Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 905/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
1133/2009
DECIZIA PENALĂ NR.905/
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat prin procuror.
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Deciziei penale nr.127/A din data de 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta parte civilă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și intimatul inculpat, a cărui asistență juridică a fost asigurată de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de prealabile, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul Ministerul Public susține oral motivele de recurs formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, astfel cum au fost detaliate în scris la filele 4-7 din dosar.
De asemenea, extinde motivele de recurs, invocând oral cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală. Astfel, solicită să se constate că instanța de apel a dispus în cauză efectuarea unei expertize criminalistice grafoscopice privind chitanța de scutire de taxe vamale, însă, ulterior, după ce a obținut originalul acelei chitanțe, a omis să se mai pronunțe cu privire la expertiza deja încuviințată. În același timp, consideră că, pentru justa soluționare a cauzei, este necesară expertizarea chitanței vamale nr.-/26.02.1998.
Pentru aceste motiv, formulează concluzii de admitere a recursului declarat de Parchet, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel, care urmează a avea în vedere și criticile menționate în motivele scrise de recurs.
Cu privire la recursul părții civile, pentru același motiv anterior invocat, solicită și admiterea acestuia, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare, inclusiv sub aspectul laturii civile, la instanța de apel.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat solicită respingerea, ca nefondate, a ambelor recursuri declarate în cauză și menținerea hotărârilor pronunțate de către instanțele de fond și apel, pe care le apreciază ca fiind legale și temeinice.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.585/F din data de 30 august 2007, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 6 Bah otărât astfel:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, a achitat pe inculpatul (fiul lui și a, născut la data de 15 iunie 1961 în B, CNP -) pentru infracțiunea prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997.
În baza art.14 și art.346 alin.3 din Codul d e procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, a reținut următoarea situație de fapt:
Numitul a introdus în țară, la data de 22 decembrie 1997, prin Vama Nădlac, un autocamion marca, pe care l-a cumpărat din Olanda, în baza facturii fiscale nr.31043/19.12.1997, obligându-se ca, până la data de 25 ianuarie 1998, să se prezinte la Vama Gara de Nord, pentru încheierea regimului vamal de tranzit.
Acesta nu s-a prezentat la vamă în termenul legal, însă a predat documentele necesare inculpatului, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și și după cum însuși inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale.
autocamionului a fost făcută pe numele martorei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și aceasta, fiind scutit de plata taxelor vamale, prin chitanța -/26.02.1998 emisă de Biroul Vamal Constanta Sud, întrucât martora era cetățeană moldoveancă repatriată.
La data de 17 martie 1998, fost întocmit un înscris cu titlul de contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, având ca vânzător pe martora, iar cumpărător pe SC SRL, societate al cărei administrator și asociat unic era martora. de la rubricile"semnătura vânzătorului"și"semnătura cumpărătorului"ale acestui contract de vânzare-cumpărare au fost executate de inculpatul, după cum s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/28.04.2004.
Ulterior, inculpatul a predat cartea de identitate și talonul autovehiculului martorului, care a observat cu acea ocazie că primul proprietar al acestuia a fost numita, pe care el nu o cunoștea.
Inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că, deși a primit actele de la martorul în vederea înmatriculării autovehiculului, el a predat aceste acte martorului, care s-a ocupat de indigenarea și înmatricularea acelui autovehicul. Acest martor nu a recunoscut însă că i-ar fi fost înmânate actele respective, declarând în cursul urmăririi penale că el nu cunoaște nimic în legătură cu aceste aspecte.
În drept, Judecătoria a constatat că, potrivit art.178 din Legea nr.141/1997, constituie infracțiune folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate.
În cazul acestei infracțiuni, elementul material presupune prezentarea subiectului activ la autoritatea vamală și utilizarea, în vederea producerii de consecințe juridice, a unor documente vamale, de transport sau comerciale falsificate.
În prezenta cauză, indigenarea a fost realizată în baza contractului de vânzare-cumpărare, necorespunzător adevărului, încheiat între și martora.
Din probele administrate, nu a rezultat însă că fapta de folosire (constând în acțiunea de prezentare a actelor falsificate la autoritatea vamală) a fost săvârșită de către inculpatul, întrucât Biroul Vamal C Sud a comunicat că nu există o cerere de declanșare a procedurii vamale, în baza căreia să fi fost emisă chitanța de scutire de taxe vamale. În cazul în care cererea respectivă ar fi fost completată sau semnată de către inculpat, acest fapt ar fi atestat că el a fost acela care s-a prezentat în fața autorității vamale cu înscrisurile falsificate.
Judecătoria a apreciat că prezumția simplă ce rezultă din fapta vecină și conexă a preluării de către inculpat a actelor reale ale autovehiculului nu este în măsură să înlăture prezumția de nevinovăție a acestuia, în lipsa oricăror alte probe cu care să se coroboreze și care să dovedească că însuși inculpatul a fost persoana care s-a prezentat în fața autorității vamale cu actele falsificate (spre exemplu, un martor care să ateste prezența lui la biroul vamal sau o cerere de declanșare a procedurii vamale, completată sau/și semnată de acesta).
Dimpotrivă, Judecătoria a constatat că, prin probele administrate, s-a dovedit numai preluarea documentelor de către inculpat, dar nu și identitatea persoanei care a folosit alte acte pentru indigenarea autovehiculului.
Judecătoria a mai reținut că prezumția de nevinovăție este o garanție pe care o implică dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.21 alin.3 din Constituție și de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenței organelor de la Strasbourg, această prezumție are consecințe asupra sarcinii probei, ce revine Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate (cauza Austria Italia, Comisia), fiind inadmisibil ca, dintr-un fapt obiectiv, să se deducă o prezumție de vinovăție (cauza Salabiaku, Comisia). Aceeași jurisprudență nu se opune instituirii unor prezumții de drept sau de fapt, însă numai atât timp cât se ține seama de gravitatea consecințelor ce pot decurge pentru acuzat și nu se aduce atingere drepturilor apărării (- 25.09.1992), însă condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție este de natură să atragă constatarea încălcării art.6 parag.2 din Convenție (cauza Telfner Austria).
Pornind de la aceste premise, Judecătoria a constatat că, în speță, faptele obiective dovedite au dat naștere la o prezumție simplă, care nu se coroborează însă cu alte mijloace de probă, care să confirme fără niciun dubiu că inculpatul a fost acela care a folosit actele falsificate la autoritatea vamală.
În consecință, Judecătoria a dispus achitarea inculpatului, reținând că fapta nu a fost săvârșită de acesta, cu luarea în considerare a împrejurării că, potrivit art.66 alin.1 din Codul d e procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, raportat la fapta penală care i se impută, dovada contrară trebuind să fie făcută de către titularul acțiunii penale. Or, în speță, acuzarea nu a făcut proba vinovăției inculpatului, condiții în care prezumția de nevinovăție a acestuia nu a fost înlăturată.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată în procesul penal, Judecătoria a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada uneia din condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea de către inculpat a unei faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legalParchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6(la data de 04 septembrie 2007) șipartea civilă Autoritatea Națională a Vămilor(la data de 13 septembrie 2009 - data poștei).
Parchetul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate, susținând că soluția de achitare este greșită, întrucât aceasta a fost pronunțată cu nesocotirea probelor administrate în cauză, ce fac dovada vinovăției inculpatului.
De asemenea, Parchetul a invocat omisiunea instanței de fond de a dispune efectuarea unei constatări tehnico-științifice, care să stabilească dacă semnătura de la rubrica "călător oficiant" din chitanța vamală nr.-/26.02.1998 a fost executată de inculpatul sau de o altă persoană, pentru a se dovedi dacă acesta a fost sau nu acela care s-a prezentat în fața autorității vamale cu actele falsificate.
artea civilă a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, exclusiv sub aspectul laturii civile, susținând că, în mod greșit, contrar probatoriului cauzei, s-a reținut de către instanța de fond că prejudiciul nu a fost cauzat de către inculpat, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 13.077 RON, reprezentând drepturi vamale neachitate, precum și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, calculate de la data săvârșirii faptei și până la data stingerii efective a sumei astfel datorate bugetului de stat.
PrinDecizia penală nr.127/A din data de 18 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, soluționând apelurile cu care a fost sesizat, a decis astfel:
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B și de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor.
A obligat pe apelanta parte civilă la plata sumei de 60 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul, examinând cauza prin prisma motivelor invocate de apelanți, precum și din oficiu, potrivit art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, respectând prevederile art.3, art.4, art.5, art.6 alin.2, art.22 și art.287 din Codul d e procedură penală.
Astfel, a apreciat că, în raport cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, s-a stabilit în mod corect că acțiunea de prezentare a actelor falsificate la autoritatea vamală nu a fost săvârșită de către inculpatul. În cauză, s-a făcut numai dovada preluării documentelor reale de către inculpat, nu însă și a identității persoanei care a folosit acte falsificate pentru indigenarea autovehiculului, situație în care, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție, s-a dispus în mod legal și temeinic o soluție de achitare a acestuia.
Împotriva acestei decizii,au declarat recursîn termenul legalParchetul de pe lângă Tribunalul București(la data de 19 februarie 2009) șipartea civilă Autoritatea Națională a Vămilor(la data de 04 martie 2009).
În motivele scrise de recurs (filele 4-7 din acest dosar), redactate la data de 08 mai 2009, Pachetul a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, susținând că soluția de achitare a inculpatului este rezultatul unei grave erori de fapt, determinată de neluarea în considerare a întregului probatoriu al cauzei și de omisiunea efectuării unei expertize tehnico-științifice cu privire la semnătura de la rubrica"călător oficiant"din chitanța vamală nr.-/26.02.1998.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a invocat și cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, în raport cu împrejurarea că instanța de apel, după ce a dispus efectuarea unei expertize criminalistice grafoscopice cu privire la chitanța anterior menționată și a făcut demersuri pentru obținerea originalului acesteia, a omis să se mai pronunțe cu privire la proba deja încuviințată, deși era necesară pentru justa soluționare a cauzei.
Partea civilă, fără a invoca în concret vreun caz de casare, a reiterat aceleași critici cu cele formulate în apel.
Intimatul inculpat, legal citat la adresa de domiciliu comunicată de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (fila 49 din dosarul de apel), nu s-a prezentat în fața instanței de recurs, asistența juridică a acestuia (obligatorie, conform art.171 alin.3 din Codul d e procedură penală) fiind asigurată de către un avocat desemnat din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de recurenți, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată căambele recursuricu care a fost sesizatăsunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În raport cu unul dintre motivele de apel ale Parchetului și la cererea expresă a procurorului, Tribunalul a dispus, la termenul din data de 02 noiembrie 2007, efectuarea unei expertize criminalistice grafoscopice, prin care să se stabilească dacă semnătura de la rubrica "călător oficiant" din chitanța vamală nr.-/26.02.1998 a fost executată de inculpatul sau de o altă persoană, sens în care a și efectuat adresă către Institutul Național de Expertize Criminalistice, înaintând acestuia și dosarul cauzei (fila 27 din dosarul de apel).
Prin adresa nr.540 din data de 22 noiembrie 2007, Institutul Național de Expertize Criminalistice a restituit dosarul Tribunalului, învederând că, pentru efectuarea expertizei solicitate, este necesar să îi fie puse la dispoziție originalul actului în litigiu și piese de comparație, constând în acte originale și oficiale care să conțină semnături necontestate ale inculpatului (fila atașată, prin capsare, în dosarul de apel).
Ca urmare a acestei adrese, la 11 termene succesive de judecată, Tribunalul a întreprins demersuri pentru obținerea înscrisurilor anterior menționate.
Prin adresa nr.19761 din data de 11 decembrie 2008, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C - Biroul Vamal C Sud a transmis Tribunalului originalul chitanței vamale cu seria mecanică nr.-/95A, eliberată la data de 26.02.1998 (filele 81-82, dosar de apel).
Deși nu a revenit vreodată asupra probei constând în efectuarea unei expertize criminalistice grafoscopice cu privire la această chitanță vamală, Tribunalul nu a transmis originalul ei către Institutul Național de Expertize Criminalistice, pentru realizarea expertizei încuviințate.
De asemenea, cu toate că inculpatul a fost prezent personal în fața instanței la termenele din datele de 24 septembrie 2008, 14 ianuarie 2009 și respectiv 11 februarie 2009, când a și fost audiat (filele 70, 95 și 99 din dosarul de apel), Tribunalul nu a solicitat acestuia piese de comparație constând în acte purtând semnătura lui și nici nu înaintat aceluiași instituit anterior menționat astfel de piese, existente deja la dosar (declarații semnate incontestabil de inculpat), pentru a fi avute în vedere la efectuarea expertizei încuviințate.
Curtea constată astfel că instanța de apel, în mod nelegal, a omis să se pronunțe asupra unei probe a cărei administrare chiar ea a încuviințat-o, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă judecării cauzei și al cărei rezultat este de natură a influența în mod esențial soluția procesului, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, împrejurare ce atrage incidența în speță a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, care, potrivit art.3859alin.3 teza I-a din Codul d e procedură penală, se ia în considerare întotdeauna chiar și din oficiu.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.c teza I-a din Codul d e procedură penală, va admite ambele recursuri cu care a fost sesizată, va casa în întregime decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchet și partea civilă, la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București, care urmează a examina pe fond și celelalte critici susținute de aceștia.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea celor două recursuri vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a intimatului inculpat, fiind suportat din fondurile, conform art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Deciziei penale nr.127/A din data de 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la instanța de apel, Tribunalul București, pentru rejudecarea apelurilor declarate în cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 30.06.2009
/ - II.
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Damian Dolache, Niculae
