Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 303/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 303/
Ședințapublicădin 22 mai 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr. - - - președinte secție penală
Judecător dr. - -
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
Grefier -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr.37 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns atât la prima strigare cât și la cea de-a doua strigare: recurentul parte civilă, personal, intimatul inculpat, personal și asistat de avocat conform delegației avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind intimatele părți civile SPITALUL ORĂȘENESC I C și SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
La prima strigare se depune la dosar delegație avocațială din partea avocat pentru intimatul inculpat.
Recurentul parte civilă, întrebat fiind de instanță precizează că a avut intenția de a se împăca cu inculpatul dar nu s-a ajuns la nici o înțelegere. Mai arată de asemenea că este condamnat fără proces.
Apărătorul inculpatului și inculpatul personal având pe rând cuvântul de asemenea precizează că au dorit să se împace.
Curtea, lasă dosarul la a doua strigare, pentru ca părțile să aibă posibilitatea de a se împăca, în cazul în care ambele doresc acest lucru.
La a doua strigare a cauzei, avocat pentru intimatul inculpat precizează că pretenții părții civile sunt prea mari și nu se pot achita.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Recurentul parte civilă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului, motivele invocate de partea civilă nu pot să ducă la schimbarea soluțiilor instanțelor de fond.
La cererea recurentului sau instanța din oficiu, poate îndrepta eroarea materială strecurată în hotărâre, respectiv condamnarea părții civile.
Precizează că, cererea de majorare a pretențiilor formulată de partea civilă nu este întemeiată, solicitând respingerea acesteia. Partea civilă a solicitat o sumă mult prea mare în raport cu posibilitățile inculpatului, respectiv suma de 200 milioane lei.
Solicită menținerea hotărârii instanței de fond în care este corect stabilit cuantumul daunelor.
Mai învederează instanței că pe rolul judecătoriei se află un dosar de partaj între partea civilă și inculpat, aceștia fiind frați.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârilor celorlalte instanțe ca fiind temeinice și legale. Consideră că nu se impune majorarea pedepsei sau o altă modalitate de executare a acesteia.
Și cu privire la latura civilă, consideră de asemenea, că hotărârile sunt legale și temeinice.
Referitor la condamnarea părții civile precizează că aceasta este o eroare materială ce poate fi îndreptată la cererea părții interesate sau de către instanță din oficiu.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că i s-a solicitat o sumă mult prea mare solicitând respingerea recursului.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.184 din 7 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Costești, a fost condamnat inculpatul HG, fiul lui G și, născut la 8 martie 1953 în comuna, județul A, cu același domiciliu, la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art.181 din Codul penal, și la 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată.
In baza art.33 și 34 Cod penal, au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se executarea celei mai grele de 1 an închisoare, în condițiile art.81 și urm. Cod penal.
In temeiul art.7 din Legea nr.543/2002, s-a dispus revocarea grațierii pedepsei de 600 lei amendă, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.318/2002, definitivă prin decizia penală nr.394/2003 a Tribunalului Argeș, precum și a pedepselor de 300 lei și 500 lei amendă, aplicate prin sentința penală nr.109/2003, definitivă prin decizia penală nr.634/2003 a Tribunalului Argeș.
S-a constatat că infracțiunile pentru care s-au aplicat cele trei pedepse cu amendă sunt concurente, dispunându-se contopirea acestora și executarea celei mai grele de 600 lei, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.
In temeiul art.118 lit.b și alin.4 din Codul penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei, reprezentând echivalentul a unei arme tip " C 300" calibru 4,5 mm.
A fost obligat inculpatul să plătească despăgubiri civile în sumă de 277,82 lei, către Spitalul județean de urgență V, 409,70 lei, către Spitalul orășenesc C, 1500 lei daune materiale și 100 lei daune morale către partea civilă - fratele său.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 12 aprilie 2004, inculpatul HG, folosindu-se de o armă cu aer comprimat, l-a împușcat pe partea civilă în gamba, de la o distanță de circa 50. producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 22-24 zile îngrijiri medicale, impunându-se spitalizarea victimei.
Anterior săvârșirii faptei, între părți, care sunt frați, exista o veche neînțelegere, care a condus la mai multe litigii în instanță.
Impotriva sentinței a formulat apel partea civilă, care a solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale și morale, precum și inculpatul, acesta solicitând achitarea în temeiul art.10 lit.c Cod pr.penală.
Prin decizia penală nr.37 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat și partea civilă, fiind obligați aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt precum și vinovăția inculpatului, cu privire la săvârșirea celor două fapte ce i-au fost reținut în sarcină.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs partea civilă, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, în primul rând pentru faptul că a lăsat neschimbată sentința instanței de fond, prin care în mod greșit a fost și el condamnat, deși avea numai calitate de parte vătămată.
De asemenea, partea civilă a solicitat, pe lângă majorarea pedepselor aplicate inculpatului și majorarea daunelor materiale și a despăgubirilor civile.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
In speță, din actele și lucrările dosarului, se reține că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și al relațiilor tensionate între cei doi frați, în seara zilei de 12 aprilie 2004, inculpatul l HG-a împușcat cu o armă cu aer comprimat, în gamba piciorului stâng, pe partea civilă. Din raportul de expertiză medico-legală nr.8530/2004, întocmit " Minovici" B, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin împușcare, pentru vindecarea cărora au fost necesare 22-24 zile îngrijiri medicale și internarea în spital.
La stabilirea situației de fapt, s-au avut în vedere, pe lângă raportul medico-legal întocmit, declarațiile părților și ale martorilor audiați în cauză.
Este adevărat că, în dispozitivul sentinței penale nr.184 din 7 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Costești, din eroare, s-a trecut că: "în temeiul art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, condamnă pe inculpatul la 5 luni închisoare", corect, fiind inculpatul HG, dar, această eroare materială a fost îndreptată, din oficiu, de către instanța de fond, prin încheierea din 22 mai 2008.
Așa fiind, critica formulată sub acest aspect este neîntemeiată.
La individualizarea pedepselor, în cauză, se constată că s-au avut în vedere criteriile prev. de art.72 Cod penal, și mai ales, relațiile familiale dintre părți, dispunându-se ca executarea pedepselor să se facă în condițiile art.81 și urm. Cod penal, apreciindu-se în mod corect că scopul pedepsei prev. de art.52 Cod penal, poate fi atins în cuantumul și modalitatea dispusă.
Cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul cererii de majorare al pretențiilor materiale și morale, avându-se în vedere că dispozițiile art.385/9 alin.1 pct.17/1 Cod pr.penală, au fost abrogate prin art.I pct.185 din Legea nr.356/2006, în recurs cauza nu mai poate fi examinată din acest punct de vedere.
Pe cale de consecință, în raport de cele mai sus relevate, urmează ca în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, să se respingă ca nefondat recursul formulat de partea civilă, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr. 37 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata a 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.3
Jud.fond
Jud.apel
9 iunie 2008
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Marius Andreescu, Elena Minodora