Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 81/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 81/2008

Ședința publică de la 07 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de asiguratorul BCR Asigurări SA sucursala S, părțile civile, -, și partea responsabilă civilmente SC SRL B împotriva deciziei penale nr. 273/20 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat partea civilă intimată și inculpatul intimat - asistat de avocat ales, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că asiguratorul recurent a depus la dosar motive de recurs și concluzii scrise.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului solicită admiterea recursului declarat de asiguratorul BCR Asigurări SA sucursala S pentru motivele expuse în scris și respingerea recursurilor declarate de părțile civile. Precizează că cererea de constituire de parte civilă formulată de părțile civile recurente este tardivă și nefondată. Părțile civile - fiicele defunctei - au avut cunoștință despre proces, au fost citate dar au manifestat pasivitate și nu s-a probat existența unei convenții între acestea și partea civilă intimată.

precizează că recursurile părților civile sunt admisibile deoarece mama lui a fost ucisă pe trecerea de pietoni și în acel moment nu s-au gândit cine dă banii, obiceiul fiind ca bărbații să meargă la cumpărături iar din înscrisurile depuse la dosar poate că nu a justificat nici un sfert din cât s-a cheltuit; mai mult nu a dorit ca din moartea mamei să facă afacere.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea tuturor recursurilor ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a deciziei penale atacate precizând că instanța a apreciat corect asupra despăgubirilor în raport de probatoriul administrat în cauză și calitatea ce o avea fiecare parte.

Inculpatul având ultimul cuvânt regretă fapta comisă.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 399/14.06.2007 a Judecătoriei Sibiu, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 71.Cod Penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b și c pen.

În baza art. 81 alin. 1.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare calculat potrivit art. 82 alin. 1.pen.

În baza art. 71 alin. 5.pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă.

În baza art. 14 și 346 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 998.civ. s-a admis în partea acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. SRL, cu sediul în B, Calea nr. 333, sect. 6 la plata sumei de 1643,83 lei daune materiale și a sumei de 10.000 lei daune morale.

În baza art. 14 și 346 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 998.civ. s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, și și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. SRL, cu sediul în B, Calea nr. 333, sect. 6 la plata sumei de 833,33 lei daune materiale și a sumei de 10.000 lei daune către fiecare parte civilă.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate de părțile civile -, și.

În baza art. 14 și 346 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic Județean S și Spitalul Clinic Județean Târgu M și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor de 5158 lei și respectiv 3437,67 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective.

S-a constatat că BCR Asigurări SA B - Sucursala, cu sediul în B,-, sect. 1, are calitatea de asigurător.

În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 193 alin. 1, 4, 6.pr.pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 166,66 lei reprezentând cheltuieli judiciare către fiecare din părțile civile, și.

A fost respinsă cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în data de 28.12.2005 inculpatul se afla la volanul autoutilitarei marca Renault, cu nr. de înmatriculare B-38-, proprietatea SC. Leasing B, circulând pe Soșeaua AId in Municipiul S, pe sensul de mers Aeroport - centru. Inculpatul efectua o cursă în calitate de angajat al SC. SRL B (șofer distribuitor), iar la un moment dat, inculpatul, care circula pe a doua de mers, intenționând să se deplaseze mai repede, a trecut pe prima bandă, devansând autoturismul condus de martorul, în care se afla și martora. Inculpatul a reintrat cu autoturismul pe a doua a sensului de mers și, ajungând în dreptul imobilului de la nr. 50 văzut în fața sa un autoturism care oprise. Dându-și seama că nu avea suficient spațiu pentru a frâna în condiții de siguranță (carosabilul era umed și aderența era slabă), a trecut din nou pe prima bandă, însă a accidentat-o pe numita, care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni (autoturismul de pe a doua oprise pentru a-i acorda prioritate de trecere acesteia). Victima a fost acroșată cu partea față a autoturismului, a fost proiectată pe carosabil, după care a fost transportată la Spitalul Clinic Județean S, fiind internată, fiind ulterior transferată la Spitalul Clinic Județean Târgu M, unde a decedat la data de 10 ianuarie 2006, cauza decesului fiind conform extrasului din registrul de deces "politraumatism prin accident rutier".

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere gradul mediu de pericol social, culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, dar și atitudinea sinceră a acestuia, regretul pe care l-a manifestat față de fapta comisă și diligența depusă pentru a ajuta victima în cursul tratamentului medical, precum și persoana inculpatului, aplicând o pedeapsă orientată la minimul special.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a respins, ca fiind tardivă, acțiunea civilă formulată de partea civilă, admițând, în parte, acțiunea civilă formulată de celelalte părți civile -, și, fiind obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. SRL, la plata sumei de 833,33 lei daune materiale, respectiv 1643,83 lei către - și 10.000 lei daune morale către fiecare parte civilă, reținând că în cauză s-a făcut dovada achitării de către cele cinci fiice ale victimei împreună cu partea vătămată sumei de 5.000 lei reprezentând contravaloarea sicriului și a sumei de 810,50 lei de către partea civilă -, reprezentând taxă aferentă transportului funerar și a locului de mormânt, fiind respinse celelalte pretenții materiale cu motivarea că, celelalte facturi și chitanțe fiscale nu se referă la cele cinci părți civile, fiice ale defunctei, având înscris doar numele de, ori, respectiv.

Au fost admise acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic Județean S și Spitalul Clinic Județean Tg. M fiind obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor de 5158 lei, respectiv 3.437,67 lei, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, constatându-se că BCR Asigurări SA B - Sucursala, are calitate de asigurător.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel părțile civile, -, și, inculpatul, asigurătorul BCR Asigurări SA și partea responsabilă civilmente SC. SRL

În apelul formulat, părțile civile, -, și, au solicitat ca după desființarea în parte a sentinței apelate să fie obligat inculpatul la plata unor despăgubiri materiale și morale mai mari, întrucât părțile civile au efectuat cheltuieli mai mari decât cele acordate, instanța de fond înlăturând nejustificat, o serie de facturi, iar pe de altă parte, față de prejudiciul moral suferit de părțile civile, defuncta fiind stâlpul de bază al familiei, s-a solicitat acordarea în totalitate a daunelor morale solicitate.

Inculpatul, în apelul formulat a solicitat desființarea în parte a sentinței apelate, sub aspectul laturii civile, cu motivarea că, în speță, constituirea de parte civilă a celor cinci fiice ale defunctei s-a realizat tardiv, acțiunea civilă formulată fiind și inadmisibilă, întrucât se solicită despăgubirea părților civile în procent de 1/6 fiecare, iar pe de altă parte, unele facturi eliberate părților civile sunt nule din punct de vedere juridic, daunelor morale acordate fiind exagerate.

La rândul său, asigurătorul BCR Asigurări SA a criticat sentința instanței de fond pe latură civilă, arătând că, o parte din cheltuielile acordate nu au fost probate de documente justificative, asigurătorul putând onora doar anumite cheltuieli prevăzute expres de dispozițiile legale în materie.

Partea responsabilă civilmente SC. SRL B, prin apelul formulat a criticat soluția de respingere a excepției tardivității constituirii de parte civilă a apelantelor, arătând, de asemenea, că, în mod greșit au fost acordate daune morale părților civile, prejudiciul fiind produs și prin existența unui caz fortuit (zonă slab luminată, polei, întuneric) și a culpei medicului curant, iar pe de altă parte, asigurătorul nu a fost obligat, în solidar, la plata daunelor solicitate.

Prin decizia penală nr. 273/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- au fost respinse apelurile formulate de părțile civile,. în Râmnicu V,-, jud. V,. în S, str. -. A I. 1 parter, jud. S,. în S,-, jud. S,. în S, str.-, jud. S și,. în S, str.-, jud. S, precum și apelurile formulate de inculpatul,. în S,-, jud. S, asigurătorul ASIGURĂRI SA B - prin Sucursala S și partea responsabilă civilmente SC. SRL B, cu sediul în B, Calea nr. 333, sect. 6, împotriva sentinței penale nr. 399/14.06.2007 a Judecătoriei Sibiu, care a fost menținută.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. a fost obligată fiecare parte civilă apelantă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în apel, în sumă de 20 lei fiecare, precum și inculpatul, asigurătorul Asigurări SA și partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în apel, în sumă de 30 lei, fiecare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de părțile civile, privitor la cuantumul despăgubirilor materiale și al daunelor morale solicitate, tribunalul a constatat că, la instanța de fond, părțile civile, -, și s-au constituit părți civile cu suma de 44.210 lei - daune materiale reprezentând medicamente (6.000 lei), mormânt (1.600 lei), cruce de marmură (3.500 lei), concesiune mormânt (810 lei), mormânt marmură (8.400 lei), slujbă de înmormântare (500 lei), sicriu (5.000 lei), fanfară (500 lei), transport la cimitir (500 lei), lemne pentru focul de priveghi (1.500 lei), mâncare priveghi (4.000 lei), masă (1.900 lei), parastas de 6 luni (5.000 lei), parastas de 1 an (5.000 lei) și daune morale de 60.000 lei.

Referitor la daunele materiale solicitate față de chitanțele și facturile depuse la dosarul cauzei, de declarațiile martorilor audiați, tribunalul a constatat că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind dovedite, în cauză, pretențiile reprezentând contravaloarea sicriului de 5.000 lei (125 ) și a taxelor auto, loc de mormânt, tras clopot și taxă salubrizare de 810, 50 lei ( 126 ).

În ce privește factura în sumă de 1.945 lei reprezentând masa servită la, însoțită de chitanța doveditoare ( 127 f), aceasta nu poartă înscris numele complet al plătitorului, neputându-se stabili cu certitudine, dacă persoana plătitoare este una dintre părțile civile, aceasta fiind identificată prin CNP, care nu coincide cu CNP -ul nici uneia dintre părțile civile, motiv pentru care, în mod corect a fost înlăturată de instanța de fond.

De asemenea, factura de 8.400 lei reprezentând contravaloarea marmurei (128 f), cea de 2.400 lei reprezentând monument funerar ( 149, 150 f), poartă numele intimatului parte vătămată, față de care, în mod corect, s-a reținut tardivitatea constituirii de parte civilă, fiind astfel înlăturate aceste petenții. La fel, și cheltuielile pretinse privitoare la lemnele achiziționate pentru focul de priveghi, mâncarea de priveghi și cea de la parastasele de 6 săptămâni și 1 an, s-a dovedit a fi efectuate de intimatul, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și ( 204, 205 f).

În această situație, tribunalul a constatat că, în mod corect, instanța de fond a acordat, în parte, despăgubirile materiale solicitate, respingând, ca și tardivă, constituirea de parte civilă a intimatului, acesta având deschisă calea acțiunii directe la instanța civilă, pentru pretențiile solicitate.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, de 60.000 lei pentru cei șase moștenitori ai defunctei, acestea au fost acordate integral de instanța de fond, reținându-se, în mod corect, existența unui prejudiciu moral în favoarea părților civile, dat fiind decesul unei persoane foarte apropiate, cu care aveau stabilită o puternică legătură afectivă.

Sub acest aspect, apelul inculpatului, al asigurătorului și al părții responsabile civilmente, legat de acordarea și cuantumul daunelor morale, s-au privit a fi nefondate, apărarea invocată, de inculpat privitoare la participarea părților civile și a părții vătămate, la scurt timp după deces, la o nuntă, excedând cadrului procesual și vizând doar partea vătămată.

De asemenea, critica inculpatului legată de tardivitatea constituirii de părți civile a celor cinci fiice ale defunctei a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât, această constituire a fost făcută la termenul de judecată din 6.12.2006, care a fost primul termen la care s-a îndeplinit legal procedura de citare cu toți moștenitorii cunoscuți ai defunctei, instanța neavând posibilitatea restituirii cauzei la procuror, ca urmare a modificării dispozițiilor art. 332.

C.P.P.

În ce privește apelul asigurătorului, acesta a fost apreciat ca nefondat, și, în consecință, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. a fost respins, în condițiile în care, despăgubirile materiale acordate de instanța de fond sunt dovedite cu documente justificative, astfel cum s-a motivat mai sus, iar, pe de altă parte, aceste despăgubiri se încadrează în categoria celor care fac obiectul dispozițiilor. 3108/2004, putând face obiectul contractului de asigurare.

Nici obiecțiunile privitoare la despăgubirile materiale acordate celor două unități medicale, nu au fost considerate întemeiate, atâta timp cât, serviciile medicale prestate sunt dovedite prin adresele eliberate de cele două spitale, iar cuantumul acestora nu a fost contestat la instanța de fond, la momentul constituirii ca părți civile a celor două unități medicale.

Și apelul formulat de partea responsabilă civilmente SC. SRL B s-a privit a fi nefondat, și, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. fost respins, întrucât, prin Decizia nr. 1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general s-a stabilit că societățile de asigurare au calitatea de asigurător de răspundere civilă, în procesul penal și nu de părți responsabile civilmente, ele urmând a răspunde în baza contractului de asigurare încheiat, și nu în solidar cu inculpatul.

Celelalte motive de apel invocate de partea responsabilă civilmente privitoare la tardivitatea constituirii de părți civile a celor cinci apelante și acordarea daunelor morale au fost analizate de tribunal în cadrul examinării celorlalte apeluri declarate.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. fiecare parte civilă apelantă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în apel, în sumă de 20 lei fiecare, iar inculpatul, asigurătorul BC Asigurări SA - prin Sucursala S și partea responsabilă civilmente SC. SRL B, în sumă de câte 30 lei fiecare.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au declarat recurs asigurătorul, partea responsabilă civilmente SC SRL și părțile civile, - și.

Recursurile au fost declarate în termen.

În motivarea recursului asigurătorul a criticat hotărârea atacată susținând că despăgubirile materiale solicitate de părțile civile nu au fost probate cu documente justificative, iar documentele emise pe numele nu pot fi luate în considerare, deoarece constituirea ca parte civilă nu s-a făcut până la citirea actului de sesizare.

SC SRL, în calitate de parte responsabilă civilmente, nu și-a motivat recursul.

Părțile civile au criticat hotărârea atacată susținând că în mod greșit instanțele nu au luat în considerare participarea fratelui lor la cheltuielile de înmormântare, impunându-se ca aceste cheltuieli să fie incluse în cheltuielile materiale și să fie împărțite la 6 părți, din care să fie scăzută partea fratelui lor, ținând seama că acesta nu s-a constituit parte civilă în termenul prevăzut de lege.

Recursurile sunt nefondate din următoarele considerente.

Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii civile a cauzei.

În mod corect instanțele au stabilit cheltuielile de înmormântare, inclusiv piatra funerară, cheltuielile cu spitalizarea și tratamentul victimei, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative.

Referitor la daunele materiale solicitate față de chitanțele și facturile depuse la dosarul cauzei, de declarațiile martorilor audiați, tribunalul a constatat că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind dovedite, în cauză, pretențiile reprezentând contravaloarea sicriului de 5.000 lei (125 ) și a taxelor auto, loc de mormânt, tras clopot și taxă salubrizare de 810, 50 lei ( 126 ).

În ce privește factura în sumă de 1.945 lei reprezentând masa servită la, însoțită de chitanța doveditoare ( 127 f), aceasta nu poartă înscris numele complet al plătitorului, neputându-se stabili cu certitudine, dacă persoana plătitoare este una dintre părțile civile, aceasta fiind identificată prin CNP, care nu coincide cu CNP -ul nici uneia dintre părțile civile, motiv pentru care, în mod corect a fost înlăturată de instanța de fond.

De asemenea, factura de 8.400 lei reprezentând contravaloarea marmurei (128 f), cea de 2.400 lei reprezentând monument funerar ( 149, 150 f), poartă numele intimatului parte vătămată, față de care, în mod corect, s-a reținut tardivitatea constituirii de parte civilă, fiind astfel înlăturate aceste petenții. La fel, și cheltuielile pretinse privitoare la lemnele achiziționate pentru focul de priveghi, mâncarea de priveghi și cea de la parastasele de 6 săptămâni și 1 an, s-a dovedit a fi efectuate de intimatul, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și ( 204, 205 f).

Constituirea ca parte civilă a intimatului s-a făcut tardiv, după citirea actului de sesizare, împrejurare care echivalează cu lipsa calității procesuale în acțiunea civilă alăturată celei penale.

Drepturile intimatului, reprezentând cheltuielile avansate pentru înmormântarea și tratarea victimei, pot fi valorificate pe calea unei acțiuni civile în pretenții, separate, nejustificându-se ca aceste cheltuieli să fie redistribuite și incluse în cuantumul daunelor morale stabilite de instanță în favoarea părților civile.

Susținerea inculpatului privind tardivitatea constituirii de parte civilă a fiicelor victimei este neîntemeiată, deoarece cele cinci fiice ale victimei s-au constituit părți civile la primul termen de judecată, respectiv 06.12.2006.

Daunele morale acordate părților civile sunt echitabile, asigurând o reparație justă a prejudiciului moral cauzat.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța, în temeiul art. 385/15 alin. pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile părților.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de fiecare recurent.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de asiguratorul BCR Asigurări SA sucursala S, părțile civile, -, și partea responsabilă civilmente SC SRL B împotriva deciziei penale nr. 273/20 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 40 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Dact. 2 ex/19.02.2008

apel,

fond

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 81/2008. Curtea de Apel Alba Iulia