Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 1045/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1045
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.28/A/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă partea vătămată intimată, lipsă fiind inculpatul intimat B, reprezentat de avocat ales .
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei Tribunalului Timiș și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe. În motivare a arătat că în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, întrucât inculpatul a făcut declarații contrare realității și a tăcut cu privire la unele date și situații pe care le cunoștea și pe care avea obligația să le facă cunoscute, în scopul producerii unor consecințe juridice. Tot astfel, sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, inculpatul cunoscând viciul material al alterării adevărului pe care înscrisul folosit îl exprima. Din declarațiile martorilor a rezultat fără dubiu că inculpatul cunoștea moștenitorii succesori, precum și adresele acestora.
Partea vătămată intimată, având cuvântul, a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția.
Apărătorul inculpatului intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei penale pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a dispus achitarea inculpatului, ca fiind temeinică și legală. În motivare a arătat că inculpatul nu a intenționat și nu a urmărit să comită faptele penale reținute în sarcina sa, în sensul că nu a făcut nicio declarație falsă și nu a urmărit să o îndepărteze de la moștenire pe partea vătămată, în scopul de a obține doar pentru sine bunuri imobile în localitatea Partea vătămată, deși a folosit în permanență terenul pe care l-a primit prin donație, teren pentru care nu a plătit impozit, prin pasivitatea de care a dat dovadă nu și-a valorificat dreptul succesoral, fiind conștient în fața instanței civile că nu va putea justifica această atitudine. Motivele de recurs ale parchetului nu au corespondent cu ansamblul probator administrat,iar procurorul nu a studiat temeinic probatoriul.
Reprezentanta Parchetului, solicită ca în temeiul art. 198 alin.3 lit.h p Cod Penal, instanța să dispună amendarea avocatului, apreciind că prin afirmațiile sale a avut o atitudine ireverențioasă la adresa procurorului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 114/14.03.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj, inculpatul B, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cod penal la 6 luni închisoare, iar pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. și ped. de art. 292. pen. la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. și 34 lit. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin 2. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. și Cod pen.
În baza art. 81 și 82. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii, pe o durată de 2 ani și 6 luni reprezentând termen de încercare, iar conform disp. art. 359. pen.p. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și art. 84. pen.
S-a dispus anularea actelor false: respectiv declarația notarială autentificată sub nr. 4739 din 29.11.2004 autentificată de BNP Asociați " " și Certificatul de moștenitor nr. 281/03.12.2004 eliberat de BNP Asociați "".
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În anul 2004, inculpatul s-a prezentat la un notar public în B și a dezbătut succesiunea după unchiul său, cu ultimul domiciliu cunoscut în Municipiul În cadrul dezbaterii succesorale inculpatul a dat o declarație de acceptare a succesiunii rămasă de pe urma unchiului său, precum și o declarație autentificată sub nr. 4739 din 29 2004 în care arată că defunctul nu a avut copii, descendenți de gradul I, însă a mai avut și alți moștenitori legali în afară de el pe care nu îi cunoaște exact și nici domiciliul acestora nu îi este cunoscut, iar de la data decesului și până în prezent, nu au apărut celelalte rude cu vocație succesorală și nici nu i-a fost prezentată vreo dovadă din care să rezulte că au acceptat moștenirea.
Declarând că este unicul moștenitor cu vocație succesorală, inculpatului i s-a eliberat Certificatul de moștenitor nr. 281 din 2004 și ulterior, în baza Certificatului de moștenitor suplimentar nr. 329/22.11.2004, prin care a dobândit masa succesorală după defunctul B, inculpatul s-a folosit obținând întreaga avere imobiliară după defunctul și s-a intabulat cu aceste imobile, respectiv 3 terenuri agricole în CF 667 nedef. Al Municipiului Instanța de fond a apreciat ca fiind adevărat faptul că nu a avut descendenți de gradul I, a avut 7 frați dintre care pe B, tatăl inculpatului, precum și pe -, tatăl părții vătămate, așa încât defunctul a fost unchiul, atât al inculpatului, cât și al părții vătămate, ambii având vocație succesorală după acesta.
Inculpatul a dat o declarație autentică contrară adevărului atunci când a afirmat că nu cunoaște exact pe ceilalți moștenitori legali și nici domiciliul acestora, în condițiile în care cunoștea faptul că partea vătămată dobândise prin donație un teren agricol, atât de la, cât și de la tatăl său B, imobil care a făcut parte din masa succesorală, dobândit ulterior de către inculpat, precum și domiciliul părții vătămate, a constatat instanța de fond.
Astfel, atât, cât și B, au decedat în B, însă au fost înmormântați în L, în cripta familiei, inculpatul participând la ambele înmormântări, în aceste perioade locuind la partea vătămată cu care a ținut permanent legătura și la care a locuit ori de câte ori a locuit în L, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Martorii și au arătat, de asemenea, că, prin anii 1995, s-a purtat o discuție cu, legat de terenul donat, în final, de acesta, precum și de tatăl inculpatului, discuție care a fost reluată cu ocazia înmormântării lui, la care a participat și inculpatul.
Ca urmare, inculpatul s-a folosit de declarația necorespunzătoare adevărului, înlăturând-o pe partea vătămată, de la moștenirea rămasă după defunctul și ulterior s-a folosit de certificatul de moștenitor, întabulându-se cu cele 3 imobile, respectiv terenuri agricole ce fac parte din masa succesorală.
În drept, fapta inculpatului, așa cum a fost reținută mai sus de către instanța de fond întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals, prev. și ped. de art. 292 Cod penal și art. 291 Cod penal, texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul.
La dozarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, precum și a pedepsei rezultante, instanța de fond a ținut seama de gradul de pericol social, împrejurările în care s-au săvârșit faptele, precum și de datele personale ale inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, însă nu se află în stare de recidivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, apelantul-inculpat
Apelul a fost motivat în scris. În motivele de apel, depuse la dosar, apelantul-inculpat a solicitat,în principal, achitarea sa în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 alin. 1 lit. a pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 291 și art. 292.Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, și, în subsidiar, achitarea sa în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d pentru C.P.P. aceleași infracțiuni. În susținerea celor solicitate, s-a arătat că hotărârea instanței de fond nu este legală și temeinică, reținându-se în mod greșit faptele incriminate de lege, sub aspectul stării de fapt și de drept, acestea neexistând în realitate sub forma reținută, că, atât partea vătămată, cât și martorii audiați au declarat și recunoscut că nu au discutat niciodată și nici nu au asistat la o discuție la care să fie de față și apelantul-inculpat, având drept subiect existența vreunui contract de donație sau orice alt act prin care și, respectiv B, tatăl inculpatului, i-ar fi cedat părții vătămate parte din terenurile agricole care au fost trecute la dezbaterea succesiunii acestora. Mai mult decât atât, partea vătămată nu a făcut public actul de donație și nici nu a înregistrat acel act la organele administrative pentru a fi opozabil terților și nici nu a plătit impozit pentru respectivul teren al cărui proprietar se pretinde. Se arată că apelantul inculpat a dat declarațiile, pretinse de partea vătămată a fi false, în anul 2004, printr-o declarație prin care inculpatul se obligă să despăgubească conform cotei, pe oricare dintre moștenitorii care ar pretinde vreun bun din succesiune, care ar face în prealabil dovada că a acceptat moștenirea. În considerarea celor susținute, se arată că partea vătămată avea posibilitatea să-l contacteze pe inculpat, așa cum se procedează între rudele de sânge, și nu de a formula plângere penală împotriva sa, susținând că a fost îndepărtat pe ascuns de la moștenirea lui, în contextul în care acesta nu acceptase moștenirea. Se apreciază că instanța de fond, în mod nejustificat, motivează condamnarea inculpatului, reținând, în principal, aspectul că apelantul-inculpat "a dat o declarație necorespunzătoare adevărului, înlăturând-o pe partea vătămată de la moștenirea rămasă după defunctul și, ulterior, s-a folosit de certificatul de moștenitor, întabulându-se cu cele trei imobile", preluând formularea din rechizitoriu și nemotivând ce anume din întregul material probator administrat a format convingerea instanței că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile, așa cum au fost descrise. Se arată că apelantul-inculpat, în anul 2004, premergător obținerii certificatului de moștenitor, nu a dat nicio declarație mincinoasă, falsă sau care să nu corespundă adevărului, din întreg materialul probator administrat la instanța de fond, rezultând fără niciun dubiu că acesta a fost singurul dintre moștenitori care a acceptat în mod expres, printr-o declarație notarială dată la data de 19.04.2000, moștenirea după unchiul său,. Se precizează faptul că, prin declarația notarială din 2004, care se pretinde a fi falsă, apelantul-inculpat a declarat următoarele: "defunctul a mai avut și alți moștenitori legali în afara subsemnatului declarant, moștenitori pe care nu-i cunosc exact și nici domiciliul lor nu îmi este cunoscut", precum și faptul că ". mă oblig să-i despăgubesc conform cotei ce ar reveni fiecăruia potrivit Codului civil român și dispozițiilor legale în vigoare". Motivul pentru care inculpatul nu cunoștea numele acestora și domiciliul nu este altul decât acela că nu exista niciun fel de comunicare între acesta și partea vătămată sau celelalte rude din În concluzie, inculpatul arată că nu a intenționat și nu a urmărit să săvârșească faptele penale reținute prin rechizitoriu și pentru care a fost condamnat în primă instanță, că nu a făcut nicio declarație falsă și nu a urmărit să o îndepărteze de la moștenire pe partea vătămată în scopul de a obține doar pentru sine bunurile imobile din
Prin decizia penală nr. 28/A/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit.a C.P.P. s-a admis apelul declarat de către inculpatul B împotriva sentinței penale nr. 114/14.03.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr-, s-a desființat sentința penală apelată și, rejudecând cauza, în baza art. 11 alin. 1 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 alin. 1 lit. d C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 291.Cod Penal și art. 292.Cod Penal.
S-a înlăturat aplicarea art. 348.C.P.P. privind înscrisul autentificat sub numărul 4739/29.11.2004 și certificatul de moștenitor nr. 281/03.12.2004 emis de ""
Instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță, prin soluția pronunțată, în raport cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a pronunțat o hotărâre netemeinică, atât în ceea ce privește reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291.Cod Penal, cât și în ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292.Cod Penal
În examinarea netemeiniciei hotărârii apelată, instanța de apel a reținut:
În ceea ce privește pe inculpat, acesta, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, s-a prezentat la un notar public din B în anul 2004, pentru a fi dezbătută succesiunea după unchiul său.
În fața notarului public, la data de 29.11.2004 (fila 32 dos. ), inculpatul a declarat că defunctul nu a avut copii, nu a fost căsătorit, că are și alți moștenitori legali pe care nu îi cunoaște exact și nici domiciliile acestora, că l-a întreținut pe defunct și, de la data decesului (11.04.1997) nu s-a prezentat nicio rudă a defunctului care să susțină că a acceptat moștenirea. În aceeași declarație menționează că se obligă să despăgubească pe oricare dintre moștenitorii îndreptățiți cu cotele aferente ale acestora, dacă vor avea pretenții viitoare la succesiune.
S- constatat că în nici un moment al acestei declarații, inculpatul nu a fost de rea credință, faptul că nu a putut menționa cu exactitate numele întreg și domiciliile unor rude îndepărtate nu îi poate fi imputabil din considerente ce decurg din faptul că nu a păstrat legătura cu aceste rude perioade îndepărtate de timp, și chiar dacă cunoștea, cel puțin în ceea ce o privește pe partea vătămată, imobilul în care a locuit câteva zile în timpul înmormântării lui, nu poate fi reținut faptul că inculpatul a cunoscut adresa părții vătămate.
S-a constatat, de asemenea, că, prin încheierea de autentificare nr. 679/19.04.2000 (fila 33 ), inculpatul a acceptat succesiunea.
Având în vedere declarația dată de inculpat în fața notarului public, acesta din urmă a apelat la prevederile art. 95 alin. 1-3.civilă Cod Penal, în sensul citării prin publicitate, într-o publicație de largă circulație (Ziarul România Liberă), a tuturor moștenitorilor defunctului, cu datele de stare civilă ale acestora (fila 41 ), pentru data de 02.12.2004, la sediul biroului notarului public. Neprezentându-se nimeni la acel termen, s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 281/03.12.2004 (fila 23 ) pe numele inculpatului.
Instanța de apel reținut că la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că, la data înmormântării lui, în cursul lunii aprilie 1997, partea vătămată i-ar fi comunicat inculpatului, cu ocazia găzduirii acestuia, că este beneficiarul unei donații făcută de defunctul, împreună cu defunctul B, astfel cum rezultă din încheierea e autentificare nr. 8309/26.07.1995 de notariatul de stat local L, fila 9.
În acest context, instanța de apel nu a considerat ca probe în favoarea părții vătămate, respectiv ca probe în ceea ce privește vinovăția inculpatului, biletul de tren menționat de partea vătămată ca dovadă a deplasării sale la B pentru a discuta cu inculpatul despre succesiune și nici convorbirea telefonică invocată tot de partea vătămată, având același obiect, respectiv discutarea aspectelor succesiunii. Aceste susțineri ale părții vătămate nu se coroborează cu nicio probă de la dosar și sunt făcute, în mod evident, pro causa, pentru a putea beneficia pe cale penală de o repunere în termenul de acceptare a succesiunii după defunctul.
Instanța de apel reținut, de asemenea, în ceea ce privește conduita părții vătămate care, deși beneficiar al unei donații privind o suprafață de 3635. în 26 iulie 1995, nu-și valorifică oficial acest titlu prin înscrierea în Cartea Funciară până la data de 29.11.2004, dată la care s-a deschis succesiunea după defunctul. De asemenea, astfel cum rezultă din actele de la dosar și susținerile părților, partea vătămată a folosit în permanență terenul anterior și ulterior donației pentru care, însă nu a plătit impozit, impozitul fiind plătit de inculpat după data înregistrării în a succesiunii.
Este evident că partea vătămată, prin pasivitatea de care a dat dovadă, nu și-a valorificat un drept succesoral dobândit anterior printr-un act translativ de proprietate, și anume donația, fiind conștient că în fața instanței civile nu va putea justifica această atitudine, optând pentru soluționarea pe cale penală a situației sale, cu consecința,în cazul admiterii plângerii și respectiv condamnării inculpatului, a aplicării prevederilor art. 348.C.P.P. vizând anularea înscrisului obținut prin fals, și anume a certificatului de moștenitor nr. 281/03.12.2004, situație în care părțile, inculpatul și partea vătămată, precum și posibil alți moștenitori, ar fi puși în situația anterioară deschiderii succesiunii.
Împotriva deciziei penale nr.28/A/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe. În motivare s- arătat că hotărârea instanței de apel este netemeinică, întrucât din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că declarația inculpatului dată în fața notarului de stat,în sensul că nu cunoaște exact moștenitorii defunctului și nici domiciliile este vădit falsă. Reaua credință a inculpatului rezultă și din conținutul certificatului de moștenitor,unde se face mențiunea că sunt străini de moștenire, prin neacceptare - - frate, - nepot de frate, - nepot de frate și alții. Din întregul material probator administrat în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals, motiv pentru care se solicită admiterea recursului.
Analizând legalitatea și deciziei penale pronunțate din prisma motivelor de recurs precum si din oficiu potrivit 3856.p Cod Penal, instanța de recurs apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi prezentate. Numitul - a fost bunicul inculpatului și al părții vătămate și a avut șapte copii, printre aceștia aflându-se -, tatăl părții vătămate, B, tatăl inculpatului și, unchiul celor doi, decedat fără descendenți. După decesul în cursul anului 1997 numitului, urma să fie dezbătută succesiunea, vocație succesorală având atât inculpatul, cât și partea vătămată în calitate de nepot de frați predecedați.
Inculpatul B, în cursul anului 2004 s-a prezentat în fața notarului public din B unde se dezbătea succesiunea de pe urma unchiului său, decedat fără descendenți, declarând că nu cunoaște alți moștenitori ai defunctului și nici domiciliile acestora, obținând certificatul de moștenitor nr. 281/2004. Ulterior, inculpatul a obținut certificatul de moștenitor nr. 329/2004 prin caree a dobândit masa succesorală după defunctul B - tatăl său, iar de cele două acte autentice inculpatul s-a folosit pentru a obține întreaga avere imobiliară după antecesorul, intabulându-se cu trei terenuri agricole pe raza municipiului L, așa cum rezultă din extrasul CF 667.
Este înafara oricărei îndoieli că inculpatul avea cunoștință despre existenta părții vătămate, în condițiile în care atât, unchiul celor doi, cât și B - tatăl inculpatului, au decedat în B, dar au fost înmormântați în L, în cripta familie, inculpatul participând la ambele înmormântări, locuind în casa părții vătămate. Martorii audiați de către instanța de fond, și au făcut vorbire despre discuțiile purtate de cei doi referitoare la împărțirea terenurilor trecute în titlul de proprietate pe numele lui, făcându-se propunerea ca aceste terenuri să rămână părții vătămate. Martorii vorbesc despre înțelegerea intervenită între cei doi ca terenul trecut pe titlul de proprietate pe numele lui, să rămână părții vătămate în contul cheltuielilor cu pomenile ce urmau să se desfășoare potrivit obiceiului locului,iar alt teren situat în Dealul de aproximativ 3000 mp. urma să rămână părții vătămate ca dar de nuntă, întocmindu-se un act de donație în acest sens. Martora - fila 14 dosar fond, arată că inculpatul cunoștea această înțelegere în condițiile în care și tatăl său semnase contractul de donație.
Instanța nu poate retine apărarea inculpatului în sensul că nu a cunoscut adresa părții vătămate, câtă vreme erau verișori primari și-l vizitase de mai multe ori la L, fiind prezent la înmormântarea tatălui, respectiv a unchiului său. Instanța are în vedere declarația dată de către inculpat, aflată la fila 32 dosar UP, prin care declară că defunctul, unchiul celor doi "a avut și alți moștenitori legali înafara subsemnatului declarant, moștenitori pe care nu-i cunosc exact și nici domiciliul lor nu îmi este cunoscut ". Această declarație este necorespunzătoare adevărului câtă vreme inculpatul cunoștea exact numele moștenitorilor legali, fapt ce îl obliga la declararea în mod exact a numelui si prenumelui acestora și domiciliului. De altfel, din dosarul de urmărire penală reiese în mod clar că inculpatul, când se întorcea din străinătate, făcea escală la domiciliul părții vătămate, reaua sa credință reieșind și din conținutul certificatului de moștenitor, aflat la fila 74 dosar instanță de apel, unde sunt indicate rudele sale, fapt ce contravine primei declarații a inculpatului. Indicarea acestor rude semnifică, pe de o parte, că inculpatul cunoștea exact numele si prenumele moștenitorilor, iar omisiunea de a indica drept moștenitor legal pe verișorul său - parte vătămată - dovedește reaua sa credință câtă vreme acesta era îndreptățit la împărțirea averii cu inculpatul.
În condițiile în care inculpatul păstra legături firești de rudenie cu partea vătămată avea obligația de a-l informa pe notar cu privire la existența acestuia și de a depune un minim de diligente pentru ca verișorul său să beneficieze de drepturile conferite de calitatea de moștenitor. Nu în ultimul rând este de menționat că inculpatul a profitat de carențele notarului public în instrumentarea dosarului, în condițiile în care notarul public nu a procedat la ascultarea martorilor pentru a-și forma convingerea că succesorii au acceptat în mod tacit succesiunea, astfel încât, cu știință a înlăturat de la moștenire persoanele care aveau vocație succesorală.
Potrivit art. 292.Cod Penal infracțiunea de fals în declarații presupune sub aspectul laturii obiective, declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe. Inculpatul a făcut asemenea declarații și a ascuns date pe care le cunoștea și pe care avea obligația de a le face cunoscute notarului public, respectiv existența și a altui moștenitor legal, declarație făcută în scopul producerii de consecințe juridice, respectiv a dobândirii întregii mase succesorale rămasă după defunctul.
Este întrunită și latura obiectivă a infracțiunii de uz de fals, câtă vreme inculpatul a folosit declarația necorespunzătoare adevărului cu consecința înlăturării de la moștenire a părții vătămate, astfel încât vinovăția acestuia sub forma intenției directe este realizată, inculpatul cunoscând viciul material al alterării adevărului pe care înscrisul folosit îl exprima.
Împrejurarea că partea vătămată a dat dovadă de pasivitate și nu și-a valorificat un drept succesoral dobândit anterior printr-un act translativ de proprietate, și anume donația, nu are relevanță juridică în cauză și nu înlătură buna credință de care trebuia să dea dovadă inculpatul în fața notarului public, prin prezentarea reală a situației de fapt cu privire la moștenitorii legali ai defunctului.
Astfel, în temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.2 lit.d p Cod Penal va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.28/A/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, va casa decizia penală recurată și rejudecând, va menține ca temeinică și legală sentința penală nr.114/04.03.2008, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-.
Va respinge cererea formulată de procuror, având ca obiect amendarea apărătorului inculpatului - avocat, având în vedere că aceasta nu a avut o atitudine ireverențioasă fată de reprezentanta parchetului, făcând referire doar la unele declarații ale martorilor din dosar care s-au apreciat a fi interpretate eronat de către reprezentanta parchetului, situație în care apărătoarea inculpatului a sugerat recitirea acestora pentru a i se da sensul real.
Văzând și prevederile art. 192 alin.3 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.28/A/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-
Casează decizia penală recurată și rejudecând, menține ca temeinică și legală sentința penală nr.114/04.03.2008, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art.192 alin.3 p Cod Penal, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.-AN/5.11.09
Tehnored AJ/2 ex/9.11.09
Prima instanță: Judec. L-
Apel: Trib. T-,
09 2009
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Ion Dincă, Laura Bogdan
