Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 727/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 727/

Ședința publică de la 13 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de inculpatul și de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 100 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal au răspuns recurentul inculpat asistat de avocat, care substituie pe avocat - - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și pentru recurenta parte civilă, lipsă, a răspuns avocat - apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că recurentul - inculpat a depus motive scrise de recurs la dosar, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Apărătorul recurentei - parte civilă, având cuvântul, arată că recursul formulat vizează trei motive. primele două sunt referitor la casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Vrancea și trimiterea spre rejudecare către tribunalul Vrancea și cel de-al treilea motiv este de casare atât a deciziei Tribunalului Vrancea cât și a sentinței pronunțată de Judecătoria Focșani și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond.

Invederează instanței că primul motiv de recurs îl reprezintă modul eronat de interpretare juridică de către Tribunalul Vranceaa cadrului legal ce reglementează reprezentarea în instanță a minorilor de către părinții lor, atunci când minorii sunt părți vătămate. Solicită să se observe că Tribunalul Vrancea, folosindu-se de prev. art. 197 Cod pr.penală a considerat nule toate actele de procedură, motivat de faptul că drepturile și interesele minorului au fost încălcate atunci când acesta nu a beneficiat pe întreg parcursul urmăririi penale și a judecății de o asistență juridică, chiar dacă acesta, neavând împlinită vârsta de 14 ani și suferind de un grad de handicap I, nu a fost suficientă reprezentarea sa în instanță de către mama sa care și ea este parte vătămată. Instanța de judecată a apreciat în mod greșit, părțile civile care nu au capacitate de exercițiu beneficiază din partea instanței de un plus de rol activ față de o parte civilă care este majoră. Doctrina și practica judiciară în domeniu asigură garanția minorilor dobândirii drepturilor de care au fost prejudiciați chiar dacă părintele rămas în viață, care îl reprezintă în instanță, înțelege să renunțe la acestea în instanța de judecată. Apreciază că instanța este obligată, chiar atunci când autoritatea tutelară nu înțelege să se constituie parte civilă într-un dosar penal pentru minorul pe care îl reprezintă, să analizeze din oficiu veniturile de care beneficia părintele decedat și aportul pe care îl aducea în gospodărie și să îi restituie acestuia daune morale și civile. Arată că aceste considerente au fost expuse în motivele de recurs și în consecință citarea persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu nu-și are sensul și mai mult decât atât arată că instanța de judecată nu a observat că trebuie citat și minorul în instanța de judecată, subliniind în decizia recurată că mama minorului nu s-a constituit parte civilă și în numele său.

Solicită a se observa că la pagina 8 din sentința de fond se reține că s-a constituit parte civilă depunând note scrise prin care solicită și plata unei prestații lunare de 600 lei pentru minor. Mai mult decât atât, pentru a se discuta despre un motiv de nulitate prev. de art. 197 Cod pr.penală este necesar ca nulitatea să nu poată fi înlăturată, ori, în cazul de față, nu există nici un fel de hotărâre de condamnare a vreunui inculpat din acest dosar și nici vreo referire de răspundere pe parte civilă a vreunei persoane juridice care vine ca și comitent pentru inculpat în dosar. Deci instanța de judecată nu și-a exercitat rolul activ pentru minor atâta timp cât nu a găsit necesar tragerea la răspundere a vreuneia dintre părți.

Al doilea motiv este strâns legat de primul întrucât vizează faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra niciunui motiv de apel invocat de partea civilă. S-a invocat greșita aplicarea a art. 47 Cod penal și s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru omor din culpă aducând ca argument principal întregul material probator administrat în cauză, s-a solicitat reanalizarea punctuală a întregului material probator cu referințe, s-a solicitat răspunderea civilă a unității de pompieri, atât odată cu inculpatul ca și comitent cât și individual; s-a solicitat restituirea dosarului în vederea completării urmăririi penale. Instanța de apel nepronunțându-se asupra niciunuia dintre aceste motive acum instanța de recurs este în imposibilitate de a se pronunța cu privire la ele întrucât ne aflăm în două grade de jurisdicție diferite. Solicită casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Vrancea în conf. cu art. 38515lit. c cu referire la art. 385 pct. 10 Cod pr.penală.

Cu privire la al treilea motiv de recurs, solicită să se observe că, în ciuda faptului că prin sentința penală nr. 1955 din 22.12.2008 nu s-a găsit nici un vinovat pentru evenimentele în urma cărora partea vătămată a decedat, în cuprinsul sentinței Judecătoria Focșani face niște afirmații care nu numai că lovesc de nulitate actele de procedură făcute în cursul cercetării judecătorești ci și uimesc în sensul că se arată că " cauza producerii accidentului constă în nesemnalizarea gurii de canal în cauză atât de către administratorul drumului și orul de reabilitare cât și de neluarea măsurilor de siguranță de către organul de poliție ". Apreciază că instanța de judecată deși cunoștea vinovații producerii accidentului nu a procedat în conformitate cu prev. art. 287 Cod pr.penală și 337 raportat la 336 cu privire la extinderea procesului penal. Solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și în conformitate cu disp.art. 38515pct. 2 teza IV Cod pr.penală trimiterea dosarului la Judecătoria Focșani spre soluționare.

Apărătorul recurentului - inculpat, având cuvântul, apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală întrucât nu s-a observat că minorul a fost reprezentat de mama sa. Potrivit art. 155 alin.1 din Codul familiei, minorul care nu are capacitatea de exercițiu își exercită drepturile prin părinții săi. Mama minorului, reprezentându-l și pe minor a angajat un avocat; mai mult decât atât mama minorului s-a constituit parte civilă atât în numele ei cât și în numele minorului solicitând o pensie lunară de 600 lei. Arată că această cauză trenează pe rolul instanțelor de 8 ani și trimiterea spre rejudecare nu ar face decât să tergiverseze și mai mult soluționarea acestui dosar.

Solicită desființarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Vrancea în vederea rejudecării apelului.

Cu privire la recursul formulat de partea civilă solicită admiterea recursului.

Apărătorul recurentei - parte civilă, cu privire la recursul declarat de inculpat arată că practic cele două recursuri au motive comune.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că recursurile formulate sunt fondate în ceea ce privește solicitarea de casare a deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Vrancea. Apreciază că într-adevăr nu se impunea citarea ca parte civilă a minorului întrucât acesta nu avea capacitate de4 exercițiu și părintele său rămas în viață, în calitate de reprezentant, îi reprezenta drepturile sale procesuale.

Cu privire la extinderea procesului penal apreciază că aceasta este o cerere pe care o poate face Parchetul.

Solicită admiterea recursurilor formulate, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.

Recurentul - inculpat, în ultimul cuvânt, arată că acest proces durează din anul 2001 și consideră că toate instanțele care au dat soluții corecte și nu trebuie trimis dosarul spre rejudecare.

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 1955 din 21.12.2008 Judecătoria Focșania dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 178 Cod penal și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă, fiind obligată la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a fi hotărât astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul deținea funcția de subofițer inspector, cumulata cu cea de conducător auto pe autospeciala de intervenție, la grupul de pompieri al județului V, actualmente Inspectoratul pentru Situații de Urgenta

În seara zilei de 14.06.2001, acesta a intrat in serviciul ordonat in funcția de comandant garda intervenție, fiindu-i repartizata autospeciala de intervenție cu numarul 31-B-1858.

Conform fisei postului si atribuțiilor de serviciu, aceasta funcție presupunea inclusiv conducerea autospecialei pe drumurile publice in misiunile ordonate.

de intervenție erau garate la sediul central al grupului, fiind incărcate cu cca 9000 apa in cazanul principal amplasat in partea din spate a autovehiculului si cu 800 spumogen intr-un secundar.

A mai reținut instanța ca autospeciala pe care o avea inculpatul in primire nu era prevăzut cu dispozitivele metalice numite "sparge val", care se deterioraseră si nu au fost înlocuite, deși acest lucru a fost adus la cunoștință conducerii de către acesta, fără a se putea stabili data exacta in care acest dispozitiv s-a corodat. Aceste dispozitive aveau rolul de a diminua forța de izbire a apei si a preveni fenomenul de tangaj.

În seara zilei de 14.06.2001, in jurul orelor 22.30, inculpatul a primit ordin de la ofițerul de serviciu pentru unitate să se deplaseze cu două autospeciale de intervenție pentru stingerea unui incendiu la un imobil situate in com., jud.

În baza ordinului primit, inculpatul s-a urcat la volanul autospecialei amintita anterior, pe care a pus-o in mișcare pe următorul itinerar: str. -. - - str. - - - B-ul B, cu directia de deplasare catre com., jud.

În cabina autospecialei, la plecarea din unitate, s-au aflat alături de inculpat, martorii, si, împreuna constituind echipajul de intervenție.

În perioada anului 2001, in municipiul Focșani s-au efectuat lucrări de recondiționare a principalelor drumuri, inclusiv B-ul B, pe toată lungimea sa. Odată cu lucrările de asfaltare s-au efectuat lucrări de ridicare si reamenajare a gurilor de canal, pentru B-ul B, lucrarea fiind efectuata de SRL Focșani, reprezentata la acea vreme de directorul.

Pentru realizarea lucrărilor s-a închiriat contractul nr. 4085/21.02.2001 intre Primăria Focșani, in calitate de beneficiar si SC Com SRL, in calitate de or, instituindu-se o comisie formata din, (din partea Primăriei) si din partea societatii oare.

La data de 30.05.2001 s-a încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor privind aducerea la cota a capacelor si a gurilor de scurgere, conform graficului de lucrări, situate pe B-ul B, după intersecția cu str. - -, spre ieșire din mun. Focșani, procesul verbal vizând un număr de trei ridicare la cota a capacelor.

Terminarea lucrărilor in zona consfințea faptul ca din punct de vedere al beneficiarului si al, lucrările erau finalizate, urmând ca structura de beton, ce avea in componenta capacul din fonta, sa fie incorporata in lucrarea de asfaltare, grosimea stratului de asfalt fiind de cca 4 cm înălțime cu care structura betonata era ridicata de la nivelul caii de rulare.

S-a mai menționat ca odată cu recepția lucrărilor, au fost înlăturate si sistemele de avertizare cu privire la executarea acestor lucrări, zona fiind data spre traficul autovehiculelor.

din fonta si ramele metalice avea certificate de calitate, ele fiind achiziționate fie direct de către SRL, fie de către SRL, ultima fiind cea care efectua lucrări de ridicare si amenajare a gurilor de canal.

În seara zilei de 14.06.2001, in jurul orelor 22.00, agentul sef din cadrul politiei rutiere V, aflat in serviciul ordonat pe un autoturism Renault, a fost solicitat de Inspectoratul Județean V sa se deplaseze in zona B-ului B, in dreptul șantierului de construcții ANL, întrucât a fost semnalat un eveniment rutier soldat cu avarierea unui autoturism care a intrat cu intr-o gura de canal descoperita, ca urmare a spargerii capacului din fonta.

Agentul de politie s-a deplasat in zona indicata si a marcat ad-hoc gura de canal cu mai multe crengi de copac. De asemenea, a solicitat unor muncitori angajați ai Primăriei Focșani aducerea unui panou de semnalizare pentru a fi așezat înaintea gurii de canal.

La acel moment, inculpatul, la volanul autospecialei de intervenție se deplasa pe traseul indicat in condiții de ploaie si asfalt umed pe B-ul B, spre ieșirea din Focsani catre com. Golesti, ocazie cu care a observat succesiunea de guri de canal marcate corespunzător, amplasate pe sensul sau de deplasare, in condițiile in care lucrările nu erau finalizate.

Inculpatul a redus viteza de deplasare a autospecialei, ocolind zonele de lucrări din partea, iar dupa depasirea ultimului obstacol, a accelerat autospeciala, introducand schimbatorul de viteze in treapta a patra ce permitea atingerea unei viteze de cca 60 km/.

În momentul in care autospeciala a ajuns la cca 30 de locul unde gura de canal era decopertata, sesizând existenta canalului decopertat, a actionat brusc sistemul de frânare, situatie in care, datorita conditiilor de trafic, cu asfaltul umed si a lipsei spargatoarelor de val, masina a intrat in derapaj necontrolat si a schimbat directia de deplasare, a intrat intr-un usor balans si datorita fortei centrifuge, s-a rotit depasind centrul imaginar al soselei, in conditiile in care marcajele nu erau realizate, a intrat pe celalalt sens si s-a oprit in bordura trotuarului cu din partea, in timp ce din partea dreapta ridicase bordura.

În aceste imprejurari, autourismul condus de victima, care se deplasa dinspre Golesti spre centrul municipiului Focsani, initial dinspre axul imaginar al drumului s-a retras pe intai, insa autoturismul a lovit cu din partea dreapta bordura, si ca urmare a coliziunii s-a intors si s-a lovit cu partea de partea dreapta a autocisternei care s-a rasturnat peste autoturism.

S-a mai retinut ca pe sensul de mers catre Golesti, pe primul fir imaginar de langa bordura asfaltica nu se mai gaseau alte autoturisme, la o distanta mai de 10-15 in acestora fiind parcat autoturiosmul cu insemnele politiei, despre care agentul sef sustine ca avea sistemul de iluminare avertizare pornit, fapt confirmat de unii martori si infirmat de altii.

În urma rasturnării autospecialei, aceasta a strivit partea frontala a autoturismului, comprimând trupul victimei, aflata la volan si care a decedat.

Din raportul de constatare medico-legala a rezultat ca moartea partii vatamate a fost violenta si s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea toraco-abdominala prelungita.

În cauza s-au efectuat si o expertiza tehnica și un supliment de expertiza tehnica, ale caror concluzii au evidentiat faptul ca autospeciala, fara sa fie dotata cu "spargatoare de val" intra in tangaj (balans) si derapeaza necontrolat atat la viteza de 50 km/ cat si la viteza de 40 km/.

S-a mai retinut ca expertiza tehnica a evidentiat si faptul ca inculpatul putea incaleca gura de canal ce avea un diametru de 70 cm, in timp ce distanta dintre axele rotilor autospecialei era de 1,90.

Între existenta gurii de canal decopertata si accidentul soldat cu moartea victimei nu exista legatura cauzala, in conditiile in care obstacolul nu era de neinlaturat prin alte mijloace decat cel adoptat de inculpat.

rotilor si dispunerea lor nu permitea in nici un mod caderea in gura de canal a autospecialei.

Conform art. 178 alin. 2. pen. constituie infractiunea de ucidere din culpa "uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati".

Conform art. 47. pe. nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala al carui rezultat este consecinta unei imprejurari care nu poate fi prevazuta.

In cauza, deplasarea inculpatului pe autospeciala cu numarul 31-B-1858 se facea in cadrul executarii unei misiuni ordonate.

Inculpatul detinea functia de subofiter inspector, fiind cadru militar. In virtutea acerstei calitati, imprejurarea ca avea cunostinta ca autovehiculul nu avea in dotare spargatoarele antival este lipsita de relevanta, intrucat inculpatul nu putea refuza misiunea ordonata in virtutea calitatii de militar, in caz contrar facandu-se vinovat de comiterea infractiunii de insubordonare prev. de art. 334. pen.

Pe de alta parte, asa cum rezulta din probatoriile adminJ. in cauza, lipsa spargatoarelor de val era un fapt cunoscut atât la nivelul grupului de pompieri al judetului V, cat si la nivelul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, insa nerezolvarea cererii lor era determinate de lipsa fondurilor.

Pe de alta parte, autovehiculul condus de inculpatul aflat in misiune pentru stingerea incendiului nu avea nicio restrictie de viteza.

Conform art. 49 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966 care reglementa circulatia pe drumurile publice "Autovehiculele destinate stingerii incendiilor si autosalvarile aflate in actiune de interventie, precum si cele ale organelor Ministerului d e Interne si ale Ministerului Public aflate in misiune pot circula cu viteza impusa de necesitati, conducatorii acestor autovehicule avand obligatia sa ia toate masurile pentru prevenirea accidentelor".

Inculpatului nu i se poate imputa nicio culpa in legatura cu viteza de deplasare, deoarece legiuitorul nu i-a impus nicio restrictie, iar pentru retinerea infractiunii prev. de art. 178 alin. 2. pen. este nevoie de incalcarea unei reguli de circulatie stabilita printr-o norma legala.

Moartea victimei nu este rezultatul incalcarii vreunei reguli de circulatie de catre inculpate. Imprejurarea ca in urma expertizei s-a stabilit ca in conditiile in care autospeciala ar fi circulat cu o viteza sub 40 km/ daca s-ar fi actionat sistemul de franare, autospeciala nu ar mai fi intrat in derapaj, nu reprezintă un fapt culpabil pentru inculpat.

Asa cum am mai aratat, inculpatul nu avea o limita legala de viteza, iar pe de alta parte, acesta nu avea cum sa cunoasca concluziile ce au rezultat de abia in urma efectuarii experimentului de la urmarirea penala, respective ca masina nu va intra in derapaj doar daca se circula cu o viteza inferioara celei de 40 km/.

În cauza s-a stabilit, conform expertizei, ca autospeciala circula cu o viteza de 48 km/.

Desi executantul lucrarii si Primaria Focsani s-au aparat ca lucrarile erau fianalizate, prezentand procese verbale de receptie din data de 30.05.2001, in realitate livrarile nu erau finalizate, avandu-se in vedere urmatoarele:

Conform art. 4 alin. 2 din Regulamentul de apolicare a Decretului nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice, lucrarile care se executa in zona drumului public, precum si obstacolele producatoare de restrictii pentru circulatie trebuie sa fie semnalizate conform Instructiunilor elaborate de Ministerul d e Interne si Ministerul Transporturilor.

Conform art. 4 alin. 2 din acelasi Regulament, crearea de restrictii pe partea carosabila a drumurilor publice se face cu acordul prealabil al organelor de politie. de lucrari in partea carosabila a drumurilor publice au obligatia ca la terminarea lucrarilor sa aduca portiunea de drum respectiva la starea tehnica initiala, stare verificata si atestata de administratorul drumului si de organul de politie care a avizat executarea lucrarilor.

În cauza nu exista asemenea probe care sa ateste acordul prealabil al organului de politie ca lucrarea respectiva a fost verificata si atestata. De altfel, din probele adminJ. in cauza rezulta ca drumul nu era marcat cu linii despartitoare ale celor doua benzi de circulatie pentru fiecare sens, ca urma sa se toarne covorul asfaltic de uzura.

De asemenea, gura de canal descoperita avea un diametru de 0.70 cu suportul metallic si era la o inaltime de 4 cm de covorul asfaltic, fiind delimitat de o fundatie de beton in forma de patrat de 1.4.

Cauza producerii accidentului consta in nesemnalizarea gurii de canal in cauza, atat de catre administratorul drumului si orul lucrarilor de reabilitare, cat si neluarea masurilor de siguranta de catre organul de politie.

Asa cum rezulta din probatoriul administrat in cauza in perioada premergatoare producerii accidentului, in gura de canal decopertata mai avusesera loc doua accidente, in sensul ca doua masini mici intrasera in gura de canal. de politie fusese chemat tocmai pentru constatarea acestor accidente si care, asa cum rezulta din declaratiile martorilor audiati in faza de cercetare judecatoreasca, acesta a pus doar cateva crengi in gura de canal in sensul de mers, fara aos emnaliza, ocupandu-se de intocmirea proceselor verbale de constatare.

Conform art. 2 din Decretul 328/1966, raspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a securitati circulatiei pe drumurile publice revine organelor de politie, care indruma, supravegheaza si controleaza circulatia.

Toți ofiterii si subofiterii de politie sunt obligați sa intervina si sa ia masurile legale in cazurile in care constata incalcari ale normelor privind circulatia pe drumurile publice.

G de canal decopertata era insesizabila de catre participantii la trafic, ca dovada fiind cele doua accidente comise anterior accidentului in care a fost implicat inculpatul. G de canal nu putea fi nici "incalecata", deoarece, asa cum rezulta din raportul de expertiza, nu era amplasata pe mijlocul sensului sau de mers, fiind amplasata cu partea exterioara la 0.975 de linia imaginara a acostamentului sensului sau de mers si cu partea exterioara la o distanta de 1,95 de linia imaginara care delimiteaza cele doua sensuri de mers.

Pe partea dreapta a directiei sale de mers erau oprite mai multe autoturisme, precum si echipajul de politie, autospeciala putand intra in coliziune cu acestea, motiv pentru care nu putea sa "incalece" gura de canal si nici sa vireze la dreapta. nu putea sa vireze nici in partea, deoarece ar fi insemnat sa intre pe contrasens.

De asemenea, in jurul gurii de canal, pe partea carosabila erau crengi de copac care nu permiteau conducatorului auto sa observe cu exactitate dimensiunea gurii de canal, avand in vedere timpul scurt de doua secunde scurs din momentul in care conducatorul a observat gura de canal descoperita si momentul pana cand ajungea in apropierea ei.

Aceste aspecte rezulta din filele 2 si 3 din suplimentul raportului de expertiza.

Tot din raportul de expertiza rezulta ca gura de canal avea un diametru de 0,70, ca ea era incadrata intr-un cadru betonat cu o latime de 1,4, iar distanta dintre rotile interioare ale puntii era de 1,70, iar ale puntii spate de 1,44 si ca era o diferenta de nivel intre gura de canbal si restul soselei de 4 cm.

Conform art. 47. pe. nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala al carui rezultat este consecinta unei imprejurari care nu poate fi prevazuta.

Inculpatul nu a facut decat sa actioneze sistemul de franare, ceea ce ar fi facut orice sofer intr-o situatie identica.

de aceste motive, instanta a apreciat ca in cauza sunt întrunite conditiile prev. de art. 47. pen. inculpatul neputând prevedea aparitia unei guri de canal nesemnalizata corespunzator si ca masina va intra in derapaj in conditiile actionari sistemului de franare.

La termenul de judecata din 29.05.2008, partea vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 20.000 lei daune materiale reprezentand cheltuielile facute cu inmormantarea victimei si pomenile ulterioare, efortul depus pentru gasirea unui loc de munca, plata unei prestatii de 600 lei lunar intretinere pentru minorul, precum si 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În ce priveste pretentiile civile, s-a constatat că acestea urmează a fi respinse, întrucât, asa cum rezulta din analiza materialului probator administrat in cauza, nu sunt întrunite conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv inculpatul sa fi savârsit o fapta penala, sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si rezultatul pagubitor, sa existe vinovatie.

În pronunțarea acestei soluții instanța de fond a invocat probele pe care le-a interpretat în sensul susținerii soluției pronunțate.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și partea civilă.

În motivele de apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșania susținut că sentința este nelegală și netemeinică atât în ce privește achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 al.1,2 Cod penal întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei - cazul fortuit, cât și în ce privește respingerea acțiunii civile promovate de partea civilă.

A indicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani principalele condiții din doctrina jurisprudenței Dreptului penal privind existența cazului fortuit, raportate la comportamentul inculpatului în desfășurarea evenimentelor, interpretarea și aplicarea legislației în vigoare privind circulația pe drumurile publice evidențiind aspectele probate în cursul cercetării judecătorești asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat în totalitate interpretându-le eronat și parțial.

În concluziile motivelor de apel s-a susținut că nevinovăția inculpatului îmbracă forma de culpă cu prevedere deoarece nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acțiunilor sale deși potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data producerii accidentului trebuia să-l prevadă și putea să-l prevadă dacă ar fi condus cu atenția cuvenită proprie unui conducător auto.

În motivele de apel în calitate de parte civilă a considerat sentința netemeinică și nelegală, a solicitat desființarea acesteia în sensul condamnării inculpatului și a obligării la despăgubiri civile, a solicitat o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt cât și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. De asemenea a solicitat restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și începerea urmăririi penale împotriva lui acesta alături de Unitatea de Pompieri și de făcându-se vinovat de comiterea infracțiunii prev.de art.178 Cod penal.

La aceste motive partea civilă a depus la dosar note scrise privind considerente și observații asupra întregului dosar penal, motive pe care le-a completat ulterior solicitând:

-extinderea procesului penal cu privire la în temeiul art.337 Cod procedură penală deoarece se face vinovat de comiterea infracțiunii prev.de art.249 al.2 cod penal,neglijență în serviciu" -acesta nerespectând disp.art.2 din Decretul nr.328/1966 privind intervenția agenților de poliție în cazurile în care se constată încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice; acesta nu a aplicat dispozițiile art.10 și art.2 din Decretul nr.328/1966 privind poziționarea mașinii de poliție cu semnalele luminoase aprinse, cu cel puțin 20 de metri înainte de gura de canal - în acest sens ar fi trebuit să cheme o unitate de Poliție care să se ocupe de cele două mașini avariate și, ar fi trebuit să devieze circulația cu paleta reflectorizantă pentru desfășurarea în siguranță a circulației. De asemenea agentul de poliție nu a contactat organele abilitate ale Primăriei Focșani care să procedeze la semnalizarea corespunzătoare a gurii de canal apelând superficial la serviciile a două persoane care măturau strada. - că instanța de fond a constatat vinovăția agentului de poliție însă s-a rezumat doar la emiterea unor păreri fără să folosească vreun mijloc procedural pentru a-și concretiza opinia. În funcție de poziția procurorului de ședință instanța de apel trebuie să pronunțe o încheiere prin care să rețină spre judecare sau să trimită cauza pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta de comitere căruia este acuzat agentul de Poliție.

-în completarea la motivele de apel a solicitat pe lângă raportul comitent/prepus dintre Unitatea de Pompieri și inculpatul constatarea existenței unui concurs de culpe. Deoarece Unitatea de Pompieri se face vinovată atât individual cât și în concurs cu inculpatul de producerea accidentului din 14.06.2001 soldat cu decesul victimei să fie extins procesul penal în temeiul art.337 cod procedură penală și față de Unitatea de Pompieri.

Deși nu a declarat apel Inspectoratul pentru Situații de Urgență reprezentat prin colonel inginer și lt.colonel jurist ca intimați parte responsabilă civilmente au depus la dosar note scrise denumite,Întâmpinare" solicitând respingerea ca neîntemeiate a apelurilor declarate în cauză pe latură civilă și menținerea sentinței penale nr.1955 din 22.12.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani ca temeinică și legală.

Prin decizia penală nr. 100 din 25.03.2009 Tribunalul Vranceaa admis apelurile declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și partea civilă, desființând hotărârea apelată și trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea soluției date instanța de apel, după ce se referă la situația de fapt și etapele procesuale prin care a trecut cauza, făcând referire și la probele dosarului, reține în concret următoarele:

Din considerentele sentinței rezultă că instanța s-a preocupat preponderent să stabilească comportamentul inculpatului față de acuzațiile aduse omițând esențialul: evenimentele au avut drept consecință decesul lui tatăl minorului și soțul lui.

Pe întreg parcursul cercetărilor a beneficiat de asistență juridică, a depus în acest sens note scrise din care rezultă preocuparea pentru obligarea inculpatului la despăgubiri în majoritate pentru traumele emoționale și morale personale și pentru cheltuielile ulterioare decesului constituindu-se parte civilă în nume propriu.

Însă din actele depuse rezultă că prin,Hotărârea nr.692/2006 Consiliul Județean V-Comisia pentru protecția copilului a constatat că se încadrează în categoria minorilor cu handicap grav pentru care ocrotirea și protecția oferite de mamă ca singur părinte sunt insuficiente. Copilul are drepturi proprii, prevăzute de Constituția și legi speciale- Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului- iar drepturile sale diferă de drepturile lui,iar din lucrările dosarului, nu rezultă cu certitudine că acestea se referă numai la o diferență de pensie pentru întreținere.

Instanța de fond a omis să constate că minorul este parte civilă, are propriile sale drepturi și interese în cauză, că acestea prin lege sunt prioritare și prin neasigurarea unei asistențe juridice calificate drepturile sale au fost încălcate. În niciuna dintre delegațiile de asistență juridică depuse la nu s-a consemnat și numele minorului alături de mama sa sau că aceasta îl reprezintă în totalitate și pe minor.

Din aceste motive dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal au fost încălcate minorul nefiind citat ca parte civilă în cauză și nebeneficiind de asistență juridică devenită necesară datorită vârstei și stării sale de sănătate.

Analizând conținutul motivelor de apel scrise depuse de apărătorul lui, rezultă, că aceasta a formulat critici și a solicitat reanalizarea cauzei, în principal, privind latura penală, concluziile și soluția stabilită de instanța de fond fiind netemeinice și nelegale, bazate pe o apreciere eronată a materialului probator și a interpretării eronate a cadrului legal aplicabil cauzei. a solicitat restituirea cauzei la Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani și începerea urmării penale împotriva lui. Pentru ca procesul penal să fie echitabil, se impune ca aceste cereri să fie discutate în contradictoriu față de toate părțile din proces, cerință ce nu poate fi asigurată decât și prin introducerea în cauză și citarea ca parte a minorului precum și asigurarea pentru acesta a unei asistențe juridice specializate.

Din aceste motive, Tribunalul a constatat că dispozițiile art.287 și următoarele din Codul d e procedură penală privind desfășurarea procesului penal au fost încălcate, sentința a fost desființată pentru nelegalitate -cu referire la nulitatea prev.de art.197 pct.1 Cod procedură penală,urmând ca, în temeiul art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Ca instanță de control, Tribunalul Vrancea, prin hotărârea dată, face instanței de fond recomandările ce se impun în rejudecarea cauzei urmare desființării acesteia pe motive de netemeinicie și nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri dată de instanța de apel, în termenul prevăzut de lege, atât inculpatul cât și partea civilă au declarat recurs.

Inculpatul, prin motivele de recurs, critică hotărârea instanței de apel întrucât aceasta în mod nelegal a desființat sentința primei instanțe și trimis-o spre rejudecare.

Deasemeni susține că minorul atât în faza de urmărire penală cât și în instanță nu a fost citat încălcându-se drepturile și interesele sale și prin neasigurarea unei asistențe juridice adecvate și că în mod nelegal s-a desființat și s-a trimis cauza spre rejudecare în loc să fie soluționată pe fond.

Se solicită ca în recurs hotărârea dată în apel să fie casată și trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Partea civilă, prin motivele de recurs, critică hotărârea dată de instanța de apel pentru că aceasta nu s-a pronunțat asupra niciunuia din motivele invocate și nu și-a exercitat rolul activ pentru minor, precizând că s-a constituit parte civilă și a solicitat și plata unei prestații lunare de 600 lei pentru minor.

Recursurile declarate de partea civilă și de către inculpat sunt fondate.

Din verificarea hotărârii dată de instanța de apel și analiza ansamblului probator, Curtea constată că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală.

La termenul din 29.05.2008 partea civilă, la instanța de fond (fila 82) s-a constituit parte civilă solicitând daune materiale și daune morale dar și o prestație lunară de întreținere pentru minorul născut la data de 26.06.2000.

Se constată că la data constituirii de parte civilă inclusiv în drepturile minorului, acesta nu avea capacitatea de exercițiu iar mama sa, în virtutea disp.art. 105 alin.1 din codul familiei avea dreptul și îndatorirea să-l reprezinte pe minor, făcând dovada în acest sens cu actele existente la dosar și cu alte înscrisuri ce au fost depuse odată cu cererea de constituire de parte civilă, atât pentru ea cât și pentru minor.

În aceste condiții, atâta timp cât minorul era sub vârsta de 14 ani, drepturile sale nu au fost încălcate în nici un fel și nu se impune citarea sa separată alături de întreținătorul său legal, mama sa, situație care ar fi fost pertinentă și legală în situația când minorul ar fi depășit vârsta de 14 ani ( art. 105 alin. 2 din Codul familiei ).

-se disp.art. 197 pct. 1 Cod pr.penală și desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea spre rejudecare, soluția apare în acest context ca fiind netemeinică și nelegală.

Pe de altă parte se constată că partea civilă și-a invocat drepturile sale și ale minorului în deplină cunoștință de cauză, aceasta fiind responsabilă pe deplin pentru toate actele sale care concordă cu realitatea, așa încât nu se poate afirma că cererile formulate ar fi viciate în vreun fel și ar avea efecte negative asupra drepturilor minorului ce-l are în întreținere, așa încât să fie nevoie de intervenția autorităților ce veghează la promovarea drepturilor copilului și protecția acestuia.

Mai mult, se constată că partea civilă are angajată asistență juridică de specialitate.

Prin invocarea disp.art. 197 alin.1 Cod pr. penală instanța de apel nu a mai avut în vedere disp.art. 371, 373 și 378 alin. 21și 3 Cod pr. penală.

Față de4 aceste considerente, având în vedere și disp.art. 38515pct. 2 lit. c Cod p0r.penală urmează a se admite atât recursul declarat de inculpat cât și recursul declarat de partea civilă.

În rejudecare, se va casa hotărârea recurată și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății în hotărârea apelată de părțile implicate, cu respectarea dispozițiilor ce reglementează judecarea apelului, respectiv cele prevăzute de art. 378 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursurile declarate de inculpatul (fiul lui - și, născut la data de 21.02.1966 în com. jud.I, CNP - -) domiciliat în Focșani,-,. 20, jud.V și de partea civilă, domiciliată în Focșani,-, - 60,. 50, jud.V, împotriva deciziei penale nr. 100 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea ( sentința penală nr.1955 din 22.12.2008 a Judecătoriei Focșani ).

Casează decizia penală nr. 100/25.03.2009 a Tribunalului Vrancea și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red.Av./30.11.2009

Tehnored./2 ex.

Jud.fond:

Jud.apel: -

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 727/2009. Curtea de Apel Galati