Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 414/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.414/

Ședința publică de la 9 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Viorica Lungu

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații,și - toți domiciliați în comuna, județul C, împotriva deciziei penale nr.146 din data de 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.598 din data de 29 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.321, 180, 181, 192, 217 Cod penal.

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la datele de 24 iunie 2009, 1 iulie 2009, 8 iulie 2009 și 9 iulie 2009, când a pronunțat următoarea decizie.

- CURTEA -

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr 598 din 29 05 2008 pronunțată în dosarul penal nr-, Judecătoria Constanțaa hotărât:

A fost respinsă cererea formulata de avocatul inculpatului privind restituirea cauzei la procuror.

În baza art.334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instantei din infractiunile prevăzute de art.321 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.217 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cd penal; art.217 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.l 81 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.l81 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(l) cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(l) cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(l) cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(l) cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal și art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, toate cu art.33 lit.a) Cod penal in infractiunile prevăzute de ar321 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.217 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.217 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.l81 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.l80 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal; art.180 alin.(l) cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, art.l80 alin.(l) Cod penal; art.180 alin.(l) Cod penal; art.180 alin.(l) Cod penal; art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal și art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, toate cu art.33 lit.a) Cod penal.

A fost admisă in parte cererea formulata de reprezentantul Ministerului Public privind retinerea art.75 lit.a) Cod penal in ceea ce priveste infractiunile de violenta.

1) În baza art.321 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.d) Cod penal condamnă pe inculpatul:

( fiul lui si, născut la data de 21.10.1962 în localitatea județulVaslui, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, fără antecedente penale; domiciliat în localitatea, CNP -) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a), art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni inchisoare.

În baza art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni inchisoare.

În baza art.180 alin.(2) cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare ( parte vătămată G)

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.e) od enal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.e) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni prevăzute de art.180 alin.(l) Cod penal ( părți vătămate și ).

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.e) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.192 alin.(2) Cod penal ( parte vătămată ).

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.e) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni de distrugere prevăzute de art.217 alin.(l) Cod penal.

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.e) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul savarsirii infractiunii prevăzută de art.180 alin.(2) Cod penal ( parte vătămată ).

În baza art.33 lit.a) Cod penal și art.34 lit.e) Cod penal au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art.81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante pe o durata de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală a atragas atenția inculpatului asupra dispozitiilor art.83, 84 a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.

În baza art.71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal.

În baza art.71 alin.(4) Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 de ore de la 23.04.2006 ora 23.00

2) În baza art.321 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.d) Cod penal a fost condamnat inculpatul:

( fml lui și, născut la data de 20.09.1987 în C, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, fără antecedente penale; domiciliat în localitatea,CNP - la pedeapsa de 2 ani inchisoare.

În baza art.217 alin.(l) cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amenda penală.

În baza art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art. art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni inchisoare.

În baza art.180 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.180 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.c) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani inchisoare.

În baza art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.c) Cod penal a fost condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raporat la art.10 lit.c) Cod procedură penal a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzută de art.217 alin.(l) Cod penal (parte vătămată ).

În baza art.33 lit.a) și art.34 lit.e) Cod penal a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art.81 Cod suspendă condiționat executarea pedepsei rezultante pe o durata de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83, 84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.

În baza art.71 Cod penal a fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal.

În baza art.71 alin.(4) Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

3) În baza art.321 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.d) Cod penal a fost condamnat pe inculpatul:

( fiul lui și, născut la data de 28.06.1988 în S, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, fără antecedente penale; domiciliat în localitatea, CNP -) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

n baza art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.180 alin.(2) cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.180 alin.(2) cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani inchisoare.

În baza art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal Și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.e) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni de distrugere prevăzute de art.217 alin.(l) Cod penal.

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.e) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.180 alin.(l) Cod penal (parte vătămată ).

n baza art.33 lit.a) Cod penal și art.34 lit.e) Cod penal au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante pe o durata de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod pemal.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozitiilor art.83, 84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate

În baza art.71 od penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal.

În baza art.71 alin.(4) Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

S-a constatat ca inculpatul a fost reținut 24 de ore de la 23.04.2006 ora 23.00.

4) În baza art.321 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b), art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.d) Cod penal a fost condamnat inculpatul:

( fiul lui și, născut la data de 27.11.1982 în C, studii 7 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist; domiciliat în localitatea,-; CNP - )la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, art.75 lit.a) od penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.180 alin.(2) cu aplicarea art.37 lit.b), art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) si art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.180 alin.(l) od penal cu aplicarea art.75 lit.a) od penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

În baza art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.

n baza art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b), art.74 alin.(2) od penal și art.76 lit.c) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

n baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni de distrugere prevăzute de art.217 alin.(l) od penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal.

n baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.181 alin.(l) od penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal ( parte vătămată.

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) od procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.180 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) od penal( parte vătămată ).

n baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.180 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal( parte vătămată ).

n baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) od procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal (parte vătămată ă).

n baza art.33 lit.a) Cod penal și art.34 lit.e) od penal au fost contopite pedepsele stabilite si aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare.

n baza art.71 od penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal.

A fost dedusă din pedeapsa aplicata inculpatului perioada retinerii de 24 de ore.

S-a luat act ca partile vatamate, si nu s-au constituit parti civile in cauza.

n baza art.14 și art.346 Cod procedură penală raportat la art.998-999 cod civil a obligat inculpatii, și, în solidar la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de daune morale catre partea civilă și la plata sumei de 400 lei daune morale către parte civilă

OG

Au fost respinse pretențiile civile reprezentând daune materiale formulate de partea civilă

OG

n baza art. 14 și art.346 Cod procedură penala raportat la art.998-999 Cod civil a obligat inculpatii, și, în solidar la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă.

Au fost respinge pretențiile civile reprezentând daune materiale formulate de partea civilă.

Au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile și ca neîntemeiate.

n baza art.14 și art.346 Cod procedură penală raportat la art.998-999 Cod civil au fost obligați inculpatii, și, în solidar la plata sumei de 820 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență

n baza art.14 și art.346 Cod procedură penală raportat la art.998-999 Cod civil au fost obligați inculpatii, și, în solidar la plata sumei de 636 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

n ziua de 23.04.2006, aproximativ în jurul orei 15,00 inculpații, și au consumat bauturi alcoolice în barul aparținând martorului din localitatea.

La un moment dat, între inculpați și părțile vătămate, și, aflate în bar, a avut loc un schimb de replici, motiv pentru care inculpații și 1-au chemat afară pe și i-au aplicat mai multe lovituri cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico legală nr.178/LR din 2.03.2006 eliberat de Serviciul de Medicină Legală În timp ce partea vătămată a ieșit din bar inculpatul i-a aplicat un pumn în zona feței părții vătămate care s-a urcat în autoturismul înmatriculat sub nr. - aparținând părții vătămate parcat în stradă, în fața localului.

După ce a iesit din bar partea vătămat a încercat să aplaneze conflictul oprindu-i pe ceilalți 2 inculpați și care se îndreptau și ei spre partea vătămată de frații și.

În timp ce se afla în mașină, inculpatul cu oal ovit parbrizul mașinii pe care 1-a spart după care a deschis din dreapta și împreună cu ceilalți inculpați 1-au lovit cu pumnii și picioarele pe provocându-i numeroase fracturi și traumatisme pentru a căror vindecare a avut nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale. La un moment partea vătămată G s-a apropiat de care sângera însî și acesta a fost lovit de inculpați cu pumnii motivul fiind acela că a intervenit între ei și partea vătămată, G căzând la pământ.

Partea vătămată a intervenit între inculpați și partea vătămată G fiind prins de inculpatul și lovit de acesta și inculpații și, loviturile cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 35-37 zile de îngrijiri medicale astfel cum rezultă din raportul de constatare medicolegal nr.l79/LR/26.04.2006 eliberat de SML

Dupa ce s-a ridicat de la pământ partea vătămată G s-a îndreptat spre locuința sa în ajutorul sau venind partea vătămată aflat în curtea sa și care a observat ce se întâmpla pe stradă, spunându-le inculpaților să-1 lase în pe Între OG timp în stradă și-a făcut apariția și partea vătămată, fiul lui care a fost lovit cu un cuțit de către inculpatul. Părțile vătămate și s-au refugiat în curte însă inculpații, și au sărit gardul patrunzând în curte, fiind sparte și geamul de la locuința părții vătămate.

Ajunsă în curtea locuinței sale partea vătămată G i-a spus fiului său să bage mașina în curte întrucât inculpații aruncau cu pietre, iar în momentul în care partea vătămată a ieșit în fața porții a fost înconjurată și lovită cu pumnii și picioarele de inculpații, și.

Inculpații au exercitat acțiuni violente și asupra părții vătămate care ieșise în fața curții acesta fiind lovit prima dată de inculpatul fiind urmat de ceilalti trei, partea vătămată căzând la pământ în urma loviturilor primite; între inculpați și a intervenit mama acestuia din urmă care a fost lovită de inculpatul cu pumnul în zona fetei. În timp ce partea vătămată s-a ridicat și a intrat în curte a fost urmat de inculpații, și care au continuat acțiunile violente.

În strada, astfel cum rezultă din declarațiile părților vătămate și martorilor audiați în cauză s-au adunat în jur de 40-50 persoane, care însă nu au intervenit, fiindu-le teamă de comportamentul violent al inculpaților și atitudinea pe care au manifestat-o față de părțile vătămate.

Acțiunile violente ale inculpaților au fost stopate de intervenția lucrătorilor de politie.

În termen legal, au declarat recurs inculpații, și.

Recursurile declarate de inculpatul, și vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate întrucât:

1) au fost încălcate dispozițiile art.197 alin.(2) Cod procedură penală referitoare la sesizarea instanței - în rechizitoriu nu au fost precizate cu certitudine probele de vinovăție care se referă la fiecare recurent în parte;

2)greșita condamnare a inculpaților în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.3859pct.(18) Cod procedură penală în sensul că s-a dispus greșita condamnare a inculpaților întrucât nu au comis faptele.

În cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.73 lit.b) Cod procedură penală cu privire la condițiile în care au fost săvârșite infracțiunile, inculpații fiind provocați de cele 10 părți vătămate și de cei 40-50 martori prezenți.

3) greșita individualizare a pedepselor în sensul că instanțele aveau obligația de a da o mai mare eficiență dispozițiilor art.74-76 Cod penal și cu schimbarea modalității de executare fie prin aplicarea art.81 Cod penal, fie aplicarea art.861Cod penal.

Recurentul inculpat critică hotărârile recurate sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând în acest sens, casarea hotărârilor și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege raportat și la împrejurarea că recurentul are un copil minor în întreținere.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate în cauză în raport de criticile formulate cât și din oficiu, Curtea constată următoarele:

Potrivit art.317 Cod procedură penală, judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare al instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și la persoana la care se face extinderea.

Potrivit art.200 Cod procedură penală urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identitatea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, rezultă deci, din interpretarea acestui text că probele strânse în această fază servesc numai pentru trimiterea în judecată neputând constitui temei de condamnare.

Așadar, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.197 alin.(2) Cod procedură penală, întrucât sesizare a instanței s-a făcut potrivit procedurii penale.

În faza procesuală a judecății, în acord cu dispozițiile art.289 Cod procedură penală, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanță prin administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

Prin urmare, prima critică este neîntemeiată.

Cea de a doua critică vizează greșita condamnare a recurenților întrucât faptele nu au fost comise de aceștia și nu s-a reținut la încadrarea juridică scuza provocării.

Cu privire la motivele de recurs formulate recurenții inculpați, și, Curtea reține că sunt întemeiate:

Astfel, in declaratia partilor vatamate și prezente în momentul de început al incidentului din 23.04.2006 a rezultat că inculpatul a distrus cu o bâta parbrizul autoturismului părții vătămate; instanța de fond a apreciat că nu rezultă din niciun mijloc de probă că acțiunile de distrugere au fost cauzate și de ceilalalți inculpați; în ceea ce privește infracțiunea de distrugere a geamurilor de la locuința părții vătămate deși din probele administrate a rezultat că s-a aruncat cu pietre din grupul inculpaților, nu s-a stabilit de către procuror care dintre inculpați a aruncat cu pietre și a cauzat distrugerile reclamate de partea vătămată (unul, mai mulți sau toți inculpații) astfel că dubiul în ceea ce privește situația de fapt le profită acestora, răpunderea penală fiind personală.

Instanța a reținut că din declarația părții vătămate reiese că inculpații, și i-au aplicat mai multe lovituri cauzându-i traumatismele constatate în actul medico-legal, acțiunile violente nefiind exercitate și de inculpatul astfel că se va dispune achitarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.181 alin.(l) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal (cu privire la această parte vătămată ).

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.180 alin.(2) Cod penal ( parte vătămată ) și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.180 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal( aceeași parte) întrucât din declarația părții vătămate rezultă că acesta a fost scos din bar și lovit de frații, inculpații și, împrejurare confirmată și de părțile vătămate și, neexistând probe care să confirme învinuirea adusă inculpaților și prin actul de sesizare a instanței cu privire la agresiunea suferită de partea vătămată.

În ceea ce priveste infracțiunile de lovire sau alte violențe, prevăzute de art.180 alin.(l) Cod penal, reclamate de părțile vătămate și instanța a reținut din mijloacele de proba administrate ca actele de violență au fost exercitate asupra părții vătămate de inculpații, și, și nu rezultă din niciun mijloc de probă că această parte vătămată a fost lovită și de inculpatul; de asemenea, instanța a reținut din declarația părții vătămate ca inculpatul a fost cel care 1-a lovit cu un cuțit, suferințele fizice nefiind cauzate de ceilalți inculpați.

În baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penala s-a dispus achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.192 alin.(2) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal (parte vătămată ) și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.192 alin.(2) Cod penal (parte vătămată ) întrucât din declarațiile părților vătămate și care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că inculpații, și au sarit gardul și au pătruns fără drept în locuința părții vătămate, neexistând vreo probă care să ducă la concluzia că infracțiunea de violare de domiciliu în ceea ce privește partea vătămată a fost săvârșită și de inculpatul; de asemenea nu există nici un mijloc de probă din care să rezulte că inculpatul a pătruns împreună cu ceilalți în locuința părții vătămate.

Instanța de fond a reținut că soluțiile de achitare astfel cum au fost motivate mai sus, se impun în condițiile în care răspunderea penală a unui inculpat este personală, iar procurorul a dispus prin actul de sesizare, fără a indica în concret probele de vinovăție pentru fiecare inculpat, trimiterea în judecată a celor 4 inculpați raportat la toate infracțiunile pentru care s-au formulat plângeri. Împrejurarea că au fost mai multe părți vătămate și mai multe infracțiuni reclamate nu duce automat la concluzia reținută de procuror că fiecare dintre inculpați se face vinovat de comiterea fiecarei infracțiuni pentru care s-au efectuat cercetări.

La termenul din 14.05.2008 reprezentantul Ministerului Publica solicitat retinerea art.75 lit.c) Cod penal în ceea ce privește infracțiunile de violențe exercitate de inculpați, cererea fiind admisă în parte în condițiile în care din întregul material probator a rezultat că numai o parte din infracțiunile de violențe exercitate asupra părților vătămate au fost săvârșite de trei persoane sau mai multe persoane pentru a fi incidente dispozițiile circumstanței agravante după cum se va menționa în continuare.

Instanța a constatat că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpații, și.

În drept, faptele inculpaților, și care la data de 23.04.2006 prin acțiunile violente exercitate asupra mai multor părți vătămate au tulburat grav liniștea și ordinea publică întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.321 alin.(2) Cod penal.

Faptele inculpaților, și care la data de 23.04.2006 au exercitat acțiuni violente asupra părții vătămate cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 40-45 de zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.(l) Cod penal.

Întrucât infracțiunea este săvârșita de 4 persoane împreună instanța a reținut circumstanța agravantă legală prevăzută de art.75 lit.a) Cod penal.

Faptele inculpaților, care la data de 23.04.2006 au exercitat acțiuni violente asupra părții vătămate cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 35-37 de zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.(l) Cod penal.

Întrucât infracțiunea este săvârșită de 3 persoane împreună instanța a reținut circumstanța agravantă legală prevăzută de art.75 lit.a) Cod penal.

Faptele inculpaților, și care la data de 23.04.2006 au exercitat acțiuni violente asupra părții vătămate G cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 1-2 de zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.180 alin.(2) Cod penal.

Întrucât infracțiunea este săvârșită de 4 persoane împreună instanța a reițnut circumstanța agravanta legală prevăzută de art.75 lit.a) Cod penal.

Faptele inculpaților și care la data de 23.04.2006 au exercitat acțiuni violente asupra părții vătămate cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 8-9 zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.180 alin.(2) Cod penal.

De asemenea, instanța a reținut incidența art.75 lit.a) Cod penal.

Faptele inculpaților, și care la data de 23.04.2006 au exercitat acțiuni violente asupra părții vătămate cauzându-i suferințe fizice iîtrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.(l) Cod penal.

Întrucât infracțiunea este săvârșită de 3 persoane împreună instanța a reținut circumstanța agravantă legală prevăzută de art.75 lit.a) Cod penal.

Fapta inculpatului, care la data de 23.04.2006 a exercitat acțiuni violente asupra părții vătămate cauzându-i suferințe fizice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art.180 alin.(l) Cod penal.

Faptele inculpaților, și care la data de 23.04.2006 au exercitat acțiuni violente asupra părții vătămate cauzându-i suferințe fizice intrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.(l) Cod penal.

Întrucât infracțiunea este săvârsită de 4 persoane împreună instanța a reținut circumstanța agravanta legală prevăzută de art.75 lit.a) Cod penal.

Fapta inculpatului care la data de 23.04.2006 a exercitat acțiuni violențe asupra părții vătămate cauzându-i suferințe fizice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.(l) Cod penal.

Fapta inculpatului care la data de 23.04.2006 a provocat distrugeri autoturismului înmatriculat sub nr. - aparținând părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzută de art.217 alin.(l.

Fapta inculpaților, care împreună la data de 23.04.2006 au pătruns fără drept în locuința părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.192 alin.(2) Cod penal.

Fapta inculpaților, și care împreună la data de 23.04.2006 au pătruns fără drept în locuința părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.192 alin.(29 Cod penal.

În raport de cele prezentate nu poate fi reținută la încadrarea juridică scuza provocării prevăzută de art.73 lit.b) Cod penal, întrucât declarațiile martorilor, ale părților vătămate și din procesul-verbal de cercetare la fața locului, nu rezultă elemente de natură a se contura împrejurări de natură a provoca tulburări sau emoții inculpaților în comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea lor.

În mod corect s-a dispus achitarea inculpaților așa cum am arătat mai sus, pentru infracțiunile de distrugere pentru inculpatul, pentru infracțiunea de lovire și distrugere pentru inculpatul și pentru lovire și alte violențe o faptă, două fapte de lovire și una de violare de domiciliu pentru recurentul.

În mod nejustificat instanța de apel a dispus condamnarea inculpaților pentru toate infracțiunile pentru care s-a dispus achitarea acestora la instanța de fond, în baza acelorași probe administrate direct, nemijlocit de instanța de fond și fără a administra un minim de probe care să ducă la schimbarea situației de fapt, sau la conturarea elementelor de vinovăție ale recurenților.

Instanța de apel reține că pentru infracțiunile de violare de domiciliu, lovire și alte violențe se poate reține concursul între actele de autorat și cele de complicitate precum și absorbția ultimilor în cele de autorat se mențin și în această situație ca de altfel în întreaga desfășurare a evenimentului.

Condamnarea inculpaților în apel s-a bazat pe declarația părții vătămate, declarații care se coroborează cu cele ale martorilor, și.

Au fost înlăturate declarațiile inculpaților întrucât au susținut "apărări puerile și nu a recunoscut niciuna din faptele imputate în ciuda numeroaselor probe care demonstrau contrariul".

În procesul penal recunoașterea inculpatului sau nerecunoașterea faptelor reținute în sarcina sa nu este suficientă pentru a constitui temei și probă pentru condamnarea acestuia.

Astfel că, s-a considerat a fi corectă interpretarea primei instanțe că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului și nici nu s-a făcut dovada că declarațiile inculpatului nu exprimă realitatea.

Analizând decizia penală recurată în raport cu solicitările recurenților precum și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, că din probatoriul administrat prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată cu probe concludente.

Astfel, instanța de recurs va casa în totalitate decizia pronunțată în apel și va menține soluția instanței de fond, întrucât inculpații, potrivit art.66 Cod procedură penală, beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu sunt obligați să-și dovedească vinovăția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.2 lit."a" Cod procedură penală, admite recursurile, penale declarate de inculpații,și - toți domiciliați în comuna, județul C, împotriva deciziei penale nr.146 din data de 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.598 din data de 29 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, casează hotărârea instanței de apel și menține hotărârea primei instanțe.

Conform art.189 Cod procedură penală, a "Protocolului", onorariile în sumă de 300 lei pentru doamna avocat și de câte 50 lei pentru doamnele avocat, avocat și avocat, pentru asistența juridică acordată din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Conform art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 iulie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Jud. fond.:

Jud. apel: G,

Red.dec.jud.: -

Tehnored.gref.

3 ex./28.09.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Zoița Frangu, Viorica Lungu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 414/2009. Curtea de Apel Constanta