încadrându-se în gradul al III-lea, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 3082//6 din 03.10.2005 emis de SML B,că în urma impactului și inculpatul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 120 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum se reține în cuprinsul certificatului medico-legal nr. 2462//188 din sept. 2004 emis de SML

Instanța a apreciat ca fiind probată în cauză viteza excesiv de mare a inculpatului de aprox. 115km/h, după producerea accidentului rutier, indicatorul de la kilometrajul autoturismului Peugeot condus de inculpat fiind blocat la viteza de 150 km/ în raport de acest element inculpatul a solicitat achitarea sa susținând constant că nu este vinovat de accidentul rutier deoarece această viteză este situată aproximativ la limita maxima admisă de lege. S- mai apreciat că nu din această perspectivă s-a impus a fi analizată în prezenta cauză vinovăția inculpatului, dedusă din nerespectarea normelor ce, în concret, vinovăția inculpatului a fost reținută în cauză nu pentru că nu ar fi respectat limita maximă a vitezei permisă în sectorul de drum în care s-a produs accidentul rutier ci pentru că acesta nu a respectat prevederile art. 142 al. 2 din Codul rutier, potrivit cărora la apropierea a două vehicule care circulă din sensul opuse conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanță de aproximativ 200 metri să folosească luminile de întâlnire, concomitent cu reducerea vitezei. Expertiza privind dinamica producerii accidentului efectuată în cursul urmăririi penale, atestă așadar că inculpatul ar fi putut evita accidentul rutier, dacă circula cu o viteză adaptată la faza scurtă și, totodată, mai atestă că declanșarea accidentului s-a produs datorită deplasări căruței pe timp de noapte. Rezultă de aici că inculpatul nu poate beneficia de prevederile art. 147 Cod penal ce reglementează cazul fortuit, rezultatul acțiuni sale nefiind consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. Din contră, având o viteză ce nu îi permitea să frâneze în spațiul de vizibilitate fazei scurte, inculpatul putea și trebuia să prevadă că apariția oricărui obstacol nesemnalizat de pe drum, pe care astfel nu l-ar fi putut evita, putea conduce la producerea unui eveniment rutier. Folosirea fazei scurte de către inculpat rezultă din probele administrate în cauză, inclusiv din declarația inculpatului. Aceleași probe demonstrează că, căruța condusă de inculpatul nu era semnalizată, aspect demonstrat în mod preponderent de martori audiați în faza de apel, martori a căror audiere s-a dispus la cererea părții civile și care nu au avut puterea de a demonstra că inculpatul a avut căruța semnalizată din contră au format convingerea instanței că s-a dorit probarea acestui aspect pentru a transfera întreaga răspundere penală și civilă în sarcina inculpatului care beneficiind de asigurare civilă obligatorie, cel puți în latura civilă a cauzei, are altă capacitate materială de a-și executa obligațiile ce decurg din hotărârea de condamnare. Menționează aici că martorul este un martor indirect în concret nu cunoaște nimic despre acest aspect, martorul are o declarație evazivă, arătând că la data evenimentului rutier s-a întâlnit cu inculpatul pe drum și că un copil din căruța condusă de acesta i-a făcut semn cu o lanternă. S-a apreciat că este relativă această depoziție în condițiile în care joaca cu lanterna a unui copil, în opinia instanței, nu echivalează cu asumarea responsabilității de semnaliza o căruță în trafic. martori audiați în apel nu sunt concludenți, aceasta cu atât mai puțin cu cât, nu numai că nu lămuresc aspectul în discuție, dar așa cum s-a arătat au fost solicitați de una din părțile civile care de principiu nu ar trebui să aibă nici un interes în exonerarea de răspundere penală a unui dintre inculpați. Instanța reține că aceste depoziții urmare acestui aspect, sunt afectate de subiectivism. Mai mult acest aspect este confirmat de martorul, care reaudiat în apel, a arătat că împreună au mers acasă la martorul și la un alt martor pe care nu l-au găsit, de asemenea, că a fost căutat proprietarul terenului din vecinătatea locului accidentului și totodată a mai menționat că, ulterior, aflând cine este proprietarul terenului și care ar fi afirmat că pe terenul său s-a găsit un triunghi reflectorizant, mers la locuința acestuia împreună cu partea civilă și inculpatul. Al treilea martor la care se face referire este martorul care după ce a declarat că aflându-se în trafic văzut căruța condusă de inculpatul semnalizată cu o lanternă, în finalul declarației și-a retras aceste susțineri, declarând că nu s-a aflat în trafic la momentul accidentului rutier. Proprietarul terenului, pe parcursul soluționării apelului a fost indicat în două rânduri de părțile civile ca fiind o persoană cunoscută doar după numărul administrativ al localității în care locuia iar apoi după identificarea acestuia fost identificată o altă persoană cu alt nume și prenume. In cele din urmă părțile civile au renunțat la audierea acestuia.

Instanța de apel a apreciat, conform celor reținute și de instanța de fond, că inculpatul ce conducea o căruță la data evenimentului rutier nu și- semnalizat prezența în trafic, aspect care rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului din care rezultă că s-a găsit căruța distrusă, dar aceasta nu prezenta dispozitive de iluminare, ce se coroborează cu declarația inculpatului care arată că, căruța nu era iluminată prin nici un dispozitiv. Așa cum s-a arătat depozițiile martorilor audiați în apel nu au avut puterea de a demonstra o stare de fapt contrară. În raport de aceste aspecte faptice apreciem justă soluția instanței de fond de atribuire celor doi inculpați a unei culpe inegale, respectiv în proporție de 70% inculpatului, și doar în proporție de 30% din culpa inculpatului.

Față de starea de fapt reținută s-a apreciat că hotărârea instanței de fond de condamnare a ambilor inculpați este corectă, iar în ceea ce privește modul de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a considerat că soluția implică clemență justificată față de inculpat proporțională cu procentul de culpă reținut în sarcina sa. Deși există circumstanțe favorabile acestuia, în sensul că nu are antecedente penale, a manifestat sinceritate în procesul penal, împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta îi atribuie acesteia un caracter de o anumită gravitate astfel încât circumstanțele personale nu pot căpăta valorificarea solicitată de acesta privind aplicarea unei sancțiuni administrative.

In ceea ce privește soluția instanței de fond, în latura civila a cauzei, instanța a apreciat-o că este nelegală în ceea ce privește modalitatea obligației de despăgubire și este netemeinică în ce privește cuantumul daunelor acordate. În ce privește primul aspect, a constatat că instanța de fond a stabilit o obligație de despăgubiri divizibilă în sarcina inculpaților autori ai faptelor și o solidaritate activă, respectiv a creditorilor acestor despăgubiri.

S-a reținut că instanța de fond a obligat fiecare inculpat în mod separat la plata de despăgubiri. Deși aceste despăgubiri decurg dintr-un fapt ilicit, iar potrivit art.1003 Cod civil cei care au cauzat in comun prin fapta lor ilicită, un prejudiciu răspund solidar fată de victimă. Această obligație solidară între debitori își are izvorul ca atare în lege și nu trebuie dovedită pentru a fi operantă, ce ea optează în temeiul legi, așa cum operează în temeiul legi și solidaritatea pasivă dintre inculpat și partea responsabil civilmente, corect reținută de instanța de fond, textele aferente regăsindu-se în dispozițiile art.1000 al.4 Cod civil ce instituie răspunderea părinților pentru fapta ilicită a copiilor minori, respectiv art. 1000 1l, 2 Cod civil, respectiv art. 1000 al. 3 Cod civil, care instituie răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său.

Întrucât, așa cum s-a concluzionat, în latura penală a cauzei, atât inculpatul cât și inculpatul sunt răspunzători, respectiv sunt autori ai infracțiunilor cercetate în prezenta cauză, instanța de apel a reținut că este aplicabil art. 1000 Cod civil, obligația acestora de despăgubire a părților vătămate fiind una solidară.

Pentru aceste considerente în rejudecarea cauzei instanța de apel a obligat la despăgubiri în solidar cei doi inculpați, fiecare la rândul său, în solidar, cu partea sa responsabilă civilmente.

În ceea ce privește obligarea inculpaților la despăgubiri, instanța de apel a mai reținut că instanța de fond a acordat, în mod greșit, global, despăgubirile materiale solicitate de părțile civile civile, și senior și junior. Potrivit art. 1034 și 1064 Cod civil solidaritatea activă, respectiv a creditorilor subzistă, doar atunci când decurge din convenția părților sau din testament.

În literatura de specialitate se arată că, din interpretarea acestui text legal, rezultă că solidaritatea activă poate să își aibă izvorul, doar în cele două izvoare sus menționate, ea nu se naște niciodată dintr- dispoziție legală, în codul nostru civil neexistând o solidaritate activă legală. În speță, solidaritatea activă, respectiv a creditorilor despăgubirilor - părțile vătămate, nu este incidentă izvorul despăgubirilor datorate fiind faptul ilicit și nu o convenție a părților sau un testament.

Ca atare, prezumând o contribuție egală la cheltuielile legate de înmormântare sau alte legate de alte împrejurări, în absența oricăror date în dosar, care să justifice reținerea unor contribuții inegale, instanța de apel a acordat aceste sume divizate între părțile civile în mod egal, în contextul examinării cuantumului despăgubirilor acordate.

In ce privește cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond, instanța de apel a apreciat că, sub unele aspecte, hotărârea instanței de fond este netemeinică motiv pentru care modificat-o astfel:

1- În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate părților civile, instanța de fond a reținut că părțile civile, -minor și -minor, sunt succesori ai defunctului și s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 289.897 lei cu titlu de daune materiale constând în cheltuieli de înmormântare, beneficiu nerealizat de către defunct și cheltuieli judiciare și 510.103 lei cu titlu de daune morale. Instanța de fond a admis constituirile de parte civilă în sensul acordării sumei de 60.000 lei cu titlu de daune morale fiecăruia dintre cele trei părți civile și 72.980 lei cu titlu de despăgubiri materiale, acordate global celor trei părți civile, despăgubiri care reprezintă cheltuieli de înmormântare (1397 lei), cheltuieli judiciare (500 lei) și beneficiu nerealizat de către defunct (76.800 lei = 400 lei/lună-salarul minim pe economie x 12 luni x 16 ani-până la majoratul minorului ), ca urmare a scăderii sumei de 5.717 lei cordate de societatea de asigurări (fila 174 dosar urmărire penală ).

S-a apreciat netemeinic cuantumul acestor sume, cât și modul în care instanța de fond a înțeles să repare prejudiciul cauzat acestor părți civile. S-a precizat că în opinia instanței de apel, suma acordată de instanța de fond cu titlu de beneficiu nerealizat de către defunct evaluată la suma de 76.800 lei rezultată din următorul calcul: 400 lei/lună-salarul minim pe economie x 12 luni x 16 ani-până la majoratul minorului ), este în esența sa ceea ce în practică se acordă cu titlu de rentă viageră pentru a suplini grija pe care tatăl ar fi suportat-o din punct de vedere material copilului său minor. Această rentă viageră de principiu stabilită sub forma unor plăți lunare are în vedere satisfacerea nevoilor materiale ale unui minor la data nașterii acestora. Nu există garanți că acordarea unei sume globale la acest moment va satisface nevoile sale materiale ce se vor naște peste câțiva ani. S-a apreciat, just raționamentul instanței de fond, în sensul că aceste nevoi materiale ale minorilor sunt determinabile în ce privește existența lor viitoare, în concret, fiind vorba de prejudicii viitoare determinabile sub aspectul nașterii acestora însă nu și a cuantumului care în acest moment se bucură doar de o determinare relativă. Acest prejudiciu viitor, cert sub aspectul existenței sale, se impune a fi reparat și în opinia instanței de apel, însă prin acordarea unei rente viagere minorilor și nu a unei sume globale. S-a apreciat că această soluție este posibilă, chiar în lipsa unei cereri exprese a părților civile, interesele minorilor în latura civilă a cauzei putând fi gestionate de instanță chiar din oficiu, conform dispozițiilor art. 17 Cod de procedură penală. S-a apreciat că în lumina acestui text de lege, instanța are posibilitatea legală de a soluționa acțiunea civilă în interesul părților civile minore, chiar în absența unei cereri exprese a acestora. Mai menționează că, deși în literatura de specialitate, a fost enunțată și opinia privind posibilitatea acordării prestațiilor periodice printr-o sumă globală atunci când există convenție a părților în acest sens, în speță, o astfel de convenție nu poate fi reținută, acest mod de acordare a sumei globale fiind contestat de inculpat prin motivele de apel iar la dosarul cauzei nu există o convenție în acest sens.

Față de aceste considerente, luând în considerare depoziția martorului - fila 112 dos. fond, care arată că veniturile victimei, la data accidentului erau de 15 mil lei/lunar și dispozițiilor art. 94 din codul familiei care stabilește întinderea obligației de întreținere datorate în cazul a doi copii minori la o cotă de 1/3 din veniturile părintelui, instanța de apel reține că cei doi minori au un prejudiciu de 500 lei - 250 lei fiecare concretizat în lipsa lunară a întreținerii prestate de părintele acestora. Ca atare, instanța a acordat acestora suma de 250 lei cu titlu de rentă lunară, până la terminarea studiilor, nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani,respectiv în favoarea fiecărei părți civile, și. Va înlătura dispoziția instanței de fond de acordare a sumei globale de 76.800 lei,iar față de această măsură a acordat în apel, în mod distinct, celelalte sume incluse în aceasta și care sunt probate în cauză, respectiv, suma de 1397 lei în favoarea părții civile, titlu de daune materiale. Această sumă reprezintă cheltuielile de înmormântare și s-a apreciat că se impune a fi acordată soției supraviețuitoare fiind suportată de aceasta din patrimoniul său și al soțului defunct, la a cărui constituire copii nu au avut nici o contribuție. În altă ordine de idei, în cauză nu s-a dovedit că cei doi minori au avut un patrimoniu distinct de al părinților, din care să fie suportate cheltuielile de înmormântare ale tatălui decedat pentru a fi îndreptățiți la acestea.

În ceea ce privește daunele morale acordate, instanța de apel, a acordat suma de 80.000 lei în favoarea părților civile și, majorate de la suma de 60.000 lei, acordate de instanța de fond și suma de 75.520 lei, cu titlu de diferență daune morale în favoarea părții civile, majorate de la suma de 60.000 lei, acordată de instanța de fond, constatând că a fost achitată în favoarea acesteia suma de 14.480 lei de către terțul asigurator, din suma cuvenită de 80.000 lei. S-a apreciat o dată că daunele morale se impun a fi majorate, raportat la suferința morală părților civile, apreciată ca fiind considerabilă în raport de vârsta acestora la data accidentului rutier, respectiv doi copii minori, și vârsta relativ tânără a soției supraviețuitoare, aspect care, în opinia instanței, ilustrează o suferință mai profundă, perspectiva ca aceștia să își continue viața fără tată respectiv soț având dimensiune temporală mai mare; calitatea victimei în raport de aceste părți civile - tată, soț, ce în mod evident, în sine, demonstrează o suferință morală reală și de intensitate. În ceea ce privește acordarea de despăgubiri părții civile, instanța, așa cum rezultă de mai sus a dedus din suma de 80.000 lei acordată și acesteia, suma de 5.717,5 lei plătită de terțul asigurator. Plata acestei sume de către terțul asigurator în favoarea părți civile este probată prin dispoziția de plată nr. 627/2005 - fila 173 dos. fond. - ce atestă această plată.

2.În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate părților civile sen. și jr. instanța de fond a reținut că părțile civile sen. și jr. succesori ai defunctei s-au constituit părți civile în cauză, în urma mai multor precizări de constituire de parte civilă, cu suma de 3.530 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, 8.000 euro, reprezentând ratarea profesională a părții civile jr. 30.000 lei reprezentând marfă depozitată și depreciată și câte 30.000 euro pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale.

Instanța de fond a soluționat constituirile de parte civilă în sensul acordării sumei de 35.000 lei cu titlu de daune morale, fiecăruia dintre părțile civile și 1.800 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a apreciat netemeinic cuantumul acestor sume cât și modul în care instanța de fond a înțeles să repare prejudiciul cauzat acestor părți civile. Instanța de fond a reținut că, în ce privește cheltuielile de înmormântare, acestea sunt probate până la limita sumei de 1.800 lei. Apreciază că în cauză este probată cheltuirea sumei de 3.500 lei, martorul ( fila 209 dos. fond. ) arătând că ritualul de înmormântare și pomenirea defunctei a costat aproximativ suma de 35.000 lei. Această sumă nu este exorbitantă, nu sfidează elemente ce țin de nivelul unei cunoașteri generale a acestor date, neezitând nici o rațiune pentru a fi înlăturată. În plus, în cauză nu există înscrisuri sau alte elemente probatorii care să limiteze acest cuantum la suma de 1.800 lei, rațiunile pentru care instanța de fond a opta pentru această sumă nefiind expuse în considerentele hotărâri atacate. Din această sumă de 35.000 lei instanța de apel d educe suma de 1.200 lei plătită de terțul asigurator conform dispoziției de plată nr. 314/2005 aflată la fila 182 dos. fond. Diferența până la suma de 35.000 lei, de 2.300 lei a fost acordată în mod divizat celor două părți civile, respectiv câte 1.150 lei fiecăreia, conform argumentelor sus expuse, privind inexistența în cauză a unei solidarități a creditorilor.

În ce privește daunele morale acordate acestor părți civile instanța de apel a acordat suma de 50.000 lei în favoarea fiecărei părți civile senior și junior, cu titlu de daune morale, daune ce au fost majorate de la suma de 35.000 lei, acordată de instanța de fond pentru fiecare parte civilă. S-a apreciat o dată că daunele morale se impun a fi majorate raportat la suferința morală părților civile, apreciată ca fiind considerabilă în raport de calitatea victimei față de aceste părți civile - tată, soț, ce în mod evident, în sine, demonstrează o suferință morală reală și de intensitate.

Instanța de fond a respins, în mod just, ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de părțile civile sen. și jr. respectiv, suma solicitată cu titlu de ratare profesională acest fapt neavând de principiu o legătură de cauzalitatea cu moartea mamei acestuia. Martorul arătat că fiul defunctei anterior decesului lucrat cu forme legale 2 ani în Ungaria, însă de la data decesului datorită suferinței psihice nu s-a mai întors în Ungaria, necesitând îngrijire psihiatrică pentru depresia suferită. În același context, martorul a arătat că băiatul defunctei a încercat să continue activitatea acesteia, dar neavând fler pentru comerț nu s-a descurcat. S-a apreciat că martorul se contrazice, asupra stării psihice a părți civile, iar pe de altă parte, afirmația acestuia că partea civilă făcut o depresie, în absența unor acte medicale nu a putut conduce, în opinia instanței de apel, la concluzia că părții civile decesul mamei i-a cauzat starea de boală ce l- făcut inapt de muncă. Totodată, s-a apreciat ca fiind just respinsă și suma de 30.000 lei reprezentând marfa depreciată, întrucât îndreptățită să solicite aceasta sumă era firma defunctei, care însă nu s-a constituit parte civilă în cauză.

3 În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate părții civile, instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.400 lei cu titlu de despăgubiri materiale, 10.000 lei contravaloare ligamentoplastie și 28.000 euro daune morale. Instanța de fond a admis această constituire de parte civilă, în sensul acordării sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale și 1.800 lei cu titlu de despăgubiri civile. Instanța de apel a apreciat netemeinic cuantumul acestor sume, cât și modul în care instanța de fond a înțeles să repare prejudiciul cauzat acestor părți civile.

În ce privește daunele materiale solicitate, din depoziția martorului - fila 103 dos. fond - rezultă că partea civilă pe perioada spitalizării a avut cheltuieli în cuantum de 100.000 lei, cheltuieli care includ serviciul prestat de femeie angajată să îngrijească copilul părții civile, serviciul prestat de o femeie ce îngrijit- în Spital pe partea vătămată. Această probă nu este contrazisă de alte probe martora nu este în raport de rudenie cu partea civilă, ca atare, instanța apreciat că nu există rațiuni pentru aoî nlătura. În plus, suma afirmată de martora pentru cheltuielile arătate de aceasta nu este exorbitantă și a apreciat că nu poate fi redusă pentru considerente ce ar putea ține eventual de notorietatea nivelului cheltuielilor la care s-ar putea ajunge într- astfel de situație. Același martor arată că partea civilă a suportat timp de 30 de zile injecții care costau 20 de lei fiola, probând astfel și aceste cheltuieli de 600 lei ale părții civile. Ca atare, instanța de apel față de aceste considerente, a acordat suma de 10.600 lei, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile, majorată de la suma de 1.800 lei acordată de instanța de fond.

In ce privește daunele morale acordate acestei părți civile, instanța de apel a acordat suma de 50.000 lei în favoarea părții civile, reprezentând daune morale, majorată de la suma de 2000 lei acordată de instanța de fond. A apreciat o dată că daunele morale se impun a fi majorate raportat la suferința morală părții civile, reținând ca fiind considerabilă în raport de concluziile inserate în certificatul medico legal al părții vătămate, din care rezultă că aceasta a necesitat 180 de zile de îngrijiri medicale, mai multe intervenții chirurgicale, iar vătămarea produsă în accident a dus la apariția unei deficiențe medicale medii cu reducerea capacității de muncă. Același certificate medical relevă că partea civilă prezintă impotență parțială la gamba, are mersul șchiopătat pe ambele membre, impotență funcțională parțială a genunchiului drept, afecțiuni față de care a apreciat că în evaluarea cuantumului daunelor morale cuvenite, instanța nu se mai poate limita doar la numărul de zile de îngrijiri medicale, fiind evident că partea civilă a fost marcată de o suferință morală generată și de deficiențele motorii cu care a rămas în urma accidentului rutier.

Instanța de fond a respins, în mod just, ca neîntemeiate pretențiilor civile solicitate de partea civilă, cu titlu de contravaloare a operației de ligamentoplastie, întrucât nu a fost dovedită nici efectuarea acesteia nici costul unei astfel de operații.

4. Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate părții civile, instanța de fond a reținut că în cauză s-au constituit părți civile și partea vătămată și soția acestuia, cu sumele de 12.000 euro, reprezentând contravaloarea microbuzului distrus în accident, 5.600 euro reprezentând cheltuieli de spitalizare, 16.000 euro reprezentând beneficiu nerealizat de către firma părții vătămate, 56.000 euro daune morale și 10.000 euro solicitați de cu titlu de "diminuarea plăcerilor vieții". Instanța de fond a admis această constituire de parte civilă în sensul acordării sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și 9.239,7 euro în echivalent lei reprezentând contravaloarea microbuzului (sumă care reprezintă diferența dintre contravaloarea reparării microbuzului, conform facturii de la dosar: 12.839,70 euro și suma de 3.600 euro acordată de către societatea de asigurări) și 4.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu titlu de despăgubiri civile. A apreciat netemeinic cuantumul acestor sume cât și modul în care instanța de fond a înțeles să repare prejudiciul cauzat acestor părți civile

În ce privește daunele materiale acordate respectiv suma de 9.239,7 euro reprezentând contravaloarea microbuzului (sumă care reprezintă diferența dintre contravaloarea reparării microbuzului, conform facturii de la dosar: 12.839,70 euro și suma de 3.600 euro, acordată de către societatea de asigurări) și 4.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu titlu de despăgubiri civile, s-a apreciat că se impune a fi modificate în raport de probele existente în cauză.

Suma de 9.239,7 euro reținută ca reprezentând contravaloarea microbuzului și rezultând din diferența dintre contravaloarea reparării microbuzului, conform facturii de la dosar: 12.839,70 euro și suma de 3.600 euro acordată de către societatea de asigurări, este incorect acordată în opinia instanței de apel, la dosarul cauzei existând un deviz estimativ de piese - fila 161 - ce stabilește această sumă.

Din declarația martorului rezultă că partea civilă a cumpărat acest microbuz cu 11.000 euro, iar raportat la această depoziție de martoră și factura sus menționată, avută în vedere de instanța de fond, în apel s- efectuat expertiză și o completare la aceasta, ambele cu experți asistenți desemnați de părțile civile, respectiv de terțul asigurator, care să stabilească valoarea acestor despăgubiri. În expertiză s-a concluzionat că: valoarea reală a acestui autovehicul la data producerii accidentului fost de 6.638,75 euro, valoare care a fost stabilită scăzându-se uzura din valoarea de nou a acestuia, valoare de nou calculată prin raportare la prețul de comercializare practicat de unitățile de specialitate din România. Expertul asistent al societății de asigurare a stabilit această valoare la suma de 3.983,25 euro. Expertul asistent al părților civile arată că la un preț de cumpărare de 12.000 euro dacă s-ar fi scăzut uzura fizică pentru o lună de folosință acest autovehicul ar fi avut la data accidentului valoarea reală de 11.827, 885 euro.

Instanța de apel a acordat concludentă probatorie acelei opinii exprimate în cauză, potrivit căreia la data accidentului rutier autoturismul a avut o valoare reală de 11.827, 885 euro, apreciind că este corect a se avea în vedere prețul de achiziție al autoturismului și nu prețul de catalog sau prețul practicat pe piață acesta fiind un element obiectiv în opinia noastră în determinarea prejudiciului real cauzat părții civile.

Așadar, a apreciat că valoarea care reflectă prejudiciul real produs părții civile este cea calculată prin raportare la prețul de piață și nu la prețul de catalog, astfel încât, a fost avută în vedere această valoare, respectiv valoarea de 11.827,8 euro, din care a fost dedusă suma de 3600 euro, achitată de terțul asigurator, conform ordinului de plată nr. 788 - aflat la fila 158 dos. instanță de fond. Față de aceste considerente instanța de apel, a acordat suma de 8.227,2 Euro în favoarea părții civile, cu titlu de daune materiale, respectiv, diferența contravalorii microbuzului, sumă redusă de la suma de 9.239,7 Euro, acordată de către de instanța de fond, constatându-se, totodată, plata parțială a sumei de 3600 Euro făcută de terțul asigurator din suma totală de 11.827,8 Euro.

S-a mai menționat că, în opinia instanței de apel, nu este semnificativ pentru acordarea despăgubirilor aspectul că autoturismul în cauză nu era înmatriculat pe partea vătămată, în actele de proprietate a mașini figurând vechiul proprietate, câtă vreme se face dovada achiziționării acestuia de partea vătămată prin contractul de vânzare cumpărare, aflat la fila 166 din dosar, aspect invocat de terțul asigurator.

Cu privire la cheltuielile de spitalizare solicitate de această parte civilă, instanța de apel a reținut că, din depoziția martorei mai rezultă că, pe perioada spitalizării partea civilă ar fi cheltuit 200.000 lei, depoziție pe care a apreciat-o ca fiind obiectivă, cuantumul acestor cheltuieli, așa cum a fost stabilit de martoră, fiind unul rezonabil privind și din perspectiva constatări medico-legale ce atestă că partea civilă a suferit mai multe internări, mai multe intervenții chirurgicale, multiple tratamente medicamentoase, toate acestea dând veridicitate susținerilor martorei sus menționate. Ca atare, s-a apreciat depoziția acesteia obiectivă și concludentă, instanța de apel, acordând suma de 16.400 lei în favoarea părții civile, cu titlu de daune materiale, respectiv diferența cheltuieli de spitalizare, majorată de la suma de 4000 lei acordată de către instanța de fond, constatându-se, totodată, plata de către terțul asigurator a sumei de 3600 lei din suma cuvenită de 20.000 lei. S-a menționat că suma de 3.600 lei a fost achitată de terțul asigurator, conform dispoziției de plată nr. 472 din 13.04. 2005.

Aceeași martoră a arătat că partea civilă efectua transport O - câștigând aproximativ 1000 euro lunar. Acest câștig nu este exorbitant și nu există date în cauză care să contracareze această probă, motiv pentru care, reținând concludenta acesteia, cât și faptul că din certificatul medico -legal rezultă că partea civilă a necesitat 250 zile de îngrijiri medicale respectiv, 8 luni, instanța de apel a acordat suma de 8.000 Euro în favoarea părții civile, cu titlu de daune materiale respectiv beneficiu nerealizat.

În ce privește daunele morale acordate acestei părți civile instanța de apel a acordat suma de 100.000 lei, reprezentând daune morale în favoarea părții civile, sumă majorată de la suma de 50.000 lei acordată de instanța de fond. S-a apreciat o dată că daunele morale se impun a fi majorate raportat la suferința morală părții civile, reținută ca fiind considerabilă în raport de concluziile inserate în certificatul medico legal al părții vătămate din care rezultă că aceasta a necesitat 250 de zile de îngrijiri medicale, mai multe intervenții chirurgicale, iar vătămarea produsă în accident a dus la apariția unei infirmități definitive la mâna inegalitatea membrelor inferioare prin scurtarea cu 3 cm membrului stâng, cât și ușoară diminuare a capacității de muncă, afecțiuni față de care s-a apreciat că, în evaluarea cuantumului daunelor morale cuvenite, instanța nu se mai poate limita doar la numărul de zile de îngrijiri medicale, fiind evident că partea civilă a fost marcată de o suferință morală generată și de deficiențele funcționale și estetice cu care a rămas în urma accidentului rutier.

Tribunalul a apreciat că instanța de fond respins, în mod just, ca neîntemeiate pretențiile civile solicitate de partea civilă, întrucât aceasta nu a suferit vreun prejudiciu moral, vătămarea corporală fiind suferită de.

Totodată, menționat că instanța de fond respins ca neîntemeiate pretențiile civile solicitate de părțile civile și, întrucât aceștia nu au făcut dovada vreunui prejudiciu, iar avarierea căruței a fost chiar rezultatul acțiunii fiului lor, inculpatul, alături de care aceștia răspund sub aspectul laturii civile, în calitate de părți responsabile civilmente. În opinia instanței de apel această cerere este inadmisibilă, însă o astfel de soluție nu se poate pronunța în cauză, întrucât s-ar îngreuna situația părții apelante care este de altfel, singura parte în cauză ce a atacat hotărârea sub acest aspect. Aceste despăgubiri decurg dintr-o acțiune de distrugere a unui bun, distrugere ce nu poate fi reținută ca derivând dintr-o infracțiune săvârșită din culpă a cărei victimă să fie persoana care solicită aceste despăgubiri. și sunt părți responsabil civilmente, căruța în contextul evenimentului rutier judecat a fost folosită de inculpatul, fiul acestora, care nu a suferit nici o vătămare corporală, neavând astfel calitatea de parte vătămată față de fapta reținută în sarcina coinculpatului.

S-a menționat aici că din sumele la care s-a dispus obligarea inculpaților la plată, terțul asigurator a efectuat plăți în cursul soluționării apelului, motiv pentru care instanța de apel constatat aceste plăți.

Se mai menționează, cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei că, având în vedere că, potrivit normelor în vigoare, terțul asigurător este ținut în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor și cheltuielilor judiciare acordate victimelor accidentelor rutiere - art. 50 din Legea 136/1995, că din polița de asigurare aflată la dosar,rezultă că la data evenimentului rutier inculpatul era asigurat la Asiguratorul --, că acest asigurător a fost citat pe tot parcursul judecății în fața instanței de fond și în apel ca și terț asigurător prin corespondentul său din România, instanța de apel a apreciat, că în mod corect, instanța de fond dispus obligarea acestuia în solidar cu inculpatul, atât la plata despăgubirilor civile, cât și la plata cheltuielilor judiciare făcute de părțile civile. din România asigură doar reprezentarea asiguratorului din străinătate, în cauză nu are obligația suportării despăgubirilor, la dosarul cauzei neexistând nici un act care să justifice acest transfer al obligației. Raportat la aceeași susținere a terțului asigurator în sensul că instanța nu putea dispune obligarea sa alături de inculpat și partea responsabilă civilmente la plata de despăgubiri, instanța de apel a reținut că este ilustrative sub aspectul analizat și considerentele deciziei nr. 1/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă. S-a motivat că nu se poate considera că răspunderea civilă a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziție specială, deoarece Legea 136/95 prevede obligativitatea citării societății de asigurare în calitate de asigurător de răspundere civilă fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant. Se arată că din analiza dispozițiilor legale cuprinse în Legea 136/95, art. 1000 al.1,3 și a principiilor de drept la care s-a făcut referire în această decizie rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 Cod civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea 136/1995. Față de aceste considerente, s-a apreciat ca fiind justă soluția dată de instanța de fond, care a instituit obligația terțului asigurător la plata alături de inculpat a despăgubirilor civile.

În ceea ce privește limita despăgubirilor la care este ținut asiguratorul, Tribunalul menționat că, în opinia instanței de apel, raportat la cererea inculpatului și a asiguratorului de limitare a despăgubirilor la care a fost obligat asiguratorul alături de inculpat, până la limita plafonului maxim stabilit prin ordinul nr. 3113 din 28 noiembrie 2003, emis de CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asiguratorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, această cerere este nelegală pentru următoarele considerente:

Conform susținerilor părților civile contractul de asigurare al inculpatului cu societatea de asigurare din ia, conferă drepturi superioare sub aspectul cuantumului posibil al despăgubirilor comparativ cu legislația română care plafonează suma ce se poate acorda, aspect necontestat de asigurator al cărui corespondent român solicită acordarea despăgubirilor după legea română, raportându-se strict la împrejurarea că accidentul rutier s-a produs pe teritoriul României.

Față de cele arătate, rejudecând cauza, instanța de apel a dispus, cu privire la acest aspect, plata de despăgubiri în limitele contractului de asigurare, toate actualizate de la data de 10.08.2004 până la plata efectivă. Aceste despăgubiri acordându-se prin actualizare la data plăți efective și nu prin aplicarea de dobânzi legale, întrucât s- apreciat că în constituirile de parte civilă, părțile civile au solicitat acordarea de despăgubiri "aplicându-se rata inflației", situație față de care, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea de dobânzi, întrucât aceasta este o pretenție nesolicitată de către acestea, admițând acțiunea civilă așa cum a fost formulată în aplicarea indicelui de inflație.

S-a apreciat corectă soluția instanței de fond privind respingerea cererii de chemare în garanție, culpa în producerea accidentului rutier aparținând exclusiv inculpaților, ca urmare conduitei necorespunzătoare în trafic și nu condițiilor materiale în care se efectua traficul rutier la data accidentului, pentru care răspund anumite instituții.

Față de soluția pronunțată în latura penală și civilă cauzei instanța de apel a respins toate cererile formulate de părțile din prezenta cauză privind acordarea de cheltuieli judiciare făcute de acestea.

Față de toate considerentele expuse în rejudecarea cauzei instanța de apel a dispus potrivit dispozitivului deciziei recurate.

Împotriva acestei decizii, părțile civile, senior și junior, și - au declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și, pe latura penală, a se constata că, în mod nereal instanța de apel a menținut stabilirea procentuală a culpei de 30% în sarcina inculpatului și 70% în sarcina inculpatului, și ca atare, înlăturarea mențiunii vreunei culpe anume, iar pe latură civilă corectarea mențiunii privind suma de 14.480 lei ce ar fi primit-o partea civilă, aceasta fiind, aceasta primind în realitate suma de 4.480 lei. Consideră că repartizarea culpei în cotă procentuală în sarcina inculpaților este și neutilă, câtă vreme prin rechizitoriul parchetului nu s-a cerut stabilirea proporției culpei comune, ci doar trimiterea în judecată a celor doi inculpați, întrucât amândoi au încălcat legea fiind implicați în accidentul din data de 8 august 2004. Pe de altă parte, în opinia sa, consideră că s-ar fi impus necesitatea stabilirii unei culpe proporționale, numai în ipoteza când aceasta era doar o acțiune civilă în pretenții declanșată de părțile în culpă sau la acțiunea în regres, doar atunci instanța trebuie să stabilească și culpa pentru a obliga civil în consecință. În speță, culpa majoră este a inculpatului, care a nesocotit multe articole de lege, iar incidental și circumstanțial și culpa inculpatului, aflat pe drumul național. Astfel, solicită instanței de recurs ca în rejudecarea cauzei să dispună înlăturarea mențiunei vreunei culpe anume - aspect primejdios pentru jurisprudență, inculpatul a nesocotit legea și a disprețuit părțile prin declarația că mașina nu avea, iar în funcție de culpa inculpatului ar fi trebuit obligată și Administrația Națională a Drumurilor chemată în garanție. Cu privire la latura civilă, apreciază că instanța de apel în mod corect a obligat inculpații în solidare la plata despăgubirilor și a dispus actualizarea sumelor ce au fost acordate, doar solicită îndreptarea unei erori strecurate, în sensul de a se dispune corectarea mențiunii privind suma de 14.480 lei ce ar fost primită de partea civilă, întrucât aceasta a primit suma de 4.480 lei, aspect ce rezultă când se scade din suma de 80.000 - 4.480 lei, respectiv 75.520 lei,sumă ce a fost acordată de instanța de apel, cu titlu de diferență daune morale în favoarea părții civile.

Împotriva aceleiași decizii, a declarat recurs și, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri atacate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. 2 și 5 Cod penal și art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod de procedură penală, întrucât există una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei și anumecazul fortuit. Consideră că, conducerea unui autoturism pe timp de noapte, pe un drum internațional pe -; pe carosabil unde circulă o căruță neiluminată, face ca accidentul produs să fie inevitabil și, ca atare, fapta este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. n subsidiar, solicită achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. 2 și 5 cp. și art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal în baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod de procedură penală, întrucât de faptele reținute în sarcina sa se face vinovat doar coinculpatul. În argumentarea acestei solicitării a arătat că și în situația, nereținută în rechizitoriu, în care inculpatul ar fi condus cu viteză regulamentară de 100Km/h, apariția căruței noaptea, la ora 24-01, neiluminată în fața sa, ar fi condus la producerea accidentului rutier. Mai mult, s-a constatat prin raportul de expertiză că doar în situația în care inculpatul ar li condus cu 50 km/ accidentul ar fi putut fi evitat. Este evident, că și în situația în care ar fi condus cu 80-90 km /h, accidentul nu ar fi putut fi evitat și consecințele ar fi fost tot cam aceleași, fapt pentru care solicită a se constata nevinovăția totală a inculpatului la producerea accidentului, singurul vinovat fiind, care pe lângă că produce întreg accidentul, a fugit de la locul faptei. Cu totul în subsidiar, solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă coborâtă sub minimul special, reținând în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal. Apreciază că față de împrejurarea că a recunoscute și regretat faptele comise, are o conduită bună în familie și societate,precum și gradul culpei la producerea accidentului care poate considerat maxim la valoarea de 10-20 %, se poate dispune aplicarea art. 76 Cod penal, urmând ca după stabilirea cuantumului pedepsei să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea lui de libertate și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 81 Cod penal. Cu privire la latura civilă a cauzei solicită ca, în cazul în care instanța de recurs va pronunța o hotărâre de achitare a inculpatului, să se respingă pretențiile civile față de acesta, iar în cazul în care va fi condamnat, admiterea în parte pretențiile civile formulate, în măsura dovedirii acestora, și în funcție de gradul culpei la producerea accidentului.

Împotriva deciziei au declarat recurs și partea responsabilă civilmente, solicitând achitarea inculpatului și înlăturarea lui de la plata despăgubirilor civile, întrucât nu se face vinovat de producerea accidentului.

Împotriva aceleiași decizii a mai declarat recurs terțul asigurător -, cu sediul social în ia și partea responsabilă civilmente, cu sediul în ia invocând mai multe aspecte, care vor fi prezentate în cele ce urmează. Instanța de apel a acordat daune materiale suplimentare față de instanța de fond, fie fără o bază probatorie, în mod arbitrar, fie printr-o interpretare eronată a probelor administrate, fie prin acordarea unei valori probatorii excesive, absolutizate declarațiilor de martori administrate în fața instanței de fond, cu încălcarea principiilor care guvernează probațiunea pe latura civilă a cauzei penale. Pe parcursul judecării apelului, părțile civile nu au adus elemente probatorii noi în dovedirea prejudiciului material și moral suferit, care să justifice majorarea acestor despăgubiri, pretențiile acestora, atât cele deja solicitate la fond, cât și cele noi, din apel, nefiind susținute de documente justificative.

Pe de altă parte, instanța de apel, prin soluția pronunțată pe latura civilă a cauzei încalcă în mod flagrant dispoziții imperative ale legii, în special cele din legislația specială, aplicabilă în materia asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie, principii care guvernează instituțiile dreptului civil, precum și principiul aplicării unui tratament nediscriminatoriu în funcție de naționalitatea asigurătorului.

Astfel, instanța de apel a pronunțat o soluție eronată, nelegală șl netemeinică atât sub aspectul cuantificării daunelor materiale suferite de partea civilă, ca urmare a avarierii în accidentul rutier a autovehiculului -, cât și sub aspectul admisibilității cererii sale de acordare a beneficiului nerealizat.n primul rând, chiar dacă a apreciat ca fiind netemeinic cuantumul sumelor acordate cu acest titlu de către instanța de fond, care se ridicau la suma de 9.239,7 EUR, instanța de apel a greșit atunci când a acordat părții civile suma de 8.227,2 EUR cu titlu de daune materiale.

Pe aspectul stabilirii întinderii prejudiciului suferit prin avarierea autovehiculului cu nr. -, atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat soluții nelegale șl netemeinice, interpretând greșit probele existente la dosarul cauzei și încălcând în mod vădit principiul evitării îmbogățirii fără just temei. Astfel, instanța de fond a acordat suma de 12.839.7 EUR din care a scăzut suma deja achitată de asigurător 3.600 EUR, rezultând astfel o diferență de achitat de 9.239.7 EUR, în echivalent lei, iar instanța de apel a apreciat că suma nu este corectă și a îmbrățișat opinia expertului consilier parte, al părții civile, acordând suma de 11.827, 8 EUR, din care a scăzut suma acordată de asigurător 3.600 EUR, rezultând o diferență rămasă de achitat în sumă de 8.227.2 EUR.

O primă greșeală apare evidentă dacă se analizează prin prisma declarațiilor părții civile și ale martorei ludit, potrivit cărora partea a achiziționat autovehiculul pentru suma de11.000 EUR. Or, ambele instanțe au acordat o despăgubire care depășește această sumă, cu alte cuvinte, partea civilă este despăgubită cu mai mult decât a dat pe mașină, ceea ce este inadmisibil. S-a apreciat de către instanța de apel că a avut în vedere la stabilirea despăgubirii prețul de achiziție, și nu prețurile de catalog. Această abordare este justă, dar numai în situația în care partea păgubită ar fi făcut dovada plății prețului, printr-un act doveditor cum ar fi OP, chitanță, dispoziție de plată etc, ceea ce nu s-a întâmplat în speță; în plus, din suma apreciată ca fiind valoarea de achiziție trebuie oricum să se scadă uzura, precum și valoarea epavei. Astfel, ambele instanțe au greșit când au stabilit cuantumul despăgubirii, deoarece din suma pe care au înțeles să o acorde nu au scăzut valoarea pieselor rămase neavariate (valoarea epavei ), valoare care a fost stabilită atât de subscrisa în calitate de, cât și experții tehnici din prezenta cauză, la10 % din valoarea autovehiculului la data daunei.Totodată, nstanța de apel a făcut o aplicare greșita a Legii 136/1995, precum și a Ordinului CSA nr.3113/ 2003, care guvernau asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie la data accidentului, acordând astfel o despăgubire nelegală. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 37. din Ordinul CSA nr.3113/ 2003, valabil la data accidentului: "aloarea autovehiculului la data producerii accidentului se stabilește scăzându-se din valoarea de nou a acestuia, uzura corespunzătoare;; modalitatea de stabilire a valorii de nou și a uzurii corespunzătoare, prevăzute de prezentele norme, se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească."

Așa cum rezultă din expertiza tehnică auto efectuată în cauză de expert tehnic judiciar ing., valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se stabilește scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare. Modalitatea de stabilire a valorii de nou și a uzurii corespunzătoare se stabilește potrivit normelor prevăzute de art.36 si art.37 din Ordinul CSA nr.3113/ 2003.

Potrivit art.36 pct.1 din Ordinul nr.3113/2003 al CSA se precizează că valoarea despăgubirilor nu poate depăși cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentuluiși valoarea rămasă (valoarea epavei)și nici valoarea maximă a despăgubirilor prevăzută la art.10 lin.1 lit.

Expertul numit de instanță stabilește, în mod corect, valoarea de nou la suma de 26.555 EUR, însă nu ține seama de numărul de km parcurși de autovehicul, astfel cum ține cont expertul parte desemnat de asigurător. Solicită a se lua în considerare modul de calcul menționat de d-nul expert tehnic judiciar în lucrarea intitulată " de păreri și opinie separată la raportul de expertiză tehnică", care se bazează pe înscrisurile existente la dosar și necontestate de părțile implicate în cauză si potrivit căruia valoarea maxima a despăgubirii pentru avariile suferite de autovehiculul marca Mercedes Benz Sprinter 212D cu nr. de înmatriculare - este 14.592,08 lei.

Despăgubirea cuvenită părții civile, pentru autovehiculul marca Mercedes Benz Sprinter 212D cu nr. de înmatriculare - în valoare de14.592. 08 leia fost calculată conform dispozițiilor Legii 136/1995 și a Ordinului CSA nr. 3113/ 2003, după cum urmează: Mercedes Benz Sprinter 212D; valoarea de nou (VN) = 26.555 EUR, conform opiniei tuturor părților; vechime 9 ani și 8 luni. Km parcurși la data accidentului = 300.000; starea de întreținere este satisfăcătoare, și s-a ajuns la această concluzie făcând următoarea calculație: uzura medie 75%, corectat în funcție de Km parcurși în conformitate cu prevederile art. 2 coroborate cu disp. art. 1 din criterii de stabilire a uzurii din Ordinul CSA nr. 3113/2003 = 85% ; Valoarea reala a autovehiculului la data daunei - 26.555 EUR - 85% = 3.983 EUR; = 10 % din valoarea reala = 3.983,25 Euro -10 % = 3.584,95 EUR. Total despăgubire cuvenită conform legii = 3.584,95 EUR.

De asemenea, consideră că expertiza efectuată în cauza de expertul ing., respectă în mare parte dispozițiile legale, însă acesta nu ține cont de Km reali parcurși de autovehiculul ce face obiectul expertizei. În acest sens, el apreciat, fără temei, ca numărul de Km înscriși în procesul verbal de constatare a daunelor semnat de toate părțile nu ar reflecta numărul real de Km, că ar fi fost stabilit în mod arbitrar.

In consecință, solicită obligarea inculpaților la plata sumei de 14.592,08 lei. = 3.584,95 EUR, pentru avariile suferite de autovehiculul marca Mercedes Benz Sprinter 212D cu nr. de înmatriculare - (sau cel mult la suma de 24.320,13 lei = 5.975 EUR, cum a stabilit expertul numit de instanță, ).

n al doilea rând, instanța de apel a acordat părții civile, suma de 8.000 EUR cu titlu de beneficiu nerealizat. ceastă soluție este nelegală șl netemeinică, dată cu încălcarea principiilor care guvernează probatiunea în proces, a principilor care guvernează angajarea răspunderii civile delictuale, precum șl cu o motivare străina de natura cererii formulate. Instanța de apel pare a nu fi observat cu ce titlu a solicitat partea civilă, prin cererea de constituire parte civilă, "suma de 16.000 EUR, si anume cu titlu de beneficiu nerealizat de către firma SC SRL."Motivarea instanței de apel este contradictorie, în sensul că acordă suma de 8.000 EUR cu titlu de beneficiu nerealizat, dar în motivare aduce în discuție numărul de zile de îngrijire medicală. Dacă este vorba despre un beneficiu nerealizat, cererea este Inadmisibilă, pentru următoarele motive:

, victima directă a accidentului nu are calitatea să solicite repararea unui prejudiciu care s-a produs în patrimoniul unei alte persoane, și anume, SC SRL, nici unul nefiind titularul dreptului la reparație; acesta desfășura activitatea de transport persoane prin intermediul acestei societăți comerciale, la care avea calitatea de asociat. n plus, prin rechizitoriu instanța de fond a fost învestită cu judecarea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 178 al 2. 5.pen, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 184 alin.2 și 4.pen, precum și infracțiunea prevăzută de art.81 al. 1 din OUG 195/2002. în conformitate cu prevederile art.317 C proc.pen judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare.Astfel, instanța nu poate să soluționeze consecințe materiale ale unei infracțiuni cu care nu a fost sesizată în condițiile legii. Proprietarul autovehiculul păgubit, SC SRL, are deschisă calea unei acțiuni civile separate pentru valorificarea unor astfel de pretenții. Chiar și în situația în care s-ar considera admisibilă o astfel de cerere în prezentul cadru procesual, dauna materiala invocata ar fi trebuit - fără doar și poate - să fie dovedită, ceea ce însă nu s-a întâmplat, nici în fata instanței de fond și nici în fata instanței de apel.

Instanța de apel a tratat simplist, superficial, cererea de acordare a beneficiului nerealizat, făcând grave confuzii, reținând că partea civilă efectua transport, când de fapt este vorba despre activitatea comercială pe care societatea la care este asociat împreună cu soția sa, respectiv SC SRL, întemeindu-și din punct de vedere probatoriu, soluția acordării sumei de 8.000 EUR doar pe declarația martorei ludit, fără a exista un alt mijloc probatoriu cu care să se coroboreze și cu încălcarea regulilor care guvernează probațiunea pe latura civilă a cauzei

Dacă însă este vorba despre o pierdere de venit a părții civile, simpla declarație a martorei în legătură cu venitul încasat societatea la care lucra partea civilă din activitatea de transport nu poate sta la baza unei soluții temeinice. Este de reținut relevanța în cauză a unor noțiuni că venit brut din încasări, profit net, salarii. Astfel, chiar dacă de principiu se poate admite că producerea daunei la microbuz a determinat o întrerupere a activității de transport persoane, cauzatoare de pierdere, această pierdere este o pierdere de profit a societății. Or, profitul pierdut de societate din cauza neonorării unor contracte se calculează prin raportarea veniturilor la anumite cheltuieli implicite, cu salarii, combustibil, asigurare, anvelope, reparații, întreținere etc. Pe de altă parte, până la determinarea modului în care această pierdere se reflectă în patrimoniul persoanei fizice, este cale lungă pe tărâm probatoriu, cale pe care partea civilă nu a urmat- Pe cale de consecință, acest prejudiciu nu îndeplinește condiția de a fi cert, neexistând la dosar elemente îndestulătoare pentru a-i stabili întinderea, astfel încât este nelegală și netemeinică soluția acoperirii lui. n plus, partea civilă nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre o eventuală pierdere de venit și accidentarea sa, spre exemplu nu există dovezi în sensul că vătămarea sa în accident ar fi determinat și o reducere a capacității sale de muncă. În consecință, solicită înlăturarea obligării inculpaților la plata sumei de 8.000 EUR, cu titlu de beneficiu nerealizat de partea civila

II. O altă critică privește obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor. Instanța de apel s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a reținut că potrivit normelor în vigoare, terțul asigurător este ținutîn solidarcu inculpatul la plata despăgubirilor și cheltuielilor judiciare acordate victimelor accidentelor rutiere .

Prin Decizia de Îndrumare nr.1 din 28.03.2005, instanța supremă a statuat că societatea de asigurare nu poate avea decât calitatea de asigurător, niciuna dintre prevederile legii speciale neputând să fie interpretată în sensul că aceasta ar putea să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente .Pe de altă parte, obligația solidară nu se poate stabili nici prin apreciere și nici pe cale de interpretare.

În acest sens, art.1041 din Codul Civil dispune, în mod imperativ obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii, iar art.1039 Cod Civil care stipulează că obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate. este inaplicabil în spețele de natura celei deduse judecății, deoarece natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare, prin încheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art.1000 alin. 1 Cod Civil, precum și de răspunderea comitenților pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se refera alin.3 al aceluiași articol (vezi Decizia nr.l/ 28.03.2005). argumentului legal arătat, este cu atât mai evidentă, cu cât asigurătorul nu poate să fie constrâns pentru totalitate fiind unanim acceptată limitarea răspunderii sale, în condițiile legii. În acest sens, prin Decizia nr. l/ 28.03.2005 se mai statuează: caracterul limitat al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale. cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare. n concluzie, se poate afirma că excluderea calității de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare înlătură, implicit și automat, ideea solidarității între asigurător și asigurat.

Este adevărat, că răspunderea pentru fapta ilicită proprie a asiguratului, întemeiată pe prevederile art.998-999 Cod civil coexistă cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile Legii nr.136/1995 ( Decizia nr.l/28.03.2005), dar această coexistentă a unor răspunderi diferite nu poate, pe cale de interpretare sau prin apreciere, să echivaleze cu solidaritatea, în lipsa unei dispoziții legale exprese, conform regulii imperative reglementate de art. 1041 Cod civil. Mai mult decât atât, inculpatul nici măcar nu are calitatea de asigurat, el fiind persoana care a condus autovehiculul cu acordul asiguratului, astfel cu atât mai mult nu se justifică soluția obligării în solidar a subscrisei, în calitate de asigurător cu persoana vinovată de producerea accidentului. ul poate fi cel mult obligat la acoperirea prejudiciului proporțional cu gradul culpei celui care a săvârșit fapta.

În consecință, solicită obligarea subscrisei, în calitate de asigurător - în baza contractului de asigurare - la suportarea despăgubirilor care cad în sarcina inculpatului care beneficiază de asigurare, ( ), prinraportare strictă la întinderea culpei acestuia, în speță, obligarea subscrisei de a suporta un procent de 30% din despăgubirile acordate părților civile.

III. O altă critică privește obligarea în mod greșit inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, fără a lua în considerare că proporția culpei celor doi inculpați este diferită, în speță, cu încălcarea principiului relativității funcției reparatorii a răspunderii civile. Astfel, chiar dacă s-ar admite că răspunderea celor doi inculpați pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de circulație din 11.08.2004 este solidară, indiferent de gradul de culpă al fiecăruia, în baza art.998, 1.000 alin.3, art.1003 Cod Civil, în ceea ce priveștepartea responsabilă civilmenteaceasta nu poate fi obligată la plata despăgubirilor decât în limita gradului de culpă a propriului prepus. Din acest punct de vedere soluția instanței de apel intră în contradicție cu funcția reparatorie a răspunderii civile are caracter relativ, în sensul că se realizează numai în raporturile dintre subiectele între care se stabilește îndatorirea de reparare a prejudiciului cauzat.

Fiecare comitent este garantul propriului prepus, ceea ce înseamnă că pentru fiecare comitent în parte se instituie solidaritatea cu propriul său prepus, în limitele părții din prejudiciu cauzate de acel prepus. Drept urmare, față de victime, numai prepușii pot fi solidar răspunzători pentru întregul prejudiciu, în vreme ce fiecare comitent este solidar cu propriul său prepus doar în limitele părții de prejudiciu pe care a produs-o acel prepus. În aceste condiții, partea responsabilă civilmente, nu poate fi obligată (în solidar cu inculpatul,) decât la acoperirea părții din prejudiciu produs de acesta și nicidecum și la partea de prejudiciu care cade în sarcina inculpatului, care nu ii este prepus. In consecință, solicită să se dispună ca părțile responsabile civilmente să fie obligate în solidar cu propriul prepus, doar în limitele părții de prejudiciu pe care a produs-o acel prepus.

IV. În mod nelegal instanța de apel a dispus ca plata despăgubirilor să se facă de cătreîn limitele prevăzute decontractul de asigurare, dispunând astfel pe baza unei dispoziții din legea specială care nu erau în vigoare la data accidentului.

Este vorba despre limita în care subscrisa, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto obligatorie poate să răspundă - în baza legii - pentru prejudiciul cauzat din vina persoanei care a condus mașina asigurată, prin intermediul căreia s-a produs accidentul ( în speță, inculpatul ). Legea aplicabilă soluționării despăgubirilor rezultând dintr-un eveniment rutier, care are acoperire Carte, este legea locului producerii faptului ilicit ( loci delicti commissi), care este consacrată expres și de art.2.6 din Convenție astfel Accident: înseamnă orice eveniment care cauzează o pagubă sau o vătămare ce pot cădea sub acoperirea asigurării obligatorii de răspundere civilă față de terți, ce decurge din utilizarea autovehiculelor, conform legii țării în care se produce . Tot astfel, art.3.4. dispune, expres, că toate cererile de despăgubire vor fi gestionate de, cu autonomie deplină, în conformitate cu prevederile legale $1 regulamentare aplicabile în tara producerii accidentului cu privire la răspundere. despăgubirea părților vătămate șl asigurarea obligatorie. . h același sens, sunt și dispozițiile art.3.4 alin.2, art.3.5.; 4.4. alin. 1 si 2, etc. din Convenție. Astfel, criteriul ce stă la baza stabilirii unei acoperiri maximale în cazul producerii unui risc asigurat fiind legea locului accidentului. de acoperire a oricărei asigurări carte este identică cu limitele de despăgubire stabilite de legiuitor în țara în care a avut loc accidental, aplicându-se deopotrivă asigurătorilor români și celor străini. În același timp, și normele conflictuale ale dreptului internațional privat român confirmă aplicabilitatea legii locului producerii faptului delictual (a se vedea: art.107 din legea nr.105/1992). Aceasta înseamnă căse aplică legea tării accidentului, indiferent de naționalitatea asigurătorului de răspundere civilă.Odată stabilită legea aplicabilă din punct de vedere teritorial, urmează a aborda aspecte care țin deaplicarea legii civile în timp:

La data producerii accidentului era în vigoare Ordinul nr. 3113/2003 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în data de -, prin care s-a aprobat Norma din - privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul2004. Înconformitate cu Art. 10 din Norma CSA menționată - (1) în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în următoarele limite:

a)de la 1.000.000 lei până la maximum 2.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite. în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei:

b)până la700.000.000 leipentru fiecare persoană, dar nu mai mult de3.500.000.000 lei,indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

(2) Limitele despăgubirilor menționate la alin. (1) se aplică în cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2004.

În același timp, trebuiesc avute în vedere dispozițiile legii cadru în materia asigurărilor, respectiv. Legea nr.136/1995. în varianta în vigoare la data accidentului (așa cum a fost modificată prin OG. nr. 27/1997, Legea nr. 172/2004)

Art. 54. - Despăgubirile se stabilesc, fără a se depăși limitele prevăzute de legislația In vigoare, pe baza convenției dintre asigurat, persoanele păgubite și asigurător, ori. în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în România.-, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asigurații sunt obligați să se apere în proces. Citarea în proces a asigurătorului este obligatorie. -.

Apreciază că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe dispozițiile Legii nr.136/1995 în vigoare la data pronunțării, respectiv pe prevederile art.49, așa cum a fost el modificat prin nr.OUG 61/2005, care a intrat în vigoare la data de 10.07.2005, deciulterior producerii accidentului.

Textul art. 49 *articolul a fost modificat prin art. I pct. 17 din nr.OUG 61/2005, pe care se bazează motivarea deciziei recurate, " ul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare.

Potrivit art.1 Cod Civil, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă. Conform acestui text legal cu caracter de principiu de drept, devenit un principiu constituțional,art. 15 alin. (2) din Constituție, stabilind că o lege civila se aplică numai situațiilor care se ivesc după adoptarea ei,

În consecință, solicită obligarea subscrisei la plata despăgubirilor în sensul arătat mai sus, în baza contractului de asigurare, darînlimitele stabilite de legea locului accidentului, în speță legea română aplicabilă accidentelor produse în cursulanului 2004.

VI. Instanța de apel în mod netemeinic șl nelegal a majorat daunele morale acordate părților civile. Consideră că, cuantumul despăgubirilor nepatrimoniale nu poate fi modificat de către instanța de apel, acordarea daunelor morale și întinderea lor nu poate fi cenzurată de către instanțele superioare, deoarece ele fiind lăsate la libera apreciere a judecătorului fondului, acesta fiind suveran în stabilirea, atât a necesității acordării lor, cât și în stabilirea cuantumului lor. Legea nu stabilește criterii obiective cu privire la determinarea cuantumului prejudiciului moral, lăsându-l la "lumina și înțelepciunea judecătorului".Aceasta este ceea ce a statuat practica instanței supreme cu luarea în considerare a următoarelor aspecte: este vorba numai despre judecătorul fondului ( stabilirea daunelor morale este lăsata la aprecierea instanțelor de fond ); această apreciere nu trebuie să se confunde cu arbitrarul. Daunele morale se stabilesc în raport de efectele infracțiunii, care, la rândul lor, se concretizează în stări de fapt rezultate din probe. Or, judecătorul fondului este suveran în aprecierea acestor aspecte. Pretinsa imposibilitate de a evalua dauna morală constituie de fapt doar o dificultate care urmează a fi rezolvată de judecătorii fondului, de la caz la caz, cu discernământ și printr-o apreciere judicioasa bazată pe probele administrate (iu - Răspunderea civila pentru dauna morala - Revista Dreptul nr.4/1993).

În același timp, toate părțile civile, atât victimele directe, cât și cele indirecte, au solicitat daune morale, al căror cuantum exorbitant a fost în mod corect cenzurat de către instanța de fond, maniera care se impunea a fi menținută și cu ocazia judecării apelului. Instanța nu trebuie să fie influențată să acorde sume mari, nejustificate în raport cu ceea ce rezultă în urma administrării probelor, numai pentru simplu fapt ca în accidentul rutier a fost implicat și poate fi găsit vinovat un cetățean străin, care poseda un document de asigurare de tip Carte emis de o societate de asigurări din străinătate.

Pe de altă parte, în condițiile în care pe aspectul laturii civile părțile civile nu au adus nicio probă suplimentară în calea de atac a apelului, a admite că instanța de apel ar putea dispune cu privire la sumele acordate cu titlu de daune morale ar echivala cu a admite un drept discreționar al acesteia, făcând loc arbitrarului în actul de justiție și posibilității de eludare a legii.Consideră că, despăgubirea destinată reparării prejudiciului moral trebuie să fie justă, echitabilă șl nu exagerată, n literatura și practica judiciară din România ultimului deceniu s-au cristalizat două criterii orientative a cuantumului despăgubirilor pentru repararea daunelor morale: criteriul gravității și criteriul echității. Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor solicită a se ține cont, în afară de dezideratul înlăturării consecințelor neplăcute generate de accident în persoana părților civile, și de un deziderat absolut necesar și anume acela că acestea nu trebuie, în nici un caz, să constituie venituri nejustificate pentru victime. Astfel că, solicită reducerea cuantumului daunelor morale la nivelul celor acordate de către instanța de fond.

Verificând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care se analizează din oficiu, instanța constată că recursurile declarate de, partea responsabilă civilmente, terțul asigurător -, partea responsabilă civilmente, cu sediul în ia, 94145, 3, partea civilă sunt fondate pentru motivul indicat de partea civilă, urmând a fi admise, restul recursurilor declarate fiind nefondate, iar recursul inculpatului fiind inadmisibil, urmând a fi respinse.

În ceea ce privește recursul formulat de inculpatul, acesta va fi respins ca inadmisibil, întrucât a fost formulat de reprezentantul legal al acestuia, respectiv de, cu toate că, la data formulării lui, inculpatul devenise major, prin urmare, trebuia să-l declare personal.

În ceea ce privește latura penală a cauzei, în mod legal și temeinic prima instanță a dispus condamnarea inculpatului (nume anterior ) la pedeapsa de, 2 ani închisoare în baza art. 178 alin. 2, 5. penal, 10 luni închisoare, în baza art. 184 alin. 2, 4. penal, 10 luni închisoare în baza art. 184 alin. 2, 4. penal, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare cu art.81 pen, iar pe inculpatul la pedeapsa de - 2 ani închisoare, art. 178 alin. 2,5. penal cu aplic. art. 99 alin. 2. penal, - 1 an închisoare în baza art. 184 alin. 2, 4. penal cu aplic. art. 99 alin. 2. penal, - 1 an închisoare în baza art. 184 alin. 2, 4. penal cu aplic. art. 99 alin. 2. penal, - 1 an închisoare în baza art. 184 alin. 2, 4. penal cu aplic. art. 99 alin. 2. penal, - 2 ani închisoare în baza art. 89 alin. 1 (fost art. 81 alin. 1) din OUG 195/2002 republicată cu aplic. art. 99 alin. 2. penal, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere în baza art.110/1 pen.

Se reține că, în data de 10.08.2004, în jurul orei 24,00, inculpatul se deplasa pe DN 1, conducând autoutilitara Mercedes Sprinter, cu nr. de înmatriculare -AC-195, în direcția -S, ajungând la km. 613+400, în dreptul localității, i-a apărut în față o căruță trasă de cai, condusă de către inculpatul minor, care se deplasa în același sens de mers cu autoutilitara condusă de către inculpatul, pe care datorită faptului că nu a observat-o în timp util nu a reușit să o evite eficient;că întrucât căruța nu avea nici un dispozitiv de iluminare pentru timp de noapte, iar inculpatul se deplasa cu o viteză de aprox. 115km/h, astfel cum s-a stabilit prin expertiza tehnică efectuată, conducătorul autoutilitarei nu a mai putut evita accidentul, neavând spațiul necesar pentru oprirea autoutilitarei, astfel că a reușit doar să frâneze și să vireze stânga pentru a evita impactul frontal cu căruța, manevră care a determinat pătrunderea autoutilitarei conduse de către inculpatul, cetățean, pe contrasens;că în momentul efectuării acestei manevre, autoutilitara condusă de către inculpat a acroșat cu partea dreaptă partea stânga-spate a căruței, pe care a deviat-o spre șanț, izbindu-se frontal pe contrasens cu microbuzul Mercedes cu nr. de înmatriculare -, condus regulamentar de către partea vătămată.

Apărătorul inculpatului recurent solicită achitarea acestuia cu art.10 lit. e întrucât C.P.P. există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit. O asemenea apărare nu poate fi reținută. Din raportul de expertiză tehnică, coroborat cu declarațiile martorilor audiați reiese că viteza de circulație a autoutilitarei conduse de către inculpatul era între 105- 115 km./h, viteză care depășea viteza legală și că accidentul ar fi putut fi evitat"în cazul în care nu circula pe drumul național cu căruța, respectiv căruța era echipată cu mijloace de iluminare și semnalizare conform prevederilor legale.", precum șiîn situația în care același inculpatul ar fi circulat cu o viteză de 50- 55 km./Ca atare, în mod corect instanța reține că accidentul s-a produs în proporție de 70% din culpa inculpatului, care a încălcat dispozițiile legale care interzic circulația pe drumurile naționale, în speță european, a căruțelor și care aflându-se pe carosabil, fiind observat prea târziu de către conducătorul autoutilitarei, a determinat manevra acestuia din urmă de ocolire a căruței și intrare pe contrasens și doar în proporție de 30% din culpa inculpatului, care a circulat cu o viteză peste limita legală și neadaptată condițiilor de vizibilitate și care prin manevra efectuată pentru evitarea impactului frontal cu căruța a tamponat frontal microbuzul în care circulau victimele și părțile civile. Astfel cum a arătat și instanța de apel, inculpatul nu a respectat prevederile art. 142 al. 2 din Codul rutier potrivit cărora la apropierea a două vehicule care circulă din sensul opuse conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanță de aproximativ 200 metri să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Ca atare, dată fiind această stare de fapt, nu se poate reține apariția unui caz fortuit care să îndeplinească condițiile prev. de art.47 pen, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. Atâta vreme cât, din sens opus se apropia o altă mașină, pe timp de noapte, inculpatul trebuia și putea să prevadă că, nerespectarea prevederilor legale poate conduce la producerea consecințelor descrise în speță. Faptul că, respectivul căruțaș se afla și el în trafic în acele împrejurări, reprezintă doar un factor în plus pentru producerea accidentului de circulație.

Nu se poate reține nici apărarea subsidiară a inculpatului care solicită achitarea sa cu art.10 lit. c p pe motiv că nu este el autorul accidentului de circulație, ci inculpatul, atâta vreme, așa cum am arătat anterior, din raportul de expertiză tehnică rezultă că accidentul putea fi evitat dacă ambii inculpați ar fi respectat întocmai regulile privind circulația pe drumurile publice.

Față de faptele comise de inculpatul, împrejurările în care acestea s-au săvârșit, față de urmările pe care acestea le-au avut, precum și față de persoana inculpatului, instanța de recurs apreciază că, culpa inculpatului în producerea accidentului este corect stabilită, pedepsele aplicate de prima instanță sunt legal individualizate și nu se impune reducerea cuantumului acestora.

II. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, din concluziile atașate la dosarul cauzei și expuse în fața instanței de recurs, părțile civile, senior și junior, și - au solicitat doar să se revină asupra dispoziției primei instanțe și a instanței de apel prin care s-a stabilit procentual culpa inculpaților în producerea accidentului de circulație, respectiv, ce-l privește pe inculpatul o culpă în proporție de 30% în producerea accidentului de circulație, în timp ce în privința inculpatului s-a stabilit o culpă de 70%, atâta vreme cât inculpații au fost obligați în solidar, nefiind necesară stabilirea culpei procentuale a acestora. Așa cum s-a menționat anterior, în mod judicios, în ceea ce privește latura penală, instanțele anterioare au stabilit contribuția fiecărui inculpat la producerea accidentului, pedepsele aplicate fiind corect individualizate. Pe de altă parte, stabilirea procentuală a culpei fiecărui inculpat la producerea accidentului de circulație, operație care se răsfrânge implicit și asupra despăgubirilor civile acordate, nu este în contradicție cu dispozițiile legii civile privind obligarea solidară a inculpaților la plata despăgubirilor civile, dimpotrivă, o particularizează în funcție de împrejurările cauzei. Celelalte concluzii formulate de părțile civile sunt de fapt apărări care vizează susținerile terțului asigurător în recursul formulat de acesta din urmă, și la care vom face referire cu ocazia analizării acestor din urmă motive de recurs.

Recursul părții civile este întemeiat prin prisma greșitei calculări de către instanța de apel a sumei care i se cuvine acesteia cu titlu de despăgubiri civile. Astfel, din dispoziția de plată aflată la 173 dosar de fond, rezultă că terțul asigurător a achitat părții civile suma de 5717 lei, astfel că, diferența dintre suma acordată de instanța de apel respectiv 80.000 lei și suma de 5717 lei plătită până în prezent părții civile este 74.283 lei, iar nu 75.000 lei, cum greșit a menționat instanța de apel.

Ca atare, instanța de recurs va modifica cuantumul despăgubirilor civile acordate de instanța de apel părții civile cu titlu de daune morale de la 75.520 lei la 74.283 lei, reprezentând diferența dintre suma de 80.000 acordată de instanța de apel și 5717 lei sumă achitată de terțul asigurător părții civile și probată prin dispoziția de plată nr.627/2005 (173 dosar fond), înlăturând mențiunea din dispozitivul deciziei privind constatarea achitării sumei de 14.480 lei de către terțul asigurător din suma cuvenită de 80.000 lei.

Modificarea deciziei instanței de apel în sensul mai sus indicat profită și inculpatului, părții responsabile civilmente, precum și terțului asigurător - și părții responsabile civilmente, astfel încât instanța de recurs va admite și recursul acestora, însă doar în ceea ce privește această dispoziție.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate de terțul asigurător și de partea responsabilă civilmente, acestea vor fi analizate în cele ce urmează.

1. S-a solicitat obligarea inculpaților la suma de 14.592,08 lei, reprezentând c/v prejudiciului produs prin avarierea autovehiculului marca Mercedes Benz Sprinter 212D cu număr de înmatriculare -.

În mod corect instanța de apel a apreciat că suma de 9.239,7 euro reținută ca reprezentând contravaloarea microbuzului și rezultând din diferența dintre contravaloarea reparării microbuzului, conform facturii de la dosar: 12.839,70 euro și suma de 3.600 euro acordată de către societatea de asigurări, este incorect acordată în opinia acesteia, la dosarul cauzei existând un deviz estimativ de piese - fila 161 - ce stabilește această sumă.

Instanța de apel acordă concludență probatorie acelei opinii exprimate în cauză potrivit căreia la data accidentului rutier autoturismul a avut o valoare reală de 11.827, 885 euro apreciind că este corect a se avea în vedere prețul de achiziție al autoturismului și nu prețul de catalog sau prețul practicat pe piață acesta fiind un element obiectiv în opinia noastră în determinarea prejudiciului real cauzat părții civile.

Instanța de apel a apreciat just faptul că valoarea care reflectă prejudiciul real produs părții civile este cea calculată prin raportare la prețul de piață și nu la prețul de catalog, astfel încât urmează a fi avută în vedere această valoare respectiv valoarea de 11.827,8 euro, din care va fi dedusă suma de 3600 euro achitată de terțul asigurator conform ordinului de plată nr. 788 - aflat la fila 158 dos. instanță de fond. Față de aceste considerente, s-a acordat suma de 8.227,2 Euro în favoarea părții civile, cu titlu de daune materiale, respectiv diferența contravalorii microbuzului, sumă redusă de la suma de 9.239,7 Euro acordată de către de instanța de fond, constatându-se totodată plata parțială a sumei de 3600 Euro făcută de terțul asigurator din suma totală de 11.827,8 Euro.

2. S-a solicitat înlăturarea dispoziției de obligare a inculpaților la plata sumei de 8000 euro, cu titlu de beneficiu nerealizat de partea civilă, întrucât cererea de constituire de parte civilă privind plata beneficiului nerealizat s-a făcut de către către firma SC Com SRL, societate care nu s-a constituit parte civilă. Pe de altă arte, instanța de apel a acordat despăgubiri doar pe baza declarației martorei, iar partea civilă nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între o eventuală pierdere de venit și accidentarea sa.

Cu privire la acest aspect, martora audiată în cauză arată că partea civilă efectua transport O - câștigând aproximativ 1000 euro lunar. S-a susținut de către instanța de apel că acest câștig nu este exorbitant și nu există date în cauză care să înlăture această probă motiv pentru care reținând concludenta acesteia cât și faptul că, din certificatul medico -legal rezultă că partea civilă a necesitat 250 zile de îngrijiri medicale respectiv 8 luni, în mod corect această instanță a acordat suma de 8.000 Euro în favoarea părții civile, cu titlu de daune materiale respectiv beneficiu nerealizat.

Susținerea invocată, cum că partea civilă nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între o eventuală pierdere de venit și accidentarea sa nu poate fi luată în considerare. Atâta vreme cât, partea civilă a făcut dovada că, înaintea producerii accidentului câștiga lunar cca.1000 euro, prin faptul că, în urma accidentului a necesitat 250 zile îngrijiri medicale, el neputându-și exercita activitatea care anterior îi adusese câștigul indicat mai sus, se impune a fi despăgubită cu suma de bani reprezentând beneficiul nerealizat.

3. S-a mai solicitat înlăturarea obligației asigurătorului în solidar cu inculpații la plata despăgubirilor civile, atâta vreme cât culpa inculpatului în producerea accidentului de circulație este de 30%. De asemenea, în opinia părții responsabile civilmente, se impune ca și aceasta să fie obligată la plata despăgubirilor civile doar în limitele părții de prejudiciu pe care le-a produs propriul prepus.

În această privință, dispozițiile legii civile privind obligația solidară și consecințele care decurg din aceasta sunt clare, astfel încât nu se impune modificarea hotărârii sub acest aspect.

4. S- solicitat, de asemenea, obligarea terțului asigurător la plata despăgubirilor civile în limitele stabilite de legea locului accidentului, în speță, legea română, aplicabilă accidentelor produse în cursul anului 2004.

Potrivit art.49 alin.2 din legea 136/1995 asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare. Ca atare, atâta vreme cât contractul de asigurare al inculpatului conferă drepturi superioare sub aspectul cuantumului posibil al despăgubirilor comparativ cu legislația română care plafonează suma ce se poate acorda, aspect necontestat de societatea de asigurare, instanța de apel a dispus cu privire la acest aspect plata de despăgubiri în limitele contractului de asigurare, toate actualizate de la data de 10.08.2004 până la plata efectivă.

Prin urmare, raportat la cele menționate anterior, nu poate fi reținută susținerea terțului asigurător în sensul de obligare a acestuia la plata despăgubirilor civile în limitele stabilite de legea locului accidentului, în speță, legea română, aplicabilă accidentelor produse în cursul anului 2004.

Văzând această stare de fapt, instanța va respinge ca inadmisibil recursul penal declarat de inculpatul prin partea responsabilă civilmente.

Va respinge ca nefondat recursul penal declarat de părțile civile, senior și junior, și -.

În baza art.385/15 pct.2 lit. d va C.P.P. admite recursul penal declarat de, partea responsabilă civilmente, terțul asigurător -, partea responsabilă civilmente, cu sediul în ia și de partea civilă împotriva deciziei penale 148/A/1.06.2009 a Tribunalului Bihor și a sentinței penale 495/26.03.2007 a Judecătoriei Oradea pe care le va casa și modifica în sensul că:

Va modifica cuantumul despăgubirilor civile acordate de instanța de apel părții civile cu titlu de daune morale de la 75.520 lei la 74.283 lei, reprezentând diferența dintre suma de 80.000 acordată de instanța de apel și 5717 lei sumă achitată de terțul asigurător părții civile și probată prin dispoziția de plată nr.627/2005 (173 dosar fond), înlăturând mențiunea din dispozitivul deciziei privind constatarea achitării sumei de 14.480 lei de către terțul asigurător din suma cuvenită de 80.000 lei.

Va menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.

În baza art.192 alin.2 va C.P.P. obliga părțile civile, senior și junior, și - și pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la câte 200 RON fiecare cheltuieli judiciare în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Onorariul. of. conf. del.4553/23.09.2009 în cuantum de 300 RON, se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de av.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul penal declarat de inculpatul prin partea responsabilă civilmente.

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de părțile civile, senior și junior, și -.

În baza art.385/15 pct.2 lit. d admite C.P.P. recursul penal declarat de, partea responsabilă civilmente, terțul asigurător -, cu sediul social în ia -, 28, parte responsabilă civilmente, cu sediul în ia, 94145, 3, partea civilă împotriva deciziei penale 148/A/1.06.2009 a Tribunalului Bihor și a sentinței penale 495/26.03.2007 a Judecătoriei Oradea pe care le casează și modifică în sensul că:

Modifică cuantumul despăgubirilor civile acordate de instanța de apel părții civile cu titlu de daune morale de la 75.520 lei la 74.283 lei, reprezentând diferența dintre suma de 80.000 acordată de instanța de apel și 5717 lei sumă achitată de terțul asigurător părții civile și probată prin dispoziția de plată nr.627/2005 (173 dosar fond), înlăturând mențiunea din dispozitivul deciziei privind constatarea achitării sumei de 14.480 lei de către terțul asigurător din suma cuvenită de 80.000 lei.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.

În baza art.192 alin.2 obligă C.P.P. părțile civile, senior și junior, și - și pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la câte 200 RON fiecare cheltuieli judiciare în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Onorariul. of. conf. del.4553/23.09.2009 în cuantum de 300 RON, se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de av.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 4.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

decizie jud.

Judecători apel -

Judecător fond C

2 ex./18.12.2009

Președinte:Rus Claudia
Judecători:Rus Claudia, Condrovici Adela, Pușcaș Mircea

Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 528/2009. Curtea de Apel Oradea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 528/2009. Curtea de Apel Oradea