Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 881/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(662/2008)
DECIZIA PENALĂ NR. 881/R Ședința publică de la data de 10 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol, pronunțarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, inculpatul și
partea responsabilă civilmente SA, împotriva deciziei penale nr. 22/A din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI în dosarul nr- privind pe inculpatul.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 27 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, a amâna pronunțarea la data de 03 iunie 2009 și apoi la data de 10 iunie 2009 când a dat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin decizia penală nr. 22/A din 29 ianuarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de partea civilă împotriva sentinței penale 306/2008 a Judecătoriei Călărași, pe care o desființează în tot și rejudecând în fond:
In baza art.178 al.2 cp. cu aplic art.74-76 cp. a condamnat pe inculpatul, fiul lui G si, născut la 25.04.1977, în orașul L G, județul C, domiciliat în B,-, bloc 52, .3, etaj 7,.119 sector 3, CNP -, la 1 an închisoare.
In baza art.71 cp. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al.l lit.a teza a II- a și lit.b cp. pe durata executării pedepsei.
In baza ait.81-82 cp. și a art.71 al.5 cp. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale si a celor accesorii pe durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
A atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 cp. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
A admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă si reținând culpa concurentă a inculpatului cu victima, în proporție de 50% fiecare, obligă pe inculpatul în solidar cu asigurătorul SC " " SA B la 50.000 lei, despăgubiri civile (daune morale) către partea civilă.
A stabilit în sarcina inculpatului, conform art. 191 C.P.P. obligația la plata cheltuielilor judiciare aferente fondului, în cuantum de 350 lei (din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu).
In baza art. 193 C.P.P. a obligat inculpatul la 9705 lei, cheltuieli de judecată către partea civilă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 2256/P/2006 din 13.07.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărașis -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, fiul lui G și, născut la data de 25.04.1977 în orașul L-G, jud. C, CNP -98, domiciliat în L-G; str. -; nr. 3;. 20; se. A;.3;. 18; jud. C, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, cetățenie română, necăsătorit, reprezentant comercial Lukoil România, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 al. 2. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b Gproc.pen. cu referire la art. 10 lit. d Gproc.pen. întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția sub forma culpei.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, petenta a formulat plângere, soluționată prin rezoluția nr. 157/II/2/2007 a Prim -Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași în sensul respingerii ca neîntemeiată.
In baza dispozițiilor art. 278 indice 1.proc.pen. petenta a formulat plângere împotriva acestei soluții la Judecătoria Călărași, plângerea fiind respinsă prin sentința penală nr. 4/09.01.2008.
Împotriva acestei sentințe petenta a formulat recurs la TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Soluționând cauza instanța de control judiciar a admis recursul și prin Decizia penală nr. nr.29/R/28.02.2008, a casat sentința penală atacată și pe cale de consecință, a desființat rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași și a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 al. 2.pen. dispunând trimiterea cauzei la Judecătoria Călărași în vederea soluționării pe fond.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Călărași cu nr-.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că în data de 23.05.2004, în timp ce se deplasa cu autovehiculul marca 1310 cu nr. de înmatriculare B-69- pe 3, pe raza localității s-a angajat în traversarea unui atelaj hipo staționat pe marginea din dreapta a părții carosabile, împrejurare în care, a accidentat mortal pe minorul, în vârstă de 4 ani, angajat în traversarea străzii prin fața atelajului hipo, în fugă, prin loc nepermis.
S-a stabilit faptul că pe data de 23.05.2004 inculpatul, în jurul orei 09:40, conducea auto marca cu nr. de înmatriculare B- 69- pe 3, din direcția C către L-
In localitatea, la km. 89 +200, șoferul a observat, la aprox. 150 în față, un atelaj hipo staționat pe partea dreaptă a direcției de mers și a început efectuarea manevrei pentru depășirea acestuia.
În timp ce acesta se afla paralel cu atelajul hipo în cadrul manevrei de depășire, a observat că din partea dreaptă s-au angajat în traversarea părții carosabile 2 copii, cel mai mare dintre aceștia renunțând la traversare, însă cel mai mic a fost acroșat de partea dreaptă din față a autoturismului, decedând.
În cauză a fost efectuată o primă expertiză criminalistică de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B, care a fost înaintată la data de 15.12.2004, concluziile acesteia fiind în sensul că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat în momentele premergătoare producerii accidentului a fost de 65 km/, iar distanța la care conducătorul auto a observat pătrunderea minorilor, a fost de aprox. 26,4 astfel că, acesta nu putea evita producerea accidentului nici dacă ar fi rulat cu viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum.
În urma obiecțiunilor formulate de către partea vătămată, în cauză s-a procedat la efectuarea unei alte expertize criminalistice, cu nr. 84/19.04.2005, expertiză efectuată de către Institutul Nțional de Expertize Criminalistice Concluziile acesteia au menținut, în mare parte, concluziile expertizei precedente, cu mențiunea că accidentul nu putea fi evitat de către inculpat decât în condițiile în care, minorul nu ar fi avut posibilitatea să pătrundă pe drum public, neînsoțit.
În data de 27.11.2006, s-a mai dispus efectuarea unei expertize, lucrarea realizată sub nr. 239 de către un colectiv de experți din cadrul a apreciat că cei doi copii s-au angajat în traversarea drumului național la o distanță de cea 22, după atelajul hipo, aceștia putând fi observați de către conducătorul auto, cel puțin din momentul angajării lor în traversarea drumului. inițială de deplasare a autovehiculului a fost de aprox. 66 km/ și evitarea lovirii minorului se putea produce la o viteză de deplasare a autoturismului, inferioară valorii de 44 km/, conducătorul auto neputând evita lovirea victimei nici dacă s-ar fi deplasat cu viteza regulamentară admisă pe sectorul de drum respectiv.
Concluzia experților a fost aceea că inculpatul nu putea evita accidentarea victimei, dar o puteau evita persoanele însărcinate cu supravegherea acestuia.
Pentru ședința publică din data de 15.04.2008 partea vătămată a depus o cerere prin care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 300.000 euro cu titlu de despăgubiri - daune morale.
Soluționând cauza. Judecătoria Călărași prin sentința penala nr.306/2008, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cp.p. rap. la art. 10 lit. d Gp.p. a achitat pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 25.04.1977. in oraș L G, jud. CNP.-98, domiciliat în oraș L G,-, Bl.20, se.A,.3,.18, jud. studii superioare, necăsătorit, reprezentant comercial Lukoil România, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin 2 Gp.
A respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă.
In baza art. 192 al. 1 pct. 1 lit. b Gp.p. a obligat partea civilă la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu (av. ).
Onorariu apărător oficiu va fi avansat către C din fondurile Ministerului d e Justiție.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere actele si lucrările dosarului, respectiv materialul probator administrat în cauză și concluziile celor trei expertize criminalistice efectuate în cauză de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Crimibnalistice B, Institutul Național de Expertize Criminalistice B și de către un colectiv de experți din cadrul aceluiași Institut, instanța a reținut că inculpatul nu putea evita producerea accidentului nici dacă ar fi rulat cu viteza maximă legal admisă pe sectorul respetiv de drum, iar accidentarea minorului putea fi prevenită numai în condițiile în care acesta nu ar fi avut posibilitatea de a se angaja în traversarea unui drum public, neîhsoțit.
In ipoteza reținută în primul raport de expertiză, viteza limită maximă care ar fi permis oprirea autovehiculului până la locul impactului (viteza de evitare) ar fi fost de cea 43 km/.
De altfel, și expertiza criminalistică efectuată de GBa concluzionat că nu se poate stabili valoarea certă a vitezei de deplasare a autoturismului condus de inculpat și că limita minimă a acesteia a fost de cea 65 km/. Aceeași expertiză a arătat în concluziile sale că nu se poate stabili dacă anterior angajării în manevra de depășire inculpatul putea observa minorii. Totodată, prezența minorilor pe spațiul nu genera o stare de pericol, în sensul celei avute în vedere la art. 158 al. e din HG 85/2003.
Concluzia unanimă a fost aceea că, în condițiile date, accidentul nu putea fi prevenit de către inculpat. Ar fi putut fi prevenit însă, în condițiile în care minorul nu ar fi avut posibilitatea să pătrundă pe drumul public neînsoțit.
Și expertiza criminalistică efectuată de un colectiv de experți din cadrul Bac oncluzionat că inculpatul nu putea evita lovirea victimei nici dacă s-ar fi deplasat cu viteza regulamentară admisă pe sectorul de drum respectiv. lovirii minorului se putea produce la o viteză de deplasare a autoturismului inferioară valorii de 44 km/.
Ca atare, inculpatul nu putea evita, în condițiile reținute, producerea accidentului. victimei putea fi prevenită numai de persoanele însărcinate cu supravegherea acesteia.
De asemenea, împrejurarea că inculpatul a depășit limita legală de viteză în speță, nu poate constitui un element constitutiv al laturii subiective a infracțiunii pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Instanța a reținut că expertizele efectuate în cauză o valoare probatorie deosebită, deoarece informațiile pe care le conțin se coroborează cu celelalte probe. Avînd în vedere că aceste acte procedurale sunt efectuate de specialiști care dovedesc respect față de adevăr și obiectivitatea științifică ele produc de regulă încredere în exactitatea concluziilor pe care le conțin.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că inculpatul nu se face vinovat de producerea evenimentului rutier, în condițiile în care, minorul s-a angajat în traversarea drumului național prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure.
împotriva sentinței a declarat apel partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1.Greșita soluționare a laturii penale a cauzei
Se arată că instanța de fond, după ce a completat probatoriul, a ajuns la o concluzie contrară dovezilor din dosar, câta vreme s-a reținut încălcarea regulilor de circulație (respectiv depășirea vitezei legale în localitate și obligația de conducere preventivă).
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivul de apel invocat, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința apelată, Judecătoria Călărașia dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.178 al.2 cp. în baza art. 10 lit.d C.P.P. probabil pentru lipsa laturii subiective (vinovăția în forma culpei).
S-a arătat că analiza instanței de fond vizează exclusiv expertizele judiciare efectuate în cauză, în baza cărora instanța, ajunge la concluzia că, în condițiile date, accidentul nu putea fi evitat decât dacă minorul ar fi fost supravegheat de persoanele cărora le revenea această obligație.
A apreciat tribunalul că această analiză contravine normei cuprinse în art.63 al.2 C.P.P. text de lege conform căruia probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de instanță înurma analizării tuturor probeloradministrate,în scopul aflării adevărului.
A constatat tribunalul că expertizele criminalistice efectuate în cauză au stabilit că valoarea minimă a vitezei autoturismului condus de inculpat era de 65 km/.
S-a mai constatat că inculpatul în ultima declarație dată în fața instanței, recunoaște că 1-a văzut pe copilul mare la o distanță de 10-20 și că a inițiat manevra de depășire a atelajului hipo (prin fața căruia s-au angajat în traversare minorii) la 10-15 de acesta.
Și martorul, în declarația dată imediat după producerea accidentului (filele 36-37 dosar urmărire penală) a declarat că rula la aproximativ 100 în spatele inculpatului și a văzut atelajul hipo oprit pe carosabil (pe care inculpatul 1-a depășit) cum și doi copii care se jucau pe spațiul de lângă șosea.
Din analiza întregului material probator, tribunalul a apreciat că se poate reține că inculpatul (conducător auto) a încălcat două norme de circulație, respectiv pe cea reglementând viteza legală de deplasare în localitate (prev. în art.49 al.l din OUG 195/2002 modificată) și obligația de a adapta viteza la condițiile de drum astfel încît să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță (art.48 din OUG 195/2002).
A apreciat tribunalul că încălcarea acestor norme conduc la reținerea existenței laturii subiective a infracțiunii deduse judecății, vinovăția inculpatului existând în forma culpei cu previziune, deoarece inculpatul putea prevede rezultatul faptei sale (mai ales că a văzut copii în zona atelajului pe care s-a hotărât să-1 depășească) dar nu a urmărit producerea lui, considerând cu ușurință că nu se va produce.
Este evident că inculpatul nu are culpă exclusivă însă conduita victimei (minor în vârstă de 3 ani) nu-1 poate exonera de răspundere penală, deoarece în OUG 192/2002, în art.72 al.4 se prevede că "pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite prin normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării, încondițiile în care conducătorul vehicululuirespectiva respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector".
A apreciat tribunalul că ponderea culpei inculpatului și victimei este egală.
In drept, a apreciat tribunalul că fapta inculpatului care la data de 23.05.2004 cu autoturismul propriu circulând cu viteză mai mare decât viteza legală în interiorul localității și cu ignorarea obligației de conducere preventivă, a accidentat mortal pe victima, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.178 al.2 cp. text de lege în baza căreia se va pronunța condamnarea.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere (conform art.72 cp.), gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele reale în care aceasta a fost comisă și circumstanțele personale ale inculpatului (vârstă tânără, lipsă de antecedente).
A apreciat că circumstanțele vizând persoana inculpatului justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 cp. motiv pentru care se va stabili o pedeapsă situată sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Considerând întrunite cerințele prevăzute în art.81 cp. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea civilă a solicitat despăgubiri în cuantum de 300.000 Euro, reprezentând daune morale.
Consideră că partea civilă, mama minorului în vârstă de 3 ani, a suferit prin pierderea copilului, un prejudiciu nepatrimonial constând în trauma afectivă, motiv pentru care a apreciat tribunalul că este îndreptățită a primi despăgubiri conform art.998 civ.
In ceea ce privește cuantumul sumei, apreciază că va fi cenzurat, raportat la gradul de culpă reținut în sarcina inculpatului dar și în considerarea naturii daunelor morale, care nu sunt o pedeapsă pecuniară suplimentară ci trebuie să constituie o reparație echitabilă.
Pentru aceste motive a admis în parte cererea de despăgubiri civile.
Cum inculpatul era titularul unei polițe de asigurare de răspundere civilă la asigurătorul SC " " SA B, în conformitate cu dispozițiile Lg.136/1995 si respectând limitele prevăzute de Ordinul 3113/28.11.2003 al Comisiei Naționale a Asigurărilor, la plata despăgubirilor, vor fi obligați în solidar inculpatul și asigurătorul.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Parchetul, inculpatul și asiguratorul SC SA
Parchetul a criticat soluția ca netemeinică și nelegală pentru greșita condamnare a inculpatului, solicitând achitarea acestuia deoarece nu are nici o culpă în producerea accidentului.
S-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală
Inculpatul, a criticat hotărârea ca netemeinică și nelegală întrucât, conform expertizelor întocmite în cauză nu există nici un raport de cauzalitate între comportamentul său și rezultat.
A solicitat achitarea, fără a indica vreun caz de casare.
Partea responsabilă civilmente SC. SA a criticat decizia ca netemeinică și nelegală solicitând achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, iar pe latură civilă a arătat că în proces participă în calitate de asigurator și nu de parte responsabilă civilmente și că a fost greșit obligat la o sumă mai mare decât cea pentru care este Ť. să răspundă conform Ordinului CSA 3113/2003 și Legii 136/1995.
Curtea, analizând recursurile prin prisma cazurilor de casare invocate cât și a celor care, conform art. 3859alin. 3 Cod procedură penală se iau în discuție din oficiu, constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74-76 Cod penal, fapta constând în aceea că s-a angajat în traversarea unui atelaj hipo staționat pe partea dreaptă a părții carosabile, împrejurare în care a accidentat mortal pe minorul în vârstă de 4 ani, angajat în traversarea străzii prin fața atelajului hipo, în fugă, prin loc nepermis. Inculpatul a fost achitat de prima instanță care a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și a fost condamnat de cea de apel.
Inculpatul a criticat soluția instanței de apel susținând că greșit a interpretat acesta că nu a adaptat viteza la condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță pentru că o asemenea optică ar avea drept efect o culpă concurentă a fiecărui șofer angajat într-un asemenea eveniment.
constată că inculpatul nu a invocat nici un caz de casare. Examinând cele susținute de inculpat și analizând conținutul cazurilor de casare, Curtea consideră că singurul caz ce poate fi luat în discuție este cel de la pct. 18 din art. 3859Cod procedură penală - eroarea gravă de fapt.
În esență, eroarea gravă de fapt constă în inexacta oglindire, ca pură stare de fapt a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, fără vreo imixtiune în domeniul aprecierilor sau raționamentelor făcute de instanță. Ea derivă din contrarietatea evidentă între ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea sa. Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, nu privește dreptul suveran de apreciere a probelor, ci exclusiv discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt, trebuie să prezintă două atribute în absența cărora nu poate fi socotită gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să influențeze hotărâtor soluția în cauză.
Deși în realitate în cauză inculpatul nu critică reținerea greșită a situației de fapt, ci raționamentul făcut de instanță în stabilirea vinovăției, Curtea va analiza totuși fondul prin prisma cazului de casare prevăzut de pct. 18, deoarece inculpatul a invocat că s-a reținut altceva de instanța de apel decât cele stabilite prin cele 3 expertize tehnice efectuate în cauză și în același timp, pentru a evita o eroare judiciară determinată de greșita interpretare a probelor.
Din examinarea expertizelor efectuate în cauză, coroborate cu declarațiile martorilor și ale inculpaților, Curtea constată că inculpatul, în momentul producerii accidentului, circula cu o viteză de aproximativ 65 km/, mai mare decât cea legală ( 50 km/).
Deși din conținutul expertizelor reiese că nici dacă ar fi circulat cu viteza maximă admisă de lege nu ar fi putut evita accidentul (lovirea victimei putând fi evitată la o viteză de maxim 44 km/) aceasta nu însemnă că inculpatul nu a avut nici o vină în producerea accidentului.
Nu trebuie omis faptul că inculpatul observase atelajul încărcat cu fân, oprit pe marginea drumului, că a executat manevre de depășire, fără însă a adapta viteza astfel încât să le poată efectua în condiții de siguranță.
În expertize se reține faptul că accidentarea victimei ar fi putut fi evitată la o viteză mai mică de 44 km/, înțelegând prin aceasta viteza care ar fi permis o frânare în timp util, astfel încât accidentul să fie evitat. Deplasarea cu viteză legală ar fi permis însă poate inculpatului să observe din timp prezența celor doi copii în spațiul de lângă carosabil, așa cum a observat martorul care rula în spatele său,.
Așa cum bine a reținut instanța de apel, inculpatul nu are o culpă exclusivă în producerea accidentului, urmările fiind determinate și de comportamentul victimei, însă acest lucru nu înlătură răspunderea penală a celui dintâi.
Pe lângă faptul că inculpatul a încălcat norma privind viteza legală de deplasare (art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată), i se poate imputa și neadaptarea vitezei la condițiile de drum (art. 48 din OUG 195/2002).
Deși inculpatul a invocat aspectul că instanța de apel a greșit când a apreciat că vinovăția sa constă în "ignorarea obligației de conducere preventivă" deoarece nu a ținut cont că o atare pretinsă obligație nu este prevăzută de lege, și deci nu poate atrage consecințe juridice, apărarea sa nu poate fi reținută deoarece obligația de conducere preventivă nu doar că este prevăzută de lege (art. 48 din OUG.195), dar mai mult, legea penală sancționează comportamentele imprudente ce cauzează prejudicii.
Spre exemplu un medic ce administrează unui pacient din greșeală o doză mai mare de anestezic decât cea normală, determinând moartea acestuia va răspunde pentru infracțiunea de ucidere din culpă, deși nu a încălcat vreo normă legală care să reglementeze cantitatea de anestezic ce trebuie administrată pentru simplul fapt că o asemenea normă nu există. De asemenea va fi tras la răspundere penală pentru ucidere din culpă făptuitorul care, alergând, din greșeală se lovește de un copil, îl răstoarnă, iar acesta decedează. Deși nu s-a încălcat vreo normă expresă pentru că nu există un text care să reglementeze regulile de deplasare, comportamentul neglijent al făptuitorului, soldat cu pierderea vieții copilului va fi sancționat prin intermediul infracțiunii de ucidere din culpă.
Cu atât mai mult în sarcina inculpatului conducerea nepreventivă poate fi sancționată din punct de vedere penal, cu cât în cauză au fost încălcate și norme privind deplasarea pe drumurile publice.
Ca atare prin prisma acestor considerente atât recursul Parchetului al inculpatului, cât și recursul persoanei responsabile civilmente pe latură penală apar ca nefondate.
În ceea ce privește recursul formulat de partea responsabilă civilmente pe latură civilă, în sensul că a fost obligată la despăgubiri, fără a se ține cont de dispozițiile Ordinului 3113/28.11.2003 cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă, Curtea constată că nu există nici un caz de casare care să permită cenzurarea cuantumului despăgubirilor, decât pct. 18 referitor la eroarea gravă de fapt, însă recurenta nu invocă o problemă de fapt ci una de drept, astfel încât recursul apare ca nefondat.
De aceea Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile formulate, urmând ca recurenții să fie obligați la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SA B împotriva deciziei penale nr. 22/A din 29.01.2009 pronunțată de TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI - Secția Penală în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă recurentul inculpat și partea responsabilă civilmente la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-23.07.2009
-Secția Penală
Jud. apel:;
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu
