Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 122/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.122/R/2009
Ședința publică din 25 februarie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Luminița Hanzer
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin:, procuror șef secție judiciară
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.516/R din 17 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 alin.1 și 3.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă partea vătămată și apărătorul ales al garantului, av., în substituirea av., din Baroul București, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul, părțile resp.civilmente și partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea căii de atac promovate de inculpat.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca inadmisibil, calea de atac fiind promovată împotriva unei hotărâri definitive și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Partea vătămată solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Apărătorul ales al garantului solicită respingerea recursului ca inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive.
CURTEA
Prin sentința penală nr.649/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla, în temeiul articolului 184, aliniatele 1 și 3 din Codul penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și (fostă ), născut la data de 21 mai 1975 în localitatea, Ungaria, cu cetățenie maghiară, cu domiciliul în 4354,-, Ungaria și domiciliul procesual ales în C-N,-,.8, jud. C, posesor al pașaportului nr.ZB-- eliberat de Ministerul d e Interne al Statului Ungar, CNP -, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de partea vătămată -, cu domiciliul în, comuna, str. - -, 8, jud.
În temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni și în temeiul articolului 359 din Codul d e procedură penală i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, literele a, b și c din Codul penal.
În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la articolul 64, literele a, b și c din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
În temeiul art.14 și 346 din Codul d e procedură penală rap. la art.999 și 1000, aliniatul 3 din Codul civil admite în parte acțiunea civilă formulata în cadrul procesului penal de către partea civilă și obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească în favoarea părții civile suma de 9.000 RON cu titlul de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând de la data constituirii de parte civilă care este 14.05.2007 și până la data achitării integrale a sumei acordate cu titlul de daune.
În temeiul articolului 14 și 346 din Codul d e procedură penală raportat la articolele 999 și 1000, aliniatul 3 din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate C în drepturile căreia în temeiul articolului 313, aliniatul 1 din Legea nr.95/2006 modificat prin OUG nr.72/2006, s-a subrogat furnizorul de servicii medicale Spitalul Clinic de Adulți C și a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea părții civile Spitalul Clinic de Adulți C suma de 776,07 RON și dobânda legală începând cu data de 28.07.2005 care este ziua următoare datei externării și până la data achitării integrale a sumei acordate cu titlul de daune materiale.
În temeiul Legii nr.136/1995, s-a constatat că societatea. DI din Italia, cu sediul în 20122 Milano, Italia, nr.23, reprezentată de societatea SC SA din România, cu sediul în B, sector 4,-, -SB,.5-6, desemnată în acest scop de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, cu sediul în B, str.-, nr.40-40 bis, etaj 6, sector 6, are calitate de asigurător în prezentul proces penal.
În temeiul articolului 190, aliniatul 4 raportat la articolul 189 din Codul d e procedură penală raportat la articolul 7 din Legea nr.178/1997, suma totală de 120 RON reprezentând onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară, s-a avansat din în favoarea interpretului.
În temeiul articolului 191, aliniatele 1 și 3 din Codul d e procedură penală inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, cu sediul în 4026, 9IV /24 și sediul procesual ales în C-N,-,.8, jud. C, la plata sumei de 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 193, aliniatele 2 și 4 din Codul d e procedură penală inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile -.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 22 iulie 2005, în jurul orei 13,45, în interes de serviciu, în calitatea de angajat al societății comerciale cu sediul în Ungaria, inculpatul conducea autotrenul format din autocamionul marca "VOLVO" cu nr. de înmatriculare BE 420 SW și remorca marca cu nr. de înmatriculare AB 57109, ambele înmatriculate în Italia, pe drumul public DN IC, dinspre ferma din localitatea, comuna, județul C în direcția localității C- Inculpatul avea în autovehiculul pe care îl conducea o încărcătură de 15.900 kg pe remorcă și 15.900 kg pe autocamion. Ajungând pe un segment de drum care includea o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, curbă semnalizată printr-un indicator rutier, partea carosabilă fiind marcată cu marcaj longitudinal continuu, inculpatul a realizat că are o viteză prea mare și a încercat să frâneze autovehiculul pentru a adapta viteza împrejurărilor, însă în urma acestei încercări, remorca s-a răsturnat pe partea a carosabilului, pe contrasens. Din sensul opus direcției de deplasare a inculpatului, partea vătămată - conducea autoturismul marca " 1310 cu nr. de înmatriculare - cu o viteză regulamentară, pe sa de circulație și observând remorca autovehiculului condus de inculpat pe sensul său de circulație, partea vătămată a virat spre dreapta încercând să evite impactul cu aceasta, dar coliziunea s-a produs între remorcă și partea din față stânga și apoi lateral stânga a autovehiculului condus de partea vătămată, proiectând acest din urmă autovehicul la o distanță de peste 17 metri, în timp ce autotrenul a continuat să ruleze pe șosea parcurgând din punctul în care s-a răsturnat remorca până la oprire, o distanță de 103,6 Imediat după accident, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Adulți - Secția Chirurgie C-N, stabilindu-se diagnosticul" grad zero, traumatism toracic, fracturi costale multiple, CIV, pe linia axială posterioară, contuzie cervicală, plăgi contuze, pavilion stânga, 1/3 superioară față anterioară, coapsa, excoriații multiple - urmare a unui accident rutier. Partea vătămată a fost internată în perioada 22 iulie - 27 iulie 2005. Prin certificatul medico-Iegal - din 27 iulie 2005 întocmit de IML C-N s-a stabilit că leziunile corporale suferite de partea vătămată în urma accidentului rutier au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale. Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, accidentul ar fi putut fi evitat de inculpat dacă ar fi circulat cu o viteză adecvată configurației drumului în zona ieșirii din localitatea, județul C, configurație semnalizată corect prin indicatoare cu semnificația curbă deosebit de periculoasă și marcaj longitudinal cu linie continuă în timp ce partea vătămată nu avea nici o posibilitate de evitare a accidentului. Conform concluziilor aceluiași raport de expertiză, viteza cu care s-a deplasat autotrenul în momentele premergătoare producerii accidentului a fost cuprinsă între 90 și 95 km/
Momentul, locul exact și modul producerii impactului a fost stabilit pe baza declarațiilor celor două părți implicate în accidentul rutier care coincid sub aspectele esențiale ale stării de fapt și care se coroborează cu constatările făcute cu ocazia cercetării locului faptei și consemnate în procesul verbal cu anexele sale de la filele 14-15, 16, 17-20 și de asemenea cu concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză (37-44, 47-48). Astfel, dincolo de concluziile raportului de expertiză tehnică din care rezultă că accidentul rutier s-a produs exclusiv din cauza conduitei inculpatului care n-a adaptat viteza configurației drumului semnalizat cu curbă deosebit de periculoasă și marcaj longitudinal continuu, circulând cu o viteză cuprinsă între 90-95 km/h, inculpatul însuși a recunoscut în declarația sa dată în cursul cercetării judecătorești și consemnată la fila 191 din dosarul cauzei, că la o curbă mai strânsă, din cauza vitezei sale prea mari, remorca autocamionului pe care îl conducea s-a răsturnat și a trecut pe sensul opus al drumului unde s-a ciocnit cu mașina condusă de partea vătămată. De asemenea, din procesul-verbal de la fila 58 reiese că în urma constatării pe stand a rezultat lipsa frânei pe axa 2 stg cauzată de îndoirea și blocarea Camei S axa 2 stg, urmare a accidentului în care această remorcă a fost implicată în timp ce în cazul axei 1 eficiența frânelor se încadrează în normele admise prevăzute în, iar în raportul de expertiză tehnică întocmit s-a stabilit că partea vătămată nu avea nici o posibilitate de evitare a accidentului rutier cauzat de conduita inculpatului.
Așadar, analizând cauzele care au stat la baza producerii accidentului rutier a cărui victimă a fost partea vătămată prin prisma probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că numai conduita inculpatului care nu a condus cu o viteză adecvată configurației drumului are un caracter culpabil și intră în sfera cauzală a producerii accidentului.
Prin conduita anterior menționată, inculpatul a încălcat dispozițiile articolului 156, litera b din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, conducând cu o viteză care depășește limita maximă admisă pentru circulația autovehiculelor din categoriile C, D și D 1 dar și dispozițiile articolului 158, litera c din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, întrucât nu a redus viteza într-o curbă periculoasă.
Prin urmare, accidentul rutier ar fi putut fi evitat dacă inculpatul ar fi adoptat o conduită corespunzătoare, respectând normele încălcate.
În consecință, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului ca fiind cu certitudine dovedită, nici una dintre probele aflate la dosarul cauzei nefiind de natură a naște dubii sub acest aspect.
În drept, așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată, fapta inculpatului, care în data de 22 iulie 2005, a condus autocamionul marca VOLVO cu nr. de înmatriculare BE 420 SW și remorca marca cu nr. de înmatriculare AB 57109 pe DN 1 C dinspre localitatea înspre localitatea C-N, fără a adapta viteza la configurația drumului și din cauza nerespectării regulilor de circulație impuse prin dispozițiile articolelor 156, litera b și 158, litera c din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, a cauzat un eveniment rutier în care partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de articolul 184 aliniatele 1 și 3 din Codul penal și pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Prin urmare, instanța de fond a condamnat inculpatul la o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolului 72 din Codul penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea naturii și a cuantumului concret al pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului care nu are antecedente penale așa cum rezultă din copia fișei sale de cazier judiciar (236), este o persoană bine integrată din punct de vedere social, fiind căsătorit și încadrat în muncă în cadrul în funcția de mecanic auto. Instanța va avea în vedere și împrejurarea că inculpatul a colaborat cu organele judiciare penale pentru stabilirea stării de fapt reale, recunoscând fapta reținută în sarcina sa și a acceptat să fie audiat în legătură cu această faptă în toate fazele procesului penal. La stabilirea cuantumului concret al pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a reținut însă și gradul de pericol social concret al faptei care în anumite circumstanțe ar fi putut pune în pericol chiar viața persoanei, urmările care au fost produse în concret, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate fiind de 25-30, împrejurarea că în virtutea profesiei pe care o exercita conform propriei sale declarații de la fila 49 din dosarul de urmărire penală, respectiv cea de conducător auto, inculpatul ar fi trebuit să dea dovadă de și mai multă atenție decât cea care se așteaptă din partea unui șofer obișnuit și să depună diligente sporite pentru a nu aduce atingere siguranței circulației pe drumurile publice, dar și împrejurarea că inculpatul nu a reparat încă nici măcar în parte, prejudiciul cauzat părții vătămate din culpa sa.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare.
Raportat însă la împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte două condiții impuse de articolul 81, literele a și b din Codul penal pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, conform articolelor 81-82 din Codul penal.
În temeiul dispozițiilor articolului 359 din Codul d e procedură penală, instanța de fond i-a atras totodată atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform dispozițiilor articolului 71, alin.2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturile prevăzute în articolul j64, literele a-c din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, iar conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, literele a, b și c din Codul penal, iar în temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la articolul 64, literele a, b și c din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate. Instanța de fond a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera c din Codul penal întrucât s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de activitatea de conducător auto.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat că în cadrul procesului penal s-a constituit parte civilă, partea vătămată -, solicitând pentru prejudiciul suferit prin săvârșirea infracțiunii, despăgubiri civile în sumă de 12.000 RON cu titlul de daune materiale, reprezentând cheltuieli pentru tratament medicamentos, alimentație specială, haine deteriorate cu ocazia evenimentului rutier, ecografii, vitaminizare, plata persoanei angajate pentru perioada în care partea vătămată a fost imobilizată la pat, unguente, tratament ambulatoriu și contravaloarea autoturismului avariat în proporție de 80-90 % în limita sumei de 7000 RON și suma de 15.000 Euro cu titlul de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii, precum și dobânda legală de la data constituirii de parte civilă, respectiv data de 14.05.2007.
Instanța de fond a analizat pe rând temeinicia pretențiilor civile formulate de partea civilă.
Cu privire la sumele solicitate de partea civilă pentru contravaloarea tratamentului medicamentos, ecografiilor, unguentelor și tratamentului ambulatoriu pentru vindecarea vătămărilor cauzate de accidentul rutier, instanța de fond a reținut că nici măcar una dintre aceste cheltuieli nu a fost probată de partea vătămată. Or, conform dispozițiilor articolului 14, aliniatul 3 din Codul d e procedură penală, repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, iar potrivit dispozițiilor articolului 1169 din Codul civil, părții vătămate îi revenea sarcina de a face dovada afirmațiilor sale. Este adevărat că raportat la leziunile suferite ca urmare a accidentului rutier, este posibil ca partea vătămată să fi avut nevoie de tratamentele medicale indicate în cuprinsul constituirii sale de parte civilă și să le fi și urmat, însă suma efectiv cheltuită de partea vătămată în acest scop nu a fost dovedită. Or în lipsa unor probe dare, și respectând principiul in dubio pro reo precum și pentru a evita o eventuală îmbogățire fără justă cauză a părții civile, instanța nu va putea stabili valoarea despăgubirilor civile exclusiv pe baza susținerilor părții vătămate și pe baza unor supoziții sau a aprecierilor subiective ale magistratului care nu poate nega nici necesitatea și nici folosirea concretă a unor medicamente de către partea vătămată, însă nu are la dosar probe concrete pentru dovedirea cuantumului solicitat de partea vătămată cu titlul de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea medicamentelor folosite pentru vindecarea leziunilor provocate prin infracțiune. Pentru aceste considerente, instanța de fond nu a acordat despăgubiri civile cu acest titlu.
Cu privire la sumele solicitate de partea civilă - pentru contravaloarea hainelor deteriorate cu ocazia evenimentului rutier, instanța de fond a reținut că nici această pagubă nu a fost probată și pentru aceleași considerente anterior dezvoltate, nu va putea acorda despăgubiri civile cu acest titlu.
Cu privire la sumele solicitate de partea civilă - pentru plata persoanei angajate pentru perioada în care partea vătămată a fost imobilizată la pat, instanța de fond a reținut că singura probă administrată în acest sens a fost declaratia martorului consemnată la fila 209 care este extrem de lapidară și insuficientă pentru a putea determina un prejudiciu concret, martorul confirmând numai împrejurarea că soția părții vătămate a angajat o femeie care să o ajute, fără a putea indica perioada pentru care a fost angajată, scopul în care a fost angajată, dacă a fost sau nu plătită pentru serviciile sale și în caz afirmativ suma cu care a fost plătită. Pentru considerentele deja expuse cu ocazia analizării primei categorii de cheltuieli solicitate de partea civilă, instanța de fond nu a putut acorda despăgubiri civile cu acest titlu.
Cu privire la sumele solicitate de partea civilă pentru alimentație specială și vitaminizare, instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un act medical sau vreo altă probă din care să rezulte că părții vătămate s-ar fi recomandat de către o persoană cu pregătire de specialitate o astfel de alimentație specială pentru perioada îngrijirii medicale și oricum chiar admițând această ipoteză că părții vătămate i s-ar fi recomandat o alimentație specială, aspect însă nedovedit, pe baza probelor administrate nu s-a putut stabili un cuantum al sumei cheltuite într-un asemenea scop, martorul audiat sub aspectul laturii civile a cauzei neputând indica un astfel de cuantum, iar înscrisuri n-au fost depuse în acest sens. Martorul n-a putut arăta decât împrejurarea că partea vătămată ar fi avut nevoie de alimentație suplimentară constând în fructe și carne de (209). Aceste elemente probatorii sunt însă insuficiente pentru a reține o sumă concretă, dubiile fiind favorabile inculpatului. Având în vedere aceste considerente, instanța nu va putea acorda nici aceste despăgubiri.
Cu privire la sumele solicitate de partea civilă - pentru contravaloarea autoturismului avariat în accidentul rutier, instanța a reținut că, așa cum rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar (207, 208, 218 și 220), la data producerii accidentului, proprietarul autovehiculului sus menționat, marca " 1310 cu nr. de înmatriculare -, nu era inculpatul, ci numitul -, aspect necontestat de altfel de nici una dintre părți. Or, în aceste condiții, avariile suferite de autovehicul nu au afectat patrimoniul părții vătămate - constituită parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor care i-au fost cauzate ca efect al infracțiunii, iar în condițiile în care proprietarul autovehiculului, nu s-a constituit parte civilă în cadrul prezentului proces penal, indiferent dacă ele au fost sau nu dovedite prin probe, instanța nu va putea avea în vedere aceste sume la calcularea despăgubirilor civile care urmează să fie acordate părții vătămate -. Este real că din înscrisul depus la fila 220 rezultă că în cursul anului 1988, proprietarul autovehiculului avariat în urma accidentului rutier cauzat de inculpat ar fi cedat părții vătămate dreptul de folosință asupra autoturismului avariat, însă chiar și în această ipoteză, acest drept transmis ar fi putut conferi părții vătămate cel mult dreptul la repararea unui eventual prejudiciu suferit din cauza lipsei de folosință a bunului, iar nu din cauza pierderii dreptului de proprietate asupra acestuia prin avarierea bunului, iar un asemenea prejudiciu nu a fost probat.
Așadar din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu rezultă că partea civilă - a suportat ca urmare a săvârșirii infracțiunii, un prejudiciu material cert.
Cu privire la sumele solicitate de partea civilă -, cu titlu de daune morale, instanța de fond a apreciat că acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de partea vătămată este justificată, iar la stabilirea acestor daune, instanța de fond a avut în vedere suferințele fizice pe care a trebuit să le suporte partea vătămată, întinderea acestor suferințe din punct de vedere temporal pe o perioadă de 25-30 zile de îngrijiri medicale, împrejurarea că partea vătămată a fost internată în spital în perioada 22 iulie - 27 iulie 2005, măsura în care vătămarea ce i-a fost cauzată a afectat laturi diverse ale vieții sale pentru că așa cum rezultă din declarația martorului consemnată la fila 209 din dosar, partea vătămată a purtat o perioadă corset din ghips și a rămas câteva luni imobilizată în pat și după externarea din spital, soția sa angajând o femeie care să o ajute pentru a suplini imposibilitatea părții vătămate de a se deplasa, avea dureri în anumite părți ale corpului și probleme de ordin psihic cauzate de accidentul suferit chiar și la data audierii martorului după aproape trei ani de la producerea accidentului, iar în plus, înainte de accident, deși era pensionară, partea vătămată desfășura activități de distribuire ouă la o societate comercială. Luând în considerare aceste criterii, instanța de fond a apreciat că o sumă de 9.000 RON ar fi suficientă și echitabilă pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă.
Partea vătămată Casa de Asigurări de Sănătate a județului C s-a constituit de asemenea parte civilă în cauză cu suma de 776,07 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate și a solicitat și dobânzi de întârziere începând cu prima zi care urmează datei externării părții vătămate și până la data achitării integrale a sumei datorate de către inculpat. Această parte civilă și-a dovedit pretențiile formulate cu decontul de la fila 53 din dosarul de urmărire penală.
În temeiul articolului 24, aliniatul 3 din Codul d e procedură penală raportat la articolul 1000, aliniatul 3 din Codul civil, cu sediul în Ungaria a fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat în exercitarea atribuțiilor de serviciu încredințate de.
În consecință, în temeiul articolelor 14 și 346 din Codul d e procedură penală raportat la articolele 999 și 1000, aliniatul 3 din Codul civil instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă - și a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească în favoarea părții civile suma de 9.000 RON cu titlul de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și dobânda legala aferentă acestei sume începând de la data constituirii de parte civilă, respectiv 14.05.2007 și până la data achitării integrale a sumei acordate cu titlul de daune. Pentru acordarea dobânzii legale, instanța de fond a avut în vedere unul dintre principiile răspunderii delictuale care este principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat încă de la data producerii acestuia.
În temeiul articolului 14 și 346 din Codul d e procedură penală raportat la articolele 999 și 1000, aliniatul 3 din Codul civil instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate C în drepturile căreia în temeiul articolului 313, aliniatul 1 din Legea nr.95/2006 modificat prin OUG nr.72/2006, s-a subrogat furnizorul de servicii medicale Spitalul Clinic de Adulți C și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea părții civile Spitalul Clinic de Adulți C suma de 776,07 RON și dobânda legală începând cu data de 28.07.2005 care este ziua următoare datei externării și până la data achitării integrale a sumei acordate cu titlul de daune materiale.
În virtutea Legii nr.136/1995 și având în vedere înscrisurile de la filele 64-78 și 190, instanța de fond a constatat că societatea. DI din Italia, reprezentată de societatea SA din România, desemnată în acest scop de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, are calitate de asigurător în prezentul proces penal în care urmează a se stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite de pe urma unui accident de autovehicule, acesta urmând însă a răspunde în temeiul contractului de asigurare, în limitele legislației specifice.
Prin încheierea de ședință din data de 20.- ( f 93) instanța de fond a dispus emiterea a două citatii, pentru inculpat și pentru partea responsabilă civilmente care își aveau domiciliul și respectiv sediul în Ungaria. În acest scop a fost desemnată în calitate de interpret pentru traducerea acestor acte din limba română în limba maghiară, autorizată prin autorizația nr.4447/200l (f 105 verso). Aceasta a asigurat traducerea actelor sus menționate, fapt atestat de ștampila de pe înscrisurile de la filele 108 și UI. Raportându-se la limita prevăzută de dispozițiile articolului 7 din Legea nr.178/1997 în funcție de criteriul temporal, instanța a acordat interpretului suma de 120 RON pentru serviciile de traducător, apreciind că această sumă este în măsură să compenseze activitatea prestată de interpret, fără a neglija principiul proporționalității, raportat nu doar la limita stabilită prin actul normativ sus menționat, ci și la cuantumul sumelor care se acordă conform protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, avocaților care asigură asistența juridică din oficiu, în cauzele în care conform dispozitiilor articolului 171 din Codul d e procedură penală, această asistență este obligatorie. În consecință, în temeiul articolului 190, aliniatul 4 raportat la articolul 189 din Codul d e procedură penală, conform cărora, cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți, iar expertul și interpretul au dreptul și la o retribuție pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile și condițiile prevăzute prin dispoziții legale și raportat și la articolul 7 din Legea nr.178/1997, suma totală de 120 RON reprezentând onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară, s-a avansat din în favoarea interpretului.
În ce privește activitatea prestată în cadrul acestui proces penal de interpreta de limbă maghiară - Augusta, instanța de fond a reținut că plata contravalorii acesteia a fost dispusă prin Încheierea de ședință din data de 14.01.2008 (f 192).
Conform articolului 193, aliniatul 2 din Codul d e procedură penală, când acțiunea civilă este admisă numai în parte, instanța poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor de judecată iar conform aliniatului 4 din același articol, în situațiile prevăzute în aliniatul 2, dacă există și parte responsabilă civilmente, se aplica în mod corespunzător dispozițiile articolului 191 aliniatele 2 și 3. Prin urmare, în temeiul articolului 193, aliniatul 2 și 4 din Codul d e procedură penală instanța de fond a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare față de partea civilă în sumă de 1000 RON, reprezentând onorariul de avocat achitat de partea civilă conform chitanței nr.- din 13.11.2006 eliberată de Cabinet avocat (fila 140).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, partea civilă -, inculpatul și societatea de asigurare " di " Milano-Italia prin ""
Partea civilă - a criticat hotărârea atacată numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, fiind nemulțumită de daunele materiale și morale acordate de prima instanță, solicitând desființarea acesteia și pronunțarea unei decizii penale prin care să-i fie admisă în întregime constituirea de parte civilă aflată la dosar, apreciind că pretențiile civile formulate sunt dovedite și justificate în totalitate prin probele administrate în cauză.
Inculpatul și societatea de asigurare " di " Milano-Italia prin "" B au solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță, apreciind că acestea sunt prea mari și nejustificate raportat la materialul probator administrat în cauză și la practica judiciară în materie.
Prin decizia penală nr.516 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul, societatea de asigurare " di " Milano-Italia prin "" B și partea civilă -.
S-a respins cererea formulată de inculpatul privind obligarea părții civile - la plata cheltuielilor de judecată (onorariul avocațial) ocazionate cu soluționarea recursului.
S-a respins cererea formulată de partea civilă - privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată (onorariul avocațial) ocazionate cu soluționarea recursului.
Partea civilă - a fost obligată la plata sumei de 2160 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul avocațial) ocazionate cu soluționarea recursului, către partea responsabilă civilmente -.
Inculpatul, partea civilă - și societatea de asigurare " di " Milano-Italia prin "" B au fost obligați să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că soluțiile pronunțate de instanța de fond, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă sunt legale și temeinice, argumentele aduse în sprijinul acestora fiind pertinente, tribunalul însușindu-și-Ie în totalitate, cu următoarele completări ce urmează a fi expuse mai jos.
Astfel, cu privire la daunele morale acordate părții civile -, s-a reținut în mod corect că, urmare a vătămărilor fizice cauzate prin infracțiunea comisă de inculpat, partea civilă a suferit și vătămări psihice și alterarea condițiilor de viață pe o perioadă determinată, fiindu-i afectată negativ viața socială, profesională și de familie (este suficient să amintim în acest sens faptul că, după externarea din spital, partea vătămată a purtat corset din ghips și a rămas câteva luni imobilizată în pat, resimțind dureri și manifestând probleme de ordin psihic chiar și la o perioadă de peste doi ani de la data producerii accidentului), ceea ce justifică obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata unor daune morale.
În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanța de fond a stabilit în mod temeinic întinderea acestora, suma de 9000 lei acordată părții civile - cu acest titlu fiind în măsură să asigure o reparație justă și echitabilă a suferințelor de ordin fizic și psihic suportate de partea civilă ca urmare a accidentului rutier cauzat de inculpat. Este binecunoscut faptul că, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele în plan nepatrimonial suferite de partea civilă (și fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei a acesteia în detrimentul inculpatului), trebuie să stabilească o sumă globală care să compenseze pe cât posibil durerile fizice și psihice încercate de partea civilă, în principal pe perioada de spitalizare și convalescență.
Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă - constând în contravaloarea tratamentului medicamentos, hainelor deteriorate, alimentației speciale și vitaminelor, precum și plata persoanei angajate pentru perioada în care partea civilă a fost imobilizată la pat, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că niciuna din aceste cheltuieli nu a fost probată prin probele testimoniale sau scrise administrate în cauză. Chiar dacă este evident faptul că partea civilă a efectuat astfel de cheltuieli, câtă vreme nu s-au propus și administrat probe concrete pentru dovedirea cuantumului acestor despăgubiri civile, instanța de judecată nu poate obliga inculpatul la plata respectivelor sume de bani numai pe baza simplelor susțineri ale părții civile și pe necesitatea efectuării acestor cheltuieli.
Soluția adoptată de instanța de fond este corectă și în ceea ce privește suma de bani solicitată de partea civilă pentru contravaloarea autoturismului avariat în accidentul rutier deoarece, după cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 207, 208 și 220 din dosarul de fond, la data producerii accidentului rutier 22.07.2005 - proprietarul autoturismului marca 1310 cu nr. de înmatriculare - era numitul - și nu partea civilă, astfel că avariile suferite de autovehicul au afectat patrimoniul acestui a și nu al părții civile -, care nu poate formula pretenții civile în cauză în legătură cu acest prejudiciu.
Contractul sub semnătură privată depus la dosar, doar în recurs (46), de către partea civilă, din cuprinsul căruia rezultă faptul că, în anul 1999, ar fi cumpărat autoturismul de la numitul - ridică serioase semne de întrebare cu privire la veridicitatea acestuia, întrucât pe parcursul judecății în primă instanță partea civilă nu a făcut nici un moment referire la acest contract și nici măcar nu a susținut că ar fi proprietarul autovehiculului în discuție, dimpotrivă a depus la dosar un alt înscris sub semnătură privată (220 dosar fond), încheiat la data de 02.11.2005, din conținutul căruia rezultă clar faptul că proprietarul autoturismului este -, iar partea civilă are doar un drept de folosință asupra acestuia începând cu anul 1988, care nu îi conferă, însă, și dreptul de a se constitui parte civilă în prezentul dosar cu privire la avariile suferite de autovehiculul (drept care aparținea numitului -, dar nu l-a exercitat).
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.10 din Ordonanța nr. 78/2000 cartea de identitate a vehiculului este documentul care atestă pentru persoana care o deține dreptul de proprietate asupra vehiculului, și nu un simplu contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, or partea vătămată nu a făcut dovada că detine sau a detinut un astfel de document.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și rejudecând cauza să-i fie acordate cheltuielile judiciare pe care le-a făcut în apel, cu motivarea că nu a atacat cu apel hotărârea pronunțată de Judecătoria Gherla și că nu i s-au acordat cheltuielile judiciare justificate în apel.
În ședința publică de azi, s-a pus în discuție din oficiu, admisibilitatea căii de atac promovată de inculpat.
Cu privire la această excepție se rețin următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.1 și 3 pen. reținându-se în sarcina acestuia că la data de 22.06.2005 în jurul orelor 13,45 conducând un autotren marca Volvo cu nr.de înmatriculare BE-420-SW pe raza loc. jud.C, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație a accidentat pe partea vătămată care conducea autoturismul marca 1310 cu nr.de înmatriculare Cj-20-, cauzându-i acestuia leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr.de 25-30 zile îngrijiri medicale.
Potrivit art.184 al.5 pr.pen. pentru faptele prevăzute în alin.1 și 3 acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. . părților înlătură răspunderea penală.
Din dispozițiile art.385/1 al.1 lit.d pr.pen. rezultă că pot fi atacate cu recurs sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate.
Ca urmare, sentințele pronunțate de instanțele de fond pentru infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate, sunt supuse unei singure căi de atac, cea a recursului care se judecă de către tribunal în ultimă instanță.
Având în vedere că inculpatul a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (recurs la recurs), cale de atac neprevăzută de lege în baza art.385/15 pct.1 lit.a pr.pen. recursul formulat de acesta împotriva deciziei penale nr.516 din 17.12.2008 a Tribunalului Cluj, urmează să fie respins ca nefiind admisibil.
In baza art.192 al.2 pr.pen. inculpatul urmează să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, cu domiciliul ales în C-N,-,.8, jud. C împotriva deciziei penale nr. 516/R din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VG/MR/05.03.09/2 EX.
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Ana Covrig Luminița Hanzer
