Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 155/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 155/R/2008
Ședința publică din 27 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig
JUDECĂTORI: Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, partea civilă, asigurătorul asigurare Reasigurare "" - Sucursala Transilvania Nord - Z împotriva deciziei penale nr. 155/20.12.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, cauza privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 februarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 363 din 22.06.2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Zalău, în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatului ( fiul lui și, născut la 24.12.1979 în Z, jud. S), de sub învinuirea comiterii infracțiunii de vătămare corporală prev. de art.184 alin.2,4 pen.
În baza art. 346.pr.pen. au fost respinse pretențiile civile formulate în cauză.
În baza art.191 alin.1 lit.c pr.pen. a fost obligat inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 06.04.2006 a fost trimis în judecată inculpatul pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzut de art. 184 al.2,4 pen. în sarcina acestui a reținându-se că la data de 04.06.2005, în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculat SJ-5472, încălcat prevederile legale referitoare la regimul circulației pe drumurile publice, determinând accidentarea părții vătămate și provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de peste 60 zile îngrijiri medicale.
In data de 04.06.2005, inculpatul se deplasa pe ruta Z- (drumul european ), la volanul autoturismului proprietate personală, marca Wolkswagen Transporter în autovehicul aflându-se partea vătămată care ocupa locul din dreapta față și -, care se afla pe locul din spate.
Ajuns în zona din fața SC 3. SRL, inculpatul a observat în fața sa un autotren marca Mercedes care tracta o remorcă, condus de către numitul, autotren care se afla staționat foarte aproape de acostamentul din dreapta, nefiind exclusă posibilitatea ca autotrenul să fi călcat cu roțile pe partea dreaptă pe acest acostament, astfel cum rezultă din concluziile expertizei aflate la fila 349 dosar, aspect care nu este contrazis în totalitate nici de către martorii audiati în cauză.
Astfel, întrucât inculpatul nu a observat nici o restricție pentru a efectua depășirea autotrenului, s-a angajat în depășire. A intrat pe contrasens, în executarea depășirii, iar la o distanță de 30-40 metri a observat capul tractor al auto trenului care a început să vireze la stânga, cu intenția de a intra pe podul care conduce către curte a SC 3. SRL. La momentul depășirii, inculpatul a apreciat că între capul de tractor și podul de acces în curtea firmei indicate era loc pentru a trece un autovehicul, astfel că și-a continuat drumul, dar observând că autotrenul condus de către își continuă deplasarea, a frânat și a virat dreapta, în ideea că în cele din urmă va fi observat de conducătorul autotrenului, care va opri și îl va lăsa să treacă. Acest lucru nu s-a întâmplat astfel că cele două autovehicule au intrat în coliziune, care a avut loc pe podul de acces în curtea SC 3. SRL. În urma impactului, dintre cele două autoturisme, partea vătămată aas uferit leziuni, care s-au datorat în mare faptului că nu purta centură de siguranță, întrucât s-a lovit de componentele interioare ale autovehiculului condus de către inculpat. Potrivit completării la Raportul de expertiză aflat la fila 3.16 dosar, se precizează că leziunile suferite de către partea vătămată i-au pus viața în primejdie, dar în cazurile în care persoanele refuză să poarte centura de siguranță, în situația producerii accidentelor de circulație, riscul rănirii grave este cu 64% mai mare decât în situația asigurării prin centură.
În cauză s-a efectuat o primă expertiză tehnică în faza urmării penale din ale cărei concluzii reiese că viteza cu care circula autoturismul inculpatului înainte de apariția stării de pericol a fost mai mică de 75 km/, iar starea tehnică a autovehiculului a fost bună. Totodată se menționează că impactul dintre cele două autoturisme nu a putut fi evitat de către conducătorul autotrenului deoarece acesta după ce a semnalizat și-a schimbat direcția de mers spre stânga, nu putea să prevadă manevrele pe care urma să le efectueze conducătorul autoturismului Wolkswagen; în acest sens menționându-se că, dacă autovehiculul condus de către inculpat ar fi respectat prevederile regulamentului circulației pe drumurile publice, analizând locul impactului și planșele fotografice, rezultă cu certitudine că impactul dintre cele două autoturisme nu ar fi avut loc, dacă la apariția stării de pericol, odată cu efectuarea manevrei de frânare efectua și manevra de revenire pe sensul său de mers, aceasta putându-se face În condiții de siguranță.
Potrivit celei de-a doua expertize efectuate în cursul cercetării judecătorești, reiese că autovehiculul condus de către inculpat a intrat semifrontal cu partea dreaptă față între cele două axe ale capului tractor lovindu-se de geanta roții spate stânga și rezervorul de combustibil situat înaintea axei la aproximativ 4 metri din lungimea autotrenului.
Totodată reiese că, conducătorul autotrenului nu s-a asigurat corespunzător efectuând virajul la stânga după ce autovehiculul condus de inculpat se angajase în depășire intrând pe contrasens. Acesta nu a observat autovehiculul care se angajase în depășire, iar în momentul virării capului de tractor acest lucru a fost îngreunat de schimbarea poziției oglinzii retrovizoare. El putea să observe autovehiculul condus de către inculpat de la o instanță de aproximativ 200 metri dacă se asigura corespunzător.
Mai mult decât atât, potrivit celor expuse în cea dea doua expertiză, aspect care se coroborează și cu declarația martorilor și a inculpatului, referitor la semnalizarea intenției de viraj stânga, operație ce precede asigurarea înainte de efectuarea virajului, aceasta a fost efectuată de către după ce autovehiculul inculpatului s-a angajat și a intrat în depășire, sau și mai mult, aceasta a fost omisă.
Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, într-o primă ipoteză expusă în expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a respectat dispozițiile legale și măsurile de prevedere pentru exercitarea activității de conducere a autoturismului, rănind grav partea vătămată, iar sub aspectul laturii subiective, inculpatul trebui a să efectueze manevra de revenire pe sa de mers odată ce manevra de frânare, întrucât aceasta se putea efectua în condiții de siguranță.
Potrivit ipotezei expuse în cea dea doua expertiză, se constată că, în calitate de conducător auto nu s-a asigurat corespunzător, efectuând manevra prin care a virat la stânga, asigurându-se prea târziu sau deloc. Mai mult decât atât, nici martora, pasageră în autoturismul inculpatului nu a observat intenția conducătorului autotrenului de a vira către stânga, în sensul că nu a văzut că era aprinse luminile de semnalizare corespunzătoare efectuării manevrei.. Un alt martor, pe nume, conducătorul autoturismului, pe care inculpatul l-a depășit înainte de a proceda la depășirea autotrenului a menționat că, în momentul în care s-a angajat în depășire, autotrenul era staționat și nu semnaliza intenția de schimbare a direcției. Dar și față de acest aspect, declarațiile martorilor sunt contradictorii, în sensul că martorul a menționat că a observat autotrenul condus de, care se afla staționat aproape de axul drumului, cu intenția de a schimba sensul de mers, dar fără a observa autoturismul condus de către inculpat, astfel că există posibilitatea ca martorul să fi observat manevra de schimbare a sensului de mers doar cu câteva fracțiuni de secundă înainte de producerea impactului, când deja inculpatule era angajat în depășire.
Astfel, în urma administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, s-a ajuns la o îndoială asupra vinovăției inculpatului, îndoială care nu poate fi înlăturată nici în urma audierii tuturor martorilor propuși și audiați în cauză, astfel că prezumtia de nevinovătie nu este răsturnată, orice îndoială fiind în favoarea inculpatului. În acest sens, practica judiciară s-a arătat, pe bună dreptate, că în caz de condamnare instanța trebuie să dovedească, fără echivoc, vinovăția inculpatului, deoarece dubiile existente se interpretează în favoarea acestuia. In virtutea acestei prezumții, acela împotriva căruia a fost declanșat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public, cu asigurarea garanțiilor dreptului la apărare. Astfel, răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție. Deși în cauză au fost administrate toate probele necesare soluționării cauzei, prezumția de nevinovăție nu aaf ost răsturnată, prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen. rap la art. 10 lit. d Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art 184 alin.1.2,4 pen.
Prin cererea precizată, partea vătămată a s-a constituit parte civilă cu suma de 10.800 RON reprezentând daune materiale și 30.000 RON daune morale, de asemenea și Societatea de Asigurare SA cu- suma de 11.182,46 RON cu dobânda aferentă, sume care au fost având în vederea soluția pronunțată față de inculpat.
Împotriva sentinței Judecătoriei Zalău, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, asigurătorul Asigurare Reasigurare "" Sucursala Transilvania Nord - și partea civilă
Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalăua constatat hotărârea atacată netemeinică și nelegală, arătând în motivele de apel că instanța de fond a greșit, starea de fapt bazându-se pe expertiză tehnică auto-efectuată în faza de judecată, pentru că starea de fapt reținută prin rechizitoriu este conformă cu realitatea, fiind confirmată de prima expertiză, declarațiile martorilor, și a inculpatului.
S-a susținut că inculpatul are culpă în producerea accidentului, pentru că, dacă la data apariției stării de pericol, odată cu efectuarea manevrei de frânare, inculpatul efectua și manevra de revenire pe sensul său de mers, impactul dintre cele două vehicule nu ar fi avut loc, iar această manevră putea fi făcută în condiții de siguranță.
Cea de-a doua expertiză tehnică auto se bazează doar pe presupuneri, neformulându-se concluzii clare cu privire la posibilitatea evitării accidentului de către inculpat conform primei expertize și celorlalte probe administrate, inculpatul are culpa exclusivă în producerea accidentului și în mod nelegal a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal.
De asemenea, în mod greșit inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, nefiind obligat la despăgubiri.
Asigurătorul SC. SA SUCURSALA TRANSILVANIA NORD Zas olicitat desființarea hotărârii și judecând în fond cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal, obligarea inculpatului la plata sumei de 11.182,46 RON cu dobânda-aferentă, începând cu data de 4 noiembrie 2005 și până la achitarea în întregime a sumei.
În motivele de apel s-a arăta că din probele administrate, rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului pentru procedura accidentului, iar din declarațiile părții civile a și ale martorilor și, rezultă cu certitudine intenția conducătorului auto al autotrenului de virare stânga, prin punerea în funcțiune a luminilor de semnalizare.
Din expertiza auto efectuată de expertul, rezultă că accidentul nu putea fi evitat de conducătorul autotrenului, deoarece după ce acesta și-a schimbat direcția de mers spre stânga, nu putea să prevadă manevrele pe care le va face inculpatul.
Instanța de fond în mod greșit și-a bazat hotărârea pe a doua expertiză efectuată în cauză, declarațiile inculpatului și probele care susțin aceste declarații.
Partea civilă aas olicitat admiterea apelului în baza art. 379 pct 2 lit a Cod procedură penală, condamnarea inculpatului și obligarea la plata despăgubirilor civile conform cererii de constituire de parte civilă.
S-a arătat că, din prima expertiză efectuată în cauză rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului în producerea accidentului, iar contraexpertiza efectuată se bazează doar pe presupuneri și interpretări, neformulându-se concluzii cu privire la posibilitatea evitării accidentului de inculpat prin frânare și revenire pe sensul său de mers, prin reducerea vitezei în condițiile în care a observat intenția autotrenului de virare stânga de la 41. Se mai arată că, în mod eronat instanța de fond nu a admis cererea privind efectuarea unei noi expertize auto.
Prin decizia penală nr. 155 din 20 decembrie 2007, Tribunalul Sălaja respins ca nefondate apelurile formulate în cauză, obligând părțile civile apelante să plătească câte 30 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Instanța de apel a constatat că, judecătoria a pronunțat o soluție legală și temeinică, analizând judicios probatoriul administrat în cauză și concluzionând că, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului și deci, nu poate fi reținută culpa sa în producerea accidentului. C care a încălcat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice (art. 160 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002) este conducătorul autotrenului, martorul, care și-a schimbat direcția de mers fără a se asigura corespunzător, inculpatul fiind cu mult înainte angajat în depășire și, chiar dacă a semnalizat ( potrivit declarației martorului ), a făcut-o ulterior manevrei de virare, astfel că inculpatul nu a observat semnalizarea, iar revenirea pe sensul său de mers, nu se mai putea face.
Împotriva deciziei Tribunalului Sălaj, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și părțile civile a și Asigurare Reasigurare "" Sucursala Transilvania Nord -
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaja criticat hotărârile pronunțate în cauză ca nelegale și netemeinice, apreciind că prin interpretarea unilaterală și parțială a materialului probator, instanțele au pronunțat o soluție greșită de achitare, din probele administrate rezultând cu certitudine că inculpatul a comis fapta dedusă judecății.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu este confirmată de declarațiile părții vătămate, ale martorilor, precum și de concluziile primei expertize tehnice auto efectuate în cauză.
În mod neîntemeiat, instanța a luat în considerare concluziile celei de a doua expertize tehnice auto, care sunt contrazise de restul probatoriului, dar se contrazic și între ele. Expertiza se bazează doar pe presupuneri, nu formulează concluzii clare privind posibilitatea evitării accidentului, astfel că, în condițiile unor concluzii eronate, în contradicție cu celelalte probe, trebuia dispusă o nouă expertiză în cauză sau, să fie înlăturate concluziile celei de a doua expertize, ca necoroborându-se cu restul probelor administrate.
De asemenea, se arată în motivele de recurs că, în mod greșit a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în condițiile în care el a fost achitat și, nu a fost obligat la repararea vreunei pagube.
Partea civilă a, a solicitat casarea în întregime a ambelor hotărâri pronunțate și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și obligarea acestuia la plata despăgubirilor pe care le-a cerut în constituirea de parte civilă.
S-a arătat în motivele de recurs că, starea de fapt corectă este cea reținută în actul de sesizare al instanței, cele două instanțe analizând și interpretând trunchiat probele administrate.
Nu s-a luat în calcul de către instanțe, că, așa cum s-a arătat în prima expertiză efectuată în cauză, datorită lipsei elementelor necesare, nu s-a putut determina viteza cu care circula mașina condusă de inculpat, stabilindu-se o viteză minimă de 75 Km/, rezultând din declarațiile inculpatului, dar și ale părții vătămate și martorului că inculpatul circula cu viteză mare, în jur de 110 Km/ - 150 Km/.
Nu s-a făcut referire de către instanțe nici la punctul "d" din a doua expertiză, care prin coroborare cu declarațiile martorilor, indică viteza mare cu care circula inculpatul. Nu se menționează în această expertiză, luată în considerare de instanțe, posibilitățile de evitare a accidentului de către inculpat, din chiar declarația acestuia rezultând că, raportat la dimensiunile autotrenului, distanța de la care inculpatul a observat virajul spre stânga al capului tractor - a existat posibilitatea evitării accidentului, prin reducerea vitezei și revenirea pe inițială de deplasare a inculpatului. Așadar, inculpatul trebuia și putea să prevadă rezultatul faptei sale.
au fost coroborate o parte din concluziile celei de a doua expertize cu declarația martorului - declarație ce contrazice raționamentul juridic.
Partea civilă Asigurare Reasigurare "" Sucursala Transilvania Nord - Zas olicitat casarea celor două hotărâri și, rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și obligarea acestuia la plata sumei de 11182, 46 lei cu dobânda aferentă începând cu data de 4.11.2005 și până la achitarea integrală a sumei, aceasta, în temeiul art.22 din Legea 136/1995 și art.998,999 civ.
S-au criticat hotărârile atacate sub aspectul legalității și temeiniciei, întrucât, se apreciază de către recurentă că s-a pronunțat o soluție greșită de achitare, ținându-se cont doar de acele probe care susțineau nevinovăția inculpatului, când din întregul material probator rezultă cu certitudine vinovăția acestuia.
Rezultă din declarațiile părții vătămate a, ale martorilor, dar și a martorei că, intenția de virare stânga a autotrenului s-a făcut cu prealabila punere în funcțiune a luminilor intermitente de semnalizare.
De asemenea, chiar și poziția inculpatului rezultată din declarațiile sale, este aceea a unei persoane care a identificat starea de pericol, însă a apreciat în mod eronat că îl poate preveni.
Nu este de neglijat viteza excesivă cu care a circulat inculpatul, care nu a mai putut frâna pentru a se opri în siguranță în spatele autotrenului, această împrejurare rezultând din declarațiile părții vătămate a, - acesta din urmă arătând că inculpatul circula cu viteză mare și, numai datorită vigilenței sale, nu s-a realizat un prim impact cu mașina acestuia. Nu pot fi înlăturate concluziile primei expertize, care se coroborează cu declarațiile părții civile a și ale martorilor și.
În mod cu totul neîntemeiat reține prima instanță că "autotrenul se afla staționat foarte aproape pe acostamentul din dreapta, nefiind exclusă posibilitatea ca acesta să fi călcat cu roțile din dreapta pe acostament, împrejurare ce nu este contrazisă în totalitate de martori" - în condițiile în care, la acest aspect face referire doar expertul.
Greșit au fost interpretate depozițiile de martori și luată în considerare a doua expertiză, care nu se coroborează cu probatoriul cauzei.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor de recurs și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.38514pr.pen. Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 356.pr.pen. expunerea unei hotărâri trebuie să conțină, între altele, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt, pe care se sprijină soluția dată în cauză.
Se constată că prima instanță s-a limitat la a reitera starea de fapt descrisă în rechizitoriu, fără a arăta și analiza în concret, elementele de fapt pe care s-a sprijinit soluția dată în cauză.
Deși din considerentele hotărârii rezultă că, prin coroborarea probelor administrate în cauză ( care sunt enumerate, menționându-se inclusiv expertiza tehnică auto efectuată în cursul urmăririi penale), instanța a reținut aceeași stare de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare al instanței ( potrivit căreia, inculpatul este vinovat de producerea accidentului) în final, se ajunge la o altă concluzie, aceea a dubiului în privința vinovăției inculpatului. Instanța nu face altceva decât să menționeze care sunt concluziile celor două expertize, ce rezultă din declarațiile părților și martorilor audiați în cauză, fără a analiza și interpreta aceste probe, fără a motiva reținerea unora sau altora ca exprimând starea de fapt corespunzătoare realității. Se menționează doar că, sub anumite aspecte ( de exemplu, semnalizarea sau nu, a virajului stânga de către conducătorul autotrenului ), declarațiile martorilor sunt contradictorii. Instanța nu se pronunță însă asupra valorii probatorii a celor două expertize, în condițiile în care concluziile acestora sunt contradictorii, declarațiile martorilor sunt, de asemenea contradictorii și, mai ales în contextul în care, s-a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice auto, iar instanța a respins această probă, cu motivarea că " se consideră lămurită". În fapt, motivarea respingerii cererii în probațiune, contrazice soluția din cauză, tocmai pentru că instanța nu s-a putut lămuri asupra stării de fapt, a reținut dubiul în favoarea inculpatului și l-a achitat.
Din păcate, aceleași neajunsuri se constată și la nivelul instanței de apel.
Este real că în practică, s-a admis că o decizie a instanței de apel prin care se menține hotărârea apelată, este suficient a fi motivată printr-o formulare generală, în sensul că își însușește motivele care au stat la baza soluției primei instanțe, dar numai dacă această din urmă soluție este complet și corect motivată, ceea ce nu este cazul în speță. Altfel, instanța de apel poate suplini nemotivarea primei instanțe, putând ea însăși să analizeze și să aprecieze probatoriul administrat în fața primei instanțe și chiar a probelor nou administrate în apel.
Instanța de apel însă, și-a însușit concluzia primei instanțe, în sensul că, nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție în cauză, după care reținut ca exprimând adevărul și confirmând soluția în cauză, declarațiile inculpatului, ale martorului și concluziile celei de a doua expertize, fără a motiva de ce se înlătură celelalte declarații și prima expertiză efectuată în cauză, fără a răspunde deci motivelor de apel, prin care se solicita expres reținerea acestei expertize, ca având valoare probantă în cauză.
Pe de altă parte, instanța de apel concluzionează că, probatoriul cauzei relevă practic vinovăția martorului, conducătorul autotrenului, care a încălcat dispozițiile art. 160 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, întrucât și-a schimbat direcția de mers după ce inculpatul era deja demult angajat în depășire și, chiar dacă a semnalizat, a făcut-o ulterior manevrei de virare, deci a virat stânga, fără a se asigura că o poate face, fără a pune în pericol ceilalți participanți la trafic. O astfel de motivare, după cum se observă, contrazice temeiul achitării inculpatului, pentru că, dacă s-a considerat că doar conducătorul autotrenului a contribuit la producerea accidentului, pe cale de consecință, nu ar exista nici o faptă a inculpatului și, în mod firesc, temeiul achitării ar fi dispozițiile art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a pr.pen.
Suntem deci în prezența cazurilor de casare prev. de art. 3859pct.9,10 pr.pen. întrucât există o contradicție între motivările instanțelor și temeiul achitării inculpatului, iar pe de altă parte, acestea nu s-au pronunțat asupra valorii probatorii a celor două expertize.
Pentru considerentele, mai sus expuse, Curtea constată fondate recursurile formulate în cauză, acestea urmând a fi admise în temeiul art.38515pct.2 lit.c pr.pen. decizia atacată va fi casată împreună cu sentința judecătoriei și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Se impune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, întrucât, constatându-se aceleași încălcări de lege atât în decizia recurată, cât și sentința primei instanțe, trebuie desființate ambele hotărâri.
Cu ocazia rejudecării, se va dispune efectuarea unei noi expertize tehnice auto, care să răspundă la obiective pertinente, necesare soluționării cauzei, instanța urmând a clarifica toate aspectele contradictorii privind: mecanismul și dinamica producerii accidentului; locul producerii impactului (în teren, dar și părțile autoturismelor la nivelul cărora s-a produs coliziunea); poziția autotrenului în momentul efectuării virajului spre stânga; posibilitățile de evitare a accidentului, de către cine și prin ce mijloace. Se vor stabili de către instanță, după caz, și alte obiective considerate necesare sau solicitate de către părți și apreciate de instanță pertinente și utile pentru lămurirea cauzei. De asemenea, se vor administra și alte probe considerate necesare justei soluționări a cauzei.
Aceasta deoarece, a doua expertiză luată în considerare de către instanță, nu este completă, este contradictorie celei dintâi expertize, precum și unora dintre probele testimoniale, iar instanța nu s-a preocupat de lămurirea acestor contradicții, nefăcând aplicarea dispozițiilor art. 124,125.pr.pen.
Coroborând concluziile noii expertize cu probele testimoniale și celelalte probe administrate în cauză sau nou administrate cu ocazia rejudecării, se va urmări stabilirea unei stări de fapt corecte și, corespunzător, aplicarea la aceasta, normelor de drept în materie. Se vor avea în vedere și celelalte motive de recurs, urmând a se da o soluție corespunzătoare și acțiunilor civile formulate în cauză.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ si părțile civile si -. SA Sucursala Transilvania de Nord, împotriva deciziei penale nr. 155 din 20 decembrie 2007 Tribunalului Sălaj, pe care o casează în întregime împreună cu sentința penală nr. 363 din 22 iunie 2007 Judecătoriei Zalău și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./17.03.2008
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș
