Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 50/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 50/

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier -

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de

procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și inculpatul,domiciliat în G,-, - 4,. 72, județul G, împotriva deciziei penale nr. 513/A din 03.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI (sentința penală nr. 2151/4.12.2007 pronunțată de Judecătoria Galați ).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 ianuarie 2010, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 18 ianuarie 2010 și apoi la data de 26 ianuarie 2010.

După deliberare,

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.2151/04.12.2007 a Judecătoriei Galați în baza art. 11 pct. 2 lit a rap la art. 10 lit c pr.pen s-a dispus achitarea inculpaților și pentru infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin 1.pen cu aplicarea art. 75 lit a pen și de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin 2.pen cu aplicarea art. 75 lit a pen.

A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin 1.pen cu aplicarea art. 75 lit a pen (faptă din 31.07/01.08.2003).

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin 2.pen cu aplicarea art. 75 lit a pen.

Conform art. 33 lit a - 34 lit b pen s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, sporită la 1 (un) an și 2 (două ) luni închisoare.

Conform art. 81 și 82.pen s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani și 2 (două) luni.

Potrivit art. 71 alin 5.pen s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a, b și c pen pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani și 2 (două) luni.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14.pr.pen rap. la art. 998.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență "Sf. " G suma de 332,75 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Potrivit art. 192 alin 1 pct.1 lit a pr.pen a fost obligată partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

În temeiul art. 189 și 191 alin 1.pr.pen a fost obligat inculpatul A la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarea situație de fapt.

În seara de 31.07.2003 inculpații și, împreună cu soțiile lor, dar și cu alte familii, au fost invitați de martorul pe terasa barului Internațional de pe plaja Dunărea.

La o altă masă, se aflau partea vătămată și martorii, și.

La un moment dat, martorul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a așezat pe un scaun din plastic, care a cedat sub greutatea sa și s-a rupt.

La cererea ospătarilor de a achita contravaloarea scaunului, martorul și însoțitorii săi au refuzat pe motivul că au la ei doar valută, împrejurare în care martora () - ospătărița de serviciu - i-a solicitat sprijinul inculpatului pe care îl cunoștea și știa că acesta este prieten cu patronul barului, martorul.

În aceste condiții, inculpatul a venit la masa care era ocupată de partea vătămată și de cei trei martori și le-a cerut acestora să achite contravaloarea scaunului rupt pentru a nu i se imputa ospătăriței.

Nemulțumit de comportamentul său, martorul i-a adresat inculpatului cuvinte insultătoare, iar acesta din urmă a reacționat în aceeași manieră și 1-a lovit pe martor în cap cu scaunul rupt, iar apoi cu picioarele. În urma acestui incident, la masa respectivă s-au strâns mai multe persoane și, în învălmășeala produsă, inculpatul a lovit-o și pe partea vătămată, căreia i-a cauzat leziuni pentru care a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a intervenit în conflict pentru a-1 scoate din învălmășeală pe inculpatul, fâră a lovi însă vreun ocupant al mesei respective.

La acel moment pe terasă se aflau aproximativ 15 persoane, care au fost deranjate de scandalul produs. Printre aceste se afla la o altă masă, împreună cu martorul și inculpatul, care nu a reacționat în nici un fel.

La fața locului au ajuns patru gardieni publici care își desfășurau activitatea în zonă și care s-au sesizat din cauza țipetelor și zgomotului produs. în prezența acestora, inculpatul a recunoscut că el i-a bătut și că dacă vrea o să-i mai bată.

nu a formulat plângere prealabilă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, astfel că acesta a avut calitatea de martor și nu de parte vătămată.

În urma loviturii primite de la inculpatul, partea vătămată a necesitat internare în ziua de 1 august. 2003 la secția neuro-chirurgie a Spitalului Județean de Urgență " Sf. " G, unitate sanitară care, în termen legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 332, 75 lei.

Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați si inculpatul.

În motivele de apel, Parchetul a arătat printre altele că instanța trebuia să rețină că fapta, participarea inculpaților si vinovăția acestora au fost dovedite și să dispună condamnarea inculpaților si pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art.321 al.1 Cod penal si art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal.

Prin apărător, inculpatului a arătat că martorul i-a adresa vorbe urâte, astfel că se poate reține scuza provocării conform art.73 lit.b Cod penal. A solicitat aplicarea unei pedepse cu amenda penală pentru infracțiunea prevăzută de art.180 al.2 Cod penal si aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prevăzută de art.321 al.1 Cod penal.

Prin decizia penală nr.513/A/3.12.2008 a Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de inculpatul, s-a desființat în parte sentința penală nr.2151/04.12.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar - și în rejudecare:

S-a înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului a dispozițiilor art.75 lit.a pen.

S-a redus de la 6 (șase) luni închisoare la 3 (trei) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art.180 alin.2 pen.

S-a redus de la 1 (un) an și 2(două) luni închisoarela 1 (un) an închisoarepedeapsa rezultantă aplicată inculpatului.

S-a redus termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului de la 3(trei) ani și 2 (două) luni la 3 (trei) ani.

S-a modificat dispoziția de aplicare și suspendare a pedepsei accesorii, în sensul că s-a înlăturat interzicerea dreptului prevăzut de art.64 lit.c pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

Conform art.189 pr.pen, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpați, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut, în raport de motivele invocate de inculpatul, că pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.180 al.2 pen. este prea mare față de gravitatea concretă a faptei, de numărul de zile de îngrijiri medicale și de împrejurările comiterii infracțiunii și că, față de natura infracțiunilor comise și de conținutul concret al acestora, se impune ca pedeapsă accesorie doar interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.

Tribunalul nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art.73 lit.b pen. întrucât partea vătămată nu l-a agresat în vreun fel astfel încât să-i provoace acestuia o puternică tulburare. Schimbul de insulte între inculpatul si martorul nu prezintă relevanță juridică în sensul reținerii disp.art.73 lit.b pen. la încadrarea juridică a faptei de lovire îndreptată împotriva părții vătămate sau la încadrarea juridică a faptei prevăzută de art.321 al.1 pen. care în contextul faptic reținut în cauză nu e susceptibilă de reținerea art.73 lit.b pen.

S-a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu amenda penală pentru infracțiunea prevăzută de art.180 al.2 pen. si nici reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 Cod penal în favoarea acestui inculpat și reducerea corespunzătoare a pedepselor, întrucât faptele acestuia au o gravitate însemnată față de împrejurările concrete de comitere a lor, iar atitudinea inculpatului a fost nesinceră, acesta nerecunoscând infracțiunile reținute în sarcina lui.

În raport de motivele de apel invocate de parchet, tribunalul a reținut că mod corect prima instanță a stabilit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.321 al.1 Cod penal si de art.180 al.2 Cod penal și a dispus achitarea inculpaților și pentru săvârșirea acelorași fapte penale, probatoriul administrat conducând la această soluție

S-a reținut însă că sentința penală este nelegală prin aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art.75 lit.a cp, deoarece atât timp cât s-a stabilit doar vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor, acesta fiind singura persoană a cărei participațiune infracțională a fost probată, nu se mai justifica reținerea în sarcina acestuia a circumstanței agravante prevăzută de art.75 lit.a Cod penal. Împrejurarea menționată în textul legal se concretizează în săvârșirea faptelor de trei sau de mai multe persoane împreună, situație care nu se regăsește în speța de față, întrucât ceilalți doi inculpați și au fost achitați conform art.10 lit.c pr.pen.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a susținut în primul motiv invocat, că în mod greșit au fost achitați inculpații și, atât timp cât probatoriul administrat în cauză impunea reținerea participării și a acestora la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, făcându-se referire la declarația martorei dată în cursul urmăririi penale care se coroborează cu restul probatoriului.

Un alt motiv de nelegalitate invocat îl constituie înlăturarea din încadrarea juridică a celor două infracțiuni reținute de instanța de fond a dispozițiilor art. 75 lit. a Cod penal pentru inculpatul. S-a susținut că dacă mijloacele de probă adminJ. indică participarea mai multor persoane la comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri, se impune reținerea agravantei prevăzută de art. 75 lit. a Cod penal.

C de-al treilea motiv de recurs a vizat netemeinicia sub aspectul reducerii în mod greșit a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal de la 6 luni la 3 luni cu consecința reducerii și a pedepsei rezultante.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 513/3.12.2008 a Tribunalului Galați, desființarea sentinței penale nr. 2151/2007 a Judecătoriei Galați și în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaților și pentru infracțiunile deduse judecății, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul să se mențină încadrarea juridică și pedepsele aplicate de instanța de fond.

Inculpatul nu și-a motivat în scris recursul așa cum prevăd dispozițiile art. 38510alin. 1 și 2.pr.pen.

Oral, prin apărătorul ales, a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât a fost apărat în fața Tribunalului d e același avocat care a apărat și pe ceilalți doi inculpați -intimați care aveau interese contrare

A mai susținut că atât timp cât partea vătămată nu s-a prezentat la mai multe termene de judecată, trebuia să se înceteze procesul pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, iar pentru infracțiunea de ultraj, având în vedere că și-a recunoscut fapta, ca din anul 2003 nu a mai săvârșit vreo faptă penală, fiind deci reeducat din punct de vedere moral, a apreciat că nu se impune majorarea pedepsei aplicată de Tribunal ci dimpotrivă, reducerea până la minimul special prevăzut de lege.

S-a solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare pentru încălcarea dreptului la apărare.

În subsidiar, s-a solicitat încetarea procesului penal privind infracțiunea prevăzută de art. 180 Cod penal, iar cu privire la infracțiunea de ultraj să se dispună reducerea cuantumului pedepsei până la minimul prevăzut de lege.

Criticile formulate nu sunt întemeiate, recursurile urmând să fie respinse ca nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art.1 Cod procedură penală, scopul oricărui proces penal este acela al constării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

C constată că prin soluțiile date în cauză, atât instanța de fond cât și prima instanță de control judiciar au răspuns cerințelor statuate cu valoare de principiu în dispozițiile art.1 Cod procedură penală.

Astfel, cu ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile părții vătămate; certificat medico-legal nr.1414/04.08.2003 din care rezultă leziunile suferite de partea vătămată; raportul de constatare medico -legală nr.786/E din 03.08.2003 din care rezultă leziunile suferite de; certificatul medico-legal nr.1415/04.08.2003 din care rezultă leziunile suferite de; declarațiile martorilor, -, Nucă, A, I, -, s-a demonstrat că în seara de 31.07.2003 inculpatul a fost implicat în altercația de pe terasa barului Internațional, fiind cel care a lovit-o pe partea vătămată, producându-i leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare precum și pe martorul, căruia i-a adresat și cuvinte insultătoare, țipetele și zgomotul produs alertând organele de ordine, pe terasă producându-se învălmășeală. Totodată s-a demonstrat că inculpatul nu a intervenit în conflict, acesta nefăcând decât să încerce să îl ia pe inculpatul din zona conflictuală anunțându-l că sosise taxiul pe care îl chemase anterior.

Se constată așadar că în mod legal inculpații și au fost achitați întemeiat pe dispozițiile art.11 pct.2 lit.c cpp raportat la art.10 alin.1 lit c cpp pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.321 al.1 Cod penal si de art.180 al.2 Cod penal și în egală măsură, inculpatul, a fost condamnat pentru săvârșirea acelorași fapte penale.

De asemenea se constată că încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului este corectă, neimpunându-se aplicarea art.75 lit.a cp, atât timp cât nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi comis infracțiunile deduse judecății împreună cu alte persoane.

Referitor la același inculpat, se constată că dreptul la apărare i-a fost respectat, care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa fără să indice ca autori, complici sau instigatori în persoana celorlalți acuzați, nu se poate susține că avea interese contrare cu aceștia, și, deși toți au fost acuzați pentru săvârșirea acelorași fapte penale, probatoriul a demonstrat că doar le-a comis.

Având în vedere pe de o parte că sesizarea instanței de judecată s-a realizat prin rechizitoriu, acțiunea penală fiind pusă în mișcare din oficiu pentru săvârșirea unor infracțiuni conexe, și, pe de altă parte că dispozițiile art.2841cpp care reglementau lipsa nejustificată a părții vătămate au fost abrogate prin art.I pct.144 din Legea nr.356/2006, apare ca nejustificată cererea inculpatului recurent privind încetarea procesului penal.

Față de limitele speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului recurent, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite rezultat din modalitatea si împrejurările concrete in care s-a reținut că au fost comise, atitudinea procesuală sinceră manifestată în cursul urmăririi penale, se constată că pedepsele stabilite de instanțe și modalitatea de executare a acestora corespund întru-totul criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute de art.72 cp, fiind de natură să-și atingă scopul educativ - preventiv prevăzut de art.52 cp. astfel că nu se impune modificarea cuantumului pedepselor.

Pentru toate aceste motive recursurile de față vor fi respinse ca nefondate, conform dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b pr.pen.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și inculpatul(fiul lui și, născut la data de 21.12.1963 în comuna, județul G, CNP - -) domiciliat în G,-, - 4,. 72, județul G, împotriva deciziei penale nr. 513/A din 03.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI ( sentința penală nr. 2151/4.12.2007 pronunțată de Judecătoria Galați ).

Obligă pe inculpatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red./16.02.2010

Tehnored./23.02.2010

Jud.fond:

Jud.apel: -

Red. - 16.02.2010

Tehnored. -

2 ex

Fond:

Apel:

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Maria Tacea, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 50/2010. Curtea de Apel Galati