Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 149/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
(100/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 149
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER - - -
*********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTIși inculpatul împotriva deciziei penale nr. 640/A din 26 noiembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimata partea vătămată și intimata parte civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, din oficiu, dispune rectificarea citativului, în sensul că nu are calitatea de intimată partea vătămată în cauză, fiind citată pe întreg parcursul procesului penal în calitate e martor.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul,susține oral motivele de recurs astfel cum au fost dezvoltate în scris și depuse la dosar și critică decizia instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului prin reținerea circumstanțelor atenuante - respectiv reducerea acesteia sub minimul de 6 luni închisoare.
Consideră că în raport de modul în care s-a produs accidentul, în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante. Faptul că recurentul nu are antecedente penale constituie o stare de normalitate, iar toate elementele care au fost reținute de către instanța de apel ca fiind circumstanțe atenuante, au fost avute în vedere și de către instanța de fond în momentul în care a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție și a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia.
Pentru motivele expuse și având în vedere atitudinea oscilantă pe care a avut-o inculpatul pe parcursul procesului penal, consideră că pedeapsa aplicată de instanța de fond - egală cu minimul special al alin.4 al art. 184 Cod penal - a fost corect individualizată.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului parchetului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond.
Apărătorul recurentului inculpatsolicită respingerea recursului parchetului ca fiind nefondat prin prisma cazurilor de casare expuse în motivele de recurs.
În recursul propriu invocă art. 385/9 pct. 2 Cod procedură penală, în sensul că instanța nu a fost sesizată legal. Atât la instanța de fond, cât și la cea de apel, a invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale privitoare la sesizarea instanței,solicitând restituirea dosarului organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia, motivat de faptul că de la dosarul cauzei lipsește procesul - verbal de sesizare din oficiu - obligatoriu pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Concluzia la care a ajuns instanța de apel nu poate fi primită ca fiind legală și temeinică, având în vedere reglementările existente în dreptul penal material cu privire la instituția sesizării din oficiu. Solicită a se observa că martora nu înțelege să depună plângere penală împotriva conducătorului auto, nu se constituie parte civilă, dar se prezintă la IML pentru a fi examinată. La 22 decembrie 2008 i s-au adus la cunoștință inculpatului concluziile expertizei medicale, iar la acel moment, organul de urmărire penală trebuia să încheie un proces-verbal luând act că s-a săvârșit o infracțiune, să încheie un proces-verbal de sesizare din oficiu - cu îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 225 Cod procedură penală, lucru ce nu s-a întâmplat. Din punct de vedere legal, al normelor de drept procesual penal, organul de urmărire penală a luat la cunoștință de comiterea unei infracțiuni la data la care a luat cunoștință recurentul de concluziile raportului de expertiză medico - legală.
Procesul - verbal de cercetare la fața locului întocmit la data la care a avut loc accidentul a fost încheiat în faza actelor premergătoare, fiind un mijloc material de probă.
În opinia apărării, organele constatatoare sunt organele care nu efectuează urmărirea penală, ci întocmesc acte de constatare - ce servesc la sesizarea organelor judiciare penale în vederea începerii urmăririi penale.
În al doilea motiv de recurs - cel prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală consideră hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică. Solicită aeo bserva că inculpatul avut o atitudine sinceră, atât în faza e urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, este încadrat în muncă, este la primul conflict cu legea penală, a achitat taxele referitoare la expertiza tehnică auto, cât și cele referitoare la expertiza medico - legală.
Față de cele arătate mai sus, în ceea ce privește primul motiv - solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, desființarea sentinței instanței de fond și constatându-se că sesizarea nu este potrivit legii, a se restitui dosarului organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia, întrucât nu au fost respectate normele de drept privitoare la sesizarea instanței de judecată.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv - solicită admiterea recursului, casarea deciziei de apel și aplicarea unei pedepse cu amendă penală.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul cu privire la faptul că procesul - verbal de cercetare la fața locului a fost efectuat în cursul actelor premergătoare, este firesc să fie astfel, avându-se în vedere dispozițiile art. 224 Cod procedură penală. Alineatul 3 al acestui articol prevede foarte clar că procesul - verbal poate constitui mijloc de probă.
Cu privire la motivul de recurs vizând nelegala sesizare a instanței, susține că în cazul de față este vorba despre o sesizare din oficiu, fiind o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu, astfel că instanța de apel în mod corect a apreciat că respectivul proces-verbal de efectuare a măsurătorilor, de constatare la fața locului constituie și un proces- verbal prin care organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, consideră că în raport de fapta comisă și de urmările acesteia, nu se impune aplicarea unei amenzi penale.
Pe cale de consecință solicită respingerea recursului inculpatului ca fiind nefondat.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul în replică, arată că din punct de vedere legal nu se poate pune în balanță modalitatea sau consecința juridică a unui proces - verbal de sesizare din oficiu cu un proces- verbal de cercetare la fața locului. În opinia apărării, procesul - verbal de cercetare la fața locului constituie și motiv de sesizare din oficiu.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 640 din data de 26.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, s-a dispus:
A admis apelul declarat de apelantul - inculpat împotriva sentinței penale nr. 683 din data de 27.10.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B în dosarul nr-.
A desființat în parte sentința penală apelată și pe fond, rejudecând:
În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplic. art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a suspendat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmarea revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a dispus prelungirea dreptului de circulație a inculpatului până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de 30 de zile, începând cu data de 27.11.2009.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.683/27.10.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul penal nr.11982/-, în baza art. 184 al. 2, 4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a, b, c Cod penal.
În baza art. 81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 2 ani și 6 luni termen de încercare.
S-a făcut aplicarea art. 359 Cod procedură penală.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile reprezentând daune materiale către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență B, în sumă de 7511,12 lei.
S-a dispus prelungirea dreptului de circulație a inculpatului cu 30 de zile de la data de 28.10.2009 la 26.11.2009.
Hotărârea este opozabilă asigurătorului SC -Reasigurare SA în limitele sumei asigurate.
A fost obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B nr. 6465/P/2008, din data de 19.08.2009, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal.
S-a reținut în fapt că la data de 10.06.2008, inculpatul a condus pe strada - - auto marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare - și a surprins și accidentat pe numita, de 81 de ani.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului a rezultat că la data de mai sus, în jurul orelor 1330, inculpatul se deplasa pe strada - -, dinspre către strada - - și când a ajuns în apropiere de trecerea pentru pietoni situată cu circa 11,5 după intersecția cu strada -, a observat victima ce traversa pe marcaj pietonal de la dreapta către stânga și a inițiat măsura de evitare a lovirii pietonului prin acționarea sistemului de frânare, cu toate acestea impactul producându-se, victima fiind lovită cu frontala autovehiculului și proiectată pe carosabil.
Autoturismul condus de inculpat nu a prezentat avarii după producerea accidentului.
În urma evenimentului rutier, victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență, fiind internată în secția Ortopedie I, în perioada 10.06.2008-17.06.2008, cu diagnosticul: " prin accident rutier. trimaleolară stg. cu luxație tibioo-talară". S-a intervenit chirurgical în data de 11.06.2008 și s-a practicat reducerea fracturii maleola peronieră și fixare cu placă și șuruburi și reducerea fracturii maleola tibială cu broșe și cu sârmă după principiul hobanului. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Pentru vindecarea leziunilor suferite, victima a necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice nepunând în pericol viața acesteia și aceasta neprezentând infirmitate.
Din expertiză tehnică auto efectuată a rezultat că inculpatul a avut posibilitatea de a evita producerea accidentului dacă circula cu atenție sporită la situația din trafic, marcaje, indicatoare și acționa sistemul de frânare din momentul pătrunderii victimei pe carosabil. Victima se afla în situație legală de trafic, în traversarea carosabilului prin loc permis și nu avea cum să prevadă că inculpatul nu va opri autoturismul pentru a-i acorda prioritate de trecere, în condițiile în care se deplasa pe marcajul pietonal.
Persoana vătămată a declarat că nu formulează plângere penală împotriva conducătorului auto și nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Actul de inculpare s-a probat cu: proces-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, declarațiile inculpatului, expertiză medico-legală, expertiză tehnică auto, decont cheltuieli de spitalizare la Spitalul Universitar de Urgență, declarațiile victimei, declarațiile martorei.
Cu prilejul cercetării judecătorești a fost audiată victima, în calitate de martor, care arată că nu s-a constituit parte civilă în cauză la urmărirea penală, dorind să participe în calitate de martor, iar cu privire la situația de fapt, precizează că a trecut pe trecerea de pietoni cu soțul, acesta reușind să treacă cu câțiva metri în fața sa, a fost lovită de mașina inculpatului, căzând pe partea în fața mașinii inculpatului, chiar pe trecerea de pietoni, pe prima bandă.
Instanța de fond a dispus din oficiu introducerea SC -Reasigurare SA în calitate de asigurător, având în vedere că asigurătorul răspunde direct și singur în limita plafonului stabilit anual prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor față de persoana vătămată, în condițiile Legii nr. 136/1995.
Inculpatul a arătat că se deplasa pe a doua de mers, a oprit la trecerea de pietoni, partea vătămată a apucat să treacă de prima bandă și, crezând că are timp să parcurgă integral trecerea de pietoni, a pus mașina în mișcare, partea vătămată s-a speriat și a căzut în dreptul mașinii sale, fără să fi avut loc vreun impact, la 50 de cm de trecerea de pietoni.
Declarațiile inculpatului sunt contrazise de procesul-verbal de cercetare la fața locului, întocmit în prezența martorului, care arată că accidentul a avut loc la trecerea pentru pietoni la 11, 5ra după intersecția cu strada -, de expertiza tehnico-auto efectuată în cauză care concluzionează că impactul s-a produs pe marcajul pietonal la o distanță transversală de 7,0 metri față de nivelul bordurii trotuarului din dreapta, de declarațiile victimei care arată că impactul a avut loc pe marcajul pietonal, după ce a trecut de a doua, ajungând pe a treia, precum și de concluziile raportului de expertiză medico-legală.
Analizând probatoriul cauzei, instanța de fond a apreciat că vinovăția inculpatei este pe deplin dovedită prin: proces-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, declarațiile inculpatului, expertiză medico-legală, expertiză tehnică auto, decont cheltuieli de spitalizare la Spitalul Universitar de Urgență, declarațiile victimei, declarațiile martorei.
Instanța de fond a apreciat că în producerea accidentului culpa aparține exclusiv inculpatului, având în vedere că viteza cu care se deplasa inculpatul este inferioară celei la care accidentul putea fi evitat, deci inculpatul a circulat fără să fie atent la situația din trafic, indicatoare și marcaje, reținându-se că inculpatul la momentul impactului avea 25 km/ iar accidentul putea fi evitat și la 30 km/, inculpatul încălcând dispozițiile art. 135 lit.h a Regulamentului de Aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006.
În drept, fapta inculpatului care, conducând neregulamentar autoturismul, a cauzat un accident de circulație în urma căreia partea vătămată a suferit îngrijiri medicale mai mari de 60 de zile, întrunește elementele constitutive prevăzute de art. 184 al. 2, 4 Cod penal. Forma agravată, potrivit alin. 2, este dovedită prin urmarea imediată ce constă în vătămarea integrității corporale sau sănătății persoanei vătămate care a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale mai multe de 60 de zile. de cauzalitate dintre fapta imprudentă a inculpatului și producerea rezultatului este dovedită din probele sus-menționate, fiind săvârșită urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru îndeplinirea a unei anumite activități, respectiv acea de conducere a unui autoturism.
Referitor la concluziile pe fond ale apărătorului inculpatului, instanța de fond a apreciat că a fost legal sesizată prin procesul-verbal de cercetare la fața locului, întocmit la data de 10.06.2008, având în vedere ca prevederile art. 221 Cod procedură penală arată că modul de sesizare a organelor de urmărire penală este prin plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune iar la sesizarea din oficiu se încheie un proces-verbal, fără ca textul de lege să facă vorbire de titulatura de proces-verbal de sesizare.
Pentru fapta săvârșită, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii orientată către minimul special al acesteia, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa iar, în temeiul art. 81-82 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că rolul educativ al pedepsei poate fi atins față de inculpată și fără privarea sa de libertate în executarea pedepsei.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 Cod penal, că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, atitudinea sa cooperantă în declarațiile date la urmărirea penala și în fața instanței, pericolul social al faptei săvârșite, gravitatea acesteia.
În baza art. 313 din Lg. 95/2006 a fost obligat inculpatul la 7511,12 lei despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgență, reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva sentințe penale apelate a declarat apel inculpatul.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat numita a declarat că nu depune plângere penală împotriva conducătorului auto și nu se constituie parte civilă (fila 15 ), iar potrivit art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, lipsa plângerii penale este o cauză care înlătură răspunderea penală.
Apelantul a mai arătat că procesul - verbal de cercetare la fața locului din data de 10.06.2009 este un mijloc material de probă și nu constituie proces - verbal de sesizare din oficiu, astfel cum prevede art. 225 Cod procedură penală. În plus, mai arată apelantul că la termenul de judecată din data de 13.10.2009 a invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale privind sesizarea instanței de judecată, solicitând restituirea cauzei în vederea refacerii acestuia, însă instanța de fond, în loc să se pronunțe pe excepția invocată, a trecut la dezbaterea pe fond a cauzei, procedând la audierea inculpatului și încălcându-i acestuia dreptul la apărare, dreptul al un proces echitabil și legalitatea procesului penal, antepronunțându-se asupra excepției.
În ceea ce privește latura civilă, apelantul - inculpat menționează că în mod nelegal a fost obligat la plata despăgubirilor civile către Spitalul Universitar de Urgență B, deși lipsește atât plângerea penală a părții vătămate cât și procesul - verbal de sesizare din oficiu a organului competent.
A mai precizat apelantul - inculpat că, în cazul în care se va aprecia că au fost respectate toate garanțiile procesuale, în cauză era aplicabil art. 76 alin. 1 lit. e ind. 2 Cod penal, având în vedere poziția sinceră a inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, este o persoană responsabilă în rândul comunității, este angajat în funcția de director la SC ROMÂNIA, a achitat taxele pentru efectuarea expertizei tehnice auto și ea de la INML.
Examinând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate cât și din oficiu, conform art.372 al.2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul declarat este fondat, pentru motivele ce vor fi în continuare expuse.
Astfel, Tribunalul a reținut în fapt că, la data de 10.06.2008, în jurul orelor 1330, inculpatul se deplasa pe strada - -, dinspre către strada - -, conducând auto marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare -. Când a ajuns în apropiere de trecerea pentru pietoni situată cu circa 11,5 după intersecția cu strada -, a observat partea vătămată ce traversa pe marcaj pietonal de la dreapta către stânga și a inițiat măsura de evitare a lovirii pietonului prin acționarea sistemului de frânare, cu toate acestea impactul producându-se, victima fiind lovită cu frontala autovehiculului și proiectată pe carosabil.
În urma accidentului, victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență, fiind internată în secția Ortopedie I, în perioada 10.06.2008-17.06.2008, cu diagnosticul: " prin accident rutier. trimaleolară stg. cu luxație tibioo-talară". S-a intervenit chirurgical în data de 11.06.2008 și s-a practicat reducerea fracturii maleola peronieră și fixare cu placă și șuruburi și reducerea fracturii maleola tibială cu broșe și cu sârmă după principiul hobanului. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Pentru vindecarea leziunilor suferite, victima a necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice nepunând în pericol viața acesteia și aceasta neprezentând infirmitate.
Situația de fapt rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, declarațiile inculpatului, expertiza medico-legală, expertiza tehnică auto, declarațiile numitei.
În mod corect instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului care, conducând neregulamentar autoturismul, a cauzat un accident de circulație în urma căreia partea vătămată a suferit îngrijiri medicale mai mari de 60 de zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al. 2, 4 Cod penal.
Persoana vătămată a declarat că nu formulează plângere penală împotriva conducătorului auto și nu se constituie parte civilă în procesul penal (fila 15 ).
Tribunalul nu a reținut însă susținerea apelantului - inculpat în sensul că lipsa plângerii penale este o cauză care înlătură răspunderea penală în prezenta cauză. Potrivit art. 131 Cod penal, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Retragerea plângerii prealabile, de asemenea, înlătură răspunderea penală.
Având în vedere însă că fapta apelantului - inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal, iar potrivit art. 185 alin. 5 Cod penal, doar pentru faptele prevăzute în alin. 1 și 3, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul de față începerea urmăririi penale nu este condiționată de introducerea plângerii prealabile de către partea vătămată, urmărirea penală desfășurându-se din oficiu.
În ceea ce privește modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală, Tribunalul a reținut că potrivit art. 221 Cod procedură penală, "rganul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens".
Astfel cu s-a menționat mai sus, în cauză începerea urmăririi penale nu era condiționată de existența plângerii prealabile a părții vătămate, având în vedere infracțiunea pentru care apelantul - inculpat era cercetat. În consecință, în cauză organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, art. 221 Cod procedură penală prevăzând că în acest sens se încheie un proces - verbal. Dispozițiile procesual - penale nu impun o formă specială pentru acest proces - verbal, ceea ce semnifică faptul că procesul - verbal de cercetare la fața locului, încheiat după sesizarea organelor de urmărire penale cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, constituie și procesul - verbal de sesizare din oficiu.
Tribunalul nu a reținut nici susținerile apelantului - inculpat în sensul că la termenul din data de 13.10.2009 i-au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și legalitatea procesului penal, întrucât instanța a trecut la judecarea cauzei, în loc să se pronunțe asupra excepției neregularității actului de sesizare invocate.
Tribunalul a reținut din succesiunea aspectelor invocate în ședința din data de 13.10.2009 că, după ce apărătorul inculpatului a invocat excepția neregularității actului de sesizare, instanța a respins-o, apreciind, potrivit art. 300 Cod procedură penală, că este legal învestită cu soluționarea cauzei, după care a procedat la audierea inculpatului, conform art. 323 Cod procedură penală. În consecință, criticile apelantului - inculpat sub acest aspect nu au fost reținute.
În ceea ce privește latura civilă, în mod corect instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 7511,12 lei, despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgență. Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită a apelantului inculpat, prejudiciul produs (constând în contravaloarea îngrijirilor medicale oferite de către Spitalul Universitar de Urgență victimei) și legătura de cauzalitate între acestea.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, criticile apelantului - inculpat apar ca întemeiate, în limitele ce urmează a fi în continuare expuse.
Astfel, Tribunalul a apreciat că în favoarea apelantului - inculpat poate fi reținută circumstanța atenuată judiciară prev. de art. 74 lit. a Cod penal, având în vedere conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, concretizată în existența unui loc de muncă în cadrul SC ROMÂNIA, caracterizările favorabile și lipsa antecedentelor penale.
În acest context, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. 1 lit. d Cp, respectiv 3 luni închisoare.
Tribunalul nu a coborît sub minimul special al pedepsei până la pedeapsa amenzii penale, având în vedere că atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal nu a fost una complet sinceră. Astfel, în cursul urmăririi penale și a judecății apelantul - inculpat nu a recunoscut că a lovit partea vătămată cu autoturismul pe care îl conducea, ci a susținut că aceasta s-a speriat și că a căzut în fața mașinii, neavând loc niciun impact. Susținerile inculpatului nu pot fi însă reținute, fiind contrazise de ansamblul materialului probator. Astfel, din raportul de expertiză medico-legală rezultă că leziunile victimei s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, posibil într-un accident de circulație, iar din raportul de constatare tehnico-științifică rezultă că inculpatul, sesizând starea de pericol (respectiv victima care traversa strada de la dreapta către stânga), a acționat sistemul de frânare, însă a lovit victima cu frontala autoturismului și a proiectat-o pe carosabil. De altfel, poziționarea leziunilor pe corpul victimei (1/3 inferior exterior gamba ) exclude susținerea apelantului - inculpat.
În plus, din declarația persoanei vătămate, audiată în calitate de martor, a rezultat că a trecut pe trecerea de pietoni cu soțul, acesta reușind să treacă cu câțiva metri în fața sa, a fost lovită de mașina inculpatului, căzând pe partea în fața mașinii inculpatului, chiar pe trecerea de pietoni, pe prima bandă.
Prin urmare, în baza art.379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul declarat, a desființa în parte sentința penală apelată și pe fond, rejudecând:
În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplic. art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a suspendat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmarea revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a dispune prelungirea dreptului de circulație a inculpatului până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de 30 de zile, începând cu data de 27.11.2009, având în vedere disp. art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 146/2008.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa criticat hotărârea pentru netemeinicie, invocând cazul de casare prev. de art. 3859pct.14 Cod procedură penală și arătând că s-au reținut în mod greșit circumstanțe atenuante judiciare, respectiv conduita bună a inculpatului,anterior săvârșirii faptei, ignorându-se atitudinea inculpatului după săvârșirii faptei, culpa sa exclusivă, faptul că victima în vârstă de 81 de ani respectase marcajul pietonal, solicitându-se casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond.
Inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 2 și 14 din Codul procedură penală, arătând în esență, că instanța nu a fost legal sesizată în raport de încadrarea juridică și momentul în care s-a putut aprecia această încadrare, nefiind întocmit un proces verbal de sesizare din oficiu, așa cum prevede Codul d e procedură penală, solicitând în raport de acest caz de casare trimiterea cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare al instanței,iar în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante.
Analizând actele dosarului și hotărârile pronunțate prin prisma motivelor invocate și din oficiu potrivit disp. art. 3856alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct. 2 Cod procedură penală, invocat de inculpat, Curtea constată că pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal, actul de sesizare al instanței este rechizitoriul, potrivit art. 264 din Codul d e procedură penală, dat fiind că această infracțiune nu este dintre cele în cazul cărora punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, acțiunea penală fiind guvernată de principiul oficialității.
În cazul de față, actul de sesizare al instanței este rechizitoriul, care a fost întocmit în mod legal, cu respectarea tuturor disp. art. 263 Cod procedură penală, a cărui regularitate a fost de altfel constatată și potrivit art. 300 alin. 1 din Codul d e procedură penală, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, inculpatul fiind asistat de apărător ales, în mod explicit. Curtea constată că de la acel termen inculpatul a invocat neregularitatea actului de sesizare, pentru aceleași motive, și constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel, în fața căreia au fost invocate aceleași împrejurări, au apreciat în mod legal că rechizitoriul este întocmit cu respectarea tuturor disp. legale.
Curtea constată că deși inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859pct. 2, ceea ce contestă de fapt nu este legalitatea sesizării instanței, ci actul de sesizare al organului de urmărire penală, respectiv se contestă că urmărirea penală a avut loc ca urmare a unei plângeri formulate de către persoana vătămată și respectiv că lipsește procesul verbal de sesizare din oficiu.
Trecând peste faptul că apărătorul inculpatului confundă cele două instituții juridice, aspect cu consecințe inclusiv sub aspectul posibilității invocării cazului de casare prev. de pct. 2, care are în vedere, așa cum arătam, legala sesizare a instanței de judecată, iar nu a organului de urmărire penală, Curtea constată că apărătorul inculpatului nu a înțeles pe deplin prevederile legale relative la modalitățile de sesizare ale organelor de urmărire penală. Potrivit art. 221 din Codul d e procedură penală, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârșit o infracțiune, în acest din urmă caz încheind un proces verbal de sesizare din oficiu, alin. 2 prevăzând că atunci când punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau la sesizarea ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora. În cauza de față, după producerea accidentului soldat cu vătămarea corporală gravă din culpă a persoanei vătămate, aceasta a fost expertizată medico legal și în urma raportului de expertiză care s-a întocmit s-a constatat că leziunile suferite au necesitat pentru vindecare 100- 120 de zile de îngrijiri medicale.
Anterior stabilirii numărului de zile de îngrijiri medicale, s-a întocmit procesul verbal de cercetare la fața locului și nu s-au efectuat alte cercetări pentru a se stabili exact încadrarea juridică a faptei, care depindea în mod nemijlocit de numărul de zile de îngrijiri medicale, dar care avea consecințe și sub aspect procesual, în sensul că un număr de zile de îngrijiri medicale până în 60, ar fi putut constitui un impediment în continuarea cercetărilor, în punerea în mișcare a acțiunii penale, în lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, făcând inutilă orice activitate a organelor de urmărire penală.
Astfel, în mod corect acestea au așteptat finalizarea expertizei pentru a putea stabili încadrarea juridică, și constatându-se că în raport de aceasta, punerea în mișcare a acțiunii penale nu este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la data de 22.12.2008 au adus la cunoștință inculpatului concluziile raportului și tot la aceeași dată s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto pentru a se stabili dinamica producerii accidentului și dacă au fost încălcate norme de circulație de către cine; la data de 13.03.2009 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin.2 și 4 din Codul penal, prin rezoluție motivată, la data de 19. 03.2009 i s-au adus la cunoștință concluziile raportului de expertiză tehnică auto care au arătat că accidentul și implicit vătămarea persoanei s-au datorat culpei sale exclusive, învinuirea și drepturile pe care le are, respectiv dreptul la un apărător ales, dreptul de a nu face nici o declarație, inculpatul a fost audiat în calitate de învinuit la aceeași dată și în final a fost trimis în judecată după ce i s-a prezentat materialul de urmărire penală.
Așadar, organele de urmărire penală au respectat toate principiile după care se efectuează urmărirea penală, au dispus începerea urmăririi penale prin rezoluție motivată după ce s-a constatat că fapta inculpatului nu este condiționată de plângerea persoanei vătămate, iar susținerea apărătorului inculpatului în sensul că lipsește procesul verbal de sesizare din oficiu, privit ca un obstacol de către acest apărător și în lipsa căruia nu se poate trece la efectuarea propriu zisă a urmăririi penale, nu este susținută de nici un argument juridic. O astfel de importanță acordată unui aspect formal, respectiv întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu, este o adăugare la lege a unei condiții relative la declanșarea urmăririi penale pe care legea însăși nu o prevede, această formalitate fiind prevăzută de legiuitor fără a stabili și o sancțiune corelativă în cazul constatării lipsei acestui proces verbal. În lipsa unei sancțiuni prevăzute pentru a fi aplicată în cazul omisiunii întocmirii procesului verbal, nu se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere, când a prevăzut întocmirea acestui proces verbal decât un aspect formal, care ține așadar de forma, de modalitatea în care organele de urmărire penală decid că se impune efectuarea de cercetări dacă sunt indiciile săvârșirii unei infracțiuni.
De fapt, apărătorul contestă existența, sau inexistența unui act care se referă la o fază chiar premergătoare începerii urmăririi penale, și nu la urmărirea penală propriu zisă, iar susținerile în sensul că nu se puteau efectua acte anterior începerii urmăririi penale, acte de care să se țină seama ulterior, pentru că de fapt, până la finalizarea expertizei medico-legale nici nu exista o infracțiune, sunt oricum eronate și în afara legii.
Odată ce s-a produs un accident în urma căruia o persoană a fost vătămată, este evident că se impun cercetări pentru că există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, fie cea prev. de art. 184 alin. 1 sau/și 3, fie cea prev. de art. 184 alin. 2 sau/și 4 din Codul penal, numărul de zile de îngrijiri medicale, dacă depășește 10 zile, având relevanță exclusiv sub aspect procesual, iar nu sub aspectul dreptului material, respectiv al existenței unei infracțiuni. Infracțiunea există dacă sunt peste 10 zile de îngrijiri medicale, lipsa plângerii prealabile fiind doar un impediment pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, aspect care face imposibil de exercitat această acțiune penală, dar care nu are ca efect neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracțiuni, așa cum a arătat apărătorul inculpatului.
Susținerea apărătorului inculpatului că nu se poate reține că procesul verbal de cercetare la fața locului nu substituie procesul verbal de sesizare din oficiu și nu poate constitui nici mijloc de probă este de asemenea eronată și în afara limitelor legale, pe de o parte pentru că în general un proces verbal de cercetare la fața locului se întocmește când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, indicii care, așa cum am arătat, în cauza de față existau, iar pe de altă parte nu este cazul să analizăm acest proces verbal ca fiind unul care să substituie procesul verbal de sesizare din oficiu, a cărui existență într-o formă sacramentală nici nu este prevăzută de legiuitor, a cărui lipsă nu este sancționată și în orice caz, a cărui lipsă în speța de față, nu a produs nici o vătămare inculpatului, căruia i-au fost respectate cu prisosință toate drepturile și garanțiile recunoscute de lege în cadrul unui proces penal.
În altă ordine de idei, nici un text de lege nu prevede că procesul verbal de cercetare la fața locului nu poate constitui mijloc de probă, doar pentru că este întocmit anterior începerii urmăririi penale, aceasta fiind iarăși o adăugare la lege a unei condiții pe care legea însăși nu o prevede, fiind pe de altă parte evident ca un astfel de proces verbal să fie întocmit la momentul constatării unei fapte care poate avea caracter penal, nefiind întotdeauna întocmit ulterior începerii urmăririi penale.
Curtea constată că în cauza de față, procurorul a întocmit oricum două procese verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, la data de 16.07.2009, cărora le-a dat efectele prevăzute de art. 224 alin. 3 din Codul d e procedură penală, pentru a fi reținute ca mijloace de probă, dat fiind că au fost încheiate anterior începerii urmăririi penale, Curtea arătând în continuare că efectul de mijloc de probă le este conferit acestor procese verbale de lege, nu de vreun organ judiciar.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct.14 Cod procedură penală, relativ la greșita aplicare a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. Cod penal pentru inculpatul, invocat de Parchet, respectiv reducerea pedepsei aplicate la amenda penală, dând o eficiență sporită circumstanțelor atenuante corect reținute de instanța de apel, așa cum a invocat inculpatul, Curtea apreciază că este corectă individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de apel, impunându-se reținerea de circumstanțe atenuante față de persoana inculpatului și modul de săvârșire a faptei, pedeapsa astfel redusă de la minimul său special de 6 luni închisoare la 3 luni închisoare fiind în măsură să conducă la reeducarea inculpatului, Curtea reținând că în mod corect au apreciat ambele instanțe că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei, aspect pe care nici Parchetul nu l-a contestat în motivele sale de recurs.
Inculpatul a avut o conduită corectă după săvârșirea faptei, s-a prezentat în fața autorităților, a contribuit efectiv la repararea prejudiciului produs, în mod activ, aspect care rezultă implicit din refuzul persoanei vătămate de a se constitui inclusiv parte vătămată, aceasta participând la proces ca martor, s-a prezentat în fața instanțelor, inclusiv în fața Curții, la toate termenele, a regretat săvârșirea faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale, este încadrat în muncă, are o familie organizată, toate acestea justificând atât reținerea circumstanței atenuante și reducerea pedepsei până la 3 luni închisoare, cât și modalitatea de individualizare prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, această pedeapsă fiind aptă să satisfacă rolul său preventiv educativ, atât ca măsură de constrângere, cât și ca mijloc de reeducare.
Referitor așadar la susținerea Parchetului în sensul că se impune majorarea pedepsei la minimul său special prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute față de considerentele anterior dezvoltate.
Curtea apreciază totodată că nici susținerile inculpatului în sensul reducerii pedepsei aplicate la amenda penală nu pot fi reținute pentru că reducerea pedepsei sub limita redusă oricum ca urmare a efectelor aplicării circumstanței atenuante ar putea crea impresia de impunitate pentru inculpat, cu consecința că ar putea săvârși fapte de natură penală pentru că autoritățile nu intervin energic sau, în orice caz, nu intervin suficient de ferm astfel încât reacția acestei intervenții să aibă drept consecință o sancțiune care să determine pe inculpat să se abțină pentru viitor de la orice conduită penală. Scopul unei pedepse este de a preveni pe viitor săvârșirea de infracțiuni, nu doar acela de reeducare a inculpatului, care se poate realiza în cazul de față într-un mod mai eficient, prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu inculpatul în stare de libertate. Or, a reduce pedeapsa la amenda penală în contextul în care modalitatea suspendării condiționate nu a fost contestată de Parchet, ar echivala cu neexecutarea efectivă a amenzii penale, adică practic, ar putea fi percepută ca o lipsă de sancțiune, aspect care ar eluda în final pedeapsa de scopul său recunoscut de legiuitor.
Pentru considerentele arătate,reținând că ambele recursuri sunt nefondate, în baza art.38515pct.2 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul împotriva deciziei penale nr.640/A din 26.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat și în baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și respectiv Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva deciziei penale nr.640/A/26.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția Ia P enală în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. -
Dact./ 09.02.2010
Ex.2
Red. / TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 6 B
Președinte:Corina CiobanuJudecători:Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu
