Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1128/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1128
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
Judecător G -
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.171/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales R, lipsă partea civilă intimata, reprezentat de avocat ales, lipsă Spitalul Clinic Județean
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul inculpatului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru pregătirea apărării, având în vedere că la această dată a încheiat angajamentul.
Procurorul și apărătorul părții civile nu se opun cererii.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, pe motiv că au fost acordate termene în vederea pregătirii apărării, dând posibilitatea apărătorului să studieze actele dosarului, cauza urmând a fi reapelată.
Cauza a fost reapelată la ora 13,30, când, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, iar pe fond, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului și diminuarea daunelor morale în raport și de culpa părții vătămate, stabilirea daunelor morale făcându-se fără a se ține seama de această împrejurare. În motivare a mai arătat că așa cum rezultă și din expertiza tehnică efectuată în cauză, mopedul condus de partea vătămată nu era omologat, victima nu purta casă și farul nu era aprins, consecințele mai grave ale producerii accidentului rutier datorându-se părții vătămate.
Apărătorul părții civile a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat, pe motiv că expertul a stabilit în mod corect dinamica producerii accidentului, iar latura civilă a cauzei a fost corect soluționată.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, m otivat de faptul că, din probele administrate reiese culpa exclusivă a inculpatului care a încălcat prevederile art. 54 alin.1 din OUG 195/2002. Pe de altă parte, pedeapsa aplicată inculpatului a fost aplicată în limita minimă și reducerea cuantumului acesteia nu se justifică, iar latura civilă a fost corect soluționată.
În replică, apărătorul inculpatului arată că și în expertiză se reține o culpă a părții vătămate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 80 din 10.03.2009, pronunțată în dosar 596/-, Judecătoria Sânnicolau M, în temeiul art. 184 alin.2 și 4.penal a fost condamnat pe inculpatul la o pedeapsă a închisorii de 6 luni.
În temeiul art. 71.penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit.b penal.
În temeiul art. 81.penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a stabilit termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
In temeiul art. 71 alin.5 penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii.
In temeiul art. 359.pr.penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.penal.
In temeiul art. 14, 346.pr.penală coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență T, a sumei de 4179,3 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
In temeiul art. 14, 346.pr.penală coroborat cu art. 998, 999.civil a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost respinsă în rest acțiunea civilă formulată de partea civilă.
S-a constatat că inculpatul este asigurat la BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele
Prin rechizitoriul nr. 642/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin.2 și 4.penal.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că la data de 20 iunie 2007 Poliția orașului Sânnicolau Maf ost sesizată cu faptul că pe DJ 692 în comuna s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. La fața locului în comuna pe direcția Sânnicolau Maf ost identificată autoutilitara marca Mercedes Benz înmatriculată cu numărul B -27002-08/11 și conducătorul acesteia în persoana învinuitului. De asemenea a mai fost identificat și un moped marca, tip 27 D care prezenta avarii și care a fost condus de victima evenimentului rutier, respectiv de care până la sosirea echipei de cercetare a fost transportat la Spitalul Orășenesc Sânnicolau și mai apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență T.
Audiat fiind, învinuitul a declarat că la data respectivă în jurul orelor 13,50 condus autoutilitara pe direcția -Sânnicolau Aflându-se încă în localitatea a intenționat să întoarcă autoutilitara în șosea, însă neasigurându-se a surprins și accidentat pe care, la acel moment, circula cu un moped în aceeași direcție de mers. Această dinamică a producerii accidentului este relatată și de către victimă care a declarat că, după producerea accidentului a sunat pe telefonul mobil pe fratele său, martorul care cu autoturismul personal l-a transportat la Spitalul Orășenesc Sânnicolau M de unde ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Martorul asistent la cercetarea la fața locului a declarat că în prezența sa întrebat fiind învinuitul a recunoscut că, nu s-a asigurat anterior executării manevrei de întoarcere a autoutilitarei în șosea, iar în declarațiile sale acest martor a relatat că a găsit autoutilitara și mopedul în pozițiile evidențiate în cuprinsul schiței și a planșelor foto executate cu prilejul cercetării la fața locului. De asemenea a mai declarat că a fost de față când fratele său fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat că nu s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice,aceeași constatare fiind făcută și de organele de poliție în privința stării învinuitului.
Martorul a relatat că a văzut autoutilitara condusă de către învinuit într-un moment în care aceasta staționa la șosea în dreptul unui magazin alimentar orientată pe direcția orașului Sânnicolau În momentul în care învinuitul a pornit autovehiculul și a intenționat a-l întoarce în șosea spre a se deplasa spre direcția de unde venise,respectiv spre A nu a observat apropierea mopedului condus de către ce circula dinspre A spre Sânnicolau M și, tăindu-i calea a intrat în coliziune cu acesta, apoi martorul a mai relatat că a ajutat la deplasarea victimei din șosea și ulterior la urcarea acesteia în autoturismul fratelui acestuia, martorul.
Din cuprinsul înscrisurilor medicale s-a reținut că a fost internat la Clinica de Ortopedie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență T în perioada 20.06.2007-11.07.2007 cu diagnosticul de fractură deschisă cu deplasare 1/3 medie diafiză femur drept și fractură paramediană mandibulă endooral.Această unitate spitalicească s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4179,3 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistență medicală acordată părții vătămate care la rândul său s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea, procurarea medicamentelor, îngrijirea și contravaloare ciclomotorului avariat urmare accidentului.
Pe baza acestei documentații și urmarea examinării victimei, Institutul de Medicină Legală Tac oncluzionat că leziunile suferite de acesta au necesitat în total 110 zile de îngrijiri medicale.
La solicitarea părților care, pe parcursul cercetărilor s-au acuzat reciproc de producerea accidentului s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize tehnice auto. Rezolvând obiectivele expertizei tehnice, expertul a apreciat că accidentul de circulație soldat cu vătămarea corporală a lui s-a datorat atât culpei acestuia cât și a învinuitului. Astfel s-a arătat că, învinuitul a nesocotit dispozițiile art 54 al.1 din OUG 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice și ale art 125 din Regulamentul de aplicare a acesteia în sensul că anterior manevrei de întoarcere a autoutilitarei trebuia să se semnalizeze din timp și să fie asigurat că din față, din spate sau din lateral nu circula în acel moment nici un vehicul. Învinuitul, deși a observat prezența mopedului în trafic a procedat la executarea manevrei de întoarcere a autovehiculului cu riscul blocării benzii de circulație a acestuia.În ceea ce privește culpa victimei expertul a apreciat că acesta a încălcat dispozițiile art.9 alin 1 și 3, art 10 alin. 1, art 11 alin.1 și art 12 alin. 1 din același act normativ pentru că nu a procedat la înregistrarea și omologarea mopedului și nu a fost în măsură să prezinte organelor de cercetare a evenimentului, cartea de identitate a vehiculului.
Raportându-se la contextul în care s-a produs accidentul de circulație s-a apreciat că, nesocotirea de către a dispozițiilor legale la care
făcut referire expertul nu se înscriu în raport de cauzalitate cu rezultatul acestuia Astfel, în cuprinsul dispoziției de la art 6 pct 6 teza II - a din Ordonanță legiuitorul a arătat că mopedele nu sunt considerate autovehicule și ca atare nu sunt supuse înmatriculării ci, doar luării lor în evidența consiliilor locale conf. art 14 alin.1 din Ordonanță.Faptul că partea vătămată nu a avut mopedul înregistrat la Consiliul Local, nu l-a supus unei omologări și verificări tehnice, că nu a purtat cască de protecție și că nu a avut asupra sa actul de identitate sunt nerelevante atâta timp cât starea de pericol a fost creată de în mod exclusiv de către învinuit prin realizarea de manevre de întoarcere a autoutilitarei fără a se fi asigurat în prealabil.
S-a reținut că în declarația sa învinuitul a arătat că a observat mopedul în momentul realizării manevrei de întoarcere și că victima nu l-a observat la rândul ei deoarece de uita în altă parte,această ultimă susținere a învinuitului fiind singulară și nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar. În apărarea sa învinuitul a solicitat efectuarea unui supliment de expertiză care să aprecieze care a fost viteza de deplasare a mopedului, el considerând că aceasta a fost de peste 50 km /h și că dacă s-ar fi situat sub această valoare consecințele pentru sănătatea victimei ar fi fost altele adică mai puțin grave. Expertul a apreciat încă de la momentul efectuării primei expertize că, din construcție viteza mopedului nu putea depăși 45 km/ și că acesta s-a încadrat în viteza legală permisă în localități acest lucru fiind reiterat și în și în cuprinsul raportului suplimentar de expertiză tehnică judiciară, mai mult expertul reafirmă constatarea făcută deja și care este conformă dinamicii producerii accidentului evidențiată în întreg probatoriul administrat potrivit căreia dacă de circulație pe care se afla în mers mopedul nu ar fi fost blocată, într-un moment anterior de către învinuit cu autoutilitara, accidentul nu s-ar fi produs.
În cuprinsul raportului suplimentar de expertiză s-a pus în discuție posibilitatea învinuitului de observare a prezenței mopedului, expertul apreciind că în momentul inițial de asigurare inculpatul nu a observat prezența mopedului în mers. Din cuprinsul declarațiilor învinuitului s-a reținut că acesta nu a realizat manevra de întoarcere în acest moment inițial, ci doar după ce a deplasat autoutilitara o porțiune de drum pentru a avea vizibilitate datorită obturării acesteia de către un tractor care staționase în spatele său, mai mult în una din declarațiile sale învinuitul a afirmat că la momentul executării efective a manevrei de întoarcere a autoutilitarei după ce anterior remarcase prezența mopedului în trafic - tractorul era deja plecat. Această împrejurare s-a reținut și din declarația martorului ocular.
S-a constatat că în drept fapta învinuitului care la data de 20 iunie 2007, datorită executării neregulamentare a unei manevre de întoarcere a autoutiltarei a intrat în coliziune cu un moped condus de către partea civilă acesta din urmă suferind leziuni ce au necesitat 110 zile îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 din codul penal.
Față de inculpatul în cauză s-a început urmărirea penală, din copia fișei de cazier judiciar s-a reținut că învinuitul deși nu este recidivist a suferit mai multe condamnări pentru conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și aflându-se în stare de ebrietate, astfel că în temeiul dispozițiilor art 262,pct 1 lit a din pr s p. -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a incupatului.
În cursul cercetărilor judecătorești, a fost audiată partea vătămată a fost audiat inculpatul, iar la fila nr. 20 de la dosarul cauzei se află cerere de constituire de parte civilă a Spitalului Clinic Judeean de Urgență T cu suma de 4179,3 ron la care a fost anexat și decontul de cheltuieli.
De asemenea, au fost audiați martorii fila nr. 35 de la dosarul cauzei, - fila nr. 49 și fila nr. 57 dosar.
La termenul de judecată din data de 09.12.2008 reprezentanta parchetului a învederat instanței de fond că solicită schimbarea încadrării juridice a faptei cu reținerea art 37 lit coroborat cu art 83 cp fapta fiind comisă în termenul de încercare (fila nr 55 de la dosar).
În deliberare asupra cererii privind schimbarea încadrării juridice a faptei cu reținerea art 37 lit Cod Penal coroborat cu art 83 cp solicitată de reprezentanta parchetului analizând cazierul inculpatului și văzând mențiunile de pe acesta constata ca fapta comisă de către inculpat a fost săvârșită în perioada termenului de încercare iar infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul în prezent prevede o pedeapsa mai M de 1 an prima instanță a admis cererea formulata de reprezentanta parchetului a reținut art 37 lit a coroborat cu art 83 cp.
La termenul de judecată din data de 27.01.2009 prima instanță a pus în discuție încadrarea juridică a inculpatului privind art. 37 lit. a și înlăturarea acestui articol și menținerea încadrării din rechizitoriu.
Instanța de fond a înlăturat art. 37 lit. a pen. și a înlăturat încadrarea din rechizitoriu, având în vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este săvârșită din culpă.
La termenul de judecată din data de 17.02.2009 s-a dispus introducerea în cauză a asiguratorului respectiv BT Asigurări Transilvania SA
Față de actele și lucrările dosarului, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin.2 și 4.penal. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, comportamentul inculpatului în cursul procesului penal și a aplicat
Cu privire la modul de executare al pedepsei, s-a considerat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 81.penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar pe de altă parte scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și fără a fi necesară executarea pedepsei în regim de detenție, motiv pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii stabilindu-se termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgându-se atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.penal.
Instanța de fond a mai reținut că Spitalul Clinic Județean de Urgență T s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 4179,3 lei, sumă ce reprezintă cheltuielile suportate cu ocazia spitalizării părții civile în perioada 20.06.2007-11.07.2007, fiind depus la dosar și decontul de cheltuieli. In temeiul art. 14, 346.pr.penală coroborat cu art. 313 din Legea nr.95/2006, prima instanță a obligat inculpatul la plata către Spitalul Clinic Județean de Urgență T, a sumei de 4179,3 lei.
De asemenea, s-a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă pentru suma de 6000 EURO reprezentând prejudiciul fizic și moral suferit în urma accidentului. Analizând actele medicale depuse la dosar, prima instanță a constatat că în urma vătămărilor suferite, partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 110 zile de îngrijiri medicale. In ceea ce privește prejudiciul material, s-a constatat că nu s-a făcut dovada în acest sens, iar cu privire la prejudiciu moral suferit, instanța de fond a apreciat că este incontestabil că partea vătămată a suferit un asemenea prejudiciu prin vătămările provocate, însă totodată s-a considerat că suma de 6000 EURO solicitat este mult disproporționată. Astfel,s-a reținut că practica judiciară și literatura de specialitate este unanimă în ceea ce privește împrejurarea că aceste daune morale nu trebuie să constituie o sursă de îmbogățire fără justă cauză a victimelor. Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, vătămările suferite, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată, obligând inculpatul, în temeiul art. 14 și art. 346.pr.penală coroborat cu art.998,999 civil la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, respingând în rest acțiunea.
Împotriva sentinței penale nr. 80 din 10.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosarul nr-, au declarat apel inculpatul și partea civilă.
Prin decizia penală nr. 171/A din 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct 2 lit b C.P.P. a fost respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 80 din 10.03.2009 a Judecătoriei Sânnicolau M, pronunțată în dosar -.
În baza art. 379 pct 2 lit a C.P.P. a fost admis apelul declarat de partea civilă împotriva sentinței penale nr. 80 din 10.03.2009 a Judecătoriei Sânnicolau M, pronunțată în dosar -.
A fost desființată sentința apelată numai cu privire la latura civilă și partea civilă apelantă si rejudecând pe fond:
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 18000 lei daune morale.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.
Examinând apelurile prin prisma motivelor formulate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 370 alin. 2.pr.pen. instanța de apel a reținut următoarele:
Inculpatul a susținut că accidentul de circulație nu se datorează culpei sale, întrucât, atunci când început manevrele de întoarcere a microbuzului, nu se afla sub raza de acțiune a nici unei interdicții rutiere, nereușind să facă întoarcerea dintr-o singură manevră, motiv pentru care a oprit mașina, blocând pentru scurt timp drumul, moment în care a apărut partea vătămată, cu mopedul său. S-a mai arătat că, din constatările de la dosar, a rezultat că mopedul cu care circula partea vătămată era neînregistrat, dar mai ales era neomologat, aspecte care ar putea explica și inabilitatea conducătorului, dar și o manieră greoaie în conducerea unui astfel de vehicul, situație în care se poate aprecia că partea vătămată era în culpă.
Tribunalul, a considerat că prima instanță a apreciat în mod corect că nesocotirea de către a dispozițiilor legale la care a făcut referire expertul nu se înscriu în raport de cauzalitate cu rezultatul acestuia.
S-a apreciat că faptul că partea vătămată nu a avut mopedul înregistrat la Consiliul Local, nu l-a supus unei omologări și verificări tehnice, că nu a purtat cască de protecție și că nu a avut asupra sa actul de identitate este nerelevant atâta timp cât starea de pericol a fost creată de în mod exclusiv de către inculpat prin realizarea de manevre de întoarcere a autoutilitarei fără a se fi asigurat în prealabil. Prin urmare, s-a considerat inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv culpa cu previziune și deci nu sunt incidente prevederile art. 10 lit. d
C.P.P.Referitor la apelul părții civile, s-a reținut că aceasta s-a constituit parte civilă în fața primei instanței cu suma de 6000 Euro prejudiciu material și moral.
S-a reținut de către instanța de apel că temeiul răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii unei infracțiuni îl constituie, conform art. 14 alin. 3.C.P.P. dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală și anume art. 998-1003 din Codul civil, precum și cele de drept procesual civil.
Potrivit art. 998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărei greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 din același cod omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul cauzat pentru fapta sa, dar și pentru acela cauzat prin neglijență sau prin imprudența sa.
Aceste texte de lege care folosesc termenul general de "prejudiciu", fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, s-a considerat că trebuie interpretate în sensul că urmează să fie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin fapte ilicite.
În speță, s-a constatat că, în urma accidentului suferit, partea civilă a suferit fractură de mandibulă și fractură femur drept pentru care s-a recomandat imobilizare până la 60 de zile ce a condus la o deficiență locomotorie pentru care a necesitat tratament periodic prin kinoterapie.
În consecință, instanța de apel a apreciat că este incontestabil că victimei i s-a cauzat, un prejudiciu moral, deoarece a fost nevoit să stea imobilizat o perioada lungă de timp și să efectueze periodic tratament, fapt ce l-a împiedicat să ducă o viață normală, specifică sexului și vârstei sale.
S-a reținut că în literatura juridica, s-a conchis ca dauna morala consta in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, sănătatea si integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Prin privarea de a participa la viața socială potrivit vârstei sale, prin durerile psihice si suferințele fizice provocate accident și intervențiile chirurgicale și tratamentele ulterioare, s-a considerat că părții vătămate i se cuvin unor despăgubiri.
Deși s-a reținut că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, s-a considerat că instanța trebuie sa aibă in vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectata viața sociala.
Raportat la aceste indicii, tribunalul a apreciat că suma de 18.000 lei, reprezintă o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, astfel că sub acest aspect critica părții civile este întemeiată, motiv pentru care sub acest aspect apelul a fost admis.
Referitor la daunele materiale, s-a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că nu au fost dovedite.
Tribunalul a considerat că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, a dat faptei o corectă încadrare juridică, stabilind o pedeapsă prin prisma criteriilor oferite de art. 72. pen și a făcut o corectă individualizare a pedepsei. De asemenea acțiunea civilă, s-a apreciat că, cu excepția celor arătate anterior, a fost corect soluționată.
În consecință, în baza art. 379 pct 2 lit b C.P.P. a fost respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 80 din 10.03.2009 a Judecătoriei Sânnicolau M, pronunțată în dosar - și în baza art. 379 pct 2 lit a C.P.P. a fost admis apelul declarat de partea civilă, a fost desființată sentința atacată și, pe fond a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 18000 lei daune daune morale, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate.
Împotriva deciziei penale nr. 171/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând reidividualizarea pedepsei și diminuarea daunelor.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar cu ocazia susținerii orale a acestuia s-a învederat că există și o culpă a părții vătămate care a circulat cu un mobed neomologat, nu a purtat cască și nu a avut farul aprins, astfel cum se reține și în expertiza tehnică efectuată în cauză. Totodată, s-a susținut că stabilirea daunelor morale s-a făcut fără a se ține seama de aceste împrejurări, iar consecințele mai grave s-au datorat culpei părții civile.
Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu, conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel, este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile martorilor (fila 49 dosar fond), (fila 57 dosar fond) coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de ing. (filele 93 - 105 dosar UP, 108 - 109 dosar UP), raportul medico-legal de primă expertiză nr. 2684/08.10.2007 al IML T (fila 36 dosar UP). Astfel, martorul susține că nu a văzut semnalizarea intenției de întoarcere a autovehiculului; martorul arată că în momentul efectuării manevrei de mers cu spatele vizibilitatea pentru inculpat era îngreunată de faptul că o remorcă de tractor era parcată pe marginea șoselei; iar expertul concluzionează că inculpatul a încălcat prevederile art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 coroborate cu prevederile art. 125 din Regulamentul privind circulația pe drumurile publice, referitoare la obligația de semnalizarea a intenției de întoarcere și de asigurare că se poate face fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
În mod corect, instanțele de fond au reținut numai culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier, apreciind că aspectele ce nu au fost respectate de partea vătămată nu intră în raportul de cauzalitate al faptei. Analizând acțiunile și inacțiunile celor doi participanții și transpunându-le în materie penală, se constată că vinovăția sub aspect penal (ca formă a vinovăției prevăzută de art.19 pct.2 lit.b pen.), se regăsește la inculpatul.
În stabilirea corectă a antecedenței cauzale, trebuie avută în vedere, pe de o parte, teoria echivalenței condițiilor, iar, pe de altă parte, contribuția fiecăruia din participanți la producerea rezultatului.
Potrivit teoriei echivalenței condițiilor, sunt considerate drept cauze ale rezultatului produs toate condițiile care l-au precedat, dacă fără ele rezultatul nu s-ar fi produs așa cum s-a produs în realitate. Sunt incluse în această categorie numai acele condiții care au fost condiții sine qua non pentru producerea rezultatului, iar pentru a stabili acest caracter al unei condiții, se folosește procedeul eliminării ipotetice a acesteia din antecedența rezultatului și, dacă se constată că fără ea rezultatul nu s-ar fi produs așa cum se înfățișează el concret, atunci respectiva condiție a fost una necesară și considerată drept cauză. Totuși, această teorie pune pe același plan toate condițiile, ignorând contribuția diferită a acestora la producerea rezultatului, nefăcând o distincție între cauză și condiții în producerea rezultatului precum și deosebirea dintre diferitele condiții, cu privire la rolul lor în procesul cauzal.
De aceea, este necesară o analiză concretă a fiecărui participant în parte la producerea rezultatului, în caz contrar ajungându-se la soluții inadmisibile. În speță, atât inculpatul, cât și partea vătămată au încălcat dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice, reglementată de nr.OUG195/2002 și Regulamentul privind circulația pe drumurile publice, inculpatul nu a semnalizat și nu s-a asigurat înainte de efectuarea manevrei de întoarcere, iar partea vătămată a circulat cu un moped neomologat, fără certificat de înmatriculare și plăcuțe cu numărul de înregistrare și fără a purta casca de protecție. În ce privește susținerile expertului referitoare la nefolosirea luminilor de întâlnire de către partea vătămată nu există nici o probă în acest sens (declarația inculpatului fiind contrazisă de cea a părții vătămate, fără a exista un martor obiectiv al acestei împrejurări), iar referitor la abilitățile de conducere a mopedului de către partea vătămată se constată că la data accidentului acesta absolvise cursurile de pregătire (fila 106 dosar UP). Analizând ponderea fiecărei contribuții umane din nexul cauzal la producerea rezultatului, a legăturii concrete pe care contribuțiile au avut-o la producerea acestuia, prin folosirea criteriul sine qua non, izolându-se ipotetic fiecare contribuție, spre a se vedea dacă, în lipsa ei, rezultatul s-ar fi produs în același mod și în același proporții și de asemenea, de a examina și determina caracterul necesar sau înlesnitor al fiecăreia, instanța constată că aceasta conduce la culpa exclusivă a inculpatului. Astfel, se constată că acțiunea inculpatului reprezintă o condiție sine qua non, este o contribuție esențială, este cauza principală ce a generat rezultatul și fără de care acesta nu s-ar fi produs. Dacă acțiunea inculpatului ar fi exclusă din nexul cauzal, rezultatul nu s-ar fi produs așa cum s-a produs în realitate, nici măcar sub o altă formă și prin urmare, caracterul sine qua non al acesteia. Pe de altă parte, acțiunea părții civile nu reprezintă o asemenea condiție, putând fi cel mult o circumstanță, inaptă să producă un asemenea rezultat.
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal În acest sens, mai trebuie avută în vedere și împrejurarea că încadrarea juridică nu a fost contestată de inculpat.
În ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și modalitatea de executare, instanța de recurs constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72.Cod Penal și 52.Cod Penal Astfel, potrivit art. 72.Cod Penal "la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 Cod penal); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.
Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță, pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului este în măsură să conducă la atingerea acestor deziderate, neputându-se dispune reducerea acesteia în condițiile în care reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reglementată de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal și nu există elemente care să poată fi reținute ca circumstanțe atenuante (nici nu au fost invocate de inculpat).
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de recurs constată că suma de 18.000 lei acordată părții civile, cu titlu de daune morale, este rezonabilă și la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferințele acestuia, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Din aceste motive, suma de 18.000 lei apare ca fiind justificată față de leziunile suferite de partea vătămată (fractură diafiza femurală, fractură a mandibulei, fractură coronară, multiple plăgi faciale suturate, etc.), numărul de îngrijiri medicale ( 110 zile de îngrijiri medicale), vârsta părții vătămate la data accidentului (18 ani), față de faptul că suferit mai multe intervenții chirurgicale. În ce privește susținerile inculpatului privind existența și a culpei părții vătămate în producerea leziunilor, cu consecința reducerii cuantumului daunelor morale, instanța constată că sunt nefondate față de considerentele expuse la analiza raportului de cauzalitate și zonele corpului ce prezintă leziuni.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 171/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. văzând culpa procesuală a inculpatului în declararea unei căi de atac nefondate, instanța il va obliga la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.171/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
Grefier,
- -
red.LB /24.11.09
tehnored AJ/2 ex/26.11.09
prima instanță: Judec. Sânnicolau M -
apel: Trib. T - ,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Gheorghe Bugarsky
