Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
751/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1006
Ședința publică din data de 8 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 3: Iordache Magdalena
GREFIER: - --
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror -.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.139/A din data de 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, asistat de apărător ales - avocat, intimatul-parte civilă, asistat de apărător ales - avocat, lipsind asiguratorul de răspundere civilă Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, intimații-parți civile Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Clinic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului și să se dea eficiență art.385/9 pct.14 C.P.P. în sensul redozării termenului de încercare, apreciind că acest termen este mult prea M față de obligațiile stabilite în sarcina inculpatului. Arată că atitudinea procesuală a inculpatului a fost de recunoaștere și de regret a faptei, precum și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul, apreciind că instanțele anterioare au aplicat o pedeapsă în mod corect individualizată, iar termenul de încercare este legal stabilit, fiind vorba despre săvârșirea a patru infracțiuni, în concurs real.
Apărătorul ales al intimatului-parte civilă solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii Tribunalului București, ca temeinică și legală, având în vedere că faptele săvârșite sunt deosebit de grave, în concurs real. De asemenea, solicită ca inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare, fiind depuse la dosar acte doveditoare în acest sens.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.768/20.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
În baza art.71 din Codul penal, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a lI-a și b din Codul penal.
În baza art.86 al.2 din nr.OUG195/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OUG63/2006, a mai condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce îi fusese suspendată.
În baza art.71 din Codul penal, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b din Codul penal.
În baza art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OUG63/2006, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În baza art.71 din Codul penal, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a leza a II-a și b din Codul penal.
În baza art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OUG63/2006, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului.
În baza arl.71 din Codul penal, s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de arl.64 lit.a teza a II-a și b din Codul penal.
În baza art.36 al.1 din Codul penal, raportat la art.34 al.1 lit.b din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea art.71, art.64 lit.a teza a II-a și b din Codul penal.
În baza art.861din Codul penal, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea judecătorului delegat la Biroul de executări penale al Judecătoriei Sectorului 1 B, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art.862din Codul penal.
În baza art.863alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare,a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute la literele a-d ale acestui text de lege.
În temeiul art.863alin.3 lit.a din Codul penal, a obligat inculpatul să urmeze un curs de legislație rutieră, organizat de o instituție abilitată, de patru ori (o dată la doi ani), în cadrul termenului de încercare.
În temeiul art.863alin.3 lit.e din Codul penal, a fost obligat inculpatul să nu conducă niciun vehicul pe durata termenului de încercare.
În baza art.71 alin.5 din Codul penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.359 Cod procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile 864și art.83 din Codul penal.
În baza art.14, 346 Cod de procedură penală, raportat la art.998 și următoarele Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 70.000 lei, cu titlu de daune morale și 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă.
În baza art.313 din Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.887,06 lei, actualizată cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii la data achitării efective, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B și a sumei de 8223,21 lei către partea civilă Spitalul Clinic.
În baza art. 191 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art.193 alin.1 Cod de procedură penală, a mai fost obligat inculpatul la plata sumei de 824,3 lei (taxe de expertiză) și 2000 lei (onorariu de avocat) - cheltuieli judiciare către partea civilă.
În baza art.61 coroborat cu art.55 din Legea nr.136/1995, raportat la art.3 și 4 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1 din 4.03.2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, și art.6 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1 din 4.03.2008, raportat la art.7 alin.2 din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108 din 10.12.2004, precum și art.26 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.8 din 16.06.2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, a obligat, în subsidiar, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata sumei de 70.000 lei, cu titlu de daune morale, 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, și 824,3 lei (taxe de expertiză) și 2000 lei (onorariu de avocat) - cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, la data de 29.06.2005, în jurul orei 1900, inculpatul, conducând autoturismul marca BMW X5, cu număr de înmatriculare, dinspre str. - -, a pătruns pe fără sa respecte semnificația indicatorului " trecerea", intrat în coliziune cu motocicleta marca cu numărul de înmatriculare B-66-, condusă de partea vătămată, pe, din direcția Șos. - CMc ătre, cauzând părții vătămare leziuni care necesită pentru vindecare 150 de zile de îngrijiri medicale și infirmitate fizică posttraumatică. La momentul producerii accidentului, inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de cea 1,65 - 1,90 gr.%0și avea dreptul de a conduce suspendat, părăsind și locul accidentului.
Astfel, la data de 29.06.2005, în jurul orei 1900, inculpatul conducea autoturismul marca, cu număr de înmatriculare, în B, pe str. - -, în direcția.
Pe circulația se desfășoară în ambele sensuri, suprafața părții carosabile este din asfalt, iar la momentul producerii accidentului era în stare uscată.
Pe str. - -, înainte de intrarea în intersecția cu sunt montate indicatoarele " trecerea" și " la dreapta",
La intersecția dintre cele două artere de circulație, inculpatul a pătruns cu autoturismul pe care îl conducea pe, fără a respecta semnificația indicatorului " trecerea", continuându-și traiectoria rectilinie inițială perpendiculară pe direcția până în zona benzii de lângă axul drumului, unde a intrat în coliziune cu motocicleta marca, cu numărul de înmatriculare B-66-, condusă regulamentar de partea vătămată, pe, din direcția Șos. - CMc ătre.
După producerea accidentului, inculpatul și-a continuat deplasarea în direcția Șos. - C M, fiind oprit în trafic de agentul de circulație, care circula cu autoturismul de serviciu în spatele motocicletei, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Ca urmare a accidentului, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 150 de zile de îngrijiri medicale, acestea nu i-au pus în primejdie viața, dar au determinat, însă, infirmitate fizică posttraumatică prin anchiloza tarso-metatarsiană și consolidarea vicioasă a fracturilor piciorului, fără succes terapeutic postoperator iterativ, după cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.A1/10413/2005 din 8.12.2005, întocmit în cauză de " Minovici" B, astfel cum a fost completat în faza cercetării judecătorești prin raportul de expertiză medico-legală nr.A1/10413/05/2007 din 28.03.2008. Potrivit Deciziei lNEMRCM - Comisia de Expertiză Medicală, la care face trimitere același raport medico-legal, partea vătămată este încadrată în gradul III de invaliditate, având o incapacitate adaptativă de 50%.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr.26/i din 26.01.2006, întocmit în cauză de " Minovici" B s-a stabilit, în urma calculului retroactiv al alcoolemiei că, la momentul depistării, inculpatul putea avea o alcoolemie în creștere de circa 1,65 - 1,90 gr. %0, în funcție de ritmul individual de absorbție al alcoolului în organism.
Din probele administrate, a rezultat culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, raportul de expertiză tehnică-judiciară efectuat în cauză, concluzionând că starea de pericol a apărut pentru partea vătămată în momentul în care inculpatul nu a respectat, conducând autoturismul, semnificația indicatorului " trecerea" și nu a acordat prioritate motocicletei condusă de partea vătămată, care circula regulamentar, și că, prin urmare, inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă ar fi respectat semnificația indicatorului " trecerea", în conformitate cu prevederile art.167 lit.c) din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin nr.HG85/2003, în vigoare la data accidentului; mai mult, inculpatul a condus autoturismul deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, cu încălcarea, așadar, a prevederilor art.181 pct.1 din același Regulament.
Pe de altă parte, partea vătămată nu a avut posibilitatea evitării accidentării sale, în momentele premergătoare impactului aflându-se în condiții legale de trafic.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită pe baza următoarelor mijloace de proba: procesul-verbal de cercetare la fața locului din 29.06.2005 și schița și planșele fotografice aferente, procesul-verbal și raportul întocmit de agentul de poliție, care se coroborează cu Raportul de expertiză tehnică judiciară nr.6024/14.10.2005, întocmit de Expert tehnic Conf.univ.dr.ing., raportul de expertiză medico-legală nr.A1/10413/2005 din 8.12.2005, întocmit în cauză de " Minovici" B, astfel cum a fost completat prin raportul de expertiză mcdico-legală nr.A1/10413/05/2007 din 28.03.2008, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, din care rezultă că inculpatul avea în sânge, la ora 2114, o alcoolemie de 1,80 gr. %0, iar la ora 2214, o alcoolemie de 1,65 gr. %0și raportul de expertiză rnedico-legală nr.26/i din 26.01.2006 întocmit în cauză de " Minovici B, care a stabilit, în urma calculului retroactiv al alcoolemiei, că la momentul depistării inculpatul putea avea o alcoolemie în creștere de circa 1,65 -1,90 gr.%, în funcție de ritmul individual de absorbție al alcoolului în organism, declarațiile părții vătămate, ale martorilor și, precum și cu declarațiile inculpatului, acesta din urmă recunoscând faptele.
Față de probele administrate, instanța a apreciat că a fost dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel fiind, prima instanță a concluzionat că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Având în vedere cele expuse, instanța fondului a aplicat inculpatului - pentru fiecare din infracțiunile săvârșite - pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 Cod penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.
Sub acest aspect, prima instanță a reținut pericolul social al infracțiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, urmarea faptei - vătămarea integrității corporale și a sănătății victimei, reflectată în numărul M de zile de îngrijiri medicale de care a fost nevoie pentru vindecare, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, relevante în acest sens fiind lipsa antecedentelor penale, și atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, constând în recunoașterea faptei săvârșite, dar și conduita sa procesuală, neprezentându-se decât la un singur termen de judecată, precum și nedepunerea niciunei diligențe în vederea acoperirii prejudiciului cauzat părții vătămate.
În soluționarea laturii civile, prima instanță a reținut întrunirea a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 și următoarele din Codul civil, respectiv existența prejudiciului suferit de partea civilă, a faptei ilicite săvârșite de inculpat, a legăturii de cauzalitate între această faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpatului în săvârșirea faptei, vinovăție care îmbracă forma culpei.
Referitor la despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, s-a arătat că acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpat.
În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, prima instanță a stabilit întinderea acestora în raport de gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate.
În speță, instanța fondului a apreciat că se justifică - pe deplin - acordarea daunelor morale în cuantum de 70.000 lei, solicitată de partea civilă, ca pretium doloris, în compensarea traumei psihice suferite de aceasta, ca urmare a faptei inculpatului, reținând că, la vârsta de numai 31 de ani partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică posttraumatică prin anchiloza tarso-metatarsiană și consolidarea vicioasă a fracturilor piciorului fără succes terapeutic postoperator iterativ, fiind încadrată în gradul lII de invaliditate și având o incapacitate adaptativă de 50%, consecințe care au afectat negativ participarea victimei la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.
S-ai reținut și că, internarea în spital, conștiința de a fi bolnav, spitalizarea îndelungată și intervențiile chirurgicale repetate, prejudiciul fiziologic încercat de partea vătămată, constând în privarea acesteia de avantajele unei vieți normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta trebuie să-l facă pentru a-și păstra condițiile de viață pe care le-a avut anterior vătămării, suferința de a fi privată de o viață normală corespunzătoare - toate acestea pretind acordarea unei compensații bănești corespunzătoare, stabilită într-un cuantum suficient pentru a constitui o justă reparație, care, coroborată cu sancțiunea de drept penal aplicată, să ofere părții vătămate o necesară satisfacție.
Sub aspectul daunelor materiale solicitate, instanța a constatat că partea civilă a făcut numai parțial dovada cuantumului prejudiciului material prin facturile și chitanțele depuse la dosar, acestea atestând efectuarea de cheltuieli prilejuite de supunerea la tratament medical, precum și sumele de bani plătite de partea vătămată în vederea petrecerii concediului în Spania (bilete de avion și cazare), unde nu s-a mai putut duce, însă din cauza accidentului suferit. Întrucât s-a apreciat că ar fi excesiv să se pretindă victimei unui accident rutier să își preconstituie cu minuțiozitate probe cu privire la cheltuielile efectuate pentru recuperarea lor în eventualitatea în care autorul va fi trimis in judecată - pe de o parte - și având în vedere - pe de altă parte - că ar fi inechitabil să se pretindă că, în decursul a 3 ani de la accident (partea vătămată rămânând cu infirmitate posttraumatică), nu au fost făcute cheltuieli cu transportul acesteia la și de la spital și cu tratamentul necesar, în lipsa unor dovezi în acest sens, instanța a estimat daunele materiale suferite de partea vătămată la suma de 5.000 lei, mai M decât cea dovedită cu înscrisurile depuse.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul soluționării laturii penale, cât și al celei civile a cauzei.
Prin decizia penală nr.139 A din 23 februarie 2009, a fost respins - ca nefondat - apelul declarat de inculpatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a reținut apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, referitor la cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond, Tribunalul a constatat că, în mod corect, s-a avut în vedere faptul că preconstituirea probelor materiale pentru a dovedi cuantumul despăgubirilor ocazionate de transporturi la, și de la spital, făcute de către partea vătămată, precum și a altor cheltuieli efectuate în scopul recuperării părții vătămate ca urmare a accidentului suferit, nu poate fi făcută în mod absolut, această probă fiind întotdeauna aproximativă, astfel că în mod obligatoriu instanței de fond i revine sarcina aprecierii în concret a estimării cuantumului real al acestor despăgubiri materiale.
Cu atât mai mult, referitor la cuantumul despăgubirilor morale, instanței i revine sarcina aprecierii acestora, deoarece pretium doloris nu poate fi cuantificat cu exactitate, ci doar apreciat, în funcție de gravitatea faptei și a urmărilor produse prin comiterea acesteia.
În speță - arată Tribunalul - este de netăgăduit că partea vătămată, un tânăr de 31 de ani, a suferit vătămări grave ale integrității corporale soldate cu sechele permanente care în mod cert reprezintă C puțin un prejudiciu estetic și de agrement important, împrejurare față de care instanța de fond a procedat în mod corespunzător în stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale și morale.
În privința termenului de încercare stabilit la 8 ani de către instanța de fond, Tribunalul a apreciat că, în raport de gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, care a condus autoturismul în stare de ebrietate, având permisul suspendat și în urma accidentării părții vătămate a părăsit locul accidentului, pedeapsa stabilită este chiar blândă, iar modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform dispozițiilor art.86/1 Cod penal, a ținut cont de atitudinea sinceră a inculpatului și de regretul exprimat al acestuia, precum și de lipsa antecedentelor penale. Deci, s-a dat relevanța juridică corespunzătoare acestor circumstanțe personale ale inculpatului, mai sus menționate, astfel încât instanța de fond și-a manifestat suficient îngăduința vis-a-vis de toate aspectele care circumstanțiază persoana inculpatului.
Referitor la obligația subsidiară stabilită în sarcina Fondului de Protecție
a Victimelor Străzii, Tribunalul a arătat că aceasta rezultă ope legis, întrucât, în speță, nu s-a putut face dovada existenței unei polițe de asigurare de răspundere civilă auto valabil încheiată pe teritoriul României. De altfel, existenta obligațiilor subsidiare este reflectată în legislația româna nu numai în această materie, ci și în materia garanțiilor obligațiilor civile, în general, bunăoară a fidejusiunii, fiind consacrate în favoarea debitorului obligat în subsidiar beneficiul de discuțiune și beneficiul de diviziune.
În ceea ce privește critica referitoare la lipsa din dispozitivul hotărârii a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, aceasta nu este o dispoziție care în mod obligatoriu trebuie să apară în dispozitiv, deoarece hotărârea i este doar opozabilă, iar acest asigurator este citat în proces exact în aceasta calitate, și doar în acest scop - de opozabilitate.
Împotriva acestei decizii - vizând și sentința primei instanțe - în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.
Astfel, promovând calea de atac a recursului, inculpatul a avansat o singură critică, susținând că termenul de încercare stabilit prin hotărârile atacate este mult prea M, invederând că - față de atitudinea sa procesuală și lipsa antecedentelor penale - acest termen ar trebui redus.
Curtea însă, nu poate primi această critică, deoarece se constată că pedeapsa a fost stabilită cu respectarea tuturor criteriilor reglementate de art.72 din Codul penal, este proporțională cu gravitatea concretă a faptelor săvârșite, reflectă în mod corespunzător împrejurările reale de comitere, atitudinea procesuală a inculpatului, dar care dovedește că nu a înțeles nici la momentul faptei și nu conștientizează nici în prezent urmăririle socialmente periculoase ale conduitei sale ilicite în calitate de conducător auto, urmarea gravă produsă, dar și urmarea mai gravă care s-ar fi putut produce, și, totodată, pedeapsa respectivă este aptă a asigura realizarea scopului său legal, punitiv, dar și educativ-preventiv, conform art.52 din Codul penal.
În contextul comiterii a patru infracțiuni în concurs real, Curtea constată că instanța de fond a manifestat deja suficientă clemență, prin acordarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art.861din Codul penal, în considerarea procesuale a inculpatului și a lipsei antecedentelor penale a acestuia, astfel că nu se justifică o dublă valorificare a aceleiași circumstanțe personale (invocată și în recurs), prin reducerea duratei termenului de încercare.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată niciun motiv de casare a hotărârilor pronunțate de către instanțele inferioare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicația dispozițiilor art.192 alin.2 și art.193 alin.6 Cod procedură penală, referitor la cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul proces, având însă în vedere și Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Avocaților din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr.139/A din data de 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la 200 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 50 lei reprezintă onorariul avocat oficiu, parțial.
În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către partea civilă, reprezentând onorariul (parțial) avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- --
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Red.-Jud.Sect.1
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Ciobanu Corina, Iordache Magdalena
