Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 760/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 760/R-MF

Ședința publică din 15 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu judecător

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe G-

Judecător

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpatul -. și partea responsabilă civilmente " ", împotriva deciziei penale nr.90/A din 3 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat din oficiu, în baza delegației de substituire nr.8/07.07.2009 emisă de Baroul Argeș, pentru recurentul-inculpat și intimatul-parte civilă, personal și asistat de avocat ales, lipsind recurentul-inculpat, recurenta-parte responsabilă civilmente și asigurătorul.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Avocatul din oficiu, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului declarat de acesta, casarea deciziei și, pe fond, achitarea inculpatului, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că victima era un copil cu probleme care nu i-ar fi permis o dezvoltare fizică și psihică normală.

Cu privire la recursul declarat de partea responsabilă civilmente, apărătorul recurentului-inculpat arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.

Avocatul ales al intimatului-parte civilă, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, întrucât s-a dovedit pe deplin culpa inculpatului în decesul copilului.

Cu privire la recursul părții responsabile civilmente, solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul că se impunea introducerea în cauză a societății de Asigurare-Reasigurare SA și obligarea inculpatului în solidar cu această societate, la care era asigurat, la plata daunelor majorate.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei penale, apreciind că instanța de apel trebuia să oblige pe inculpat în solidar cu societatea la care acesta era asigurat, în speță SA, la plata despăgubirilor.

CURTEA

Constată că prin sentința penală nr. 39 din data de 04 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, județul V, în baza art.178 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 lit. d Cod penal, inculpatul, fiul lui G și, născut la 26.05.1942, în localitatea, județul M, domiciliat în D, str. - -, bloc 52,.A, etaj 3,.9, județul V, medic pediatru la Spitalul Municipal " " din D, căsătorit, fără antecedente penale, CNP -, a fost condamnat la 6 luni închisoare.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art.82 Cod penal, termenul de încercare a fost stabilit la 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prev. de art.71 alin.1 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art.14 și 346 Cod proc.pen. cu aplic.art.998 Cod civil, s-a admis, în parte, cererea părții civile.

S-a admis cererea inculpatului de la fila 96 dosar.

S-a respinse cererea inculpatului de la fila 71 dosar.

Inculpatul fost obligat, în solidar cu Spitalul " " din D și Societatea de asigurare - Reasigurare SA, cu sediul în B,-, sector 1, -, la 20.000 lei daune morale față de partea civilă -.

În baza art.193 alin.1 Cod proc.penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu Spitalul " " din D și Societatea de Asigurare - Reasigurare SA, cu sediul în B,-, sector 1, -, la 300 lei cheltuieli judiciare față de partea civilă -.

În baza art.191 Cod proc.penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu Spitalul " " din D și Societatea de Asigurare - Reasigurare SA, cu sediul în B,-, sector 1, -, la 700 lei cheltuieli judiciare față de stat, din care 361 lei către Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B și 25 lei către Spitalul Județean de Urgență V, Serviciul Județean de Medicină Legală

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că inculpatul medic la Spitalul Municipiului D Secția pediatrie, în ziua de 28 iulie 2007, fiind de gardă, a primit spre internare pe minorul din comuna, jud.O, care manifesta febră, scaune diareice și stare generală alterată.

Minorul fusese vaccinat anterior cu vaccinul antipoliomielită și vaccinul difterotetanos de către medicul de familie din cadrul Dispensarului medical și ca urmare a reacției postvaccinală și alterării stării de sănătate acesta a fost dus la Spitalul

Deși minorul avea o temperatură în jurul constantei de 39 grade Celsius, din culpa medicului nu i-au fost administrate antibiotice deși se cunoștea că pacientul era diagnosticat cu maladia care afectează puternic sistemul imunitar al persoanei bolnave.

În urma tratamentului medicamentos greșit aplicat, administrarea de algocalmin și fenobarbital, starea minorului s-a înrăutățit și ca urmare a unei insuficiențe acute cardiorespiratorii cu reacție postvaccinală acută și boală congenitală, s-a ajuns la decesul acestuia.

În urma raportului de constatare medico-legală s-a stabilit că prin neefectuarea investigațiilor de laborator, neefectuarea unui tratament medicamentos corespunzător și netrimiterea copilului într-un spital superior sau într-o secție de specialitate de boli infecto-contagioase, minorul a fost lipsit de șansa supraviețuirii.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termenul prevăzut de art.363 pr.penală, au formulat apel inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente - Spitalul Municipal " "

Părțile au criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Prin decizia penală nr.90/A din 3 iunie 2009, Tribunalul Vâlceaî n baza art.379 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, a admis apelul declarat de partea civilă, a majorat daunele morale la care a fost obligat inculpatul -. domiciliat în mun.D, str.- -,.52 A,.A,.3,.9.județul V, la 50.000 lei și-l obligă pe acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal " " D la plata lor față de apelantul-parte civilă.

A obligat pe inculpat, în solidar cu apelanta parte responsabilă civilmente la 400 lei cheltuieli judiciare față de apelanta - parte civilă.

În baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, a respins apelurile declarate de apelantul-inculpat -. și apelanta-parte responsabilă civilmente Spitalul Municipal" ".

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că pelul inculpatului și al părții responsabile civilmente sunt neîntemeiate. S-a apreciat că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, au fost corect stabilite de către prima instanță.

S-a considerat că apelul părții responsabile civilmente nu este întemeiat, întrucât inculpatul era angajat al Spitalului Municipal D și potrivit art.1000 alin.3 cod civil comitentul este responsabil de prejudiciul cauzat de prepusul său în funcțiile în care l-a încredințat.

Având în vedere acest text, comitentul în calitate de parte responsabilă civilmente, potrivit art.24 alin.3 Cod procedură penală, este obligat să răspundă conform legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului.

Tribunalul a apreciat că apelul părții civile este întemeiat, deoarece prima instanță a nu a stabilit în mod corect despăgubirile pe care inculpatul trebuie să le plătească părții civile, având în vedere prejudiciul moral suferit ca urmare a morții victimei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și partea responsabilă civilmente - Spitalul municipal

În motivele de recurs susținute oral prin intermediul avocatului din oficiu, inculpatul critică sentința și decizia pentru greșita condamnare. Solicită achitarea, deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptei. Victima era un copil cu probleme de sănătate care nu ar fi putut să supraviețuiască.

Partea responsabilă civilmente în motivele scrise de recurs critică decizia deoarece în mod greșit instanța de apel nu a obligat în solidar pe inculpat și cu societatea de asigurare la care reclamantul era asigurat.

Examinând decizia supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate și în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată următoarele.

Situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor au fost corecta stabilite de către prima instanță.

Astfel, probatoriul administrat în cauză, respectiv actele medicale, declarația martorilor audiați și declarația inculpatului, rezultă că moartea minorului a fost violentă și s-a datorat insuficienței acute cardiorespiratorii survenită la un copil cu reacție postvaccinală acută și boală congenitală. Așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, victimei nu i-au fost efectuate investigații paraclinice care să permită precizarea unui diagnostic corect și complet și aplicarea unui tratament corespunzător. Dat fiind această situație, și decizia de a nu trimite copilul la un spital superior într-o secție de specialitate de boli infecto-contagioase, copilul a fost lipsit de șansa supraviețuirii.

Vinovat de această situație este inculpatul, medic primar pediatru, care efectua serviciul de gardă în intervalul de timp 28-29 iulie 2006.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că revine inculpatului o culpă directă privind realizarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și care antrenează răspunderea penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.178 alin.2 Cod penal.

Recursurile declarate sunt întemeiate însă, pentru că din actele depuse la dosar rezultă că inculpatul G era asigurat la Societatea de Asigurare Reasigurare SA. De altfel, și în cuprinsul deciziei se arată că prejudiciul stabilita urmează să fie suportat de partea responsabilă civilmente și societatea la care era asigurat inculpatul.

Pentru acest motiv, în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se vor admite recursurile declarate și se va casa în parte decizia penală.

Asiguratorul va fi obligat în solidar cu inculpatul și cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile, așa cum au fost majorate de instanța de apel.

Se vor menține în rest dispozițiile hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpatul -. și de partea responsabilă civilmente "-" - D, împotriva deciziei penale nr.90/A din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Casează, în parte, decizia penală sus-menționată.

Obligă și pe asigurător, (Societatea de Asigurare - Reasigurare ), în solidar cu inculpatul și cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile, așa cum au fost majorate de instanța de apel.

Menține în rest dispozițiile hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 15 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- G dr.

Grefier,

Red.:dr.

Tehnored:

4 ex./04.01.2010.

Jud.fond:.

Jud.apel:

Președinte:Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Judecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Teodora Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 760/2009. Curtea de Apel Pitesti