Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 268/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 268 Dosar nr-
Ședința publică de la 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Franguloiu
JUDECĂTOR 2: Elena Barbu
JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror șef Secție judiciară
în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de revizuientul - împotriva deciziei penale nr 31 A din 12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului revizuient -.
Procedura îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se aprecia dacă se impune desemnarea unui apărător din oficiu pentru revizuientul -.
Instanța, în raport de faptul că revizuientul - a avut în cauza de fond calitatea de parte civilă, apreciază că asistența juridică nu este obligatorie.
Întrebat fiind, reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța constatând că procedura de citare este îndeplinită la adresa indicată de revizuient și că nu există cereri de amânare, cauza fiind în stare de soluționare, în raport de dispozițiile art 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiat, a recursului formulat de revizuient, având în vedere că pe fond nu există două hotărâri care nu se pot concilia și că nu există temei de casare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 31/12 februarie 2008 Tribunalului Brașova fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul - împotriva deciziei penale nr. 599/Ap/2006 a Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Partea vătămată - a solicitat revizuirea deciziilor penale nr 116/A din 13 martie 2006 a Tribunalului Brașov, invocând cazul de revizuire prev de art 394 lit e Cod procedură penală, respectiv că în cauză s-au pronunțat două sentințe ce nu se pot concilia sub aspectul laturii civile.
În ceea ce privește istoricul cauzei:
Inculpatul - a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prev de art 181 Cod penal, parte vătămată -. Prin sentința penală nr 1515/2003 a Judecătoriei Târgoviște, pentru această infracțiune inculpatul a fost achitat. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ministerul Public și partea vătămată.
Prin încheierea de ședință nr 3289/15.06.2004 a ICCJ s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Dâmbovița către Tribunalul Brașov.
Prin decizia penală nr 671/Ap/2004 a Tribunalului Brașov au fost admise apelurile declarate în cauză împotriva sentinței penale nr 1515/2003 a Judecătoriei Târgoviște, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Brașov, considerându-se că nu a fost soluționat fondul cauzei.
Prin sentința penală nr 601/2005 a Judecătoriei Brașov, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru art 181 alin 1 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art 81 și art 82 Cod penal. Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile - suma de 482 RON daune materiale si 7500 RON daune morale. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească instituției spitalicești cheltuielile de spitalizare ale părții civile.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Ministerul Public, inculpatul și partea civilă. Prin decizia penală nr 116/Ap din 13 martie 2006 a Tribunalului Brașova fost admis apelul Ministerului Public și al părții vătămate, în acest sens constatându-se că a intervenit grațierea pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, de asemenea, inculpatul a fost obligat ca cheltuielile de spitalizare să le plătească, iar daunele morale ale părții vătămate au fost majorate de la 7500 RON la 15000 RON.
Prin decizia penală nr 498/R/2006 a Curții de Apel Brașov au fost admise recursurile formulate de Ministerul Public, partea vătămată și inculpat și s-a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Brașov pentru rejudecarea apelului, deoarece nu s-a pronunțat o soluție în ceea ce privește apelul inculpatului.
Prin decizia penală nr 599/Ap din 20.12.2006 a Tribunalului Brașovs -au admis apelurile Ministerului Public, al inculpatului și al părții vătămate și, rejudecând, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată inculpatului, s-au majorat daunele morale acordate părții vătămate de la 7500 RON la 10.000 RON.
Prin decizia penală nr 278/13.04.2007 a Curții de Apel Brașov au fot respinse recursurile părții civile și al inculpatului.
În speța dedusă judecății, partea vătămată constituită parte civilă a invocat cazul de revizuire prev de art 394 lit e Cod procedură penală, respectiv că există două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, că nu se pot concilia, referindu-se la deciziile penale nr 116/Ap din 13.03.2006 și 599/Ap din 20.12.2006 pronunțate de Tribunalul Brașov.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea are ca obiect numai hotărârile penale definitive, trecute în puterea lucrului judecat, scopul ei fiind acela de reparare a erorilor judiciare, de anulare a hotărârilor care au consacrat eroarea judiciară și pronunțarea unei noi hotărâri care să reflecte adevărul.
Cum revizuirea este un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, nu pot fi supuse hotărârii revizuirii decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanța soluționând atât acțiunea penală, pronunțând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal - cât și acțiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.
Or, din analiza istoricului cauzei, se constată că decizia penală nr 116/Ap din 13 martie 2006 a tribunalului Brașova fost casată integral, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Brașov, deoarece nu se mai pronunțase pe apelul inculpatului, prin urmare această decizie nu a mai putut produce efecte juridice, fiind casată și deci nu se poate considera că aceasta ar fi în neconcordanță cu decizia penală nr 599/Ap din 20.12.2006 dată de Tribunalul Brașov în rejudecarea apelului, în ceea ce privește latura civilă. Nu este vorba de două decizii ce nu se pot concilia sub aspectul laturii civile, deoarece una dintre acestea a fost integral desființată (casată), fiind deci în imposibilitate de a produce efecte.
În temeiul considerentelor expuse, în cauză nefiind vorba de cazul de revizuire prev de art 394 lit e Cod procedură penală invocat de partea civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de acesta împotriva deciziei penale nr 599/Ap din 20.12.2006.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul -, care nu a arătat motivele de recurs.
Verificând decizia penală atacată în raport cu motivele de recurs ce pot fi luate în considerare din oficiu, se constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a constatat corect că revizuentul și-a motivat cererea de revizuire pe motiv că există două decizii pronunțate în apel ce conțin dispoziții contradictorii, respectiv decizia penală 116/13.03.2006 și decizia penală nr. 599/20.12.2006 ale Tribunalului Brașov și care ar constitui motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e Cod procedură penală.
Din verificarea actelor cauzei, se constată că decizia penală nr. 116/13.03.2006 a fost casată integral prin decizia penală nr. 498/15.09.2006 a Curții de Apel Brașov, însă nemulțumirea revizuentului este legată de faptul că prin decizia inițială, casata, inculpatul a fost obligat să-i plătească suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale, revizuentul având calitatea de parte civilă, iar după casare cu trimitere spre rejudecare, suma stabilită cu titlu de daune morale a fost redusă la 10.000 lei.
Așa cum corect a observat Tribunalul Brașov în speță nu este vorba de două hotărâri judecătorești ce nu se pot concilia, deoarece prin soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, decizia penală pronunțată inițial în apel, respectiv decizia penală nr. 116/2006 nu mai există fiind casată, astfel că nu poate produce efecte pe motiv că nu este în ființă, în urma rejudecării a fost pronunțată decizia penală nr. 599/2006, cea care produce efecte și a intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului declarat de inculpat și partea civilă revizuent, prin decizia penală nr. 278/13.04.2007 a Curții de Apel Brașov, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. e od procedură penală.
Așa fiind, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică și potrivit art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de revizuentul -, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuientul - împotriva deciziei penale nr 31 din 12 februarie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă revzuientul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. SF/17.04.2008
Dact MB/22.04.2008
- 2 ex/jud fond -
Președinte:Simona FranguloiuJudecători:Simona Franguloiu, Elena Barbu, Constantin Epure