Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 848/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 178 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 848

Ședința publică de la 17 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Făurar JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - - JUDECĂTOR 3: Constantin Mereanu

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

S-a luat în examinare, recursul declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr. 99 de la 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

S-a prezentat recurentul - inculpat, asistat de avocat, apărător ales, precum și intimata - parte civilă -.

Au lipsit intimatul - parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C și asigurătorul "Asigurarea Românească "

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat, susține recursul potrivit motivului de casare invocat, acela prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, în raport de care solicită admiterea acestuia, cu consecința casării deciziei dată în apel și menținerii soluției pronunțată de instanța de fond, apreciind, în esență, că probatoriul administrat a stabilit culpă exclusivă a victimei -, în producerea accidentului de circulație, considerente pentru care achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal, se justifică.

Intimata - parte civilă, prezentă, apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, solicitând să fie respins, ca atare.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, susținând că instanța de apel, după reaprecierea probatoriului, a stabilit judicios că accidentul de circulație nu s-a produs, în principal, datorită victimei ce conducea motocicleta cu viteză mai mare decât limita legală, ci, datorită manevrei făcută de inculpat de a traversa de drum pe care victima circula, fără să se asigure.

Recurentul - inculpat, susține că nu se face vinovat de producerea accidentului, în condițiile căruia a decedat victima -, însușindu-și, totodată, concluziile apărătorului său, formulate în sensul admiterii recursului.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2910 din 4.12.2008, stată în dosarul nr-, Judecătoria Craiova a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea inculpatului G - fiul lui și, născut la 09.06.1960 în comuna, județul D, cu domiciliul în C,-, județul D, CNP -, studii 12 clase, stagiul militar efectuat, căsătorit, administrator la SC "" SRL, fără antecedente penale - pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal.

În baza art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 998.civ. au fost respinse acțiunile civile formulate de partea civilă - și Spitalul Clinic Județean de Urgență

A fost obligată partea civilă - la plata către stat a sumei de 110 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că inculpatul Gaf ost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal, constând în aceea că în ziua de 16 februarie 2007, orele 1840, în timp ce circula cu autoturismul proprietate personală marca Daewoo Espero nr. -, pe B-dul 1 - din C, și ajungând la intersecția cu strada -. -, cu intenția de a efectua viraj la stânga pe această stradă, nu a acordat prioritate de trecere motocicletei marca Honda, ce se deplasa pe același bulevard, din direcția Spitalului Clinic Județean de Urgență C - Parcul, intrând în coliziune cu aceasta.

În urma impactului, atât conducătorul motocicletei, victima -, cât și ocupantul locului din spate, martorul, au fost proiectați pe carosabil, ambii suferind leziuni.

La data de 22.02.2007, - a decedat, după ce fusese internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență C, cu diagnosticul " grav. grad III. hemoragice multiple. cerebral masiv".

Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie nr. 703/A3 din 13 iunie 2007, întocmit de Institutul de Medicină Legală C, a rezultat că moartea victimei - a fost una violentă, și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii, consecința hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, urmarea unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniu, leziunile traumatice respective fiind produse în condițiile accidentului de circulație suferit, între acestea și deces existând legătură de cauzalitate directă.

Cercetând cauza, prima instanță a interogat pe inculpat și a procedat la audierea martorilor,.

Apreciind asupra probatoriului administrat în cele două faze ale procesului, instanța de fond a stabilit că victima -, ce conducea motocicleta cu peste 100 km./, a avut o culpă exclusivă în producerea accidentului de circulație, adoptând, în consecință, o soluție corelativă de achitare a inculpatului G, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin.1, 2 Cod penal.

Rezolvând astfel latura penală a cauzei, cu referire la dispozițiile art. 14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998, 999 Cod Civil, aceeași instanță de fond a apreciat că acțiunile civile formulate în proces, sunt nefondate, respingându-le, ca atare.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C, fiecare criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiovaa susținut că prima instanță a reținut o situație de fapt eronată, în condițiile în care elementele probatorii stabilite prin administrarea mijloacelor de probă (expertiza tehnică auto, declarațiile martorului ), conturau culpa concurentă a inculpatului la producerea accidentului de circulație a cărui victimă a fost -.

Spitalul Clinic Județean de Urgență C, a apreciat că greșit i-a fost respinsă acțiunea în despăgubiri civile, în condițiile în care a făcut dovada cheltuielilor ocazionate de internarea victimei accidentului de circulație.

Prin decizia penală nr. 99 din 18 martie 2009, Tribunalul Dolj a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea civilă Spitalul Clinic Județean De Urgență C, iar după desființarea hotărârii primei instanțe, în baza art. 178 al. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. d Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, făcându-se și aplicația dispozițiilor art. 71, 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, inculpatului atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe perioada suspendării executării pedepsei închisorii.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență C și obligat inculpatul, alături de asigurătorul de răspundere civilă, "Asigurarea Românească - " D, la plata sumei de 1515,37 lei despăgubiri civile, reprezentând 1/2 din cheltuielile de spitalizare, suma ce urmează a fi reactualizată la data plății debitului.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca fiind nedovedită.

A fost obligat inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar partea civilă la plata sumei de 10 lei, cu același titlu.

astfel, instanța de prim control judiciar, reapreciind asupra probatoriului (concluziile expertizei tehnice efectuată de expert inginer, opinia separată a expertului asistent, declarațiile martorilor prezenți la fața locului), a stabilit că nu poate fi exclusă culpa conducătorului auto la producerea accidentului de trafic (culpă concurentă cu aceea avută de victimă), acesta având obligația să se asigure temeinic la pătrunderea în intersecție, cum astfel stabilesc dispozițiile art. 57 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 72 rap. la art. 52 Cod penal, luând în seamă gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, decurs din urmările produse, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de culpă avut în producerea accidentului, faptul că inculpatul este infractor primar, l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal, cu art. 74 lit. a și art. 76 lit. d Cod penal.

Apreciindu-se că scopurile pedepsei pot fi atinse și fără executarea efectivă, în baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării acesteia.

În limitele suportului probatoriu administrat, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

În recursul său, inculpatul G, atât în motivele scrise, cât, și prin cele susținute oral de apărătorul său ales, cu referire la cazul de casare înscris în art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, a apreciat că greșit a fost condamnat de către instanța de apel, în condițiile în care probatoriul administrat a stabilit culpă exclusivă a victimei -, în producerea accidentului de circulație, considerente pentru care achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal, se justifică.

Recursul declarat de inculpat este fondat, însă nu pentru cazul de casare invocat, ci pentru considerentele ce se vor vedea, în continuare.

De principiu, potrivit art. 3 și 4 Cod procedură penală, în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, scop în care organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să manifeste rol activ.

În sensul art. 62 din același cod, instanța de judecată are datoria să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, obținute prin administrarea mijloacelor amintite în cuprinsul art. 64, aprecierea elementelor de fapt ce pot constitui probe făcându-se în ansamblu, deci prin coroborare, cum astfel stabilește art. 63 alin. 2.

Nesocotind dispozițiile de principiu mai sus invocate, în cauza de față, instanța de apel s-a pronunțat în sensul existenței vinovăției inculpatului la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal, în considerarea elementelor de fapt rezultate din administrarea expertizei tehnice auto, cât și din cele desprinse din declarațiile martorilor și, probatoriul respectiv conturând culpa comună, concurentă, a celor două persoane implicate în accidentul de trafic.

Ori, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează activitatea de expertiză criminalistică (și, în acest sens, invocăm Hotărârea Guvernului nr. 368 din 03 iulie 1998, Ordonanța Guvernului nr. 75 din 24 august 2000, cât și Decizia nr. 25 din 26 martie 2008 directorului adjunct al INEC), prima expertiză în materia accidentelor de trafic rutier se efectuează de către unul dintre laboratoarele interjudețene de expertize criminalistice din subordinea INEC, în cazul de față, competent fiind Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice

Prin urmare, întrucât a valorificat în planul soluției concluziile unei expertize tehnice, iar nu concluziile unei expertize criminalistice asupra împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, cum legal se impunea, instanța de apel a adoptat o hotărâre netemeinică și, implicit, nelegală, ce urmează a fi casată.

Administrarea acestei expertize criminalistice, care să concluzioneze cu privire la dinamica accidentului, la viteza de deplasare a celor două vehicule implicate, cu privire la posibilitățile de evitare a accidentului, cât și referitoare la alte probleme care se impun a fi lămurite și clarificate, în vederea stabilirii adevărului, va fi apreciată ca fiind hotărâtoare pentru dezlegarea justă a cauzei, în sensul influențării soluției, câtă vreme, în considerarea ei, poate fi stabilită vinovăția sau nonvinovăția inculpatului.

Pentru aceste considerente mai sus expuse, Curtea, va reține ca fiind aplicabil cazul de casare înscris în art. 3859pct. 10 Cod procedură penală (caz de netemeinicie), astfel că, după admiterea recursului și casarea deciziei, potrivit art. 38515pct. 2 lit. c, se va dispune trimiterea pentru rejudecare la instanța de apel, urmând ca aceasta să procedeze în sensul mai sus arătat.

Se va stabili că ultimul act procedural valabil de la care urmează să fie reluată judecata este încheierea de la din 04 martie 2009.

Onorariul de avocat în sumă de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a recurentului - inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul d e Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr. 99 de la 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la instanța de apel - Tribunalul Dolj.

Stabilește că ultimul act procedural valabil de la care se reia judecata este încheierea din 04 martie 2009.

Onorariul de avocat în sumă de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a recurentului - inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - G - - -

Grefier,

Red. jud.:. -

Jud. apel:

Dact. 3 ex./ - 02 octombrie 2009

Președinte:Ștefan Făurar
Judecători:Ștefan Făurar, Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 848/2009. Curtea de Apel Craiova