Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 750/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.750/

Ședința publică din data de 23 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ

JUDECĂTOR 3: Mița

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de recurenta-parte responsabilă civilmente SC ASIGURĂRI C, fostă BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA, cu sediul în C N,-, județul C, împotriva deciziei penale nr.228/24.08.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr.80/23.03.2009, pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-) privind pe intimatul-inculpat (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 27.05.1957 în comuna, județul N, cu domiciliul în sat, comuna Tănășoaia, județul V, carte de identitate seria - nr.- eliberată de Poliția orașului Adjud).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit recurenta-parte responsabilă civilmente SC C, și intimatul-inculpat, care a fost reprezentat de avocat, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, în baza delegației nr.5327 emisă de Baroul Galați la 13.11.2009.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că este primul termen de judecată acordat în cauză; la data de 06.11.2009, recurenta-parte responsabilă civilmente a depus motive scrise de recurs, după care;

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de recurenta-parte responsabilă civilmente întrucât în mod corect aceasta are hotărârea judecătorească opozabilă. Legea nr.136/1995 prevede că partea responsabilă civilmente răspunde în solidar pentru toate despăgubirile civile, aceasta fiind, de asemenea, considerată o despăgubire civilă. Ca atare, solicită respingerea recursului și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat, pentru intimatul-inculpat, solicită respingerea recursului declarat de partea responsabilă civilmente deoarece hotărârea instanței de apel este opozabilă și acestei părți. Conform legii nr.136/1995 nu răspunde în solidar ci răspunde în principal pe latura civilă și doar în măsura în care excede plafonului de asigurare stabilit de normele CSA, atunci răspunde și inculpatul.

Apreciază că nu inculpatul este cel care trebuie să răspundă pe latură civilă, astfel cum susține societatea de asigurări, ci societatea de asigurări recurentă.

Prin urmare, apreciază că motivul invocat în recurs este nefondat, și solicită respingerea recursului ca atare, cu plata cheltuielilor de judecată și a onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.

Se prezintă în instanță avocat, care precizează că este apărătorul ales al intimatului-inculpat, care domiciliază în sat, comuna Tănăsoaia, județul V și, datorită stării meteorologice, nu a putut ajunge în instanță la orele 9.00. Insistă în reluarea dezbaterilor din prezenta cauză. Depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 85/23.11.2009 emisă de Baroul Vrancea -Cabinet individual de avocat "".

Curtea, potrivit disp.art.344 Cod procedură penală, dispune reluarea dezbaterilor în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, după reluarea dezbaterilor, a răspuns intimatul-inculpat, personal și asistat de avocat, apărător ales, lipsă fiind recurenta-parte responsabilă civilmente SC

Procedura este legal îndeplinită.

Intimatul-inculpat se legitimează cu CI seria - nr.-, emisă de Poliția Orașului Adjud la 27.02.2004, potrivit căreia are CNP:-, este fiul lui și, născut în comuna, județul

Întrebat fiind, intimatul-inculpat, personal, arată că nu dorește să dea declarații în prezenta cauză, menținând declarațiile date anterior.

Avocat nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Avocat, pentru intimatul-inculpat, solicită să fie respins recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC C ca fiind nefondat și să fie menținută în totalitate dispozițiile sentinței penale nr.80/2009, pronunțată de Judecătoria Adjud, menținute de altfel, prin decizia instanței de apel.

Arată că prestația periodică intră în prejudiciul cauzat de inculpat prin accident și este obligația asiguratului de aop lăti, în baza contractului de asigurare, așa cum prevede Legea nr.136/1995, cu modificările ulterioare precum și art.66 alin.2 din normele metodologice.

Recurenta, dacă în momentul apelului a avut și alte motive, în recursul declarat în prezent se limitează doar la faptul că solicită să nu se acorde către minora suma de 75 lei, prestație periodică lunară, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Practic, prin acest motiv de recurs, recurenta parte responsabilă civilmente recunoaște că este de acord să plătească sumele stabilite de către instanța de fond.

Insă nu se poate disocia să plătească daunele materiale și daunele morale dar să nu plătească și prestația periodică, obligație care deși nu este stipulată în mod expres, aceasta reiese din analiza articolelor de lege.

Pentru aceste considerente și de dispozițiile legale în materie solicită să fie respins recursul declarat de partea responsabilă civilmente ca fiind nefondat și să fie menținute în totalitate dispozițiile sentinței penale nr.80/2009 a Judecătoriei Adjud.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că menține concluziile de respingere a recursului formulate la prima strigare a cauzei.

Intimatul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, nu are nimic de adăugat.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 80 din 23 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Judecătoria Focșani, inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev.de art.178 al.2 Cod penal, raportat la art.74 lit.a și c Cod penal și art. 76 lit.d Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, cu excepția dreptului de a alege și a fost suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părților civile despăgubiri civile după cum urmează:

- către G și suma de 4500 lei cu titlu de daune materiale;

- către G și câte 5000 lei cu titlu de daune morale;

- către suma de 5000 lei daune morale.

A fost obligat inculpatul la o prestație periodică în cuantum de 75 lei lunar în favoarea minorei, născută la data de 29 ianuarie 1998, cu începere de la 3 aprilie 2008 și până la majoratul acesteia.

S-a stabilit că hotărârea este opozabilă asiguratorului "BT Transilvania" C

În baza art.193 al.1 și 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părților civile G și cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei.

În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că:

În dupa amiaza zilei de 2 aprilie 2008, intre orele 1700- 1900, inculpatul a consumat la un bar din centrul comuna Tănăsoaia, județul V, 50 ml și două beri cu alcool, capacitate de l, după care, în jurul orelor 2000s-a urcat la volanul autoturismului cu nr. GL.03. pentru a se deplasa în satul Deal, ceea ce presupunea să circule pe DJ 241 (Tănăsoaia - Podu-T) până la V, iar de aici la Deal.

În timp ce circula pe DJ 241 (Tănăsoaia - Podu-T), a ajuns din urma un care se deplasa în același sens de mers, dar în mod incorect, pe partea dreapta. A realizat ca acest este în stare de ebrietate și l-a recunoscut ca fiind, poreclit "".

Inculpatul l-a depășit și si-a continuat drumul până în satul Deal, unde a lăsat o persoană, după care a plecat singur înapoi spre Tănăsoaia.

În timp ce circula pe DJ 241, relația V - Tănăsoaia, cu farurile aprinse pe faza lungă, la intersecția cu drumul ce duce spre satul, inculpatul a văzut că din față venea un autovehicul cu farurile aprinse tot pe faza lungă. Inculpatul a schimbat faza lungă cu faza de întâlnire, a redus viteza și și-a continuat drumul, dar în momentul în care se intersecta cu autovehiculul care circula din sens invers, în spațiul de proastă vizibilitate ce se creează în asemenea situații la intersecția a două autovehicule care circula pe timp de noapte, autoturismul condus de inculpat a intrat în impact frontal cu colțul dreapta față cu pietonul, care circula din sens invers, dar de data aceasta regulamentar pe partea.

Între momentul când autoturismul GL.03. l-a ajuns prima dată din urmă pe acest pieton și momentul când s-a produs accidentul, au trecut aproximativ 20 minute.

În urma impactului, victima a fost urcată pe motorului și proiectată în geamul parbriz, iar la sesizarea impactului și după parcurgerea a circa 4,60, inculpatul a frânat autoturismul pe o distanta de 9,40. La terminarea procesului de frânare, victima a alunecat de pe autoturism și a căzut în fața acestuia, pe carosabil.

După oprirea autoturismului, inculpatul a coborat și a verificat starea victimei, după care s-a urcat la volan și s-a deplasat în comuna Tanasoaia, pentru a sesiza organele de politie despre producerea accidentului și împreuna cu acestea a revenit la locul accidentului, unde s-a constatat că victima era decedată. Victima a fost transportată la SML V, unde s-a efectuat autopsia și i s-a recoltat sânge, stabilindu-se că acesta conținea 2,70 alcool.

Au fost recoltate probe de sânge și inculpatului, la ora 2200, stabilindu-se ca acesta conținea 0,60 și respectiv 0,45, ceea ce înseamnă ca alcoolemia acestuia era în descreștere, astfel că la ora producerii accidentului - 2100alcoolemia era mai mare de 0,60 .

S-a mai stabilit prin expertiza tehnică judiciară auto ca premergător producerii accidentului, autoturismul condus de inculpat avea 39- 40 km/ și că accidentul s-a produs din culpa concurentă a inculpatului care nu a respectat dispozițiile art. 40 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002 R prin neadaptarea vitezei la condițiile de drum și vizibilitate pe timp de noapte, conducând și sub influența băuturilor alcoolice, precum și a victimei care era în stare avansată de ebrietate și nu a respectat art. 72 alin. 1 din același regulament, de a se deplasa cât mai aproape de marginea drumului, ambele părți implicate putând evita producerea accidentului.

Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței, considerând că pedeapsa aplicată este prea severă având în vedere împrejurările comiterii faptei, persoana sa și poziția sinceră din timpul procesului penal. Inculpatul a criticat și modul în care instanța a soluționat acțiunea civilă în sensul că, exceptând prestația periodică stabilită, celelalte daune materiale și daunele morale nu au fost dovedite astfel că se impune înlăturarea obligării sale la plata acestora.

Societatea de asigurare SC " Transilvania" a declarat apel împotriva sentinței și a contestat daunele materiale prin prisma disp.art.49 din ordinul RCA, conform cărora stabilirea despăgubirilor și plata acestora se poate face numai în baza documentelor justificative (înscrisuri, chitanțe, facturi, etc.) simpla enunțare a cheltuielilor sau dovedirea lor cu martori neconstituind temei al unei plăți legale.

Apelantul a criticat și obligația de a plăti prestația periodică, considerând că o asemenea plată nu este prevăzută de lege în cazul accidentelor soldate cu vătămare corporală sau deces, astfel că obligația trebuie să rămână numai în sarcina inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 228 din 24 august 2009, Tribunalul Vranceaa respins ca nefondate ambele apeluri.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut, în esență, că pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal.

De asemenea, tribunalul a reținut că despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul au fost stabilite în baza probelor adminJ. în cauză și că ele sunt de natură să compenseze prejudiciul material și trauma psihică suportată de părțile vătămate.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs asigurătorul " " C (fosta BT Transilvania), criticând-o ca nelegală sub aspectul modului de soluționare a laturii civile a cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, asigurătorul a susținut că prestația periodică acordată minorei este nelegală, deoarece art. 49 din Ordinul RCA nr. 11/2007 nu prevede posibilitatea plății unei astfel de despăgubiri.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente, de circulație și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare.

La stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de asigurat unei terțe persoane, trebuie avute în vedere principiile răspunderii civile delictuale, reglementată prin prevederile art. 998 și 999 din Codul civil - unul dintre aceste principii fiind acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

În cazul în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane, repararea integrală a prejudiciului material presupune, printre altele, dreptul persoanelor aflate în întreținerea victimei, de a obține despăgubiri echivalente cu prestațiile pentru întreținere de care au fost lipsite, ca urmare a decesului întreținătorului.

Prin urmare, asigurătorul, care răspunde, în baza contractului de asigurare, pentru întregul prejudiciu cauzat de asigurat prin fapta ilicită ce a avut drept consecință decesul unei persoane, trebuie să răspundă și pentru plata prestației periodice față de persoanele aflate în întreținerea victimei.

Este adevărat că textul art. 49 pct. 2 din Ordinul RCA nr. 11/2007, care enumeră elementele ce trebuie avute în vedere la stabilirea prejudiciului în caz de deces, nu face referire la prestația periodică pentru întreținere, dar acest text nu are un caracter imperativ, ci unul orientativ.

Posibilitatea acordării prestațiilor bănești periodice rezultă implicit din prevederile art. 66 alin. 2 ale aceluiași Ordin (nr. 11/2007) care stabilesc modalitatea de determinare a momentului până la care se plătesc aceste prestații.

În consecință, criticile formulate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârilor penale recurate, în limitele prevăzute de art. 3859alin. 3 din Codul d e procedură penală, nu se constată motive care să justifice casarea acestora, Curtea, văzând și prevederile art. 38515pct. 2 lit. b din Codul d e procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de " "

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC ASIGURĂRI C (fostă BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA, cu sediul în C N,-, județul C, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J -, CUI -) împotriva deciziei penale nr.228/24.08.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr.80/23.03.2009, pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-) privind pe intimatul-inculpat (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 27.05.1957 în comuna, județul N, cu domiciliul în sat, comuna Tănășoaia, județul V, carte de identitate seria - nr.- eliberată de Poliția orașului Adjud).

Obligă recurenta la plata către stat a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

-

Grefier,

Red. /04.12.2009

Tehnored. /2 ex./07.12.2009

Fond: /Apel:,

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 750/2009. Curtea de Apel Galati