Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 56/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 56/
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: Dr. - - - - președinte instanță
JUDECĂTOR 1: Mirela Sorina Popescu
Judecător
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei penale nr.112/A din 10 septembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-, intimat - inculpat fiind N.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, apoi în urma deliberării instanța a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, constată;
Prin sentința penală nr.45 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr-, în baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art.178 al. 2 cod penal constând, în esență, în aceea că, în data de 8.03.2007, în jurul orelor 19.30, în timp ce conducea autoturismul marca " " cu nr. de înmatriculare 49. pe DN 7 din direcția Sibiu - Rm.V, ajungând pe raza localității, s-a angajat în depășirea unui autotren având aprinse luminile de întâlnire. În timp ce se afla în depășire, inculpatul a fost surprins de apariția pe jumătatea sensului său de mers a unei persoane care circula pe bicicletă din direcția Rm.V - Sibiu. Cu toate că inculpatul a făcut manevre de evitare a victimei, prin virare stânga și frânare, totuși nu a putut-o evita, a acroșat-o cu partea frontală a autoturismului, a preluat-o apoi pe și parbriz și, în cele din urmă a proiectat-o pe carosabil, unde a decedat.
S-a mai reținut de către procuror că în momentele premergătoare accidentului, inculpatul circula cu o viteză de 78,7 km/h, valoare superioară celei legale pe tronsonul de drum respectiv, și că victima nu purta vestă reflectorizantă și nu avea bicicleta echipată cu catadioptrii și de.
Culpa inculpatului în producerea accidentului de circulație constă în încălcarea de către acesta a: dispozițiilor art.114 alin.1 lit.b) coroborat cu alin.2 din Regulamentul de aplicare OUG nr.195/2002 în sensul că în timpul manevrei de depășire, trebuia să folosească luminile fază de drum; a prevederilor art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002 în sensul că, trebuia să circule cu o viteză de maxim 50 km/h, și a dispozițiilor art.120 alin.1) lit.j) din Regulament, în sensul că îi era interzisă manevra de depășire când din sens opus se apropia alt autoturism.
Instanța de fond, în urma analizării probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. și ped. de art.178 alin.2 din Codul penal în conformitate cu dispozițiile art.10 lit.d) din Codul d procedură penală.
În considerentele sentinței s-a reținut, în esență, că în condițiile în care inculpatul circula în spatele altui autoturism avea obligația să folosească luminile de întâlnire, că folosirea fazei de drum nu era permisă deoarece ar fi produs efecte de orbire a conducătorului auto din față, că nu prezintă importanță faptul că inculpatul a depășit viteza legală, întrucât viteza de evitare accidentului se situa oricum sub aceasta și că nu se poate reține că a încălcat prevederile legale ce interziceau efectuarea depășirii dacă din față se apropie alt autovehicul întrucât, datorită culpei exclusive a victimei inculpatul nu a putut observa prezența acesteia pe carosabil.
A mai reținut instanța de fond că starea de pericol a fost creată de victimă care încălcat obligațiile de a circula pe acostament, de a circula pe timp de noapte cu bicicleta echipată cu lumină de culoare albă în față și cel puțin cu un dispozitiv reflectorizant precum și cu elementele reflectorizante pe spițele roților și de a purta îmbrăcăminte fluorescent reflectorizantă.
Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că soția victimei, nu s-a constituit parte civilă, aceasta a învederat instanței că inculpatul i-a plătit din proprie inițiativă suma de 2500 lei pentru înmormântare, solicitând instanței să ia act de acest aspect.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în sensul că, în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului a cărei vinovăție există în forma culpei simple, deoarece rezultatul era previzibil în condițiile în care inculpatul a depășit limita legală de viteză, nu a folosit faza de drum, deși odată înscris în manevra de depășire avea această obligație.
S-a mai susținut că la experiența sa de viată și de conducător auto a inculpatului, acesta putea să prevadă rezultatul.
Prin decizia penală nr.112/A/10 septembrie pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de parchet.
În considerentele deciziei s-au reținut, în esență, următoarele:
Împrejurarea că inculpatul a depășit limita legală de viteză este reală însă, expertiza tehnică întocmită în cauză a concluzionat că viteza maximă la care putea fi evitat accidentul era inferioară limitei legale de 50 km. respectiv 45 km/h ( expert ) și 37 km/h ( expert ), și, în consecință, între depășirea limitei legale de viteză și producerea rezultatului nu există legătură de cauzalitate.
În ce privește încălcarea art.48 din OUG nr.195/2002, instanța de apel a apreciat că inculpatul nu a circulat cu o viteză neadaptată condițiilor de trafic, respectiv drum în aliniament care asigura o vizibilitate la mare distanță către înainte, evident, în condițiile în care participanții la trafic respectă obligația de a circula cu lumini și alte modalități de semnalizare impuse de lege pe timp de noapte.
În ce privește susținerea procurorului că inculpatul a încălcat și obligația prevăzută de art. 114 alin. 1 lit. b din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, conducând cu faza de întâlnire pe timp de noapte, deși drumul nu era iluminat, tribunalul a reținut că potrivit art. 114 alin. 2 din actul normativ menționat, la apropierea de autovehiculul din față, încă de la distanța de 100 de metri, conducătorul auto are obligația de a comuta luminile pe faza de întâlnire pentru a nu orbi pe conducătorul vehiculului din față.
Pentru efectuarea în condiții de siguranță a manevrei de depășire, esențial este momentul asigurării că manevra se poate efectua fără pericol. În mod logic, aceste moment precede inițierea depășirii, deci la momentul asigurării, inculpatul se afla încă în spatele autovehiculului pe care intenționa să-l depășească, deci avea obligația de a circula pe faza de întâlnire. Respectând această obligație legală la momentul asigurării, în opinia instanței de apel inculpatul nu a putut, în mod obiectiv, să observe că pe jumătatea sensului de mers din direcția opusă circula victima, datorită faptului că bicicleta pe care o conducea nu era semnalizată absolut deloc, iar conducătorul acesteia nu purta îmbrăcăminte fluorescent reflectorizantă așa cum era obligat potrivit legii.
Faptul că în momentul în care se afla la jumătatea autotrenului, inculpatul circula încă cu faza de întâlnire, de asemenea nu are legătură de cauzalitate cu producerea accidentului în condițiile în care, inculpatul putea folosi faza de drum numai după ce se angaja cu totul în depășirea vehiculului din față, revenind într-o poziție paralelă cu acesta, iar în situația în care luminile autovehiculului bat numai către înainte, în mod evident, chiar și cu faza de drum ar fi putut să-l observe pe biciclist numai după ce circula din nou paralel cu axul drumului, după efectuarea virajului stânga impus de inițierea depășirii și a virajului consecutiv către dreapta în vederea redresării, moment la care victima se afla la o distanță prea mică pentru mai putea fi evitată.
În condițiile în care victima a încălcat obligațiile de a circula pe acostament ( art.161 lit.i), cu bicicleta echipată cu elemente de semnalizare corespunzătoare ( art.161 lit.e) și de a circula pe timp de noapte numai dacă poartă îmbrăcăminte fluorescent reflectorizantă (art.161 lit"r") din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, este absurd a se susține că inculpatul avea obligația și putea să prevadă că din sens opus, dar pe mijlocul sensului de circulație, și nu pe acostament, circulă un biciclist cu bicicleta complet nesemnalizată și fără a purta îmbrăcăminte fluorescent reflectorizată.
Instanța de apel a concluzionat că starea de pericol a creat-o victima care a circulat pe timp de noapte, pe mijlocul benzii de mers, unde nu este previzibilă circulația sa potrivit dispozițiilor legale, cu bicicleta nesemnalizată, ceea ce o transforma într-un obstacol, de asemenea imprevizibil și chiar greu de observat de ceilalți participanți la trafic. Faptul că inculpatul a efectuat manevra de depășire, a constituit doar o condiție prilej pentru producerea rezultatului socialmente periculos și nu cauza acestuia.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că, în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului de către instanța de fond ( soluție menținută de tribunal), față de împrejurarea că vinovăția inculpatului există sub forma culpei din neprevedere, întrucât rezultatul era previzibil în condițiile în care, acesta a depășit limita legală de viteză, nu a folosit faza de drum deși odată înscris în manevra de depășire avea această obligație, iar la experiența sa de viață și de conducător auto putea să prevadă rezultatul. S-a concluzionat că încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art.48 din OUG nr.195/2002 și a art.114 alin.1 lit.b) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 au fost de natură a cauza producerea accidentului, constituind prima verigă a lanțului cauzal, uciderea din culpă a biciclistului datorându-se culpei comune, atât a inculpatului, cât și a victimei, culpa inculpatului în opinia procurorului fiind dovedită, neexistând nici un fel de îndoială că acesta a încălcat regulile de circulație prevăzute în actul normativ sus menționat. În concluzie, procurorul a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prev. și ped. de art.178 alin.2 din Codul penal.
Examinând hotărârile atacate, atât din prisma motivelor invocate de procuror care au constituit și motive de apel și care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut în art.385/9 alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.ultim din același cod, curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în data de 8.03.2007, în jurul orelor 19,30, în timp ce conducea autoturismul marca " " cu nr. de înmatriculare 49. pe DN 7 din direcția Sibiu - Rm.V, ajungând în localitatea, inculpatul s-a angajat în depășirea autotrenului condus de martorul G, care circula cu o viteză de aproximativ 55 km./h, având aprinse luminile de întâlnire.
În timp ce efectua manevra de depășire cu luminile de întâlnire aprinse, intimatul-inculpat a fost surprins de apariția pe jumătatea sensului său de mers a unei persoane care circula pe bicicletă din direcția Rm.V - Sibiu, moment în care a virat stânga și a frânat. Manevrele de evitare a victimei efectuate de inculpat au eșuat, aceasta fiind acroșată cu partea față a autoturismului, preluată pe și parbriz, apoi proiectată pe asfalt, unde a decedat.
Din raportul de constatare medico-legală autopsie efectuat în cauză rezultă că moartea victimei a fost violentă, consecință a unui politraumatism cu multiple fracturi și rupturi de organe interne ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure în cadrul accidentului rutier, având legătură directă de cauzalitate cu producerea morții.
Mai rezultă din probele administrate în cauză că în momentele premergătoare accidentului, intimatul-inculpat circula cu o viteză de 78,7 km/h, superioară celei legale pe tronsonul de drum respectiv, și că victima nu purta vestă reflectorizantă și nu avea bicicleta echipată cu catadioptrii și sursă de lumină.
S-a susținut de către procuror în motivele de apel reiterate în recurs că, intimatul-inculpat trebuia să prevadă rezultatul acțiunii sale întrucât, orice om atent în aceleași împrejurări ar fi făcut-o și că, inculpatul-intimat a încălcat atât dispozițiile art.48 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, cu modificările ulterioare care prevăd " conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță " cât și pe cele ale art.49 din același act normativ potrivit cărora " limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h".
Într-adevăr, expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat, pe baza urmelor de frânare identificate la locul accidentului, că în momentele premergătoare producerii acestuia, intimatul-inculpat circula cu viteza de 78,7 km/, iar în momentul impactului cu victima, viteza autoturismului era de 74,6 km/ A mai reținut expertul desemnat în cauză ( ), că inculpatul a observat victima de la o distanță de 25,8 și că în acest caz, viteza de evitare a accidentului era de 45 km/ Expertul observator a concluzionat că viteza maximă la care putea fi evitat accidentul era de 37 km/ Rezultă că între depășirea limitei legale de viteză și producerea rezultatului socialmente periculos ( decesul victimei), nu există legătură de cauzalitate, în condițiile în care și la viteza de 50 km/h ( viteza legală admisă în localitate), accidentul nu putea fi evitat.
Nu lipsită de relevanță este și împrejurarea că în momentul producerii accidentului, intimatul-inculpat se afla în depășirea unui autotren pe sensul opus de mers, ceea ce înseamnă că pentru a putea efectua această manevră în condiții de siguranță, obligatoriu, trebuia să circule cu o viteză mai mare decât cea a autovehiculului depășit și care oricum era superioară celei legale ( autotrenul depășit circula cu 55 km/).
În ce privește încălcarea de către intimatul-inculpat a prevederilor art.48 din OUG nr.195/2002, curtea constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că inculpatul nu a circulat cu o viteză neadaptată condițiilor de trafic, respectiv, drum în aliniament, care asigura o vizibilitate la mare distanță către înainte, evident în condițiile în care toți participanții la trafic, inclusiv victima respectau obligația de a circula cu lumini și alte modalități de semnalizare impuse de lege pe timp de noapte.
Se mai susține de către procuror că intimatul-inculpat, conducând autoturismul cu faza de întâlnire pe timp de noapte, deși drumul nu era iluminat a încălcat obligația prevăzută de art.114 alin.1 lit.b din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările ulterioare. Alineatul 2 al articolului 114 din actul normativ sus-menționat prevede însă, obligația conducătorului de autovehicul de a folosi luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 100 când se apropie de un autovehicul care circulă în fața sa.
Aplicând dispozițiile legale sus-menționate la speța dedusă judecății, curtea constată că acestea au fost respectate în condițiile în care, așa cum au reținut, atât procurorul cât și instanțele de judecată, inculpatul circula pe timp de noapte, în spatele unui autotren, în a cărui depășire s-a angajat după ce, în prealabil, s-a asigurat că manevra se poate efectua fără pericol. Respectând obligația legală de a circula cu faza de întâlnire, intimatul-inculpat nu a putut, în mod obiectiv, să observe că pe sensul opus, practic pe jumătatea benzii de circulație se afla victima care circula pe bicicletă, datorită faptului că bicicleta nu era semnalizată absolut deloc, iar conducătorul ei nu purta îmbrăcăminte fluorescent reflectorizantă, așa cum era obligat potrivit legii.
Faptul că în momentul în care se afla la jumătatea autotrenului, intimatul-inculpat circula încă cu faza de întâlnire este real, dar nu are legătură de cauzalitate cu producerea accidentului de circulație așa cum au reținut instanțele de fond și respectiv de apel în condițiile în care inculpatul putea folosi faza de drum numai după ce se angaja cu totul în depășirea autovehiculului din față revenind într-o poziție paralelă cu acesta, iar în situația în care luminile autovehiculului bat numai către înainte, în mod evident, chiar și cu faza de drum inculpatul ar fi putut să observe victima, numai după ce circula din nou paralel cu axul drumului, după efectuarea virajului stânga impus de inițierea depășirii și a virajului consecutiv către dreapta în vederea redresării, moment la care însă victima se afla la o distanță prea mică pentru a mai putea fi evitată.
De altfel, singurul argument pentru care expertul - desemnat în cauză - a reținut că intimatul-inculpat trebuia să circule cu luminile de drum, a fost acela că astfel ar fi putut observa victima mai devreme și ar fi avut un spațiu mai mare de frânare ( fila 57 dosar urmărire penală).
Expertul observator în opinia separată ( fila 73 dosar urmărire penală), arată însă, că folosirea fazei de drum nu era recomandabilă deoarece putea crea conducătorului autotrenului în a cărui depășire s-a angajat inculpatul, senzația de orbire și nu era necesară, deoarece distanța de la partea frontală a autoturismului aflat în depășire la bariera luminată creată de limita spre stânga a fascicolului luminos al fazei de întâlnire a autotrenului era în limita de eficiență a fazei de întâlnire.
Prin urmare, curtea constată că intimatul-inculpat nu a încălcat nici dispozițiile art.114 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002.
În opinia curții care este concordantă cu cea a instanțelor de fond și de apel, culpa în producerea accidentului aparține în exclusivitate victimei, care a circulat pe carosabil, pe mijlocul benzii de circulație - deși exista acostament ce putea fi folosit, așa cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului și din planșele foto (filele 16, 21, 22 dosar urmărire penală), - pe timp de noapte, cu o bicicletă, care nu era echipată cu lumină albă și nici cu dispozitive fluorescent reflectorizante și fără a purta îmbrăcăminte fluorescent-reflectorizantă.
Concret, victima a încălcat atât dispozițiile art. 14 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002, care prevăd " în circulație pe drumurile publice, bicicletele, trebuie: d) să fie echipate în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant vizibil de aceeași culoare; e) să fie echipate cu elemente sau dispozitive care în mișcare formează un cerc continuu fluorescent-reflectorizant de culoare portocalie fixate pe spițele roților", cât și pentru cele ale art.161 din același act normativ care prevăd: " se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede i) să circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil ce pot fi folosite; r) să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă".
În consecință, este inacceptabil a se susține că inculpatul-intimat avea obligația și putea să prevadă că din sens opus, dar pe mijlocul sensului de circulație și nu pe acostament, circula victima cu bicicleta nesemnalizată și fără a purta îmbrăcăminte fluorescent-reflectorizantă. Probele administrate în cauză conduc fără dubiu la concluzia că în momentul în care s-a angajat în depășire, după ce în prealabil s-a asigurat că manevra se poate face fără pericol, într-o zonă în care depășirea era permisă, intimatul-inculpat nu a putut percepe victima care așa cum am menționat circula pe bicicletă nesemnalizată și pe carosabil.
Nu lipsit de relevanță este și faptul că intimatul-inculpat a virat stânga și a frânat pentru a evita victima, însă tot aceasta a fost cea care, văzând mașina, a condus bicicleta dinspre axul drumului către acostament intrând pe traiectoria autoturismului ( raport de expertiză tehnică judiciară, fila 63 dosar urmărire penală).
Față de cele ce preced, curtea apreciază că hotărârea instanței de fond, menținută de tribunal este legală și temeinică, împrejurare față de care, criticile invocate de parchet nu sunt întemeiate și, neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârilor pronunțate în cauză va respinge ca nefondat recursul declarat potrivit dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală.
În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei nr. 112/A din 10 septembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, secția penală, în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex.
Jud.fond: -
Jud.apel.:
30.01.2009.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Raluca Elena Șimonescu
