Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 150/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
- art.184 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 150
Ședința publică de la 17 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: George Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de asiguratorul ASIGURĂRI TRANSILVANIA - Agenția S, împotriva deciziei penale nr. 213 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul nr- privind pe intimatul - inculpat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta asigurator Asigurări Transilvania - Agenția S; intimatul - inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu, precum și intimata - parte civilă asistată de avocat ales, lipsind intimații - părți civile Spitalul Județean de Urgență S și Spitalul Clinic de Ortopedie "".
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta - asigurator, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond respingerea acțiunii civile față de asigurător, deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Avocat având cuvântul pentru intimata - parte civilă,a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea tribunalului este temeinică și legală iar în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale.
Avocat având cuvântul pentru intimatul - inculpat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei, arătând că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina asigurătorului.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a arătat că în mod corect a fost soluționată latura civilă și obligat asigurătorul la plata despăgubirilor civile către partea civilă, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul - inculpat având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi adoptată în cauză.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 288/18 sept. 2008 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr- s-a dispus, în baza art.184 al.2 și 4 Cod penal, condamnarea inculpatului - la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu art.71 Cod penal și art. 64 lit. a și b Cod penal, iar în baza art. 81 - 82 cp, suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, ce reprezintă termen de încercare.
În baza dispozițiilor art. 83 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza dispozițiilor art. 71 pct. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea și executarea pedepselor accesorii aplicate prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
S-a admise în parte cererea părții civile și a fost obligat asiguratorul SC - Asigurări Transilvania SA - Agenția S la despăgubiri bănești (daune materiale) în cuantum de 7384,17 lei și la daune morale în cuantum de 6000 lei, către parte civilă.
A fost obligat asigurătorul SC - Asigurări Transilvania SA - Agenția S la plata sumei de 4480,005 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență S, cu titlu de cheltuieli de spitalizare și la plata dobânzilor aferente, de la data rămânerii definitive a hotărârii penale până la achitarea integrală a sumei datorate.
În baza dispozițiilor art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 200 lei și, în baza dispozițiilor art. 193 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor de judecată către parte civilă, în sumă de 2.100 lei (reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport).
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din data de 29.01.2008, nr. 1874/P/2007, a fost trimis în judecată - în stare de libertate - inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal.
În fapt, instanța de fond a reținut că, în data de 22.07.2007, în jurul orelor 22,20, inculpatul se deplasa cu autoturismul proprietatea sa, marca 1310 și numărul de înmatriculare -, din direcția spre municipiul S, iar pe raza orașului - O, după intersecția străzii (pe care există două sensuri de mers, iar pe fiecare sens - două benzi de circulație, sensurile de mers fiind despărțite de un scuar cu spațiu cu lățime de 2,90.), cu strada - -, fără a acorda prioritate de trecere părții vătămate - angajată regulamentar în traversarea străzii, prin loc special amenajat, marcat cu indicator și marcaj longitudinal aplicat pe partea carosabilă - a lovit-o pe aceasta din urmă cu partea stânga-față, proiectând-o pe spațiul, la circa 2 - 3 metri de locul accidentului.
Atât marcajul cât și indicatorul sunt ușor de observat atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, iar pe întâi, după traversarea intersecției, exista un alt autoturism marca WV Golf cu numărul de înmatriculare -, oprit chiar în fața marcajului pietonal.
După impactul cu victima, inculpatul nu a manifestat interes în aoa juta pe partea vătămată și aod uce la spital, constatându-se totodată faptul că a ajuns mult mai târziu, după acordarea primelor îngrijiri medicale, în condițiile în care partea vătămată a fost transportată de la spital de martorul P - conducătorul autoturismului marca WV Golf și de fratele acestuia.
În urma impactului, partea vătămată a suferit mai multe leziuni, pentru a căror vindecare a necesitat un număr de 70 - 80 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal emis în data de 13.08.2007 de Laboratorul Medico - Legal S, și anume: un politraumatism, o luxație articulară umăr stâng, contuzie toracică și abdominală, fractură de bazin. Pe parcurs, victima a necesitat mai multe internări, după o spitalizare de circa 3 săptămâni la Spitalul de Urgență S, recuperări la M, la Spitalul de Ortopedie din mun. B, analize medicale, radiografii, o incapacitate temporară de muncă urmată de o schimbare din funcția în care a fost angajată inițial - casier (prestând muncă de teren), în funcția de operator calculator, datorită stării de sănătate precară, cu consecința diminuării salariului și a pierderii sporului de nocivitate.
Prima instanță a menționat că probele administrate în cauză au impus concluzia că impactul dintre autoturismul condus de inculpat și victima s-a produs chiar pe marcajul ce delimita trecerea de pietoni, la aproximativ 1. de scuarul ce delimita cele două sensuri de mers, inculpatul având vizibilitate maximă, întrucât locul era luminat, fapt confirmat de martorii oculari P și.
În drept, s-a constatat că inculpatul se face vinovat de încălcarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice prevăzute de dispozițiile art. 135 al. 1 lit. h din HG nr.1391/2006 privind aprobarea RA.OUG nr.195/2002, conform căruia conducătorul auto este obligat să acorde prioritate de trece pietonului care traversează drumul public în mod regulamentar prin loc special amenajat și că, în circumstanțele descrise mai sus, s-a produs impactul cu partea vătămată, fiind deci realizat astfel conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și sancționată de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere împrejurările comiterii faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, pericolul social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, care este tânăr, fără antecedente penale - la primul conflict cu legea penală, dar și faptul că pe tot parcursul procesului penal a negat săvârșirea faptei, susținând că a respectat regulile de circulație, dând dovadă de nesinceritate
Continuând operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța de fond a reținut că inculpatul se poate îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei într-un loc de detenție, prin raportare la elementele obiective și subiective ale cauzei, gravitatea faptei,obiectul juridic al acesteia ce este o infracțiune care pune în pericol circulația pe drumurile publice, viața persoanelor angajate în trafic, dar și trecutul infractorului, vârsta acestuia, modul de comportare în societate. Astfel, s-a stabilit că inculpatul se poate corija având posibilități reale de îndreptare prin autoeducare, dispunând în consecință suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, ce reprezintă termen de încercare conf. disp. art. 81 - 82 cp, constatând totodată că aceasta impune condamnatului a face dovada unei comportări corecte în tot acest interval de timp
Totodată având în vedere că s-a dispus suspendarea executării pedepsei, în baza disp.art.71 al.5, prima instanță dispus și suspendarea acestor pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare (de 4 ani).
În ceea ce privește acțiunea formulată de partea civilă, în temeiul prevederilor art. 14 și art.15 cp, rap. la art.346 cpp, 998, 999 civil, art.49, 50, 51 și 55 din Legea nr.136/1995, prima instanța a apreciat ca fiind fondată, în parte, bazându-se în acest sens pe probele administrate în cauză, conform cărora s-a reținut că partea civilă a dovedit în parte pretențiile sale de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale, constând în cheltuieli de însănătoșire - tratament medicamentos, alimentație specifică, contravaloarea cheltuielilor de transport la diverse unități medicale (Spital de Urgență S, Spitalul ul de - B, M - pentru recuperare unde a necesitat o internare pe perioada 24.07. - 6.08.2008, perioadă în care a avut nevoie de o altă persoană fizică, ca însoțitor, ca de altfel și pe perioada de 3 săptămâni de internare în Spitalul de Urgență
De altfel, s-a mai reținut și că partea civilă a dovedit toate aceste cheltuieli, atât cu înscrisurile existente la dosar (acte medicale - prescripții medicale, bilete de internare, de trimitere, de externare din spitale, raport de expertiză medico-legală, efectuarea unor examene ecografice), cât și cu probe testimoniale.
Totodată, prima instanță a constatat că, datorită incapacității temporare de muncă a acestei părți civile, contractul său individual de muncă a fost suspendat până în data de 22.10.2007, iar din data de 29.11.2007, fiind încadrată pe o altă funcție - conform deciziei nr.128/29.11.2007 emisă de conducerea SC de O SA, cu sediul în mun. S - respectiv din funcția de casier în funcția de operator calculator, întrucât starea precară de sănătate nu-i mai permite să presteze munca de teren din care era retribuită cu un salariu mult mai mare, iar pentru o perioadă de timp a beneficiat de o indemnizație de concediu medical, motiv pentru care s-a impus obligarea la plata diferenței dintre această sumă încasată de partea civilă și suma de bani reprezentând salariul lunar.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, prima instanță a reținut că acesta nu este supus unor criterii legale de determinare și a stabilit astfel, prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În cauză, s-a reținut de prima instanță și împrejurarea că inculpatul a făcut dovada asigurării autoturismului, său conform poliței de asigurare obligatorii (fila 93 dosar), constatându-se ca dovedită, în cuantum de 7384,17 lei, astfel că s- rezolvat acțiunea civilă prin obligarea asigurătorul SC - Asigurări Transilvania - Agenția S la plata acestei sume, către partea civilă și la plata de despăgubiri pentru daune morale, în sumă de 6000 lei.
De asemenea, asigurătorul SC - Asigurări Transilvania Sa - Agenția Saf ost obligat la plata sumei de 4480,005 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul de Urgență S și la plata dobânzilor aferente, de la data rămânerii definitive a hotărârii penale până la achitarea integrală a sumei
Împotriva acestei sentințe au formulat apel partea civilă, inculpatul și asigurătorul, iar prin decizia penală nr. 213 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a dispus admiterea apelurilor formulate de partea civilă și inculpatul; a desființat în parte sentința instanței de fond, sub aspect penal și civil, în sensul că a înlăturat pedeapsa accesorie de interzicere a dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin.1lit.a teza a I-a în baza art. 71 alin. 1 -3 Cod penal; a majorat despăgubirile pentru daune materiale la 8.000 lei și pentru daune morale la 12.000 lei, în sarcina asigurătorului SC - Asigurări Transilvania, către partea civilă.
Totodată, s-a înlăturat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către apelanta - parte civilă și a fost obligat asigurătorul la plata sumei de 2.100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către apelanta -parte civilă.
Prin aceeași decizie, s-a respins apelul asigurătorului, ca fiind nefondat și a fost obligat acesta din urmă la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat, menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat în esență că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul a săvârșit acte materiale prin care a încălcat obligațiile ce îi reveneau în calitate de participant la trafic cu referire la acelea impuse de art. 135 alin. 1 lit. h din HG nr. 1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare OUG nr.m195/2002, potrivit cărora conducătorul auto este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public în mod regulamentar, prin loc special amenajat.
În aceste condiții, instanța de prim control judiciar a reținut că actele materiale menționate realizează acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii în cauză, iar între aceasta și urmarea materială - vătămarea corporală a părții vătămate - există raport de la cauză la efect.
Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat de instanța de apel că atitudinea inculpatului denotă vinovăție sub forma culpei fără prevedere prevăzută de art. 19 pct. 2 lit. b cp.
Astfel, din examinarea situației de fapt, s-a constatat că inculpatul a avut posibilitatea de prevedere a accidentului de circulație în sensul de a-și da seama de gradul de probabilitate deosebit de ridicat de producere a acestuia. Inculpatul, prin măsuri de observare putea să-și dea seama nu numai de existența marcajului trecerii de pietoni dar și de prezența pe aceasta părții vătămate în condiții de iluminare artificială pe timp de noapte ce conferea vizibilitate maximă.Că acest lucru era pe deplin posibil o dovedește conduita preventivă a martorului P,conducătorul autoturismului VW Golf care în, condiții similare, a acordat prioritate de trecere victimei. Că deși avea posibilitatea de prevedere a accidentării victimei inculpatul nu a realizat efectiv acest act intelectiv o dovedește faptul că era imposibil, dacă își dădea seama de iminența coliziunii cu victima,să nu fi luat măsuri de prevenire știind că i se poate antrena răspunderea juridică. În plus, în baza normelor de circulație pe drumul public menționate anterior, inculpatului îi reveneau obligații de prevedere a rezultatului,adică vătămarea victimei. În acest sens sânt cu caracter de probe concludente elementele de fapt ce rezultă din chiar declarația inculpatului ce recunoaște implicit că a încălcat obligația menționată de acordare a priorității de traversare părții vătămate în calitate de pieton atunci când arată că a efectuat manevra de depășire a autoturismului marca VW Golf condus de martorul menționat atunci când acesta, virând spre dreapta, a oprit tocmai în scopul respectării acestei obligații.Acest lucru dovedește că inculpatul avea încă odată elemente de fapt care să-i permită să-și dea seama de iminența accidentului cauzat de propria sa atitudine având la bază acte materiale cu grad înalt de probabilitate în acest sens. Aceste probe se coroborează cu cele ce rezultă din celelalte mijloace de probă menționate de prima instanță.
Susținerea că în producerea accidentului culpa revine părții vătămate, s-a apreciat a fi nefondată întrucât, instanța de apel a constatat o conduită a acesteia conformă cu obligațiile ce îi reveneau cu ocazia efectuării traversării, utilizând marcajul pietonal și asigurându-se că nu există nici un pericol iminent atâta timp cât participanții la trafic aveau posibilități de observare a angajării sale în acest scop, iar acestea prezumau în mod normal că trebuia ca inculpatul să acționeze în consecință, adică să-i dea prioritate de trecere.
Cererea formulată de inculpat de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate pentru a se stabili dinamica producerii accidentului formulată nu numai la prima instanță ci și cu ocazia judecății în apel, s-a apreciat a fi nefondată, sens în care s-a avut în vedere faptul că probele administrate în cauză sânt nu numai utile ci și concludente și nu se mai pune problema existenței unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Motivația invocată de inculpat privind împrejurarea că partea vătămată a traversat fără să se asigure, s-a constatat a fi lipsită de temei atâta timp cât probele menționate mai sus duc în mod concludent la concluzia că aceasta nu are nici o culpă. De asemenea, susținerea lipsei de vizibilitate a inculpatului în timp ce se afla la volanul autoturismului s-a apreciat, de asemenea, ca fi nefondată, de vreme ce acesta a avut posibilități certe de prevedere a accidentului, pe care nu le-a valorificat, întrucât s-a angajat în manevre cu grad mare de risc de care nu numai că putea să-și dea seama, dar și trebuia să facă acest lucru în raport de normele de circulație pe drumul public.
În aceste condiții în mod temeinic prima instanță a rezolvat acțiunea penală prin condamnarea inculpatului.
S-a constatat de instanța de apel că pedeapsa pronunțată de prima instanță corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal, iar dispoziția de suspendare condiționată a executării acesteia pe durata prevăzută de art. 82 alin.1 Cod penal este justificată de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 82 alin. 1 cp
În privința pedepsei accesorii de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a și b cp în baza art.71 alin.1-3cp, s-a constatat că, prin raportare la jurisprudența Curții cu valoare de izvor de drept, în mod netemeinic s-a dispus interzicerea dreptului electoral de a alege prevăzut de art. 64 alin. 1lit. a teza a II- De altfel, acest izvor de drept a fost în mod complet argumentat de prima instanță prin trimiteri la hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 30.03.2004, dar cu toate acestea, nu s-a dat eficiență acestei motivații în dispozitivul sentinței, conform celor menționate, motiv pentru care s-a considerat că se impune a fi înlăturată pedeapsa accesorie ce vizează dreptul electoral de "a alege".
Sub aspectul laturii civile a procesului, instanța de apel a constatat că acțiunile promovate de partea civilă cât și de celelalte două părți civile - cele două Spitale susmenționate - prin subrogație prin plată în drepturile părții vătămate pentru cheltuielile de spitalizare avansate acesteia, au fost rezolvate în conformitate cu prevederile art.998, 999 cod civil privind răspunderea delictuală, respectiv prin transferul obligațiilor civile în sarcina asigurătorului ca efect al contractului de asigurare și al prevederilor art. 55 din legea nr. 136/1995 cu o excepție. Aceasta se referă la faptul că nivelul despăgubirilor pentru daune materiale și morale acordate apelantei -parte civilă nu constituie o integrală reparație indirectă a acestor prejudicii.În speță, prin proba cu înscrisuri și martori această apelantă-parte civilă a dovedit un prejudiciu superior sub aspectul cheltuielilor ocazionate de internarea și tratamentul său în acest timp cât și în continuare dar și suferințe fizice și psihice de intensitate mare.Se constată aici că nivelul despăgubirilor pentru daune materiale nu este plafonat la nivelul de 6.000 lei prin aplicarea principiului disponibilității în materie civilă cu ocazia actului procedural de ascultare a acestei părți civile deoarece acestea se referă doar la cele localizate la nivelului Spitalului jud. de urgență S nu și pe cele cu ocazia internării la Spitalul clinic de ortopedie ul de foc B ori privind tratamentul ulterior.De aceea, sensul mențiunii acestei părți civile referitoare la nivelul despăgubirilor pentru daune morale este acela că este egal diferența până la 20.000 lei față de totalul despăgubirilor pentru daune materiale care este mai mare de 6.000 lei. Față de cele arătate se va dispune majorarea acestor despăgubiri pentru daune materiale și respectiv morale la niveluri de natură să asigure funcția reparatorie integrală indirectă,prin echivalent a acestor prejudicii.
Pe de altă parte, s- mai reținut că în baza art.50 din legea nr. 136/1995 obiectul contractului de asigurare perfectat între inculpat și asigurător conform cap V pct. 6 din acest contract în forma tip prevăzută de anexa nr.9 la Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2004 privește sub aspectul drepturilor ce se acordă persoanei vătămate nu numai dezdăunarea propriu zisă ci și cheltuielile judiciare.De aceea, s-a reținut că, prin stabilirea obligației de plată a cheltuielilor judiciare către partea vătămată în sarcina inculpatului, prin sentința apelată nu s-a procedat în conformitate cu cele menționate, sens în care s-a impus a fi reformată această hotărâre, prin înlăturarea obligației privind aceste cheltuieli din sarcina inculpatului și stabilirea acestora în sarcina asigurătorului.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs asiguratorul ASIGURĂRI TRANSILVANIA - Agenția S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că nu poate fi parte în procesul penal și nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile deoarece, conform art. 15, 16 și următoarele Cod procedură penală, asigurătorul nu are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate plăti despăgubiri doar în baza actelor doveditoare depuse la dosarul de daune, deschis de păgubit.
A mai relatat că - Asigurări Transilvania SA în mod corect a fost citată în calitate de asigurător însă era necesară citarea acesteia doar pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii pronunțată în cauză.
De asemenea a arătat că în conformitate Ordinului nr. 113.133/2006 al CSA, persoana păgubită este obligată să se adreseze cu plângere direct societății de asigurare în vederea recuperării despăgubirilor.
Cu privire la despăgubirile solicitate de partea civilă, a menționat că acestea în nici un caz nu pot fi achitate de societatea de asigurare, deoarece în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de Legea nr. 136/1995.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond respingerea acțiunii civile față de asigurător, deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul declarat de asigurător este nefondat și urmează a fi respins.
Astfel, în ceea ce privește motivul invocat referitor la participarea sa în procesul penal, în calitate de asigurător doar pentru opozabilitatea hotărârii și nu în urma unor obligații având la bază răspunderea pentru fapta proprie ori pentru fapta altei persoane sau pe baza contractului de asigurare, Curtea constată că acesta este nefondat.
În acest sens, contractul de asigurare având ca obiect despăgubirea victimelor ca urmare a antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului, produce ca efect transferul acestor obligații asupra asigurătorului și determină calitatea procesuală menționată a acestuia în procesul penal, în acțiunea civilă cu caracter accesoriu celei penale.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând trimiterea la Ordinul nr. 113.133/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Curtea constată că și acesta este nefondat, în raport de dispozițiile art. 42, 43 și 54 din Legea nr. 136/1995, acest ultim articol făcând referire la despăgubirea ce se stabilește prin hotărâre judecătorească și arătând că drepturile persoanelor păgubite se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă.
Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât decizia pronunțată de Tribunalul Olt este temeinică și legală, în temeiul dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de asigurător, iar în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat asigurătorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul, declarat de asiguratorul ASIGURĂRI TRANSILVANIA - Agenția S, împotriva deciziei penale nr.213 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, privind pe intimatul - inculpat .
Obligă asiguratorul recurent la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier
Red. jud:: -
Jud. apel:
26.03.2009
- 18 februarie 2009 -
- C N va încasa de la recurenta - asigurator ASIGURĂRI TRANSILVANIA - Agenția S suma de 130 lei, cheltuieli judiciare statului;
- S va încasa de la intimatul - inculpat suma de 200 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon, George Ciobanu, Valentina Trifănescu
