Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 101/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 101
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de I - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind pronunțarea recursului penal, având ca obiect " vătămare corporală" promovat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr.25 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședință publică din 4 februarie 2010, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 februarie 2010.
După deliberare,
Curtea,
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 2990/30.09.2008 pronunțată de Judecătoria Iași s-au hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. v1 lit. d din Codul d e procedură penală, achită pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25.05.1944 în localitatea, jud. B, domiciliat în municipiul I, str. -. - nr. 8, județul I, CNP -, cetățean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, pensionar, necunoscut cu antecedente penale, pentru infracțiunea de "vătămare corporală", prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal.
Ia act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
Respinge acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. ", I, cu sediul în I,-, județul I, prin reprezentanții săi legali, ca fiind nefondată.
În baza art. 349 și art. 192 alin. 3 din Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 300 lei, rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut ca fiind temeinic dovedită următoarea situație de fapt.
La data de 22.11.2004, ora 20,20, lucrătorii de poliție din cadrul I -, au fost sesizați de către dispeceratul Poliției Rutiere I despre faptul că pe bulevardul din municipiul I, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești, iar victima și conducătorul auto se află la Spitalul de Urgențe
În baza sesizării, lucrătorii de poliție s-au deplasat la Spitalul de Urgențe I, unde au identificat victima accidentului, în persoana părții vătămate și pe conducătorul autoturismului marca Opel, cu nr. înmatriculate -, implicat în accident, în persoana inculpatului. Cu acea ocazie, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, la ora 20,37, rezultatul fiind negativ.
Lucrătorii de poliție, împreună cu inculpatul, s-au deplasat la locul accidentului, împrejurare în care au stabilit că accidentul rutier a avut loc pe b-dul. - I din municipiul I, pe sensul de mers dinspre Institutul I spre, în apropierea trecerii de pietoni semnalizată prin marcaj pietonal vopsit și indicator. Organele de anchetă ale poliției au identificat pe stâlpul cu nr. 52 indicatorul ˝Trecere pentru pietoni˝, precum și indicatorul - ˝Stație destinată mijloacelor de transport în comun˝.
În urma accidentului, s-a efectuat inspecția tehnică la autoturismul - implicat în accident, constatându-se că acesta corespunde din punct de vedere tehnic.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a dat o declarație olografă, în care a precizat că, la momentul producerii accidentului, geamurile autoturismului erau aburite, fapt ce i-a împiedicat parțial vizibilitatea și că partea vătămată traversa strada mai jos de trecerea pentru pietoni, aceasta traversând strada în fugă în momentul în care a fost accidentată.
În calitate de inculpat, a declarat, tot pe parcursul urmăririi penale, că în timp ce conducea autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculate -, (fiind singur în interior) în condițiile în care geamurile autoturismului erau aburite și ajungând în dreptul trecerii pentru pietoni din vecinătatea statuii ˝, vizibilitatea i-a fost îngreunată datorită faptului că din sens opus veneau două autoturisme cu farurile aprinse, condiții în care a redus viteza, continuându-și deplasarea pe marcajul pietonal, iar după marcaj, la o distanță de aproximativ un metru, a accidentat victima care traversa strada de la stânga la dreapta, având în vedere direcția de mers mai sus-menționată.
Cu ocazia audierilor pe parcursul urmăririi penale, partea vătămată a arătat că a fost accidentată de autoturismul condus de inculpatul în timp ce traversa strada regulamentar pe marcajul pietonal vopsit și mai avea doi pași până la bordura din dreapta, având în vedere sensul de mers mai sus-amintit.
Pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs accidentul, în cursul urmăririi penale, s-a procedat la efectuarea unei confruntări între inculpat și partea vătămată, aceștia menținându-și declarațiile, în sensul arătat anterior.
Organele de anchetă ale poliției au efectuat și o reconstituire a accidentului, la fața locului, pentru a se stabili cu exactitate locul unde a fost accidentată victima, ocazie cu care a fost solicitată partea vătămată să indice locul în care se afla în momentul când a fost accidentată de autoturismul condus de către inculpat. Aceasta s-a poziționat pe marcajul pietonal vopsit al trecerii de pietoni, respectiv pe extremitatea dinspre intersecția strada - -, la o distanță de 0,90 metri față de bordura din dreapta, având în vedere sensul de mers sus-menționat și la o distanță de un metru față de stâlpul cu număr de inventar 52, pe care era montat indicatorul ˝Trecere pentru pietoni˝ și indicatorul ˝Stație destinată mijloacelor de transport în comun˝.
De asemenea, i s-a solicitat inculpatului să indice locul în care a accidentat victima. Acesta a arătat că circula cu autoturismul condus de el pe I, pe sensul de mers anterior menționat și a indicat locul producerii accidentului ca fiind după marcajul pietonal, la o distanță de 0,60 metri de acesta și la o distanță de 0,90 metri față de bordura din dreapta, în dreptul stâlpului cu nr.52 pe care era montat indicatul ˝Trecere pentru pietoni˝.
Legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a putea fi audiat, fiind reprezentat de apărătorul său ales, acesta depunând, la termenul de judecată din data de 15.01.2008, o adeverință medicală din care rezultă că inculpatul suferea de viroză respiratorie. Apreciind că interogarea inculpatului este necesară justei soluționări a cauzei, instanța a dispus și aducerea acestuia cu mandat. Din procesul - verbal întocmit de către organele de poliție, rezultă că inculpatul suferă de boala Parkinson, prezentând un tremur exagerat al mâinilor și al picioarelor, acesta neprezentându-se în cursul cercetării judecătorești.
Partea vătămată a fost audiată la termenul de judecată din data de 03.06.2008, declarând a fost accidentată în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni și că nu are nicio pretenție de la inculpat, declarația acesteia fiind consemnată în procesul - verbal aflat la dosarul cauzei.
Instanța a dispus și audierea, la termenul de judecată din data de 18.12.2007, a unicului martor din lucrări, numitul, acesta declarând că a asistat la măsurătorile efectuate de către organele de poliție, dar că nu a văzut momentul la care a avut loc accidentul. A mai declarat martorul că, la momentul efectuării măsurătorilor, autoturismul inculpatului era situat pe trecerea de pietoni.
A constatat instanța că, pe parcursul urmăririi penale, nu a fost stabilită în nici un mod, viteza cu care se deplasa autoturismul condus de către inculpat, urmând a avea în vedere, la soluționarea cauzei, declarația inculpatului, care a precizat că circula cu o viteză de aproximativ 40 km./
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța constatat că nu s-a făcut dovada, mai presus de orice dubiu, că inculpatul, a accidentat pe victima în timp ce aceasta traversa strada în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni, loc în care, conform dispozițiilor cuprinse în Regulamentul de aplicare OUG nr.195/2002, republicată, partea vătămată ar fi avut prioritate, iar inculpatului i-ar fi revenit obligația de a opri autoturismul.
A constatat instanța că singurele probe ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale și, implicit, în fața instanței de judecată, sunt depoziția martorului, persoană ce nu a perceput direct accidentul, ci doar a asistat la măsurătorile ce au fost efectuate de către poliție după producerea accidentului și după ce inculpatul a ieșit din spital, declarațiile inculpatului, care a susținut în mod constant - așa cum s-a arătat anterior - că a lovit-o pe partea vătămată în timp ce aceasta s-a angajat în traversarea străzii, în fugă, la distanță de aproximativ un metru după marcajul de trecere de pietoni, declarațiile părții vătămate, care a susținut în mod constant că a fost accidentată în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, restul probatoriilor administrate, respectiv procesul - verbal de reconstituire și planșele foto, precum și procesul - verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată fiind irelevante, în contextul în care nu conțin date concrete care să lămurească împrejurările producerii evenimentului rutier.
A constatat instanța că, în conformitate cu dispozițiile art. 207 din Regulamentul de aplicare OUG nr. 195/2002, republicată: "Se interzice pietonilor: c să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise ori prin locurile permise, în fugă și/sau fără să se asigure."
În conformitate cu dispozițiile art. 158 din Regulamentul de aplicare OUG nr. 195/2002, republicată "Conducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol, în următoarele situații: m) la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje."
După cum rezultă din materialul probator administrat, coroborat și cu dispozițiile anterior - menționate, instanța a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de "vătămare corporală din culpă", respectiv, nu se poate reține în sarcina inculpatului culpa producerii accidentului, acesta conformându-se - atât cât s-a putut proba în cauză - obligațiilor ce îi reveneau în calitate de conducător auto. Astfel, viteza de deplasare a autoturismului era de aproximativ 40 km./, conform propriilor declarații ale inculpatului (nefiind stabilită pe cale științifică întrucât nu s-a dispus, pe parcursul urmării penale, efectuarea vreunei expertize, iar instanța a fost sesizată după 3 (trei) ani de la data comiterii accidentului), încadrându-se în limita prevăzută de lege pentru circulația în localități. Este adevărat că inculpatul avea obligația de a conduce diligent în apropierea trecerii de pietoni, dar această obligație nu a fost răsturnată prin probele administrate. A constatat instanța că nu s-a putut stabili, cu exactitate, dacă partea vătămată a traversat strada fără să fugă și pe trecerea de pietoni, existând susținerea inculpatului, necombătută de alte probe, că partea vătămată a traversat strada în mod neregulamentar, așa cum am arătat anterior (în fugă și după marcajul pietonal). A reținut instanța că partea vătămată avea obligația, conform dispozițiilor legale anterior - amintite, să traverseze strada fără să fugă, chiar și pe marcajul pietonal, astfel încât acțiunea ei să poată fi previzibilă de către orice conducător auto, încălcarea acestor obligații atrăgând răspunderea acesteia.
A constatat instanța că susținerile făcute de către procurorul de caz și expuse în rechizitoriu nu au suport în materialul probator, acesta pornind de la prezumția că partea vătămată a traversat strada pe trecerea de pietoni, situație în care întreaga răspundere pentru producerea accidentului ar fi revenit inculpatului. Întrucât această situație premisă nu a fost dovedită (respectiv, nu s-a dovedit, mai presus de orice dubiu, că partea vătămată a traversat strada în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni și fără să fugă, existând doar declarațiile acesteia și ale inculpatului, acestea din urmă date în sens contrar și care trebuie oricum a fi coroborate și cu alte mijloace de probă pentru a fi relevante) iar în sarcina inculpatului nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale, apreciind că dubiul existent în această cauză penală profită inculpatului (în sensul că există dubiu privind întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, respectiv culpa inculpatului în producerea accidentului) instanța, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a din Codul d e procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit. d din Codul d e procedură penală, a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de "vătămare corporală", prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
A respins acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " I, ca fiind nefondată, având în vedere faptul că instanța a dispus achitarea inculpatului, întrucât nu a avut culpă în producerea accidentului și, implicit, în ceea ce privește cheltuielile ocazionate de îngrijirea victimei accidentului.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, prin reprezentanții legali, care a invocat motive de nelegalitate și netemeinicie, precum și partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe,Sf. " I, motivele invocate vizând următoarele aspecte:
- partea civilă a invocat dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006, modificată prin nr.OUG 72/2006, conform cărora, persoanele care prin faptele lor aduc atingere sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistență medicală acordată, dispoziții ignorate de instanța de fond care a respins acțiunea civilă promovată în cauză vizând obligarea inculpatului la plata sumei de 1321,13 lei;
- un prim motiv de apel invocat de parchet vizează omisiunea instanței de fond de a verifica din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, conform dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală, omisiune care, în opinia apelantului este sancționată cu nulitatea absolută, prev. de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală;
- administrarea probatoriului nu s-a desfășurat în condițiile prevăzute de lege, în sensul că audierea martorului s-a realizat la termenul din data de 18.12.2007, când procedura de citare cu partea vătămată nu era corect îndeplinită, fiind încălcate dispozițiile art. 6 par.1 relative la dreptul la un proces echitabil;
- soluția de achitare a inculpatului pe considerentul că nu s-a putut proba că partea vătămată a traversat strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, iar în sarcina inculpatului nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale este greșită, fiind fundamentată pe principiul conform căruia dubiul profită inculpatului, instanța înlăturând în mod eronat probe utile care erau de natură să servească la corecta stabilire a situației de fapt.
Pe parcursul soluționării apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. 1 ind. 1 Cod procedură penală, având în vedere faptul că inculpatul a fost achitat la fond și nici nu a fost audiat, instanța de control judiciar a procedat la audierea acestuia, după ce i-a adus la cunoștință dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, însă inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Tribunalul Iași, prin decizia penală nr. 255/12 mai 2009, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " a fost desființată hotărârea apelată și în rejudecare:
A condamnat inculpatul la pedeapsa de 1,500 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală" prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b, și art. 76 lit. e Cod penal.
A învederat inculpatului dispozițiile art. 63 ind. 1 Cod penal, relativ la consecințele neexecutării cu rea-credință a amenzii penale.
A admis acțiunea civilă promovată de Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " și obligat inculpatul la plata sumei de 1321,13 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate la care se adaugă dobânda de referință (taxa oficială de scont) practicată de până la achitarea prejudiciului conform art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 modificată și completată până la 356/2002.
A obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.
În pronunțarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 62 Cod procedură penală în vederea aflării adevărului organele judiciare trebuie să lămurească pe baza probelor cauza sub toate aspectele, respectiv să aibă în vedere atât probele privind învinuirea, cât și cele privitoare la apărare, iar conform art. 63 alin. 2 probele au, după lege, aceeași valoare probantă.
Nici o probă neavând o valoare prestabilită, judecătorii vor aprecia dacă proba luată în considerare inspiră suficientă încredere pentru a servi la conturarea unei imagini exacte asupra realității.
În speța de față, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului din data de 10.10.2007, pentru săvârșirea la data de 22.11.2004 a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, constând în aceea că, la data de 22.11.2004, încălcând dispozițiile art. 135 lit. h din nr.OUG 195/2002 privind prioritatea de trecere, a accidentat-o pe partea vătămată care traversa trecerea de pietoni, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 -75 de zile de îngrijiri medicale.
Pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești în primă instanță s-a procedat la audierea martorului, martor din lucrări care a declarat că nu a perceput în mod direct producerea accidentului însă, la momentul la care a fost oprit de către organele de poliție autoturismul implicat în accident era oprit în dreptul trecerii de pietoni, precum și partea vătămată, care a declarat că a fost accidentată în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni de pe Bd. -
Inculpatul nu a fost audiat de către instanța de fond întrucât, deși a fost citat pentru mai multe termene de judecată nu s-a prezentat la judecată însă, pe parcursul urmăririi penale a fost audiat în calitate de învinuit și a precizat împrejurările în care s-a produs accidentul, respectiv:
- se deplasa cu o viteză redusă, de aprox. 40 - 45 km. la oră; geamurile autoturismului erau aburite întrucât afară era frig și el acționase sistemul de climatizare;
- din sens opus circulau alte autoturisme cu farurile aprinse, fapt care i-a îngreunat vizibilitatea;
- după ce a depășit cu 1,2 trecerea de pietoni, a observat o persoană angajată în trecerea străzii de la stânga la dreapta, iar datorită faptului că vizibilitatea i-a fost îngreunată de condițiile atmosferice nefavorabile, a apreciat greșit distanța dintre autoturism și persoana respectivă și, având convingerea că aceasta a depășit autoturismul, și-a continuat deplasarea însă a acroșat-o cu aripa din partea dreaptă, proiectând-o pe carosabil.
Învinuitul a mai declarat că recunoaște și regretă comiterea faptei de care este acuzat, că are o culpă în producerea accidentului determinată și de condițiile atmosferice nefavorabile, dar că dorește să se țină seama și de atitudinea părții vătămate care nu a dorit să facă plângere și nici nu a formulat pretenții civile.
În aceeași fază procesuală, învinuitul a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice auto, procedeu probatoriu la care ulterior a renunțat, iar organele de anchetă au efectuat o cercetare la fața locului, au procedat la efectuarea unei confruntări între învinuit și partea vătămată, a fost audiat martorul și s-a efectuat o reconstituire a
accidentului, concluziile acesteia fiind consemnate în procesul-verbal din data de 06.09.2006, ocazie cu care au fost efectuate măsurători și planșe foto.
Potrivit art. 62 Cod procedură penală, mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Aprecierea lor trebuie sa fie completă și justă, inclusiv prin verificarea faptului dacă se confirmă unele pe altele și dacă conduc la o concluzie univocă.
Pentru stabilirea faptei ori a vinovăției, o singură probă directă poate fi suficientă, cu excepția declarațiilor părților, care nu pot face dovada decât prin coroborare cu celelalte probe. Practica judiciară a confirmat că probele indirecte nu sunt interzise de dispozițiile procedurale, în sensul că lipsa unor martori oculari de la incidentul dintre părți nu exclude temeinicia probelor indirecte de vinovăție.
Acesta este și situația speței de față, în care nu au existat martori oculari la producerea accidentului, iar declarațiile părților implicate sunt contradictorii, partea vătămată declarând că a fost accidentată pe trecerea de pietoni, iar inculpatul precizând că depășise trecerea de pietoni cu 1,2.
Fiind în prezența unor probe contradictorii, instanța poate să rețină pe unele ca fiind expresia adevărului, cu obligația de a motiva înlăturarea celorlalte, întrucât, indiferent de numărul și natura probelor, pentru stabilirea adevărului nu se face o parietate a acestora.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că accidentul de circulație a avut loc pe B-dul. - I din I, pe sensul de mers dinspre Institutul I spre, în apropierea trecerii de pietoni semnalizată prin marcaj pietonal și indicator,Trecere pentru pietoni montat pe stâlpul cu nr. 52.
Apreciind că singurele probe administrate în cauză cu privire la locul producerii accidentului sunt declarațiile celor două părți, instanța a reținut pentru stabilirea situației de fapt doar datele rezultate din declarațiile inculpatului, concluzionând că doar pe baza acestora nu s-a putut dovedi, mai presus de orice dubiu, culpa inculpatului în accidentarea părții vătămate.
Procedând astfel, instanța a înlăturat procedeele probatorii efectuate pentru stabilirea împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, respectiv cercetarea la fața locului, reconstituirea și planșele foto executate cu acea ocazie, reținând că acesta nu conțin date concrete care să lămurească împrejurările producerii evenimentului rutier.
Or, cu ocazia reconstituirii accidentului efectuată în prezența martorilor asistenți, a învinuitului și a apărătorului acestuia, a precizat că în momentul în care a lovit victima aceasta se afla după marcajul pietonal, la o distanță de 0,60 de trecerea de pietoni și la o distanță de 0,90 față de bordura din dreapta, în dreptul stâlpului cu nr. 52 pe care este montat indicatorul Trecerea pentru pietoni.
și fotografiile judiciare efectuate cu acea ocazie relevă faptul că acest stâlp este situat pe bordură, în dreptul trecerii de pietoni la limita exterioară a acesteia și are o vizibilitate foarte buna, loc în care s-a poziționat și partea vătămată cu ocazia realizării fotografiilor judiciare.
Potrivit art. 158 lit. "m" din Regulamentul de aplicare a OUG195/2002, în vigoare la data producerii accidentului, conducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol, la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje.
Reținând că victima se angajase în traversarea străzii, inculpatul trebuia să reducă viteza și să circule cu atenție sporită, cu atât mai mult cu cât din sens opus circulau autovehicule cu farurile aprinse care-i îngreunau vizibilitatea, avea geamurile aburite, se deplasa pe lângă o stație de transport în comun și se apropia o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător.
Inculpatul a declarat că a accidentat victima imediat după trecerea de pietoni, deși a observat angajarea ei în traversarea străzii, din partea spre dreapta, situație în care, dacă ar fi respectat prevederile legale ar fi putut opri imediat, lovirea victimei fiind ușor previzibilă.
Faptul că totuși a lovit partea vătămată cu partea dreaptă a autoturismului dovedește faptul că nu a acordat atenția necesară situației din trafic existente, nu a redus suficient viteza autoturismului, deși se impunea chiar să și oprească pentru a acorda prioritate.
Mai mult, potrivit art. 48 din nr.OUG 195/2002, conducătorul autovehiculului trebuie să respecte regulile de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Având în vedere împrejurările faptice menționate anterior, în mod greșit a stabilit instanța de fond că viteza de 40 km./ora de deplasare a autoturismului se încadrează în limita prevăzută de lege pentru circulația în localități, întrucât nici nr.OUG 195/2002 și nici Regulamentul de aplicare a acesteia nu stabilesc o limită până la care trebuie redusă viteza, făcând doar precizarea că aceasta trebuie redusă până la limita evitării oricărui pericol.
Evaluând probatoriul administrat în cele două faze procesuale, cu referire la cercetarea la fața locului, la reconstituire, la depoziția martorului, coroborate cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, instanța de control judiciar a constatat că în cauză nu operează principiul in dubio pro reo, neexistând dubii asupra vinovăției inculpatului.
Procedând în modalitatea expusă în cele ce preced, inculpatul a încălcat cele două dispoziții legale menționate, iar accidentarea victimei și cauzarea unor vătămări care au necesitat pentru vindecare 70 - 75 zile de îngrijiri medicale întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă. prev. de art.184 alin. 2, 4 Cod penal, faptă pentru care urmează să fie angajată răspunderea penală a inculpatului.
Poziția subiectivă a inculpatului este caracterizată de atitudinea acestuia care nu a prevăzut că în condițiile în care conducea autoturismul cu viteza de 40 km/oră, în timpul nopții, cu vizibilitatea redusă de faza lungă a autoturismelor care circulau din sens opus și cu geamurile aburite, în apropierea trecerii de pietoni, nu ar fi putut evita un pericol intempestiv, deși putea și trebuia să prevadă acest rezultat.
Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a evaluat necorespunzător probatoriul administrat în cauză, acordând semnificație juridică preponderentă declarațiilor inculpatului din faza de urmărire penală, nefiind în măsură să verifice nemijlocit poziția procesuală a inculpatului care s-a sustras de la cercetarea judecătorească, instanța de control judiciar a admis în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, a desființat integral hotărârea instanței de fond și a procedat conform dispozițiilor art. 345 și următoarele Cod procedură penală, privind judecata în fond.
Conform dispozițiilor art. 378 alin. 2 Cod procedură penală, instanța de apel, deliberând, poate să dea o nouă apreciere probelor din dosarul cauzei, cu consecința pronunțării unei soluții diametral opuse celei pronunțate de instanța de fond.
Pentru aceste considerente, având în vedere aspectele menționate în cele ce preced, constatând că fapta imputată există, că ea constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța de control judiciar va dispune condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare, în lumina criteriilor generale de individualizare a pedepselor prescrise de art. 72 din Codul penal, instanța având în vedere - pe de o parte - gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, iar - pe de altă parte - având în vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, care a avut o poziție procesuală relativ corespunzătoare în fața organelor judiciare, în cursul urmăririi penale, care a avut un comportament bun în societate anterior săvârșirii faptei, este pensionar și suferă de boala Parckinson, așa cum rezultă din toate datele cauzei, precum și din înscrisurile depuse la dosar, instanța deci, funcție de toate aceste criterii, a aplicat inculpatului o pedeapsă cu amenda penală, prin reținerea în favoarea acestuia, a circumstanțelor atenuante exemplificate în dispozițiile art. 74 lit. a, b și c din Codul penal, în acord cu dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. e din Codul penal.
A învederat inculpatului dispozițiile art. 631Cod penal relative la consecințele neexecutării cu rea-credință a amenzii penale.
În ceea ce privește latura civilă, întrucât în procesul penal a fost promovată și o acțiune civilă, instanța de apel a admis apelul părții civile Spitalul Clinic de Urgențe,Sf. " I și, ca urmare a condamnării inculpatului și a constatării existenței legăturii de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciul cauzat părții civile, în baza dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată prin nr.OUG 72/2006, coroborate și cu dispozițiile art. 14 - 15 din Codul d e procedură penală și art. 346 din Codul d e procedură penală, raportat și la art. 998 - 999 din Codul civil, a obligat pe inculpat să plătească unității spitalicești sus-menționate, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1321,13 lei (RON), reprezentând cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată victimei, la care se adăugă dobânda de referință (taxa oficială de scont) practicată de până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000, modificată și completată prin Legea nr. 356/2002.
Având în vedere soluția dispusă de instanța de control judiciar, raportat și la finalitatea urmărită de reprezentanții parchetului prin promovarea prezentei căi de atac, apreciază că nu se mai impune a fi dezbătute și celelalte motive de apel invocate întrucât, instanța de apel, verificând din oficiu regularitatea actului de sesizare sub aspect formal și substanțial, a verificat implicit și dacă sesizarea primei instanțe a fost valabil făcută și a constatat că nu există neregularități cu privire la actul de sesizare.
De altfel, chiar dacă instanța de fond a omis să se pronunțe în temeiul dispozițiilor art. 3001Cod procedură penală, cu privire la regularitatea actului de sesizare, această omisiune nu constituie un motiv de nulitate absolută și în nici un caz nu poate fi invocată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, iar prin desfășurarea în continuare a cercetării judecătorești, implicit prima instanță a consfințit legala sesizare.
Cât privește motivul care vizează administrarea probatoriului în condițiile în care procedura cu partea vătămată nu era corect realizată, această neregularitate putea fi invocată exclusiv de către partea căreia i s-a cauzat o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea acelui act, respectiv de către partea vătămată.
În temeiul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 cod procedură penală, decizia pronunțată în apel a fost recurată de inculpatul pentru netemeinicie și nelegalitate în sensul greșitei condamnări cu motivația că probele dosarului nu conduc la vinovăția acestuia.
Partea vătămată traversat în fugă strada, aspect ce rezultă din dinamica producerii accidentului.
Inculpatul a redus viteza, dar aceasta i- apărut brusc în față, acroșarea fiind făcută în partea lateral - dreapta.
Reconstituirea la fața locului s-a făcut după aproximativ 2 (doi) ani și în concluzie probele administrate au evidențiat lipsa de vinovăție cât și mare îndoială asupra celor întâmplate.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței.
Critica formulată de inculpat se încadrează în drept în cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, privind eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare și este nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de apel a coroborat întreg materialul probator administrat în cauză și a stabilit pe baza acestuia o situație de fapt corectă constând în aceea că în data de 24 noiembrie 2004 în timp ce conducea autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare - pe drumurile publice din municipiul a accidentat partea vătămată, care a suferit leziuni ce au necesitat 70 - 75 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Inculpatul a declarat faptul că în timp ce conducea autoturismul în condițiile în care geamurile erau aburite și ajungând în dreptul trecerii pentru pietoni din vecinătatea statuii " " vizibilitatea i-a fost îngreunată datorită faptului că din sens opus veneau două autoturisme cu farurile aprinse, condiții în care a redus viteza continuându-și deplasarea pe marcajul pietonal vopsit iar după marcaj la o distanță de aproximativ un metru a accidentat pe partea vătămată care traversa strada de la stânga la dreapta.
Partea vătămată a arătat că a fost accidentată în timp ce traversa strada regulamentar pe marcajul pietonal și mai avea doi pași până la bordura din dreapta.
Pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul s-a procedat la efectuarea unei confruntări între inculpat și partea vătămată, aceștia menținându-și declarațiile date.
În cauză s-a efectuat și o reconstituire a accidentului - la fața locului - pentru a se stabili cu exactitate locul unde a fost accidentată victima, ocazie cu care a fost solicitată partea vătămată să indice locul în care se afla în momentul în care a fost acroșată.
Aceasta s-a poziționat pe marcajul pietonal vopsit al trecerii pentru pietoni, respectiv la extremitatea dinspre intersecția strada - - la o distanță de 0,90 metri față de bordura din dreapta având în vedere sensul de mers sus-menționat și la o distanță de un metru față de stâlpul pe care se afla montat indicatorul "Trecere pentru pietoni" și indicatorul "Stație pentru mijloacele de transport în comun".
Inculpatul a arătat că circula cu autoturismul condus de el pe întâi pe sensul de mers menționat și a indicat locul producerii accidentului ca fiind după marcajul pietonal vopsit la o distanță de 0,60 metri de acesta și la o distanță de 0,90 metri față de bordura din dreapta în dreptul stâlpului
În condițiile în care inculpatul a fost orbit de cele două autovehicule care veneau din sens opus, acesta era obligat să oprească autoturismul în condiții de siguranță, cu toate că circula cu o viteză mică de aproximativ 40 km./oră - conform declarației sale, mai ales că se deplasa pe lângă stație de transport în comun și se apropia de o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător.
Raportat condițiilor existente la locul producerii accidentului inculpatul avea obligația să circule cu atenția sporită și viteză adecvată întrucât urma să traverseze o trecere de pietoni mai ales că avea și geamurile aburite.
În acest context, în mod corect instanța de apel a reținut că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 158 lit. m din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002 - în vigoare la data producerii accidentului - conducătorul de vechiul fiind obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol, la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje.
Faptul că a lovit victima cu partea dreaptă autovehiculului dovedește împrejurarea că nu acordat atenția necesară situației din trafic existente, și nu a redus suficient viteza deși se impunea chiar să și oprească pentru a acorda prioritate de trecere.
În conformitate cu dispozițiile art. 48 din nr.OUG 195/2002 conducătorul autovehiculului trebuie să respecte regulile de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Normele legale nu stabilesc o limită până la care trebuie redusă viteza făcându-se doar precizarea că aceasta trebuie redusă până la limita evitării oricărui pericol.
Prin urmare, inculpatul a încălcat cele două dispoziții legale menționate mai sus, astfel că în mod corect a fost angajată răspunderea penală întrucât fapta penală există, constituie infracțiune și a fost comisă de acesta.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal avându-se în vedere împrejurările concrete de comitere, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Verificând și din oficiu conținutul deciziei pronunțate conform dispozițiilor art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 385 ind. 9 alin. 14 Cod procedură penală privind modalitatea de executare pedepsei.
În speță, pedeapsa de 1500 urmează a fi suspendată condiționat fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 81 lit. a și c Cod penal, privind cuantumul acesteia, cât și convingerea că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă, pe durata prevăzută de art. 82 alin. 2 Cod penal, ce constituie termen de încercare.
Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de inculpatul, se va casa în parte în latura penală decizia pronunțată și în rejudecare se va proceda conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25.05.1944, împotriva deciziei penale nr.255 din 12 mai 2009 Tribunalului Iași pe care o casează în parte în latură penală și rejudecând:
În baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei de 1500 lei aplicată inculpatului.
În baza art. 82 alin. 2 Cod penal stabilește termen de încercare de 1 an.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
Înlătură din decizie aplicarea dispozițiilor art. 63 ind. 1 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
17.02.2010
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu, Dan Anton
