Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 99/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.99/
Ședința publică de la 9 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale
JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița
-
Grefier - I - grefier șef secție
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de
PROCUROR -
Din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asuprarecursului declarat de recurenta Asociația FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR, cu sediul în B, sector 2,--40 bis, împotriva Deciziei penale nr.428/30.10.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.592/17.11.2008 a Judecătoriei Tecuci, pronunțată în dosarul nr-), privind pe inculpatul, domiciliat în B,-,.17,.56, în com. sat, jud.G, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.178 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 februarie 2010, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 9 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constatată următoarele:
Prin sentința penală nr.592/17.11.2008 a Judecătoriei Tecuci, a fost condamnat inculpatul la 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 și 5 din Codul penal.
S-a aplicat inculpatului pedeapsă accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
Conform dispozițiilor art.81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.
Conform dispozițiilor art. 359 din Codul d e procedură penală, s-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal.
În baza art. 14 din Codul d e procedură penală și art.1003 din Codul civil a fost obligat inculpatul, în solidar cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, să plătească părților civile:, și, câte 6000 lei ( 60.000.000 ROL) pentru fiecare ( și 6000 lei împreună), cu titlu de despăgubiri materiale și câte 30.000 lei (RON) pentru fiecare dintre următoarele părți civile:, -, -G, --, -, - și -, cu titlu de daune morale.
În baza acelorași texte de lege a fost obligat inculpatul, în solidar cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, să plătească părților civile minore: -G, --, -, -, și -, câte 100 lei (1.000.000 ROL) pentru fiecare, până la majorat, sau până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, cu titlu de contribuție lunară de întreținere.
Conform dispozițiilor art. 193 din Codul d e procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în solidar cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - al obligației de despăgubire, 2000 lei părților civile și, și 3000 lei părții civile, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 din Codul d e procedură penală a fost obligat inculpatul, în solidar cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - al obligației de despăgubire, să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare 600 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avansat Biroului de Avocați din fondul Ministerului Justiției.
S-a reținut printre altele că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, județul nr- a fost trimis în judecată inculpatul pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 și 5 din Codul penal.
S- reținut că în ziua de 10.08.2007, în jurul orei 1300inculpatul condus autoturismul cu nr. BH - 08- pe DE 581, direcția T-, județul În autoturism se aflau și victimele G, și Filică.
La ieșirea din comuna, județul G, la Km 30+600, inculpatul a pierdut controlul volanului și astfel pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autoturismul condus de partea vătămată, care circula regulamentar.
În urma coliziunii victimele și Filică au decedat pe loc iar victima G decedat în drum spre spital. Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri medicale.
Din actele de constatare medico-legală întocmite în urma autopsiei cadavrelor s-a concluzionat că moartea celor trei victime s- datorat unui politraumatism cu multiple fracturi produse prin lovire de componentele din interiorul unui autovehicul aflat în decelerare bruscă.
S-a constatat că între leziunile traumatice și deces există legătură directă și necondiționată de cauzalitate.
Pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s- produs accidentul s- dispus efectuarea unei expertize tehnice auto în urma căreia s- concluzionat că vinovat se face inculpatul care nu adaptat viteza de deplasare la condițiile concrete de trafic și că partea vătămată nu încălcat nici o dispoziție privitoare la circulația pe drumurile publice ( filele 66-74 din raportul de expertiză).
Inculpatul a recunoscut faptele comise iar vinovăția sa fost dovedită cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, actele medico-legale, raportul de expertiză tehnică auto, planșa foto, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de a accidenta mortal pe victimele G, și Filică, urmare nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, revăzută de art. 178 alin.2, 5 Cod penal.
Fapta inculpatului de a accidenta pe partea vătămată și de a- cauza leziuni care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin.1 și 3 Cod penal.
Partea vătămată nu a formulat plângere penală și nici nu a solicitat în cursul urmăririi penale trimiterea în judecată inculpatului sau tragerea la răspundere penală.
Prin actul de sesizare s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin.1 și 3 Cod penal.
În cauză s-au constituit părți civile, și, -G, --, -, și -.
S-a reținut că fapta inculpatului comisă în împrejurările prezentate, prezintă un pericol social ridicat iar la stabilirea sancțiunii, s-au avut în vedere prevederile art.72 din Codul penal, reținându-se că, în timpul procesului inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta și regretând-
Instanța de fond apreciat, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, că reinserția sa socială se poate realiza prin aplicarea unei sancțiuni cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării, în conformitate cu dispozițiile art.81 și 82 Cod penal atrăgându-i-se totodată atenția cu privire la consecințele nerespectării disp. art. 83 din Codul penal, în conformitate cu disp. art. 359 din Codul d e procedură penală.
Totodată, cu privire la latura civilă, s- constatat că cererea părților civile este în parte fondată și a fost admisă, în conformitate cu dispozițiile art.14 din Codul d e procedură penală și ale art. 1003 din Codul civil.
Despăgubirile materiale au fost admise în limita solicitată după obiceiul locului, constatându-se că 6000 lei, sumă solicitată de (fila 33 dosar urmărire penală) acoperă cheltuielile de înmormântare și evident că cererile formulate de celelalte părți civile au fost admise doar în parte în limita sumei de 6.000 lei în lipsa unor mijloace de probă convingătoare cum că aceste cheltuieli au fost mai mari.
S-au avut în vedere depozițiile oscilante ale martorilor care, în anumite împrejurări au relatat că s-au organizat ceremonii funerare și pomeniri ulterioare, iar în alte împrejurări au relatat că nu s-au organizat pomeniri întrucât victimele au avut confesiuni ce nu presupuneau astfel de ceremonii.
Cuantumul despăgubirilor periodice lunare pentru fiecare minor a fost stabilit în funcție de venitul minim pe economie națională, în lipsa unor acte care să ateste că victima desfășoară o activitate permanentă aducătoare de venituri.
Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și părțile civile: în nume personal cât și pentru minorii G, --, -, -,; și și -.
În motivele de apel, Asociația Fondul de protecție a Victimelor Străzii a arătat printre altele că solicită:
1) - excluderea din garanția Fondului a pretențiilor materiale nedovedite cu înscrisuri în sensul dispozițiilor art.1191 Cod civil;
2) - excluderea din garanția Fondului a prestațiilor lunare pentru pierderea de venit, nedovedite cu înscrisuri în sensul dispozițiilorart.1191 Cod civil;
3) - excluderea din garanția Fondului a cheltuielilor judiciare datorate de inculpat părților civile;
4) - excluderea din garanția Fondului a cheltuielilor judiciare datorate de inculpat statului;
5) - obligarea Fondului în calitate de garant al obligatului principal - inculpatul și eliminarea referirilor privind calitatea de asigurător din dispozitivul hotărârii atacate.
În motivele de apel și în concluziile scrise formulate pentru părțile civile s-a arătat printre altele că solicită majorarea despăgubirilor acordate, atât cu titlu de daune materiale cât și cu titlu de daune morale, precum și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de reprezentarea părților în fața instanței de apel, aceste sume urmând a fi incluse de asemenea în garanția Fondului.
Prin decizia penală nr.103/A/25.02.2009 Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, s-a desființat în parte sentința penală apelată și-n rejudecare:
S-au înlăturat dispozițiile referitoare la latura civilă, la cheltuielile judiciare către părțile civile și către stat.
În baza art.14 din Codul d e procedură penală, art.998, art.999 cod civil inculpatul și Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (în calitate de garant al inculpatului), au fost obligați să plătească părților civile și (împreună), și câte 15.000 lei cu titlu de daune morale.
S-au respins ca nefondate restul pretențiilor civile formulate în cauză.
În baza art.193 alin.1 din Codul d e procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească următoarele sume cu titlu de cheltuieli judiciare: 2.000 lei părților civile și și 3.000 lei părții civile.
În baza art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească către stat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile: în nume personal cât și pentru minorii G, --, -,;, și -,
În baza art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, fiecare dintre părțile civile apelante au fost obligate să plătească câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
În mod corect prima instanță a stabilit vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2, 5 Cod penal.
S-a ținut cont de materialul probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului din 10.08.2007, planșă fotografică, acte de constatare tehnică, rapoarte de constatare medico-legală, declarațiile inculpatului, raport de expertiză tehnică auto întocmit de expertul tehnic auto, declarațiile martorilor -, ,.
Pedeapsa aplicată inculpatului și modalitatea de executare au fost individualizate corespunzător de instanța de fond în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal și cu condițiile stabilite de art.81 Cod penal, având în vedere că acesta nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea infracțiunii.
Cu toate acestea, s-a constatat că hotărârea este nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării laturii civile și al cheltuielilor judiciare.
Daunele materiale solicitate de părțile civile nu sunt dovedite cu înscrisuri justificative, deși toate cheltuielile care se fac ca urmare a decesului unor persoane presupun și întocmirea unor documente( chitanțe, facturi, bonuri fiscale ) cu care se probează respectivele cheltuieli.
Declarațiile martorilor, G, -, audiați pe latură civilă nu pot fi luate în considerare de Tribunal întrucât nu sunt credibile, făcând referire la sume foarte mari de bani, disproporționate față de astfel de evenimente (deces), fără ca măcar o parte dintre sumele menționate (440.000.000 lei vechi, 300.000.000 lei vechi) să fie sprijinite pe acte doveditoare.
De asemenea, instanța de fond a acordat prestații periodice în bani pentru părțile civile-minori -G, --, -, -, deși nu s-a probat cu înscrisuri că victimele accidentului realizau venituri și contribuiau efectiv la întreținerea minorilor, nefiind depuse la dosar nici măcar certificatele de naștere ale copiilor respectivi. Pe de altă parte, este vorba de o infracțiune din culpă care nu poate atrage în mod obligatoriu aceste prestații periodice.
Culpa în administrarea probatoriilor pe latură civilă revine exclusiv părților civile care au avut avocat ales și la fond și în apel, avocatul fiind un specialist al dreptului, cu drepturile și obligațiile corespunzătoare.
Daunele morale sunt întemeiate în parte, nu însă în cuantumul stabilit de prima instanță și nu față de toate persoanele stabilite în sentința penală apelată.
Ca și criterii de acordare trebuie avute în vedere următoarele situații: este vorba de un accident rutier, faptă comisă din culpă și nu cu intenție; decesul unor persoane nu poate fi evaluat în bani, daunele morale în acest caz fiind doar cu caracter simbolic; părțile civile se constituie practic în trei familii astfel încât, ținând cont și de natura relațiilor afective din cadrul unei familii, daunele morale trebuie acordate pe familie și nu fiecărui membru în parte.
Față de toate aceste împrejurări,Tribunalul a apreciat că următoarele sume de bani sunt în măsură să acopere prejudiciile morale:
- 15.000 lei părților civile și împreună;
- 15.000 lei părții civile;
- 15.000 lei părții civile.
Având în vedere scopul, drepturile și obligațiile Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii care nu este echivalentului unui asigurător, Tribunalul a constatat că acesta nu are o obligație solidară cu inculpatul pe latură civilă, ci doar de garant al acestuia, iar din perspectiva cheltuielilor judiciare acordate statului și părților civile, această Asociație nu are obligația, ca și garant să plătească aceste cheltuieli (fila 118 dosar fond).
De asemenea s-a constatat că onorariul apărătorului din oficiu nu trebuie acordat la fond întrucât inculpatul și-a angajat avocat ales.
Pentru aceleași considerente apelurile părților civile au fost respinse ca nefondate.
Prin decizia penala nr. 369/R/28 mai 2009 Curtea de APEL GALAȚIa admis recursurile declarate de părțile civile, G, -, și, împotriva deciziei penale nr. 103/A/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală 592/17.11.2008 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul -), extinzând efectele recursului și asupra intimaților părți civile, și. A casat în totalitate decizia penală 103/A/25.02.2009 a Tribunalului Galați privind pe intimatul - inculpat numai în ceea ce privește latura civilă a acesteia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați.
Totodată a stabilit obligația instanței de apel ca in rejudecare, să stabilească calitatea procesuală a părților civile, în proces, să care sunt daunele la care a fost obligat inculpatul către părțile civile, motivând în fapt și în drept soluția adoptată. De asemenea, să stabilească calitatea Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin prisma prevederilor Normelor din 04.03.2008 publicate în Monitorul Oficial Partea I nr. 287 din 14.04.2008 și condițiile în care aceasta poate fi obligat la plata de despăgubiri civile.
În rejudecare, prin decizia penală nr.428/30.10.2009 a Tribunalului Galațis -au admis apelurile declarate de Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - garant al obligației de despăgubire și de părțile civile minore G, -, și prin reprezentant legal și în consecință:
S-a desființat în parte sentința penală nr. 592/17.11.2008 a Judecătoriei Tecuci și în rejudecare:
S-a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția prin care a fost obligat inculpatul în solidar cu Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - garant al obligației de despăgubire să plătească părților civile, și, cu titlu de despăgubiri materiale câte 6000 lei pentru fiecare ( și împreună).
A fost obligat inculpatul să plătească părților civile, și, cu titlu de despăgubiri materiale câte 6000 lei pentru fiecare ( și împreună).
A fost obligată și Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - garant al obligației de despăgubire, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor materiale mai sus menționate, către aceleași părți civile, cu excepția echivalentului în lei a 100 euro, la cursul de schimb BNR de la data producerii accidentului, pentru fiecare parte civilă.
S-a redus cuantumul contribuției lunare de întreținere la plata căreia a fost obligată Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - garant al obligației de despăgubire, în solidar cu inculpatul către părțile civile minore, de la 100 lei pentru fiecare la câte 50 lei pentru fiecare, de la data decesului victimei Filică (10.08.2007) până la majorat sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
S-au înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile privind obligarea Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile, și precum și către stat.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile, și.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală, fiecare dintre apelanții părți civile, și au fost obligați la plata către stat a câte 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la despăgubirile materiale solicitate de (fila 34 dosar urmărire penală), Tribunalul a constatat că prima instanța în mod just le-a admis în limita solicitată după obiceiul locului, reținând că 6000 lei acoperă cheltuielile de înmormântare suportate de aceasta pentru.
Pe baza aceluiași raționament cererile formulate de celelalte părți civile sunt justificate doar în parte în limita sumei de 6.000 lei în lipsa unor mijloace de probă convingătoare cum că aceste cheltuieli au fost mai mari.
Prima instanța a ținut seama si de depozițiile oscilante ale martorilor care, în anumite împrejurări au relatat că s-au organizat ceremonii funerare și pomeniri ulterioare, iar în alte împrejurări au relatat că, nu s-au organizat pomeniri întrucât victimele au avut confesiuni ce nu presupuneau astfel de ceremonii.
Prin urmare, daunele materiale trebuie stabilite pentru toate părțile civile în cuantum de 6000 lei, chiar daca nu s-a făcut dovada acestora cu înscrisuri, ținând seama de împrejurarea ca ar fi inechitabil sa se pretindă rudelor apropiate ale victimei accidentului rutier ca in momentele de maxima suferința psihica pricinuite de comemorarea celui dispărut sa se îngrijească de preconstituirea de probe pentru procesul penal.
De altfel, procesul penal este guvernat de principiul libertății probelor si in latura civila, iar prevederile art. 6 alin. 1 din ordinul Nr. - din 16 august 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor si art. 14 alin. 1 din ordinul Nr. - din 28 noiembrie 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, stabilesc regula ca pretențiilor formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Prevederile invocate de către Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii cu privire limitarea mijloacelor de proba la înscrisuri se refera doar la stabilirea despăgubirilor pe baza de convenție.
Cu privire la daunele morale solicitate de partile civile, -, -G, --, -, - și -, Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, întrucât fapta ilicita a inculpatului, constând în suprimarea vieții unei persoane ca urmare a nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, a fost de natura a crea un prejudiciu moral membrilor familiei fiecărei victime.
In acest sens, legăturile strânse ale victimelor cu membrii familiilor lor, vârsta acestora la data survenirii deceselor, precum si caracterul violent al morții acestora, evidențiat de concluziile rapoartelor medicale atașate la dosar, cu consecința accentuării traumei psihice a parților civile, justifică acordarea unor daune morale in cuantum de 30.000 Ron pentru fiecare dintre acestea, sumă pe care Tribunalul a considerat-o suficientă pentru atenuarea rezultatului prejudiciabil.
De altfel nici inculpatul si nici apelanta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu au contestat acest cuantum acordat pentru daunele morale, iar prevederile art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală se completează cu principiul exprimat în adagiul tantum devolutum quantum apellatum - atât are cădere să judece instanța de apel cât este atacată hotărârea primei instanțe.
Daunele materiale solicitate pentru minori au fost stabilite sub forma despăgubirilor periodice lunare, până la data majoratului sau până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, în funcție de venitul minim pe economie națională.
Deși aceste pretenții sunt pe deplin justificate de faptul ca cei 5 copii ai victimei Filică se aflau în întreținerea acesteia, iar baza de calcul este corect stabilita fata de lipsa evidențierii fiscale a unor venituri lunare ale victimei, Tribunalul a constatat că potrivit art. 94 alin. 3 din codul familiei acestea nu pot depăși 1/2 din venitul lunar si trebuie achitate de la data decesului lui Filică (10.08.2007) când au fost lipsite de contribuția victimei.
Așa cum s-a reținut mai sus Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este al obligației de despăgubire, calitate in care trebuie obligat la plata despăgubirilor arătate mai sus.
Potrivit art. 3 alin. 4 din Ordinul Nr. - din 16 august 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, Fondul nu va putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului, iar în măsura în care acestea au despăgubit efectiv persoanele păgubite pentru prejudiciile suferite înainte de finalizarea procedurii de soluționare a dosarului, Fondul își va înceta intervenția.
Cu toate acestea, Tribunalul a constatat că temeiul răspunderii inculpatului (delictual) este diferit de cel al Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (legal) si prin urmare,chiar daca creditorul are dreptul de a cere dezdăunarea de la oricare dintre aceștia, nu poate fi vorba despre o obligație unică.
Aceasta obligațiein solidumnu permite ca cei doi să fie obligați în solidar la plata de despăgubiri, după cum nu permite nici obligarea acestora la întreaga sumă, separat și distinct.
S-a apreciat că Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu ar trebui obligată alături de inculpat, întrucât în acest fel partea civila ar avea posibilitatea de a alege de la cine dorește să se îndestuleze, situație echivalentă răspunderii solidare, care nu este aplicabilă în cauză.
Diferența dintre obligațiile solidare și cele in solidum este evidențiată și de trăsătură a acestora, respectiv în cazul obligațiilor solidare, după satisfacerea creditorului obligația se disjunge de drept între codebitori în raport cu cotele-părți ce le revin din datorie (astfel, dacă unul dintre codebitori a achitat întreaga datorie pentru a-și recupera ceea ce a plătit peste cota sa parte, va trebui să se îndrepte împotriva celorlalți codebitori, însă de la fiecare dintre ei va putea pretinde numai cota-parte ce-i revine din totalitatea datoriei), pe când obligațiile in solidum sunt obligații la care codebitorul, care a plătit întreaga datorie, are în unele cazuri, iar în altele nu, un drept de regres împotriva celorlalți codebitori (inculpatul nu are drept de regres împotriva Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii).Cu toate acestea, întrucât inculpatul nu a declarat apel, iar Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu poate opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului și s-ar agrava situația apelanților în propria lor cale de atac, Tribunalul a menținut dispoziția de obligare a inculpatului în solidar cu Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, exceptând franșiza arătată mai sus.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de către stat sau de către părțile civile, Tribunalul a constatat că prima instanța în mod nelegal a obligat-o și pe Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul la plata acestora cheltuieli, întrucât Ordinul nr. - din 16 august 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii prevede așa cum s-a arătat mai sus la art. 3 alin. 3, că aceasta acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese, fără să facă referire la cheltuieli de reprezentare.
De asemenea, s-a reținut că, dacă în privința cuantumului despăgubirilor Ordinul nr. - face trimitere la Ordinul nr. -, acest lucru nu este valabil și pentru cheltuielile de reprezentare sau alte cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii criticând-o pentru netemeinicie.
S-a susținut că atât timp cât întinderea cheltuielilor pentru înmormântarea victimelor, precum și cea al veniturilor victimei Filică, nu pot fi stabilite cu certitudine, în raport de dispozițiile art.1191 Cod Civil s-ar fi impus excluderea din garanția Fondului a pretențiilor materiale (cheltuieli de înmormântare și prestații periodice) nedovedite cu înscrisuri în sensul dispozițiilor art.1191 Cod Civil;
De asemenea, s-a susținut că instanțele au evaluat în mod greșit daunele morale acordate, atunci când au stabilit aceeași sumă pentru fiecare dintre părțile civile.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a deciziei penale recurate și în rejudecare să se dispună excluderea din garanția Fondului a pretențiilor materiale și a prestațiilor lunare pentru pierderea de venit, precum și individualizarea și reducerea cuantumului daunelor morale.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, recursul urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta:
Restricțiile aduse probei testimoniale prin art.1191 alin.1 și 2 din Codul civil nu își găsesc aplicabilitatea decât în cazul stabilirii despăgubirilor pe bază de convenție, situație care, astfel cum în mod corect a observat instanța de apel, nu se regăsește în cauza de față.
În plus, din coroborarea art.14 alin.1 din Ordinul nr.-/28.11.2006 și art.3 alin.1 și 3 din Normele privind Fondul de protecție a victimelor străzii, puse în aplicare prin Ordinul nr.-/16.08.2006 (în vigoare la data săvârșirii faptei), rezultă că Fondul, la fel ca și asigurătorul, are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului provocat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire,dovedite prin orice mijloc de probă.
Potrivit dispozițiilor art.1199 din Codul civil, prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul le trage dintr-un un fapt cunoscut la un fapt necunoscut și conform art.1203 din codul civil "prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții, care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea; prezumțiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă și dovada prin martori".
Curtea constată că în speța de față instanțele s-au întemeiat în mod legal pe prezumții "cu greutate și puterea de a naște probabilitatea", fiind fără echivoc că urmare incidentului rutier din data de 10.08.2007 au decedat trei persoane care au fost înmormântate conform ritualului statornicit pentru asemenea împrejurări, martorii audiați ( G, - și ) confirmând că părțile civile au efectuat cheltuieli în acest sens. pe aceste probe directe și ținând cont de obiceiul locului privind înmormântările, în mod corect instanțele au stabilit cuantumul cheltuielilor suportate de fiecare familie, limitând pretențiile acestora la un nivel rezonabil.
În egală măsură se constată că, având în vedere jurisprudența constantă în materia despăgubirilor datorate copiilor minori ai victimei fără loc de muncă, în mod corect instanțele s-au raportat la venitul minim pe economie atunci când au stabilit cuantumul prestației periodice pentru fiecare dintre cele cinci părți civile minore, nefiind incidente dispozițiile art.1191 Cod civil nici în acest caz.
Cum cuantumul și modalitatea de stabilire a daunelor morale acordate în cauză nu au constituit motiv de apel, Curtea, față de dispozițiile art.316 Cod procedură civilă raportat la art.292 Cod procedură civilă apreciază că nu are căderea să analizeze și acest motiv de recurs.
Pentru aceste motive, constatând că recursul de față nu este fondat, în baza art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală va fi respins ca atare, cu consecința obligării recurentei la plata către stat și către intimați a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului.
PERNTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat derecurenta Asociația FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR, cu sediul în B, sector 2,--40 bis, împotriva Deciziei penale nr.428/30.10.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.592/17.11.2008 a Judecătoriei Tecuci, pronunțată în dosarul nr-), privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la 10.12.1985 în A, domiciliat în B,-,.17,.56, în com. sat, jud.G, CNP -.
Obligă recurenta la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Obligă recurenta la plata către intimații-părți civile a următoarelor sume cu titlul de cheltuieli judiciare (onorarii avocați): 1.500 lei către, 1.000 lei către și 800 lei către.
De finitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița
Grefier,
I
Red. - 26.02.2010
Tehnored. - 8.03.2010
2ex
Fond:
Apel: -
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița