Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 100/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 100

Ședința publică de la 21 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anton Dan

JUDECĂTOR 2: Ciubotariu

JUDECĂTOR 3: Scriminți Elena

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

La ordine fiind soluționarea recursurilor penale având ca obiect "vătămare corporală", promovate de către inculpatul, partea vătămată și partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " I împotriva deciziei penale nr. 465 din data de 15.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.

La apelul nominal lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra recursurilor penale de față au avut loc în ședința publică din data de 07.02.2008, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 14.02.2008, apoi pentru azi, când,

Curtea,

Deliberând asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 263 din 21 martie 2007 s-a dispus:

"Condamnă pe inculpatul, fiul lui și,născut la 6.10.1969 în comuna, județul I, domiciliat în P,-, Bl. 29, sec. B, Et. 5, apart. 8, Județul I, fără antecedente penale,la 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184, al. 2, 4 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 Cod penal stabilește termen de încercare 2 ani și 6 luni.

Atenționează pe inculpat cu privire la dispozițiile art. 83-85 Cod penal.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată domiciliată în P,-, -.2, art. 9, Județul I și obligă pe inculpat în solidar cu asigurătorul "Asigurarea Românească - - Sucursala I, cu sediul în municipiul I, B-dul - cel M și, -.2 - 3, parter, Județul I să plătească părții vătămate suma de 13.631,05 lei despăgubiri civile.

Admite acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " I,cu sediul în I,-, Județul I, Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Treime" I, cu sediul în I,-, Județul I, Spitalul - P, cu sediul în P, strada -, nr. 24, Județul I și Serviciul de Ambulanță Județean I,-, Județul I și obligă pe inculpat în solidar cu asigurătorul Asigurarea Românească - - Sucursala I, să plătească părților civile următoarele sume:

- 9839,22 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de până la achitarea prejudiciului părții civile Spitalul Clinic de Urgență " Sf. "

- 22,50 lei reprezentând contravaloare consultație și alte investigații părții civile Spitalul Clinic de Urgență " Sf. Treime" I;

- 544,13 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare părții civile Spitalul - CF. P, Județul I și 401 lei reprezentând cheltuieli de transport părții civile Serviciul de Ambulanță Județeană

Obligă pe inculpat să plătească părții vătămate suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare (contravaloare onorariu avocat)

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare"

Prin decizia penală nr. 465 din 15 octombrie 2007 s-a dispus:

"Admite apelurile declarate de inculpatul și asiguratorul Asigurarea Românească A Sucursala I, împotriva sentinței penale nr. 163/21 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Pașcani, pe care o desființează în parte în latură civilă în sensul că reduce cu nivelul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul și asiguratorul.

Rejudecând cauza, în limitele menționate:

Obligă inculpatul, în solidar cu asiguratorul Asigurarea Românească - - Sucursala I, să plătească:

- părții civile suma de 6815,52 lei cu titlu de despăgubiri civile".

În termen legal inculpatul, partea civilă și Spitalul clinic de Urgențe "Sf. " au recurat decizia penală sus-menționă, solicitând:

- partea vătămată a invocat aspecte legate de pretențiile civile la care a fost obligat inculpatul, solicitând menținerea hotărârii instanței de fond în sensul obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 13.631,05 lei, cât și aspecte legate de latura penală a cauzei - fiind nemulțumită de pedeapsa aplicată inculpatului și de reținerea culpei sale de către instanța de apel;

- inculpatul a invocat aspecte legate de hotărârea instanței de fond care a reținut culpa sa exclusivă în producerea accidentului;

Partea civilă spitalul clinic solicitat casarea deciziei penale și obligarea inculpatului la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate.

Analizând hotărârile judecătorești prin prisma tuturor criticilor formulate și susținute de fiecare parte, instanța de recurs constată următoarele:

Petenta a formulat o plângere penală împotriva rezoluției din 13.09.2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani în dosarul penal nr.2101/P/2005.

În motivarea plângerii petenta a arătat că prin rezoluția din 13.09.2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal apreciindu-se că sub aspectul laturii subiective, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția, procurorul a stabilit că partea vătămată are o culpă exclusivă în producerea accidentului, împotriva acestei rezoluții a formulat plângere care a fost soluționată prin rezoluția din 9.01.2006 și că ambele rezoluții sunt nelegale și netemeinice.

Prin încheierea din 20.11.2006 instanța a admis plângerea formulată de petenta, în baza art. 2781al. 8 lit. c Cod procedură penală, a desființat rezoluția nr.2101/P/2005 din 13.09.2005 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani și a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 al. 2, 4 Cod penal, reținând cauza spre rejudecare.

După administrarea probatoriului, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal și a dispus condamnarea acestuia.

Reținerea spre rejudecare cauzei de către instanța de fond este nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 2 lit. c Cod procedură penală, prin interpretarea greșită de către instanță a acestor dispoziții.

Prin decizia 48/4 iunie 2007 a Secțiilor Unite s-a decis interpretare dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c Cod procedură penală în sensul că, instanța investită cu soluționarea plângerii formulate împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale - nu poate reține cauza spre rejudecare, deci nu poate pronunța soluția prevăzut de art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. Cod procedură penală.

Admiterea plângerii și reținerea cauzei spre judecare este condiționată de existența la dosar a unor probe suficiente, așa cum rezultă expres din formularea art. 2781alin. 8 lit. c din Codul d e procedură penală.

Suficiența probelor este în legătură directă cu posibilitatea judecării cauzei, respectiv au fost strânse probe care să furnizeze acele informații a căror analiză și valorificare să permită fundamentarea concluziei organului judiciar cu privire la existența sau inexistența faptei, atât din punct de vedere obiectiv, cât și al naturii infracționale, identificarea autorului acesteia și stabilirea existenței sau nu a răspunderii penale a acestuia.

Aceasta semnifică faptul că probele existente pot fundamenta exercitarea acțiunii penale ca instituție juridică prin care este adus în fața instanței raportul conflictual de drept penal în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

În ipoteza rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale nu se poate vorbi de probe legal administrate. Singura activitate a organului judiciar în cazul acestor acte o reprezintă instituția actelor premergătoare, prevăzută de art.224 din Codul d e procedură penală. Acestea premerg începutului urmăririi penale și sunt efectuate pentru a fundamenta decizia cu privire la declanșarea sau nu a acestei prime faze a procesului penal.

Faptul că în cadrul actelor premergătoare sunt efectuate anumite activități sau operațiuni care au aparența unor acte procedurale specifice urmăririi penale nu le conferă acestora natura specifică acestei faze a procesului penal.

Prin urmare, sintagma conținută de art.2781alin.8 lit. c din Codul d e procedură penală referitoare la suficiența probelor semnifică faptul că a fost realizat atât obiectul, cât și temeiul acțiunii penale și care nu poate avea loc decât în faza de urmărire penală, nu și în aceea a actelor premergătoare.

În concluzie, sfera de aplicare a dispozițiilor art.2781alin.8 lit.c din Codul d e procedură penală cuprinde numai soluțiile de scoatere de sub urmărire penală și de încetare a procesului penal.

Pentru o cauză soluționată prin neînceperea urmăririi penale (în care s-au efectuat numai acte premergătoare) s-a prevăzut posibilitatea ca instanța, rezolvând o plângere împotriva unei astfel de soluții, să reaprecieze informațiile din dosar și să considere, spre deosebire de procurorul care a emis soluția atacată, că sunt suficiente date pentru a fundamenta începerea urmăririi penale, dar nu i-a conferit și competența să înceapă ea însăși această urmărire ci obligă la trimiterea cauzei procurorului în acest sens.

În consecință, dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. c din Codul d e procedură penală sunt inaplicabile actelor de netrimitere în judecată întemeiate exclusiv pe acte premergătoare. Plângerile împotriva acestora nu pot fi soluționate decât prin adoptarea uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a sau art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b din codul d e procedură penală.

Față de aceste considerente, se va dispune admiterea recursurilor inculpatului, partea vătămată și partea civilă Spitalul clinic de Urgențe "Sf. " și se va dispune rejudecarea acesteia conform dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c.

Va admite plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției procurorului și va trimite cauza procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, în vederea începerii urmăririi penale privind pe sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de inculpatul, părțile civile și Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " I, prin reprezentanții săi legali, împotriva deciziei penale nr. -, a Tribunalului Iași și a sentinței penale nr. 263/21.03.2007 a Judecătoriei Pașcani, hotărâri pe care le casează integral.

Rejudecând cauza:

Admite plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției procurorului din data de 13 septembrie 2005 dată în dosarul nr. 2101/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, rezoluție pe care o desființează.

În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, în vedere începerii urmăririi penale și efectuarea actelor de urmărire penală în privința persoanei cercetate sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal în dauna petentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

28.02.2008

Tribunalul Iași

jud.

jud.

Președinte:Anton Dan
Judecători:Anton Dan, Ciubotariu, Scriminți Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 100/2008. Curtea de Apel Iasi