Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 89/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 89/
Ședința publică din 9 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian
GREFIER - I
Cu participarea Ministerului Public prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal declarat de inculpatul - domiciliat în comuna,-, jud. C și de partea civilă - domiciliată în comunca 23 August, sat, jud. C, împotriva deciziei penale nr. 538/16.12.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat asistat de avocat din oficiu în baza delegației nr. 461/2010, lipsă recurenta parte civilă, lipsă intimata asigurator Societatea de și Reasigurare SA
Procedura legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 176 - 181 cod pr. penală.
Recursurile sunt declarate în termen potrivit art. 3853cod pr. penală și nemotivate conform art. 38510cod pr. penală.
Curtea aduce la cunoștința recurentului inculpat dispozițiilor art. 70 al. 2 cod pr. penală, în sensul că au dreptul de a nu da nici o declarație, și i se pune în vedere că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, acesta precizând că își menține declarațiile anterioare și nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de recurs.
Curtea în baza art. 301 cod pr. penală, întreabă părțile dacă mai au cereri, excepții de invocat și văzând că nu sunt, în baza art. 38511cod pr. penală constată recursul în stare de judecată și în baza art. 38513cod pr. penală, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fond, solicită achitarea acestui inculpat potrivit art. 10 lit. e cod pr. penală în referire la art. 47 cod penal, apreciind că instanțele de apel și de fond, în mod greșit au evaluat doar raportul de expertiză efectuat de Institutul de Criminalistică B, fără a analiza și expertiza, care de altfel nu a fost contestată de părți. Arată că raportul de expertiză efectuat de Institutul de Criminalistică B are multe lacune, iar aprecierile experților sunt neîntemeiate, inculpatul făcând obiecțiuni la această expertiză. Nu inculpatul este vinovat de producerea accidentului, ci proprietarul cabalinelor, care le-a lăsat nesupravegheate. Apreciază că a intervenit cazul fortuit, inculpatul neavând timpul necesar pentru a împiedica producerea accidentului.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, întrucât instanța de apel în mod corect reținut culpa inculpatului în producerea accidentului în proporție de 1/2; arată că s-au efectuat un număr de patru expertize care au stabilit vinovăția inculpatului, ca și declarațiile martorilor care au arătat modalitatea desăvârșire a accidentului, neimpunându-se achitarea pentru cazul fortuit.
Cu privire la recursul părții civile, solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și menținerea cuantumului pretențiilor civile stabilite în mod corect de instanța de fond, având în vedere gradul mult mai de culpă al inculpatului în producerea accidentului
Recurentul inculpat arată că achiesează la concluziile apărătorului, regretă fapta și precizează că o singură expertiză a stabilit corect viteza.
Curtea ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentinta penala nr. 247/P/14.08.2009 a Judecatoriei Mangalias -a dispus:
-În temeiul art. 178 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 74 alin. (1) și (2) din Codul penal raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) din Codul penal condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
-În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal pe durata executării pedepsei.
-În temeiul art. 81 alin. (1) din Codul penal, suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de doi ani și șase luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) din Codul penal.
-În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
-În temeiul art. 359 alin. (1) din Codul d e procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate.
-Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
-În temeiul art. 998 din Codul civil raportat la art. 49, art. 50 și art. 52 din Legea nr. 136/1995 obligă pe inculpatul și pe asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Reasigurare SA C N să plătească părții civile, în solidar, suma de 20.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale și suma de 3.167,05 lei despăgubiri pentru daunele materiale.
-Respinge ca neîntemeiată acțiunea părții civile sub aspectul celorlalte despăgubiri pentru daunele materiale.
-Respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă Societatea de Reasigurare SA C
-În temeiul art. 191 alin. (1) din Codul d e procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 2.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca, prin rechizitoriul nr. 1422/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalias -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 428/254 din data de 21.02.2007.
În cuprinsul actului de sesizare, s-a reținut că, în seara zilei de 09.09.2005, inculpatul conducea autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare -, pe DN 39, din direcția M către localitatea C, fiind însoțit de prietena sa, I, care ocupa locul din dreapta față. În zona Fermei nr. 4, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum, inculpatul a observat cu întârziere că, pe carosabil, se aflau două cabaline și nu a putut evita impactul cu acestea, pierzând controlul volanului, motiv pentru care mașina a părăsit carosabilul, s-a izbit de un copac, răsturnându-se la marginea drumului. În momentul impactului, ușile autoturismului s-au deschis, pasagera din dreapta fiind proiectată afară, iar, după oprire, autovehiculul a luat foc.
S-a mai arătat în rechizitoriu că, întrucât impactul a fost violent datorită vitezei mari de deplasare a autoturismului, Ias uferit leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia și chiar inculpatul a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Municipal
Totodată, s-a reținut că accidentul s-a datorat deplasării necontrolate a celor doi cai pe partea carosabilă a drumului public, dar și faptului că inculpatul rula cu o viteză de 140 km/, mult peste limita legală admisă pe acel sector de drum (100 de km/h).
În cursul judecății, instanța a procedat la audierea inculpatului și a martorilor din lucrări, Erdin, și, a luat act de renunțarea procurorului la audierea martorului din lucrări și a dispus efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului. De asemenea, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu și propuse de partea civilă în susținerea laturii civile, precum și proba cu înscrisuri, proba cu martorii, -, și și proba cu expertiza tehnică judiciară auto propuse de inculpat.
La data de 01.04.2008, s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică judiciară auto, însă, în ședința publică din 14.05.2008, instanța a admis cererea procurorului privind efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare auto de către Institutul Național de Expertize Criminalistice B, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 01.04.2009; inculpatul a formulat obiecțiuni la acesta, însă instanța, pentru motivele arătate în practicaua încheierii din 18.06.2009, le-a respins ca neîntemeiate.
Instanta a retinut ca, inculpatul e angajat la SC RO SRL M, iar în seara zilei de 08.09.2005, inculpatul și prietena sa, I, au petrecut, în compania unor prieteni, la o terasă din Stațiunea, după care s-au plimbat prin localitatea M, iar, în jurul orelor 2400, au hotărât să meargă la domiciliul victimei, în localitatea. În acest sens, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare -, iar prietena sa, I, pe locul din dreapta șoferului.
În timp ce se deplasau pe DN 39, inculpatul a fost surprins de prezența pe carosabil a două cabaline și, datorită vitezei mari cu care se deplasa, nu a putut evita impactul, deși a frânat, la cercetarea la fața locului fiind identificată o urmă de frânare în lungime de 39,10 metri. După lovirea cailor, autovehiculul a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un proces de derapare necontrolată, s-a lovit de doi, rostogolindu-se în jurul axei longitudinale, iar în final a luat foc. Pe parcursul acestei traiectorii, victima Iaf ost expulzată din habitaclu, suferind numeroase traumatisme care au condus la decesul acesteia imediat după producerea impactului. De asemenea, urmare accidentului, vehiculul a fost complet incendiat, iar cele două cabaline au decedat.
Starea de fapt expusă anterior se fundamentează în mod deosebit, datorită condițiilor de timp și de loc în care s-au comis faptele (în timpul nopții și pe un drum public din afara localității) pe relatările persoanelor implicate în accidentul rutier (declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată) ori care au asistat în mod direct și nemijlocit la acesta (depozițiile martorilor, și ), pe probele cu caracter științific administrate în cauză (rapoartele de expertiză tehnică judiciară auto), precum și pe celelalte înscrisuri (proces - verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, certificatul medical constatator al decesului nr. 487/2 din data de 11.09.2005 și fișa de cazier judiciar a inculpatului).
Astfel, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul în acea noapte, dar a susținut că, datorită leziunilor pe care el însuși le-a suferit și șocului provocat de acest accident, nu poate preciza cu ce viteză se deplasa și nici alte aspecte referitor la condițiile producerii accidentului.
Martorii, și, care se aflau în alte autoturisme care rulau, în acel moment, pe DN 39 sau care au ajuns la fața locului imediat după producerea evenimentului rutier, au relatat, în funcție de percepția fiecăruia, atât traiectoria urmată de vehiculul condus de inculpat, cât și urmările accidentului, dat fiind că aceștia au oprit propriile autoturisme și au încercat să acorde victimelor primul ajutor.
Mențiunile făcute în cuprinsul procesului - verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție, potrivit cărora victima Iaf ost găsită decedată la locul accidentului, coroborate cu certificatul medical constatator al decesului nr. 487/2 din data de 11.09.2005, eliberat de Serviciul de Medicină Legală C, care relevă leziunile suferite de victimă, atestă faptul că moartea acesteia s-a datorat acelor leziuni.
În cuprinsul procesului - verbal de constatare întocmit de organele de cercetare penală s-au mai evidențiat avariile suferite de autoturism și au fost reliefate condițiile de spațiu și timp, arătându-se că accidentul s-a produs pe timp de noapte, pe un drum drept, situat în afara localității și având partea carosabilă acoperită cu asfalt, uscat în momentul accidentului.
În ceea ce privește viteza de deplasare a autovehiculului în premomentul producerii impactului și posibilitățile de evitare a accidentului, concluziile expertizelor tehnice auto efectuate în cauză au fost contradictorii. Astfel, în faza de urmărire penală, a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară de către expert ing., care a stabilit că viteza de deplasare a autovehiculului a fost de 140 km/. Totodată, s-a concluzionat că starea de pericol a fost creată de apariția cailor lăsați liberi pe carosabil, apariție care a constituit un eveniment imprevizibil pentru toți conducătorii auto, condiții în care viteza de deplasare a fost apreciată ca fiind un factor favorizant în producerea accidentului (filele 59 - 64 din dosarul de urmărire penală).
Ulterior, în cauză, a fost întocmit raportul de expertiză criminalistică nr. 405/25.10.2006 de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B (expert ing. ). În concluziile acestui raport se arată că viteza de deplasare în premomentul accidentului a fost de minim 124 km/, iar conducătorul auto putea preveni accidentul dacă ar fi rulat cu o viteză până la limita legală admisă pe acel sector de drum (filele 73 - 80 din dosarul de urmărire penală).
În cursul judecății, inculpatul, prin apărător, a solicitat instanței de judecată efectuarea unei noi expertize tehnice auto, probă care a fost admisă de instanța de judecată. Potrivit acestui raport de expertiză, întocmit de expert ing., starea de pericol a fost creată de prezența cailor pe drumul național și angajarea acestora în traversare din stânga spre dreapta, accidentul putând fi evitat de proprietarii cailor, și Erdin, care nu au asigurat corespunzător cabalinele pe timpul nopții. Expertul a mai concluzionat că viteza de deplasare a autoturismului a fost de 98,41 km/, iar inculpatul nu putea evita impactul prin frânare deoarece timpul care îi era necesar pentru oprire (5,28 sec) este mai mare decât timpul de care a dispus pentru realizarea acestui lucru, respectiv 1,64 sec (filele 340 - 351 din dosarul instanței).
Având în vedere concluziile contradictorii ale celor trei expertize, la termenul de judecată din data de 14.05.2008, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice de către Institutul Național de Expertize Criminalistice B, sens în care au fost puse la dispoziție lucrările dosarului de urmărire penală, precum și dosarul instanței. Analizând materialul pus la dispoziție, experții din cadrul acestei instituții au concluzionat că viteza de deplasare a autoturismului Opel Vectra cu numărul de înmatriculare -, condus de inculpatul în momentele premergătoare producerii accidentului a fost de minim 107 km/, fiind în mod cert superioară limitei maxime admise pe sectorul respectiv de drum și anume 100 km/.
În aceleași împrejurări, s-a menționat că producerea accidentului putea fi prevenită de către persoanele îndrituite în mod legal cu supravegherea animalelor, dar și de conducătorul auto în cazul în care s-ar fi deplasat cu o viteză adaptată condițiilor date de vizibilitate (raportul de expertiză criminalistică nr. 50 din 26.03.2009 întocmit de INEC B, filele 489 - 495 din dosarul instanței).
Întrucât acest ultim raport de expertiză a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, inclusiv noile aspecte apărute în cursul judecății, și apreciind că acesta se coroborează cel mai strâns cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, și, care au afirmat că autoturismul condus de inculpat se deplasa cu viteză mare, instanța urmează a ține cont de concluziile acestui raport cu privire la dinamica producerii accidentului rutier, viteza de deplasare a autoturismului și locul impactului, posibilitățile de prevenire și evitare a producerii evenimentului rutier și cauza producerii accidentului. Se va reține, în acest sens, că viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpatul a fost de minim 107 km/, viteză care s-a situat peste limita legală admisă pentru acel sector de drum, precum și faptul că acesta putea evita impactul dacă ar fi circulat cu viteza legală.
În ceea ce privește cauza producerii accidentului, instanța a reținut că, la producerea acestuia, a contribuit neadaptarea vitezei autoturismului la condițiile existente de vizibilitate de către inculpatul, precum și prezenței nesemnalizate pe carosabil a celor doi cai, pe timpul nopții. Instanța de fond nu reținut și culpă concurentă la producerea accidentului, fapta proprietarilor cabalinelor de a lăsa nesupravegheate animalele în condițiile în care nu a fost sesizată și cu privire la această faptă și nici nu a avut loc o extindere a procesului penal cu privire la cei doi proprietari de cai.
De asemenea, instanța a inlaturat susținerea inculpatului în sensul că accidentul s-a datorat unui caz fortuit, constând în prezența pe carosabil a celor două cabaline lăsate nesupravegheate, împrejurare care ar fi constituit un eveniment imprevizibil pentru orice participant la trafic. Este adevărat că art. 47 din Codul penal prevede că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, însă pentru a se reține existența cazului fortuit, este necesar ca evenimentul/împrejurarea de neprevăzut să nu se suprapună activității culpabile a făptuitorului. Or, în speță, inculpatul a încălcat prevederile art. 155 alin. (4) lit. b) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 (în forma în vigoare la data comiterii faptei), care stabilește că limita maximă de viteză, în afara localităților, pe drumurile exprese sau pe cele național europene este de 100 km/.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi de o imposibilitate generală și obiectivă de prevedere, element esențial pentru existența cazului fortuit, în condițiile în care alți doi conducători auto (martorii și ), care se deplasau pe același sector de drum, au reușit să observe la timp prezența pe carosabil a celor două cabaline, să reducă viteza și să evite impactul cu acestea.
Fapta inculpatului care, urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a provocat din culpă decesul numitei I întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin acțiunea prevăzută în norma incriminatoare (uciderea din culpă a victimei I ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice), urmarea imediată a constat în decesul victimei, iar legătura de cauzalitate dintre acestea rezultă din certificatul medical constatator al decesului nr. 487/2 din data de 11.09.2005.
În cauză, exercitând activitatea menționată anterior și circulând cu o viteză de minim 107 km/, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 155 alin. (4) lit. b) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (în forma în vigoare la data comiterii faptei), care stabilește că limita maximă de viteză, în afara localităților, pe drumurile exprese sau pe cele național europene este de 100 km/.
Cât privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta din culpă simplă întrucât, conducând autovehiculul cu viteză peste limita legală admisă pe acel sector de drum, acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale (posibilitatea producerii unui accident, cu toate consecințele ce decurg din aceasta) deși putea și trebuia să prevadă acest rezultat.
La stabilirea pedepsei față de inculpat, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) din Codul penal, respectiv dispozițiile părții generale a acestui act normativ, limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, instanța a constatat că legiuitorul însuși a conferit infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul în prezenta cauză un grad ridicat de pericol social generic din moment ce a prevăzut sancționarea acesteia numai cu pedeapsa închisorii, iar limitele stabilite pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin (2) din Codul penal sunt ridicate, respectiv între 2 și 7 ani închisoare.
Prin raportare la consecințele produse prin acțiunea inculpatului asupra victimei I, constând în decesul acesteia la o vârstă fragedă (18 ani), instanța constată că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social concret.
Cu toate acestea, față de atitudinea inculpatului constând în prezentarea la toate chemările organelor judiciare și de împrejurarea că acesta nu are antecedente penale și este angajat în muncă, instanța a reținut în beneficiul său circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) și (2) din Codul penal și, făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) din Codul penal, si l-a condamnat la pedeapsa de șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, pedeapsă suficientă pentru atingerea scopului preventiv - educativ al acesteia și pentru reeducarea inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea executării pedepsei principale, instanța, ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale și își are asigurată existența prin muncă, și de împrejurarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 din Codul penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este închisoarea de șase luni, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate), a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de doi ani și șase luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) din Codul penal.
Partea vătămată, mama victimei I, s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului și a asigurătorului de răspundere civilă la plata sumei de 16.000 de lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare și pomenire și a sumei de 20.000 de lei daune morale pentru suferințele provocate de decesul fiicei sale (fila 170 din dosar).
Dovada existenței prejudiciului și a întinderii acestuia revine, în temeiul dispozițiilor art. 1169 din Codul civil, victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoană care face o afirmație în fața judecătorului, în accepțiunea acestui text de lege.
În cauză, fapta inculpatului care, urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a provocat din culpă decesul numitei I, constituie o fapta ilicită de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia față de moștenitorii persoanei decedate.
De asemenea, la data producerii accidentului soldat cu decesul victimei I, autoturismul condus de inculpat era asigurat în temeiul legii la SC Reasigurare SA C N, potrivit poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. - din data de 16.06.2005, valabilă pentru perioada 01.07.2005 - 31.12.2005, astfel că sunt îndeplinite condițiile răspunderii asigurătorului alături de persoana vinovată de producerea accidentului, respectiv inculpatul.
Cât privește întinderea prejudiciului, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului și a asigurătorului de răspundere civilă la plata sumei de 16.000 de lei daune materiale, însă nu a făcut decât parțial dovada prejudiciului suferit, respectiv cu privire la suma de 167,05 lei reprezentând contravaloarea unor alimente pentru parastas, potrivit bonurilor fiscale aflate la fila 198 din dosar, și cu privire la suma de 1.200 achitată la morgă și suma de 1.800 de lei împrumutată de la două persoane din localitate, astfel cum reiese din declarația martorei, motiv pentru care instanța a acordat părții civile numai această sumă cu titlu de despăgubiri materiale.
În privința daunelor morale, instanța a reținut că prejudiciul moral, consecință negativă, nesusceptibilă de evaluare pecuniară, care rezultă din lezarea unui drept, este măsurat cu oarecare relativitate, ce ține de persoana victimei, de consecințele negative suferite de aceasta în plan fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă.
Prin acțiunea ilicită a inculpatului, partea civilă a suferit un prejudiciu constând în suferința provocată de pierderea unei persoane apropiate (așa numitul prejudiciu de afecțiune), iar suma de 20.000 de lei solicitată de aceasta cu titlu de daune morale reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă; această sumă nu reprezintă un echivalent al vieții pierdute, ci al suferințelor încercate de partea civilă, mama victimei I, care se vede lipsită de afecțiunea și sprijinul fiicei ei, în vârstă de numai 18 de ani la data decesului, pentru tot restul vieții.
Instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civile și, în temeiul art. 998 din Codul civil raportat la art. 49, art. 50 și art. 52 din Legea nr. 136/1995, va obliga pe inculpatul și pe asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Reasigurare SA C N să plătească părții civile, în solidar, suma de 20.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale și suma de 3.167,05 lei despăgubiri pentru daunele materiale, însă va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă sub aspectul celorlalte despăgubiri pentru daunele materiale.
La rândul său, SC Reasigurare SA C N, care are și calitatea de asigurător de răspundere civilă, s-a constituit parte civilă în procesul penal (fila 86 din dosarul de urmărire penală) solicitând obligarea numiților și Erdin, proprietarii cailor implicați în accident, la plata sumei de 59.509,05 lei reprezentând valoarea despăgubirilor achitate proprietarului autoturismului avariat în accident, respectiv SC RO SRL M, în temeiul contractului de asigurare nr. - din 15.04.2005.
Cum acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Codul d e procedură penală, tragerea la răspundere penală a inculpatului, iar și Erdin, proprietarii celor două cabaline, nu au fost trimiși în judecată, alături de inculpatul, pentru comiterea vreunei infracțiuni, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă Societatea de Reasigurare SA C
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și partea civilă, iar prin decizia penală nr.538/16.12.2009, Tribunalul Constanțaa dispus următoarele:
"În baza art. 379 pct. 2 lit. a Pr. Pen. admite apelurile formulate de apelantul-inculpat si apelanta parte civila, împotriva sentinței penale nr.247/P/14.08.2009 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr-.
În baza art. 382 Pr. Pen. desființează sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:
Retine culpa inculpatului in producerea accidentului in proportie de .
Reduce cuantumul daunelor morale de la 20.000 lei la 10.000 lei si majoreaza cuantumul daunelor materiale de la 3167 lei la 8.000 lei, despagubiri civile la care va fi obligat inculpatul, alaturi de asiguratorul Societatea de Reasigurare- SA Sucursala Constanta, in limita plafonului legal, catre partea civila.
Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile privind cuantumul despagubirilor civile de 20.000 lei daune morale si de 3167 lei daune materiale, precum si obligarea inculpatului, in solidar cu asiguratorul Societatea de Reasigurare- SA Sucursala Constanta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la soluționarea apelului rămân în sarcina acestuia."
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
In mod corect a retinut instanta de fond situatia de fapt si incadrarea juridica, coroborand probele ce au fost administrate in cauza si a inlaturat apararile inculpatului cum ca nu s-ar face vinovat de producerea accidentului rutier soldat cu decesul numitei I, intrucat aparitia pe a unor cabaline lasate nesupravegheate ar constitui caz fortuit.
Astfel, se retine ca, in noaptea de 8.09.2005, inculpatul si prietena sa I se deplasau pe DN 39 cu autoturismul Opel Vectra condus de inculpat, in timp ce victima ocupa locul din dreapta fata, timp in care a fost surprins de prezența pe carosabil a două cabaline și, datorită vitezei mari cu care se deplasa, nu a putut evita impactul, deși a frânat, la cercetarea la fața locului fiind identificată o urmă de frânare în lungime de 39,10 metri.
După lovirea cailor, autovehiculul a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un proces de derapare necontrolată, s-a lovit de doi, rostogolindu-se în jurul axei longitudinale, iar în final a luat foc. Pe parcursul acestei traiectorii, victima Iaf ost expulzată din habitaclu, suferind numeroase traumatisme care au condus la decesul acesteia imediat după producerea impactului. De asemenea, urmare accidentului, vehiculul a fost complet incendiat, iar cele două cabaline au decedat.
In urma expertizelor tehnice auto efectuate in cauza, ultima din aceastea efectuandu-se de Institutul National de Expertize Criminalistice B, s-a constatat ca inculpatul rula cu o viteza ce depasea limita legala de minim 107 km/, încălcand astfel dispozițiile art. 155 alin. (4) lit. b) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care stabilește că limita maximă de viteză, în afara localităților, pe drumurile exprese sau pe cele național europene este de 100 km/, iar cauza producerii accidentului a reprezentat-o patrunderea pe carosabil a celor doi cai lasati liberi si fara supraveghere, pe timpul noptii pe un segment de drum european, contribuind insa si neadaptarea vitezei autoturismului la conditiile existente de vizibilitate de catre inculpatul.
Concluziile acestui ultim raport de expertiza se coroboreaza cu declaratiile martorilor, și, care au mentionat ca inculpatul se deplasa cu o viteza foarte mare, dar si cu procesul - verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, certificatul medical constatator al decesului nr. 487/2 din data de 11.09.2005.
Tribunalul nu va primi motivele de apel invederate de inculpat, cum ca acesta ar fi condus cu o viteza situata sub minimul special prevazut de lege de 98, 41 de Km/h, asa cum s-a indicat in raportul de expertiza tehnica auto intocmit de expertul, avand in vedere ca ultima expertiza efectuata la INEC Bal uat in calcul toate probele administrate in cauza, inclusiv declaratiile martorilor audiati si nici faptul ca inculpatul nu avea cum sa prevada in conditii normale de trafic rezultatul socialmente periculos, dat fiind aparitia pe a cailor lasati nesupravegheati, deoarece orice conducator auto trebuie sa adapteze viteza conditiilor de trafic.
Inculpatul rula pe timp de noapte, cu o viteza ce depasea limita legala, desi el trebuia sa ruleze, in asa fel incat orice obstacol ce ar fi aparut sa poata fi evitat.
Nu se poate sustine ca sunt incidente dispozitiile legale privind cazul fortuit, dat fiind patrunderea pe carosabil a unor animale lasate nesupravegheate si care ar fi constituit un eveniment imprevizibil pentru orice participant la trafic, deoarece art. 47 din Codul penal prevede că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, însă pentru a se reține existența cazului fortuit, este necesar ca evenimentul sau împrejurarea de neprevăzut invocata să nu se suprapună activității culpabile a inculpatului ceea ce nu este cazul in situatia data, fata de viteza de deplasare a acestuia, dar mai ales ca alti doi conducatotori auto cum ar fi martorii si care se deplasau pe acelasi sector de drum au reusit sa observe prezenta cailor pe, sa evite pericolul si implicit producerea unui eveniment rutier.
Ceea ce nu a stabilit instanta de fond este gradul de culpa ce i se poate retine inculpatului in producerea evenimentului si in functie de care se stabileste pedepsa, dar si in ce proportie se acorda despagubiri civile.
Desi instanta de fond a acceptat ideea de culpa comuna, atat a conducatorului auto cat si a proprietarilor cailor, si a invocat aceasta imprejurare la operatiunea de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicata inculpatului, totusi la momentul solutionarii actiunii civile s-a aratat ca din moment ce celelate persoane culpabile nu au fost trimise in judecata si nici nu s-a procedat la extinderea procesului penal nu s-ar putea retine o culpa concurenta la producerea accidentului ce a avut loc.
Chiar daca instanta de fond nu a fost investita decat cu judecarea cauzei ce il vizeaza pe inculpatul, nu se poate retine acestuia intreaga culpa in producerea evenimentului rutier, prin invocarea unor chestiuni procedurale, ci s-ar fi impus stabilirera gradului concret de culpa a inculpatului pentru a se putea stabili cu exactitate intinderea raspunderii penale si civile.
In conditiile date, tribunalul apreciaza ca se impune a fi retinuta in sarcina inculpatului o culpa in proportie de 50% in producerea accidentului rutier si sub acest aspect se impune admiterea apelului declarat de inculpat.
Cu privire la apelul formulat de partea civila se constata ca instanta de fond a dispus obligarea inculpatului in solidar cu asiguratorul Societatea de Reasigurare- SA Sucursala Constanta, in limita plafonului stabilit de lege la plata sumei de 20.000 lei daune morale, suma solicitata de altfel, de partea civila si 3167,05 lei cu titlu de daune materiale din totalul sumei de 16.000 lei, reprezentand cheltuielile cu inmormantare si celelalte pomeni ocazionate de moartea fiicei sale.
Tribunalul apreciaza ca, in functie de proportia in care se retine culpa s-ar fi impus si acordarea despagubirilor civile, ori instanta de fond desi a retinut ca inculpatul se face vinovat doar in parte de producerea accidentului a fost obligat in solidar cu asiguratorul de raspundere civila la plata intregii sume cu titlu de daune morale. De aceea, se impune ca daunele morale acordate sa fie reduse la jumatate, in suma totala de 10.000lei, desi in mod firesc s-ar fi apreciat ca suferinta pricinuita de decesul unui copil in varsta de 18 ani, este o durere incomensurabila ce nu poate fi cuantificata intr-o suma de bani, iar valoarea daunelor morale este infima raportat la suferinta mamei victimei.
Daunele materiale in suma de 16.000 lei reprezentand cheltuieli ocazionate de inmormantarea si parastasul fiicei sale se apreciaza ca au fost dovedite cu mijloacele de proba administrate in cauza, dar se ia in considerare si faptul ca pe langa inscrisurile si declaratiile martorilor audiati in cauza, ce dovedesc suportarea unor cheltuieli de catre parte civila, apare ca fiind de notorietate faptul ca in asemenea imprejurari apar ca inevitabile cheltuieli legate de inmormantare, parastas si alte obiceiuri ce se respecta conform datinilor.
Tribunalul apreciaza ca fiind intemeiata actiunea civila si din aceasta perspectiva, insa se impune pastrarea proportiei cu privire la acordarea daunelor materiale, de jumatate din suma solicitata.
De asemenea, se apreciaza ca se impune obligarea inculpatului alaturi de asiguratorul Societatea de Reasigurare- SA Sucursala Constanta si nu in solidar, asa cum a fost obligat de instanta de fond, si se va dispune obligarea inculpatului alaturi de asigurator la plata despagubirilor civile in proportia apreciata de catre instanta si despre care s-a facut vorbire mai sus, avand in vedere pozitia juridica a asiguratorului asimilata unui codebitor, fiind incidente dispozitiile ce consacra principiul solidaritatii pasive.
Cuantumul pedepsei aplicate de instanta de fond este foarte redus, raport de fapta retinuta in sarcina inculpatului, gradul de culpa, dar si consecintele acesteia, constand in decesul unei persoane tinere, insa avand in vedere si datele ce caracterizeaza persoana inculpatului care este tanar, nu a mai intrat in coflict cu legea penala, se afla in relatii apropiate cu victima si si-a manifestat regretul pentru cele intamplate, acesta apare ca fiind suficient si corect apreciat de catre instanta de fond neimpunandu-se o redozare a ei, mai ales ca in sentinta penala apelata s-a avut in vedere si imprejurarea ca la producerea accidentului au concurat si alti factori.
În termen legal împotriva aceste hotărâri au declarat recurs inculpatul și partea civilă.
Recurentul parte civilă a motivat recursul declarat cu depășirea termenului prev. de art. 385/10 respectiv C.P.P. cu mai puțin de 5 zile înainte de primul termen de judecată, criticând hotărârea atât cu privire la latura penală in sensul netemeiniciei pedepsei aplicate inculpatului, cât pe latură civilă, în sensul menținerii despăgubirilor civile stabilite de prima instanță.
Recurentul inculpat în termen a criticat decizia sub aspectul laturii penale, invocând cazul de casare 385/9 pct. 18 C.P.P. apreciind că s-a comis o eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, în raport de modul de interpretare a expertizelor criminalistice efectuate in cauza.
Verificând hotărârea recurata potrivit art. 385/14 C.P.P. curtea reține următoarele:
In ce privește motivul de casare invocat de către inculpat, curtea apreciază ca acesta nu este întemeiat întrucât în cauza nu s-a comis o eroare de fapt, în mod corect instanța de apel menținând hotărârea de condamnare a inculpatului pe baza interpretării judicioase si corecte a probelor administrate in cauza.
Existenta unor cai nesupravegheați pe carosabil, pe direcția de deplasare a autovehiculului condus de inculpat, intr-o zonă a căii rutiere de circulație ce parcurgea un teren agricol, în condițiile in care drumul nu era împrejmuit, prin garduri sau alte modalități care să împiedice intrarea animalelor nesupravegheate pe drum, nu putea constitui un caz fortuit întrucât evenimentul nu era absolut imprevizibil si de neînlăturat.
Chiar dacă probabilitatea intrării pe calea rutieră a unor animale nesupravegheate este redusă, ea totuși este evidentă, și trebuie luata in calcul la adoptarea unei conduite preventive a conducătorului auto in ce privește stabilirea vitezei in trafic, si menținerea unui nivel ridicat al observării drumului.
Această critică nu va fi reținută si nu va constitui pe cale de consecința un motiv pentru a reține existența vreunei grave erori de fapt, probele fiind corect interpretate.
Faptul că expertiza efectuată la Institutul Național de Criminalistica a fost însușita de către instanța este just, ținând seama de nivelul calificării experților și de concretețea și claritatea răspunsului la obiective.
In ce privește recursul inculpatului, acesta apare ca fiind fondat, fiind incident un caz de casare ce poate fi avut in vedere din oficiu, respectiv cel prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1
C.P.P.Astfel, se constată că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a legii, in ce privește stabilirea răspunderii civile pentru prejudiciul produs ca urmare săvârșirii infracțiunii.
Se constata ca instanța de apel a obligat pe inculpat alăturat asiguratorului de răspundere civilă la plata prejudiciului produs, deși in mod legal ar fi trebuit sa îl oblige in solidar cu acesta.
Motivarea instanței de apel cu privire la caracterul distinct al obligațiilor asiguratorului si asiguratului față de persoana prejudiciată, din care s-ar deduce că aceștia dintâi nu sunt codebitori ale aceleiași obligații, este greșită si vădit nelegală.
Este de menționat că in momentul producerii unui prejudiciu in patrimoniul unei persoane ca urmare a săvârșirii unui accident de circulație, in același patrimoniu se naște dreptul acestei persoane de a fi despăgubită in limita prejudiciului suferit de către cei ce sunt obligați la despăgubire.
Acest drept este unic, si corelativ naște o singură obligație de despăgubire, chiar dacă aceasta obligație incumba la doua persoane diferite.
In cadrul obligației unice de despăgubire, persoana prejudiciata dobândeste calitatea de creditor, iar cei obligați la despagubire calitatea de debitor.
In cazul producerii unui prejudiciu intr-un accident de circulație, daca proprietarul autovehiculului a fost asigurat pentru răspundere civilă prin asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule potrivit capitolului III din Lg. 136/1995 modificata si republicata, potrivit art. 49 coroborat cu art. 51 din Lg. 136/1995 și in condițiile art. 998, 999 cod civil, cei obligați să acorde despăgubiri, respectiv debitori ai obligației de despăgubire, sunt asiguratorul potrivit dispozițiilor legii civile (art. 49 din Legea 136/1995), si conducătorul autovehiculului potrivit art. 998 și 999 cod civil, indiferent dacă acesta din urmă avea sau nu calitatea de asigurat.
Indiferent de modul in care se naște obligația de despăgubire, de izvorul distinct al acesteia, cei obligați la despăgubire au calitatea de codebitor în cadrul unui raport juridic civil, obligațional, cu pluralitate de debitori.
Această concluzie rezultă din faptul că prejudiciul are caracter unic, deși la suportarea lui pot fi obligate mai multe persoane.
În plus, se constată că obligația codebitorilor este indivizibilă, fiecare dintre ei fiind ținut să suporte întregul prejudiciu, și nu doar o parte din acesta, în ipoteza in care nivelul despăgubirilor nu depășește plafonul de despăgubire al asiguratorului.
Acest tip de răspundere civilă patrimonială caracterizează obligațiile solidare ale codebitorilor, mai ales datorită faptului că potrivit legii, în aceasta situație, în condiții specifice, oricare dintre codebitori care a făcut plata integrala, poate exercita regresul împotriva celorlalți codebitori, iar codebitorul care nu a efectuat plata poate opune creditorului căruia i s-au plătit despăgubirile de către celalalt codebitor și care ar insista să execute în continuare obligația, excepția de executare a acesteia.
Astfel, inculpatul obligat să plătească despăgubirile civile dacă și-a executat in totalitate obligația, poate să ceară restituirea sumei plătite de la asigurator, iar asiguratorul, dacă el a achitat prejudiciul, în cazurile prevăzute de lege, poate cere restituirea sumei de la inculpat pe calea regresului.
In cazul în care s-ar aprecia că asiguratorul si persoana vinovată de producerea accidentului au obligații distincte față de persoana prejudiciată, s-ar produce in patrimoniul acesteia din urma o îmbogățire fără justă cauză, întrucât cea din urma ar putea sa-și recupereze valoarea prejudiciului de două ori, atât de la cel obligat potrivit art. 998,999 cod civil, cât si de la asigurator, fără ca aceștia să poată formula vreo apărare sau vreo excepție apta să paralizeze o executare silita pornită împotriva lor.
Nu in ultimul rând, cu privire la izvorul obligației asiguratorului, se impune să precizăm ca aceasta izvorăște dintr-un contract de asigurare obligatoriu a fi încheiat, ale căror clauze de răspundere sunt prevăzute in legea civilă (legea asigurărilor, in condițiile in care nu doar codul civil constituie legea civila, ci si legile speciale).
vreme obligația de achitarea prejudiciul este prevăzuta intr-o dispoziție normativa cu putere de lege, asiguratorul răspunde potrivit legii civile pentru prejudiciile produse de către conducătorul auto, mai ales că acesta nu este obligatoriu a coincide cu persoana care a încheiat asigurarea de răspundere civila.
Contractul de asigurare civilă specific incident in cauza, are natura unei stipulații față de terți.
Astfel, deși asigurarea se încheie intre destinatarul autovehiculului si asigurator, acest raport juridic constituie o excepție de la principiul relativității contractelor, întrucât prin voința legii naște drepturi și în patrimoniul unor terți fața de contract, neindividualizați la încheierea contractului si individualizați prin si la momentul producerii accidentului de circulație.
Astfel, producerea evenimentul asigurat naște in patrimoniul conducătorului auto ce nu are calitatea de asigurat, dreptul de a-și recupera prejudiciul la care a fost obligat si pe care l-a achitat de la asigurator, deși nu a încheiat un contract cu acesta, limitat potrivit legii, precum și în patrimoniul persoanei vătămate, dreptul de a fi despăgubit de asigurator, deși nici aceasta nu a încheiat un contract cu cel din urmă.
Aceste obligații se prin voința legii, care obligă la încheierea asigurării specifice si stabilește condițiile si limitele răspunderii.
În plus, întrucât asiguratorul are calitatea de comerciant potrivit art. 3.18 din codul comercial, obligația de plată a prejudiciului are caracter solidar potrivit art. 42 din codul comercial, și se deduce de altfel si din dispozițiile Legii 136/1995.
Ca atare, acest caz de casare poate fi valorificat și din oficiu și va fi considerat întemeiat conducând la admiterea recursului inculpatului.
Pentru aceste motive curtea va admite recursul declarat de inculpat, va casa in parte hotărârile recurate și rejudecând va dispune:
În ce privește latura civilă, va stabili caracterul solidar al răspunderii inculpatului și a celuilalt codebitor a obligației de plată a despăgubirilor civile, respectiv asiguratorul de răspundere civilă Societatea de Reasigurare SA - Sucursala C, în limita plafonului legal.
In ce privește recursul părții civile întrucât nivelul despăgubirilor a fost corect dozat de către instanța de apel, reținându-se corect și culpa parțială a inculpatului in producerea prejudiciului, iar pedeapsa aplicată inculpatului este corect dozată și legal suspendată condiționat, întrucât erau întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 81, curtea apreciază ca motivele invocate expres de aceasta sun neântemeiate, însă cazul de casare incident în recursul inculpatului, respectiv disp. art. 385/9 pct. 17/1 cpp este incident si in recursul părții civile, va admite și recursul acesteia, fără a-i înrăutății situația în propria cale de atac.
Totodată, se va face aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 189 și art. 192 cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct.2 lit."d", art. 3859pct.171Cod procedură penală.
Admite recursurile declarate de inculpatul și partea civilă, împotriva deciziei penale nr.538 din data de 16.12.2009 a Tribunalului Constanța, în dosarul penal nr-.
Casează în parte decizia recurată și rejudecând dispune:
Obligă pe inculpatul în solidar cu asiguratorul SC SA, la plata către partea civilă a despăgubirilor civile de 18.000 lei.
Înlătură dispozițiile contrare prezentei decizii.
Dispune plata din fond a onorariului apărător oficiu avocat, de 200 lei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2010.
PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
I
Red.jud.fond.
Red.jud.apel.
Red.jud.rec.
Tehnodact.-2 ex./10.03.2010
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Viorica Lungu, Marius Cristian
