Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 201/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 201/
Ședința publică din data de 18.12.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Daniela Liliana
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul - (fiul lui și, născut la 21 martie 1987, domiciliat în - Meria, sat., jud. G) împotriva deciziei penale nr. 351/22.07.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, (sent.pen. nr. 129/31.03.2008 pronunțată de Judecătoria Tg. B).
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul-inculpat, avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 101/23.10.2008, eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual, lipsă fiind și părțile vătămate și și partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat precizează că inculpatul, nu este prezent, dar sunt prezenți în sală frații acestuia, care au susținut că inculpatul urmează să vină de sărbători.
Solicită să se constate că este lipsă de procedură cu inculpatul care fost citat prin afișare la ușa Consiliului Local -Meria, dar pe dovadă nu s-a aplicat ștampila, făcându-se numai mențiunea afișat.
Solicită citarea cu mandat de aducere părții vătămate, întrucât semnat de primirea citației sora acestuia, apreciind că prezența sa este necesară în instanță.
Curtea constată că procedura este completă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat învederează că inculpatul declarat recurs împotriva deciziei penale 351/2008, pronunțată de Tribunalul Galați, prin care i-a fost respins apelul, întrucât Tribunalul Galația apreciat că acțiunile celor 4 inculpați se completează în așa fel încât lovirea părții vătămate și sustragerea telefonului mobil formează o activitate complexă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
Solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de tăinuire. Susține că atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. cât și instanța de fond au constatat fără putință de tăgadă că nu inculpatul se face vinovat de sustragerea prin violență telefonului mobil de la partea vătămată .
Solicită să se aibă în vedere și declarațiile celorlalți inculpați referitoare la faptul că inculpatul pe care-l apără a insistat la ceilalți inculpați să restituie geaca și unul din adidași, pentru că pe aceste bunuri le-au văzut că le-au sustras în altercația ivită de la partea vătămată. Inculpatului i s-a spus numai să țină telefonul până doua zi.
Pentru că partea vătămată fost citată cu mențiunea "dacă formulează plângere" pentru infracțiunea de lovire și, citat fiind, nu s-a prezentat, aceasta înseamnă că nu și-a manifestat intenția de formula o astfel de plângere.
În ceea ce privește noua situație creată față de inculpatul - recurent, consideră că acestuia i se poate reține infracțiunea de tăinuire și, observând afirmația nedovedită din rechizitoriu, referitor la faptul că inculpatul, mai are și alte dosare în cercetare, solicită aplicarea pentru noua infracțiune unei pedepse care să nu depășească doi ani și ca modalitate de executare suspendarea condiționată executării pedepsei.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că recursul declarat în cauză nefondat. Analizând conținutul tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, consideră că fost dovedită împrejurarea că inculpații sunt autori ai infracțiunii de tâlhărie și nu se impune schimbarea încadrării juridice nici măcar pentru inculpatul - recurent în două infracțiuni, respectiv aceea de lovire și aceea de tăinuire.
Are în vedere împrejurarea că toți inculpații au dat mai multe declarații olografe, în care au descris în mod detaliat activitatea infracțională și, este adevărat faptul că totul pornit de la un conflict spontan și nu de la o intenție premeditată de însușire unor bunuri ale părții vătămate, însă, trebuie observat faptul că toți inculpații au relatat o împrejurare extrem de importantă, aceea că, în momentul lovirii părții vătămate, toți ceilalți trei, respectiv, și au observat împrejurarea că inculpatul luat telefonul părții vătămate în momentul în care aceasta era lovită. Solicită să se aibă în vedere declarațiile inculpaților și, declarații în care aceștia descriu în mod detaliat modul de comitere faptei și din care rezultă în mod neechivoc faptul că au văzut ce s- întâmplat, respectiv că inculpatul luat telefonul părții vătămate. de relevante sunt declarațiile inculpatului aflate la filele 32 și 34 în prezența unui apărător, acesta precizând în mod expres faptul că inculpatul i-a spus: "lasă-i haina părții vătămate dar i-ai telefonul".
Acest comportament este justificat dacă avem în vedere declarațiile altor martori prezenți la incident la un moment anterior, care au declarat faptul că au văzut-o pe partea vătămată în timp ce fugea spunând la telefon " veniți la că ne bat băieții din ".
În acest context apreciază că se impune concluzia că, toți inculpații care au lovit partea vătămată au văzut momentul luării telefonului de către și nu ne aflăm în prezența unei infracțiuni ulterioare, de tăinuire, consumată în momentul în care, pe drum, ulterior, i-ar fi dat telefonul lui și de aceea nu se impune schimbarea încadrării juridice, având de a face cu o intenție spontană de sustragere a acestui bun, intenție concomitentă cu activitatea de lovire desfășurată de către toți inculpații.
Pentru aceste considerente solicită să se constate că hotărârile pronunțate în cauză, sunt legale și temeinice și se impune respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 129/31.03.2008 a Judecătoriei Tg.B a fost respinsă cererea pentru schimbarea încadrării juridice formulată de inculpatul prin apărător în baza disp. art. 334 cod procedură penală, din infracțiunile prev. de art. 181 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a și c cod penal și de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 2 indice 1 lit. a cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c cod penal, în sensul de a înlătura circumstanțele prev. de art. 75 lit. c cod penal, ca nefondată.
A fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a și c cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și b cod penal la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
A fost condamnă același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 2 indice 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și b Cod penal la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 Cod penal a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
A fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,b,c Cod penal la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin 2 indice 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,b,c Cod penal la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 - 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
A fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,b,c Cod penal la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,b,c Cod penal la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a cod penal și art. 34 lit. b cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 - 110 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
A fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,b,c cod penal la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin 2 indice 1 lit. a cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,b,c cod penal la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a cod penal și art. 34 lit. b cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 - 110 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
Conform art. 359 cod procedură penală s-a atras atenția inculpaților, și asupra consecințelor nerespectării art. 83 cod penal privitor la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
In baza art. 14 cod procedură penală, art. 346 cod procedură penală și art. 998 cod civil a fost obligat în solidar pe inculpatul cu inculpații, și, iar pe inculpații minori, și în solidar cu părțile responsabil civilmente și, G și și, toate domiciliate în com. Meria, sat, jud. G, la plata sumei de 465,85 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. G, cu titlu de daune materiale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată, domiciliat în Tg. B,-, jud.
In baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil a fost obligat în solidar cu inculpații, și, iar pe inculpații minori, și în solidar cu părțile responsabil civilmente și, G și și, la plata sumei de 778,40 lei către partea vătămată, cu titlu de daune materiale.
A fost respinsă cererea pentru daune morale în cuantum de 4000 lei ca nefondată.
Au fost respinse pretențiile civile ale părții vătămate, domiciliat în com., sat, jud. G, în cuantum de 400 lei, ca nefondate.
In baza art. 189 și 191 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, iar pe inculpații, și, la câte 200 lei fiecare în solidar cu părțile responsabil civilmente și, G și și, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru apărător din oficiu în sumă de 100 lei a fost avansat din fondul Ministerului d e Justiție. Avocat oficiu 100 lei.
S-a reținut printre altele că vinovăția inculpaților, și este dovedită cu plângerile și declarațiile părților vătămate și, procese verbale de efectuare a unor acte premergătoare, procese verbale de conducere în teren și de reconstituire, planșă fotografică, certificat medico-legal nr. 2013/24.10.2006, raport de constatare medico-legală nr. 1090/16.10.2006 și declarațiile martorilor din lucrări, și.
In drept.
Fapta inculpatului de a aplica lovituri părții vătămate împreună cu inculpații, și și a-i cauza leziuni vindecabile în 23 - 25 zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 cod penal.
Fapta inculpatului de a sustrage prin violență un telefon mobil pății vătămate împreună cu inculpații, și, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, art. 21lit. a cod penal.
Faptele inculpaților, și de aol ovi pe partea vătămată cauzându-i leziuni vindecabile în 23 - 25 zile întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal și art. 99 și următoarele cod penal.
Faptele inculpaților, și de a-i sustrage prin violență un telefon mobil părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2, alin. 21lit. a cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele cod penal.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel inculpatul.
În motivele de apel, inculpatul a arătat printre altele că solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de tăinuire prev. de art.221 Cod pen. deși a lovit-o pe partea vătămată nu i-a luat nici un bun. S-a cerut reținerea disp. art. 74 lit. a,b,c, pen. și aplicarea disp. art. 81 Cod pen.
Prin decizia penală nr. 351/22.07.2008 s- respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul - împotriva 129/31.03.2008 a Judecătoriei Tg.
În baza art. 192 al.2.C.P.P. fost obligat inculpatul - să plătească către stat suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Pentru decide astfel s-au reținut următoarele:
S-a apreciat că în mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt și vinovățiile inculpaților.
1. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- art.181 al.1 Cod pen. cu aplic. art. 75 lit. a,c, Cod Penal74 lit. a,b Cod Penal;
- art.211 al.1, 2 lit. b și al.21lit. a Cod pen. cu aplic. art 74 lit. a,b Cod Penal;
2. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- art.181 al.1 cu Cod Penal aplic. art. 75 lit. a Cod Penal, art.99 și urm. pen. art. 74 lit.a,b,c
Cod Penal- art.211 al.1, 2 lit. b, al.21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm. pen. art. 74 lit.a,b,c
Cod Penal3. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- art. 181 al.1 Cod pen. cu aplic. art. 75 lit. a, art.99 și urm. pen.art. 74 lit. a,b,c pen.
- art.211 al.1,2 lit. b, al.21lit. a pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen. art. 74 lit.a,b,c pen.
4. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- art. 181 al.1 cu Cod Penal aplic. art. 75 lit.a, art. 99 și urm. pen. art.74 lit.a,b,c pen.
- art.211 al.1,2 lit. b, al.21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm. pen. art. 74 lit. a,b,c, pen.
S-a avut în vedere materialul probator administrat care împreună cu situația de fapt reprezintă aspecte ale cauzei necontestate în apel.
S-a reținut că nu este fondată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de tăinuire, formulată de inculpatul.
Toți cei patru inculpați, inclusiv inculpatul, au aplicat lovituri părții vătămate, iar inculpatul i-a sustras acesteia un telefon mobil din buzunar. Acțiunile celor patru inculpați se completează în așa fel încât atât lovirea părții vătămate și sustragerea telefonului mobil formează o activitate complexă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie cu încadrarea juridică din rechizitoriu.
Inculpatul a precizat că el doar a păstrat telefonul mobil dat de inculpatul, pe drumul de la la, iar această situație s-ar încadra doar la infracțiunea de tăinuire.
Tribunalul arătat că nu poate primi o astfel de motivare, întrucât după cum s-a arătat se are în vedere momentul lovirii părții vătămate de către cei patru inculpați și al sustragerii telefonului mobil de către inculpatul, acțiuni care se circumscriu obiectului juridic complex al infracțiunii de tâlhărie.
Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a,b Cod pen.
Nu se impune reținerea și a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod pen. întrucât acest inculpat a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare în fața instanței de fond, nefiind prezent la termenele de judecată acordate în cauză.
De asemenea, Tribunalul, apreciat că nu se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului sau suspendarea executării pedepsei (condiționată sau sub supraveghere) întrucât faptele acestuia au o gravitate ridicată prin modalitatea și împrejurările în care au fost comise( în loc public, prin violența excesivă),iar inculpatul este cercetat penal într-un alt dosar pentru o infracțiune de furt calificat.
S-a arătat că instanța de fond a individualizat corespunzător pedepsele aplicate acestui inculpat în conformitate cu criteriile generale prev. de art. 72 Cod pen. pentru a asigura atingerea scopului educativ preventiv al sancțiunilor.
S-a reținut că prima instanță a rezolvat în mod corect și latura civilă a cauzei fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită vinovăția,prejudiciu, legătură de cauzalitate) conform art. 998Cod civil.
Împotriva acestei decizii declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare achitarea inculpatului în conf. cu disp. art. 11 pct. 2 lit. în ref. la art. 10 lit. ( fapta nu e săvârșită de inculpat) sau în conf. cu disp. art. 11 pct. 2 lit. în ref. la art. 10 lit. d pr.pen. ( faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii-intenția ).
S-a mai reiterat, de asemenea, motivul invocat în apel, respectiv s- solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului în infracțiunea de tăinuire.
În susținerea motivelor de recurs inculpatul prin apărător precizat că în noaptea respectivă partea vătămată fost lovită iar din cercetări rezultat că inculpatul i- sustras părții vătămate un telefon mobil din buzunarul de la pantaloni, l- dezbrăcat de giacă iar inculpatul i-a scos un din picior.
S-a mai arătat că la scurt timp după producerea evenimentului inculpatul observat la cei doi inculpați și bunurile luate de la partea vătămată și le-a cerut insistent să le restituie.
Totodată, s-a mai învederat că inculpatul nu a știut de luarea telefonului mobil din posesia victimei de către inculpatul, inculpatul aflat de la acest din urmă inculpat că i-a sustras victimei telefonul mobil pe drumul de la la și atunci nu se poate aprecia că se face vinovat de comiterea infracțiuni de tâlhărie.
S-a mai arătat, de asemenea, că nici un inculpat, parte vătămată sau martori nu l-au arătat pe ca fiind autor sau participant la comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În subsidiar, în situația în care nu se va da curs cererilor de achitare formulate, s-a solicitat ca modalitatea de executare să fie suspendarea condiționată sau sub supraveghere.
Recursul formulat fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Examinând hotărârile pronunțate prin prisma motivelor de recurs invocate, analizând totodată conținutul mijloacelor de probă administrate în cauză considerăm că nu pot fi reținute cererile de achitare formulate, apreciind că în cauză fost dovedită împrejurarea că inculpații sunt autorii infracțiunii de tâlhărie și nu se impune schimbarea încadrării juridice nici măcar pentru inculpatul - recurent în două infracțiuni, respectiv - de lovire și tăinuire.
Toți inculpații au dat mai multe declarații olografe, în care au descris detaliat activitatea infracțională și, e adevărat că totul pornit de la un conflict spontan și nu de la o intenție premeditată de însușire bunurilor părții vătămate, dar, trebuie observat că toți inculpații au relatat o împrejurare foarte importantă și anume aceea că în momentul lovirii părții vătămate, toți ceilalți trei, respectiv, și au observat că inculpatul luat telefonul părții vătămate în momentul în care aceasta era lovită. în vedere declarațiile inculpaților și - în care aceștia descriu în detaliat comiterea faptei și din care rezultă fără putință de tăgadă că au văzut că inculpatul luat telefonul părții vătămate.
Relevante sunt declarațiile inculpatului de la filele 32 - 34, dosar date în prezența avocatului, în care acesta arătat în mod expres că inculpatul i-a spus: "lasă-i haina părții vătămate dar i-ai telefonul".
Acest comportament este justificat dacă ținem cont de declarațiile altor martori prezenți la incident la un moment anterior, care au arătat faptul că au văzut-o pe partea vătămată care fugea spunând la telefon " veniți la că ne bat băieții din ".
Din toate acestea rezultă fără echivoc că toți inculpații care au lovit-o pe partea vătămată, au văzut momentul luării telefonului de către inculpatul și nu putem reține că ne aflăm în prezența unei infracțiuni de tăinuire, consumată în momentul în care, pe drum, ulterior, i-ar fi dat telefonul inculpatului - motiv pentru care apreciem că nu putem da curs cererilor de achitare și de schimbare încadrării juridice formulate de inculpatul. de a face cu o intenție spontană de sustragere a telefonului mobil, intenție concomitentă cu activitatea de lovire desfășurată de toți inculpații.
Astfel, apreciem că în ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate, acestea nu pot fi reținute, în mod corect cele două instanțe reținând vinovăția inculpatului în ce privește cele două infracțiuni de lovire și tâlhărie. Considerăm, însă, că cele două hotărâri sunt netemeinice în ceea ce privește modalitatea de executare pedepsei rezultante.
Raportat la persoana inculpatului ( care o persoană tânără și care nu a mai fost condamnat anterior apreciem că modalitatea de executare suspendării sub supraveghere corespunde cel mai bine exigențelor impuse de art. 52.), în cauză impunându-se necesitatea unor măsuri de supraveghere care să permită un control în ceea ce privește conduita inculpatului, această modalitate fiind de natură a-l reeduca pe viitor în spiritul legii și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Față de toate acestea apreciem că modalitatea de executare cu privare de libertate n-a fost corect stabilită, motiv pentru care se impune, având în vedere cele precizate anterior, admiterea recursului, asarea în totalitate deciziei penale nr. 351/22.07.2008 a Tribunalului Galați și în parte a sentinței penale nr. 129/31.03.2008 a Judecătoriei Tg. B iar în rejudecare:
În conf. cu art. 861Cod penal, se va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului - urmând ca pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863.penal.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul - (fiul lui și, născut la 21 martie 1987, domiciliat în - Meria, sat., jud. G) împotriva deciziei penale nr. 351/22.07.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, (sent.pen. nr. 129/31.03.2008 pronunțată de Judecătoria Tg. B) și în consecință:
Casează în totalitate decizia penală nr. 351/22.07.2008 a Tribunalului Galați și în parte sentința penală nr. 129/31.03.2008 a Judecătoriei Tg. B și în rejudecare:
În temeiul art. 861Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului - pe durata termenului de încercare prev. de art. 862Cod penal, respectiv pe o durată de 5 ani.
În baza art. 863Cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul - să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte o dată la trei luni, de regulă în ultima zi de joi din lună, la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Galați și să prezinte informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentul recurs și a apelului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Proces - verbal
Conform art. 359 Cod proc. penală,
se atrage atenția inculpatului
asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.
Președinte,
Red.-07.01.2009
Tehnored./2 ex./08.01.2009
Jud.apel- /
Jud.fond-
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Daniela Liliana