Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 74/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 178.Cod Penal - OUG195/2002 -
(Număr în format vechi 156/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 74
Ședința publică de la 07 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
- - - - JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER: -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
****************************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, aflat în stare de libertate, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 881/P/2005, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. 2 cod penal și art. 81 alin. 1 din OUG195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b cod penal, împotriva deciziei nr. 49 din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul - inculpat, personal și asistat de apărător ales, avocat și partea civilă, personal, lipsind asigurătorul de răspundere civilă O și partea civilă Spitalul Clinic nr. 1.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței împrejurarea că prin serviciul registratură s-au depus la dosar motive de recurs formulate de recurentul - inculpat, prin apărător, după care;
Avocat pentru recurentul - inculpat, învederează că nu are cereri de formulat.
Partea civilă arată că la ribunalul Olts -a intrat în vacanța judecătorească, astfel încât nu a putut lua legătura cu apărătorul său și vrea ca dosarul să se judece astăzi în lipsa apărătorului său.
Întrucât nu mai sunt excepții de invocat, alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a trecut la dezbaterea recursului potrivit art. 38513cod procedură penală.
Avocat pentru recurentul - inculpat susține că recursul declarat împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Olt vizează trei aspecte și anume: două aspecte penale și un aspect civil.
Aspectele penale vizează fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății.
Primul se referă la modalitatea de executare a pedepsei pronunțată de instanță în sensul că modalitatea de executare este cea prevăzută de art. 861cod penal și următoarele în condițiile stabilite de acel text de lege.
Susține că motivele de recurs din acest punct de vedere vizează în exclusivitate numai această modalitate de executare pedepsei în sensul aplicării art. 861cod penal.
În opinia sa așa cum s-a pronunțat instanța de apel în fond după casare când a reapreciat cuantumul pedepselor, a reducerii lor corespunzătoare având în vedere dispozițiile deciziei de casare a Curții de Apel pentru rejudecare, apreciază că instanța de apel putea, nu a făcut-o, de aceea s-a și declarat recursul respectiv pentru că asemenea cerere poate admite de instanța în cadrul soluționării acestui recurs, să dispună suspendarea pedepsei în condițiile art. 81 și următoarele din codul penal.
Apreciază de asemenea că prevederile art. 81 alin. 2 cod penal sunt îndeplinite în totalitate pentru ca instanța să pronunțe din acest punct de vedere o hotărâre temeinică și legală în sensul aplicării lui 81 prin schimbarea modalității de la 861cod penal. 2 prevede clar că suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi aplicată și în caz de concurs de infracțiuni.
Consideră că art. 81 alin. 2 este întrutotul aplicabil inculpatului și din acest punct de vedere se aplică și concursului de infracțiuni.
În situația în care instanța se va pronunța în sens negativ asupra celui de-al doilea motiv de recurs, apreciind că din datele existente la dosar rezultă elemente certe și fără echivoc cu privire la existența acelei infracțiuni evident că va fi un concurs de infracțiuni. În această împrejurare pedeapsa este de cel mult doi ani, pedeapsa este de 2 ani și sunt îndeplinite și cerințele lui 1 lit. a și b stricto senso.
Instanța poate face o reapreciere a modalității de executare a pedepsei respective urmând ca dacă va reține existența infracțiunii de părăsire a locului faptei, în varianta unui concurs de infracțiuni, poate aplica art. 81 din codul d e procedură penală.
Al doilea motiv de recurs vizează existența ca atare a infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Probele sunt la dosar, întrucâtva sunt controversate dar esențialul este că inculpatul după producerea acelui accident a luat victima și a transportat-o la spitalul din localitate, a trecut pe acasă, după care a venit iar la spital, apoi a revenit la locul faptei unde participat la cercetări.
Instanța ar trebui să facă aplicarea lui in dubio pro reo pentru că probele nu sunt certe, clare și de neechivoc cu privire la acest aspect al cauzei. Făcând asemenea aplicațiune a lui in dubio pro reo, instanța are posibilitatea să aplice în cauză textele de lege respective și pe cale de consecință în temeiul art. 11 pct.2 lit.a cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d cod procedură penală, prin admiterea recursului și soluționarea pe fond a cauzei sub aspectul acestei infracțiuni să dispună achitarea inculpatului.
C de-al treilea motiv de recurs vizează latura civilă și este un motiv pe apreciere din principiu, pentru că nu există și nu poate să existe criterii de apreciere a valorii daunelor morale cu privire la victimă și la familia victimei. Este într-adevăr o apreciere în exclusivitate și este atributul exclusiv al instanței de judecată.
Din punctul său de vedere apreciază că instanța poate revedea în camera de chibzuință cuantumul ca atare al daunelor morale urmând a fi reduse în mod corespunzător.
Susține că la instanța de fond partea civilă, intimată astăzi s-a constituit parte civilă cu suma de 1 miliard lei vechi. Instanța a apreciat că într-adevăr se aplică principiul culpei comune, s-a redus în mod substanțial la această sumă numai că s-a apreciat în același timp de instanță că acest cuantum nu poate să fie cu nimic diminuat întrucât el ar reprezenta cât de cât o compensare materială reală.
Solicită reducerea daunelor în mod corespunzător și consideră că din acest punct de vedere instanța poate să reaprecieze asupra sumei solicitată de partea civilă, să o reducă în mod corespunzător atât cât crede de cuviință și acea sumă să fie înjumătățită în condițiile reținute de instanța de fond și instanța de apel după casare și în condițiile în care a stabilit în primul ciclu procesual Curtea de Apel.
Solicită pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în prezenta cauză.
Partea civilă lasă la aprecierea instanței. Revine și solicită respingerea recursului arătând că pedeapsa este prea mică și daunele sunt mici dat fiind faptul că inculpatul nu i-a acordat nici un ajutor și oricum aceste daune nu pot înlocui pierderea unicului copil.
Reprezentantul Ministerului Public susține că recursul inculpatului vizează latura penală și latura civilă, iar pe latură penală în primul rând se solicită achitare pe art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului.
Susține că, conform art. 81 din OUG195/2002, după transportarea victimei la spital, inculpatul avea obligația să revină de îndată la locul accidentului. Inculpatul nu s-a conformat acestei obligații, în loc să revină la locul accidentului, acesta a mers de la spital la domiciliul său, de la domiciliu a plecat la martorul, de la martorul respectiv a mers din nou la spital, de la spital a mers la o stație unde a fost depistat în jurul orei 19,30 de organele de poliție. Deci în loc să revină la locul accidentului a făcut acest traseu, încălcând norma legală, imperativă în materie, ceea ce înseamnă părăsirea fără încuviințare a locului accidentului, motiv pentru care, în opinia sa elementele constitutive ale acestei infracțiuni sunt întrutotul și pe deplin realizate.
C de-al doilea motiv de recurs vizează schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Susține că ambele modalități de executare sunt incidente în cauză, nici una nu este exceptată și este o chestiune de apreciere a instanței. Instanțele anterioare s-au oprit asupra suspendării sub supraveghere și se solicită în recurs suspendare pură și simplă.
Cum s-a invocat doar limita de pedeapsă de 2 ani în cazul concursului de infracțiuni, care dă vocație și la suspendare condiționată fără alte argumente care să înlăture executarea pedepsei sub supraveghere în suspendarea executării, apreciază că nu trebuie schimbată modalitatea de executare.
Are în vedere și faptul că, culpa principală în producerea evenimentului rutier este a inculpatului, așa cum declară chiar inculpatul; are culpă și minora victimă pentru că s-a angajat în traversare printr-un loc nepermis. Există culpa comună, dar culpa în proporție mai mare aparține inculpatului.
În ceea ce privește cuantumul daunelor, în opinia sa nu există motiv pentru diminuarea din nou a cuantumului daunelor morale, ele sunt just evaluate, nu se impune reducerea acestora.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpat atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile.
Avocat arată că inculpatul este șomer, nimeni nu-l angajează pentru că are cazier.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt în raport de dispozițiile art. 38513alin. 3 cod procedură penală arată că își însușește concluziile apărătorului său, menține cele declarate, nu mai are nimic de adăugat.
CURTEA:
Asupra recursului declarat;
Prin sentința penală nr.22/16.01.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.4323/2006 s-a dispus în baza art.178 alin.2 condamnarea Cod Penal inculpatului la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar în baza art.89 alin.1 din OUG 195/2002 condamnarea la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.
În baza art.33-34.Cod Penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art.86/1 s Cod Penal-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani, ce constituie termen de încercare, iar pe perioada termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte la începutul lunilor februarie,aprilie,august,noiembrie ale fiecărui an, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l t; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul SC SA O la 12.000 RON despăgubiri civile și 70.000 RON daune morale către partea civilă, la 1617,17 lei RON cheltuieli de spitalizare, precum și a dobânzilor legale de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Spitalul Clinic Municipal nr. 1.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei RON cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 RON onorariu apărător din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 27.11.2005 inculpatul, proprietarul autoturismului marca cu nr. de înmatriculare OL.64. după ce a consumat 200 ml., în jurul orelor 16,40, s-a deplasat la volanul autoturismului menționat pe str. - - din orașul O,iar victima minoră s-a angajat în traversarea străzii respective în fugă, fără a observa că din partea sa dreaptă circula autovehicul condus de inculpat, împrejurare în care acesta din urmă datorită consumului de alcool nu a avut o reacție promptă pentru evitarea accidentului, a acroșat victima cu partea față a autoturismului, a acționat sistemul de frânare și a virat dreapta. Ulterior inculpatul a așezat victima pe bancheta din spate și a transportat-o imediat la Spitalul din După transportarea victimei la spital inculpatul a mers la domiciliul său, apoi la domiciliul martorului după care s-a deplasat la Spitalul județean S unde victima fusese transportată între timp.
În urma accidentului victima a suferit un traumatism cranio cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, leziuni în urma cărora a decedat la Spitalul clinic de urgență nr.1 C la data de 1.12.2005.
Prima instanță a mai reținut că deși inculpatul avea obligația după transportarea victimei la spital să vină la locul accidentului, acesta nu a procedat astfel și a fost depistat de organele de poliție la ora 19,10, după mai mult de 2 ore de la producerea accidentului, apreciindu-se ca fiind astfel încălcate prevederile art.81 din OUG 85/2002.
S-a arătat că inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentrație de 0,15 gr./, apoi a fost condus la Spitalul O pentru a i se recolta probe biologice, iar din raportul de expertiză medico legală 1040/1/24.05.2006 întocmit de Institutul de Medicină Legală Minovici a rezultat că în momentul producerii accidentului inculpatul putea avea o alcoolemie de 0,10 gr.%
S-a mai precizat că în cauză a fost efectuată și o expertiză tehnico judiciară care a concluzionat că accidentul putea fi evitat de conducătorul auto în cazul în care acesta ar fi reacționat din momentul în care pietonul a pătruns pe carosabil dacă ar fi fost atent și ar fi observat la timp pietonul însă că atenția conducătorului auto care circula cu viteză regulamentară a fost diminuată.
Instanța de fond a apreciat că martorii, și audiați în cauză au confirmat situația de fapt reținută în rechizitoriu cu privire la producerea accidentului și a urmărilor acestuia.
În ceea ce privește infracțiunea de părăsirea locului accidentului, prima instanță a arătat că deși inculpatul susținut că nu se face vinovat de comiterea acesteia, se impune a fi reținută întrucât după ce a transportat minora la spitalul din orașul O, avea obligația potrivit art.89 alin.1 din OUG 95/2002 să vină la locul accidentului dar nu a procedat astfel.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului prima instanță a arătat că a avut în vedere dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, dispozițiile din legea specială privind circulația pe drumurile publice, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul procesului penal recunoscând fapta reținută în sarcina sa.
S-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei va putea fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, iar ca modalitate de executare s-a făcut aplicarea dispoz. art.86/1 privind Cod Penal suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare stabilindu-se ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.86/3 alin. 1.
Cod PenalSub aspectul laturii civile instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite dispoz. art.998 Civ. și în raport de actele depuse la dosar și depozițiile martorilor și a dispus obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul SC SA O la plata sumei de 12.000 RON despăgubiri civile și la plata daunelor morale către partea civilă. A mai reținut că potrivit jurisprudenței CEDO la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite s-ar impune examinarea cazului dedus judecății avându-se în vedere poziția socială a părților, calitatea acestora și gravitatea urmărilor produse, iar în ceea ce privește proba prejudiciului moral și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, că proba faptei ilicite ar fi suficientă urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.
Pentru aceste argumente, instanța de fond a apreciat că traumele psihice suferite de partea civilă ca urmare a decesului singurului copil o îndreptățește la acordarea daunelor morale și obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul SC SA O la plata acestora.
Prima instanță a dispus de asemenea obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul și la plata cheltuielilor de spitalizare și a dobânzilor legale de la data rămânerii definitive a sentinței până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Spitalul Clinic municipal nr.1 C și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, asigurătorul Societatea de asigurare Românească SA - Sucursala O, partea civilă și inculpatul.
1.Apelantul asigurător Societatea de Asigurare Românească SA - Sucursala Oac riticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținând că în mod greșit a fost obligat la despăgubiri în solidar cu inculpatul întrucât nu are calitate procesuală de parte responsabilă civilmente, nu există o răspundere contractuală solidară, că între răspunderea civilă delictuală a proprietarului autovehiculului pe de o parte și răspunderea legală a asigurătorului de răspundere civilă delictuală există deosebiri esențiale atât ca izvor de drept cât și ca întindere și condiții de aplicare iar obligația solidară nu se prezumă ci ea trebuie să fie expresă conform art.1041 din codul civil și actele normative din domeniul asigurărilor nu prevăd solidaritatea asigurătorului cu asiguratul. A solicitat a fi avută în vedere și decizia nr.1/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat expres că asigurătorul nu are calitatea de parte responsabilă civilmente și prin urmare că acesta nu răspunde solidar cu inculpatul pentru paguba produsă prin infracțiune, între asigurător și asigurat nefiind vorba de raport de prepușenie.
Al doilea motiv de apel invocat de asigurător vizează încălcarea dispoz. art.1169 civ. în sensul că a fost stabilit în mod greșit cuantumul daunelor materiale iar instanța de fond l-a obligat greșit la plata sumei de 12.000 RON despăgubiri civile către partea civilă fără ca acest cuantum să fie dovedit întrucât prejudiciul este cert numai pentru suma de 9.059 RON care este dovedit cu acte justificative (fila 55) dar pentru diferența de 2941 RON nu există acte opozabile care să ateste realitatea cuantumului acestor despăgubiri stabilite de instanță.
Al treilea motiv de apel invocat de societatea de asigurare se referă la faptul că au fost încălcate dispoz. art.50 alin.1 din Legea 136/1995 în sensul că în mod greșit instanța a dispus obligarea sa la plata dobânzilor către Spitalul clinic municipal nr.1 C având în vedere că dispozițiile menționate prevăd că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlul de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite, susținându-se că întrucât dobânzile au un regim juridic distinct, acestea nu pot fi puse în sarcina asigurătorului.
2.Inculpatul a criticat sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei invocând faptul că nu au fost apreciate corect mijloacele de probă administrate atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile, că în mod greșit nu s-a reținut și culpa victimei având în vedere depozițiile martorilor care au descris poziția victimei în momentul traversării străzii ca fiind una neregulamentară în sensul că traversarea s-a făcut în fugă, fără ca victima să se asigure și printr-un loc nepermis.
Referitor la infracțiunea prev. de art.89 din OUG 195/2002 apelantul inculpat a invocat că în mod greșit instanța a dispus condamnarea sa susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive din punct de vedere al laturii subiective,iar infracțiunea a fost comisă din culpă întrucât nu a dorit să se sustragă cercetărilor ci voința sa a fost aceea de a transporta pe minoră la spital iar ulterior de a însoți mașina salvării la Spitalul pentru a vedea care este starea acesteia.
S-a mai invocat greșita individualizare a cuantumului pedepsei aplicate, apelantul inculpat solicitând reducerea acestuia sub minimul special prevăzut de legiuitor. O altă critică vizează modalitatea de executare a pedepsei solicitându-se ca raportat la circumstanțele reale și personale să se dispună suspendarea condiționată apreciindu-se ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.81
Cod PenalÎn ceea ce privește latura civilă apelantul inculpat a criticat sentința primei instanțe sub aspectul netemeiniciei susținând că instanța a apreciat greșit întinderea despăgubirilor civile și l-a obligat la plata sumei de 12.000 lei daune materiale și 70.000 lei daune morale în condițiile în care din actele depuse la dosar, respectiv facturi și chitanțe fiscale rezulta o sumă de aproximativ 9.000 lei, solicitând reducerea cuantumului despăgubirilor atât a celor materiale cât și a celor morale.
3.Apelanta parte civilă a criticat sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei fără a formula în scris motive de apel, dar acestea au fost susținute oral de apărătorul ales și au vizat atât latura penală cât și latura civilă, susținându-se că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport cu poziția acestuia care nu a contribuit cu nici o sumă la cheltuielile de înmormântare și nu s-a prezentat în fața instanței decât la un termen de judecată, iar sub aspectul laturii civile că în mod greșit nu au fost acordate în totalitate despăgubirile civile și daunele morale solicitate.
Prin decizia penală nr.111/25.04.2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a dispus admiterea apelurilor declarate de apelantul inculpat și asigurătorul SC SA Sucursala O împotriva sentinței penale nr.22/16.01.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.4323/2006, desființarea sentinței sub aspect civil în sensul reducerii cheltuielilor de spitalizare la care au fost obligați acești apelanți la suma de 809 lei plus dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la achitarea debitului, menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței și respingerea apelului părții civile, ca nefondat.
În considerentele acestei decizii instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță pe baza probelor administrate în cauză, respectiv a procesului verbal de cercetare la fața locului, declarațiilor martorilor, expertizei medico legale, a raportului de expertiză tehnico judiciară și declarațiile inculpatului, dar că nu a reținut și culpa victimei în producerea accidentului care a constat în faptul că s-a angajat în traversarea stării fără a se asigura, în fugă și printr-un loc nepermis.
Instanța de apel a mai arătat că deși nu s-a reținut culpa victimei în producerea accidentului, operațiunea de individualizare a pedepselor a fost bine efectuată de instanța de fond, acestea fiind orientate spre minimul special prevăzut de legiuitor avându-se în vedere circumstanțele reale și cele personale ale inculpatului și de asemenea că modalitatea de individualizare a pedepsei a fost bine stabilită, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fiind în măsură să corespundă scopului preventiv educativ și sancționator prevăzut de legiuitor precum și criteriilor generale de individualizare prev. de art.52 și 72.
Cod PenalPentru aceste argumente instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de partea civilă și inculpat cu privire la modul de soluționare a laturii penale.
În ceea ce privește latura civilă instanța de apel a arătat că în mod corect s-a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale întrucât din conținutul înscrisurilor aflate la filele 55-74 dosar fond reiese că partea civilă a cheltuit cu înmormântarea și pomenirea victimei suma de 9.059 lei, dar potrivit declarațiilor martorilor și ulterior s-au efectuat pomeni până la 1 an de la decesul victimei, efectuându-se deci cheltuieli ce au constat în diferența până la 12.000 RON, condiții în care inculpatul trebuia să răspundă civil potrivit art.998 și urm. Civ. iar asigurătorul potrivit dispoz. art.49 din Legea 136/1995 așa cum a fost modificată prin OUG 61/2005.
S-a arătat că potrivit acestor ultime modificări despăgubirile trebuiau să fie suportate numai de către societatea de asigurare dar pentru faptul că inculpatul a fost obligat în solidar la plata acestor despăgubiri nu trebuie desființată sentința deoarece critica a fost formulată de asigurător iar desființarea nu-i profită.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate s-a reținut că instanța de fond a făcut o justă apreciere a cuantumului acestora, iar referitor la despăgubirile acordate Spitalului Clinic municipal nr.1 C s-a apreciat că acestea au fost acordate greșit deoarece trebuia să se reducă potrivit cu culpa victimei.
Referitor la critica formulată de asigurător privind greșita obligare la plata dobânzilor către Spitalul Clinic municipal nr.1 instanța de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată cu motivarea că nu au fost încălcate dispoz. art.50 din Legea 136/1995,dobânda urmând a fi plătită în temeiul dispoz. art.998 și urm. Civ. după rămânerea definitivă a sentinței când asigurătorul ar fi în culpă dacă nu-și va executa obligația la timp.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpatul și asigurătorul SC Românească SA - Sucursala
1.Recurentul inculpat a invocat ca motive de recurs faptul că reținând și culpa victimei în producerea evenimentului rutier, instanța de apel ar fi trebuit să modifice în mod corespunzător soluția atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile, că reținerea culpei victimei ar fi trebuit să se reflecte și în reindividualizarea pedepsei nefiind astfel justificată menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond, iar sub aspectul laturii civile ar fi trebuit diminuate despăgubirile și daunele acordate de către instanța de fond în raport de gradul de culpă pe care instanța de apel l-a reținut pentru victimă dar care nu a fost individualizat în hotărâre deși se impunea.
S-a mai susținut că deși în cadrul motivelor de apel a fost invocat inexistența infracțiunii de părăsire a locului accidentului ca motiv distinct, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestuia, iar pe de altă parte că din probele administrate nu se putea concluziona că ar exista această infracțiune câtă vreme a rezultat faptul că inculpatul a luat victima și transportat-o la spital și ulterior s-a întors la locul accidentului chiar după o perioadă de timp ceva mai îndelungată,că nu este prevăzut în lege care este durata de timp înăuntrul căreia inculpatul după transportarea victimei la spital ar trebui să se reîntoarcă la locul faptei pentru a sta la dispoziția organelor de cercetare penală care efectuau cercetări la locul faptei, că în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel nu s-a făcut vreo referire cu privire la analizarea datelor referitoare la reținerea vinovăției inculpatului pentru această infracțiune de părăsire a locului accidentului, solicitându-se instanței de recurs să reanalizeze probele din acest punct de vedere și a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Un alt motiv de recurs vizează modalitatea de executare a pedepsei reținute de instanța de fond și menținută de instanța de apel, respectiv aplicarea dispoz. art.86/1 care Cod Penal nu ar corespunde probelor existente la dosar, solicitându-se aplicarea dispoz. art.81 Cod Penal, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei.
S-a solicitat de asemenea reducerea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.178 alin.2 sub Cod Penal minimul prevăzut de lege și în raport de motivele expuse achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.P.P. redimensionarea despăgubirilor civile și a daunelor morale acordate părții civile în raport de gradul de culpă al victimei.
2.Recurentul asigurător SC SA a formulat în scris motive de recurs la data de 17.09.2007 acestea fiind în mare măsură aceleași motive susținute și în fața instanței de apel în sensul că în mod greșit a fost obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor, că astfel ar fi fost greșit aplicată legea, respectiv art.27(3) rap.C.P.P. la art.998, 1001 și 1088 din codul civil, că societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente și prin urmare nu poate fi ținută în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor pentru daunele cauzate prin fapta inculpatului, că între răspunderea civilă delictuală a proprietarului autovehiculului și răspunderea legală a asigurătorului de răspundere civilă delictuală sunt deosebiri esențiale atât ca izvor de drept cât și ca întindere sau condiții de aplicare, că obligația solidară nu se prezumă ci trebuie să fie expresă conform art.1041cod civil iar actele normative din domeniul asigurărilor nu prevăd solidaritatea asigurătorului cu asiguratul în condițiile în care și prin decizia nr.1/23.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a prevăzut expres că asigurătorul nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penal și deci nici obligația solidară de plată cu inculpatul pentru paguba produsă prin infracțiune întrucât între asigurător și asigurat nu există raporturi de prepușenie.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentul asigurător vizează faptul că prin decizia penală pronunțată de instanța de apel menținându-se dispoziția de obligare a asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata sumei de 12.000 RON despăgubiri civile către partea civilă fără ca acest cuantum să fie dovedit, au fost încălcate dispozițiile art.1169 civ. întrucât prejudiciul este cert numai pentru suma de 9.059 RON despăgubiri civile către partea civilă dovedit cu acte justificative(fila 55),iar pentru diferența de 2942 RON nu există acte opozabile asigurătorului care să ateste realitatea cuantumului acordat de instanță.
S-a mai susținut că în mod greșit prin aceeași decizie a instanței de apel s-a menținut obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata dobânzilor către partea civilă Spitalul clinic municipal nr.1 C încălcându-se astfel prevederile art.50 alin.1 din Legea 136/1995 conform cărora despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite, dobânzile au un regim juridic distinct față de despăgubiri și cheltuieli de judecată,iar la stabilirea prin lege a primei de asigurare aferente asigurării obligatorii de răspundere civilă se au în vedere numai elementele despăgubirii prevăzute de lege.
Prin decizia penală nr.162/4.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a dispus admiterea recursurilor formulate de inculpatul și de către SC SA OSî mpotriva deciziei penale nr.111/25.04.2007 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția penală în dosarul nr-, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul O l
În considerentele acestei decizii s- reținut de către instanța de recurs că deși instanța de apel a făcut mențiunea că prima instanță "nu a reținut și culpa victimei în producerea accidentului care a constat în faptul că s-a angajat în traversarea străzii fără a se asigura, în fugă și printr-un loc nepermis", concluzionând că a existat o culpă concurentă a inculpatului și a părții vătămate a redus la cuantumul cheltuielilor de spitalizare, însă a menținut în totalitate cuantumul daunelor materiale (cheltuielile cu înmormântarea și pomenirile ulterioare) dovedit de partea civilă și reținut de instanța de fond.
Curtea de Apel a apreciat că pronunțând o astfel de soluție dispozițiile instanței de apel sunt contradictorii neputându-se stabili de fapt dacă s-a reținut o culpă comună a părților și în acest caz care sunt proporțiile culpei fiecăruia și prin urmare în temeiul dispoz. art.385/9 alin.1 pct.9 rap. la art.385/15 pct.2 lit.c a C.P.P. dispus admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Olt în vederea stabilirii culpei reținute în sarcina fiecăreia dintre părți (inculpat și parte vătămată) cu consecința stabilirii corespunzătoarea cuantumului daunelor morale și materiale proporțional cu eventuala culpa reținută în sarcina fiecăreia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt în vederea rejudecării apelurilor sub nr-.
Rejudecând apelurile declarate în cauză de către SC Românească SA Sucursala O, partea civilă și inculpatul, conform deciziei penale nr.162/4.12.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a casat decizia instanței de apel și s-a trimis cauza spre rejudecare la ribunalul O l t, fără a limita rejudecarea sub aspectul laturii civile sau penale, dispoziții obligatorii pentru instanța de apel, aceasta a analizat hotărârea instanței de fond prin prisma tuturor motivelor de apel invocate de apelanți, în ceea ce privește apelurile declarate de partea civilă și asigurător astfel cum au fost modificate și susținute la termenul din data de 5 martie 2008 după cum rezultă din preambulul deciziei, iar cauza sub toate aspectele de fapt și de drept în baza efectului devolutiv prev. de art.371 alin.2 și C.P.P. a tuturor problemelor de care depinde soluționarea completă a apelurilor conform art.381 C.P.P. Tribunalul a apreciat că toate apelurile sunt fondate.
Prin decizia nr. 49 din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-, s-au admis apelurile declarate de apelantul asigurător Românească SA O, cu sediul în S, B- -, nr. 9, -, jud. O, apelanta parte civilă, domiciliată în O, str. -, -M,.B,.17, jud. și apelantul inculpat, fiul lui și, născut la 27.08.1964 în orașul O, cu același domiciliu, str. -,.2D,.A,.5, jud. O, împotriva sentinței penale nr.22/16 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.4323 /2006, s-a desființat în parte sentința sub aspect penal și civil și în consecință:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată apelantului inculpat în pedepsele componente stabilite pentru infracțiunile concurente.
În baza art.178 alin.2 Cod Penal a fost condamnat inculpatul, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.89 alin.1 din OUG.195/2002 a fost condamat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b s Cod Penal-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a menținut aplicarea dispozițiilor art.86/1C.p. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante și s-a stabilit termen de încercare conform art.86/2 pe Cod Penal o durată de 4 ani din care 2 ani durata pedepsei aplicate și 2 ani interval de timp stabilit de instanță.
Potrivit dispoz. art.86/3 alin.2 s Cod Penal-a dispus comunicarea datelor prev. de lit.b,c și d, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l
În baza art.359 alin 1.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art.86/4
Cod PenalA aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a și b Cod Penal conform art.71 alin.1 p, iar în baza art.71 alin.5 s Cod Penal- dispus suspendarea executării acestei pedepse accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
A admis în parte acțiunea civilă promovată în procesul penal de părțile civile și Spitalul Clinic Municipal nr.1 și n baza art.14 și 346.C.P.P. cu aplic. art.998 civ. și art.49 și 50 din Legea 136/1995R, obligă asigurătorul SC Românească SA O la plata sumei de 54.550 lei(545.500.000 lei ROL) către partea civilă, din care 50.000lei(500.000.000 lei ROL) reprezentând daune morale și 4.550lei(45.500.000lei ROL) reprezentând daune materiale către aceeași parte civilă și la plata sumei de 809 lei reactualizată la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Municipal nr.1
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art.192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat pe parcursul soluționării apelului în cuantum de 100 lei, s-a hotărât că rămân în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
1.În ceea ce privește apelul declarat de apelantul inculpat, respectiv motivul referitor la reținerea culpei concurente a inculpatului și a victimei, motiv susținut și de apelantul asigurător oral prin reprezentantul legal în fața instanței de apel, s-a constatat că este întemeiat, acest motiv nefiind necontestat nici de către apelanta parte civilă, care a precizat că într-adevăr se impunea a se reține și culpa victimei, susținerile apelanților din acest punct de vedere fiind contrare numai cu privire la proporția culpei.
Tribunalul a apreciat că situația de fapt nu a fost reținută corect sub toate aspectele de către instanța de fond, fiind ignorate concluziile raportului de expertiză efectuat de Institutul de Medicină Legală Minovici B conform cărora la ora 16,45- ora producerii accidentului, respectiv la 15 minute după consumul de băutură, alcoolul se afla în organismul inculpatului în faza de început de absorbție corespunzând teoretic unei alcoolemii situată la limita de sensibilitate a metodei de dozare - circa 0,10 gr.%o, concentrație fără relevanță în afectarea capacității de conducere auto (filele 30,26 ds.).
În același sens sunt și concluziile raportului de expertiză tehnico judiciară nr.888/22.06.2006 efectuat în cauză, care la stabilirea dinamicii producerii accidentului a precizat că pietonul victimă s-a angajat în traversarea str. - în alergare și fără să se asigure, printr-un loc unde nu era amenajată trecere de pietoni, în timp ce din partea sa dreaptă circula autoturismul condus de inculpatul, care ca urmare a neatenției și a circulației, în apropierea axului drumului a lovit cu partea față victima, producându-i leziuni care ulterior au condus la decesul acesteia, fără a reține în vreun fel ca și cauză a producerii accidentului consumul băuturilor alcoolice de către inculpat.
Prin urmare în mod greșit prima instanță a reținut că "inculpatul datorită consumului de alcool nu a avut o reacție promptă pentru evitarea accidentului" câtă vreme nu există nicio probă care să susțină aceasta. Pe de altă parte așa cum s-a precizat și în decizia Curții de APEL CRAIOVA, prima instanță a reținut ca și situație de fapt aceea descrisă în rechizitoriu fără însă a stabili culpa fiecăreia dintre părțile implicate în accident (inculpatul și victima) și cu toate că a descris și comportamentul victimei de a traversa strada în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure, nu a precizat concret contribuția fiecărei părți la producerea accidentului, sau eventual culpa exclusivă a uneia dintre părți, dispozițiile legale încălcate și care au fost de natură să contribuie la producerea accidentului.
În raport de aceste considerente, de dispozițiile deciziei de casare și probele administrate în cauză examinate în ansamblu și în vederea stabilirii adevărului conform art.63 alin.2 C.P.P. Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: în ziua de 27.11.2005 în jurul orelor 16,40 inculpatul după ce a consumat aproximativ 200 ml. la vecinul său (fără însă ca aceasta să-i fi afectat capacitatea de conducere la momentul producerii accidentului), a condus autoturismul proprietatea sa marca 1410 cu nr. de înmatriculare OT.64. pe str.- - din orașul O, iar victima minoră s-a angajat în traversarea străzii respective prin loc nepermis și nemarcat, fără a se asigura și a observa că din partea sa dreaptă circula cu viteză legală, autovehiculul condus de inculpat, astfel că acesta cu toate că a acționat sistemul de frânare și a virat dreapta, circulând însă în apropierea axului drumului, a acroșat victima cu partea față a autoturismului. În urma impactului victima a suferit un traumatism cranio -cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, leziuni în urma cărora a decedat la data de 1.12.2005 la Spitalul Clinic de urgență nr.1
După producerea accidentului inculpatul așezat victima pe bancheta din spate și a transportat-o la spitalul din O după care a mers la domiciliul său, apoi la domiciliul martorului și ulterior la Spitalul județean S unde victima fusese transportată între timp.
Inculpatul a fost depistat de organele de poliție în jurul orelor 19,10 după aprox. 2 ore de la data producerii accidentului.
Ulterior producerii accidentului(după mai mult de 2 ore) inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest stabilindu-se că acesta prezenta în momentul testării o concentrație de alcool de 0,15 mg./în aerul expirat (fila 25 ds.), s-a efectuat și analiza toxicologică pentru stabilirea alcoolemiei acestuia rezultatul fiind consemnat în buletinul nr.1621/E/28.11.2005 întocmit de Serviciul de Medicină Legală O-S conform căruia inculpatul prezenta la ora 19,35 o alcoolemie de 0,40 gr.%o și la ora 20,35 de 0,25 gr%o, însă prin expertiza medico legală nr.1040/I întocmită de Institutul Național de Medicină Legală Minovici B s-a stabilit că la ora 16,45(ora producerii accidentului), respectiv la 15 minute după consumul de băutură, alcoolul se afla în organismul inculpatului în faza de început de absorbție corespunzând teoretic unei alcoolemii situată la limita de sensibilitate a metodei de dozare - circa 0,10gr.%o, concentrație fără relevanță în afectarea capacității de conducere auto(fil.30,26 ds.).
Din raportul medico legal de necropsie nr.3992/A3/6.02.2006 întocmit de Institutul de Medicină Legală C rezultă că moartea numitei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și dilacerării meningo cerebrale consecință a unui traumatism cranio cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, leziuni care s-au putut produce în condițiile unui accident rutier, stabilindu-se totodată că între traumatism și deces există legătură de cauzalitate directă și necondiționată(fila 20ds.).
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnico judiciară nr.888/22.06.2006 rezultă că dinamica producerii accidentului a fost aceea că pietonul victimă s-a angajat în traversarea str. - în alergare și fără să se asigure printr-un loc unde nu era amenajată trecere de pietoni în timp ce din partea dreaptă a sa circula autoturismul condus cu viteză legală de inculpatul, care însă ca urmare a neatenției și a circulației în apropierea axului drumului a lovit cu partea față victima, producându-i leziuni care ulterior au condus la decesul acesteia. S-a mai reținut că victima se deplasa în fugă și era angajată în traversarea drumului printr-un loc unde nu era amenajată trecere de pietoni, aceasta fiind cu cca. 35. spre centrul localității iar în momentul în care a ajuns în zona mediană a drumului a fost strigată de prietena sa care a avertizat-o că vine mașina, moment în care a avut o ezitare, apoi a fost acroșată de autoturismul condus de inculpat.
Expertiza tehnico auto a mai stabilit că impactul între autoturism și victimă s-a produs la o distanță de cca 4,50. de bordura din stânga având în vedere direcția de deplasare a autoturismului, că accidentul putea fi evitat de conducătorul auto dacă ar fi circulat mai aproape de trotuarul din dreapta al străzii și de asemenea că accidentul putea fi evitat și de victimă dacă nu se angaja în traversarea drumului în fugă și printr-un loc unde nu era amenajată "trecere de pietoni" sau dacă se asigura înainte de a traversa.
Tribunalul, analizând existența fiecărei fapte în parte, elementele constitutive ale infracțiunii corespunzătoare în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată, apreciat că în cauză sunt realizate cerințele art.345 alin.2 C.P.P. iar probele administrate, respectiv declarațiile martorilor, martor direct, - care a relatat aspectele observate imediat după producerea accidentului, și coroborate cu declarațiile inculpatului, cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică întocmită de organele de poliție, schița accidentului întocmită după accident, raportul medico legal de necropsie nr.3992/A//16.02.2007 efectuat de Institutul de Medicină Legală C, certificatul medical constatator al decesului nr.729/2.12.2005, procesul verbal de depistare în trafic încheiat de organele de poliție la data de 27.11.2005,orele19,10, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.1621/E/28.11.2005 efectuat de Serviciul de Medicină Legală O, expertiza medico legală nr. 1040/I/2006 întocmită de Institutul Național de Medicină Legală Minovici B, procesul verbal de reconstituire încheiat la data de 28.11.2005 orele 10,30 de organele de poliție și planșa fotografică întocmită cu ocazia reconstituirii, raportul de expertiză tehnico judiciară nr.888/22.06.2006, examinate în ansamblu și în vederea stabilirii adevărului conform art.63 alin.2 C.P.P. conform aspectelor expuse anterior, demonstrează vinovăția inculpatului în forma culpei în raport de infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 p și în forma intenției în raport de infracțiunea de părăsire a locului accidentului prev. de 89 alin.1 din OUG 195/2002 republicată.
Vinovăția inculpatului în forma culpei cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 astfel Cod Penal cum fost descrisă anterior reiese din aceea că inculpatul și-a asumat riscul producerii unui accident ca urmare a faptului că nu a respectat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, respectiv dispoz. art.41 din OUG 195/2002 rep. conform cărora "vehiculele atunci când circulă pe drumurile publice trebuie conduse pe partea dreaptă a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile".
Prin urmare, referitor la accidentul ce a avut ca urmare moartea numitei, Tribunalul a apreciat că în raport de dinamica producerii accidentului așa cum a rezultat cu certitudine din probele expuse și analizate anterior se impune a se reține atât culpa inculpatului care nu a respectat dispoz. art.41 din OUG 195/2002 rep. în sensul că nu a condus autovehiculul cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile dar și culpa victimei care a traversat prin loc nepermis și nu s-a asigurat corespunzător la traversarea străzii încălcând astfel dispoz. art.72 alin.3 din același act normativ conform cărora "traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locuri special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, în același sens fiind și dispoz. art.167 lit. d din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 rep. conform cărora "se interzice pietonilor să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise".
În consecință, Tribunalul a reținut și culpa concurentă a victimei în proporție de 50% având în vedere dispozițiile legale nerespectate de aceasta și inculpat și contribuția fiecăruia la producerea accidentului.
S- constatat astfel că motivul invocat de apelantul inculpat în sensul greșitei stabiliri a situației de fapt, respectiv a culpei sale exclusive fără a fi fost reținută de către prima instanță și culpa victimei este fondat, același motiv fiind susținut cu prilejul rejudecării apelurilor și de către apelantul asigurător prin reprezentantul legal.
- Referitor la cel de- al doilea motiv de apel invocat de apelantul inculpat privind greșita condamnare sub aspectul infracțiunii de părăsirea locului accidentului prev. de art.89alin.1 din OUG 195/2002 rep. în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni întrucât a transportat victima la spital și ulterior s-a întors la locul accidentului chiar după o perioadă de timp ceva mai îndelungată, că nu este prevăzut în lege care este durata de timp înăuntrul căreia inculpatul după transportarea victimei la spital ar trebui să se reîntoarcă la locul faptei pentru a sta la dispoziția organelor de cercetare penală care efectuau cercetări la locul faptei,Tribunalul a apreciat că este nefondat.
Susținerile inculpatului s-a reținut că sunt infirmate chiar de dispozițiile art. 89 alin.4 din OUG 195/2002 republicat, care prevăd expres că "nu constituie infracțiune fapta conducătorului de vehicul, care în lipsa altor mijloace de transport, el însuși transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și nr. de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiazăimediatla locul accidentului."
Ori în cauză așa cum a rezultat din probele administrate și cum a declarat și inculpatul acesta nu s-a înapoiat imediat la locul accidentului, pentru ca fapta sa să nu constituie infracțiunea menționată, ci după ce a transportat victima la Spitalul O,s-a deplasat la domiciliul său, apoi la domiciliul martorului, fiind depistat de organele de poliție la ora 19,10 după mai mult de 2 ore de la producerea accidentului și transportarea victimei la Spitalul O, interval de timp care nu poate fi apreciat ca fiind "imediat" așa cum prevăd dispozițiile legale menționate anterior.
Totodată conform art. 77 alin.1 din OUG 195/2002 "conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei."
Pe de altă parte, realizarea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, inclusiv sub aspectul laturii subiective s-a apreciat că rezultă cu certitudine și din declarația martorului care cu prilejul audierii nemijlocite de către instanța de fond a declarat că i-a spus inculpatului să meargă la Poliția întrucât este căutat, iar inculpatul a afirmat că nu poate să meargă întrucât este băut -fila 93 ds fond, ceea ce denotă încă o dată că inculpatul nu numai că nu a revenit la locul faptei imediat, dar nici nu a dorit aceasta motivat de consumul băuturilor alcoolice, atitudinea sa fiind de natură să demonstreze intenția, cel puțin în forma prev. de art.19pct.1 lit.b Cod Penal-intenția indirectă, întrucât chiar dacă nu a urmărit rezultatul faptei sale de a nu reveni imediat la locul accidentului, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Față de toate considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță vinovăția inculpatului și sub aspectul infracțiunii de părăsirea locului accidentului prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep. și nu se impune achitarea sub aspectul acestei infracțiuni așa cum a solicitat apelantul inculpat.
- În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul, având în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al fiecăreia dintre infracțiuni - atât cel abstract stabilit de legiuitor prin incriminarea faptelor ca infracțiuni cât și cel concret, toate circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile, respectiv și culpa concurentă a victimei la producerea accidentului, dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice nerespectate de inculpat dar și de victimă, persoana inculpatului, faptul că se află la primul conflict cu legea penală așa cum reiese din fișa de cazier judiciar atașată la fila 69 ds. atitudinea sa sinceră pe parcursul procesului și regretul manifestat față de faptele comise, conduita inculpatului după comiterea infracțiunii, acesta transportând victima la spital iar ulterior fiind preocupat de starea sănătății acesteia, a apreciat că în mod greșit prima instanță a aplicat o pedeapsă mai mare decât minimul special a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
Prin urmare pedepsele stabilite de instanța de fond pentru fiecare dintre cele două infracțiuni comise de inculpat, precum și pedeapsa rezultantă aplicată, au fost greșit individualizate în raport de dispozițiile art.72 privind Cod Penal criteriile generale de individualizare și circumstanțele concrete ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului astfel cum au fost expuse anterior.
În consecință, Tribunalul a constatat că din această perspectivă motivul de apel invocat de către apelantul inculpat referitor la netemeinicia pedepsei aplicate sub aspectului cuantumului acesteia este întemeiat și a dispus reducerea pedepselor stabilite pentru fiecare dintre cele două infracțiuni comise de inculpat la minimul special prevăzut de textul legal incriminator, respectiv de la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.178 alin.2 la Cod Penal pedeapsa de 2 ani închisoare, de la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep. la pedeapsa de 2 ani închisoare, astfel că și pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului ca urmare a concursului de infracțiuni conform art.33 lit.a și art.34 lit.bC.p. s- redus de la pedeapsa de 3 ani închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare, apreciindu-se că minimul special al pedepsei închisorii prevăzut de textul de lege incriminator pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, este în măsură să realizeze scopul preventiv educativ și coercitiv prev. de art.52
Cod PenalPentru aceleași considerente motivul de apel invocat inițial la prima soluționare a apelurilor de către apărătorul ales al apelantei parte civile, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat. De altfel acest motiv nici nu a mai fost susținut cu prilejul rejudecării apelurilor, apelanta parte civilă prin intermediul apărătorului ales precizând că lasă la aprecierea instanței soluția sub aspectul laturii penale.
- În ceea ce privește motivul de apel invocat de apelantul inculpat referitor la modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate, Tribunalul a apreciat că este nefondat întrucât aceasta a fost just stabilită de instanța de fond, fiind realizate toate condițiile prevăzute pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în dispoz. art.86/1C.p. Față de natura infracțiunilor deduse judecății, gradul de pericol social precum și urmările grave produse-moartea unei persoane, Tribunalul a apreciat că nu este întemeiată critica formulată de apelantul inculpat privind netemeinicia individualizării judiciare a executării pedepsei și nu a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.81 așa Cod Penal cum a solicitat apelantul inculpat.
Având în vedere argumentele expuse anterior la individualizarea pedepsei privind toate circumstanțele concrete ale săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea manifestată de acesta după comiterea faptelor, sinceritatea și regretul exprimat pe întreg parcursul procesului penal, s-a redus însă termenul de încercare stabilit de instanța de fond de la 5 ani la 4 ani, din care 2 ani durata pedepsei aplicate și 2 ani interval de timp stabilit de instanță conform art.86/2
Cod Penal- Sub aspectul laturii penale, respectiv al individualizării pedepsei și a modalității de executare Tribunalul a constatat că sentința instanței de fond este nelegală întrucât nu au fost respectate dispoz. art.71 alin.1 în Cod Penal sensul aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.a teza a II a și b și Cod Penal dispoz. art.71 alin.5 C.P.P. privind suspendarea executării acestei pedepse accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, făcându-se aplicarea tuturor acestor dispoziții legale.
De asemenea Tribunalul a facăt aplicarea dispoz. art.86/3 alin.2 potrivit Cod Penal cărora datele prev. de lit.b,c și d se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt și a dispoz. art.359 alin.1 în C.P.P. sensul că s- atras atenția inculpatului asupra dispoz. art.86/4 privind Cod Penal revocarea suspendării executării sub supraveghere și executarea efectivă a pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, a nerespectării măsurilor de supraveghere dispuse prin sentința instanței de fond și a neîndeplinirii obligațiilor civile, dispoziții legale care de asemenea în mod greșit nu au fost aplicate de prima instanță.
Aplicarea acestor dispoziții legale s-a făcut de către Tribunalul Olt ca urmare admiterii apelului declarat de apelanta parte civilă în defavoarea inculpatului care inițial (cu prilejul primei soluționări a apelului) a criticat sentința primei instanțe sub aspectul laturii penale și al laturii civile, având în vedere și efectul devolutiv al apelului prev. de art.371 alin.2 C.P.P. precum și posibilitatea expres reglementată de lege în dispoz. art.381 C.P.P. ca instanța de apel să hotărască asupra oricărei probleme de care depinde soluționarea completă a apelului.
2.În ceea ce privește motivul invocat de apelanta parte civilă privind netemeinicia sentinței apelate astfel cum a fost susținut de apărătorul ales la termenul din data de 5 martie 2008 sub aspectul laturii civile în sensul că în mod greșit instanța de fond a stabilit despăgubirile civile, Tribunalul a apreciat că este întemeiat în parte.
S-a constatat că mama victimei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 150.000.000 lei ROL și 1.000.000.000 lei ROL daune morale (fila 39 dos. fond).
În raport de situația de fapt reținută prin prisma probelor administrate, dispoz. art.998 civ. conform cărora "orice faptă a omului care a produs altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara" și art.999 civ. potrivit căruia "Fiecare este răspunzător pentru dauna pe care a cauzat-o nu numai prin fapta sa, ci și prin neglijența sau imprudența sa", rezultat că sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea civilă delictuală a inculpatului-existența faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, implicarea sa în comiterea acesteia, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, respectiv răspunderea legală, contractuală a asigurătorului, pentru considerentele următoare:
Potrivit dispoz. art.14 alin.5 C.P.P."acțiunea civilă poate avea ca obiect și răspunderea civilă pentru repararea daunelor morale potrivit legii civile".
Referitor la despăgubirile pentru daunele morale solicitate de apelanta parte civilă, Tribunalul a apreciat că întreg materialul probator administrat a demonstrat existența faptei ilicite săvârșită de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs părții civile constând în suferințele psihice produse ca urmare a decesului fiicei sale survenit în urma accidentului de circulație în care a fost implicat inculpatul, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum și vinovăția inculpatului în forma culpei.
Astfel cererea privind despăgubirile pentru daunele morale formulată de partea civilă -mama victimei, a fost apreciată de instanță ca întemeiată întrucât aceasta a suferit un prejudiciu nepatrimonial, respectiv suferințe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune și provocate prin moartea unei ființe apropiate-fiica sa, fiind evident ca decesul victimei a produs traume psihice si a lezat sentimente de afecțiune ce stau la baza relației părinte-copil.
Încălcarea acestor valori generează dreptul și obligația la repararea consecințelor și chiar dacă s-a statuat că prejudiciul nepatrimonial nu are un conținut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenței în bani a valorilor încălcate pin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori manifestându-se concret permit aprecierea intensității și gravității lor în raport de toate împrejurările cauzei, de modul de acțiune și consecințe.
Așadar, dimensiunea prejudiciului moral suferit de partea civilă s-a apreciat că se impune a se stabili atât în raport de intensitatea durerilor psihice suferite de acestea prin pierderea copilului în vârsta de 9 ani, dar și a împrejurărilor concrete în care s-au petrecut faptele, gravitatea acestora și vinovăția inculpatului, în forma culpei.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că suma de 1.000.000.000 lei ROL solicitată de partea civilă cu titlul de daune morale reprezintă o despăgubire justă a prejudiciului nepatrimonial suferit de acesta și din acest considerent motivul de apel invocat de apelanta parte civilă este întemeiat, însă având în vedere culpa concurentă a părților, această sumă a fost diminuată corespunzător, respectiv cu 50 %, urmând a fi achitate părții civile daune morale în cuantum de 500.000.000 lei ROL(50.000 lei RON).
3.Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă, Tribunalul a apreciat că acestea nu au fost dovedite decât în parte și cum acțiunea civilă chiar promovată în procesul penal rămâne supuse regulilor civile, potrivit art.14 alin.3 conform C.P.P. cărora "repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile", nu putut fi admisă acțiunea civilă în totalitate cu privire la aceste daune, ci numai în măsura dovedirii prin probe concludente așa cum impun și dispoz. art.1169 civ. critica formulată în acest sens de apelanta parte civilă fiind apreciată ca neîntemeiată și nesusținută de nicio probă care să facă dovada sumei totale solicitată de aceasta cu titlu de daune materiale.
Prin urmare motivul invocat de apelantul asigurător Societatea de Asigurare Românească SA privind încălcarea dispoz. art.1169 civ. în sensul că a fost stabilit în mod greșit cuantumul daunelor materiale și instanța de fond l-a obligat greșit la plata sumei de 12.000 RON despăgubiri civile către partea civilă fără ca acest cuantum să fie dovedit întrucât prejudiciul ar fi cert numai pentru suma de 9.059 RON -dovedit cu acte justificative (fila 55) iar pentru diferența de 2941 RON nu există acte opozabile care să ateste realitatea cuantumului acestor despăgubiri stabilite de instanță, Tribunalul a apreciat că este fondat însă nu pentru argumentul expus de acest apelant.
Instanța de apel a reținut că nu se poate susține că prejudiciul trebuie dovedit numai cu acte justificative având în vedere că sistemul nostru de drept are la bază principul liberei aprecieri a probelor, acesta fiind reglementat expres de art.63 alin.2 conform C.P.P. căruia "probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate-", iar mijloacele de probă sunt enumerate în dispoz. art.64 printre C.P.P. acestea fiind nu numai înscrisurile ci și declarațiile părții civile și declarațiile martorilor. Ori în cauza dedusă judecății au fost administrate pentru dovedirea pretențiilor civile ca mijloace de probă atât înscrisuri (atașate la filele 55-74 ds.fond privind cheltuielile de înmormântare și pomenirea ulterioară a victimei), dar și declarația părții civile, declarația martorei, a martorei, acestea din urmă coroborându-se cu înscrisurile menționate.
Astfel, din suma totală de 150.000.000 lei ROL solicitată de apelanta parte civilă cu titlul de daune materiale, din examinarea înscrisurilor atașate la filele 55-74 ds.fond privind cheltuielile de înmormântare și pomenirea ulterioară a victimei și declarația martorei (fila 95 ds.fond), a rezultat că au fost efectuate cheltuieli în cuantum total de 91.000.000. lei ROL din care 45.000.000 lei ROL cheltuieli cu înmormântarea (cavou în valoare de 1500lei din care 500lei manopera, iar 1000lei materiale de construcție-fil.59-61 ds.fond, obiecte și servicii funerare-panglică,prosoape,batiste,batice, basmale,lumânări etc în valoare de 376,25 lei-fil56,57 ds. fond, prosoape,batice-1666lei-fil58ds.fond,obiecte de îmbrăcăminte,pernă,lenjerie,pătură-232 lei-fila 62 ds.fond, produse alimentare -1.755,25 lei-fil63-64 ds.fond, băuturi și fructe-922,25 lei-fila65 ds.fond, necropsie cadavru-227 lei-fila67 ds.fond, taxă îmbălsămare-75,7lei-fila66 ds.fond), 8.000.000 lei ROL cheltuieli efectuate pentru pomenirea victimei la 3 săptămâni, 8.000.000 lei ROL cheltuielile efectuate pentru parastasul de 6 luni și 30.000.000 lei ROL pentru cel efectuat la 1 an(obiecte mobilier1195lei-fil.69-71 ds.fond, cruce marmură-600lei-fila72 ds.fond, produse alimentare-960,82 lei-fil.73-74 ds.fond), acestea coroborându-se și cu declarația martorei.
Tribunalul a reținut că nu pot fi înlăturate din mijloacele de probă administrate declarațiile martorelor menționate și să fie avute în vedere exclusiv înscrisurile așa cum a susținut apelantul asigurător, ci potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, daunele materiale trebuie să fie stabilite în raport de toate aceste probe examinate în ansamblu. Din analiza acestora se constată însă că în mod greșit instanța de fond a reținut cuantumul daunelor materiale ca fiind în sumă de 12.000 lei, acesta nefiind dovedit integral, prin probele administrate dovedindu-se efectuarea unor cheltuieli pentru înmormântarea și pomenirea victimei, în cuantum de 91.000.000 lei ROL(9.100lei RON) conform argumentelor expuse anterior.
Totodată având în vedere gradul de culpă al părților reținut în cauză, 50% inculpatul și 50% victima, Tribunalul a diminuat această sumă în mod corespunzător, respectiv cu suma de 45.500.000 lei ROL rămânând de achitat cu titlul de materiale suma de 45.500.000 lei ROL (4.550 lei RON).
Pentru toate aceste considerente solicitarea apelantului asigurător și a apelantului inculpat privind reducerea cuantumului daunelor materiale a fost privită ca fiind întemeiată.
De asemenea, instanța de apel a reținut că, deși sumele ce urmează a fi achitate efectiv apelantei părți civile sunt astfel mai mici decât cele stabilite inițial prin hotărârea instanței de fond, nu se aduce atingere principiului neagrăvării situației în propria cale de atac consacrat de art.372 întrucât C.P.P. în cauză au declarat apel și inculpatul și asigurătorul, motivul invocat de aceste părți în sensul reținerii culpei concurente a victimei fiind admis de către instanță, acesta fiind una dintre cauzele care au determinat reducerea despăgubirilor, iar cu privire la daunele materiale și greșita apreciere a probelor administrate sub aspectul laturii civile de către instanța de fond.
Referitor la celelalte motive invocate de apelantul asigurător Societatea de Asigurare Românească SA, Tribunalul reținut următoarele:
Potrivit deciziei în interesul legii nr.1/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, societatea de asigurare are în procesul penal calitatea de asigurător, răspunderea acesteia putând fi angajată în mod direct, fiind statuat și caracterul limitat derivat din contract al obligației asumate de societatea de societatea de asigurare, fapt ce exclude asimilarea poziției sale calității de parte responsabilă civilmente.
S-a apreciat că răspunderea civilă a asigurătorului este reglementată prin dispozițiile speciale ale legii civile - Legea 136/1995, fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel că în cazul asigurărilor de răspundere civilă societățile de asigurare au obligația despăgubirii persoanelor păgubite în limitele stabilite de contract sau lege odată cu producerea cazului asigurat, plata despăgubirilor făcându-se în temeiul contractului și nu pe ideea de culpă care caracterizează răspunderea pentru fapta altuia.
Prin OUG 61/2005 publicată în M Of 562/30.06.2005(în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în M Of), art.57 a fost abrogat, iar forma modificată a Legii 136/1995 cuprinde mențiuni exprese din care rezultă numai obligația asigurătorului de a acorda despăgubiri - în limita obligației acestuia stabilită anual prin HG (art.49 alin.1, art.54 alin.1 conform cărora drepturile persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, art.55 conform căruia despăgubirile se plătesc de către asigurător).
Pe de altă parte, potrivit art.1041 civ. solidaritatea pasivă nu se prezumă ci aceasta trebuie prevăzută expres de lege sau prin convenția părților fiind necesară o exprimare clară și neîndoielnică a intenției părților în acest sens, respectiv că debitorii se obligă în solidar, iar asemenea mențiuni privind răspunderea civilă solidară a asigurătorului și asiguratului se constată că nu se regăsesc în Legea 136/1995 modificată privind asigurările și reasigurările în România sau în contractul de asigurare reglementat în cap. II din același act normativ.
Modificarea art.55 alin.1 din Legea 136/1995 ar fi în același sens, având în vedere că în forma inițială a acesteia se menționa că despăgubirile se acordau de asigurător dacă acestea nu fuseseră achitate de persoana responsabilă, însă în forma actuală a legii, asemenea dispoziții nu mai sunt prevăzute, dimpotrivă art.55 alin.1 prevede expres că espăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Mai mult, conform art.55 alin.3 din Legea 136/1995, despăgubirile se plătesc chiar asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit art. 58.
În consecință referitor la criticile formulate de apelantul asigurător privind lipsa raportului de prepușenie între acesta și inculpat și ignorarea dispozițiilor art.1041 civ. de către instanța de fond, Tribunalul a apreciat că sunt întemeiate.
Pentru toate aceste considerente,Tribunalul a apreciat că motivul de apel invocat de asigurătorul SA privind greșita reținere a solidarității între acesta și inculpat este întemeiat.
Referitor la al treilea motiv de apel invocat de societatea de asigurare privind încălcarea dispoz. art.50 alin.1 din Legea 136/1995 în sensul că în mod greșit instanța a dispus obligarea sa la plata dobânzilor către Spitalul clinic municipal nr.1 C, având în vedere că dispozițiile menționate prevăd că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligată să le plătească cu titlul de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite, iar dobânzile au un regim juridic distinct și nu pot fi puse în sarcina asigurătorului, a fost privit ca fondat, dar nu pentru argumentul invocat.
Argumentul pentru care nu s- impus obligarea asigurătorului la plata dobânzilor către Spitalul clinic municipal nr.1 a fost acela că în adresa privind constituirea ca parte civilă în procesul penal, spitalul nu a solicitat obligarea la plata dobânzilor -fila 91ds.fond, astfel că în temeiul principiului disponibilității aplicabil în materie civilă nu se poate dispune obligarea la plata dobânzilor întrucât nu a fost formulată o cerere expresă în acest sens.
Însă în cererea privind constituirea de parte civilă, Spitalul Clinic municipal nr.1 Cas olicitat reactualizarea sumei cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal în cuantum de 1617,17 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei, până la data plății efective a debitului, cerere pe care Tribunalul apreciat-o ca fiind întemeiată.
Pentru a aprecia astfel Tribunalul a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului care impune actualizarea despăgubirilor în raport de evoluția indicelui de inflație. Mai mult și dispoz. art.14 alin.4 conform C.P.P. cărora "se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă" sunt în același sens, - al reparării integrale a prejudiciului, iar pe de altă parte și dispoz. art.14 alin.3 reglementează C.P.P. expres că "repararea pagubei se face potrivit legii civile" și dispoz. art.1084 cod civil prevăd că prejudiciul material poate să cuprindă atât pierderile suferite - (damnum emmergens), cât și beneficiul nerealizat - (lucrum cessans).
Potrivit art.49 din Legea 136/1995 astfel cum a fost modificată ulterior inclusiv prin OUG 61/2005, " asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil", fără a distinge cu privire la natura prejudiciilor produse, iar conform principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus- unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă". În același sens sunt și dispoz. art.50 din Legea 136/1995 modif. potrivit cărora "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri".
Mai mult, potrivit art.54 din Legea 136/1995 modificată "despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art.43 și art.49 iar în cazul stabilirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia stabilită în prezentul capitol", iar în cauză, în raport de data producerii accidentului-27.11.2005, această limită este prevăzută expres în anexa nr.3 la Ordinul nr.3108/2004 de punere în aplicare a normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule în sensul că "se acordă de la 1.000.000 lei ROL până la 3.000.000.000 lei ROL în caz de avariere ori distrugere de bunuri pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei și până la 1.000.000.000 lei pentru fiecare persoană dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei ROL indiferent de nr. persoanelor accidentate în caz de vătămări corporale sau deces,inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
În raport de toate aceste dispoziții legale coroborate și cu art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății modificată prin OUG.72/2006, Tribunalul a apreciat că subzistă obligația asigurătorului și la plata sumelor datorate de inculpat unității spitalicești care a acordat îngrijiri medicale victimei anterior decesului, întrucât textul legii este explicit și cu toate că are în vedere o formă de răspundere civilă delictuală a persoanei vinovate de producerea accidentului, nu pot fi ignorate celelalte dispoziții speciale în materia asigurări de răspundere civilă în cazul accidentelor de circulație prev. de Legea 136/199 menționate anterior, care prevăd expres că asigurătorii răspund pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente fără a face nici o distincție între calitatea de persoană fizică sau juridică a persoanei vătămate și fără a limita în vreun fel categoriile de prejudicii pentru care este instituită răspunderea asigurătorului. Aceasta rezultă cu certitudine și din examinarea dispoz. art.55 alin.1 din Legea 136/1995 modificată care prevăd expres că "despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite".
Astfel, având în vedere cererea expresă a părții civile Spitalul clinic municipal nr.1 C precum și toate dispozițiile legale menționate din Legea 136/1995 modificată, Tribunalul a constatat că asigurătorul trebuie obligat în mod direct la plata despăgubirilor și către această parte civilă, despăgubiri solicitate în sumă de 1617,17 lei reactualizată la data plății efective, care au fost însă reduse cu 50% în raport de reținerea culpei concurente a inculpatului și a victimei.
Conform art.51 alin.1 din Legea 136/1995 rep. despăgubirile sunt datorate de asigurător nu numai atunci când asiguratul este responsabil de accidentul auto dar și în cazul în care cel care conduce autovehiculul răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul fiind avută în vedere ipoteza în care autovehiculul a fost condus de altă persoană indiferent dacă asiguratul răspunde ori nu pentru faptele acelei persoane, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperind toate accidentele de autovehicule asigurate indiferent de persoana care răspunde civil pentru paguba cauzată.
Mai mult, potrivit art.51 alin.3 din același act normativ "în caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane se acordă despăgubiri dacă autovehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat chiar dacă autorul accidentului a rămas neindentificat".
Ori, în cauză persoana care a condus autoturismul implicat în accident este chiar inculpatul, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar rezultând că la data de 27.11.2005 când s-a produs accidentul de circulație acesta era asigurat la Societatea de Asigurare SA O, fiind încheiată în acest sens polița RCA HN -/28.05.2005 pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005-fila89ds.fond.
În acest context al dispozițiilor legale precizate anterior, Tribunalul a constatat că asigurătorul trebuie obligat în mod direct la plata despăgubirilor către părțile păgubite ca urmare a accidentului produs și în raport de toate considerentele expuse s-a dispus obligarea Societății de Asigurare Românească SA la plata către partea civilă a sumei totale de 54.550 lei (545.500.000 lei ROL), din care 50.000 lei (500.000.000 lei ROL) reprezintă daune morale și 4.550 lei (45.500.000lei ROL) reprezintă daune materiale și la plata către partea civilă Spitalul Clinic Municipal nr.1 Cas umei de 809 lei reactualizată la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare necesitate de internarea victimei, despăgubiri care se situează în limita prevăzută în anexa nr.3 la Ordinul nr.3108/2004 -fila 114 ds.fond.
Tribunalul a apreciat că această soluție nu este de natură să contravină principiului neagravării situației în propria cale de atac în raport de apelanta societate de asigurare întrucât pe de o parte toate despăgubirile au fost reduse cu 50% în raport de culpa concurentă reținută, iar pe de altă parte în cauză sunt deduse judecății și apelurile formulate de inculpat și partea civilă, și prin urmare ar putea fi agravată situația asigurătorului în cazul admiterii apelurilor formulate de inculpat și partea civilă, soluția fiind în favoarea acestora din urmă.
Totodată, soluția obligării directe a asigurătorului la plata despăgubirilor, s-a apreciat că se impune chiar dacă asemenea critici nu au fost formulate în mod expres de apelanții inculpați și parte civilă, în baza efectului devolutiv al apelului consacrat de art.371 alin.2 conform C.P.P. căruia instanța este obligată ca în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelant să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, întrucât aceste aspecte în cauză vizează nelegala aplicare a dispozițiilor speciale în materia răspunderii civile în cazul accidentelor de circulație. Pe de altă parte, art.381 prevede C.P.P. expres că "instanța deliberând asupra apelului, face când este cazul aplicația dispozițiilor privind repararea pagubei- și la orice alte probleme de care depinde soluționarea completă a apelului". Aceasta cu atât mai mult cu cât și dispoz. art.14 alin.3 reglementează C.P.P. expres că "repararea pagubei se face potrivit legii civile", în cauza dedusă judecății și în raport de Legea 136/1995 republicată, sentința fiind nelegală și pentru aceste argumente.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs numai inculpatul, în termen și motivat, criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile formulate sunt în esență următoarele: greșita individualizare a modalității de executare, arătându-se că prevederile art. 81 alin. 2 cod penal sunt îndeplinite în totalitate pentru ca instanța să pronunțe din acest punct de vedere o hotărâre temeinică și legală în sensul aplicării lui 81 prin schimbarea modalității de la 861cod penal. Se invocă și disp.alin. 2, potrivit cărora suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi aplicată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată în final nu este mai mare de 2 ani.
Al doilea motiv de recurs vizează greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Esențial este că inculpatul după producerea acelui accident a luat victima și a transportat-o la spitalul din localitate, a trecut pe acasă, după care a venit iar la spital, apoi revenit la locul faptei unde participat la cercetări. Susține că instanța ar fi trebuit să facă aplicarea principiului in dubio pro reo, întrucât probele nu sunt certe, clare și fără echivoc cu privire la acest aspect al cauzei și solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit.a cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d cod procedură penală.
C de-al treilea motiv de recurs vizează latura civilă și se arată că nu există criterii de apreciere a valorii daunelor morale cu privire la victimă și la familia victimei și solicită reducerea daunelor în mod corespunzător, întrucât cele acordate sunt prea mari.
În baza art. 38514cod procedură penală, verificând hotărârile atacate pe baza actelor și lucrărilor dosarului cauzei și în raport cu motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, Curtea constată că:
Recursul inculpatului este fondat, dar numai cu privire la soluția pronunțată pe latură civilă asupra daunelor morale, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
- Motivul de recurs invocat de inculpat privind greșita condamnare sub aspectul infracțiunii de părăsirea locului accidentului prev. de art.89alin.1 din OUG 195/2002 în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât a transportat victima la spital și ulterior s-a întors la locul accidentului chiar după o perioadă de timp ceva mai îndelungată, că nu este prevăzut în lege care este durata de timp înăuntrul căreia inculpatul după transportarea victimei la spital ar trebui să se reîntoarcă la locul faptei pentru a sta la dispoziția organelor de cercetare penală care efectuau cercetări la locul faptei, Curtea apreciază că este nefondat.
În mod corect, instanța de apel a concluzionat că susținerile inculpatului sunt infirmate chiar de dispozițiile art. 89 alin.4 din OUG 195/2002 republicat, care prevăd expres că "nu constituie infracțiune fapta conducătorului de vehicul, care în lipsa altor mijloace de transport, el însuși transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiazăimediatla locul accidentului."
Or, în cauză așa cum a rezultat din probele administrate și cum a declarat și inculpatul, acesta nu s-a înapoiatimediatla locul accidentului, pentru ca fapta sa să nu constituie infracțiune, ci după ce a transportat victima la Spitalul O,s-a deplasat la domiciliul său, apoi la domiciliul martorului, fiind depistat de organele de poliție la ora 19,10 după mai mult de 2 ore de la producerea accidentului și transportarea victimei la Spitalul O, interval de timp care în mod riguros corect nu a fost apreciat de către ambele instanțe, ca satisfăcând caracterul "imediat", potrivit dispozițiilor legale enunțate.
În aceiași ordine de idei, în mod judicios instanța de apel a indicat existența dispozițiilor legale incidente, care instituie obligații în sarcina participanților la trafic, respectiv a conducătorilor unui vehicul, cele cuprinse în art. 77 alin.1 din OUG 195/2002, potrivit cărora "conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei."
Pe de altă parte, realizarea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, inclusiv sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că rezultă cu certitudine, fără nici un dubiu, din coroborarea probelor administrate, relevantă fiind și declarația martorului care cu prilejul audierii nemijlocite de către instanța de fond, a declarat că i-a spus inculpatului să meargă la Poliția întrucât este căutat.
Martorul arată că inculpatul a afirmat că nu poate să meargă, întrucât este băut -fila 93 dosar fond, ceea ce într-adevăr, demonstrează încă o dată că inculpatul nu a revenit la locul fapteiimediat,dar nici nu a intenționat să revină imediat așa cum cerea dispoziția legală, motivat de consumul băuturilor alcoolice, atitudinea sa fiind clară și fără echivoc în acest sens, neexistând nici un dubiu care să profite inculpatului.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut de către ambele instanțe vinovăția inculpatului și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep. și nu se impune achitarea sa, așa cum a solicitat recurentul inculpat.
- De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de recurs apreciază că în mod judicios instanțele anterioare au concluzionat că nu se impune executarea pedepsei în regim de penitenciar și în mod corect nu au dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81 Cod penal, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, această modalitate fiind adecvată și eficientă în atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea are în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 81 Cod penal, instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, respectiv de 2 ani în cazul concursului de infracțiuni, dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Potrivit art. 861cod penal, instanța poate să dispună suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa aplicată este cel mult 4 ani, sau de 3 ani - în cazul concursului de infracțiuni, dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și dacă se apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși infracțiuni, ținând seama de persoana condamnatului și de comportamentul său după comiterea faptei.
Or, instanța de recurs apreciază că într-adevăr nu este necesară executarea pedepsei, pronunțarea condamnării ca un avertisment fiind suficientă, dar nu în sensul disp. art. 81 alin. 1 lit. c Cod penal, ci în sensul disp. art. 86 ind. 1 lit. c Cod penal, fiind justificată și oportună instituirea unor obligații clare, precum și stabilirea unor măsuri de supraveghere ferme, a căror îndeplinire și monitorizare sunt în sarcina unei autorități, acestea fiind de natură să elimine riscul săvârșirii unei noi infracțiuni de către inculpat, dându-se astfel posibilitatea efectivă ca factorii pozitivi reținuți în favoarea acestuia, să-și producă efectele în mod real și să conducă la reinserția socială a inculpatului, a cărui răspundere penală, dar și civilă a fost angajată în baza procesului penal de față, ca urmare a săvârșirii a două infracțiuni, din care una - fie ea săvârșită și din culpă, a avut ca urmare moartea unui copil, victimă a accidentului de circulație.
Într-adevăr, raportat la disp. art. 81 alin. 2 Cod penal, din perspectiva cerinței legale referitoare la cuantumul pedepsei cu închisoarea în cazul concursului de infracțiuni, solicitarea inculpatului este admisibilă, întrucât pedeapsa aplicată acestuia în final de către instanța de apel prin reindividualizarea pedepselor principale este de 2 ani, dar și instanța de recurs - consecventă în aplicarea regulii că imperativul unei juste individualizări a pedepsei în sensul disp. art. 72 coroborat cu art. 52 Cod penal, trebuie realizat și în ceea ce privește alegerea modalității de executare a pedepsei, apreciază că cererea este neîntemeiată așa cum s-a arătat în precedent, urmând a se păstra modalitatea de executare aleasă, ca fiind legală și temeinică.
- Critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, este întemeiată astfel:
Potrivit disp. art. 998 cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudicii, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză sunt îndeplinite condițiile de existență a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului - fie ea și concurentă cu a victimei și legătura de cauzalitate.
Intr-adevăr în speță, prejudiciul invocat este și de natură morală, fiind suficient, chiar și în lipsa unui prejudiciu de natură patrimonială, pentru antrenarea răspunderii civile a inculpatului. Partea civilă este mama victimei unei infracțiunii la regimul circulației pe drumurile publice, fiind în mod neîndoielnic afectată persoana sa, sensibilitatea sa psihică și sufletească, chiar dacă în mod cert și victima a avut o culpă în producerea accidentului.
Prin urmare nu se poate contesta rezultatul dăunător direct, de natură morală al infracțiunii, asupra părții civile, fiind aduse în mod real vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.
Dar, în ceea ce privește cuantumul, respectiv întinderea daunelor morale, sunt de făcut următoarele precizări:
Prin sentința penală nr.22/16.01.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.4323/2006, s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul SC SA O la 12.000 RON despăgubiri civile și70.000 RON daune moralecătre partea civilă, la 1617,17 lei RON cheltuieli de spitalizare, precum și a dobânzilor legale de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Spitalul Clinic Municipal nr. 1, împotriva sentinței declarând apel și partea civilă, solicitând majorarea cuantumului daunelor morale la nivelul sumei solicitate de 100.000 lei.
Prin decizia penală nr.111/25.04.2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a dispus admiterea apelurilor declarate de apelantul inculpat și asigurătorul SC SA Sucursala O împotriva sentinței penale nr.22/16.01.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.4323/2006, desființarea sentinței sub aspect civil în sensul reducerii cheltuielilor de spitalizare la care au fost obligați acești apelanți la suma de 809 lei plus dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la achitarea debitului, menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței și respingerea apelului părții civile, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, partea civilă nu a declarat recurs, formulând cererea de recurs în termen legal, numai inculpatul și asigurătorul SC Românească SA - Sucursala
Prin decizia penală nr.162/4.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a dispus admiterea recursurilor formulate de inculpatul și de către SC SA OSî mpotriva deciziei penale nr.111/25.04.2007 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția penală în dosarul nr-, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul O l
Este adevărat că decizia pronunțată în apel a fost casată în întregime, inclusiv pe latură civilă, dar s-a pornit de la premisa că dispozițiile instanței de apel sunt contradictorii, neputându-se stabili dacă în fapt s-a reținut o culpă comună a părților și în acest caz, care sunt proporțiile culpei fiecăruia și prin urmare s-a dispus admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Olt în vederea stabilirii culpei reținute în sarcina fiecăreia dintre părți - inculpat și victimă, cu consecința stabilirii corespunzătoare a cuantumului daunelor morale și materiale, proporțional cu eventuala culpa reținută în sarcina fiecăreia.
Totuși, nedeclararea de către partea civilă a căii de atac a recursului, deci neutilizarea unei căii legale de atac de reformare, are o semnificație sub aspectul întinderii reale a prejudiciului de natură nepatrimonială suferit de partea civilă în reprezentarea acesteia, de vreme ce partea nu a recurat decizia prin care s-a respins apelul său, păstrându-se în acest fel soluția pronunțată în primă instanță prin care s- admis în parte acțiunea, s-a acordat mai puțin decât s-a cerut și s-a apreciat cuantumul la nivelul sumei de 70.000, ca echivalent pecuniar total al prejudiciului moral, în contextul în care nu se reținuse și culpa concurentă a victimei.
Or, având în vedere această împrejurare, principiul disponibilității ce operează pe latură civilă și în cazul în care acțiunea civilă este alăturată celei penale, faptul că s-a stabilit și cupla concurentă și egală a victimei în producerea accidentului, dar și faptul că partea civilă nu a declarat recurs nici împotriva deciziei pronunțate în rejudecarea apelurilor prin care s-a stabilit și culpa victimei egală cu a inculpatului în producerea accidentului, ceea ce a avut drept consecință înjumătățirea daunelor solicitate - materiale, dar și morale, urmează a se diminua suma de 50.000 lei acordată în apel, ce reprezintă J din suma de 100.000 lei solicitată, la 35.000 lei cu același titlu.
Această sumă reprezintă - păstrând proporțiile, J din cea acordată în primul ciclu procesual, ocazie cu care partea civilă nu a exprimat nicio nemulțumire și nu s-a recurat de către titulara cererii, decizia prin care s-a respins apelul acesteia și s-a păstrat soluția dată, cu motivarea că întregul prejudiciu moral suferit, se poate echivala în bani la nivelul acestei sume, mai mică decât cea estimată inițial.
Privitor la cuantumul daunelor morale, raportat și la considerentele expuse în precedent, Curtea apreciază că s-a stabilit în final o sumă într-un cuantum rezonabil și suficient, proporțional și adecvat scopului preventiv educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale, angajată într-o modalitate specifică. Se cuvine a se preciza, că prejudiciul moral este susceptibil de a fi reparat și pecuniar, nefiind totuși o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, astfel că dauna morală are doar menirea de a ușura suferințele persoanei vătămate sau de a-i crea anumite satisfacții.
În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 Cod procedură penală, neexistând niciunul din cazurile de casare prev. de art. 3859alin. 3 cod procedura penala care se examineaza din oficiu, se va admite ca fondat recursul declarat de inculpatul, aflat în stare de libertate, împotriva deciziei nr. 49 din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-.
Se va casa decizia numai cu privire la latura civilă a cauzei.
Se va reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile la 35.000 lei și în consecință cuantumul total al despăgubirilor acordate părții civile este de 39.550 lei.
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.
Având în vedere soluția pronunțată și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, aflat în stare de libertate, împotriva deciziei nr. 49 din 05 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-.
Casează decizia cu privire la latura civilă a cauzei.
Reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile la 35.000 lei și în consecință cuantumul total al despăgubirilor acordate părții civile este de 39.550 lei.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2008
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.TR 4 ex.
29.08.2008
Jud.apel Gh.
Jud.fond
09 iulie 2008
- O:va urmări și încasa de la Debitorul suma de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului ( sentința penală nr. 22/16 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 4323/2006, în apel și în recurs cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului).
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Tomescu, Tatiana Rădulescu
