Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 122/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.122/R/2008
Ședința publică din 18 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR 2: Livia Mango Săndel Macavei
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - --
Ministerul Public este reprezentat prin procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpata, împotriva deciziei penale nr. 313/A din 8.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al părții civile, avocat din cadrul Baroului B, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind inculpata și apărătorul ales al acesteia, av. -, părțile civile C, SC" "SRL, Spitalul Clinic de Adulți -Clinica de Ortopedie C și asiguratorii SC"a Românească "SA, SC" Reasigurare " SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul părții civile, avocat învederează instanței că în cursul acestei dimineți s-a întâlnit cu apărătorul ales al inculpatei, av. - care i-a comunicat că nu se va prezenta la dezbaterea cauzei întrucât a depus la dosar motivele de recurs în care a solicitat și judecarea cauzei în lipsa inculpatei.
Curtea având în vedere că asistența juridică a inculpatei nu este obligatorie, iar în cauză nu s-a formulat o cerere de amânare a cauzei, precum și raportat la faptul că nu sunt cereri de formulat și excepții de ridicat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul părții civile, avocat precizează că recursul declarat de partea civilă pe care o reprezintă vizează doar latura civilă a cauzei și în temeiul art. 3859alin.1 pct.18 și pct.19 și alin.2 Cod pr.pen. raportat la art.38515pct.2 lit.d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și în consecință admiterea acțiunii civile cum a fost formulată, acordând suma de 40.000 USD reprezentând despăgubiri materiale și 1.000.000.000 lei, reprezentând prejudiciul moral.
Apreciază că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în mod greșit un procent de culpă în sarcina părții civile, în contradicție flagrantă cu probele administrate în cauză. Astfel, din procesul-verbal de cercetare la fața locului care se coroborează cu declarația martorului ocular rezultă că partea civilă purta centura de siguranță în momentul producerii impactului.
De asemenea, susține că ambele instanțe au reținut în sarcina părții vătămate, fără nici un temei legal și în lipsa unei probe certe aflate la dosarul cauzei, o culpă în procent de 30% pentru pretinsa lipsă a centurii de siguranță și au diminuat constituirea de parte civilă. Consideră că instanțele, doar pe baza unor simple prezumții, faptul că pretinsa lipsă a centurii de siguranță s-a interpus în lanțul cauzal dintre fapta inculpatei și vătămările produse victimei, or prezumția nu este mijloc de probă în procesul penal potrivit art.64 Cod pr.pen.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpată.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondate a ambelor recursuri și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, arătând că în mod corect s-a stabilit proporția de culpă a inculpatei și a părții vătămate, iar despăgubirile civile au fost de asemenea corect acordate conform culpei.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 261 din 12.07.2006 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosar nr. 509/2005, în baza art. 184 alin. 2 și 4.Pen. cu aplicarea act. 76lit. e) rap. la act. 74 lit. a), c) Pen. a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la 01.03.1977 în O, judo B, cetățean român, studii superioare, director la SC SRL C, căsătorită, fără antecedente penale, domiciliată în municipiul O,-,. 2,. 19, jud. B, cu reședința în C-N,-, jud. C la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă.
În baza art. 81.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 2 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 pen.
În baza art. 359.pr.pen. i-a fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.
În baza art. 14 si 346.Pr.Pen. rap. la art. 998 si urm. Civ. a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL, cu sediul În B,--10, se. A,. 8, sector 2 la plata sumei de 27.327 USD cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale și a sumei de 17.500 RON cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă, cetățean libanez, cu domiciliul ales în municipiul B, Calea, nr. 144,. 3,. 4,. 14, sector 6.
În baza art. 14 si 346.pr.pen. rap. la art. 998 si urm. Civ. și art. 22 din Legea 136/1995 a fost obligată inculpata la plata sumei de 7100 RON, cu dobânda legală de la data plății despăgubirii (17.06.2004) până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-, cu sediul în B,-, sector 3.
În baza art. 14 si 346.pr.pen. rap. la art. 998 si urm. civ. și art. 106 din OUG150/2002 a fost obligată inculpata la plata sumei de 663,91 RON, cu dobânda legală de la data de 26.04.2004 până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI C, cu sediul în C-N,-,jud.
In baza art. 193.pr.pen. a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata sumei de 728 RON cheltuieli judiciare mcute de partea civilă.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 191 alin. 3.pr.pen. a fost obligată partea responsabilă civilmente SC SRL la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
s-a stabilit că sentința este opozabilă, în ceea ce privește despăgubirile acordate părților civile asigurătorului Reasigurare sucursala (B), prin Sucursala C, cu sediul în municipiul Cluj-N,--49,jud.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
In data de 24.04.2004 în jurul orelor 14, inculpata, se deplasa la volanul autoturismului marca " ", cu nr. de înmatriculare, pe DN 1 E 60 în direcția C-N - Ajungând la km. 500+286, în apropierea intrării în localitatea M, având în vedere că în fața autoturismului pe care îl conducea circula un alt autovehicul de tonaj cu viteză redusă, inculpata a acționat brusc frâna de serviciu iar ca urmare a acestui fapt a pierdut controlul autoturismului, a intrat pe contrasens și a lovit cu partea față a autoturismului său autoturismul marca " ", cu nr. de înmatriculare B-34- care era condus regulamentar de în direcția O - C-N, scoțându-l pe acesta în afara părții carosabile și proiectându-l într-un stâlp de metal aparținând SC și într-o barieră de metal ( 1-3,43-47 ).
În urma accidentului rutier astfel produs a rezultat vătămarea corporală a numitului, de cetățenie libaneză, care se afla în momentul accidentului în calitate de pasager pe locul din dreapta față al autoturismului și care a fost transportat la Clinica Medicală III C-N unde i-a fost stabilit diagnosticul "fractură cominutivă dublă de humerus" ( 3 ).
Prin certificatul medico-legal nr. A- din 21.07.2004 s-a stabilit că leziunile suferite de partea vătămată în urma accidentului rutier necesită pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale ( 17-18 ).
În cauză s-a efectuat și un raport de expertiză care a concluzionat că tratamentul aplicat părții vătămate a fost corect, faptul că între leziunile suferite ca urmare a accidentului rutier din data de 24.04.2004 și afecțiunile diagnosticate la examinarea sa există legătură de cauzalitate, leziunile suferite au putut necesita 80-90 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, iar numărul total de zile de îngrijiri medicale și eventualul grad de invaliditate și/sau infirmitate se va putea stabili numai după epuizarea tuturor mijloacelor de tratament medico-chirurgical și de recuperare indicate ( 208-211).
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 24l5/IX/a/501 din 30.04.2004 rezultă că în momentul accidentului inculpata nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar din buletinul nr. 2427/IX/a/513 din 30.04.2004 rezultă că în momentul accidentului nici numitul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice ( 7-10 ).
Atât în timpul urmăririi penale, cât și în fața instanței, inculpata a recunoscut fapta comisă, dar a arătat că nu se consideră vinovată decât într-o anumită măsură de leziunile suferite de partea vătămată deoarece acesta nu a avut prinsă centura de siguranță ( 39-41 ).
În vederea lămuririi acestui aspect, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești au fost administrate probe testimoniale. Astfel, în prima sa declarație dată chiar în ziua accidentului rutier, martorul a consemnat în declarația sa olografă următoarele: " în momentul producerii accidentului nu avea pusă centura de siguranță" ( 28 ). Ulterior cuvântul NU a fost tăiat, martorul susținând că a făcut acest lucru chiar după citirea declarației, precizând de asemenea că de fapt întreaga declarație i-ar fi fost dictată de către organele de poliție ( 91 ), Or, potrivit art. 194.pr.pen. orice adăugare, corectură ori suprimare făcută în cuprinsul unui act procedural este ținută în seamă, numai dacă aceste modificări sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârșitul actului, de către cei care l-au semnat. Doar modificările neconfirmate, dar care nu schimbă înțelesul frazei rămân valabile.
În declarația sa dată în 22.12.2004 martorul a menționat pentru prima dată că partea vătămată a avut centura de siguranță prinsă. De abia insă în fața instanței a arătat că el este cel care a desprins centura și modul în care a procedat. La întrebarea de ce nu a relatat organelor de urmărire penală aceste lucruri, martorul a motivat prin aceea că nu a fost întrebat ( 91).
Martorul a declarat că după accident, la mașina sa au apărut mai multe persoane, însă după un interval de minimum 5 minute. Martorii și au declarat că se găseau foarte aproape de locul accidentului și au fugit la mașină, ajungând în circa 1 minut. Martorul a arătat că pasagerul din dreapta nu avea centura de siguranță pusă ( 33 ). Același lucru l-a declarat și martorul ( 31-32 și 153 dosar instanță).
Pe de altă parte martorul a susținut că, după impact și deschiderea airbag-ului său, mașina s-a oprit. în acel moment și-a deschis centura de siguranță, după care i-a deschis centura pasagerului ( 91).
Această succesiune de operațiuni este logică și firească, mai întâi fiind necesară eliberarea de propria centură de siguranță și mai apoi cea a pasagerului.
Or, martorul a declarat că atunci când a ajuns la mașină a observat că doar șoferul avea centura de siguranță pusă, nu însă și pasagerul ( 153 verso).
Din toate aceste elemente se poate trage concluzia că partea vătămată nu a avut în momentul producerii accidentului rutier centura de siguranță prinsă. De altfel s-a născut cel puțin o îndoială cu privire la acesta aspect care, potrivit principiului "in dubio pro reo" nu poate să-i profite decât inculpatei.
In consecință instanța a constatat că partea vătămată nu a respectat prevederile art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 rap. la art. 126 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, urmând a i se reține o culpă În producerea vătămărilor corporale într-o proportie de 30%.
În drept,fapta inculpatei, care în data de 24.04.2004 în jurul orelor 14, deplasându-se la volanul autoturismului marca " ", cu nr. de înmatriculare B-02699, pe DN 1 E 60 în direcția ClujN - O, ajungând la km. 500+286, în apropierea intrării în localitatea M, nu a respectat dispozițiile art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002 rap. la art. 124, 129, 131 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, prin aceea că nu a circulat pe sa de mers ci a intrat pe contrasens și a lovit cu partea față autoturismului său autoturismul marca " ", cu nr.de înmatriculare B-34- care era condus regulamentar de în direcția O - C-N, scoțându-l pe acesta în afara părții carosabile și proiectându-l într-un stâlp și într-o barieră de metal, în urma căruia a rezultata vătămarea corporală a numitului, ce ocupa locul pasagerului, care nu a avut prinsă centura de siguranță și care astfel a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. și ped. de art. 184 alin 2, 4 Cod Penal, pentru care a aplicat inculpatei pedeapsa de 2 luni închisoare.
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, sinceritatea inculpatei, împrejurări ce constituie circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) pen. urmând a se face aplicarea art. 76.pen. precum și celelalte criterii prev. de art. 72.pen.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, reținând că sunt întrunite dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. a si b Pen. și apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executare În regim privativ de libertate instanța de fond, în baza art. 81.pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe od S. de 2 ani și 2 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 pen.
In baza art. 359.pr.pen. i-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.
In ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța de fond a reținut următoarele:
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu următoarele sume: 8410 USD, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea în Spitalul Francez, 1639 USD, reprezentând transportul la Spitalul Francez, 300 USD, reprezentând contravaloarea radiografiilor, 300 USD, reprezentând valoare medicamente, 2040 USD, reprezentând cheltuieli de recuperare, respectiv tratament fizioterapeutic, 50 USD, reprezentând contravaloarea unei consultații, 7400 USD, reprezentând diferența de salariu pe lunile mai-iunie 2004 de la Al Internațional, 15000 USD, reprezentând diferența de salariu pe lunile iulie-decembrie 2004 - 4000 USD, reprezentând contravaloarea a două operații chirurgicale pentru scoaterea tijelor și șuruburilor, alte cheltuieli, respectiv medicamente, deplasări, însoțitori, etc, în total 40.000 USD daune materiale și 1.000.000.000 lei daune morale.
În concluziile scrise s-a solicitat obligarea inculpatei la plata de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 500.000.000 lei vechi.
În privința despăgubirilor civile pentru daune materiale instanța de fond a constatat că acestea au fost probate prin înscrisurile depuse la dosar ( 92-132). OMp arte din cheltuieli au fost deja efectuate de către partea civilă, iar suma de 4000 USD necesară pentru realizarea operației chirurgicale reprezintă un prejudiciu viitor, dar cert sub aspectul întinderii și existenței.
Drept urmare, prima instanța i-a acordat părții vătămate suma de 27.327 USD cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale.
Pe de altă parte este îndreptățit și la despăgubiri civile pentru daune morale. Acesta a suferit vătămări corporale grave care l-au silit la îndelungate și repetate spitalizări, poziția sa socială a avut de suferit, la fel ca și posibilitățile de atingere a plăcerilor vieții (posibilități de destindere, de a călători, etc).
În consecință, prima instanța i-a acordat părții vătămate suma de 17500 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor civile atât pentru daunele materiale, cât și pentru daunele morale instanța a avut în vedere și gradul de culpă reținut în sarcina părții vătămate.
Partea vătămată a solicitat în termenul legal introducerea în procesul penal a " " în calitate de parte responsabilă civilmente, cu motivarea că la momentul accidentului inculpata a folosit mașina firmei la care este angajată și era în timpul atribuțiilor de serviciu.
" " a fost citată în această calitate, însă nu și-a exprimat poziția procesuală.
Răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepusul său este reglementată de art. 1000 alin. 3.civ. Condițiile speciale pentru a fi antrenată această răspundere sunt existența raportului de prepușenie și săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.
Inculpata este director al SC " ", iar autoturismul marca " " cu nr. de înmatriculare B-02699 pe care îl conducea în ziua de 24.04.2004 aparține a acestei societăți ( 13 ).
Accidentul rutier s-a produs într-o zi de sâmbătă, în jurul orei 14.00, iar inculpata a declarat că se deplasa la O unde urma să participe la un ( 73). Ar urma ca SC " " să nu răspundă față de victimă în contextul în care prepusul său a acționat în propriul interes și nu în interesul firmei.
Cu toate acestea doctrina și jurisprudența sunt constante în a face aplicarea art. 1000 alin. 3.civ. considerând că interpretarea de mai sus este mult prea restrictivă. Interpretarea mai largă, extensivă, s-a impus mai ales după apariția deciziei de îndrumare nr. 10 din 31 octombrie 1968 Tribunalului Suprem, cu referire expresă la accidentele de circulație. Victima faptei prejudiciabile are dreptul la o satisfacție echitabilă, ajungându-se la soluția răspunderii comitentului cu răspunderea pentru lucruri (art. 1000 alin. 1.civ.) - comitentul având paza juridică a lucrului său.
În consecință, instanța de fond a obligat partea responsabilă civilmente SC " ", în solidar cu inculpata la plata despăgubirilor civile stabilite mai sus.
În cauză, s-au constituit de asemenea părți civile împotriva inculpatei, cu suma de 71.000.615 ROL ( 10), precum și Casa de Asigurări de Sănătate a județului C cu suma de 663,91 RON ( 85).
În privința A instanța de fond a constatat că pretențiile sunt întemeiate, le-a încuviințat și, în consecință, în baza art. 14 si 346.pr.pen. rap. la art. 998 si urm. civ. și art. 22 din Legea 136/1995 a obligat inculpata la plata sumei de 7100 RON, cu dobânda legală de la data plății despăgubirii (17.06.2004) până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-
Sunt de asemenea întemeiate pretențiile Casei de Asigurări de Sănătate a județului C, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
În consecință instanța de fond în baza art. 14 si 346.pr.pen. rap. la art. 998 si urm. civ. și art. 106 din OUG150/2002 a obligat inculpata la plata sumei de 663,91 RON, cu dobânda legală de la data de 26.04.2004 până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI
Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei totale de 1040,011 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Având în vedere că pretențiile civile au fost admise doar în parte și cuantumul cheltuielilor judiciare a fost diminuat în mod corespunzător, astfel ca, în baza art. 193.pr.pen. a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata sumei de 728 RON cheltuieli judiciare făcute de partea civilă LA.
Calitate de asigurător în prezenta cauză s-a constatat aoa vea Reasigurare, conform poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria - nr. - ( 42 ). urmează a-i fi opozabilă prezenta sentință în conformitate cu prevederile Legii 136/1995 și considerentelor Deciziei în interesul Legii nr. I din 28 martie 2005.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 191 alin. 3.pr.pen. a fost obligată partea responsabilă civilmente SC SRL la plata sumei de 250 RON cheltuieli judlciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpata și partea civilă ( 4, 7 din dosarul inițial al tribunalului)
Inculpata, prin reprezentatul său în instanță, av., avocat ales, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se rețină și culpa părții vătămate în aceeași măsură în care se reține culpa inculpatei, raportat la împrejurarea că partea vătămată nu a purtat centura de siguranță. De asemenea solicită diminuarea daunelor civile și morale 6 corespunzător cu gradul real al culpei, precum și înlăturarea obligării solidare la plata daunelor stabilite, a inculpatei cu partea responsabilă civilmente.
În motivare se arată că din prima declarație a martorului coroborată cu declarațiile martorilor, și rezultă cu certitudine că partea vătămată nu purta centura de siguranță și că acest aspect a determinat în mod direct producerea leziunilor ce au necesitat numărul M de zile de îngrijiri medicale, drept urmare gradul de culpă al inculpatei cu cel al părții vătămate este egal. Se apreciază în continuare, raportat la numărul M de zile de îngrijiri medicale, că nu există o explicație pertinentă a creșterii numărului lor de la 50/55 la 80/90 având în vedere că partea vătămată a fost dusă de urgență la Clinica de Ortopedie și C-N cu diagnosticul de "fractură cominutivă dublă de humerus, fără complicații neuro-vasculare. Partea vătămată s-a externat pe proprie răspundere, la solicitarea sa, deși medicii au indicat intervenție chirurgicală de osteosinteză. Cu toate acestea partea vătămată s-a externat, la momentul externării starea sa generală fiind bună, nefiind diagnosticată cu paralizia nervului radial și. Din adeverința eliberată de Spitalul francez, care nu este datată, nu are număr de eliberare sau înregistrare și care a fost avută în vedere pentru constatarea existenței paraliziei a rezultat că partea vătămată a fost operată la cei doi humeruși, urmând ulterior o perioadă de recuperare de 3 luni, abia după această perioadă s-a constatat existența paraliziei. În aceste condiții și având în vedere că actele medicale ce atestă paralizia nu poartă dată de înregistrare se consideră că se serioase dubii privind veridicitatea lor. Se apreciază în consecință că paralizia nervilor s-ar putea datora unor cauze externe accidentului, eventuală culpă medicală sau transportul părții vătămate cu avionul. Acest din urmă aspect nu a fost clarificat de expertiza medico-legală deși fusese formulat un obiectiv în acest sens, iar complicațiile survenite la 3 luni după producerea accidentului, în condițiile în care s-au încălcat recomandările medicilor clujeni și intervenția chirurgicală a fost realizată doar la 5 zile după accident, se consideră a nu fi fost pe deplin dovedite și lămurite prin concluziile expertizei medico-legale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei se consideră că se impune înlăturarea obligației inculpatei de a achita sumele de 7400 USD și 15000 USD reprezentând diferența de salariu pe lunile mai-iunie 2004, respectiv iulie-decembrie 2004 la International deoarece adeverința depusă de partea vătămată la fila 113 și contractul de prestări servicii de la filele 125, 126, 127 conțin informații contradictorii și anume, din adeverință rezultă că partea vătămată a avut un venit lunar de 3700 USD până în aprilie 2004 fiind angajatul societății în ultimii 4 ani, adeverință eliberată la data de 15.09.2004, iar din contractul de prestări servicii încheiat la data de 01.01.2004 rezultă că partea vătămată nu era angajatul societății. Inculpata, prin apărătorul său apreciază că atâta timp cât partea vătămată nu face dovada înregistrării societății angajatoare la o autoritate competentă similară Registrului Comerțului din România, cât afirmația privind salarizarea sa nu a fost susținută cu un contract de muncă înregistrat la autorități competente, cât statele de plată nu au fost certificate de o autoritate fiscală ea nu poate fi obligată la plata acestor sume. Se solicită și înlăturarea obligației de plată a contravalorii prestațiilor medico-sanitare acordate la Spitalul francez deoarece intervenția chirurgicală se putea efectua și în România, iar inculpata de la început a oferit părții vătămate tot sprijinul ei, fiind de acord să suporte costul intervențiilor dar la prețurile din România. Faptul că partea vătămată a ales o clinică privată dintr-o altă țară reprezintă o opțiune personală de a-și spori gradul de confort personal. În privința daunelor morale se apreciază că cuantumul acordat de prima instanță este exagerat, solicitându-se de asemenea înlăturarea obligării solidare a inculpatei cu partea responsabilă civilmente deoarece inculpata nu se deplasa în interes de serviciu la O ci pentru a participa la un.
Apărătorul părții civile solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se rețină culpa exclusivă a inculpatei, cu obligarea acesteia la plata daunelor civile în cuantumul solicitat la fond deoarece, din procesul verbal de cercetare la fața locului nu rezultă că partea vătămată nu ar fi purtat centura de siguranță.
În motivare se arată că aplicarea principiului "in dubio pro reo", aplicare pe care a făcut-o instanța de fond, se poate face doar cu privire la latura penală a cauzei nu și cu privire la latura civilă. S-a apreciat că singura declarație de martor concludentă și utilă cauzei este aceea a lui care a perceput în mod nemijlocit întreaga situație de fapt, martor care a declarat că mai întâi a desfăcut centura sa de siguranță, apoi pe a părții vătămate căreia i-a așezat mâinile în poziția în care durerile erau mai puțin acute, că primul martor a ajuns la locul accidentului la 5 minute după producerea lui și că el personal a ieșit din mașină pe ușa din spate dreapta. Declarația acestuia este în evidentă contradicție cu cea a martorului care declară că a ajuns la locul faptei la cca. un minut după accident, că partea vătămată avea mâinile contorsionate pe bord și nu avea centura de siguranță pusă și că martorul a ieșit pe ușa din stânga față și că părea să nu aibă nimic. Martorul a declarat că a ajuns la locul accidentului după șeful de post, care la rândul său a ajuns acolo la 20 de minute după, deci declarațiile ultimelor două persoane nu pot contracara declarația martorului ocular. Se susține că declarația martorului nu poate fi avută în vedere în condițiile în care acesta nici măcar nu a văzut că autoturismul inculpatei depășea un alt autovehicul, lucru care s-a întâmplat, ca apoi să declare în detaliu alte aspecte. Acest martor se contrazice și în declarații, o dată susținând că partea vătămată avea mâinile răsucite pe bord iar a doua oară că se aflau lângă corp, tot el declarând că martorul părea să nu fi pățit nimic în condițiile în care inculpata, soțul acesteia și au declarat că acesta din urmă avea sânge pe față. Față de vârsta martorului care se afla la o distanță de 50 de metri de locul impactului se apreciază că acesta nu avea cum să ajungă într-un minut la mașini. Se afirmă că s-a dorit finalizarea procesului penal încă in faza de urmărire penală deoarece s-a propus inițial neînceperea urmăririi penale întrucât partea vătămată nu a formulat plângere, abia după formularea acesteia și anexarea certificatului medico-Iegal începând demersurile pentru demararea anchetei. Se consideră că dacă inculpata știa că partea vătămată nu purta centura de siguranță atunci ea trebuia să precizeze acest lucru în procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de polițist, aspect pe care nu l-a menționat nici cu ocazia primei declarații. Față de aceste împrejurări se consideră că nu se poate reține o culpă concurentă a părții vătămate în producerea accidentului deoarece aceasta a purtat centura de siguranță, în speță nedovedindu-se vreo faptă ilicită a părții vătămate și vreun raport de cauzalitate între această faptă și producerea accidentului.
În ceea ce privește despăgubirile civile acordate de prima instanță s-a apreciat că daunele morale sunt infime raportat la vătămările fizice ale părții civile și la suferința psihică pe care a îndurat-o un interval de timp îndelungat, nici în prezent el nefiind complet re făcut și neputând a-și desfășura serviciul, viața socială și cea ludică în condiții normale.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul a constatat că apelurile sunt în totalitate nefondate, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele, bazată pe analiza judicioasă a probelor administrate în cauză și pe interpretarea corectă a acestora.
Astfel, în ceea ce privește contradicția majoră dintre cele două părți referitoare la purtarea centurii de siguranță, tribunalul constată că în mod corect s-a reținut necesitatea aplicării principiului "in dubio pro reo" în favoarea inculpatei. Principalele persoane care au fost audiate în cauză sub acest aspect au declarat în felul următor: (conducătorul autovehiculului în care se afla partea vătămată) a arătat în declarația olografă dată la 24.04.2004 că partea vătămată nu avea centura de siguranță, după care a tras peste cuvântul "nu", aplicabilitatea art. 194 din Codul d e procedură penală fiind certă într-o atare situație, cu alte cuvinte nu se poate ține cont de faptul că s-a tras peste cuvântul nu deoarece această modificare nu a fost confirmată, în act, de către declarant. Declarațiile ulterioare, date mult timp după accident, conform cărora martorul nu știe de ce partea vătămată s-a lovit la mâini și că avea centura de siguranță, nu pot fi avute în vedere fiind considerate pro causa. Martorul, care la data accidentului avea 50 de ani și care, dacă nu ar fi alergat, lucru pe care l-a făcut însă, putea parcurge distanța de 50 de metri în 50 de secunde și deci în mai puțin de 1 minut, a declarat că partea vătămată nu avea centură de siguranță, că nu avea cum să și-o desprindă singur din cauza leziunilor suferite la ambele mâini și că șoferul a ieșit singur din mașină pe ușa din stânga față. Declarația acestuia se coroborează cu declarația martorului ( 36 dos. ) care menționează că a oprit motorul autospecialei R pe care o conducea (probabil aceeași cu cea la care făcea referire martorul în declarația de la fila 32), martor care menționează că a auzit bubuitura impactului, s-a deplasat la locul acestuia și l-a văzut pe șoferul autovehiculului (martorul ) ieșind din mașină pe ușa sa și deplasându-se spre partea dreaptă a mașinii pentru a-i ține părții vătămate o țigară ca să fumeze. Deci afirmația martorului că nu putea ieși pe ușa sa este necorespunzătoare adevărului, iar afirmați a martorului cum că șoferul a ieșit pe ușa lui corespunde realității. De altfel și în fotografiile judiciare de la dosar se poate observa că ușa din stânga față se putea deschide. O altă probă care confirmă împrejurarea că partea vătămată nu avea centura de siguranță se află la fila 37 din dosarul de urmărire penală și cuprinde afirmați a șefului de post cum că l-a întrebat pe dacă partea vătămată purta centura și acesta a răspuns că nu. Deși cele afirmate de șeful de post nu au luat forma unui proces verbal sau a unei declarații, pentru se putea vorbi despre un mijloc de probă în sensul Codului d e procedură penală, ele reprezintă răspunsul la adresa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin care a înțeles să obțină detalii de la un organ de cercetare penală cum este în această modalitate. Ori, răspunsul la relațiile solicitate de organele de urmărire penală și instanța de judecată constituie probe la dosar indiferent de modul În care este intitulat mijlocul de probă.
Pe de altă parte, în opinia tribunalului, concluzia că partea vătămată nu purta centura de siguranță reiese și din leziunile pe care le-a suferit aceasta. Astfel, fractura cominutivă a ambilor humeruși denotă împrejurarea logică cum că partea vătămată s-a sprijinit cu ambele mâini de bordul mașinii, ori dacă ar fi purtat centura nu ar fi suferit asemenea leziuni deoarece sarcina pe humeruși ar fi fost redusă de centură.
În ceea ce privește procentul de culpă, acesta nu poate fi considerat egal deoarece acțiunea culpabilă a inculpatei a fost aceea care a determinat producerea accidentului rutier. Cu alte cuvinte, dacă aceasta nu ar fi intrat pe contrasens cu autovehiculul pe care îl conducea, impactul între cele două vehicule nu s-ar fi produs. Acțiunea culpabilă a părții vătămate există însă și ea și constă în nerespectarea dispozițiilor art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 raportat la art. 126 alin. 1 din Regulament în sensul nepurtării centurii de siguranță, împrejurare care a contribuit la producerea urmărilor accidentului în măsura și la intensitatea în care acestea au avut loc. Deci, culpa părții vătămate neavând legătură decât cu rezultatul accidentului nu și cu producerea lui, nu poate fi în același procent cu cea a inculpatei, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și sub acest aspect.
În legătură cu complicațiile neuro-musculare și cu concluziile certificatului medico-legal, respectiv ale expertizei, tribunalul a constatat că numărul de zile de îngrijiri medic ale necesare vindecării a fost corect stabilit raportat la concluziile raportului de expertiză potrivit cărora "complicațiile locale de pseudoartroză și tulburări nervoase sunt citate în literatura de specialitate ca și complicații tardive posibile în astfel de cazuri chiar și în condițiile unui tratament corect". In aceeași literatură de specialitate se arată că pareza nervului radial se produce datorită fracturii de humerus sau datorită compresiunii la nivel humeral prin calus vicios, iar pareza nervului datorită traumatismelor. reprezintă o articulație anormală la nivelul unei fracturi neconsolidate, prin urmare complicații au apărut ulterior intervențiilor chirurgicale și nu neapărat în legătură de cauzalitate cu acestea. Faptul că ele au fost sesizate, data producerii lor nefiind certă, la 3 luni de la accident se datorează Împrejurării că brațele părții vătămate au fost imobilizate în aparat gipsat și din s-a fixat ca perioadă de convalescență și deci ca revenire pentru control medical, perioada de 3 luni. Prin prisma acestor constatări nu se poate afirma că există o nejustificată creștere a numărului de zile de Îngrijiri medicale, În raportul de expertiză stabilindu-se și că Între leziunile suferite ca urmare a accidentului rutier și afecțiunile diagnosticate "la prezenta examinare" (din 31.05.2006) există legătură de cauzalitate. Împrejurarea că pareza nervilor radial și nu a fost remarcată de către medicii clujeni se datorează faptului că ea a apărut pe fondul unei insuficiente consolidări a capetelor osului din focarul de fractură, iar consolidarea oaselor este diferită de la pacient la pacient. În legătură cu insistența apărătorului în a sublinia că la data externării pe proprie răspundere a părții vătămate, în actele medicale s-a menționat că starea generală a acestuia era bună, tribunalul arată că prin sintagma "stare generală bună" se înțelege doar faptul că pacientul este conștient și echilibrat hemo-dinamic, nicidecum că se simțea bine.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, un prim aspect care se impune a fi stabilit este acela că orice persoană are dreptul de fi tratat în unitatea spitalicească despre care crede de cuviință că îi poate satisface cel mai bine nevoile medicale, în cazul în speță nedovedindu-se că partea vătămată a apelat la Spitalul francez pentru eventuale condiții de lux pe care le oferea acesta. Este firesc, în condițiile în care partea vătămată nu înțelege limba română, aspect ce reiese din toate actele dosarului, ca acesta să dorească să poată comunica cu persoanele care îi oferă asistență medicală, în limba maternă. Drept urmare, nu i se poate impune părții vătămate să primească drept despăgubiri materiale doar contravaloarea unor intervenții chirurgicale similare din România.
În ceea ce privește sumele reprezentând diferențele de salariu pentru perioadele mai-iunie 2004, respectiv iulie-decembrie 2004, tribunalul a constatat că cuprinsul adeverinței de la fila 113 nu se contrazice cu dispozițiile contractului de prestări servicii decât în ceea ce privește înțelesul în limba română și în special în dreptul român al termenilor "angajat cu contract de prestări-servicii" și "angajat cu contract de muncă". Or, în condițiile în care cele două acte reprezintă traduceri din limba arabă și nu se cunoaște dacă traducătorul este absolvent al facultății de drept în România, este posibil ca astfel de inadvertențe să apară. Ceea ce este cert însă și rezultă din ambele acte este faptul că partea vătămată era plătită lunar cu suma de 3700 USD la care se adăugau bonusuri în caz că realiza contracte favorabile. Cu alte cuvinte, suma fixă de 3700 USD o primea lunar indiferent de faptul că realiza contracte favorabile sau nu. Raportat la această împrejurare este neîndoios că dispozițiile instanței de fond referitoare la acordarea sumelor aferente perioadelor arătate mai sus, calculate în funcție de procentul de culpă al inculpatei, este judicioasă și legală.
În ceea ce privește solicitarea inculpatei de a nu fi obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL B la plata despăgubirilor civile în favoarea părții vătămate, tribunalul constată că dacă această dispoziție ar fi înlăturată din sentință s-ar ajunge la o înrăutățire a situației inculpatei în propria cale de atac (în condițiile în care partea vătămată a solicitat în mod expres obligarea în solidar a celor două părți), lucru nepermis de art. 372 din Codul d e procedură penală. Pe de altă parte, dată fiind decizia de îndrumare a plenului fostului Tribunal Suprem, la rândul său tribunalul a apreciat că poate fi angajată răspunderea solidară a părții responsabile civilmente în funcție de precizările din contractul de dare în folosință a autovehiculului încheiat între comitent și prepus.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat cuantumul fixat de prima instanță ca fiind de natură a repara prejudiciul moral suferit de partea vătămată raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit până la judecarea apelului, nefiind nici exagerat comparativ cu existența unor sechele fizice ale părții vătămate.
S-a mai invocat și faptul că principiul "in dubio pro reo" nu are aplicabilitate în ceea ce privește latura civilă a procesului penal. În speță însă, instanța de fond nu a făcut aplicarea principului la soluționarea laturii civile ci a constatat doar că, urmare a reținerii pe latura penală a culpei concurente a părții vătămate la producerea accidentului, procentul de culpă al inculpatei este altul decât cel de 100%, iar un principiu de drept civil, consacrat de art. 998 din Codul civil este acela că orice persoană răspunde pentru prejudiciul pe care îl creează din culpa sa. Ori doar 70% din culpă îi aparține inculpatei.
În legătură cu afirmația apărătorului părții vătămate cum că urmărirea penală s-ar fi făcut în mod tendențios pentru că s-a propus inițial de către organul de cercetare penală neînceperea urmăririi penale datorită lipsei plângerii părții vătămate, tribunalul amintește că eliberarea certificatului medico-legal pentru partea vătămată, certificat ce conține precizarea că în mod normal pentru fracturile suferite de partea vătămată se acordă 50-55 de zile de îngrijiri medicale, deci sub 60, s-a făcut la data de 03.08.2004 - deci la mai mult de 3 luni după accident, împrejurare de natură a induce organelor de cercetare penală concluzia că partea vătămată nu va depune plângere împotriva inculpatei și că numărul de zile de îngrijiri medicale este sub 60, știut fiind că pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate în termen de 2 luni de la data la care partea vătămată a știut cine este făptuitorul.
Având în vedere cele mai sus arătate, constatând că nu există motive de nelegalitate a hotărârii atacate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală s-au respins ca nefondate apelurile declarate de partea vătămată și inculpată, în temeiul art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală fiecare apelant urmând a fi obligat la plata în favoarea statului a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel fiind în culpă procesuală.
În temeiul art. 193 alin. 6 din Codul d e procedură penală s-a respins cererea părții civile de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu pentru avocat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen legal inculpata și partea civilă.
Inculpata a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor instanței de fond și apel și rejudecarea cauzei pentru motivul prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.9 pr.pen.
Arată inculpata că în opinia ei partea vătămată a avut un grad de culpă egal cu al ei în producerea leziunilor pe care le-a suferit. Cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale ale părții vătămate consideră că acestea sunt consecința faptului că partea vătămată s-a externat pe propria ei răspundere, deși medicii au indicat intervenție chirurgicală de osteosinteză. Inculpata apreciază că se impune diminuarea sumelor acordate părții civile, respectiv a veniturilor nerealizate, întrucât adeverințele depuse de partea vătămată sunt contradictorii, din ele nerezultând cu certitudine că partea vătămată era angajată și că avea încheiat un contract de muncă legal, înregistrat la autoritățile fiscale.
Daunele morale le consideră exagerate pentru o infracțiune comisă din culpă.
Mai solicită inculpata înlăturarea răspunderii sale solidare cu SC SRL, întrucât prejudiciul s-a datorat modului în care inculpata a folosit autoturismul și nu vreunui viciu al structurii acestuia.
Partea civilă a criticat doar latura civilă a cauzei, solicitând acordarea în întregime a tuturor daunelor solicitate, respectiv a sumei de 40.000 USD cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.000.000.000 lei cu titlu de daune morale, temeiurile invocate fiind art.385/9 pct.18 și 19.pr.pen.
Consideră că instanțele de fond și apel i-au reținut în mod greșit și lui un grad de culpă în producerea accidentului, deoarece din depoziția martorului a reieșit avea centura de siguranță în momentul impactului.
Apoi, stabilirea culpei de 30% în sarcina părții civile s-a făcut în lipsa unei dispoziții legale, prin adăugare la lege, pe baza unei simple prezumții în sensul că pretinsa lipsă a centurii de siguranță s-a interpus în lanțul cauzal dintre fapta inculpatei și vătămările produse victimei.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 pr.pen. curtea constată că recursul părții civile nu este fondat și va fi astfel respins, iar cel al inculpatei este fondat în privința daunelor materiale acordate părții civile și cu privire la acest aspect va fi admis, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond și cea de apel au reținut o stare de fapt conformă cu probele administrate în cauză.
A rezultat din ansamblul probator că la data de 24.04.2004 în jurul orelor 14, inculpata se deplasa la volanul autoturismului marca " ", cu nr. de înmatriculare B-02699, pe DN 1 E 60 în direcția C-N-O, iar la km. 500+286, în apropierea intrării în localitatea M, nu a respectat dispozițiile art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002 rap. la art. 124, 129, 131 alin. 2 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, prin aceea că nu a circulat pe sa de mers, ci a intrat pe contrasens și a lovit cu partea față autoturismului său autoturismul marca " ", cu nr.de înmatriculare B-34- care era condus regulamentar de martorul în direcția O-C-N, scoțându-l pe acesta în afara părții carosabile și proiectându-l într-un stâlp și într-o barieră de metal.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a numitului, ce ocupa locul pasagerului, care nu a avut prinsă centura de siguranță și care astfel a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale.
Susținerea părții vătămate că avea centura de siguranță în momentul impactului este contrazisă de depozițiile martorilor audiați în cauză.
Astfel martorul a declarat că la data accidentului el circula pe, a văzut momentul impactului dintre cele două autoturisme, a oprit imediat, s-a deplasat la autoturismul în care se afla partea vătămată, a încercat să deschidă ușa din dreapta față unde se afișa aceasta, dar nu l-a scos afară, deoarece a văzut că are mâinile sucite. De asemenea martorul a constatat că partea vătămată nu avea centura de siguranță prinsă. Mai arată martorul că nu există posibilitatea ca acesta să fi avut prinsă centura de siguranță, pe care apoi să o desprindă, deoarece nu putea face nimic cu mâinile, care îi atârnau sucite pe lângă corp. De asemenea martorul l-a văzut pe conducătorul auto cum iese singur din mașină, acesta nefiind accidentat, deoarece se deschisese airbag-ul.
Martorul a confirmat că partea vătămată nu avea centură de siguranță, de asemenea acest aspect reiese și din adresa Șefului Postului de Poliție M de la fila 37 dosar
Singurul martor care și-a schimbat depoziția cu privire la portul sau nu a centurii de siguranță este, care imediat după impact a arătat față de martori că partea vătămată nu avea centura de siguranță, pentru ca ulterior să își schimbe declarația, fără o justificare obiectivă.
Depoziția lui fiind singulară nu este în măsură să creeze un dubiu care să profite părții vătămate, principiul "in dubio pro reo" aplicându-se inculpatei.
Curtea apreciază că procentul de 30% din culpă stabilit în sarcina părții vătămate pentru nepurtarea centurii de siguranță este unul corect, având în vedere că cea mai M culpă o are inculpata, care a intrat pe contrasens.
centurii de siguranță nu este atât de gravă ca și părăsirea sensului propriu de mers și pătrunderea pe sensul contrar, căci în lipsa acțiunii inculpatei de intrare pe contrasens partea vătămată ar fi putut să nu sufere nicio vătămare, chiar dacă nu purta centură.
De asemenea, nu se poate reține că partea vătămată nu ar avea nicio culpă, deoarece dacă ar fi purtat centura de siguranță consecințele fapte inculpatei asupra stării lui de sănătate ar fi putut fi mult mai puțin grave.
În mod corect instanța de fond și cea de apel au stabilit răspunderea solidară a inculpatei cu partea responsabilă civilmente SC SRL, având în vedere că în cazul particular al accidentelor de circulație este necesar a se asigura victimei posibilitatea de a avea parte de o satisfacție echitabilă.
Nu poate fi reținută nici apărarea inculpatei în sensul că partea vătămată nu a respectat indicațiile medicilor, deoarece chiar dacă ar surveni complicații medicale ulterioare în situația unei victime, autorul faptei este răspunzător deoarece fără acțiunea lui inițială, nu ar fi existat nici posibilitatea apariției unei complicații.
Dacă părții vătămate nu i s-ar fi asigurat asistența medicală corespunzătoare sau dacă nu s-ar fi supus unei intervenții chirurgicale și astfel ar fi survenit decesul, s-ar fi antrenat răspunderea pentru ucidere din culpă, nu pentru vătămare corporală din culpă.
Daunele morale au fost corect apreciate de către instanțe, în raport de suferința fizică ce a fost cauzată părții vătămate, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale și la gardul de culpă al acesteia.
Recursul inculpatei este fondat sub aspectul întinderii daunelor materiale acordate părții civile.
Astfel se constată că potrivit expertizei medico-legale din data de 1.06.2006 - fila 211 - partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale, fără ca partea vătămată să rămână cu un eventual grad de infirmitate.
Ca urmare daunele materiale pentru veniturile nerealizate se cuvin părții vătămate numai pentru perioada de 90 de zile cât a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din adeverința de la fila 113 reiese că până în luna aprilie 2004 partea vătămată a realizat un venit lunar de 3.700 USD, iar din adeverința de la fila 118 reiese că nu a primit salariu pentru lunile mai și iunie și din luna iunie 2004 partea vătămată și-a reluat activitatea, dar a executat numai o parte din sarcinile lui, fiind plătită cu suma de 1.200 USD.
Având în vedere că accidentul a avut loc în 24.04.2004, că pentru lunile mai și iunie nu a fost plătit de firma la care era angajat, iar în continuare până în decembrie 2004 primit o parte din venit, curtea constată că pentru lunile mai și iunie se cuvin părții vătămate veniturile nerealizate de câte 3.700 USD lunar, iar pentru luna iulie diferența de 2500 USD dintre venitul realizat în această lună și venitul pe care l-ar fi realizat dacă nu ar fi intervenit accidentul.
mai-iulie acoperă perioada de 90 de zile în care partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale.
Întrucât partea vătămată nu a rămas cu infirmitate și în lipsa unui act care să dovedească contrariul, curtea consideră că după perioada menționată nu se cuvin diferențe între venitul efectiv realizat și cel anterior, aceste diferențe neputând fi imputate inculpatei, nefiind în legătură de cauzalitate demonstrată cu fapta acesteia.
Partea vătămată a dovedit cheltuieli trecute sau viitoare dar certe în sumă totală de 26.539 USD, astfel că reținând procentul de 30% corespunzător culpei sale, urmează a primi suma de 18.577 USD.
În consecință, curtea în baza art.38515pct.2 lit.d pr.pen. va admite recursul declarat de către inculpata, va casa parțial decizia atacată împreună cu sentința penală nr.261 din 12 iulie 2006 Judecătoriei Huedin, cu privire la latura civilă a cauzei, respectiv în privința daunelor materiale acordate părții civile.
Rejudecând cauza, în baza art.14, 346.pr.pen. art.998 civ. va obliga pe inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL, să plătească părții civile suma de 18.577 USD cu titlu de daune materiale.
Se vor menține celelalte dispoziții.
Pentru considerentele prezentate, în baza art.38515pct.2 lit.b pr.pen. urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligată partea civilă să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.2 lit.d pr.pen. admite recursul declarat de către inculpata împotriva deciziei penale nr.313 din data de 8.10.2007 a Tribunalului Cluj, pe care o casează parțial, împreună cu sentința penală nr.261 din 12 iulie 2006 Judecătoriei Huedin, cu privire la latura civilă a cauzei, respectiv în privința daunelor materiale acordate părții civile.
Rejudecând cauza, în baza art.14, 346.pr.pen. art.998 civ. obligă pe inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL, să plătească părții civile suma de 18.577 USD cu titlu de daune materiale.
Menține celelalte dispoziții.
În baza art.38515pct.2 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. obligă pe partea civilă să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.//
7.03.2008 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Livia Mango Săndel Macavei
