Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 78/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 78
Ședința publică de la 05 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -
JUDECĂTOR 2: Anton Dan
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 454 din data de 06 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător desemnat din oficiu, personal partea vătămată intimată (fostă ), lipsă fiind reprezentanții legali ai părților civile intimate SC SRL, Universitatea I și Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că la termenul anterior cauza a fost amânată la cererea inculpatului pentru a-și angaja apărător, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Interpelat fiind, inculpatul recurent arată că nu și-a angajat apărător și precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile.
Partea vătămată intimată (fostă ) învederează instanței că atunci când și-a retras plângerea, a avut înțelegere cu apărătorul inculpatului, care este fostul său soț, în sensul ca acesta să nu se mai apropie de ea. A solicitat la acel moment un ordin de restricție, însă a întâmpinat dificultăți și i s-a spus că atâta timp cât a fost de acord și și-a retras plângerea nu se mai poate face nimic. Precizează că atunci când și-a retras plângerea, a avut înțelegere cu apărătorul inculpatului ca acesta să o lase în.
Curtea pune în vedere părții vătămate intimată (fostă ) că legislația română cu prevede instituția ordinului de restricție.
Partea vătămată intimată (fostă ) învederează instanței că nu este de acord ca inculpatul să fie arestat și înțelege că în țara noastră nu există instituția ordinului de restricție, însă ea nu dorește decât să fie lăsată în. Arată că inculpatul a venit la locul de muncă, având asupra lui un topor.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că recursul inculpatului vizează pedeapsa de 3 ani închisoare cu un spor de 3 luni, ce a fost înlăturat de Tribunalul Iași. Inculpatul consideră că i s-au aplicat pedepse prea mari, raportat - dacă nu la circumstanțele personale (pentru că este recidivist) la natura faptelor (tentativă de furt - un tort de înghețată și o de cașcaval - și port ilegal de obiecte contondente). Solicită redozarea pedepsei aplicate inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au avut în vedere situația inculpatului, care este recidivist - art. 37 lit. a Cod penal - și a dat dovadă de perseverență infracțională. Pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, în cauză nu existând nici un motiv pentru a se dispune redozarea pedepsei. Solicită respingerea recursului declarat de inculpat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și să i se acorde o șansă prin reducerea pedepsei.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față.
Prin Sentința penală nr. 2518 din data de 26 august 2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr- s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 33 litera a Cod penal, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.08.1963 în I, aflat în prezent în Penitenciarul Iași în stare de arest preventiv, pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, condamnă același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, și art. 33 litera a Cod penal, condamnă același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de obiect contondent în loc public, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate împotriva inculpatului, pentru infracțiunile de vătămare corporală și loviri sau alte violențe prev. de art. 181 alin. 1 ind. 1 Cod penal, respectiv art. 180 alin. 2 ind. 1 Cod penal, ca urmare a împăcării părților.
In baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare sporita cu 6 luni închisoare.
Inculpatul execută pedeapsa rezultanta de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 Cod penal scade durata arestării reținerii și preventive de la 21.04.2008 la 22.04. 2008 (o zi) și de la 22.04.2008 la zi.
Pe durata si în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. teza I si lit. b Cod penal.
În baza art. 118 lit. a Cod penal dispune confiscarea toporului cu lama de aproximativ 20 cm și din lemn de aproximativ 50 cm, folosit la săvârșirea infracțiunilor de "distrugere" prev. de art.. 217 alin. 1 Cod penal și de "port fără drept de obiect contondent în loc public" prev de art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.
Ia act ca partea vătămată SC., nu s-a constituit parte civila in cauza, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituirea bunurilor sustrase de inculpat.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportate la art. 998-999 cod civil obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Universitatea "Al. "
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportate la art. 998-999 Cod civil obligă inculpatul la plata sumei de 209,97 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. "
In baza disp. art.191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta, iar în baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală obligă partea vătămată la plata sumei de 50 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut pe deplin dovedită următoarea situație de fapt:
Inculpatul a fost căsătorit cu partea vătămată, părțile locuind împreună în apartamentul familiei soției. Comportamentului necorespunzător al inculpatului a determinat introducerea unei acțiuni de divorț de către soție și evacuarea inculpatului din locuința în care domiciliase împreună cu familia. Prin sentința civilă nr. 119/09.01.2008, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, cu revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de
În acest context, în data de 24.12.2007, orele 07.30, inculpatul a așteptat partea vătămată în zona tonetelor situate între străzile și Prof., iar în momentul în care aceasta a apărut, a lovit-o în mod repetat cu pumnii, aceasta căzând la pământ. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " Din certificatul medico-legal nr. 6172/27.12.2007 rezultă că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 21-23 zile de îngrijiri medicale.
La data de 06.02.2008, orele 06.30, pe Șoseaua Națională în zona fostei fabrici de țigarete, inculpatul a acostat partea vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feței, pentru vindecarea leziunilor fiind necesare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale (certificatul medico-legal nr. 6466/06.02.2008).
La data de 10.02.2008, în jurul orelor 09.00, inculpatul a întrat în magazinul SC SRL situat pe- din Mun. I, s-a deplasat la rafturile unde erau expuse produsele alimentare, a luat o bucată de cașcaval în vid și un tort de înghețată, pe care le-a ascuns în haine, cu intenția de a le sustrage. Inculpatul a fost însă observat de gestionara, iar la percheziția corporală efectuată asupra sa au fost găsite produsele arătate mai sus, ascunse în interiorul îmbrăcămintei. Bunurile au fost recuperate de partea vătămată.
În seara zilei de 19.02.2008, în jurul orelor 19.15, inculpatul a intrat în Universitatea " " I - locul de muncă al fostei sale soții, înarmat cu o. Trecând pe lângă laboratorul de fizica plasmei inculpatul a lovit cu bărdița în ușa de acces în laboratorul respectiv, distrugând-
Situația de fapt reținută este probată de declarațiile martorilor, G și care au declarat că în cursul lunii februarie, aflându-se în laboratorul de fizica plasmei au auzit o bufnitură puternică în ușă, iar când au ieșit pe hol l-au văzut pe inculpatul cu o în mână, ușa laboratorului fiind crăpată.
Referitor la declarația inculpatului în sensul că nu a avut intenția de a sustrage produsele alimentare găsite asupra sa la magazinul SC SRL, a fost înlăturată de către instanță deoarece nu se coroborează cu declarația martorei - gestionară la magazinul în discuție, care arătat că l-a văzut pe inculpatul în momentul în care acesta a luat din frigider produsele descrise anterior, a apăsat butonul de alarmă, astfel că au venit agenții de la firma de pază, care au găsit produsele ascunse sub haina inculpatului. De altfel, însuși inculpatul în declarația dată ulterior în fața instanței a recunoscut toate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
La termenul din ședința publică din 22.07.2008, partea vătămată (fostă ) și inculpatul s-au împăcat sub aspectul infracțiunilor de "vătămare corporală", prev. de art. 181 alin. 1 ind. 1 Cod penal, "lovire sau alte violențe" prev. de art. 180 alin. 2 ind. 1 Cod penal.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului care, la data de 10.02.2008, în jurul orelor 09.00, a intrat în magazinul SC SRL situat pe- din Mun. I, de unde a luat o bucată de cașcaval în vid și un tort de înghețată, pe care le-a ascuns în haine, cu intenția de a le sustrage, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă de furt calificat" prev de art. 20 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal, iar faptele aceluiași inculpat care, în seara zilei de 19.02.2008, în jurul orelor 19.15, a intrat în Universitatea " " I înarmat cu o, distrugând ușa de acces în laboratorul de fizica plasmei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de "distrugere" prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, și "port fără drept de obiect contondent în loc public" prev de art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal.
Instanța a constatat că infracțiunea pentru care este judecat în prezenta cauză a fost săvârșită după executarea pedepsei de 3 ani închisoare ce a fost stabilită prin sentința penală nr. 2240/03.05.2005, definitivă prin neapelare, pe care inculpatul a început să o execute la data de 28.10.2003, deci în stare de recidivă mare postexecutorie.
Instanța, având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social al faptei rezultând din modul și modalitatea de săvârșire, urmările care s-ar fi putut produce, natura relațiilor sociale ce au fost vătămate prin săvârșirea faptei, periculozitatea sporită a inculpatului care este recidivist postexecutoriu si care, înarmat fiind cu o, a pătruns în incinta Universității "Al. ", a aplicat acestuia câte o pedeapsă la dozarea căreia a avut în vedere necesitatea realizării scopului pedepsei, astfel cum este stabilit în cuprinsul art. 52 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală instanța a încetau procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate, împotriva inculpatului, pentru infracțiunile de vătămare corporală și loviri sau alte violențe prev. de art. 181 alin. 1 ind. 1 Cod penal, respectiv art. 180 alin. 2 ind. 1 Cod penal, ca urmare a împăcării părților.
In baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, urmând ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea, sporita în condițiile legii.
Instanța a menținut starea de arest a inculpatului si a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 21.04.2008 la 22.04. 2008 ( o zi) și de la 22.04.2008 la zi.
A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. art.64 alin.1 lit. teza I si lit. b Cod penal, pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Totodată s-a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunilor de "distrugere" prev. de art.. 217 alin. 1 Cod penal și de "port fără drept de obiect contondent în loc public" prev de art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.
În latura civilă a cauzei, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului, a faptelor ilicite ale inculpatului și a raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, astfel încât a obligat inculpatul la plata către partea civilă Universitatea "Al. " Ias umei de 100 lei cu titlu de daune materiale, sumă stabilită pe baza calculației de preț depusă la dosar de către aceasta, și a sumei de 209,97 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " I, calculației de preț comunicată de către aceasta. Inculpatul a fost obligat să suporte cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții vătămate, chiar dacă aceasta s-a împăcat cu inculpatul, temeiul acestei obligații constituindu- art. 998-999 Cod civil.
În termen legal împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a solicitat reindividualizarea tratamentului sancționator aplicat, apreciat ca fiind prea sever în raport de circumstanțele personale și cele ale săvârșirii faptelor.
Prin decizia penală nr. 454/06.11.2008 a Tribunalului Iașis -a decis:
Admite apelul formulat de inculpatul, fiul lui și, născut la 26.08.1963, în prezent aflat în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 2518/26.08.2008 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o desființează în parte, în latură penală, în sensul că înlătură dispozițiile privind aplicarea sporului de 6 luni închisoare și dispozițiile art. 64 al.1 lit. a teza I, Cod penal.
Rejudecând cauza:
Înlătură dispozițiile privind aplicarea sporului de 6 luni închisoare, la pedeapsa rezultantă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Înlătură dispozițiile privind aplicarea dispozițiilor art.64 al.1 lit. a teza Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, după 26.08.2008, la zi.
În luarea acestei decizii Tribunalul a argumentat după cum urmează:
În ceea ce privește tratamentul sancționator aplicat inculpatului, analizând faptele comise prin prisma criteriilor generale prev. de art.72 Cod penal, respectiv - pericolul social concret al activității infracționale desfășurate, modalitatea și circumstanțele comiterii faptelor precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului care a comis faptele deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie, conduita procesuală sinceră și cooperantă adoptată pe parcursul procesului penal - se constată că instanța de fond a realizat o legală individualizare a tratamentului sancționator aplicat atât sub aspectul naturii sancțiunilor, al cuantumului pedepselor individuale aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite cât și a modalității de executare dispuse, cuantumul pedepsei rezultante aplicate fiind apreciat însă ca fiind prea sever în raport de gravitatea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
Ca urmare, pentru acest considerent, în temeiul disp.art.379 pct.2 lit. a va fi admis apelul declarate de inculpatul împotriva Sentinței penale nr.2518 din 26.08.2008 a Judecătoriei Iași, sentință ce va fi desființată în parte în latură penală, sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante aplicate inculpatului, în sensul înlăturării sporului de 6 luni închisoare aplicat de prima instanță ca urmare a contopirii pedepselor, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei ani) închisoare.
În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile art.71 Cod penal, se constată că - analizând oportunitatea interzicerii drepturilor electorale, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor comise - din eroare instanța de fond a indicat teza Iaa rt.64 lit. b - interzicând inculpatului dreptului de a alege, dar conferind acestuia dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prev. de art.64 lit. b teza a II a Cod penal deși este evident, în raport de considerentele hotărârii, că opțiunea instanței era aceea de permite inculpatului exercitarea dreptului de a alege și de a-i interzice doar exercitarea dreptului prev. de art.64 lit. b teza a II a Cod penal.
Cum, modificarea acestui aspect de către instanța de control judiciar nu este posibil a fi efectuată în altă modalitate, în condițiile sesizării doar cu apelul inculpatului, urmează a fi înlăturate dispozițiile privind aplicarea pedepsei accesorii prev. de art.64 lit. b teza I Cod penal, respectiv cele referitoare la exercitarea de către inculpat a dreptului de a alege.
În termen legal inculpatul a atacat cu recurs decizia tribunalului, criticând ambele hotărâri sub aceleași motive enunțate și în fața instanței de apel, solicitând redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului ei, având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de recurs constată că motivele invocate de inculpat în fața instanței de apel și reluate în fața instanței de recurs privind reindividualizarea pedepsei, nu sunt întemeiate din următoarele motive:
Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate nu poate fi primită de instanța de recurs cu motivarea în cadrul complex de individualizare a pedepselor, prima instanță și cea de apel au ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 Cod penal precum și de scopul acestora, prevăzut de art. 52 Cod penal.
În concret instanțele au ținut cont de modul și împrejurările comiterii faptei, de gradul de pericol social al faptelor comise, de limitele de pedeapsă pentru acest gen de infracțiuni, de datele care caracterizează persoana inculpatului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța de apel a reevaluat circumstanțele comiterii faptelor și cele ale inculpatului din timpul desfășurării procesului și a reindividualizat pedeapsa în sensul că a înlăturat sporul de 6 luni aplicat de prima instanță. O altă redozare nu mai poate opera în această fază cu motivarea că această pedeapsă este corect individualizată.
Dacă avem în vedere că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist, ne putem da seama că el nu a înțeles să se reintegreze social și să nu mai intre în contact cu legea penală.
În concluzie, instanța de recurs constată că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului, este bine individualizată și corespunde scopului pedepselor, privind prevenția generală și specială și este de natură să-l determine ca pe viitor să nu mai comită fapte penale.
Pentru considerente mai sus expuse, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile articolului 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva deciziei penale nr. 454 din 06.11.2008, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Deduce la zi durata arestului preventiv de la 06.11.2008.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12,02.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 17.02.2009
CĂTRE
PENITENCIARUL IAȘI
Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 78 din 05.02.2009 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 26 August 1963),pentru a fi înmânat acestuia.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- I - -
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 05.02.2009
CĂTRE
PENITENCIARUL IAȘI
Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 78 din 05.02.2009 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 26 August 1963),un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- I - -
Președinte:Ciobanu Iulia ElenaJudecători:Ciobanu Iulia Elena, Anton Dan, Ciubotariu