Uzurparea de calități oficiale (art. 240 cod penal). Decizia 793/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.793/R
Ședința publică de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de către recurentul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prev. de art.240 Cod penal, împotriva deciziei penale nr.351/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 23 2008.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 960 din 02.05.2007 a Judecătoriei Focșani, în baza art.11 pct. 2 lit. Cod procedură penală și art.10 lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de uzurpare de calități oficiale prev. de art.240 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.793/P/2004 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale prev. de art.240 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 05.05.2004-16.06.2004, după ce a fost revocat din funcțiile de membru al plenului și Președinte al Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și după ce la data de 06.05.2004 a fost numit Consilier personal al Primului Ministru, a continuat să participe, să vizeze și să decidă în ședințele Plenului, să semneze ordine de definitivare pe funcții și state de plată.
Inculpatul a fost numit membru al Plenului Oficiului prin Hotărârea de Guvern nr.268/08.04.1999, ca reprezentant al Ministerului Justiției.
Odată cu inculpatul au mai fost numiți membri,.Ultimii doi au fost revocați din funcție în anul 2000, respectiv 2001, mandatul celorlalți membri urmând să înceteze după cinci ani, respectiv la 08.04.2004.
În perioada 05.05.2004-16.06.2004 inculpatul a rămas în continuare la Oficiu întrucât era obligat, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1/2001 să predea funcția, iar Guvernul României nu desemnase o persoană care să preia funcția de președinte.
La data de 07.05.2004 cei trei membri ai Plenului ale căror mandate erau valide și alți salariați au înaintat Cancelariei Primului Ministru un memoriu în care au atras atenția asupra numirii de îndată a unui președinte, arătând că activitatea administrativă și activitatea propriu-zisă a Oficiului riscă să fie blocată.
Cancelaria Primului Ministru nu a răspuns acestui memoriu, iar inculpatul a înțeles din discuțiile telefonice, precum și din atitudinea pasivă a autorității competente că trebuie să asigure interimatul până la predarea funcției către noul președinte.
În ceea ce privește atribuțiile pe care inculpatul le-a exercitat în această perioadă, acestea au fost în primul rând de calitatea de ordonator de credite, semnând ordonanțări de plată și exercitând controlul financiar preventiv intern pentru plata mai multor servicii de care a beneficiat Oficiul în luna aprilie 2004: plata taxelor poștale, deconturi privind întreținerea parcului auto, plata pentru utilități, plata serviciilor de Internet, abonamentul "", abonamentele telefonice.
A semnat de asemenea și state de plată, neplata salariilor riscând să devină o problemă gravă în cadrul Oficiului.
Legat de aceste atribuții, Curtea de Conturi l-a descărcat de gestiune pe inculpat.
Deși mandatul martorei încetase de drept, un reprezentant al R i-a transmis telefonic să rămână în continuare la Oficiu, întrucât operează o delegare implicită.
În s-au analizat lucrările întocmite de direcțiile specializate ale Oficiului pe baza informațiilor prelucrate anterior datei de 05.05.2004.După această dată nu au mai fost repartizate lucrări pentru analiză, la cererea inculpatului.
Din procesele-verbale ale ședințelor Plenului rezultă că în ce privește sesizarea Parchetului. hotărârile au fost luiate cu unanimitate de voturi, situație în care prezența președintelui poate fi apreciată ca fiind formală.
Sesizările înaintate în această perioadă Parchetului au fost decise de Plenul Oficiului, iar inculpatul nu a făcut decât ca acestea să fie aduse la îndeplinire.
De asemenea, nu au fost înregistrate în perioada imediat următoare disfuncții generate de activitatea din 05.05.2004-16.06.2004.
Niciuna din atribuțiile exercitate de inculpat în această perioadă nu a generat consecințe negative pentru Oficiu. Din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a crea o stare de pericol pentru autoritatea de stat ori că a urmărit prin activitățile sale încălcarea prestigiului autorității.
Inculpatul a făcut cunoscută împrejurarea că mandatul său urmează să înceteze și a făcut personal demersuri pentru normalizarea activității. În cadrul acestor demersuri, inculpatul, în luna aprilie 2004, solicitat Ministerului Justiției să i se aprobe reîncadrarea în postul pe care l-a ocupat înainte de a fi numit membru al Oficiului. Prin ordinul Ministrului Justiției din 31.01.2004 (corect 7.05.2004) inculpatul a fost reîncadrat în Ministerul Justiției și detașat la Cancelaria Primului Ministru.
Prin Decizia nr. 100/06.05.2004 a Primului Ministru, inculpatul a fost numit Consilier personal al acestuia.
Nu rezultă că inculpatul a acționat în această perioadă cu rea - credință sau cu intenție delictuală.
Deși noul Președinte al Oficiului a fost numit prin Hotărârea de Guvern din 10.06.2004, publicată în Monitorul Oficial la 16.06.2004, acesta și-a preluat efectiv funcția la 22.06.2004, fără ca inculpatul să fi avut vreo culpă pentru această întârziere.
Instanța de fond a mai reținut că deși elementul material al infracțiunii prev. de art.240 Cod penal a fost realizat, în schimb urmarea imediată care constă în încălcarea prestigiului autorității și respectul datorat acestuia nu este realizată.
În aceea ce privește latura subiectivă, instanța de fond a reținut că inculpatul nu a acționat cu vinovăție neexistând din partea acestuia intenția de a încălca prestigiul autorității.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Vrancea criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a susținut în esență că în mod greșit instanța a reținut lipsa intenției ca formă a vinovăției în comiterea faptelor, în condițiile în care inculpatul deși cunoștea că legal nu mai îndeplinește funcția de președinte al Oficiului, a continuat să o exercite, cunoscând totuși că actele îndeplinite sunt lovite de nulitate. S-a apreciat că inculpatul a prevăzut cu siguranță starea de pericol creată pentru autoritatea de stat în numele căreia a acționat, cu atât mai mult cu cât este jurist de profesie, angajat al Ministerului Justiției, indiferent de motivele pe care le-ar fi avut în vedere atunci când și-a atribuit fără drept în continuare, după revocare, funcția de președinte al Oficiului.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate în ce privește achitarea și aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.
Prin decizia penală nr. 351/19.12.2007 a Tribunalului Vranceas -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vrancea, s-a desființat sentința atacată, inculpatul fiind condamnat la 6000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.240 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 alin.1 lit.a și alin. 2 Cod penal, cu referire la art.76 alin.1 lit.e Cod penal.
În baza art.81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.191 Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că deși prima instanță a statuat în mod corect asupra situației de fapt a dat o interpretare greșită probelor în ceea ce privește latura subiectivă a faptei. Prin reaprecierea probelor instanța de apel a reținut ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:
Inculpatul a deținut funcția de membru și de președinte al Oficiului național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor până la data de 5.05.2004 când, prin Hotărârea de Guvern nr. 652/29.04.2004 a fost eliberat din funcție ca urmare a expirării mandatului de cinci ani.
Prin decizia nr. 100/6.05.2004 a primului ministru inculpatul a fost numit în funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului Ministru (vol.I fila 21 dosar urmărire penală).
Deși nu mai avea nici calitate în cadrul Oficiului, în perioada 6.05.2004-16.06.2004 inculpatul a continuat să semneze în calitate de președinte ordonanțări de credite, ordine de definitivare pe funcții și state de plată.
De asemenea, folosind fără drept calitatea de președinte al Oficiului, inculpatul a semnat adrese de sesizare a Parchetului Național Anticorupție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tot în aceeași perioadă inculpatul a participat în calitate de președinte la ședințele plenului Oficiului din 5.05.2004, 6.05.2004, 19.05.2004, 27.05.2004 și 3.06.2004, a deliberat, a votat și a decis informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la operațiuni suspecte de spălare a banilor și trecerea în evidența pasivă a unor lucrări.
Astfel, deși nu mai avea îndreptățirea legală în baza unui titlu legitim, inculpatul a continuat să activeze în cadrul Oficiului îndeplinind atribuțiile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și de art. 7și 8 din Hotărârea de Guvern nr. 479/2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
După eliberarea din funcțiile de membru și președinte al Oficiului, inculpatul a continuat să folosească aceste calități oficiale și să îndeplinească acte legate de aceste calități deși și-a dat seama că nu mai are îndreptățirea legală și că în felul acesta periclitează autoritatea de stat și cea a instituției în numele căreia acționează.
Susținerea inculpatului că a continuat să activeze în cadrul Oficiului pentru că altfel activitatea instituției ar fi fost blocată deoarece nu mai existau decât trei membri în exercițiul funcției, iar plenul Oficiului nu putea să lucreze decât cu un număr minim de patru membri, nu poate fi primită.
Nu se poate susține întemeiat că activitatea desfășurată de inculpat după eliberarea din funcție a condus la buna funcționare a Oficiului de vreme ce acesta pierduse calitatea de membru și de președinte, iar actele îndeplinite de el erau nelegale și creau astfel, o stare de pericol pentru instituție.
De altfel, inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii sale în apel că hotărârile pe care le lua erau din punct de vedere juridic ilegale, ceea ce dovedește o dată în plus că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui.
Nici apărarea inculpatului care a motivat că trebuia să rămână în cadrul Oficiului până la predarea funcției către noul președinte potrivit Hotărârii de Guvern nr. 2/2001, nu poate fi primită deoarece predarea funcției de președinte nu implica exercitarea în continuare a acestei funcții. Că inculpatul a acceptat să producă o stare de pericol pentru instituție prin folosirea fără drept a calității de președinte al Oficiului și semnarea de acte în această calitate, rezultă și din împrejurarea că deși avea posibilitatea, când mandatul său nu era încă expirat, să delege puteri de reprezentare altui membru al plenului, așa cum prevede art. 7 al.4 din Hotărârea de Guvern nr. 479/2002, nu a uzat de posibilitate preferând să continue să semneze acte după eliberarea din funcție.
Împrejurarea că inculpatul a făcut cunoscut unor persoane din guvern că îi expiră mandatul la 8.04.2004 nu are nicio relevanță cu privire la reținerea vinovăției acestuia, deoarece pentru existența infracțiunii prev.de art. 240.pen. nu interesează dacă persoanele față de care inculpatul a folosit pe nedrept calitatea oficială au fost sau nu convinse de cele afirmate de acesta și nici dacă au fost induse în eroare.
Este suficient pentru reținerea infracțiunii ca inculpatul să-și fi atribuit calitatea oficială, fără să fie necesară folosirea unor mijloace frauduloase.
Cu ocazia dezbaterilor în fond inculpatul solicitat prin apărător să fie achitat pentru că a săvârșit fapta în stare de necesitate.
Apărarea inculpatului nu poate fi primită având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 45.pen. neexistând un pericol iminent care să fi amenințat Oficiul în cazul în care inculpatul nu și-ar fi continuat activitatea după încetarea mandatului.
Față de aceste considerente, constatând că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare de calități oficiale în formă continuată prevăzută de art. 240.pen. cu aplicarea art. 41 al.2 pen. atât din punct de vedere al laturii obiective cât și al laturii subiective, în baza art. 379 pct.2 lit.a pr.pen. s- admis apelul, s-a desființat sentința și în rejudecare inculpatul a fost condamnat la 6000 lei amendă prin reținerea de largi circumstanțe atenuante judiciare.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul.
Parchetul a criticat decizia penală sub aspectul individualizării sancțiunii penale aplicate și a modalității de executare, susținând că față de importanța deosebită a activității Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor aplicarea unei pedepse cu amenda care apoi să fie suspendată este în total dezacord cu scopul pedepsei.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în rejudecare " pronunțarea unei hotărâri prin care să se facă o aplicare corectă a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal", în sensul înlăturării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
La rândul său inculpatul a criticat decizia penală pentru netemeinicie și nelegalitate.
În primul motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a înlăturat apărarea inculpatului privind aplicarea art.45 Cod penal referitoare la comiterea faptei în stare de necesitate, apreciindu-se ca fiind incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct. 15 Cod procedură penală cu referire la art.10 lit.e Cod procedură penală în sensul că a fost condamnat deși exista o cauză de înlăturare a răspunderii penale și anume starea de necesitate.
În al doilea motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt dând o nouă apreciere probelor administrate de prima instanță având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare.
S-a apreciat ca fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin.1 pct. 18 Cod procedură penală.
Din examinarea cauzei în raport cu motivele de recurs invocate, dar și din oficiu în condițiile art.3859alin.3 Cod procedură penală Curtea reține următoarele:
Potrivit art.240 Cod penal uzurparea de calități oficiale constă în folosirea fără drept a unei calități oficiale însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de această calitate.
Cerința esențială pentru existența infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, cerință care întregește latura obiectivă a infracțiunii și are valoarea, în înțelesul legii, unui element constitutiv al infracțiunii, este ca fapta să fie săvârșită fără drept, adică fără o învestire legală, ori continuarea folosirii calității după ce titlul legitim a încetat.
În cauza dedusă judecății s-a făcut dovada că în perioada 05.05.2004-16.06.2004 inculpatul a continuat să folosească calitatea de membru al Plenului, respectiv președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (în continuare Oficiu) și să îndeplinească acte legate de aceste calități, în baza unei delegări implicite dată de autoritatea centrală (Guvernul României).
Astfel, deși martorii - Secretar General al Guvernului în acea perioadă și A - Șeful Cancelariei Primului Ministru audiați nemijlocit de judecătorul fondului (filele 40 și 89 din dosar fond) nu-și mai amintesc să fi avut vreo discuție cu inculpatul cu privire la asigurarea interimatului, susținerile inculpatului în acest sens sunt confirmate de martorii G ( fila 53 dosar fond), (fila 57 dosar fond), ( fila 90 dosar fond), (fila 91 dosar fond) și ( fila 154-155 dosar fond (din depozițiile cărora rezultă fără echivoc pe de o parte că inculpatul, anterior datei de 05.05.2004 a făcut toate demersurile posibile pentru ca autoritățile competente (Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Primului Ministru, Ministerul Justiției) să ia măsurile ce se impunea conform legii, în vederea nominalizării unui nou membru al plenului, respectiv a unui președinte al Oficiului. În același sens sunt și înscrisurile depuse la dosar în fața instanței de recurs ( adresa nr.1552/2.10.2008 emisă de Guvernul României și înscrisul olograf intitulat "Declarație" întocmit în prezența unui avocat de fostul Prim Ministru al României -filele 134-135).
Pe de altă parte s-a făcut dovada că inițial, după publicarea G nr. 652/5.05.2004 inculpatul a refuzat să mai îndeplinească vreun act legat de calitatea de membru al plenului, respectiv ca președinte al Oficiului, dar, realizând că această manifestare ar fi condus inevitabil la disfuncționalități majore în activitatea Oficiului în lipsa nominalizării unui nou președinte și a preluării efective a funcției (plenul nu s-ar mai fi putut întruni în mod legal, nu ar mai fi fost înaintate de îndată sesizările către DNA (fost PNA și către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-ar mai fi plătit salariile întregului personal, precum și contravaloarea tuturor facturilor emise de furnizorii de utilități, nu ar fi fost definitivate în funcție două persoane îndreptățite conform normelor Codului Muncii, nu s-ar fi finalizat cu consecințe negative pentru România proiectul PHARE cu parteneri din Austria, Italia, Spania, Franța, aflat în derulare în perioada 3-8 iunie 2004 la B) a discutat cu martorii A și cărora le-a adus la cunoștință, odată în plus, toate aceste chestiuni.
Urmare discuțiilor telefonice inculpatul a înțeles că trebuie să asigure interimatul, astfel că, până la predarea efectivă a funcției către noul președinte (conform dispozițiilor G nr.2/2001), a asigurat buna funcționare a Oficiului, din toate punctele de vedere (obiect de activitate, administrativ, financiar, relații cu terții).
Se constată așadar că cerința esențială pentru existența infracțiunii de uzurpare de calități oficiale nu este îndeplinită, inculpatul asigurând interimatul în mod valabil în condițiile sus arătate, acoperindu-se astfel o lacună a legii precum și pasivitatea autorității centrale competente cu privire la o asemenea situație, împrejurare în care nu se poate susține că prin acțiunile inculpatului, în perioada de referință reținută de acuzare, s-ar fi provocat vreo stare de pericol pentru valoarea socială a "autorității" și deci pentru relațiile sociale ce constituie obiectul juridic al infracțiunii și nici că inculpatul ar fi acționat, sub aspectul laturii subiective, în forma de vinovăție cerută de lege.
Toarte aceste aspecte au fost evidențiate detaliat de instanța de fond care, după o judicioasă analiză a probatoriului administrat a reținut în mod legal că faptei îi lipsește un element constitutiv și pe cale de consecință a procedat la achitarea inculpatului întemeiat pe dispozițiile art.11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală.
Ignorând conținutul real al probelor instanța de apel a reținut în mod greșit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare de calități oficiale în formă continuată, procedând nelegal la condamnarea inculpatului, deși soluția nu este susținută de materialul probator, fapt ce atrage casarea deciziei recurate întemeiate dispozițiile art.3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente constatând că recursul declarat de inculpat este fondat, în baza art.38515pct. 2 lit.a Cod procedură penală Curtea urmează să admită recursul, să caseze decizia penală recurată și să mențină hotărârea primei instanțe.
Pentru aceleași considerente recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea va fi respins ca nefondat conform dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală neimpunându-se analiza modalității de executare a pedepsei atât timp cât s-a constatat că soluția de condamnare este greșită, fiind bazată pe o eroare gravă de fapt.
De asemenea Curtea apreciază că nu se impune analiza susținerilor recurentului inculpat asupra temeiului achitării în baza art.11 pct. 2 lit.a raportat la art.10 lit. e Cod procedură penală și art.45 Cod penal întrucât constatarea primului caz de achitare (10 lit.d) din ordinea stabilită de legiuitor prin art.10 lit.a-e Cod procedură penală, exclude următorul caz care, eventual ar mai fi incident și ar duce la pronunțarea aceleiași soluții de achitare, dar pe alt temei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 17.11.1946, cu domiciliul în B,-, bloc 52-54,.B,.5,.37, sector 5).
Casează decizia penală nr.351/19.10.2007 a Tribunalului Vrancea și menține sentința penală nr. 960/2.05.2007 a Judecătoriei Focșani.
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
--- - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./ 2 ex/
Jud.apel--
Jud.fond-
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița
