Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 119/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 119
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 09.10.1973, domiciliat în comuna din V, nr. 204, județul D împotriva deciziei penale nr. 209 din 22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr. 153 din 28.06.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 16 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța având nevoie de timp pentru analiza materialului din dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 24 ianuarie și apoi la data 30 ianuarie 2008, adoptând următoarea soluție.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 153 din 28.06.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr-, în baza art. 321 alin.l Cod penal, cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 lit. d Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 09.10.1973 în comuna R, județul D, -, cu domiciliul în comuna din V, nr. 204, județul D, la 8 luni închisoare, cu art. 71 raportat la art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 191 Cod proc. penală a fost obligat inculpatul la 250 lei (RON) reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 15.05.2006, în jurul orelor 6,40, în timp ce se afla în trenul de persoane 9104 Târgoviște-B, între haltele și, inculpatul a provocat scandal prin aceea că a generat o ceartă cu martorul, cumnatul său, căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu lama unui cuțit al unghierei pe care o avea asupra sa.
S-a mai reținut că prin această faptă s-a provocat scandal public și a fost tulburată liniștea publică, inspirându-se teamă persoanelor care călătoreau în tren în acel moment.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului și împrejurările în care s-a comis fapta.
În cauză s-au aplicat dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal, având în vedere că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare prin sentința penală nr. 1242/11.08.2003 a Judecătoriei Slobozia și liberat condiționat la data de 12.12.2003 cu un rest neexecutat de 936 de zile.
In conformitate cu art. 71 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a și b Cod penal, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții electorale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul arătând că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probelor, solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. d Cod proc. penală.
Considerând că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, datorită faptului că prima instanță în mod injust a ținut cont numai de probele în defavoarea inculpatului, înlăturând declarațiile martorilor propuși de inculpat
Prin decizia penală nr. 209 din 22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
De asemenea, a fost obligat apelantul inculpat la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că existența faptei a fost dovedită atât prin declarațiile inculpatului, cât și ale martorilor prezenți, călătorii din tren fiind cei care au sesizat conductorului de tren incidentul.
Susținerea inculpatului în sensul că, în mod greșit instanța de fond nu a reținut declarațiile martorilor audiați la solicitarea sa a fost apreicată ca nefondată, întrucât aceste declarații ar fi exprimat aprecieri subiective, fără a relata în mod obiectiv cele întâmplate la fața locului. De altfel, se reține că fapta în sine este de natură a tulbura ordinea publică, chiar dacă nu a produs temere tuturor persoanelor prezente.
Totodată, nu a putut fi reținută nici afirmația că, în astfel de trenuri cu care călătoreau persoane care fac naveta, se produc incidente în mod frecvent deoarece starea de normalitate este starea de ordine publică și nu cea de tulburare a acesteia.
Împotriva acestor două hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Referitor la infracțiune prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal se reia aceeași idee din calea de atac a apelului, menționându-se că în mod netemeinic instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor propuși de inculpat, motiv pentru care s-ar fi săvârșit o gravă eroare cu consecințe directe asupra aflării adevărului, motiv de casare prev. de art. 3859pct. 18
C.P.P.Se arată că martora a declarat că în acel moment și în acel loc erau aproximativ 9 persoane, martorul G făcând referire la circa 10 persoane, martorul G, la 8-9 persoane, iar și, nefăcând o aproximare cu privire la numărul persoanelor din tren. Prin aceste mențiuni inculpatul a dorit să atragă atenția că nu există contradicții între declarațiile acestor martori, astfel încât nu se impunea înlăturarea lor. De asemenea, s-a precizat că dacă s-ar fi produs o tulburare aceasta ar fi avut loc în grupul colegilor inculpatului, ori toți membrii respectivului grup au menționat că a avut loc doar o mică altercație între inculpat și martorul, relatând că nimeni nu s-a speriat de ceea ce s-a petrecut.
Referitor la durata incidentului, toți martorii au declarat că a fost redusă în timp și de intensitate mică.
S-a mai adus în discuție aspecte din declarațiile martorilor conform cărora nivelul social al călătorilor din acest gen de trenuri nu se compară cu trenurile de clasă superioară.
Inculpatul a mai arătat că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, deoarece faptele nu au adus atingere bunelor moravuri, nu a existat un scandal public, întrucât ar fi fost nevoie de indignarea sau revolta unei colectivități de persoane și nu de o "indignare izolată a unei persoane".
Recurentul inculpat a mai arătat că nu a recunoscut niciodată faptul că ar fi urmărit sau acceptat urmările socialmente periculoase ale infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, sigura faptă fiind cea prev. art. 180 alin. 2 Cod penal.
În continuare, a menționat că prin înlăturarea de către instanțe a declarațiilor propuși de către inculpat s-a încălcat grav dreptul la apărare și la un proces echitabil pentru inculpat, așa cum este prev. de art. 6 din
Afirmația Tribunalului Dâmbovița în sensul că "fapta în sine este de natură a tulbura ordinea publică chiar dacă nu a produs temere tuturor persoanelor prezente" contravine atât normei legale cât și doctrinei și practicii în domeniu, care cer ca fapta pentru a putea fi încadrată în prevederile art. 321 alin. 1 Cod penal, rezultatul să se producă asupra unui grup de persoane sau colectivități. Inculpatul a arătat că este de acord că starea de normalitate este cea de ordinea publică, însă nu se poate face abstracție de atmosfera profund antisocială existentă în acel tren la momentul producerii evenimentului.
În altă ordinea de idei, inculpatul a menționat că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni conform disp. art. 181Cod penal, făcându-se referire și la o altă prevedere legală care ar subscrie același gen de activitate încadrată ca și contravenție în temeiul art. 2 din Legea nr. 61/1991.
În final, recurentul-inculpat a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere în conformitate cu prevederile art. 861Cod procedură penală sau a unei pedepse cu executarea la locul de muncă conform art. 867Cod penal, având în vedere că există la dosarul cauzei o adeverință care dovedește calitatea sa de angajat al SC Internațional Import Export SRL, iar în opinia sa arătând că se poate reeduca chiar și fără executarea pedepsei în regim de detenție.
La momentul dezbaterilor asupra acestei căi de atac apărătorul inculpatului a precizat că decizia tribunalului este lovită de nulitate deoarece inculpatul nu a fost audiat în fața instanței de apel așa cum prevede hotărârea Tierce&contraa Curții Europene a Drepturilor Omului, solicitând în consecință desființarea acesteia și trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița pentru ca inculpatul să fie audiat.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și conform art. 3859alin. 3 C.P.P.Curtea apreciază că această calea de atac este nefondată astfel cum se va arăta în continuare.
Referitor la critica menționată de către inculpat prin apărător în ședința publică, Curtea consideră că este nefondată.
Astfel, art. 378 alin. 11prevede C.P.P. că la momentul judecării apelului instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului atunci când acesta nu a fost ascultat de către instanța de fond dar și când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Referitor al a aceste dispoziții legale se poate lesne observa că au fost respectate întocmai de către Tribunalul Dâmbovița că inculpatul a fost audiat la instanța de fond, iar acestă instanță a pronunțat împotriva sa o hotărâre de condamnare.
Inculpatul a mai făcut referire la cauzaTierce&împotriva statului. Autoritățile românești până la momentul de față nu au efectuat o traducere oficială a acestei cauze și nu au modificat în vreun anume mod Codul d e procedură penală pentru ca această decizie să fie transpusă în legea română.
În această situație practica instanțelor judecătorești este ca în cazul în care inculpatul nu este audiat în calea de atac devolutivă a apelului indiferent de soluția care ar fi pronunțat-o instanța de fond, această audiere să fie complinită de către instanța de recurs fără a se ține cont de situațiile limitative pe care i le trasează art. 38514alin.11și 38516alin. 1 Cod procedură penală.
După momentul în care inculpatul a învederat acest nou motiv prin care și-a întemeiat calea de atac a recursului și care nu a fost semnalat instanței conform disp. art. 38510alin.2 C.P.P. (respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată ) i s-a adus la cunoștință că poate fi audiat de către instanța de recurs, audiere ce poate complini lipsa audierii din faza de atac a apelului, însă a refuzat categoric să fie audiat de Curtea de Apel, reiterând dorința sa de a fi audiat de către Tribunalul Dâmbovița în calea de atac a apelului.
Curtea având în vedere această manifestare de voință a inculpatului care poate fi echivalată cu abuz de drept, dar și faptul că până la momentul de față nicio dispoziție legală și nici chiar dispozițiile hotărâriiTierce&împotriva statuluinu statuează această sancțiune cu nulitatea deciziei luate în apel fără audierea inculpatului în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, acest motiv de recurs va fi apreciat ca nefondat.
De asemenea, prin motivele de recurs se poate constata că inculpatul a apreciat că activitatea sa efectuată în dimineața de 15.05.2006 în trenul personal 9104 care circula pe ruta Târgoviște-B nu întrunește elementele constituitve ale infracțtiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal deoarece acțiunile sale nu au provocat scandal public și nu au tulburat liniștea publică a călătorilor din acea garnitură, deoarece în "atmosfera din vagonul nr. 2 al personalului era una de nivel civic scăzut, era, se fuma, se bea și se vorbea tare".
Sub acest aspect, Curtea apreciază că instanțele anterioare au considerat că prin fapta inculpatului s-a produs un scandal public în acel tren și o tulburare a liniștii celorlați călători (chiar dacă aceștia nu erau într-un număr mare) întrucât au fost nevoiți să părăsească vagonul în care a săvârșit actele materiale reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței.
A mai menționat inculpatul că în mod nejustitficat instanța de fond și ulterior cea a apelului nu au luat în considerare declarațiile martorilor propuși în apărare de către inculpat.
Din acest punct de vedere Curtea consideră că declarațiile de care inculpatul face vorbire nu au nicio înnrâurire asupra faptului că anumiți călători deranjți de atitudinea inculpatului, care după ce l-a lovit cu un obiect tăietor pe martorul, l-a ținut în continuare în mână amenințător, au fost nevoiți să părăsească vagonul. Referitor la respectivele declarații, în mod corect instanța de fond a apreciat că prezintă unele inadvertențe cu realitatea în sensul că majoritatea au menționat că inculpatul l-ar fi atacat pe cu o unghieră, situație neconformă cu actele mediale administrate în cauză, filele 15-25 dosar urmărire penală, din care rezultă fără putință de tăgadă că la momentul internării la Spitalul Județean Târgoviște prezenta prezenta "plagă prin înjunghiere de aproximativ un cemntimetru, latero-toracic stâng și în regiunea latero- internă a coapsei stângi". Așadar, se poate constata că este imposibil ca aceste răni să fie produse de către o unghieră.
Față de aceste considerente Curtea apreciază că în mod justificat ambele instanțe au apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal.
Ținându-se cont de modalitatea de comitere a acestei infracțiuni, de antecedentele penale ale inculpatului, care a fost în mai multe rânduri condamnat pentru diverse infracțiuni printre care și fapte de tâlhărie, ceea ce denotă un comportament violent al acestuia nu se poate aprecia că actele sale materiale ar fi lipsite de pericol social pentru a se reține în favocarea sa dispozițiile art. 181Cod penal.
Avându-se în vedere stare de recidivă postexecutorie a inculpatul Curtea constată că nu întrunește niciuna dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 861alin 1 lit. b și 867alin. 1 lit. b Cod penal pentru ca pedeapsa aplicată să nu fie executată în regim de detenție ci suspendată sub supraveghere sau respectiv la locul de muncă.
Pentru motivele mai sus învederate, Curtea în temeiul art. 38515pct 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09 octombrie 1973, domiciliat în comuna din V nr. 204 jud.D, împotriva deciziei penale nr. 209/2007 a Tribunalului Dâmbovița și sentinței penale nr.153/2007 a Judecătoriei Răcari.
Obligă recurentul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
2 ex/07.02.2008
Red. /Tehnored.
f- Judecătoria Răcari
a- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran
