Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 729/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 729/R/2008
Ședința publică din 9 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan
JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Maria
Președintele Curții de APEL CLUJ
: -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către partea responsabilă civilmente SC SRL, împotriva deciziei penale nr. 306/A/03.11.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev.și ped.de art.178 alin.1,2 și 5.penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică,la prima strigare, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, reprezentantul părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, consilier juridic cu delegație la dosar și partea civilă, lipsă fiind inculpatul, părțile civile, Regia Autonomă de Transport C N, părțile responsabile civilmente SC SRL și garantul SC - Sucursala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, consilier juridic, învederează instanței că în data de 3 decembrie 2008 studiat dosarul și atunci nu erau depuse motivele de recurs ale părții responsabile civilmente SC SRL ori acum sunt înregistrate la dosar. Pentru a le putea studia solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Reprezentantul Parchetului nu se opune amânării cauzei din acest motiv.
Instanța, deliberând, înmânează reprezentantului părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei o copie de pe motivele de recurs urmând a se relua cauza la a doua strigare după ce acestea vor fi studiate.
La a doua strigare, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, reprezentantul părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, consilier juridic cu delegație la dosar și partea civilă, lipsă fiind inculpatul, părțile civile, Regia Autonomă de Transport C N, părțile responsabile civilmente SC SRL și garantul SC - Sucursala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebată fiind, partea civilă arată că solicită cheltuieli de deplasare care au fost efectuate cu ocazia prezentării la acest termen de judecată în cuantum de 20 lei menționând că vine din localitatea.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de apel nr.306/2008. Cu onorar din.
Reprezentantul Parchetului, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de apel apreciind că în mod corect instanța de apel a majorat pretențiile civile, prima instanță neacordând în întregime sumele solicitate și dovedite.
CURTEA
Prin sentința penală nr.34/17.01.2008 a Judecătoriei Cluj -N a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 10.01.1976 in M jud. C, cetățean român, studii 8 clase + școală profesională, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in M- A jud. C, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 178 alin, 1, 2 și 5.penal la o pedeapsă de: 3 (trei) ani închisoare;
- în temeiul art.71 alin.2 penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art, 64 lit.a și b pen. ca și pedepse accesorii pe durata stabilită in art.71 alin.2 penal;
- în baza art.81 penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit in condițiile art.82 penal iar in temeiul art.71 alin.5 penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii;
- în baza art.359 proc. penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor;
- s-a admis în parte acțiunea civilă formulată in cauză de partea civilă NAȚIONAL DE A TRANSILVANIEI cu sediul în C-N,-, jud. C și in temeiul art.14 proc.penală rap. la art.346 proc.penală combinat cu art.998 și 999.civil și art.1000 alin.3 civil a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SRL, cu sediul în M str. - nr.11, jud. C, la plata sumei de 22.579 ron cu titlu de despăgubiri materiale cauzate imobilului in urma producerii accidentului și s-au respins restul pretențiilor civile solicitate ca neîntemeiate;
- s-a admis acțiunea civilă formulată in cauză de partea civilă - C-N cu sediul în C-N,--130, jud. C și în temeiul art.14 proc.penală rap. la art.346 proc.penală combinat cu art.998, 999 și art.1000 alin.3 civil a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL, cu sediul indicat mai sus la plata sumei de 11493 ron cu titlu de pretenții civile;
- s-au admis acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile și, domiciliați în C-N-,.12, jud. C și a părții civile domiciliată în C-N-,.284, jud. C și in temeiul art.14 proc.penală rap. la art.346 proc.penală combinat cu art.998, 999, 1000 alin.3 Ccivil a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata sumei de 10.000 ron către părțile civile și și a sumei de 5000 ron către partea civilă cu titlu de daune morale;
- s-a constatat că partea vătămată SC Producție Desfacere prin lichidator SC SRL din C-N-, jud. C, nu a formulat acțiune civilă în cauză;
- a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă, domiciliată în C-N-,.35, jud. C, ca neîntemeiată;
- s-a constatat calitatea de asigurător a SC Asigurări SA, prezenta hotărâre fiindu-i opozabilă în limita plafonului stabilit potrivit asigurării obligatorii de răspundere civilă auto aferent anului 2003, stabilit prin Ordinul emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
- în temeiul art. 191 al.l și 3.proc.penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 ron;
- conform art.189 proc.penală onorarul av.oficiu în sumă de 100 lei s-a avansat din d-lui av. pentru inculpat și suma de 240 ron s-a avansat din d-nei av. respectiv 80 ron pentru fiecare din cele trei părți civile, și;
- în baza art.193 alin.l și 4.proc.penală rap. la art.191 alin. 1 și 3.proc.penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei în sumă de 1700 ron reprezentând contravaloarea expertizei tehnice și s-au respins restul cheltuielilor solicitate ca nedovedite.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul a fost angajat în calitate de conducător auto, în baza unui contract individual de muncă la SC SRL C - societate comercială care avea sediul in orașul În această calitate, inculpatul a fost însărcinat să transporte din Portul C in mun. C-N la SC SRL C granule pentru pietre de polizor, fapt care urma să se realizeze cu autotrenul marca cu nr. de înmatriculare - și care tracta remorca cu nr. de înmatriculare -.
La data de 16.01.2003, în jurul orelor 00,15 inculpatul conducea autotrenul amintit mai sus, având încărcătură de aproximativ 20 de tone pe str. - - din mun. C-N dinspre com. înspre centru, în cabina autotrenului fiind ca și pasager partea vătămată. Inculpatul a început să coboare "Dealul lui", după o succesiune de curbe periculoase, continuându-și deplasarea spre centrul mun. C-N, cu toate că exista indicator prin care autovehiculele de mare tonaj erau obligate să vireze pe str. - Ziua. Ajuns în zona imobilului cu nr.113 inculpatul a constatat inexistența sistemului de frânare, astfel că deși a acționat frâna de motor nu a mai putut controla volanul autotrenului, care a intrat in coliziune cu microbuzul cu nr. de înmatriculare - la volanul căruia se afla martorul și care rula pe același sens de deplasare cu autotrenul inculpatului cu viteză redusă și care a fost răsucit, rămânând orientat cu fața înspre imobilul cu nr.113.
În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, inculpatul a pierdut controlul direcției autotrenului, motiv pentru care acesta a părăsit prin dreapta partea carosabilă și a intrat în plin in imobilul cu nr.111 aparținând Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Totodată, ca urmare a vitezei pe care a avut-o, autotrenul a acroșat și stâlpii de beton ai gardului care împrejmuia imobilul cu nr. 113, precum și ai gardului care împrejmuia imobilul cu nr.111.
Ca urmare a evenimentului rutier, autotractorul a rămas proptit in zidul imobilului cu nr.111, cabina răsucindu-se la 180 față de poziția inițială de deplasare, respectiv cu partea din față răsucită spre înapoi raportat la direcția sa inițială și spre șasiul autotractorului care a rămas imobilizat mai sus in partea de beton a gardului, ce separă proprietățile imobilelor de la nr.111A și 113. Totodată, semiremorca a rămas orientată cu partea de tractare proptită in imobilul cu nr.111, iar încărcătura cu saci care cântăreau fiecare câte 25 kg. a fost proiectată din semiremorcă prin ferestrele și zidurile aceluiași imobil, respectiv în interiorul acestuia, acoperind spațiul camerei destinat agenților de pază, precum și al încăperii situată imediat în spatele camerei de pază.
Astfel, în urma impactului clădirea aparținând Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei a fost parțial distrusă, dărâmându-se peste victimele, în vârstă de 27 de ani - paznic la instituția amintită și, în vârstă de 16 ani, care au decedat pe loc. De asemenea, în urma incidentului a suferit leziuni corporale și partea vătămată, precum și inculpatul.
Din raportul de constatare medico-legală nr.230/III/32 din 12.03.2003 al C rezultă că moartea numitului a fost violentă, ea datorându-se asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo-bronșic consecutiv traumatismului cranio-cerebral cu fractură craniană, în cadrul unui politraumatism. De asemenea, rezultă că leziunile s-au putut produce prin comprimarea victimei între două planuri dure, respectiv între zidul clădirii și podea.
Din raportul de constatare medico-legală nr.228/M/31 din 02.04.2003 al C rezultă că moartea numitei a fost violentă, ea datorându-se asfixiei mecanice prin compresiune toracică. De asemenea, rezultă că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure propulsate în momentul accidentului, prim impactul vehiculului cu pereții clădirii.
Din raportul de constatare medico-legală nr.628/11/b/24 din 10.02.2003 al C rezultă că partea vătămată a suferit leziuni corporale constând in comă gr.I/II, hematom periorbital dr. contuzie toraco-abdominală, contuzie bazin cu fractura ramurilor ilio și ischiopubiene bilateral. În concluziile raportului medico-legal rezultă că leziunile corporale s-au putut produce in cadrul unui accident rutier și că au necesitat spre vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale.
În urma incidentului a suferit leziuni corporale și inculpatul, constând în, comă gr.II/III, multiple fracturi costale și fractură temporoparietală stg. În urma incidentului, conducătorul microbuzului - martorul nu a suferit leziuni corporale.
Cu ocazia cercetării locului faptei s-a stabilit că pe sectorul de drum unde a avut loc incidentul rutier, circulația se desfășoară pe două sensuri, locul evenimentului rutier fiind situat pe sensul de mers spre, după intersecția cu str. -, pe o porțiune în, imediat după o succesiune de curbe deosebit de periculoase, semnalizate regulamentar. De asemenea, cu ocazia verificării locului faptei, s-a stabilit că locul incidentului este situat într-o curbă periculoasă, după o succesiune de astfel de curbe alternative la dreapta și la stânga semnalizate regulamentar. În momentul producerii accidentului, suprafața părții carosabile era umedă.
Din procesul-verbal de cercetare a locului faptei rezultă că din direcția loc., jud. C, pe sensul de coborâre spre mun. C-N există montate indicatoare de atenționare și de obligare a conducătorilor auto de a conduce cu viteză redusă și de a utiliza frâna de motor, cu viteze maxime admise de până la 30 km/ pentru autocamioane. De asemenea, din conținutul aceluiași script rezultă că pe str. - -, respectiv pe sensul de deplasare al inculpatului, înainte de intersecția cu str. - Ziua este montat un indicator care obligă autocamioanele să ocolească zona centrală a municipiului pe această stradă. Totodată, în procesul-verbal s-a menționat că înainte de intersecția cu str. - există același tip de indicator care deviază autocamioanele pe str. -; iar după intersecție există montat un indicator, care interzice accesul autovehiculelor cu o greutate mai mare de 1,75 tone pe fiecare axă. Pe sectorul de drum pe care a avut loc incidentul rutier au mai fost identificate indicatoare care impun restricții in sarcina conducătorilor auto, respectiv limitare a vitezei la 50 km/ pentru autoturisme și la 40 km/ pentru autobuze; precum și indicatorul "drum alunecos".
Organele de poliție sosite la fața locului au constatat că de la roțile semiremorcii tractate de autotren emana un puternic miros de ferodou încins - specific unei frânări excesive anterioare, iar jantele acesteia erau fierbinți. Totodată, organele de poliție au testat gradul de încălzire al jantelor și tamburilor, aruncând zăpadă pe acestea rezultatul fiind faptul că zăpadă s-a evaporat imediat, suprafața testată rămânând uscată.
Cu ocazia măsurătorilor efectuate la fața locului s-a constatat că lățimea părții carosabile în zona amintită este de 13. iar la stâlpul situat în dreptul imobilului cu nr.113 și până la dreaptă spate a microbuzului s-a măsurat o distanță de 12,20. În urma măsurătorilor s-a stabilit că de la stânga față a microbuzului, până la stânga spate a ultimei axe a semiremorcii, s-a măsurat paralel cu axul drumului distanța de 19,3; iar de la aceasta și până la a părții carosabile dinspre imobilul 111 s-au măsurat 9. Totodată, s-a stabilit că de la stânga spate a sașiului autotractorului la aceeași a părții carosabile, s-au măsurat 7, iar de la din față a acestuia s-a măsurat distanța de 8.
Organele de cercetare penală au constatat că a fost distrus parapetul de protecție elastic pe o distanță de 9 pe partea dreaptă a direcției inițiale de deplasare a ansamblului de vehicule, iar gardul din plasă de sârmă sprijinit pe stâlpi de beton ai imobilului de la nr. 113 fost distrus pe o distanță de 14,8, iar cel de la imobilul cu nr.111A pe o distanță de 7. Organele de poliție au stabilit și că a fost afectat gardul care separă proprietățile cu nr.111 și 111A pe o lungime de 6, precum și încăperile imobilului cu nr. 111 din partea de sud și est, precum și instalațiile de alimentare cu energie electrică, apă și gaze naturale ale aceluiași imobil.
În urma examinării microbuzului implicat în accident s-a constatat că acesta a fost avariat în proporție de 45%, iar autotractorul a fost avariat in proporție de 95%, în timp ce semiremorca în proporție de 75 %.
La fața locului au fost identificați martorii oculari, și. Din declarațiile celor trei martori rezultă că impactul dintre ansamblul de vehicule condus de către inculpat și microbuz a avut loc pe str. - - în dreptul imobilului cu nr.113, respectiv după intersecția cu str. -. Mai mult, martorul a precizat că se deplasa cu autoturismul marca 1310 pe sensul de deplasare opus celui a inculpatului, când la un moment dat in zona ultimei curbe, înainte de intersecția străzilor - - cu -, raportat la sensul sau de deplasare, a văzut autotrenul condus de inculpat care cobora cu viteză mare, având deja remorca in derapare, pe sensul pe care se afla el. Martorul a afirmat că a tras puternic de volan dreapta, urcându-se pe bordura trotuarului și reușind astfel să evite coliziunea cu semiremorca.
Martorul a afirmat că la data incidentului rutier se deplasa cu autoturismul marca Ford Orion pe str. - -, dinspre C-N spre T; când la un moment dat ajuns in dreptul benzinăriei a văzut tirul condus de către inculpat care semnaliza cu farurile, alternând faza scurtă cu faza lungă și coborând cu viteză.
Partea vătămată a arătat că înainte de producerea incidentului ultima oprire pe care a făcut-o inculpatul a fost in mun. T unde au stat aproximativ 30-40 de minute, după care în jurul orelor 00,00 au pornit înspre C- Partea vătămată a menționat că la un moment dat, după ce au început să coboare "Dealul lui", inculpatul i-a spus că nu poate să oprească autotrenul, cu toate că era într-o treaptă inferioară de viteză. Din declarația părții vătămate rezultă că motorul era foarte turat, iar inculpatul a început să semnalizeze cu farurile faptul că are probleme. Mai mult, partea vătămată a afirmat că până în zona respectivă nu au avut probleme și că inculpatul a semnalizat împrejurarea că nu mai poate să oprească autovehiculul într-o zonă în care era montat indicatorul cu o înclinație de 1.
Inculpatul s-a deplasat pe ruta M-C-N ținând legătura telefonic cu reprezentantul firmei beneficiare SC "" SRL, căruia i-a spus că nu cunoaște orașul C-N și că va înnopta la sora sa în loc. T, urmând să se întâlnească cu acesta în dimineața zilei de 16.01.2003, la orele 7,30, în stație "" de pe str. - - pentru a fi ghidat prin oraș.
Cu ocazia declarației olografe inculpatul a declarat că înainte de a pomi în cursa spre C-N a efectuat o verificare a calităților tehnice ale ansamblului de vehicule, neconstatând nici o problemă. L-a rugat pe numitul să-1 însoțească în cursă. A declarat că a discutat cu reprezentantul firmei beneficiare a mărfii și s-au pus de acord să se întâlnească în dimineața zilei de 16.01.2005 la o stație de aflată la intrarea în C-N, întrucât nu cunoștea orașul și nu știa unde se afla sediul firmei. În continuare inculpatul a susținut ca in jurul orelor 00,05-00,10 început să coboare Dealul lui, ansamblul de vehicule fiind în treapta a doua de viteză, fără a sesiza vreo problemă tehnică, după care nu-și mai amintește derularea ulterioară a evenimentelor, doar că sistemul de frânare a devenit ineficient, însă nu poate preciza dacă acest lucru s-a întâmplat înainte de a întra in mun. C-N sau după ce a intrat.
Cu ocazia audierii în calitate de învinuit acesta și-a menținut cele declarate inițial, susținând că nu a oprit în noaptea de 15/16.01.2005 în T la sora sa întrucât îi era frică să nu-i dispară motorina din rezervor și și-a continuat deplasarea spre C- Inculpatul a susținut în continuare că a început coborârea lui cu o viteză de 30- 40 km/, ansamblul de vehicule fiind în treapta a II-a de viteză, și apăsa din când in când pedala de frână pentru a reduce viteza, deși în zonă sunt amplasate indicatoare pentru folosirea frânei de motor. Deși inițial susținuse că nu-și mai aduce aminte zona in care sistemul de frânare a devenit ineficient, inculpatul a declarat că a realizat că pedala de frână nu mai are aceeași eficiență in momentul in care s-a angajat într-o curbă la dreapta, " ". A continuat să apese pedala de frână (frâna de serviciu) și i-a spus numitului că nu mai are frâne. A susținut că a început să semnalizeze cu farurile autoturismele ce rulau în fața sa și din sens opus, a deschis geamul portierei și striga la persoanele aflate pe drum că a rămas fără frâne, după care nu-și mai aduce aminte ce s-a întâmplat.
Inculpatul a arătat în declarația dată la 21.01.2005 și cea dată în fața instanței că la data de 13.01.2003 a primit un telefon de la reprezentantul firmei al cărui angajat era, respectiv de la numitul și care i-a spus că urmează să efectueze un transport din Portul C până în mun. C- Inculpatul a precizat că efectuase "în mare" verificarea tehnică obișnuită a ansamblului de vehicule, după care având asupra sa actele autotrenului a pornit în cursă împreună cu partea vătămată. Din depoziția inculpatului rezultă că ajuns în zona "Dealul lui" s-a deplasat cu o viteză de aproximativ 30- 40 km/, iar la coborâre a apăsat din când în când pedala de frână pentru a reduce viteza, însă după ce a trecut de "curba morții" a constatat că pedala de frână nu mai avea aceeași eficiență. Cu toate acestea, inculpatul a arătat că și-a continuat deplasarea, fără să încerce pe moment să scoată vehiculul în afara carosabilului, iar după o scurtă distanță a constatat că frâna a devenit ineficientă, motiv pentru care ajuns deja în mun. C-N, a pierdut controlul volanului și a intrat în imobilul amintit mai sus. Inculpatul a mai menționat că nu își amintește cât timp a rulat fără frâne și nici ce distanță a parcurs.
Martorul ocular a declarat că în jurul orelor 00.20 conducea autoturismul marca Ford Orion nr. de înmatriculare -521 pe str. - - din direcția C-N spre Când a ajuns în dreptul stației de pe str. - - a văzut pe sensul opus de circulație, venind dinspre loc. un care semnaliza cu farurile alterând faza scurtă cu faza lungă și care avea viteză. După ce a trecut pe lângă tirul respectiv a simțit un miros puternic de ferodou. A realizat că se va produce un accident și s-a întors spre centrul mun. C-N, iar în prima curbă după intersecția str. - - cu str. - a văzut tirul intrat într-un imobil de pe a drumului.
Martorul, care se deplasa cu mașina proprietate personală marca nr. de înmatriculare - pe str. - - dinspre centru spre str. - pe de lângă trotuar, a declarat că în momentul in care a ajuns în zona ultimei curbe înainte de intersecția cu str. - a văzut tirul condus de inculpat care avea viteză și care avea remorca în derapare pe sensul său de deplasare. Martorul a susținut că tirul avea farurile stinse, iar pentru a-l evita s-a urcat pe bordura trotuarului cu mașina. Prin oglinda retrovizoare a văzut cum inculpatul a acroșat cu partea din spate a ansamblului de vehicule microbuzul condus de numitul, după care a ieșit de pe carosabil și a căzut într-o curte.
Numitul, conducătorul microbuzului acroșat de, a declarat că tirul rula fără a avea în funcțiune luminile de poziție sau farurile și fără a avertiza prin claxon.
În cursul urmăririi penale a fost audiat numitul - reprezentantul SC SRL C care a arătat că a achiziționat ansamblul de vehicule implicat în incident de la SC SRL C, la data de 30.12.2002 conform facturii fiscale nr.- depusă Ia fila 43 dosar. Susnumitul a menționat că vehiculul era în stare bună de funcționare, fiind asigurat de reprezentanții SC SRL că nu prezintă probleme și că la data la care a primit comanda de transport de la firma din C-N el nu se afla în C, astfel că i-a cerut inculpatului să efectueze transportul respectiv. Totodată, susnumitul a precizat că înainte de fiecare cursă se făcea o verificare a mașinilor transportate de către șoferi, astfel că nu și-a pus problema că ar putea ca ansamblul de vehicule menționat mai sus să prezinte defecțiuni tehnice, întrucât pe de o parte șoferul ar fi trebuit să nu plece în cursă iar pe de altă parte până la data respectivă nu au fost probleme cu vehiculul amintit.
Verificarea depoziției acestui martor în fața instanței nu a mai fost posibilă din motive obiective, martorul fiind în nenumărate rânduri citat iar din procesele-verbale încheiate privind executarea mandatelor de aducere a reieșit că acesta nu mai locuiește la acea adresa, sens în care instanța a făcut aplicarea prevederilor art.327 dând C.P.P. citire declarațiilor date de martor în urmărire penală și care sunt avute în vedere la soluționarea cauzei.
Martorii A, audiați în calitate de martori au relatat aspecte și împrejurări legate de plecarea în cursă a inculpatului precum și cu privire la locul unde urma să aibă loc întâlnirea pentru a preda marfa, necunoscând elemente care să fie legate strict de modul de producere a accidentului rutier.
La o zi după producerea incidentului, respectiv la 15.01.2003 a fost întocmită o verificare tehnică de către expert tehnic, care a constatat că starea anvelopelor de la autotractor și de pe remorcă a fost necorespunzătoare. Din scriptul depus la filele 29-30 dosar rezultă că din analiza copiei xerox a diagramei tahograf incidentul rutier a avut loc la ora 00,15 și că anterior producerii impactului autovehiculul a rulat cu o viteză cuprinsă intre 32 km/ și 58 km/ fără oprire, însă deplasându-se cu o viteză de până la 80km/h pe o distanță cuprinsă intre 2,5- 3 km înainte de producerea incidentului.
Din anexa certificatului de înmatriculare a autotractorului rezultă că verificarea tehnică, expirase la data de 28.12.2002, însă din anexa certificatului de înmatriculare a semiremorcii rezultă că pentru aceasta verificarea tehnică era valabilă.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice în specialitatea accidente de trafic la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C, concluzionându-se de către expert că "accidentul s-a produs din cauza nepăstrării controlului asupra vitezei de către numitul, datorită ineficacității sistemului de frânare, survenită in urma acționărilor repetate și a neutilizării corespunzătoare a frânei de motor, în momentul accidentului viteza autotrenului rutier fiind de cca.80 km/h", a se vedea fila nr.65-78. În susținerea acestei concluzii s-a arătat că "sistemul frânei de motor are rolul de a menține constantă viteza autovehiculului la coborârea unor pante lungi fără utilizarea îndelungată a frânelor, contribuind la micșorarea uzurii frânei principale.utilizarea unei trepte de viteză corespunzătoare, alături de instalația frânei de motor ar fi permis coborârea pantei in discuție (cca. 7 km și o înclinație de 10%) fără utilizarea frânei de serviciu, decât in situații concrete de scurtă durată, impuse de traficul la acea oră pe acel segment de drum; procesul de frânare îndelungată și repetată presupune transformarea unei mari cantități de energie mecanică in energie termică, cantitatea mare de căldură care se degajă în timpul frânării contribuind la înrăutățirea calităților de frânare și grăbind uzura garniturilor de fricțiune.care crește repede cu creșterea temperaturilor (se mărește de 2-5 ori in cazul ridicării temperaturii de la 100 grade la 300 grade)". S-a conchis astfel că "numitul putea preveni producerea accidentului dacă ar fi păstrat controlul asupra vitezei de deplasare prin utilizarea corespunzătoare a frânei de motor; scăderea capacității de frânare a autotrenului odată cu acționarea intensivă și repetată a sistemului de frânare de serviciu trebuia să fie cunoscută de către conducătorul auto".
Din raportul de expertiză criminalistică nr.133 din 06.06.2005 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C rezultă că pentru stabilirea vitezei de deplasare autotrenului s-a avut in vedere diagrama tahograf. Însă ținând cont de împrejurarea că aceasta a rămas in aparat mai multe zile după incident, iar înscrisurile privind data, conducătorul auto, km parcurși sau traseul nu corespund celor aferente cursei efectuate de către inculpat, expertul a menționat că pentru ora producerii accidentului s-a constatat imprimarea unei viteze de 80 km/, corespunzătoare ultimului vârf al înregistrării înainte finalului impropriu al acesteia. În conținutul raportului de expertiză s-a reținut că starea de pericol iminent pentru inculpat s-a declanșat in momentul in care acesta, în raport cu configurația sectorului de drum, viteza de deplasare și cu traficul din momentul respectiv, a sesizat ineficacitatea sistemului de frânare al autotrenului. La analiza evitabilității producerii incidentului, expertul a avut in vedere împrejurarea că instalația de frânare a autotractorului este o instalație cu aer comprimat cu două circuite, cuprinzând mai multe instalații, printre care instalația frânei de serviciu, precum și instalația frânei de ajutor - aceasta din urmă putând fi folosită ca frână suplimentară in cazul defectării unuia dintre cele două circuite ale frânei de serviciu. Totodată, expertul a arătat că folosirea instalației frânei de motor, formată dintr-un circuit pneumatic determină prin acționarea sa transformarea motorului intr-un compresor, ceea ce conduce la reducerea vitezei de deplasare - acest sistem având rolul de a menține constantă viteza la coborârea unor pante lungi fără utilizarea îndelungată a frânelor și contribuind la micșorarea uzurii frânei principale.
În cuprinsul raportului de expertiză s-a precizat că neutilizarea corespunzătoare a frânei de motor, presupune ca la coborârea pantei in discuție (respectiv 7 km cu o inclinație de 10%) să se utilizeze doar frâna de serviciu, însă totodată s-a reținut că ținând cont de masa totală a autotrenului, respectiv de 36 de tone s-a impus acționarea intensivă și repetată a frânei de serviciu, fapt ce a determinat scăderea eficienței acesteia, cu atât mai mult cu cât nu a fost utilizată corespunzător frâna de motor. Expertul a reținut că procesul de frânare îndelungată și repetată presupune transformarea unei mari cantități de energie mecanică în energie termică, astfel că cantitatea mare de căldură ce se degajă în timpul frânării contribuie la înrăutățirea calităților de frânare și grăbește uzura garniturilor de fricțiune. Ținând cont de acest fenomen, expertul a arătat că scăderea eficacității sistemului de frânare se manifestă intr-o primă fază prin necesitatea aplicării asupra saboților a unei presiuni mai mari pentru realizarea aceluiași moment de frânare, iar într-o altă fază prin pierderea calităților de frânare - aspect care este pus în evidență și de depozițiile testimoniale ale martorilor oculari care au relatat despre existența unui miros înțepător de fenolică.
În concluziile raportului de expertiză s-a arătat că inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă ar fi păstrat controlul asupra vitezei de deplasare prin utilizarea corespunzătoare a frânei de motor, iar scăderea capacității de frânare a autotrenului odată cu acționarea intensivă și repetată a sistemului frânei de serviciu trebuia și putea să fie cunoscută de către inculpat.
Având în vedere întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a considerat că întreaga culpă în producerea accidentului rutier revine în sarcina inculpatului, care în calitatea sa de conducător auto profesionist trebuia și putea să prevadă că în urma dirijării necorespunzătoare a unui autotren cu o masă totală de 36 de tone pe un sector de drum situat în de natura celui din "Dealul lui", prin folosirea defectuoasă a frânei de serviciu, exista posibilitatea scăderii eficienței acesteia. Mai mult, potrivit dispozițiilor art.44 pct. 1 lit.a din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr.328/66 - in vigoare la data incidentului rutier, inculpatul avea obligația să verifice starea tehnică a autovehiculului, în special sistemele de transmisie, direcție, frânare, rulare, lumini și semnalizare, iar în cazul în care autovehiculul nu ar fi îndeplinit condițiile tehnice, inculpatul ar fi trebuit să nu plece în cursă. În aceste condiții, ținând cont pe de o parte de declarația inculpatului cu privire la modul în care a folosit sistemul de frânare - declarație coroborată și cu cea a părții vătămate, precum și cu conținutul raportului de expertiză criminalistică, prima instanță a considerat că inculpatul se face exclusiv vinovat de producerea urmării socialmente periculoase, acesta nerespectând semnificația indicatorului "coborâre cu frâna de motor", montat la intrarea pe sectorul de drum - "Dealul lui".
Afirmațiile inculpatului cu privire la faptul că a rămas fără frâne și nu a mai putut ieși în afara părții carosabile fără să producă una din urmările socialmente periculoase, nu a fost reținută, întrucât atât din depoziția sa cât și din depoziția părții vătămate rezultă că a constatat slăbirea sistemului de frânare la scurt timp după ce a început să coboare "Dealul lui", astfel că deși avea posibilitatea să scoată autotrenul in afara carosabilului in zone nelocuite, și-a continuat deplasarea până când sistemul de frânare a devenit ineficient.
Așadar, față de împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, prima instanță a considerat că acesta avea posibilitatea să prevadă producerea rezultatului periculos, precum și că dacă ar fi acționat mai diligent avea posibilitatea să evite gravitatea și proporțiile urmării produse.
În ceea ce privește împrejurarea că verificarea tehnică a autotrenului era expirată de 3 săptămâni, subliniază o dată în plus culpa ce rezidă în sarcina inculpatului, care ar fi trebuit să nu plece în cursă, cu atât mai mult cu cât reprezentantul societății comerciale al cărei angajat era, i-a comunicat doar telefonic despre efectuarea cursei, fără ca acesta să fie prezent în Portul C pentru a stabili care era starea tehnică a autovehiculului.
Dincolo de împrejurarea că nerespectarea dispozițiilor privind modalitatea de verificare a stării tehnice a autotrenului și a celor privind modalitatea de folosire a sistemului de frânare pe un sector de drum de natura celui in speță, pun in evidență culpa inculpatului; s-a ținut cont și de faptul că acesta nu a redus viteza corespunzător într-o zonă cu multiple curbe periculoase și lipsite de vizibilitate, semnalizare corespunzător, încălcând și prevederile art.48 lit.c din Regulamentul de Aplicare a Decretului nr.328/66, regăsite în noua reglementare.
În apărarea sa inculpatul prin avocat a susținut că nu se consideră vinovat de producerea accidentului neavând nici o culpă întrucât în condițiile date, insuficiența sistemului de frânare, nu putea evita producerea accidentului invocând existența cazului fortuit.
Un prim aspect ce a fost avut în vedere constă în acela că pentru a opera dispozițiile art.47 penal inculpatul trebuia să fi fost in imposibilitate de a prevedea intervenția împrejurării care a determinat producerea rezultatului, iar imposibilitatea de prevedere trebuia să fie obiectivă și generală, adică împrejurarea care constituie cazul fortuit să nu fi putut fi prevăzută de nici o persoană oricât de diligentă ar fi ea.
Într-adevăr în sensul art.47 penal nu constituie infracțiune fapta incriminată de legea penală al cărui rezultat este consecința unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de făptuitor.
Este știut însă că prin "împrejurări" legiuitorul înțelege situații de fapt care nu sunt consecința nerespectării dispozițiilor legale ce reglementează exercițiul unei profesii sau meserii ori efectuarea unei anume activități. Din datele concrete inculpatul s-a aflat în prezența unei imprevizibilități subiective și nu in cazul imprevizibilității ivirii împrejurării fortuite, deoarece inculpatul deși trebuia să prevadă rezultatul în genere previzibil al faptei, totuși datorită unor deficiențe și limite personale n-a putut prevedea in fapt acest rezultat fiind o imprevizibilitate subiectivă, deci personală.
Mai mult decât atât, între respectarea dispozițiilor legale și producerea accidentului rutier pentru existența culpei ca latură obiectivă, trebuie să existe nu o relație cauzală directă, ci un raport de cauzalitate în cadrul căruia sunt considerate drept cauze ale rezultatului toate condițiile fără de care acestea nu s-ar fi produs în realitate. Din această perspectivă nerespectarea dispozițiilor legale (nepăstrarea controlului asupra vitezei, utilizarea necorespunzătoare a frânei de serviciu) reprezintă condiții anterioare și respectiv concomitente cu legătura de cauzalitate în accidentul rutier.
Mai mult în condițiile în care în zona respectivă începând cu postul de control din Dealul lui există indicatoare rutiere care obligă la o anumită conduită ca și regulile de circulație anterior menționate plus obligația conducătorului de a verifica starea tehnică a autoturismului înainte de plecare în cursă impun o conduită preventivă tocmai în considerarea asigurării unei mai mari posibilități de prevedere și reacție, nu au caracteristicile unui caz fortuit
Altfel spus, identificarea împrejurării de mai sus cu cazul fortuit ar avea loc numai dacă s-ar aprecia prin absurd că inculpatul în calitate de conducător auto nu avea nici un fel de obligație, dar o asemenea ipoteză este contrazisă de legislația în materie de circulație rutieră (încălcările reținute de circulația în vigoare la data producerii accidentului se regăsesc și în prezenta reglementare) motiv pentru care nu se poate întemeia o soluție de achitare.
În drept s-a reținut că fapta inculpatului care, la data de 16.01.2003, în jurul orelor 00,15 conducea ansamblul de vehicule format din autotractorul cu numărul de înmatriculare - și semiremorca cu numărul de înmatriculare - pe str. - - din mun. C-N și care încălcând dispozițiile art.44 pct.1 lit.a și art.48 lit.c din Regulamentul de Aplicare a Decretului 328/66, nu a folosit corespunzător sistemul de frânare pe un sector de drum cu multiple curbe deosebit de periculoase și lipsite de vizibilitate și nu a adaptat viteza de deplasare la un astfel de sector de drum, efectuând o cursă C - C-N, fără să verifice sistemul de frânare al ansamblului de vehicule, a pierdut controlul autotrenului, a părăsit partea carosabilă, intrând în impact cu imobilul cu nr.111 unde se aflau victimele și, determinând astfel decesul acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art.178 alin.l, 2 și 5.penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. la art.72 penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social ridicat al faptei, urmările produse deosebit de grave, constând în decesul a două persoane tinere și producerea unor însemnate pagube materiale; pe de altă parte s-a ținut seama de împrejurarea că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală și cu toate că a recunoscut comiterea faptei in materialitatea sa, nu apreciază că este vinovat de producerea accidentului.
Judecând în aceste limite, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare este în măsură să contribuie la realizarea scopurilor corective și reeducative ale legii penale.
În temeiul art.71 alin.2 penal instanța de fond i-a interzis inculpatului ca și pedepse accesorii exercițiul drepturilor prev. de art. 64 și b pen. pe durata stabilită în art.71 alin.2 penal.
Firește în procesul individualizării sancțiunii, instanța de fond nu a scăpat din vedere contextul social, persoana în concret a inculpatului cu o situație socială stabilă, este o persoană tânără, astfel că ceea ce primează este posibilitatea de îndreptare a acestuia, nefiind o persoană cu o periculozitate sporită și care să impună executarea pedepsei intr-un regim sever, atâta timp cât sunt întrunite condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei.
Astfel, în temeiul art.81 penal prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art.82 penal, iar în baza art.71 alin.5 penal a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.359 proc.penală instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra cazurilor privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor prev. de art.83 penal.
Sub aspectul laturii civile s-a reținut că în cauză s-au constituit părți civile mama victimei - numita, tatăl victimei - numitul ( care a decedat pe parcursul cercetării judecătorești fiind introduși în cauză moștenitorii - soție și - frate, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, - C-N precum și - pentru distrugerea gardului împrejmuitor.
În ceea ce privește pretențiile civile formulate de părțile civile și, aceștia s-au constituit părți civile în cauză prima pentru suma de 5000 lei iar ceilalți doi cu suma de 10.000 lei (sumă solicitată de către drepturile sale fiind preluate de moștenitori) cu titlu de daune morale. Sub aspectul daunelor morale solicitate instanța de fond a apreciat că aceste pretenții sunt întemeiate, având în vedere suferința psihică incomensurabilă pe care le-a pricinuit-o dispariția prematură a copiilor lor la vârsta de 18 ani respectiv 27 ani aflate la început de viață. Fără a avea pretenția că - sumele sus menționate sau orice alte sume ar putea compensa părților civile dispariția copiilor lor, instanța de fond a considerat totuși că se impune repararea în acest mod a prejudiciului psihic resimțit de părinții victimelor.
În cauză s-au mai constituit parte civilă C cu suma de 11493 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la microbuzul marca TV cu nr. de înmatriculare -, autoturism avariat aparținând regiei și condus de. Pretențiile civile solicitate sunt întemeiate și pe deplin dovedite prin actele depuse a dosar, factura fiscală, desfășurător manoperă, piese și materiale, astfel că au fost acordate de către instanță.
Totodată Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei la rândul său a formulat acțiune civilă în cauză constituindu-se cu suma de 34.730 lei reprezentând valoarea pagubei alcătuită din următoarele sume: 22310 lei daune aduse construcției, 400 lei reactivi distruși, 9610 lei obiecte de inventar, 1500 lei piese aflate in laborator pentru restaurare și suma de 610 lei obiecte personale.
Ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești partea civilă Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și-a majorat pretențiile civile la suma de 150.000.000 lei ca apoi cu ocazia dezbaterilor judiciare să revină la constituirea inițială pe care a avut-o ca și parte civilă respectiv 22.579 lei rezultată din expertiză iar diferența până la 34.730 lei bunurile menționate anterior.
În vederea stabilirii daunelor provocate imobilului aparținând Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei ca urmare a accidentului de circulație din data de 16.01.2003 in cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare in construcții de către d-1 expert tehnic.
Potrivit concluziilor expuse de către expert valoarea in întregime a reparațiilor efectuate asupra clădirii și care se află în raport cauzal cu accidentul de circulație se ridică la suma de 22579 lei, cuantum ce a fost de altfel solicitat și de către parte prin avocat la cuvântul pe fond, astfel încât instanța atâta timp cât s-a dovedit existența și întinderea prejudiciului, a apreciat că această sumă se cuvine a fi atribuită părții civile pentru recuperarea pagubei. În legătură cu celelalte despăgubiri materiale solicitate de aceeași parte civilă, instanța de fond a constatat că aceasta nu a produs nici o probă testimonială sau scrisă din care să reiasă faptul că acele bunuri au existat in incintă in momentul producerii accidentului și au fost distruse. Pentru a fi acordate aceste despăgubiri trebuie dovedite prin înscrisuri sau probe ceea ce in cauză nu s-a întâmplat, partea civilă rezumându-se doar a aprecia unilateral valoarea lor pe care a solicitat-o fără a dovedi existența in interior a bunurilor, valoarea lor ori potrivit art.1169 civil sarcina probei îi revenea in exclusivitate acestei părți care a formulat acțiune civilă. Singurul proces-verbal încheiat la data de 16.01.2003 de către partea civilă in lipsa corelării acestuia cu listele de inventar, cu fișele de magazie, de stoc, nu constituie o probă care să justifice aceste pretenții existând posibilitatea ca acestea să nu fi dispărut cu ocazia accidentului ba mai mult sub aspectul obiectelor personale nici nu are calitate a formula o astfel de acțiune. Mai departe acordarea unei cote procentuale de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților începând cu data de 20.02.2003 și până la plata efectivă nu poate fi acordată in cauză neexistând in cauză o răspundere contractuală prevăzută cu o clauză penală ci ne aflăm in sfera răspunderii civile delictuale. În acest context instanța a acordat doar in parte pretențiile civile solicitate și anume doar suma de 22.579 lei ce a fost dovedită, restul pretențiilor civile fiind respinse.
Partea vătămată - fosta proprietară a terenului situat pe - - nr. 111 în mun. C-N și-a manifestat intenția de a fi despăgubită pentru paguba suferită ca urmare a distrugerii gardului pe o distanță de 18. și 2 pomi fructiferi încă din faza de urmărire penală dar nici atunci și nici până la dezbaterea judiciară a fondului cauzei nu a fost in măsură să precizeze suma exactă și în consecință să facă dovada întinderii prejudiciului cu toate că a fost întrebată în mod expres de către instanța de judecată astfel că într-o asemenea situație acțiunea sa civilă nefiind precizată echivalează cu lipsa acesteia, motiv pentru care a fost respinsă pentru considerentele de mai sus.
A fost citată în cauză în calitate de parte vătămată SC Producție Desfacere SRL prin lichidator SC - societate la care marfa transportată de către inculpat urma să fie livrată - dar aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Totodată în cauză a fost angajată răspunderea solidară a părții responsabile civilmente SC SRL personal chemată să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului potrivit art.24 alin.3 proc.penală, inculpat care la data producerii accidentului era angajat al acestei firme și se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Angajarea acestei răspunderi se fundamentează in principal pe dispozițiile art. 1000 alin.3 civil care stipulează că "suntem responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde iar comitenții pentru faptele prepușilor săi".
În cauză prejudiciul este garantat de către societatea de asigurare SC SA în limitele legii, autovehiculul implicat în accident fiind asigurat de această societate conform poliței de asigurare seria - nr.- cu valabilitate de la 16.01.2003 până la 31.05.2003 (la ora producerii accidentului 00,15 în data de 16.01.2003 polița era valabilă).
În aceste condiții în baza art. 14.proc.penală rap. la art.346 proc.penală coroborat cu art.998 și urm. civil și art.1000 alin.3 civil inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata despăgubirilor civile după cum urmează: suma de 5000 lei către partea civilă cu titlu de daune morale; suma de 10.000 lei către părțile civile și cu titlu de daune morale; suma de 11.493 lei către - C-N cu titlu de pretenții civile; suma de 22.579 lei către Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
Instanța de fond a respins restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și ca neîntemeiate.
În baza art.191 alin.l, 3.proc.penală instanța de fond l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei.
În temeiul art.193 alin.l, 4.proc.penală cu referire la art.191 alin. 1, 3.proc.penală, prima instanță l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata cheltuielilor judiciare pe seama părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei în sumă de 1700 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu efectuarea expertizei și a respins restul cheltuielilor solicitate ca nedovedite.
Împotriva acestei hotărâri au promovat apel părțile civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și și partea responsabilă civilmente SC SRL
Prin decizia penală nr.306/A din 3 nov.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală s-au admis apelurile declarate de părțile civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, și, sentința fiind desființată cu privire la soluționarea acțiunii civile formulată de părțile civile apelante, și anume cuantumul despăgubirilor materiale la care sunt îndreptățite părțile civile, și cu privire la cheltuielile de judecată cuvenite părții civile apelante Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.l Cod Procedură Penală și la art.999 și 1000 al.3 Cod Civil, s-a admis acțiunea civilă promovată de către partea civilă Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei inculpatul, fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, C, să plătească în favoarea părții civile suma de 34730 lei despăgubiri civile.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.l Cod procedură penală și la art.999 și 1000 al.3 Cod Civil, s-a admis acțiunea civilă promovată de către partea civilă inculpatul, fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea părții civile suma de 325 lei despăgubiri materiale, respingând restul pretențiilor civile.
În temeiul art. 193 al.l și 4 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente să plătească în favoarea părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei cheltuieli de judecată la fond în suma de 7500 lei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 379 pct.l lit.b Cod Procedură Penală s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente
În baza art. 189 Cod Procedură Penală s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în apel, în sumă de 100 lei, și pentru apărătorii părților vătămate și, în sumă de 80 lei și respectiv 100 lei, care s-a avansa din Fondul Ministerului Justiției. În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat apelantul partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 600 lei, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămânând în sarcina acestuia, conform art. 192 al.3 Cod Procedură Penală.
În baza art. 193 al.6 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei cheltuieli judiciare în apel în cuantum de 2000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că apelurile părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și părții responsabile civilmente au fost promovate în termenul de 10 zile prev. de art.363 alin.1 Cod procedură penală, termen ce a curs pentru cele două părți ce nu au fost prezente la dezbaterea judiciară a fondului cauzei și nici la pronunțarea soluției, de la data comunicării copiei de pe minuta hotărârii atacate, comunicare ce s-a realizat pentru cele două părți la data de 28 ianuarie 2008.
Partea civilă a fost repusă în termenul de apel, conform art.364 Cod procedură penală, apreciindu-se, așa cum s-a arătat în detaliu în încheierea ședinței publice din 20.10.2008, că a fost împiedicată să declare apel în termenul legal de împrejurarea că in fața instanței de fond nu a avut desemnat un avocat din oficiu, ori din constatările instanței de apel a rezultat că aceasta nu-și poate face singură apărarea.
Verificându-se hotărârea atacată pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, prin prisma temeiurilor invocate de apelanți și fiind examinată cauza în limitele unei devoluții parțiale, raportată la calitatea procesuală a apelanților și la motivele de apel, s-a apreciat că prima instanță a pronunțat o soluție netemeinică cu privire la latura civilă a cauzei.
Astfel, partea civilă Muzeul Național de a Transilvaniei s-a constituit parte civilă cu suma de 34.730 lei reprezentând contravaloarea pagubelor materiale pricinuite de accidentul rutier produs la data de 16.01.2003 ora 0,17 minute. În fața primei instanțe partea civilă și-a precizat acțiunea promovată în sensul că solicită obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SRL la plata sumei de 150.000 lei, pentru ca la dezbaterea pe fond a cauzei, partea civilă să realizeze o nouă precizare a acțiunii civile în sensul că își micșorează cuantumul pretențiilor formulate la suma inițial pretinsă, de 34.730 lei.
Din scriptele de la filele 81-88 din dos. urm. penală rezultă că pretențiile în sumă de 34.730 lei se compun din suma de 22.310 lei reprezentând deteriorările imobilului situat pe - - nr.111, în care își desfășura activitatea Laboratorul de Restaurare din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, 400 lei reprezentând contravaloarea unor reactivi și solvenți distruși cu ocazia accidentului rutier, 9.610 lei reprezentând obiecte de inventar distruse parțial sau total, cum ar fi mașini-unelte, unelte, aparatură electrică, mobilier, componente ale instalației electrice, panouri electrice, componente ale instalației de interfon, 4.500 lei reprezentând piesele muzeale aflate în laborator în curs de restaurare, obiecte personale în valoare de 610 lei.
Dacă în privința pretențiilor în sumă de 22.579 lei reprezentând distrugerile imobilului survenite în urma accidentului rutier, instanța de fond s-a lămurit, pe baza expertizei tehnice în construcții existente la dosarul cauzei, apreciem că și raportat la celelalte pretenții existau la dosarul instanței de fond probe relativ edificatoare.
Astfel, la data de 16.01.2003, s-a întrunit Comisia de inventariere și de stabilire a pagubelor materiale datorate accidentului rutier din data de 16.01.2003, la Laboratorul Zonal de Restaurare al Muzeului. Comisia a încheiat un proces verbal de inventariere (81-82). De asemenea la dosarul cauzei există și un script intitulat anexă care cuprinde lista reactivilor distruși, lista obiectelor de inventar distruse parțial sau total. De asemenea, la dosar există și lista obiectelor cu caracter muzeal aflate în laborator în curs de restaurare, și avariate ca urmare a accidentului rutier. De asemenea, la dosarul cauze se afla și lista obiectelor personale aflate la acea dată în laborator și care de asemenea au fost distruse.
Instanța de apel a completat această probațiune prin probe testimoniale, fiind audiați martorii și.
Din depoziția primei martore, rezultă că la data producerii accidentului rutier era șefa laboratorului de restaurare, instituție ce funcționa în clădirea distrusă. În dimineața următoare a accidentului s-a încheiat un proces verbal prin care s-au constatat distrugerile suferite, ca urmare a dărâmării unui perete a laboratorului a fost distrus un frigider unde se aflau culturile pentru testele biologice, mesele de lucru ale restauratorilor, dulapuri, aparatură electrică, electric general și alte bunuri, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acea ocazie, toate acestea fiind distruse în totalitate.
Martora a declarat că la data accidentului rutier era contabila părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. După accident martora a făcut parte din comisia de inventariere care a stabilit bunurile distruse, cu acea ocazie încheindu-se un proces verbal care se află în dosarul instanței de fond. Valoarea bunurilor distruse a fost stabilită conform listelor de inventar și implicit a valorii de inventar a bunurilor respective, de la data accidentului. În privința materialelor distruse, valoarea acestora a fost stabilită conform prețurilor din cataloagele de specialitate.
Prin urmare, pe baza probelor existente la dosarul instanței de fond cât și pe baza noilor probe administrate în apel, s-a apreciat că pretențiile formulate de partea civilă Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei sunt pe deplin întemeiate. S-a reținut de către instanța de fond că pretențiile Muzeului reprezentând obiecte personale nu sunt justificate întrucât nu are calitatea procesuală necesară pentru a solicita astfel de pretenții.
Tribunalul a reținut că în procesul penal acțiunea civilă este soluționată potrivit normelor procedurale civile, astfel încât, exercitare acțiunii civile este dominată de principiul disponibilității părților. Prin urmare, atâta timp cât inculpatul sau partea responsabilă civilmente nu s-au opus în mod expres admiterii acțiunii civile cu referire în special la aceste pretenții, reprezentând obiecte personale, invocând lipsa calității procesuale ori lipsa interesului părții adverse, instanța nu putea să invoce o asemenea excepție direct în considerentele hotărârii, fără aop une în discuția contradictorie a părților. Ori din încheierile ședințelor de judecată desfășurate în fața primei instanțe nu rezultă că ar fi fost invocată din oficiu o astfel de excepție, ori de către inculpat ori partea responsabilă civilmente.
S-a reținut că apelul părții civile Muzeul Național de Istorie este admisibil și sub aspectul cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă cu ocazia judecății fondului cauzei, așa cum rezultă din ordinele de plată existente la fila 42 din dosarul instanței de apel.
S-a apreciat însă că apelul părții civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei nu este admisibil sub aspectul obligării asigurătorului de răspundere civilă în solidar cu inculpatul și partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile către această parte civilă, deoarece în sensul deciziei în interesul legii nr.1/2005, asigurătorul este citat în această calitate, doar pentru opozabilitate, în condițiile în care se stabilește culpa în producerea unui eveniment rutier, urmarea de rezultat și raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă și urmarea de rezultat. Pe de altă parte, admițând că asiguratorul are o calitate procesual penală distinctă, care atrage dreptul de a formula apărări și de a ridica excepții, apelanta parte civilă nu indică care este temeiul juridic al unei obligații solidare între asigurător pe de o parte, inculpat și partea responsabilă civilmente, pe de altă parte. În memoriul de apel, partea civilă a invocat dispozițiile art.57 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, ori acest text de lege este abrogat în acest moment, în vigoare însă la data producerii evenimentului rutier. Din interpretarea acestui text de lege, instanța de apel reține că pretențiile fundamentate pe acest text legal izvorăsc din însăși legea asigurărilor și reasigurărilor, și nu se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală, care este izvorul de drept al acțiunii civile exercitată alăturat celei penale, în cadrul procesului penal.
În privința apelului părții civile, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată în limita sumei de 325 lei, urmând a fi respinse restul pretențiilor civile.
Astfel, din scriptele existente în dosarul de apel la filele 69-72, rezultă că gardul distrus în urma accidentului rutier din data de 16.01.2003, a fost distrus și la data de 15.04.1999 ca urmare a unui alt accident rutier, iar la acea dată refacerea gardului distrus a costat-o pe partea vătămată suma de 3.247.686 lei vechi (în RON suma fiind de 324,76 lei).
Prin urmare, refacerea aceluiași gard distrus și în anul 2003 ar fi constat-o pe partea vătămată cel puțin aceeași sumă achitată și în anul 1999. Restul sumei pretinse de partea civilă, până la concurența sumei de 3.000 lei nu este justificată prin nici un mijloc de probă. Susținerile părții civile că a vândut acel imobil mult sub prețul pieței, din cauza amplasamentului său care-l expune unor incidente de acest fel, rămân singulare în cauză, nesusținute de alte probe de la dosar.
În ceea ce privește apelul părții responsabile civilmente, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat. În lipsa unor motive exprese de apel, tribunalul a devoluat în totalitate cauza în raport de calitatea procesuală a părții responsabile civilmente. În urma examinării cauzei, față de această parte apelantă, s-a constatat că inculpatul era la data producerii accidentului angajatul SC SRL, iar inculpatul se afla în exercitarea atribuțiilor legale de serviciu. În mod judicios instanța de fond a stabilit culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului din data de 16.01.2003. S-au stabilit corect și urmările faptei culpabile a inculpatului, precum și existența prejudiciilor, al căror cuantum a fost, în linii mari, just determinat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală, tribunalul, a admis apelurile declarate de părțile civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, și, a desființat sentința atacată cu privire la soluționarea acțiunii civile formulată de părțile civile apelante, și anume cuantumul despăgubirilor materiale la care sunt îndreptățite părțile civile, și cu privire la cheltuielile de judecată cuvenite părții civile apelante Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs partea responsabilă civilmente SC SRL, solicitând casarea acesteia iar în urma rejudecării cauzei să se dispună reducerea despăgubirilor civile în favoarea Muzeului Național de Istorie la suma de 22.579 lei stabilită prin expertiză și a pretențiilor civile acordate părții civile ca nedovedite.
Se mai arată în motivele de recurs că deși a formulat apel, tribunalul nu a respectat prevederile art.362 proc.pen. și i-a agravat situația în propria cale de atac, fiind obligat la pretenții civile mai mari decât cele stabilite de prima instanță.
De asemenea în mod greșit a fost antrenată răspunderea asiguratorului SC ASIGURĂRI SA în condițiile în care răspunderea asiguratorului este una contractuală și acesta a arătat că a soluționat dosarele de daune privind părțile civile și.
De asemenea în mod greșit a fost obligată și la plata cheltuielilor judiciare în solidar cu inculpatul,considerând că acestea trebuiau suportate doar de inculpat.
Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Raportat motivul de recurs în sensul că tribunalul a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac prevăzut de art.372 proc.pen. Curtea urmează a-l respinge față de împrejurarea că în cauză SC SRL nu a fost singura parte care a atacat sentința judecătoriei, aceasta fiind apelată și de către partea civilă Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și de către partea civilă, având interese diferite în ceea ce privește latura civilă a cauzei, astfel că tribunalul era obligat să analizeze cauza în întregul ei și evident să modifice dacă considera justificat sentința atacată,conform efectului devolutiv al apelului prev. de art.371 pen.Acest text prevede că instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.În cadrul limitelor arătate în aliniatul precedent,instanța este obligată ca,în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant,să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.Prin urmare efectul devolutiv al apelului se completează în aplicațiile sale practice atât cu efectul extensiv al acestei căi de atac cât și cu regula neagravării situației în propriul apel.Evident că în situația unei căi de atac formulate de părți cu interese contrare cum e cazul în speță,instanța după analizarea întregii cauze poate modifica hotărârea atacată.Altfel spus efectul neagravării situației părții în propria cale de atac devine incident numai atunci când există există apelul sau recursul părții ori al unei părți cu care formează un grup procesual.Când există și apelul sau recursul unei părți cu interese contrare,se poate agrava situația oricăreia dintre părțile care au declarat apel sau recurs,deoarece agravarea este o consecință a căii de atac exercitate de către partea cu interese contrare.
Raportat la citarea asiguratorului în cauză aceasta s-a făcut în mod legal de către tribunal având în vedere și decizia nr.1/2005 a Inaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că rin p. art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, se prevede că "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum și tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 481 alin. 2 din aceeași lege, "contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule".
Aceste dispoziții legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulație, impun obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
În acest cadru s-a stabilit, prin art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei".
Din coroborarea acestei reglementări cu dispoziția art. 54 alin. 4 din aceeași lege, potrivit căreia, "în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asigurații sunt obligați să se apere în proces", iar "citarea în proces a asigurătorului este obligatorie", rezultă neîndoielnica voință a legiuitorului de a limita poziția procesuală a societății de asigurare la calitatea sa de "asigurător", care îi oferă suficiente posibilități de apărare atât în nume propriu, cât și prin subrogare În drepturile asiguratului.
Este de observat totodată că din nici o prevedere a legii menționate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de "asigurător", așa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispozițiile din Codul d e procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea situații, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.
Caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale, determinată de aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nici o prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.
În această privință, precizarea din art. 24 alin. 3 din Codul d e procedură penală, în sensul că "persoana chemată În procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numește parte responsabilă civilmente", impune referirea, în mod obligatoriu, la dispozițiile art. 1000 alin. 1 și 3 din Codul civil, care reglementează o atare răspundere.
Or, natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art. 1000 alin. 1 din Codul civil, precum și de răspunderea comitenților, pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă alin. 3 al aceluiași articol.
Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asigurătorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziție specială a legii civile, deoarece, așa cum s-a arătat, prin Legea nr. 136/1995 s-a prevăzut obligativitatea citării societății de asigurare în calitate de "asigurător de răspundere civilă", fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente sau de "garant".
Așa fiind, din analiza dispozițiilor legale și a principiilor de drept la care s-a făcut referire rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Prin urmare, în mod corect tribunalul doar a citat societatea de asigurare și nu a dispus obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile fiind evident că răspunderea asiguratorului este de natură contractuală.
Raportat la următorul motiv de recurs,și acesta este nefondat față de împrejurarea că tribunalul în mod judicios a apreciat că părțile civile Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și au fost prejudiciate prin fapta inculpatului cu sumele de 34 730 lei și respectiv suma de 325 lei. 0Astfel,prima sumă este compusă din 22.310 lei reprezentând deteriorările imobilului situat pe - - nr.111,400 lei contravaloarea unor reactivi și solvenți distruși cu ocazia accidentului rutier,9 610 lei obiecte de inventar,4500 lei piese muzeale alfate în laborator pentru restaurare și obiecte personale în valoare de 610 lei,toate aceste sume fiind dovedite în cauză atât cu scripte (80-86) cât și cu declarații de martori (73,74).
Judicios a fost soluționată de către tribunal și cererea privind despăgubirile civile solicitate de partea civilă,considerând ca dovedite pretențiile acesteia în sumă de 325 lei reprezentând refacerea gardului distrus ca urmare a accidentului rutier (69-72).
Raportat la împrejurarea că recurenta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată,și aceasta s-a făcut în mod legal raportat la prevederile art.191 al.3 pr.pen. care arată că partea responsabilă civilmente,în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei,este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Față de toate aceste aspecte,Curtea în baza art.385/15 pct.1 li.t b pr.pen. va repinge ca nefondat recursul părții responsabile civilmente.
În baza art.192 al.2 pr.pen. va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 300 lei (incluzând și onorariul avocațial din oficiu pentru inculpate) și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei în favoarea părții civile reprezentând cheltuieli de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC SRL, împotriva deciziei penale nr.306/A/3.11.2008 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe partea responsabilă civilmente să plătească părții civile - suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red.IM/22.12.2008
Dact./3ex.
Judecători:Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Maria
