Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 449/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR. 5.047/236/2007
235/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.449/
Ședința publică din data de 27 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.73/22.2008 a Tribunalului Giurgiu - Secția Penală, din Dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 13.III.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din această decizie penală, și când Curtea, în temeiul art.306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.III.2009 și, apoi, pentru astăzi, 27.III.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin decizia penală nr.73/22.10.2008 Tribunalul Giurgiua admis apelul Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu împotriva sentinței penale nr.270/08.02.2008 a Judecătoriei Giurgiu, a desființat în parte sentința penală și rejudecând a dispus în baza art.86.alin. 2 din OUG nr.195/2002 modificată condamnarea inculpatului la 1500 lei amendă penală și în baza art. 239 alin. 2 Cod penal condamnarea aceluiași inculpat la 2000 lei amendă penală, aplicând conform art. 33 lit. a și art.34 lit. c pedeapsa cea mai grea de 2000 lei amendă penală, menținând celelalte dispoziții.
A reținut tribunalul următoarele:
Prin sentința penală nr.270 din 08.02.2008, Judecătoria Giurgiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin.1. a Cod procedură penală a achitat pe inculpatul -, fiul lui și C, născut la data de 07.01.1972 În B, domiciliat în comuna Jilava,-, județul I, CNP- -, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin.2 din OUG nr.195 republicată cu modificările și completările ulterioare intervenite prin OUG nr. 63/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 6/2007.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin.1 lit. d Cod procedură penală a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin.2 Cod penal.
În baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală, admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile, domiciliat în mun. G,-, jud. G, și a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 EURO În echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale.
În baza art. 192 alin.1 pct. 1 lit. c Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata cheltuielilor avansate de stat În sumă de 350 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 15.05.2007, pe rolul Judecătoriei Giurgiu, sub nr-, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată cu modificările și completările intervenite prin OUG nr. 63/2006, aprobată cu modificările și completări prin Legea nr. 6/2007 și ultraj prev. de art. 239 al. 2 Cod penal. cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 06.10.2006, În jurul orelor 11:20, lucrători de poliție din cadrul G - Serviciul Poliției Rutiere au depistat în trafic cu aparat autoturismul marca VW Golf V cu numărul de înmatriculare B 13846/0709 aparținând SC Leasing România SA care circula pe DN 5 dinspre B . municipiul G pe raza localității, județul G, cu viteza de 107 Km/h, pe un sector de drum având limitare de viteză 40 km/h, autoturism condus de inculpatul.
În momentul în care a observat autoturismul poliției, inculpatul, a parcat autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului, Încercând să sustragă de la controlul organelor de poliție care organizaseră un filtru pe sensul de deplasare B-
Agentul de poliție s-a deplasat la autoturismul VW Golf, staționat pe partea dreaptă în dreptul depozitului de materiale de construcții aparținând SC 2001 SRL, s-a prezentat și a solicitat inculpatului actele pentru control, aducându-i la cunoștință motivul solicitării.
Inculpatul, aflat pe scaunul din dreapta față, a declarat faptul că șoferul autoturismului este un coleg de-al său al cărui nume nu îl cunoaște și se află în sediul depozitului pentru a transporta cu un camion materiale de construcții. Agentul adjunct șef s-a deplasat la depozit pentru a verifica cele declarate de către inculpat, moment în care acesta a abandonat autoturismul, traversând DN 5.
Datele furnizate de către inculpat nu s-au concretizat, iar martorul, angajat al depozitului, a declarat că în perioada de timp respectivă nu a ieșit nici un camion din societate.
Ulterior, pe parcursul urmăriri penale inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul și a . inducerea În eroare a lucrătorilor de poliție.
Agent șef adjunct, observând faptul că inculpatul a abandonat autoturismul, s-a deplasat către acesta somându-l să se oprească. S-a prezentat din nou și i-a solicitat actele pentru control. Inculpatul a devenit violent, a declarat că se numește -, însă a refuzat să prezinte vreun act de identitate ori permis de conducere, susținând în continuare că nu el a condus autoturismul.
Fiind solicitat de către lucrătorul de poliție să îl urmeze la autoturismul poliției pentru a verifica prin stația radio datele de identitate declarate de către inculpat acesta a refuzat, gesticulând și devenind violent în mișcări și încercând să traverseze în fugă pe DN 5.
Agent șef adjunct l-a prins de mâna dreaptă pe inculpatul și a solicitat sprijinul agentului principal și agentului principal, care se aflau în aproprierea autoturismului inculpatului.
În momentul în care au venit și ceilalți lucrători de poliție și au încercat să îl imobilizeze pe inculpat, acesta s-a aplecat, după care s-a ridicat brusc, lovind cu capul în zona feței pe agentul șef adjunct.
În urma loviturii primite agentul de poliție a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico - Iegal nr. 676/C/09.10.2006 eliberat de Serviciul de Medicină Legală
Inculpatul a fost imobilizat de către lucrătorii de poliție și condus la sediul poliției unde a fost audiat.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că inculpatul a condus autoturismul marca VW Golf 5 cu nr. de Înmatriculare B- 13846/0709 aparținând SC Leasing România SA pe DN 5, pe raza comunei, județul G, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile de la data 11.07.2006 la 10.10.2006.
Aceste fapte au fost stabilite prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a săvârșirii faptei, adresa IPJ B Serviciul Poliției Rutiere, declarații inculpat, declarații martori, declarații parte civilă, adresă IPJ G - Serviciul Poliției Rutiere.
La urmărirea penală persoana vătămată, agentul de poliție cu grad profesional de agent șef adjunct, s-a constituit parte civilă cu suma de 7000 Euro reprezentând daune morale.
În cadrul cercetării judecătorești au fost administrate probele de la urmărirea penală, au fost audiați inculpatul, partea civilă și martorii, ale căror declarații au fost anexate la dosar.
S-a întocmit un referat de evaluare privind pe inculpat de către Serviciul de Probațiune, referatul fiind depus la dosar.
S-au atașat următoarele înscrisuri: planșe foto filele 67-69 din dosar, adresa nr. -/09.01.2008 a IPJ B, cerere, ordonanță de scoatere de sub urmărire penală nr. 2373/P/2006/27.09.2006 a Parchetului de p lângă Judecătoria Buzău.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 111 al. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002 în forma sa în vigoare la data de 11.10.2006, dată la care șeful IPJ Baa probat raportul pentru suspendarea dreptului de a conduce al inculpatului pe o perioadă de 90 de zile, dreptul de a conduce se suspendă, când titularul acestuia a săvârșit una din infracțiunile prev. de art. 85, art. 86 alin. 2, art. 87 al. 1, 2, 4 și 5, art. 89 alin. 1 art. 90 alin. 1 și art. 92 alin. 3 și 5 din OUG 195/2002.
Conform dispozițiilor art. 97 alin. 3 din același act, perioada în care titularul permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce se consideră suspendare.
Instanța a reținut că inculpatului i s-a reținut permisul de conducere în data de 07.03.2006, pentru că a condus autoturismul pe raza localității cu viteza de 124 km/h și i s-a eliberat dovada cu drept de circulație de 15 zile, durată ce nu a fost prelungită, dreptul de a conduce fiindu-i interzis pe o perioadă de 90 de zile.
Rezultă că, în raport de disp. art. 97 al. 3, perioada de suspendare a început să curgă de la 22.03.2006 și a expirat la 20.06.2006.
Fiind surprins de organele de poliție din cadrul lPJ B, la data de 31.05.2006, conducând un autovehicul pe drumurile publice în perioada când dreptul de a conduce îi era suspendat, împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 72 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, iar prin Ordonanța nr. 2373/P/2006/27.09.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzăus -a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 181Cod penal și s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative în sumă de 1000 lei.
Corespunzător art. 113 lit. c din OUG nr.195/2002, în baza ordonanței de scoatere de sub urmărire penală permisul de conducere reținut se restituie.
În lumina dispozițiilor legale citate, instanța a reținut că măsura suspendării dreptului de a conduce pe 90 de zile, a fost aplicată ne legal începând cu data prezentării inculpatului pentru a solicita restituirea permisului, înapoi cu 90 de zile.
S-a mai reținut că, și în situația în care suspendarea s-ar fi impus, aceasta în raport de dispozițiile art. 97 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, nu putea să se raporteze decât cel mult la perioada de când s-a început urmărirea penală până la momentul scoaterii de sub urmărire penală.
Față de această situație, instanța, întemeindu-se pe dispozițiile legale arătate a constatat nulă dispoziția de suspendare a dreptului de a conduce pentru inculpat în ceea ce privește perioada de valabilitate a acesteia.
S-a mai constatat că, la data de 06.10.2006, inculpatului nu îi era interzis dreptul de a conduce, fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice în perioada în care acest drept era suspendat, prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002, nu există și în raport de disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. Ia art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului.
În ceea ce privește infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal, instanța a reținut că fapta inculpatului, din punct de vedere obiectiv se concretizează într-un singur act de lovire a părții vătămate, respectiv în momentul în care partea vătămată, probabil într-o mișcare energică a adus mâna inculpatului înspre spate în vederea încătușării, acesta, inculpatul, datorită mișcării impuse s-a aplecat obligatoriu către în față și redresarea rapidă, printr-o mișcare bruscă de ridicare, a condus la lovirea cu creștetul capului de către inculpat, în față a părții vătămate. Lovirea s-a produs prin contactul brusc și violent între creștetul capului inculpatului și bărbia părții vătămate.
În ce privește faptul generator al actului executat de inculpat, instanța, în limita probelor administrate, a reținut că se pot formula mai multe ipoteze.
O primă situație identificată este acea că actul poate fi consecința unui gest reflex de apărare, în care activitatea intelectiv-volitivă a inculpatului nu are nici o implicare.
Lovirea poate fi însă și consecința unei încercări de evitare, de sustragere de la imobilizare, în cadrul căreia aprecierea neglijentă sau imprudentă a mișcării a făcut posibilă eroare lovirii nedorite, neacceptate și conștient neposibile.
O a treia interpretare a actului, și pe care instanța nu a exclus-o, este acea în care inculpatul a acționat cu intenție fie ea directă sau indirectă și în această situație, latura subiectivă, cerută de norma de incriminare, art. 239 alin. 2 Cod penal, ar fi întrunită.
Însă, instanța de fond a observat că, în raport de disp. art. 52Cod penal este obligată să se oprească asupra adevărului juridic cel mai favorabil inculpatului rezultat din prezumțiile legale și judiciare fundamentate În probele cauzei.
În raport de cele arătate, instanța a constatat că fapta inculpatului nu întrunește elementul subiectiv adecvat pentru a constitui infracțiunea de ultraj de care acesta este acuzat.
În funcție de cele stabilite în temeiul disp. art. 11 pct. 2. a cu aplic. art. 10 alin.1 lit. d Cod procedură penală, instanța l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 al. 2 pen.
Pe latură civilă, instanța constatând că obiectiv fapta de lovire există, că aceasta a afectat moral partea vătămată, iar conform dispozițiilor art. 998, 999 Cod civil, suntem obligați să răspundem pentru cea mai mică culpă, a găsit parțial întemeiate pretențiile părții civile și a apreciat îndestulătoare și echitabilă o reparație patrimonială a daunei suferite în cuantum de 1000 Euro în echivalent lei la data plății.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1. În ceea ce privește infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal, se susține că instanța a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză și care, ar conduce fără dubiu la concluzia că inculpatul a acționat cu intenție atunci când l-a lovit cu capul în față pe agentul de poliție, respectiv declarația părții vătămate și declarațiile martorilor și, nu a avut în vedere situația de fapt care a condus la comportarea violentă a inculpatului, iar invocarea dispozițiilor art.52Cod procedură penală este incorectă și inaplicabilă speței în cauză.
2. În ce privește achitarea dispusă de către instanță pentru infracțiunea prevăzută de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 se susține că este greșită întrucât, la data de 06.10.2006 când inculpatul a condus autoturismul pe raza comunei dreptul acestuia de a conduce autovehicule era suspendat, pe perioada 11.07.2006 11.10.2006, așa cum rezultă din adresa nr. -/09.01.2008 a IPJ B, iar soluția la care ajunge instanța, care apreciază că perioada de suspendare a început să curgă de la 22.03.2006 și a expirat la 20.06.2006, constituie un exces de putere.
Analizând sentința criticată în raport de motivele de apel invocate și față de actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
1. În ceea ce privește infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal:
Instanța de fond l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin.2 Cod penal pentru neîntrunirea elementelor de conținut ale infracțiunii de ultraj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin.1 lit. d Cod procedură penală.
Soluția de achitare este o consecință a analizei defectuoase a materialului probator.
Instanța de fond nu a dat probelor o interpretare corectă și nu a acordat semnificațiile juridice raționale și exacte împrejurărilor concrete ale desfășurării evenimentelor.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 06.10.2006, în jurul orelor 11:20, lucrători de poliție din cadrul G - Serviciul Poliției Rutiere au depistat în trafic cu aparat autoturismul marca VW Golf V cu numărul de înmatriculare /0709 aparținând SC Leasing România SA care circula pe DN 5 dinspre B înspre municipiul G pe raza localității, județul G, cu viteza de 107 Km/h, pe un sector de drum având limitare de viteză 40 km/h, autoturism condus de inculpatul. În momentul în care a observat autoturismul poliției, inculpatul, a parcat autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului și a trecut pe bancheta din dreapta față a autoturismului. Fiind întrebat de agentul de poliție rutieră, inculpatul a spus că șoferul care a condus mașina a plecat cu un camion cu materiale de construcții de la un depozit aflat în apropiere. În timp ce agentul de poliție a plecat la depozit pentru a verifica cele susținute, inculpatul a coborât din autoturism, l-a închis și a traversat DN 5, în dreptul unui bar, aruncând cheile autoturismului într-un rastel de butelii, aflat în curtea barului.
Agent șef adjunct, întors de la depozit s-a dus după inculpat, iar în momentul în care l-a invitat să îI urmeze la autoturismul poliției pentru a verifica prin stația radio datele de identitate declarate de către inculpat acesta a refuzat gesticulând și devenind violent în mișcări, a intrat pe partea carosabilă. Agent șef adjunct l-a prins de mâna dreaptă pe inculpatul și a solicitat sprijinul agentului principal și agentului principal, care se aflau în aproprierea autoturismului inculpatului.
Au venit și ceilalți lucrători de poliție și au încercat să îl imobilizeze pe inculpat, pentru a-l conduce la mașina de serviciu. În timp ce era ținut de mâna dreaptă de agentul și de mâna de agentul, iar agentul u se afla în spatele inculpatului, acesta din urmă s-a aplecat, după care s-a ridicat brusc, lovind cu capul în zona feței pe agentul șef adjunct. Agenții au reușit să îl conducă lângă mașina de serviciu unde i-au pus cătușele.
După încătușare inculpatul a refuzat să urce în autoturismul poliției, opunând rezistență, dar a acceptat să urce după ce polițiștii au cerut sprijinul colegilor lor de la mașina cu, și a fost condus la Postul de poliție, unde i s-au scos cătușele și s-au efectuat verificările necesare.
Această situație de fapt rezultă din declarațiile martorilor, (agenți de poliție), și.
În situația în care conducătorul de autovehicul, oprit în trafic pentru încălcarea unei norme rutiere, nu are asupra sa nici un act de identitate și nici permisul de conducere, polițistul rutier trebuie să îl conducă la cea mai apropiată unitate de poliție pentru stabilirea identității acestuia și pentru verificarea în evidență a situației permisului de conducere, atunci când nu există posibilitatea realizării acestor verificări pe loc.
Deși nu a exclus posibilitatea lovirii agentului de poliție de către inculpat, cu intenție directă sau indirectă, instanța de fond a reținut că lovirea putea fi consecința unui gest reflex de apărare sau consecința unei încercări de evitare, de sustragere de la imobilizare, iar dubiul profită inculpatul.
În speță, agenții de poliție au procedat corect încercând să-l imobilizeze pe inculpat care a încercat să-și asigure scăparea de răspundere părăsind zona înainte de a i se stabili identitatea, iar lovirea agentului de către inculpat s-a produs tot în încercarea inculpatului de a-și asigura scăparea, astfel că inculpatul a săvârși fapta cu intenție indirectă.
De altfel, din ordonanța nr.2373 din 27.06.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru fapta din 31.05.2006, când a condus pe drumurile publice un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, rezultă că, și cu acel prilej inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul cercetărilor, iar în momentul depistării a părăsit autoturismul înainte de a i se stabili identitatea de către agenții de poliție, ceea ce duce la concluzia că inculpatul și-a stabilit un "modus operandi" în asemenea cazuri.
Pentru considerentele ce preced, instanța de apel a reținut că, fapta inculpatului de a lovi cu capul pe agentul șef adjunct de poliție, aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijire medicală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal.
2. În ce privește infracțiunea prevăzută de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002:
Potrivit art. 96 alin. 2. b din OUG nr.195/2002, republicată, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat este o sancțiune contravențională complementară.
Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului B ori de înlocuitorul acestuia, pe raza căreia a fost săvârșită una dintre faptele prevăzute la art. 100 alin. 3, art. 101 alin. 3 și art. 102 alin. 3.
Potrivit art.113 alin.1 din aceiași ordonanță permisul de conducere reținut se restituie titularului la expirarea perioadei de suspendare (.a) sau în baza rezoluției sau, după caz, a ordonanței procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, în condițiile stabilite în regulament (. c). de conducere se restituie de către poliția rutieră în condițiile stabilite în regulament (alin.2).
Art. 219 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, dispune că permisul de conducere reținut se restituie, la cererea titularului în baza rezoluției sau, după caz, a ordonanței procurorului.
În speță, din adresa nr. -/09.01.2008 a IPJ B rezultă că dreptul inculpatului de a conduce autovehicule era suspendat, pe perioada 11.07.2006 - 11.10.2006, această din urmă dată fiind data la care s-a solicitat restituirea permisului de conducere în baza ordonanței nr.2373 din 27.06.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.
Interpretarea instanței de fond, potrivit căreia măsura suspendării dreptului de a conduce pe 90 de zile, a fost aplicată nelegal începând cu data prezentării inculpatului pentru a solicita restituirea permisului, înapoi cu 90 de zile și că, chiar și în situația în care suspendarea s-ar fi impus, aceasta în raport de dispozițiile art. 97 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, nu putea să se raporteze decât cel mult la perioada de când s-a început urmărirea penală până la momentul scoaterii de sub urmărire penală este nelegală.
În această interpretare, suspendarea ar fi operat de la data de 29.08.2006 data începerii urmăririi penale și până la data de 27.09.2006 - data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală. Aceasta ar însemna că deși săvârșise o infracțiune, inculpatul ar fi avut dreptul să conducă autovehicule de la data săvârșirii 31.05.2006 până la data începerii urmăririi penale - 29.08.2006.
Or, potrivit art. 214 alin. 2 din Regulament, când o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică distinct perioadei de suspendare pentru fiecare contravenție.
Așa fiind, cu atât mai mult în cazul unei infracțiuni suspendarea exercitării dreptului de a conduce durează de la reținerea permisului de conducere sau, după caz, începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii înlocuitoare până la restituirea permisului de conducere, căci potrivit art.97 alin.3, perioada în care titularului permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2). b), iar potrivit art.111 alin.1 lit. b din aceiași ordonanță permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. 2, art. 87 alin. 1, 2, 4 și 5, art. 89 alin. 1, art. 90 alin. 1 și la art. 92 alin. 3 și 5;
Conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de nmatriculare și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare și îi este interzis să conducă un autovehicul cu dovada înlocuitoare a permisului de conducere eliberată fără drept de circulație sau a cărei valabilitate a expirat (art.147 pct.1 și art.148 pct.1 din Regulament).
Pentru considerentele ce preced, instanța de apel a reținut că, fapta inculpatului, de a conduce autoturismul marca VW Golf V cu numărul de înmatriculare -/0709 pe DN 5 B - G, pe raza localității, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată cu modificările și completările intervenite prin OUG nr. 63/2006.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul a apreciat că apelul declarat de Pachetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu este întemeiat și a fost admis, a desființat sentința apelată, parțial, numai pe latură penală condamnatu-l pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată cu modificările și completările intervenite prin OUG nr. 63/2006 și ultraj prevăzută de art.239 alin.2 din Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și faptul că textele incriminatoare prevăd pentru faptele săvârșite pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii.
S-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale și are în întreținere patru copii minori s-a apreciat că aplicarea unor amenzi penale, stabilite conform art. 63 ain.3 Cod penal este de natură să asigure scopul pedepsei așa cum este prevăzut de art.52 Cod penal.
În baza art.33 lit. b Cod penal - art.34 lit. c Cod penal inculpatului i-a fost aplicată amenda penală cea mai mare de 2.000 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul fără a indica în concret cazul de casare invocat, calificat însă de C ca fiind cel prev. de art.3859pct. 18 Cod procedură penală față de motivele invocate, respectiv solicitarea pronunțării unei hotărâri prin care să fie achitat pentru cele două fapte așa cum a reținut instanța de fond.
Analizând actele dosarului și hotărârile pronunțate prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în conformitate cu disp. art.3856alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
La data de 06.10.2006, inculpatul a fost surprins în jurul orelor 11:20, conducând autoturismul VW Golf V cu număr de înmatriculare -/0709 aparținând SC Leasing România SA pe DN 5 dinspre B spre G cu viteza de 107 Km/h, pe un sector de drum cu limitare de viteză la 40 km/h; inculpatul a parcat autoturismul pe partea dreaptă la momentul observării autoturismului de poliție și s-a poziționat pe scaunul din dreapta față, iar la solicitarea de verificare a actelor inculpatul a negat că a condus autoturismul, pretinzând că acesta a fost condus de altă persoană, care a coborât, inculpatul părăsind mașina. Agentul de poliție i-a cerut din nou actele, moment în care inculpatul devenit violent și-a spus numele refuzând să predea permisul și refuzând de asemenea, să-l urmeze pe polițist la autoturismul poliției pentru verificarea datelor prin stația radio. În acest moment, inculpatul a încercat să traverseze în fugă DN 5 agentul de poliție l-a imobilizat, prinzându-l de mână și a cerut sprijinul celorlalți doi colegi toți cei trei polițiști încercând imobilizarea inculpatului; în acest context, încercând să scape de organul de poliție în mod violent inculpatul a lovit cu capul zona feței agentului de poliție, provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, în final inculpatul fiind imobilizat și condus la sediul poliției; în urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, de la data de 11.07.2006 până la 10.10.2006.
Curtea apreciază că în raport de această situație de fapt instanța de apel a reținut în mod corect că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin.2 Cod penal, justificat și temeinic susținerile inculpatului, înșușite de instanța de fond, în sensul că nu a lovit agentul de poliție cu intenție. Din declarațiile agentului de poliție agresat și respectiv ale colegilor acestuia, și Curtea reține că inculpatul s-a opus, a refuzat orice solicitare de a i se verifica actele, inițial a negat faptul că a condus mașina, oprind și poziționându-se pe scaunul din dreapta față, ulterior revenind și recunoscând că este cel care a condus autoturismul, a încercat apoi să părăsească locul faptei; refuzând solicitarea de a urma organul de poliție la sediul instituției; s-a opus imobilizării în mod violent fiind necesară intervenția și a celorlalte organe de poliție, în această atitudine generală de protest inculpatul lovind cu capul fața agentului de poliție. Or, din toată această conduită și desfășurare a faptelor susținerea inculpatului că nu a intenționat să lovească organul de poliție nu poate fi reținută, fiind evident că protestul violent manifestat prin gesturi de împotrivire la mobilizare, zbateri pentru a se elibera când au intervenit și ceilalți polițiști poate conduce la lovirea polițiștilor.
Astfel, Curtea reține că inculpatul chiar dacă nu a urmărit lovirea propriu zisă a agentului de poliție, a acceptat acest rezultat, l-a prevăzut.
Curtea reține că această susținere este nefondată, fiind evident pentru orice persoană cu un grad mediu normal de instruire și cu o experiență normală de viață, că o astfel de conduită, într-un astfel de context poate duce la o astfel de urmare, de consecință, împrejurare în raport de care poziția subiectivă a inculpatului a fost intenția indirectă.
În mod legal instanța de apel a înlăturat aprecierea instanței de fond care a susținut că o gestul inculpatului a fost unul reflex de apărare sau o consecință de a evita, de a se sustrage de la imobilizare. Curtea apreciază chiar, că o astfel de motivare nu este doar o preluare fidelă a declarațiilor inculpatului, subiective ca atare, dar chiar contrazice evidența "bunul simț juridic" exprimarea "a fost consecința unei încercări de sustragere de la imobilizare" fiind de natură să încurajeze astfel de manifestări antisociale.
Curtea reține astfel că sub acest aspect, recursul declarat de inculpat este nefondat.
În ceea ce privește însă infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu modificările ulterioare, Curtea apreciază că recursul inculpatului este fondat, pentru motivele care se vor arăta.
Fapta pentru care a fost trimis în judecată în această cauză a fost săvârșită la data de 06.10.2006, data surprinderii inculpatului în trafic, reținându-se că inculpatul avea la această dată suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, măsură dispusă, anterior, la data de 31.05.2006 când a fost surprins că a condus autoturismul având - și la acel moment - suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.
La acel moment - 31.05.2006 - s-a reținut că inculpatul a săvârșit aceeași infracțiune deoarece avea suspendat dreptul de a conduce autoturismul pe drumurile publice încă din data de 07.03.2006, când i s-a reținut și permisul de conducere și i s-a eliberat o dovadă cu perioada de valabilitate de 15 zile, dovadă care a expirat la data de 22.03.2006.
După acest moment, începând cu data de 23.03.2006 a intrat în vigoare măsura dispusă, respectiv sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehiculul pe o perioadă de 90 de zile, măsură ce expira la data de 23.06.2006.
În acest interval, la data de 31.05.2006, inculpatul a încălcat măsura, fiind surprins în trafic pe traseul U - B conducând autoturismul - într-o perioadă în care dreptul de a conduce îi era suspendat.
Pentru această infracțiune prev. de art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002 s-a început urmărirea penală în dosarul penal nr.2373/P/2006, dosa ul fiind finalizat la data de27.09.2006prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi administrative de 1000 lei, soluție comunicată inculpatului la data de 11.10.2006 (fila 61 dup).
De la această dată, 31.05.2006, reținându-se săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din OUG 195/2002, permisul de conducere se reține de drept, conform art.111 alin.1 lit. b din OUG nr.195/2002, fiind fără relevanță astfel, că anterior, din data de 23.03.2006 împotriva inculpatului se dispusese aceeași sancțiune complementară a suspendării dreptului de a conduce, sancțiunea complementară operând de această dată în virtutea legii, conform dispoziției legale arătate anterior art.111 alin. 1 lit. b din OUG nr.195/2002.
În acest context, sancțiunea complementară inițială expirase la data de 23.06.2006 (după termenul celor 90 de zile) însă începând cu data de 31.05.2006 a început să opereze împotriva inculpatului aceeași sancțiune față de săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.2 la această dată.
Pentru această infracțiune însă, prin ordonanța procurorului din data de 27.09.2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a inculpatului, iar conform art.219 alin.2 din HG nr.1391/2006 (modificată) -Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 republicată permisul se restituie în baza ordonanței procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală în condițiile stabilite de regulament, la cererea titularului.
Curtea reține că toate aceste dispoziții au fost reținute și de instanța de apel însă au fost aplicate în mod eronat. Tribunalul a interpretat dispoziția prev. de art.219 alin.2 din regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 conferindu-i un efect constitutiv de drepturi, arătând astfel că deși se dispusese scoaterea de sub urmărirea penală a inculpatului la data de 27.09.2006, deci anterior datei prezentei fapte din 06.10.2006, inculpatul a cerut restituirea permisului doar ulterior, la data de 11.10.2006 astfel că până la data restituirii, 11.10.2006, opera sancțiunea complementară a suspendării dreptului de conducere, până la această dată inculpatul fiind pasibil de a săvârși infracțiunea prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.
Or, Curtea constată că tribunalul a adăugat legii condiții pe care legea însăși nu le prevede. Esențial sub aspectul vinovăției penale este temeiul legal în baza căruia operează restituirea permisului fiind lipsit de relevanță penală faptul material al restituirii în sine a permisului.
O interpretare contrară - așa cum a reținut tribunalul - conduce la concluzia (absurdă) că inculpatul a săvârșit infracțiunea de a conduce autovehiculul având dreptul de a conduce suspendat deși această interdicție îi fusese ridicată, doar pentru că nu i s-a comunicat ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărirea penală, ajungându-se la situația de a fi condamnat practic pentru o faptă putativă, (adică doar pentru convingerea sa, a inculpatului că a încălcat o normă, deși în realitate, norma nu a fost încălcată), concluzie inadmisibilă.
Așadar, odată ce sancțiunea complementară a fost ridicată la data de 27.09.2006, fără ca inculpatul să cunoască acest fapt, este evident că orice conducere a autovehiculului după această dată nu mai poate fi sancționată penal conform art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 pentru că nu mai sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiuni sub aspectul - în primul rând al laturii obiective, nefiind îndeplinită condiția esențială a existenței suspendării dreptului de a conduce în ceea ce îl privește pe inculpat și ca un corolar, nici latura subiectivă, lipsind vinovăția.
Faptul comunicării către inculpat a soluției de scoatere de sub urmărire penală și cererea acestuia de restituire a permisului nu pot avea în nici un caz caracter constitutiv de drepturi art.219 alin. 2 din Regulament reglementând administrativ, modalitatea practică prin care inculpatul poate primi permisul în materialitatea sa.
Redobândirea dreptului de a conduce a fost dispusă din data de 27.09.2009, astfel încât la data de 06.10.2006, când inculpatul a fost surprins, măsura sancțiunii complementare fusese ridicată, iar faptul material al restituirii (primirii) permisului intervenea oricum ulterior comunicării soluției, soluție care a fost comunicată oricum după data surprinderii inculpatului, respectiv la 10.10.2006.
Era de altfel, imposibil pentru inculpat să prevadă momentul când i se va comunica soluția și ar fi deci inadmisibil să fie sancționat penal, nefiind culpabil nici de necomunicarea soluției până la acel moment.
Or, după dispunerea soluției de scoatere de sub urmărire penală pentru fapta din 31.05.2006 perioada de 90 de zile pentru care fusese aplicată sancțiunea nu continuă, măsura încetând de drept și reținând că suspendarea anterioară data ridicării expirase oricum la data de 23.06.2006 (aplicată pentru fapta din data de 07.03.2006), Curtea apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată și modificată sens în care va admite recursul inculpatului - în baza art. 38515pct.1 lit. d Cod procedură penală și în fond rejudecând;
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2.000 lei amendă penală.
În temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera d, Cod procedură penală, va achita inculpatul -, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având dreptul de conducere suspendat, prev. de art.86, alin.2 din nr.OUG193/2005.
Va înlătura aplicarea art. 33, litera a, Cod penal, raportat la art.34, alin.1, litera c, Cod penal.
Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art.63/1, Cod penal.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale și în temeiul art. 192, alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel și în recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punct 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursulformulat de recurentul - inculpat - împotriva Deciziei penale nr.73/22.2008 a Tribunalului Giurgiu - Secția penală, din Dosarul nr-, și a Sentinței penale nr.270/8.11.2008 a Judecătoriei Giurgiu - Secția penală, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, atât decizia penală, cât și sentința penală și, în fond, rejudecând:
Descotopește pedeapsa rezultantă de 2.000 lei amendă penală.
În temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera d, Cod procedură penală, achită pe inculpatul -, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având dreptul de conducere suspendat, prev. de art.86, alin.2 din nr.OUG193/2005.
Înlătură aplicarea art.33, litera a, Cod penal, raportat la art.34, alin.1, litera c, Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art.63/1, Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale.
În temeiul art. 192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel și în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.III.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
---
Red. escu
Dact./13.04.2009
Ex.3
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu
