Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 652/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 652
Ședința publică de la 22 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scriminți Elena
JUDECĂTOR 2: Anton Dan
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea recursurilor penale declarate de părțile civile G, și împotriva deciziei penale nr. 141 din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- având ca obiect "ucidere din culpă".
Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă av., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, lipsă fiind părțile civile recurente G, și, partea civilă intimată Serviciul Județean de Ambulanță și asigurătorii SC I și Asociația - Fondul de Protecție a Victimelor Străzii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la acest termen de judecată, că recursurile promovate în cauză de părțile civile nu au fost motivate, la un termen de judecată anterior cauza fiind amânată la cererea acestora pentru a-și angaja apărător, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Apărătorul inculpatului intimat și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul intimat, având cuvântul, arată că recursul promovat de părțile civile nu este motivat, inculpatul nu a declarat recurs în cauză. Solicită respingerea recursului părților civile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că atât hotărârea instanței de fond, cât și a instanței de apel sunt legale și temeinice, neexistând motive de reformare a acestor hotărâri, motiv pentru care solicită respingerea recursului părților civile.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 238/8.09.2008 pronunțată de Judecătoria Hîrlău s-au hotărât următoarele:
A fost condamnat inculpatul fiul lui G și, născut la data de 07.05.1984 în orașul, județul I, domiciliat în comuna, satul, județul I, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, necăsătorit, CNP -:
în baza art. 89 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, republicată, făcând
aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu reținerea art. 33 lit. a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire loc accident, la pedeapsa închisorii de 1(un)an.
în baza art. 93 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, republicată, făcând
aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal cu reținerea art. 33 lit. a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de reparații autoturism fără autorizație, la pedeapsa închisorii de 1(o) lună.
în baza art.178 alin 2 cod penal, făcând aplicarea art. 74 alin. 1
lit. a, Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu reținerea art. 33 lit. a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.
Conform art. 33 lit. b Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate anterior inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza dispozițiilor art. 71 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, Cod penal.
În baza art. 81 alin. 2 și 82 alin. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
In baza dispozițiilor art. 71 alin. 5 raportat la art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
Conform art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal.
S-a constatat că Fondul de Garantare a Victimelor Străzii nu are calitate procesuală în prezenta cauză.
În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999. civil, cu referire la art. 14 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, a fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri formulată de către moștenitorii lui (respectiv G, ), Asigurări SA urmând a plăti acestora suma de 12000 lei, din care 6000 lei reprezintă daune materiale și 6000 lei daune morale.
În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999. civil, cu referire la art. 14 alin. 1 Cod procedură penală, a fost admisă cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă Serviciul de Ambulantă I, județul I, inculpatul urmând a plăti acestuia suma de 206 lei, reprezentând cheltuieli de transport pentru victima.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 300 de lei în faza de urmărire penală și 200 lei în faza de judecată".
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Hârlăua reținut următoarele:
"Prin rechizitoriul întocmit la data de 28.06.2007 în dosarul nr. 1726/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău înregistrat pe rolul Judecătoriei Hârlău sub nr. 1228/239/06.07.2007, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.178 alin 2 cod penal, art. 89 alin. 1 și art. 93 alin. 2 OUG195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal.
La data de 05.12.2006 au fost anunțate organele de poliție, telefonic, cum că din satul a fost transportată, cu ambulanța, la Spitalul Orășenesc, o persoană găsită pe drumul comunal și care, în timp ce primea îngrijiri medicale, a decedat.
Organele de cercetare penale s-au deplasat la fața locului și au întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului, în care s-a consemnat că, pe segmentul de drum comunal 115 din satul, în dreptul locuinței lui, s-a produs un eveniment rutier. Au fost găsite la fața locului: cioburi de sticlă, pe un fiind înscris cu litere majuscule C/R o1 E și brun-roșcate ce duceau până la cioburi. Cercetarea la fața locului s-a efectuat în condiții de ceață deasă, cu vizibilitate redusă la 5-10.
La fața locului au fost identificate și ridicate și obiecte aparținând victimei și s-a întocmit schița accidentului (f 19 - dosar de urmărire penală).
În cauză s-a efectuat un raport de necropsie medico-legală din care rezultă că victima, în vârstă de 73 de ani, a prezentat semne de moarte violentă, moarte ce a fost cauzată datorită insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă unui politraumatism cu fracturi craniene, contuzie cerebrală, fracturi costale, homotorax, fractură de col femural stâng, leziuni ce pledează pentru producerea lor prin lovire urmată de proiectare în cadrul unui accident rutier. În momentul decesului victima avea o alcoolemie de 2,10 gr. la mie.
În cauză, în faza de urmărire penală, s-a efectuat și o reconstituire a faptelor (f 45-56), ocazie cu care inculpatul a relatat modul de săvârșire a acestora: unde a observat victima, unde a parcat autoturismul, modalitatea reparării acestuia și locul unde a aruncat resturile aparținând farului deteriorat.
Având în vedere contrazicerile și susținerile inculpatului în senul că a fost determinat de către martorul în a nu declara săvârșirea faptelor, a repara autoturismul anterior anunțării organelor de poliție, în cauză, s-a întocmit, în curul urmăririi penale, și un raport de constare tehnico-științifică prin testarea cu aparat poligraf a martorilor, și a inculpatului.
Din concluziile acestor constatări tehnico-științifice a rezultat că pentru răspunsurile date de nu s-a evidențiat reacții specifice comportamentului simulat, însă, pentru inculpatul și martorul, au fost evidențiate reacții specifice.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că persoanele nemulțumite sau vătămate de soluția reprezentantului parchetului de scoatere se sub urmărire penală a unei persoane puteau ataca soluția în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală. Moștenitorii victimei au atacat această soluție însă nu s-a depus la dosar modalitatea de soluționare a acestei plângeri, instanța fiind ținută de cadrul procesual creat de actul de sesizare.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 05.12.2006, pe timp de noapte și ceață densă, victima, în vârstă de 73 ani, fiind în stare de ebrietate (având o alcoolemie de 2,10 la mie - așa cum rezultă din rezultatul necropsiei), circula pe DC 115 spre satul.
Inculpatul este posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2004 și, audiat fiind, a recunoscut săvârșirea faptelor, nuanțând însă în ceea ce privește culpa sa comună cu cea a martorului, fapt ce s-a dovedit a fi nereal din probele administrate în cauză, precum și din raportul de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat efectuat în cauză.
În seara zilei de 05.12.2006, inculpatul se afla la martorul care l-a rugat să îl ajute la pornirea unei autoutilitare marca cu număr de înmatriculare -, sens în care au legat cu o funie autoturismul cu nr. - de auto cu nr. -, ce urma a fi pornit prin tractare.
Pe parcursul drumului, funia dintre cele doua autoutilitare s-a rupt în mod repetat, astfel încât cei doi nu au reușit să pornească autoutilitara.
Din declarația martorului rezultă că acesta văzut, într-un timp foarte scurt, victima, motiv pentru care a virat brusc de volan stânga pentru aoe vita. Însă, autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul, care, în acel moment, nu se afla tractat fiind rupta funia mașina mergând din inerție, a agățat victima și a târât-o sub auto - pe o distanță de 20 metri unde a fost găsită când a oprit autovehiculul.
La momentul impactului, farul din partea dreaptă s-a spart, dar, a doua zi, inculpatul a cumpărat o sticla de far de la Tg, așa cum rezultă din actele depune în faza de urmărire penală și l-a schimbat fără a deține autorizație în acest sens.
Inculpatul a părăsit locul accidentului, lăsând victima pe carosabil, fără a anunța organele de politie.
Victima a fost găsita de, și - care se deplasau cu căruța. În momentul în care au ajuns în dreptul acesteia, calul s-a speriat și au oprit căruța, văzând astfel o persoană ghemuită pe carosabil, lovită la cap. În acel moment, a venit și care a identificat și a anunțat rudele acesteia.
Martorii mai sus menționați au văzut, pe drum, mai multe autoturisme printre care și cele două autoturisme marca - la o anume distan ă între ele, staționând. Au văzut că, în cea de-a doua mașină, se aflau două persoane care discutau. Martorii au arătat că, pe drum, au fost depășiți de o mașină marca - de culoare albă, căruia îi funcționa doar un far.
La locul unde victima era căzută au venit nepoata acesteia, și o rudă, care au luat-o de la locul accidentului, au schimbat-o de haine și au anunțat salvarea. Victima a decedat în timp ce primea îngrijiri medicale, în drum spre spitalul Orășenesc.
Judecătoria, din oficiu, a solicitat relații la spitalul Orășenesc în sensul dacă se constituie parte civilă în cauză, însă răspunsul acestuia a fost negativ.
În urma impactului, victima a suferit vătămări corporale care au dus la decesul acesteia, așa cum rezultă din raportul de necropsie efectuat în cauză ( 30-33 - dosar de urmărire penală).
Prima instanță a arătat că a reținut situația de fapt descrisă mai sus, coroborând: declarațiile moștenitorilor victimei, ale martorilor audiați, cu concluziile constatării tehnico-științifică, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu schița locului accidentului.
În declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, inculpatul a precizat că accidentul de circulație s-a produs din culpa comună a ambilor conducătorii auto, însă această situație nu a fost confirmată de nici o probă administrată în cauză, cu, atât mai mult, cu cât victima era o persoana minionă, iar în cazul în care ar fi fost lovită de două autoturisme ar fi fost strivită, însă avarii au fost doar la al doilea autoturism și nicidecum la cel condus de. Aceste susțineri au fost înlăturate de prima instanță, având în vedere toate probele administrate în cauză, ce se coroborează și cu constatarea tehnico-științifică de constatare a comportamentului simulat, efectuată în cauză.
Evenimentul rutier s-a produs din culpa comună a inculpatului și a victimei, care, în condiții meteo nefavorabile, circula pe carosabil în stare de ebrietate avansată (alcoolemie 2,10 gr la mie), iar inculpatul circula în aceleași condiții cu parbrizul acoperit de, ceea ce nu îi oferea vizibilitate suficientă asupra carosabilului.
Victima a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 166, 167 lit. "e" din Regulamentul de aplicare al nr.OUG 195/2002, iar inculpatul dispozițiile art. 147 pct. 3 din același Regulament.
Ținând cont de aceste aspecte, în raport și cu dispozițiile legale în vigoare, prima instanță reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei de "ucidere din culpă" prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal.
De asemenea, prima instanță a reținut, din același material probator administrat în cauză, că inculpatul nu a anunțat organele de poliție, părăsind locul accidentului, lăsând victima pe carosabil, comițând astfel o altă faptă penală, fiind deci vinovat și de săvârșirea infracțiunii de "părăsire a locului accidentului" prevăzută de art. 89 alin 1 din OUG 195/2002.
Inculpatul, pentru a nu fi identificat și a se sustrage răspunderii penale, a reparat autoutilitara prin înlocuirea farului avariat la momentul săvârșirii accidentului rutier și aruncarea resturilor de cioburi în WC - ul aparținând lui, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 93 alin. 2 din nr.OUG 195/2002. La stabilirea vinovăției inculpatului, prima instanță a procedat la aprecierea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.
În ceea ce privește modalitatea de săvârșire a faptelor din punct de vedere al vinovăției, judecătoria a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă" prevăzută de art. 178 Cod penal cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv culpa, așa cum este reglementată în art. 19 alin 2 cod penal, acceptând să conducă un autoturism fără a avea geamul devrijat, fără a avea motorul pornit și fiind tractat în condiții nelegale.
Cu privire la repararea autoturismului fără a avea autorizație și la faptul că a părăsit locul accidentului fără a anunța organele abilitate, judecătoria a reținut că inculpatul a săvârșit faptele cu forma de vinovăție a intenției directe prevăzute de art. 19 alin. 1 punctul 1 din Codul penal.
La aplicarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72.Cod Penal, reținând următoarele:
a) faptul că inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad relativ ridicat de pericol social concret și a încercat ascunderea comiterii acesteia prin repararea autoturismului și fuga de la locul accidentului, îngreunând cercetările;
b) culpa victimei, care avea o alcoolemie suficientă încât să ajute la producerea accidentului;
c) faptul că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței și a recunoscut săvârșirea acestora, că are o vârstă fragedă, că este cunoscut în societate ca o persoană muncitoare și își ajută consătenii, așa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar.
Față de aceste aspecte, judecătoria a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 89 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, republicată, făcând aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, pen. și art. 76 alin. 1 lit. c pen. cu reținerea art. 33 lit. a Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de "părăsire a locului accidentului", la pedeapsa închisorii de 1(un)an, în baza art. 93 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, republicată, făcând aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, pen. și art. 76 alin. 1 lit. e pen. cu reținerea art. 33 lit. a Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de "efectuare de reparații la autoturism fără autorizație" la pedeapsa închisorii de 1(o) lună și, n baza art.178 alin 2 cod penal, făcând aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, pen. și art. 76 alin. 1 lit. c pen. cu reținerea art. 33 lit. a Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă" la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.
Considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, reprezentând termenul de încercare stabilit în condițiile art. 82.Cod Penal Prima instanță a considerat că săvârșirea infracțiunii are un caracter accidental, astfel încât îndreptarea inculpatului în sensul conformării dispozițiilor legii penale, se poate realiza și fără privare de libertate.
Conform art. 359.C.P.P. prima instanță i-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83.Cod Penal privind revocarea suspendării condiționate și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și asupra dispozițiilor art. 84 Cod penal în ceea ce privește obligațiile civile.
În baza art. 34 Cod penal judecătoria a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an.
Potrivit practicii CEDO (a se vedea cauza Sabau și Pârcalab contra României) nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal ca și pedeapsă accesorie, ci doar acele drepturi care se impun vis-a-vis de natura, felul si gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat.
Natura infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul nu justifică i interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c,d, și e Cod penal, în acest sens fiind și dispozițiile hotărârii CEDO în cauzele Sabǎu și Pârc ǎlab împotriva României și Mazăre contra României prin care s-au stabilit că nu se justifică interzicerea drepturilor părinte ști in cadrul aplicării pedepsei accesorii, în mod automat și independent de natura infracțiunilor ce a determinat condamnarea, care, în speță nu are legătură cu autoritatea părintească. De aceea, judecătoria nu i-a interzis și aceste drepturi.
În baza dispozițiilor art. 71 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. (dreptul de a alege si fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice), b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) din Codul penal.
În baza dispozițiilor art. 71 alin 5 raportat la art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea și a executării pedepselor accesorii, ca urmare a dispunerii suspendării condiționate a pedepsei principale.
Pe latură civilă, s-a reținut că partea vătămată Serviciul de Ambulantă I s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 206 lei cu adresa 4826/02.11.2007, reprezentând cheltuielile de transport ale victimei. Întrucât prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii nu a fost acoperit, în baza art. 14 și 346.C.P.P. rap. la art.998-999 civ. și art. 313 din Legea 95/2006 și OUG 72/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată de acesta și a fost obligat inculpatul la plata acestei sume cu titlu de despăgubiri civile.
Înainte de citirea actului de sesizare, moștenitorii victimei s-au constituit parte civilă cu suma de 6000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli cu înmormântarea și 30.000 lei daune morale.
La termenul din data de 10.12.2007, partea civilă prin apărător a depus o notă în care a defalcat altfel sumele și și-a majorat pretențiile la 50.000 lei din care 15.000 lei daune materiale și 25.000 lei daune morale.
În ceea ce privește modificarea cuantumului pretențiilor civile în sensul majorării acestora, care sunt limitate de momentul actului de sesizare, prima instanță a apreciat-o ca tardivă (diferența dintre 36000 lei și 50000 lei solicitata ulterior), urmând a fi solicitate prin promovarea unei acțiuni civile ulterioare, ținând cont de dispozițiile art. 15 alin 2 Cod procedură penală.
A reținut prima instanță că moștenitorii victimei au efectuat cheltuieli cu înmormântarea și cu praznicele de 40 zile și de asemenea au ridicat un monument funerar. A apreciat instanța că aceste cheltuieli au legătură de cauzalitate cu infracțiunea săvârșită și evenimentul morții, iar construcția funerară nu poate fi considerata o tendință de orgoliu și vanitate, ci ca o manifestare a unui sentiment firesc de pietate și cinstire a memoriei victimei.
În ceea ce privește cuantumul acestora din depoziția martorului rezultă că aceste cheltuieli au fost aproximativ de 1000 lei pe fiecare praznic efectuat conform obiceiurilor (la 7, 20,40 zile) și 2500 lei monumentul funerar. Cum suma precizată inițial de 6000 lei în ceea ce privește aceste cheltuieli este modică, fiind de notorietate că pentru aceste evenimente sunt necesare sume mai mari de bani, precum și faptul că moștenitorii au fost împrumutați cu suma de 5000 lei pentru astfel de cheltuieli, prima instanță a admis daunele materiale în limita acestei sume. Cu privire la diferența majorată la 15000 lei s-a reținut că nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli. Față de aceste aspecte, judecătoria a admis daunele materiale doar în limita sumei de 6000 lei.
Prima instanță a apreciat însă că, prin săvârșirea faptei de către inculpat, s-a creat moștenitorilor victimei și un prejudiciu moral, fiind în acest sens îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999. civ. Compensarea suferințelor prin acordarea unei sume de bani se impune ca o satisfacție dată acestora, cât și ca o sancțiune pentru autorul faptei ilicite, aspect sub care judecătoria a apreciat reparatorie suma de 6000 lei acordată cu titlu de daune morale.
Potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum și tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 481alin. 2 din aceeași lege, "contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule".
Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, pentru pagubele provocate prin accidente de autovehicule, în favoarea persoanei păgubite printr-un accident de circulație, se prevede un drept de opțiune - fie de a acționa direct împotriva asigurătorului obligat la plată în temeiul contractului de asigurare, fie împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului respectiv a inculpatului. Atunci când partea vătămată acționează împotriva inculpatului, citarea asigurătorului în proces este obligatorie. Cum în cauza moștenitorii victimei au solicitat introducerea în cauză a societății de asigurări și chiar a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, anterior identificării poliței de asigurare, având în vedere lipsa lichidităților inculpatului, prima instanță a dispus citarea societății de asigurare în calitate de asigurător.
Aceste dispoziții legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulație, impun obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
În acest cadru s-a stabilit, prin art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei". Conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere pentru pagube produse prin accidente de autovehicule "asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule". Potrivit art. 54 alin. 1 din aceeași lege "despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurator ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunțată în România".
Rezultă din aceste dispoziții legale că, în cazul în care autovehiculul obligatoriu asigurat în temeiul legii a provocat un accident de circulație soldat cu vătămarea unui terț, societatea asiguratoare are obligația de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund. Din coroborarea acestei reglementări cu dispoziția art. 54 alin. 4 din aceeași lege, potrivit căreia, "în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asigurații sunt obligați să se apere în proces", iar "citarea în proces a asigurătorului este obligatorie", rezultă neîndoielnica voință a legiuitorului de a limita poziția procesuală a societății de asigurare la calitatea sa de "asigurător", care îi oferă suficiente posibilități de apărare atât în nume propriu, cât și prin subrogare în drepturile asiguratului.
În cauză SC Asigurări SA a fost introdusă și citată ca urmare existentei poliței de asigurare valabilă la data săvârșirii accidentului, societatea de asigurări depunând precizări la dosar și solicitând ca acordarea daunelor să fie stabilite în cuantum rezonabil.
Cum, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 22 pct.1,5,6 din Ordinul 318/2004 în care se prevăd cauzele în care asigurătorul nu răspunde, prima instanța a admis, în parte, acțiunea civilă și a obligat asigurătorul SC " Asigurări" SA la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale către moștenitorii victimei, în baza art.14 și 346.C.P.P. raportat la art. 998-999 Cod civil, a prevederilor Legii 136/1995 și ale Ordinului CSA 3108/2004.
În ceea ce privește Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, introdus în cauză la solicitarea moștenitorilor victimei, având în vedere că autoturismul, la data accidentului, respectiv 05.12.2006, avea poliță RCA valabilă (18.06.2006-17.12.2006), acesta nu răspunde pentru repararea pagubelor în baza art. 25 indice 1 din Legea 32/2000 și a Normelor de aplicare, drept pentru care judecătoria a luat act în acest sens, constatând că nu are calitate procesuală.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată, ținându-se cont și de faptul că inculpatul achitat onorariul avocatului din oficiu, așa cum rezultă din chitanța depusă la dosar (f 75 dosar), motiv nu a mai fost obligat și la plata acestuia".
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal (mai exact la 17.12.2008), au declarat apel, prin intermediul avocatului ales, părțile vătămate și civile G, și, criticând-o generic pentru netemeinicie și nelegalitate.
Ulterior, prin motivele de apel depuse în scris, părțile vătămată și civile G, și au criticat sentința judecătoriei atât în latura penală, cât și în latura civilă.
Criticile în latura penală a cauzei vizează următoarele:
a) greșita analizare a mijloacelor de probă administrate în cauză, cu consecința stabilirii unei situații de fapt incomplete ("unele împrejurări faptice"), contrar art. 356 alin.1 lit. "c" Cod pr. penală;
b) greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a greșitei reținere a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit."a" Cod penal, precum și a faptului că prima instanță nu a ținut seama de:
1) conduita inculpatului ulterioară comiterii infracțiunilor;
2) stăruința acestuia în a ascunde urmele infracțiunilor;
3) neacordarea primului ajutor victimei, care a fost abandonată;
4) poziția sa oscilantă și necorespunzătoare;
5) faptul că, la momentul comiterii faptelor, inculpatul - după cum chiar el a recunoscut - se afla sub influența alcoolului.
Criticile în latura civilă vizează cuantumul "mult prea mic" al daunelor morale acordate de judecătorie, care "nu poate constitui o reparație justă" a prejudiciului suferit.
Tribunalul Iași, prin decizia penală nr. 141/20 martie 2009 admis apelurile declarate de către părțile civile G, și, a desființat în parte în latura penală și civilă sentința penală nr. 238/2008 a Judecătoriei Hîrlău și în rejudecare:
A descontopit pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele principale componente de:
a) 1(un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de "părăsire a locului accidentului", prev. și ped. de art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 al. 1, lit. a, art. 76al. 1, lit. c pen. și art. 33 lit. a pen.;
b) 1(una) lună închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de "efectuare de reparații autoturism fără autorizare", prev. și ped. de art. 93 al. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 al. 1, lit. a, art. 76 al. 1, lit. e pen. și art. 33 lit. a pen.;
c) 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă" prevăzuta si pedepsită de art. 178 al. 2. pen. cu aplic. art. 74 al. 1, lit. a, art. 76 al. 1, lit. c pen. și art. 33 lit. a pen.
II. A majorat cuantumul fiecărei pedepse principale stabilite inculpatului, după cum urmează:
a) 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "părăsire a locului accidentului", prev. și ped. de art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002;
b) 3 (trei) luni închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de "efectuare de reparații autoturism fără autorizare", prev. și ped. de art. 93 al. 2 din OUG nr. 195/2002;
c) 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă" prevăzuta si pedepsită de art. 178 al. 2. pen.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 al. 1, lit. b pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, rezultantă, de 3 (trei) ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 861. pen. raportat la art. 71 alin. 2 și 5 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere atât a executării pedepsei principale, cât și a celei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 5 (cinci) ani, perioadă ce constituie pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 862Cod penal.
În baza disp. art. 863al. 1 Cod penal, a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, ca organ desemnat de instanță pentru supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea eventualului loc de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A dispus respectarea de către inculpat, pe durata termenului de încercare, a următoarelor obligații prev. de art. 863Cod penal:
- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare;
- să participe la programele educative și de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864Cod penal, referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A obligat asiguratorul Asigurări, în temeiul disp. art. 14 și 346 al. 1. proc. pen. rap. la art. 998-999. Civile să plătească fiecărei părți civile, respectiv numiților G, și, câte o sumă de 4000 lei RON, din care 2000 reprezintă daune materiale, iar 2000 lei daune morale.
A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
III. În baza disp. art. 192 al. 3. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat cu soluționarea prezentelor apeluri au rămas în sarcina acestuia.
În baza disp. art. 193 al. 6. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părții civile G suma de 1500 lei RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, respectiv onorariu de avocat.
A respins, ca nefondată, cererea inculpatului de obligare a părților civile la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat.
În pronunțarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță, pe a stabilit, în principiu, corect situația de fapt, ce nu comportă critici semnificative. Vinovăția inculpatului-intimat a fost stabilită în mod legal și temeinic, iar încadrarea juridică a faptelor comise este corectă. De asemenea, a fost făcută și o analiză a probelor pe baza cărora a fost stabilită vinovăția inculpatului-intimat, precum și a poziției sale procesuale adoptate pe parcursul procesului penal.
Într-adevăr, vinovăția inculpatului-intimat rezultă cu prisosință din analiza coroborată a mijloacelor de probă enumerate și analizate în considerentele sentinței apelate. Oricum, în linii mari, inculpatul-intimat a recunoscut constant, cel puțin parțial, comiterea faptelor.
De altfel, inculpatul-intimat nu a formulat apel, ceea ce înseamnă că vinovăția sa și existența infracțiunilor pentru care judecătoria a dispus condamnarea sa a fost stabilită definitiv.
Criticile, în latura penală, ale părților vătămate-apelante G, și nu vizează nici ele existența infracțiunilor deduse judecății ori vinovăția inculpatului-intimat, ci doar motivarea sentinței, în sensul nestabilirii corecte a tuturor circumstanțelor faptice și modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate acestuia.
Așa cum s-a arătat mai sus, situația de fapt a fost stabilită, în principiu, temeinic și corect, ea necomportând critici semnificative, care să poată avea alte consecințe juridice decât influențarea modalității de individualizare a pedepselor.
Criticile apelanților referitoare la motivarea sentinței, în sensul nestabilirii corecte a tuturor circumstanțelor faptice sunt lipsite de alte consecințe juridice concrete, decât influențarea individualizării pedepselor, deși, parțial, ele au o acoperire în probatoriile administrate. Într-adevăr, sunt unele circumstanțe faptice/detalii care au fost omise a fi reținute de judecătorie, în timp ce altele au fost reținute doar parțial greșit.
Astfel, din analiza acelorași mijloace de probă avute în vedere și de judecătorie, tribunalul reține că rezultă următoarea situație de fapt detaliată:
Inculpatul, zis "", avea la data comiterii faptelor 22 de ani. La acel moment el locuia împreună cu martorul -, cu care era prieten, în casa părinților acestuia din urmă din satul, comuna, jud.
La sfârșitul anului 2006, inculpatul lucra în calitate de șofer pentru martorul din aceiași localitate, transportând cu autovehiculul acestuia din urmă, o autoutilitară marca --1307 cu nr. de înmatriculare -, de culoare albă, diverse mărfuri.
Martorul nu deținea permis de conducere auto, dar avea în posesie, în curtea sa, la data săvârșirii infracțiunilor, și alte autovehicule, inclusiv autoutilitara marca cu nr. de înmatriculare IS- 20 - (aceasta aparținea, de fapt, tatălui său). Acest autovehicul nu mai fusese folosit de câteva luni pentru că avea apă în instalația de răcire a motorului.
În seara de 05.12.2006, în jurul orelor 18,00-19,00, după ce se înnoptase, la domiciliul martorului a venit cu autoturismul acestuia marca --1307 cu nr. de înmatriculare IS- 04 -, inculpatul, care efectuase, la solicitarea sa, un transport de marfă (cartofi), de la Cei doi au consumat - potrivit propriilor susțineri (135 verso )- împreună câteva pahare cu vin.
Martorul i-a solicitat inculpatului să-l ajute să scoată apa din motorul autoutilitarei defecte cu nr. de înmatriculare IS- 20 -. Pentru că apa era înghețată, iar mașina nu pornea, cei doi au convenit să tracteze această mașină pentru a porni cu ajutorul celeilalte autoutilitare marca --1307 cu nr. de înmatriculare IS- 04 -.
În acest sens, cei doi au legat autovehiculele unul de altul cu ajutorul unei frânghii, după care martorul s-a urcat la volanul autoutilitarei funcționale (--1307 cu nr. IS-04-), tractând - cu ajutorul acesteia - cealaltă autoutilară, defectă, la volanul căreia s-a urcat inculpatul. La acel moment, era întuneric și ceață densă. Cu toate acestea, cei doi, angrenați în acest mecanism, au ieșit din curtea familie și și-au continuat deplasarea pe drumul principal din satul, încercând pornirea autoutilitarei defecte cu nr. de înmatriculare IS- 20 -.
Se impune precizarea că parbrizul autovehiculului tractat și la volanul căruia se urcase inculpatul era înghețat, iar pentru a putea vedea câtuși de puțin prin el, inculpatul l-a șters cu doar pe o porțiune foarte mică. Elocventă în acest sens este următoarea afirmație a inculpatului ".nu știam ce s-a întâmplat și nici nu aveam vizibilitate bună spre înainte deoarece parbrizul autoturismului era înghețat, iar eu vedeam spre înainte printr-un orificiu făcut de mine cu o casetă audio ce o aveam în autoturism" ( 152 verso )
La un moment dat, martorul a observat într-o curbă la stânga, într-o zonă în care drumul era în coborâre, pe partea dreaptă o femeie în poziția șezut, motiv pentru care a virat la stânga, reușind să o evite, continuându-și apoi deplasarea, cca. 20 de metri după care a oprit când a observat în oglinda retrovizoare că inculpatul nu făcuse și el o manevră de ocolire.
Însă, inculpatul aflat la volanul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare IS- 20 - nu a mai observat-o pe acea femeie și nu a mai putut să o evite, acroșând-o cu partea dreaptă față și trecând efectiv peste aceasta, pe care apoi a agățat-o sub autoturism și a târât-o astfel cca. 20 (potrivit martorului ). În fapt, inculpatul nici nu a conștientizat că lovise victima și că trecuse cu mașina peste ea. El a oprit mașina în apropierea celei conduse de martor, care l-a întrebat dacă a ocolit femeia, el întrebându-l "Care femeie?". S-au întors, căutând victima, dar nu au găsit- Când au revenit la mașina condusă de inculpat, au constatat că sub rezervorul acesteia se afla victima, care "gemea" ( 152 verso ) căzută pe partea carosabilă, deducând din această împrejurare că fusese agățată sub autoturism și târâtă ulterior impactului până în acel loc (136-137 ).
Nu s-a stabilit cu certitudine dacă pe traseu, funia ce lega cele două autovehicule s-a rupt sau nu, singurele mijloace de probă în această privință fiind declarațiile inculpatului și ale martorului care sunt contradictorii, fiecare susținând o altă variantă, în funcție și de interesul său procesual, martorul urmărind să nu se autoacuze. Astfel, martorul a susținut că frânghia s-a rupt, pe traseu, de câteva ori fiind legată din nou de ei, precum și că la momentul accidentării victimei această funie era ruptă el deplasându-se în fața mașinii condusă de inculpat la o distanță semnificativă de câțiva zeci de metri. În schimb, inculpatul a susținut că la momentul accidentării victimei frânghia nu era ruptă (acesta s-a rupt o singură dată, după accident - 83-84 verso ), autovehiculele fiind tractate unul de celălalt. Inculpatul și martorul s-au acuza apoi reciproc.
Inculpatul și martorul au văzut că victima era "mototolită", inconștientă, avea "urme de târâre" și "nu spunea nimic", recunoscând-o ca fiind. Pentru că ei consumaseră alcool, "de frică" au abandonat victima și au plecat spre locuința martorului. Inculpatul s-a urcat la volanul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare IS- 20 - pe care "a lăsat-o liberă și, fiind vale, a plecat astfel de la fața locului", aceasta oprindu-se undeva în fața magazinului "", unde au lăsat-o parcată. Cu cealaltă autoutilitară, funcțională, condusă de inculpat, acesta și martorul s-au întors la domiciliul familiei, trecând pe lângă victima accidentată.
Inculpatul a mai susținut constant (83 verso) că apoi a plecat de la domiciliul martorului, întâlnindu-se ulterior la magazinul "" cu martorul - (la locuința căruia, de altfel, el locuia), împreună cu care a transportat autoutilitara defectă până în apropierea locuinței martorului, utilizând același procedeu de tractare a acesteia cu aceiași autoutilitară funcțională cu nr. -, condusă de el.
Martorul - a confirmat această împrejurare faptică ( 81 verso ), susținând că autovehiculele tractate "au urcat la deal pe lângă locul accidentului", unde el "nu a mai văzut victima, care probabil fusese luată de acolo". Martorul a mai susținut, cu prilejul confruntării ( 82 verso ) că anterior văzuse cele două autoutilitare tractate, "legate între ele", "care coborau la vale spre magazinul lui ".
Nici inculpatul și nici martorul nu au anunțat organele de poliție și nici ambulanța, părăsind locul accidentului. În primele lor declarații, aceștia au negat orice implicare în accidentarea victimei.
Ca urmare a acroșării victimei și târârii ei, a fost avariat/spart farul față dreapta a autoutilitarei cu nr. de înmatriculare IS- 20 -.
Se impune precizarea că victima, în vârstă de 73 de ani, era cunoscută în localitate ca o persoană care consuma frecvent băuturi alcoolice. În acea seară ea fusese la un magazin aparținând martorului, ajunând aici la orele 16,30 și fiind deja în stare de ebrietate ( 90 ). De la acest magazin, victima a plecat după un timp.
La un moment dat, în timp ce mergeau pe drumul din satul, în jurul orelor 17,00-17,30, martorele, și (care se întorseseră din orașul de la serviciu), cu toate că era ceață, au observat o femeie ce stătea pe marginea drumului, în poziția șezut sau în genunchi, "încercând să se ridice" care era în stare de ebrietate și care "mormăia" și vocifera. Martorele au susținut că femeia respectivă le-a înjurat, condiții în care ele au ignorat-o, au lăsat-o acolo și și-au continuat "la deal", văzând la un moment dat, pe marginea drumului două autovehicule "de tip " ( 96 ), staționate unul în fața altuia.
Pe drumul respectiv, la un moment dat, a trecut, în jurul orelor 18,00, cu un autoturism marca Renault-, venind dinspre, și martorul. Acesta a văzut în apropierea axului drumului "o bătrână căzută în genunchicare intenționa să se ridice în picioare, ajutându-se de mâini, cunoscându-se că era în stare de ebrietate" ( 97-98 ), pe care el a ocolit-o, conținându-și drumul. Din acel loc, la cca. 50 era o curbă la dreapta și apoi o intersecție. La cca. 50 de acea intersecție, martorul a văzut două autovehicule staționate, unul (o tip, albă cu nr. IS-), cu luminile aprinse) în spatele celuilalt (tot marca tip ), la o distanță de cca. 2. Martorul a susținut că între aceste mașini a văzut 2 persoane stând de vorbă și o alta la volanul celei din spate, pe care nu a putut să le recunoască datorită întunericului și ceții.
Pe același drum, în jurul orelor 18,15 trecut cu o mașină și martorul (șofer-instalator al unei forme de antene-satelit), care și el a văzut-o pe bătrână "care se clătina". Și alți martori au văzut victima în stare de ebrietate pe marginea drumului, căzută, în jurul orelor 18,00 (de pildă - 114 ).
Se mai impune precizarea că pe data de 05.12.2006, pe înserat,
martorul - - potrivit propriilor susțineri - se întorsese, împreună cu martorul G, în satul de la I, conducând autoturismul marca 1330 cu nr. de înmatriculare -, aparținând numitului, pentru care el lucra. Martorul a susținut - în unele declarații - că pe marginea drumului, în sat, a văzut "o grămadă de haine", datorită ceții neputând să-și dea seama despre ce este vorba. În alte declarații ( 73 ). martorul a susținut că pe la orele 17,30, după ce el venise de la I, la locuința sa a venit, cu autoutilitara marca - cu nr. de înmatriculare IS- 04 -, inculpatul, care a vorbit doar cu mama lui. În schimb, martorul a susținut că au ajuns în sat în jurul orelor 18,10-18,20.
Martorul - a susținut constant că, în jurul orelor 18,50, a venit la el inculpatul care i-a comunicat faptul că fusese contactat telefonic, pe mobil, de numitul și că acesta îi solicitase să-i transmită martorului că îl roagă să se ducă și să o transporte, cu mașina, la spital pe fosta lui soacră, victima, căreia îi era rău. Martorul a mai susținut în declarațiile sale că a plecat de la domiciliul său către cel al victimei, cu autoturismul, împreună cu inculpatul, dar inculpatul a coborât pe traseu, rămânând la "magazinul lui " (martorul a susținut însă că el i-a văzut la barul lui atât pe, cât și pe inculpatul, ultimul consumând niște bere). Același martor a mai arătat că a văzut victima întinsă pe pat, inconștientă, prezentând unele leziuni faciale, dar nu a mai apucat să o transporte el cu mașina la spital pentru că, între timp, ajunsese ambulanța. Din declarațiile martorului mai rezultă că, la solicitarea lui (fiul victimei) a mers cu autoturismul marca 1330 cu nr. de înmatriculare -, condus de el, până la Spitalul Orășenesc, din urma ambulanței, pentru ca acesta să aibă ulterior cu ce anume să se întoarcă în satul de domiciliu. La spital a văzut că victima prezenta leziuni în zona capului, aflând și că aceasta a decedat. De acolo, împreună cu s-a întors în aceiași seară și s-au deplasat la sediul Postului de Poliție, iar de aici, împreună cu polițiștii la locul accidentului, unde a participat la cercetarea la fața locului.
Martorul - a susținut în mai multe declarații că înainte de a pleca în Italia inculpatul i-a mărturisit că el accidentase, din cauza ceții, victima, precizându-i și detaliile producerii accidentului. Martorul a susținut că i-a sugerat inculpatului să se ducă și să declare adevărul lucrătorilor de poliție, însă acesta a refuzat, cerându-i și lui să facă același lucru. Martorul a recunoscut că nici el nu a anunțat organele judiciare întrucât îi era "frică" de inculpat și de martorul, care și el știa și "tăinuia" ( 79 verso).
Victima a fost găsit, în jurul orelor 18,25-18,30, de martorii, și - care se deplasau cu căruța. Astfel, în momentul în care căruța a ajuns în dreptul victimei, calul s-a speriat. Martorii au oprit căruța, văzând o persoană ghemuită pe carosabil, lovită la cap, iar pe carsobail era "o de sânge" ( 105 verso ). În acel moment, a venit și martora care a identificat și a anunțat rudele acesteia.
La scurt timp, la locul unde victima era căzută au venit nepoata acesteia, și o rudă, care au luat-o de la locul accidentului, au dus-o acasă și la cererea fiului acesteia G, zis "" au schimbat-o de haine, au spălat- și au anunțat salvarea. Victima a decedat în timp ce primea îngrijiri medicale, când a ajuns la spitalul Orășenesc.
La necropsie s-a constatat că victima avea - la momentul decesului - o alcoolemie în sânge de 2,10 gr. % și că victima decedase datorită multiplelor leziuni produse ca urmare a accidentării.
A doua zi după accidentarea victimei, inculpatul, în ideea de a ascunde urmele implicării autovehiculului într-un accident rutier a cumpărat materialele necesare reparării farului avariat/spart, pe care apoi l-a schimbat, în condiții de clandestinitate și fără autorizație de reparație așa cum prevăd în mod imperativ dispozițiile legii speciale. de sticlă spartă de la farul avariat au fost aruncate de inculpatul în WC-ul din curtea martorului, la cererea acestuia.
În ziua înmormântării victimei, inculpatul a participat la ceremonia funerară, fiind cel care a transportat sicriul cu autoturismul marca - cu nr. - (cel funcțional) de la domiciliul acesteia la cimitir. Inculpatul a susținut că martorul i-a cerut să facă acest lucru ( 153 ).
Imediat după sărbătorile de iarnă ("după Anul "), inculpatul a plecat în Italia, susținând că a fost trimis acolo de martorul ( 153 ). Martorul a susținut ( 48 dosar judecătorie) chiar că i-a dat inculpatului 200 de euro pentru drum, fapt confirmat chiar și de martorul.
Ulterior comiterii faptei autovehicul care a accidentat victima a fost înstrăinat de martorul numitului. Și celălalt autovehicul a fost vândut.
Sintetizând situația de fapt descrisă mai sus - așa cum ea rezultă din probele administrate în cauză - și care nu este contrară celei reținute de judecătorie, tribunalul constată că, în fapt, la data de 05.12.2006, în jurul orelor 18,30, pe timp de noapte și ceață densă, inculpatul, pe un drum public, a acroșat-o cu partea dreaptă față a unui autovehicul pe care-l conducea pe victima, care era în stare avansată de ebrietate și se afla căzută de partea carosabilă a drumului, agățând-o și proiectând-o sub autovehicul și târând-o astfel cca. 10-20.
Accidentul s-a putut produce datorită vremii nefavorabile, a culpei victimei, dar, în special, a conduitei inculpatului care nici măcar nu a observat victima întrucât geamul mașinii era înghețat, el având vizibilitate spre înainte doar printr-un mic orificiu făcut de el cu o casetă audio. Mai mult, în acea seară inculpatul consumase alcool înainte de a conduce, așa cum chiar el a recunoscut. În plus, mașina la volanul căreia se afla inculpatul circula fie tractată de o alta, în condiții neregulamentare, fie din inerție la vale (în varianta în care funia se rupsese) ceea ce impunea luarea unor măsuri prealabile preventive speciale de semnalizare și nu numai, prin raportare și la condițiile de vizibilitate foarte reduse (noapte și ceață). De asemenea, autovehiculul la volanul căruia se afla inculpatul nu întrunea condițiile tehnice de a circula pe drumurile publice decât tractat.
Inculpatul a părăsit locului accidentului fără a anunța organele de poliție, iar, a doua zi, în vederea ascunderii urmelor infracțiuni, a efectuat reparații la autovehicul, fără autorizarea poliției.
Potrivit art. 147 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 "conducătorul de autovehicul este obligat, printre altele, să verifice funcționarea sistemului de lumini și de semnalizare, a instalației de climatizare, să mențină permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, precum și plăcutele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului și remorcii".
Potrivit art. 157 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 "remorcarea unui autovehicul se face, printre altele, cu respectarea următoarelor reguli:
a) conducătorii autovehiculelor trăgător și, respectiv, remorcat trebuie să posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule (or, martorul nu avea permis de conducere, iar inculpatul - după cum chiar el a declarat - știa acest lucru și nu trebuia să accepte tractarea);
b) remorcarea trebuie sa se realizeze prin intermediul unei bare metalice în
lungime de cel mult 4. Autoturismul ale cărui mecanism de direcție și sistem de frânare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legătura flexibila omologata, în lungime de 3-5. sau legătură flexibilă trebuie fixată la elementele de remorcare cu care sunt prevăzute autovehiculele (or, inculpatul și martorul au utilizat la tractare o frânghie care s-a rupt);
c) conducătorul autovehiculului remorcat este obligat să semnalizeze corespunzător semnalelor efectuate de conducătorul autovehiculului trăgător. Atunci când sistemul de iluminare și semnalizare nu funcționează, este interzisă remorcarea acestuia pe timpul nopții și în condiții de vizibilitate redusă, iar ziua poate fi remorcat dacă pe partea din spate are aplicate inscripția "Fără semnalizare", precum și indicatorul "Alte pericole" (nota: datorită părăsirii locului accidentului nu s-a putut stabili dacă sistemele de iluminare ale autovehiculelor implicate funcționau corespunzător și, cu atât mai puțin. Dacă au fost utilizate astfel).
În ceea ce o privește pe victimă aceasta a încălcat, la rându-i, dispozițiile art. 166 din același regulament potrivit cărora "e p. timp de noapte, pietonul .care circula pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie sa aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumina, vizibilă din ambele sensuri" și art.167 lit. ""e" potrivit cărora le este interzis pietonilor "să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulației".
Culpa concurentă a victimei nu înlătură însă răspunderea penală a inculpatului care trebuia, la rându-i, să adopte o conduită diligentă și să respecte regulile de circulație încălcate. Datorită condițiilor de vizibilitatea (noapte și ceață) el nu putea să-și dea seama dacă victima era sau nu în stare de ebrietate, ceea ce-l obliga, cu atât mai mult, la o conduită preventivă.
Analiza situației de fapt prezentate mai sus relevă numeroase indicii care conturează și o anumită participație a martorului la comiterea unora din faptele imputate inculpatului, precum și comiterea faptei de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, pentru care însă a fost scos de sub urmărire. De asemenea, există unele indicii vagi care conturează faptul că nici martorul nu ar fi întru-totul străin de demersurile ulterioare ale inculpatului de a șterge urmele infracțiunii.
Cum însă instanța nu a fost investită decât cu judecarea inculpatului, obiectul judecății - conform art. 317.C.P.P. - fiind limitat la această persoană, văzând și limitele devoluării, tribunalul constată că nu poate analiza și nu se poate pronunța asupra eventualelor contribuții ale celor doi martori la comiterea anumitor fapte penale.
cu privire la aceștia constituie însă elemente care circumstanțiază condițiile săvârșirii faptelor imputate inculpatului și care sunt de natură a reliefa gravitatea acestora și conduita acestuia post factum, putând influența individualizarea pedepselor.
În ceea ce privește trimiterile repetate ale judecătoriei - în considerentele sentinței apelate - la rezultatele testării cu tehnica de detecție comportamentului simulat a inculpatului și a unor martori, tribunalul reține că acestea sunt greșite pentru argumentele expuse în continuare. "Raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat" nu poate fi considerat un mijloc de probă, în sens procedural, de natură a dovedi, direct sau indirect, vinovăția inculpatului. El este doar un mijloc care oferă unele indicii de natură să canalizeze ancheta într-o anume direcție și față de o anume persoană. Evident că rezultatele acestuia (adică indiciile oferite) nu pot fi ignorate întru-totul, mai ales dacă persoanele vizate au acceptat de bunăvoie, să se supună testării. Cu toate acestea, instanțele nu pot reține acest mijloc de probă ca pe unul pe baza căruia s-a stabilit/se poate stabili vinovăția inculpatului, ci doar ca pe un element care, alături de multe altele, consolidează credibilitatea depozițiilor unor martori ori a altor probatorii.
Din cele arătate mai sus se observă că judecătoria nu reținut tocmai exact circumstanțele faptice ce vizează: a) contribuția martorului la producerea accidentului, care nu este exclusă, ci din contră; b) ruperea sau nu a funiei folosită la tractarea autovehiculelor anterior producerii accidentului (această împrejurare nu este certă). Iar alte detalii faptice nu au fost reținute.
Prin urmare criticile părților vătămate în acest sens sunt doar parțial (numai parțial pentru - așa cum s-a arătat, per ansamblu, situația de fond a fost stabilită corect) fondate. Dar nereținerea tuturor circumstanțelor/detaliilor de fapt nu este de natură a determina o modificare a soluției judecătoriei, lipsurile în motivare putând fi complinite de tribunal, ceea ce s-a și făcut mai sus, ci doar influența individualizarea pedepselor aplicate.
Tribunalul reține că, în speță, toate circumstanțe/detaliile de fapt prezentate mai sus și nereținute, întru-totul, de judecătorie, chiar influențează individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, acest motiv de apel fiind deci în strânsă legătură cu cel de-al doilea, principal, și care vizează tocmai greșita individualizare a pedepselor motiv de apel care este fondat.
Într-adevăr, motivul de apel al principal al părților vătămate și civile G, și privitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului-intimat, ca urmare și a greșitei rețineri a circumstanței atenuante, este fondat.
Într-adevăr, trecând la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, prima instanță a făcut o greșită aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal. Astfel, prima instanță a dat o valență prea mare circumstanțelor personale ale inculpatului anterioare comiterii faptelor deduse judecății, ignorând: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanțele reale, urmările grave și ireversibile produse, poziția procesuală oscilantă, dar și conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunilor.
tuturor acestor ultime elemente a avut drept consecință greșita reținere de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului-apelant.
În concret, tribunalul constată, mai întâi, că limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal și în legea specială, pentru infracțiunile deduse judecății sunt următoarele:
a) de la 2 la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de "ucidere din culpă" și pentru cea de "părăsire a locului accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție";
b) de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru infracțiunea de "efectuare de reparații, fără autorizarea poliției".
Tribunalul observă că prima instanță, pe lângă faptul că a aplicat inculpatului pedepse mult sub limitele minime prevăzute de lege, a stabilit aceleași pedepse pentru două infracțiuni diferite cu consecințe incomparabile și anume aceea de "ucidere din culpă" și aceea de "părăsire a locului accidentului", ducând astfel în derizoriu instituția individualizării pedepsei, dar, mai ales, urmarea ireversibilă produsă în cazul primeia.
De asemenea, tribunalul constată că prima instanță nu a ținut seama, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru cele trei infracțiuni de:
a) gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, dedus din modalitatea concretă de săvârșire a acestora, din mijloacele utilizate și din consecințele ireversibile produse în cazul uneia dintre infracțiuni;
b) de conduita inculpatului ulterior comiterii infracțiunii de "ucidere din culpă", când a depus demersuri concrete și repetate pentru ștergerea urmelor infracțiunii și pentru a-și asigura scăparea;
c) din comportamentul acestuia imediat după accidentarea victimei când a părăsit locul faptei, fără a anunța ambulanța ori alte persoane și fără a încerca măcar a-i acorda primului ajutor victimei, pe care a abandonat-o, iarna, în frig, pe timp de ceață, în drum, deși, poate, aceasta ar fi putut fi salvată dacă echipa medicală ar fi sosit la timp;
d) de poziția sa oscilantă și necorespunzătoare, caracterizată, prin lipsă de empatie față de victimă, prin minimalizarea consecințelor faptelor sale și prin încercarea de translare a unei mari părți din responsabilitate atât în sarcina victimei, cât și a martorului;
e) de faptul că, la momentul comiterii faptelor, inculpatul - după cum chiar el a recunoscut - se afla sub influența alcoolului;
f) de faptul că nici până în prezent, inculpatul nu a încercat să despăgubească câtuși de puțin părțile civile, pe care le-a ignorat totalmente;
g) de faptul că l-a scurt timp după comiterea infracțiunilor și după ce se declanșaseră cercetările penale, inculpatul a plecat din țară, încercând astfel să se sustragă urmăririi penale;
h) de comportamentul său, imediat după comiterea infracțiunilor, când efectiv a sfidat atât părțile civile, dar mai ales memoria victimei, prin conducerea "carului" mortuar, dând astfel dovadă de orice lipsă de empatie și de o îndrăzneală aparte.
Tribunalul reține că toate aceste elemente analizate comparativ cu circumstanțele personale ale inculpatului (care nu are o vârstă fragedă cum a reținut judecătoria), relevă că, în speță, nu există nici un argument solid pentru a se putea reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, ci din contră. De altfel, tribunalul observă că judecătoria nici nu a motivat explicit reținerea circumstanței atenuante în favoarea inculpatului, lipsa antecedentelor și vârsta nefiind suficiente.
Evident însă că circumstanțele personale nu pot fi ignorate total, ele urmând a fi avute în vedere la individualizarea pedepselor și a modului lor de executare, în cadrul limitelor prevăzute de lege.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul constată următoarele:
În cursul urmăririi penale ( 27-28 ) a fost audiată doar partea vătămată G, fiul victimei care a precizat doar că își "va formula pretențiile pe parcursul procesului penal".
În fața judecătoriei, la primul termen ( 26), partea vătămată Gad eclarat expres că se constituie parte civilă în cauză cu sume pe care le va indica la termenul următor. Pentru al doilea termen de judecată, prima instanță a solicitat relații privitoare la moștenitorii legali ai victimei, Primăria Comunei comunicând ( 36) că aceștia sunt: G, și.
La al treilea termen, după legala lor citare, s-au prezentat toate cele trei părți vătămate precizând oral că se constituie părți civile în cauză, împreună, cu sumele de 6000 lei noi - cheltuieli de înmormântare și 30.000 lei noi - daune morale. Judecătoria nu a audiat însă părțile vătămate pentru a le întreba cu cât anume se constituie fiecare dintre ele părți civile, cât și cu privire la alte aspecte. Printr-o notă scrisă, depusă la al patrulea termen de avocatul ales al părților vătămate-apelante, acestea și-au precizat pretențiile civile, majorându-le, fără defalcare pe fiecare. Prin apărătorul lor părțile civile au solicitat introducerea în cauză a asigurătorului și Fondului de Garantare și Protecție a Victimelor Străzii (93 și 118), fără însă a solicita expres și obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor.
Pe de altă parte, este tot la fel de adevărat că nici prima instanță nu a dat dovadă de rol activ pentru a clarifica împotriva cui anume a fost formulată acțiunea civilă (doar a inculpatului - din actele dosarului așa reiese - sau și a altcuiva?).
Potrivit dispozițiilor relevante al "Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România" (art. 48 și urm.) și ale Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor valabil pentru anul 2006), persoanele păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule pot solicita plata despăgubirilor și direct de la asiguratorul de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia. Dispozițiile relevante din aceste acte normative, instituie o răspundere principală, delictuală (firească, de altfel), în sarcina autorului faptei generatoare de prejudicii și o răspundere subsidiară, facultativă și contractuală a asiguratorului. Obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor direct părții civile printr-o hotărâre judecătorească penală este însă condiționată de cererea părții civile.
Și din dispozițiile relevante ale Codului d e procedură penală (art. 14 alin. 1 și2, art. 15 alin. 1 și 2) rezultă că era necesar ca partea civilă să fi solicitat despăgubiri și de la asigurător pentru ca acesta să fi putut fi obligat direct la despăgubiri.
Față de cele anterior arătate, pentru că este evident că nu s-au solicitat despăgubiri direct și de la asigurator, tribunalul constată că - raportat la principiul neagravării situației părților civile în propriul apel, pentru care e mai favorabil a li se plăti despăgubirile acordate de judecătorie de către asigurător care, evident, se bucură de o aparență puternică de solvabilitate - nu poate modifica soluția primei instanțe în această privință (a titularului obligației de plată), fără a încălca acest principiu. Aceasta nu înseamnă însă că, de principiu, inculpatul, fiind cel care a cauzat fapta generatoare de prejudicii, nu rămâne principalul obligat la a repara toate prejudiciile cauzate părții civile, iar asigurătorul doar în subsidiar, ultimul având chiar posibilitatea - cu respectarea condițiilor legale - de a se întoarce împotriva sa.
Legislația specială în materia asigurărilor permite - dacă partea civilă interesată o cere - doar o "scurtare" a procedurilor și efectuarea unei plăți directe de către asigurator către aceasta, în scopul ca persoanei prejudiciate prin accidente rutiere să-i fie reparat prejudiciul cauzat în cel mai scurt timp, dar și pentru a se înlătura o serie de formalități ce ar implica cheltuieli suplimentare.
Prin urmare, în cazul infracțiunii de "ucidere din culpă" săvârșită cu prilejul unor accidente rutiere, inculpatul - chiar dacă autoturismul condus de el este asigurat pentru răspundere civilă auto obligatorie - rămâne cel dintâi obligat la plata despăgubirilor către partea civilă.
În baza principiului neagravării situației părților civile în propriul apel, se impune însă menținerea dispozițiilor sentinței criticate în baza cărora asiguratorul a fost obligat direct la despăgubiri către acestea.
În ceea ce privește daunele materiale, tribunalul constată că acestea nu au fost probate în cuantumul (sub aspectul întinderii lor - deși existența acestor cheltuieli a fost probată, totuși întinderea lor nu poate fi apreciată in abstracto în lipsa unor probe certe) acordat de prima instanță, dar având în vedere principiul neagravării situației în propria cale de atac consfințit de art. 372.C.P.P. părților civile-apelante nu le se poate crea o situație mai grea în propriul apel. Mai mult, judecătoria a omis să reducă daunele sub aspectul cuantumului acordat din cel stabilit ca fiind dovedit deși acest lucru se impunea ca urmare a reținerii culpei concurente egale a victimei. Cum fapta generatoare de prejudicii a fost produsă atât din culpa inculpatului, dar și a victimei despăgubirile nu pot fi acordate integral ci proporțional.
În ceea ce privește daunele morale, tribunalul constată că apelanții nu au invocat nici un motiv concret și pertinent care să justifice majorarea despăgubirilor acordate cu acest titlu. Tribunalul apreciază că daunele morale au fost acordate într-un cuantum corespunzător, răspunzând cerințelor unei juste reparări a prejudiciului nepatrimonial cauzat.
Cuantumul acestor daune nu se impune a fi majorat dacă se are în vedere și faptul că judecătoria a omis să aibă în vedere culpa comună a victimei, care ar fi trebuit să aibă drept consecință o reducere a daunelor acordate efectiv din cele stabilite de instanță. De aceea, văzând și principiul prevăzut de art. 372.C.P.P. tribunalul constată că nu se impune modificarea acestora daunelor morale.
Apelul părților civile este fondat însă din perspectiva faptul că judecătoria a omis să precizeze cuantumul despăgubirilor pe care le-a acordat fiecărei părți civile, despăgubirile acordate fiind stabilite global pentru toate părțile civile.
Față de toate cele mai sus expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. "a" C.P.P. tribunalul urmează să admită apelul declarat de părțile civile G, și, împotriva sentinței penale nr. 238/08.09.2008 a Judecătoriei Hârlău, pronunțată în dosarul cu nr-, pe care o va desființa, în parte, în latură penală și civilă, în sensul:
a) înlăturării circumstanței atenuante prev. de art. 74 al. 1, lit. a, cu efectul cuprins în art. 76 al, lit. c și e pen., reținute în cazul fiecărei infracțiuni;
b) majorării cuantumului fiecărei pedepse principale aplicate inculpatului (la limita minimă în cazul infracțiunilor prevăzute în legea specială și peste limita minimă în cazul infracțiuni mai grave, de "ucidere din culpă", la individualizare avându-se în vedere criteriile analizate mai sus);
c) înlăturării dispozițiilor art. 81-84. pen. referitoare la suspendarea condiționată
a pedepsei rezultante aplicate inculpatului;
d) aplicării disp. art. 861și art. 71 al. 2 și 5. pen. în ceea ce privește pedeapsa rezultantă principală și accesorie aplicată inculpatului și
e) precizării cuantumului sumelor pe care asiguratorul a fost obligat să le plătească părților civile.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 cod procedură penală, decizia pronunțată în apel a fost recurată de părțile civileG, șicare nu au formulat critici de nelegalitate sau netemeinicie.
Potrivit art. 385 ind. 10 alin. 1 cod procedură penală, recursul trebuie să fie motivat iar conform alin. 2 al aceluiași articol motivele de recurs formulează în scris fie prin cererea de recurs, fie printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În condițiile în care nu sunt respectate dispozițiile sus-menționate, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală se examinează din oficiu.
În cauză acțiunea civilă constând în plata daunelor materiale și morale a fost corespunzător soluționată în sensul că asiguratorul Asigurări a fost obligat la suma de câte 4000 lei RON (2000 lei daune materiale și 2000 lei daune morale) pentru fiecare din părțile civile.
Aceste sume sunt în măsură să compenseze suferințele pricinuite prin decesul victimei și nu există temeiuri care să impună majorarea acestora.
Față de considerentele expuse în baza dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. cod procedură penală, recursurile declarate în cauză de părțile civile G, și se vor respinge ca nefondate.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 116 lei, din care suma de câte 66 lei (reprezentând în total 200 lei onorariu avocat din oficiu pentru inculpatul intimat va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de părțile civile G, și împotriva deciziei penale nr. 141 din 20.03.2009, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească statului suma de câte 116 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de câte 66 lei, onorariu de avocat oficiu, va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
12.11.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Scriminți ElenaJudecători:Scriminți Elena, Anton Dan, Ciubotariu
