Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 125/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Dosar nr-
2800/2009
Decizia penală nr.125
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.159/A/5.XI.2009 Tribunalului Călărași - Secția Penală, din Dosarul nr- (529/P/2009).
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-inculpat, personal, asistat juridic de apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.214.028/30.XII.2009 depusă la fila 17 dosarului de recurs, intimatul-parte civilă -, prin apărător ales -, în baza împuternicirii avocațiale nr.35/17.XII.2009, aflată la fila 10 dosarului de recurs, lipsind intimatul-parte civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", B și intimatul-asigurător de răspundere civilă " "
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-inculpat este legitimat prin Cartea de identitate Seria -, nr.-, emisă de Secția 18 Poliție, pe data de 22.III.2002.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, recurentul-inculpat, prin apărător ales, depune la dosar motivele de recurs, în scris, prin care invocă motivele de casare prevăzute de art.385/9, alin.1, punctele 9, 10 și 18, Cod procedură penală.
Curtea, din oficiu, invocă cazurile de casare prevăzute de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală, privind individualizarea pedepsei accesorii, și de art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, referitor la greșita aplicare a legii în ceea ce privește stabilirea obligației de plată a despăgubirilor civile.
Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-inculpat, prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 10, Cod procedură penală, învederează faptul că instanțele de judecată nu s-au pronunțat asupra solicitării sale de a-i fi reținute în favoare circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74, alin.1, literele a, b și c, Cod penal, cu atât mai mult cu cât, prin înscrisurile administrate, a făcut dovada împrejurării că are în întreținere o mamă bolnavă și un minor, iar, invocând motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală, susține că nu există nici o probă din care să rezulte că avea o viteză excesivă, în timp ce gravitatea leziunilor a fost determinată inclusiv de starea tehnică a autoturismului părții vătămate. De fapt, solicită reindividualizarea pedepsei închisorii, avându-se în vedere cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală. În ceea ce privește cazurile de casare invocate din oficiu, arată că este de acord cu păstrarea dreptului de a alege, care, în mod greșit, i-a fost interzis, iar, pe latură civilă, în mod corect, s-a stabilit obligarea sa, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă, la plata despăgubirilor civile.
Intimatului-parte civilă -, prin apărător ales, arată că nu este de acord cu motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 10, Cod procedură penală și că instanța de fond a efectuat o temeinică individualizare a pedepsei închisorii, având în vedere toate criteriile generale prevăzute de art.72, Cod penal, printre care limitele speciale de pedeapsă cu închisoarea prevăzute de legea penală, viteza excesivă în curbă avută de inculpat, persoana inculpatului, care nu a ajutat-o cu nimic. Arată că este de acord cu motivele de casare prevăzute de art.385/9, alin.1, punctele 14 și 17/1, Cod procedură penală, ridicate de C, din oficiu. Solicită obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, conform chitanței Seria -, nr.000.039/17.XII.2009, eliberată de Cabinet de Avocat " -", pe care o depune la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public arată că instanțele de judecată au motivat individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, care este corectă, însă pune concluzii de admitere a recursului doar din punct de vedere al cazurilor de casare invocate, din oficiu, de
Recurentul-inculpat, personal, arată că îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.147/3.VII.2007, din Dosarul nr-, Judecătoria Oltenița, județul C, în temeiul art.184, alin.2 și alin.4, Cod penal, a condamnat pe inculpatul - la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, asupra părții vătămate -, a făcut aplicarea art.71-art.64, alin.1, literele a și b, Cod penal, a căror executare, în temeiul art.81, alin.1, Cod penal și al art.71, alin. ultim, Cod penal, a suspendat-o condiționat pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în temeiul art.82, alin.1, Cod penal, atrăgând atenția inculpatului, în temeiul art.359, Cod procedură penală, asupra disp. 83, Cod penal, apoi, în temeiul art.14, Cod procedură penală, cu aplicarea art.998-art.999, Cod civil, l-a obligat pe inculpat, alături de asigurătorul de răspundere civilă " " - Sucursala C, la plata către partea civilă - a sumei de 37.036 lei, din care suma de 7.036 lei reprezintă daune materiale, în timp ce suma de 30.000 lei reprezintă daune morale, și, de asemenea, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 925,35 lei, despăgubiri materiale, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", B, după care, în temeiul art.193, Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat să-i plătească părții civile - suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată, obligându-l pe inculpat, în temeiul art.191, alin.1, Cod procedură penală, la plata sumei de 370 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 20.VII.2009, s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței penale, în sensul de a se trece dreptul la apel d e la comunicare pentru partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", B, iar de la pronunțare pentru toate celelalte părți, în loc de la pronunțare pentru toate părțile.
Instanța de fond a reținut, pe situația de fapt, că pe data de 3.XII.2007, în jurul orei 10,00, inculpatul, conducând, pe DN 4, dinspre O spre B, cu viteză excesivă, autoturismul marca Opel Astra, cu număr de înmatriculare B-42-, aparținând lui (născută ) - și aflat în folosința martorului, în baza contactului de comodat autentificat sub nr.300/10.II.2006, de către notarul public -, asigurat la asigurătorul de răspundere civilă "", s-a angajat în depășirea autoturismului marca BMW, în care se afla martorul -, a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal autoturismul marca Break, cu număr de înmatriculare -, condus, regulamentar, de partea vătămată -, căreia i-a cauzat leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale.
În motivare, instanța de fond a arătat că există probe clare de vinovăție, și anume procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice și de schița locului accidentului rutier, declarațiile părții vătămate -, raportul de constatare medico-legală nr.552/3.VI.2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală al județului C, potrivit căruia partea vătămată - a suferit leziuni, pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale, declarațiile martorilor, aflat pe bancheta din spate dreapta, care, deși nu a putut oferi detalii, întrucât își căuta portofelul în geantă, a precizat că nu formulează plângere prealabilă, pentru infracțiunea de distrugere, împotriva inculpatului, și -, aflat pe scaunul din dreapta față al autoturismului marca BMW, condus de, soțul său, care a arătat că inculpatul i-a depășit cu viteză, după care, imediat, a văzut în față autoturismul părții vătămate rostogolindu-se în aer, ca și cum ar fi fost o cutie din carton, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72, Cod penal, și anume gradul de pericol social al faptei penale, care rezultă din împrejurările comiterii, precum și din urmările produse, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, apreciind, totodată, că scopul pedepsei închisorii poate fi atins fără executare în regim de detenție.
Pe latură civilă, a reținut că s-au constituit părți civile Spitalul Clinic de Urgență "-", cu suma de 925,35 lei, despăgubiri materiale, constând în cheltuieli de spitalizare a părții vătămate, precum și partea vătămată -, cu suma de 100.000 lei, din care suma de 10.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 90.000 lei reprezintă daune morale. A apreciat că acțiunea civilă formulată de partea civilă - este întemeiată doar în parte, deoarece a dovedit doar suma de 7.036 lei daune materiale, prin probele cu înscrisuri și testimonială cu martorul, în timp ce suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, este în măsură să acopere suferințele fizice și psihice suferite, respectiv cele 6 intervențiile chirurgicale, cu imobilizarea sa la pat timp de aproximativ 5 luni și J, fiind dependentă de îngrijirea membrilor familiei, deplasarea cu dificultate.
În termen legal, inculpatul a declarat apel, pentru netemeinicia laturii penale, deoarece instanța de fond, pe de o parte, a reținut, în mod greșit, că se deplasa cu viteză excesivă, în baza declarațiilor subiective ale unui singur martor -, care a recunoscut faptul că o cunoștea pe partea vătămată, și, de asemenea, nu a ținut seama de starea de degradare a autoturismului părții vătămate, care a contribuit la gravitatea leziunilor suferite de aceasta, iar, pe de altă parte, nu a motivat operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei închisorii și nu a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74, alin.1, literele a, b și c, Cod penal, întrucât nu este cunoscut cu antecedente penale, are un minor și pe mama sa bolnavă în întreținere, a ajutat-o pe partea vătămată în primele momente ale accidentului rutier și a avut o atitudine procesuală sinceră, precum și pentru nelegalitatea laturii civile, deoarece trebuia obligat în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă atât la plata daunelor materiale către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr.159/A/5.XI.2009, din Dosarul nr- (529/P/2009), Tribunalului Călărași - Secția penală, în temeiul art.379, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, a admis apelul formulat de apelantul-inculpat, a desființat, în parte, sentința penală și, rejudecând pe fond, a obligat pe inculpat, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă " " - Sucursala C, la plata sumei de 925,35 lei, dauna materiale, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale, constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
În motivare, a arătat că instanța de fond a efectuat o corectă apreciere a probelor, respectiv plângerea părții vătămate, actele medicale, declarațiile martorilor și ale inculpatului, în baza cărora a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului, motivându-și soluția, iar, la individualizarea pedepsei închisorii au fost avute în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72, Cod penal, și anume limitele speciale prevăzute de legea penală, gradul de pericol social sporit al faptei penale, care rezultă din modalitatea de comitere și din urmarea produsă, circumstanțele personale ale inculpatului, în vârstă de 31 de ani, necunoscut cu antecedente penale.
Pe latură civilă, a arătat că, potrivit art.49-art.51 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul de răspundere civilă plătește atât despăgubiri pentru pagubele cauzate terților, cât și cheltuielile de judecată, ori partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", păgubită, este terț față de contractul de asigurare, astfel că asigurătorul de răspundere civilă civilă " " - Sucursala C trebuia obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor materiale către aceasta.
În termen legal, apelantul-inculpat a declarat recurs, nemotivat în termenul prevăzut de art. 385/10, alin.2, Cod procedură penală.
În motivarea în scris și orală a recursului, recurentul-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 9, Cod procedură penală, a arătat că instanțele de judecată nu au motivat operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei închisorii și, de asemenea, invocând motivul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 10, Cod procedură penală, nu s-au pronunțat asupra solicitării sale de a-i fi reținute în favoare circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74, alin.1, literele a, b și c, Cod penal, cu atât mai mult cu cât, prin înscrisurile administrate, a făcut dovada împrejurării că are în întreținere o mamă bolnavă și un minor, iar, invocând motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală, a susținut că singura probă privind viteza sa excesivă o constituie declarațiile subiective ale martorului -, care a recunoscut faptul că o cunoștea pe partea vătămată, și, de asemenea, nu s-a ținut seama de starea tehnică de degradare a autoturismului părții vătămate, care a contribuit la gravitatea leziunilor suferite de aceasta, solicitând, de fapt, reindividualizarea pedepsei închisorii, avându-se în vedere cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală.
Curtea, din oficiu, a invocat motivele de recurs prevăzute de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală, privind individualizarea pedepsei accesorii, și de art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, referitor la greșita aplicare a legii în ceea ce privește stabilirea obligației de plată a despăgubirilor civile, pe care le-a pus în discuția părților.
Intimatul-parte civilă - a depus la dosar chitanța Seria -, nr.000.039/17.XII.2009, eliberată de Cabinet de Avocat " -", în sumă de 1.000 lei.
Analizând actele și lucrările dosarelor, decizia penală și sentința penală, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/9, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este fondat numai din punctul de vedere al cazurilor de casare avute în vedere din oficiu.
Astfel, având în vedere faptul că motivele de recurs în scris au fost depuse abia pe data de 22.2010, la al doilea termen de judecată, Curtea, ținând seama de dispozițiile art.385/10, alin.1, alin.2 și alin.2/1, Cod procedură penală, raportate la art.385/9, alin.3, Cod procedură penală, constată că recurentul-inculpat nu mai poate invoca motivul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 9, Cod procedură penală.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 10, Cod procedură penală, referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra reținerii în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74, alin.1, literele a, b și c, Cod penal, Curtea constată că a fost invocat ca motiv de apel, pentru care instanța de apel, având în vedere disp. art.379, punctul 2, litera b, Cod procedură penală, nu putea desființa, în întregime, sentința penală, cu trimiterea, spre rejudecare, la instanța de fond, pentru a se pronunța asupra circumstanțelor atenuante judiciare, astfel că instanța de apel a acoperit această omisiune a instanței de fond, prin însăși examinarea apelului, devolutiv în mod nelimitat. Curtea apreciază că, deși nu a arătat, în mod explicit, motivele pentru care nu poate reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74, alin.1, literele a, b și c, Cod penal, după cum acesta a solicitat, prin concluziile scrise depuse la fond, instanța de apel a analizat, în mod acoperitor, operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei închisorii efectuată de instanța de fond, prin reevaluarea criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art.72, alin.1, Cod penal, printre care se află datele personale ale inculpatului, precum și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală se referă la eroarea grosieră, care poate exista doar în situația în care instanța de judecată pronunță o soluție în totală și evidentă contradicție cu probele aflate la dosar. De aceea, nu poate fi cenzurat, din punct de vedere al acestui caz de casare, modul în care probele au fost selectate și de interpretate, cu atât mai mult cu cât greșita reținere a vitezei excesive de deplasare a autoturismului condus de inculpat și neluarea în considerație a stării tehnice precare a autovehiculului condus de partea vătămată nu conduc la o soluție contrară, de achitare, pentru lipsa culpei, ci produc efecte doar, pe latură penală, asupra cuantumului pedepsei închisorii și, pe latură civilă, asupra cuantumului despăgubirilor civile. De aceea, în dezbatere, recurentul-inculpat realizează că aceste împrejurări se încadrează, mai curând, în cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală. Însă, Curtea apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată de instanța de fond, constituie rezultatul unei corecte individualizări judiciare, în raport cu toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72, alin.1, Cod penal, și anume limitele speciale de pedeapsă cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare, prevăzute de legea penală, gradul ridicat de pericol social al faptei penale, determinat de modalitatea de comitere, prin viteza excesivă a autovehiculului condus de inculpat, potrivit declarațiilor părții vătămate (filele 22 și 23, 25, dosar de urmărire penală, filele 22 și 23, dosar instanță de fond), coroborate atât cu planșele fotografice efectuate la fața locului (filele 10-19, dosar de urmărire penală), însoțind procesul-verbal de cercetare la fața locului in data de 3.XII.2007, întocmit de Poliția municipiului O, județul C (filele 6-9, dosar de urmărire penală), din care se constată că accidentul rutier s-a produs în curbă, cu avarierea gravă a ambelor autoturisme, cât și cu declarațiile constante ale martorului -, aflat pe scaunul din dreapta față al autoturismului marca BMW, condus de, soțul său, care a arătat că inculpatul i-a depășit cu viteză, intrând în curbă, după care, imediat, a văzut în față autoturismul părții vătămate rostogolindu-se în aer, ca și cum ar fi fost o cutie din carton (filele 58 și 59, dosar de urmărire penală, fila 28, dosar instanță de fond), leziunile grave cauzate părții vătămate, care nu poartă nici o vină că avea un autoturism vechi, după cum s-a apărat, în mod cinic, inculpatul, împrejurarea că inculpatul nu a acoperit, nici măcar în parte, prejudiciile create, astfel că nu poate fi reținută în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74, alin.1, litera b, Cod penal, persoana inculpatului, în vârstă de 29 de ani la data comiterii infracțiunii, este căsătorit, are un minor în întreținere, potrivit certificatului de naștere Seria -, nr.590.468, emis de Primăria Sectorului V, B, la data de 12.XI.2003, pe numele -, născută pe data de 11.XI.2003 (fila 37, dosar instanță de fond), lucrează, ca agent de pază, începând cu data de 11.VIII.2008, după cum atestă adeverința nr.878/28.IV.2009, eliberată de "Agenția Română de Securitate" L, depusă în original (fila 35, dosar instanță de fond), nu are antecedente penale, atitudinea procesuală nesinceră, prin negarea vitezei excesive, care a condus la asemenea urmări, excluzându-se, astfel, reținerea circumstanței atenuantă judiciară prevăzută de art.74, alin.1, litera c, Cod penal. Ca atare, deși inculpatul a avut anterior o conduită bună, instanța de fond, în mod corect, nu a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74, alin.1, litera a, Cod penal, care presupunea coborârea, în mod obligatoriu, sub minimul special de 6 luni prevăzut de legea penală, tocmai având în vedere leziunile grave ortopedice suferite de partea vătămată, care au impus, printre altele, reducerea și osteosinteza femurului stâng, precum și deplasarea cu ajutorul cadrului metalic, apoi al cârjelor.
Însă, din oficiu, având în vedere cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală, Curtea constată că instanța de fond, în mod greșit, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art.64, alin.1, litera a, teza a I-a, Cod penal, atâta timp cât infracțiunea de ucidere din culpă nu determină incompatibilitatea menținerii dreptului electiv.
De asemenea, examinând, din oficiu, latura civilă, din punctul de vedere al cazului de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 17/1, Cod procedură penală, raportat la art.385/9, alin.2, Cod procedură penală, Curtea constată că, deși a avut în vedere dispozițiile speciale ale Legii nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, prin obligarea, în mod ambiguu, a inculpatului alături de asigurătorul de răspundere civilă, doar față de una dintre părțile civile. Această ambiguitate rezultă din rezerva manifestată de unele instanțe de judecată în a-l obliga direct pe asigurătorul de răspundere civilă, care nu este prevăzută de Codul d e procedură penală ca parte în procesul penal, la plata despăgubirilor civile, ca urmare a accidentelor rutiere. Este cunoscut faptul că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Efectul constă în faptul că, în situația în care nu există o răspundere contractuală, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală. Așadar, pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară preexistența unui contract valabil încheiat. Însă, responsabilitatea contractuală poate fi invocată numai de părțile contractante, astfel că terții pot apela, pentru acoperirea prejudiciilor civile, doar la răspunderea civilă delictuală. Tocmai de aceea, în cazul accidentelor de vehicule, Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, oferă posibilitatea terțului păgubit de a invoca contractul de asigurare, pentru acoperirea daunelor materiale și morale, chiar pentru plata cheltuielilor de judecată. Ca atare, terțul păgubit poate invoca răspunderea contractuală direct în fața instanței penale, și nu pe calea unei acțiuni civile separate, ulterioară procesului penal, în fața instanței civile. Este adevărat că legiuitorul, în Codul d e procedură penală, a enumerat, în mod limitativ, părțile în procesul penal, printre care nu se regăsește asigurătorul de răspundere civilă, iar la art.54, alin.1 din Legea nr.136/1995 face referire la citarea persoanei răspunzătoare de producerea accidentului rutier în calitate de intervenient forțat, prin urmare la acțiunea civilă separată. Însă, interpretând în mod strict aceste dispoziții legale, se pierde din vedere spiritul legii, care presupune rezolvarea la timp și în mod complet a procesului penal, însemnând nu numai tragerea la răspundere penală a inculpatului, dar și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile cauzate prin fapta sa ilicită. Din toate reglementările procedurale cuprinse între art.19, Cod procedură penală și art.22, Cod procedură penală, inclusiv, rezultă intenția legiuitorului ca instanța penală să soluționeze deopotrivă, în cadrul procesului penal, ambele acțiuni, penală și civilă. Este evident faptul că partea vătămată care se constituie parte civilă în procesul penal urmărește ca, în cadrul acestuia, să-i fie soluționate toate interesele sale legitime. Ori, obligarea părții vătămate de a invoca răspunderea contractuală numai în fața instanței civile, pe motiv că norma procesual penală nu conferă calitate procesuală asigurătorului de răspundere civilă în cadrul procesului penal, presupune o încălcare a însuși dreptului acesteia de a se constitui parte civilă în procesul penal, consacrat de art.14, alin.2, Cod procedură penală. Ca atare, în acest fel, se creează situația injustă ca partea vătămată să nu se poată îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă decât în afara procesului penal, deși interesul său procesual constă în rezolvarea simultană a celor două acțiuni. Totodată, această limitare constituie o inechitate nu numai față de partea vătămată, obligată să se adreseze separat instanței civile, care, oricum, potrivit art.19, alin.2, Cod procedură penală, va suspenda judecata până la soluționarea definitivă a cauzei penale, dar și față de inculpat, care, prin excluderea posibilității de opțiune a părții vătămate pentru răspunderea contractuală, va răspunde delictual pentru fapta ilicită proprie, cu toate că riscul comiterii unei infracțiuni din culpă a fost preluat, prin contractul de asigurare preexistent, de asigurătorul de răspundere civilă, care, potrivit art.58 din Legea nr.136/1995, are la îndemână acțiunea în regres împotriva inculpatului doar în cazul infracțiunii săvârșită cu intenție. Desigur că partea vătămată are posibilitatea de a se îndrepta direct, printr-o manifestare de voință expresă, doar împotriva inculpatului, care, ulterior soluționării definitive a procesului penal, poate recupera de la asigurător, în baza contractului de asigurare, despăgubirile civile pe care le-a plătit acesteia. Însă, în mod frecvent, în practica judiciară, partea vătămată declară că se constituie parte civilă, fără a-și manifesta opțiunea între inculpat sau asigurătorul de răspundere civilă, astfel că omisiunea unei asemenea alegeri nu atrage, în mod automat, sancționarea fie a părții civile, obligată să se desdăuneze doar de la inculpat, care, de cele mai multe ori, nu prezintă solvabilitatea asigurătorului de răspundere civilă, fie a inculpatului, prin obligarea acestuia la plata daunelor civile, cu toate că există un contract de asigurare. În plus, pe lângă solvența debitorului, un alt avantaj oferit de răspunderea contractuală, îl constituie, conform art.36, alin.1, teza a II-a din Ordinul nr.11/2.2007 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare din data de 9.2007, aplicabil în speță, obligația asigurătorului de răspundere civilă de a plăti despăgubirile civile la care a fost obligat către partea civilă într-un termen de cel mult 15 zile de la data la care acesta a primit hotărârea judecătorească definitivă. De asemenea, pe lângă celeritatea desdăunării, o altă garanție, prevăzută de art.55, alin.2 din Legea nr.136/1995, constă în indisponibilizarea despăgubirilor, care nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.
Având în vedere toate aceste considerente, inclusiv prin prisma art.6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, apreciez că, pentru o justă și operativă soluționare a cauzei, care prevalează formalismului procedural, asigurătorul de răspundere civilă poate fi obligat, în cadrul procesului penal, la plata despăgubirilor civile către terțul păgubit prin infracțiunea din culpă comisă de asigurat. În acest mod, sunt evitate o serie de procese civile subsecvente, care tind la prelungirea nefirească și păgubitoare a procesului penal.
Se mai impune precizarea că pentru restul despăgubirilor civile care depășesc nivelul maxim stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, otrivit p. art.53 din Legea nr.136/1995, inculpatul răspunde pentru fapta ilicită proprie, astfel că răspunderea contractuală coexistă cu răspunderea delictuală.
Pentru aceste considerente, Curtea va obliga numai pe asigurătorul de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile către ambele părți civile.
Ca atare, având în vedere soluția de admitere a recursului, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a recurentului-inculpat la plata cheltuielilor de judecată în recurs, formulată de intimatul-parte civilă -.
În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, va admite recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.159/A/5.XI.2009 a Tribunalului Călărași - Secția penală, din Dosarul nr- (529/P/2009), va casa, în parte, atât decizia penală, cât și Sentința penală nr.147/3.VII.2009 a Judecătoriei Oltenița, județul C, din Dosarul nr-, și, în fond, rejudecând, va face aplicarea art.71-art.64, litera a, teza a II-a și litera b, Cod penal, suspendată pe durata termenului de încercare, iar, pe latură civilă, în temeiul art.14, Cod procedură penală, raportat la art.346, alin.1, Cod procedură penală, cu aplicarea art.51, alin.1 din Legea nr.136/1995 și art.49 din Legea nr.136/1995, va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă -, urmând să-l oblige pe asigurătorul de răspundere civilă " " să-i plătească suma de 37.036 lei, despăgubiri civile, din care suma de 7.036 lei, cu titlu de daune materiale, iar suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, apoi, în temeiul art.313, alin.1 din Legea nr.95/2006, raportat la art.49 din Legea nr.136/1995, va admite, în totalitate, acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", B, obligându-l pe asigurătorul de răspundere civilă " " să-i plătească suma de 925,35 lei, despăgubiri materiale, va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale privind cheltuielile judiciare către stat și ale sentinței penale, va respinge, ca neîntemeiată, în temeiul art.193, alin.6, Cod procedură penală, cererea de obligare a recurentului-inculpat la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-parte civilă -, urmând ca, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, să constate că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.159/A/5.XI.2009 a Tribunalului Călărași - Secția penală, din Dosarul nr- (529/P/2009).
Casează, în parte, atât decizia penală, cât și Sentința penală nr.147/3.VII.2009 a Judecătoriei Oltenița, județul C, din Dosarul nr-, și, în fond, rejudecând:
Face aplicarea art.71-art.64, litera a, teza a II-a și litera b, Cod penal, suspendată pe durata termenului de încercare.
În temeiul art.14, Cod procedură penală, raportat la art.346, alin.1, Cod procedură penală, cu aplicarea art.51, alin.1 din Legea nr.136/1995 și art.49 din Legea nr.136/1995, admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă -, obligând pe asigurătorul de răspundere civilă " " să-i plătească suma de 37.036 lei, despăgubiri civile, din care suma de 7.036 lei, cu titlu de daune materiale, iar suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul art.313, alin.1 din Legea nr.95/2006, raportat la art.49 din Legea nr.136/1995, admite, în totalitate, acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "-", B, obligându-l pe asigurătorul de răspundere civilă " " să-i plătească suma de 925,35 lei, despăgubiri materiale.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale privind cheltuielile judiciare către stat și ale sentinței penale.
În temeiul art.193, alin.6, Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a recurentului-inculpat la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-parte civilă -.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. și dact.: jud.
Trib.C-Secția penală: (jud. redactor)/.
Jud. O:.
2 ex.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
