Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1628/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1398/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1628
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 3: Risantea Găgescu
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul - inculpat, recurentul-parte civilă și, recurentul-asigurator de răspundere civilă SC Reasigurare Astra SA împotriva deciziei penale nr. 286/A din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 noiembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte care face parte integrantă din prezenta și când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi - 19 noiembrie 2009 - când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.99/04.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în baza art.184 al.2,4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În temeiul art.359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a Il-a și lit.b din Codul penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod de procedură penală și art.998-999 Cod civil, s-a admis - în parte - acțiunea formulată de partea civilă - și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 91.380 lei, despăgubiri materiale, 100.000 EUR în echivalent lei la cursul BNR la data plății, cu titlu de daune morale și 600 lei lunar cu titlu de daune materiale-prestație periodică viageră de la data pronunțării sentinței.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod de procedură penală și art.998-999 Cod civil, s-a admis acțiunea formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ B și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3265,16 lei cheltuieli de spitalizare.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod de procedură penală și art.998-999 cod civil s-a admis acțiunea formulată de partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 11 899,55 lei cheltuieli de spitalizare.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod de procedură penală și art.998-999 Cod civil, s-a admis acțiunea formulată de partea civilă SPITALUL DE URGENȚĂ "-" și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.520,40 lei, cheltuieli de spitalizare.
În baza art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, a obligat în subsidiar asigurătorul SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE SA, la plata sumelor datorate de către asiguratul său inculpatul către partea civilă - (91.380 lei, despăgubiri materiale, 100.000 EUR în echivalent lei la cursul BNR la data plății, cu titlu de daune morale și 600 lei lunar cu titlu de daune materiale-prestație periodica viageră) în limita contractului de asigurare încheiat cu acesta și a art.10 din Normele în materia asigurărilor aprobate prin Ordinul nr.9/2002.
În temeiul art.193 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul către partea civilă - la plata a 755 lei cheltuieli de judecată, iar în temeiul art.191 Cod de procedură penală, a mai obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 18.11.2003, ora 02,00, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare B-95-, pe șoseaua B-P, din direcția strada - - de la B către -, inculpatul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în derapaj, s-a rotit spre stânga și s-a lovit violent cu partea lateral dreapta de un copac aflat pe spațiul, situat după trotuarul din stânga direcției de deplasare inițiale, iar în urma accidentului s-a produs avarierea autoturismului și vătămarea corporală gravă a părții vătămate, pasager pe scaunul dreapta față, acesta prezentând leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat circa un an de zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în primejdie și producându-i infirmitate permanentă.
În zona producerii accidentului drumul este marcat cu marcaj dublu continuu pentru separarea sensurilor de mers și marcaj discontinuu pentru delimitarea sensurilor de circulație, care se desfășura la lumina farurilor și a celei furnizate de către iluminatul public.
La reținerea acestei situații de fapt instanța de fond a avut în vedere următoarele mijloacele de probă: proces-verbal de constatare, declarație parte vătămată, declarații inculpat, declarații martori, martorii, și I, rapoarte de expertiză medico-legale, raport de expertiză tehnică-auto, adresă Compania Națională de Drumuri.
Astfel, din probele mai sus enunțate, instanța fondului a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă și nu poate primi apărarea acestuia în sensul că nu-i incumbă vreo vinovăție în producerea accidentului, aceasta datorându-se exclusiv existenței unor lucrări pe carosabil, plombarea unor crăpături și acoperirea lor cu nisip, lucrări nesemnalizate și din cauza cărora a pierdut controlul asupra direcției.
Din rapoartele de expertiză tehnică efectuate în cauză, a rezultat că inculpatul se deplasa în momentul producerii accidentului cu o viteză de minim 100 km/ și nicidecum de aproximativ de 60 km/ așa cum a susținut, pe carosabil exista pe alocuri nisip, însă starea de pericol a fost creată doar de către conducătorul auto care se deplasa cu o viteză care nu i-a permis păstrarea direcției de mers. Inculpatul a avut posibilitatea prevenirii producerii accidentului dacă s-ar fi deplasat cu limita maximă de viteză admisă și ar fi respectat dispozițiile prev. de art. 35 din nr.OUG195/2002, art.154 și art. 155 din Regulamentul de aplicare al nr.OUG 195/2002. În aceeași lucrare s-a mai apreciat că rularea cu viteza legală admisă ar fi permis, totodată, oprirea autoturismului care derapase, chiar în alunecare laterală, înainte de impactul cu copacul. Pe de altă parte, partea vătămată, pasager în autoturism, nu a avut posibilitatea prevenirii sau evitării accidentului.
Din lucrările de expertiză tehnică ulterioare ca urmare a obiecțiunilor formulate de către inculpat, a rezultat că, la momentul producerii accidentului, inculpatul se deplasa cu o viteză mai mare decât limita legală maximă admisă, singurele contradicții între concluziile experților, ținând de posibilitatea evitării sau nu a accidentului în condițiile în care producerea derapajului s-a datorat existenței nisipului pe carosabil și de calificare a terenului ca fiind alunecos (expert propus de către inculpat) sau ca fiind drum cu aderență scăzută și neuniformă (expertul numit). Coroborând constatările celor doi experți cu declarațiile părții vătămate care permanent a susținut că viteza de deplasare era aproximativ 170-180km/h, declarații care apar ca reale raportat la motivul pentru care șoferul în mod neașteptat a decis să întoarcă brusc autoturismul și să pornească în urmărirea unui alt autovehicul pe care îl observase circulând pe sens contrar și care i-a suscitat interesul, motiv care de altfel a fost confirmat de către inculpat, și care l-au determinat să depășească viteza legală, precum și cu mențiunile din adresa nr.93/2785/15.02.2007 a Companiei Naționale ADN din care reiese că la data de 18.11.2003 pe nu s-au executat lucrări la partea carosabilă, instanța fondului și-a însușit concluziile experților numiți în cauză, respectiv și și au fost înlăturate obiecțiunile făcute de către expertul parte.
Instanța fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului - care în data de 18.11.2003, ora 02,00, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare B-95-, pe șoseaua B-P, din direcția strada - - de la B către -, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în derapaj și s-a lovit violent cu partea lateral dreapta de un copac aflat pe spațiul, iar în urma accidentului s-a produs avarierea autoturismului și vătămarea corporală gravă a părții vătămate, pasager pe scaunul dreapta față - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 184 alin.2 și alin.4 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, având în vedere cele expuse, instanța fondului a stabilit în sarcina acestuia o pedeapsă cu închisoarea, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 Cod penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.
Sub acest aspect, s-a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, urmarea faptei - vătămarea integrității corporale și a sănătății victimei, reflectată în numărul mare de zile de îngrijiri medicale, care nu au dus la însănătoșirea completă a acestuia, în prezent fiind încadrat în gradul III de invaliditate, precum și conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, relevante în acest sens fiind lipsa antecedentelor penale și atitudinea parțial sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, constând în recunoașterea în parte a faptei.
Cât privește modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menționate și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, a dispus, potrivit art.81 din Codul penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art.82 din Codul penal.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a constatat că partea vătămată - s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 70.000 Euro sau 260.000 lei - daune materiale și 100.000 Euro sau 370.000 lei - daune morale, daunele materiale reprezentând cheltuieli efectuate pe timpul spitalizării și după externare.
Ulterior, față de concluziile ultimului raport de expertiză medico-legală, a mai solicitat obligarea inculpatului la plata unei rente viagere, față de faptul că acesta se află în imposibilitatea de a obține veniturile bănește necesare asigurării traiului și a precizat cuantumul daunelor materiale ca fiind de 172.101 lei.
Spitalul Clinic de Urgență B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.265,16 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare, Spitalul Universitar de Urgență s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.899,55 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare, iar Spitalul de Urgență "-" s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.520,40 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare Instanța fondului a reținut întrunirea în speță a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 și urm. din Codul civil, respectiv existența prejudiciului suferit de partea civilă, a faptei ilicite săvârșite de inculpat, a legăturii de cauzalitate între această faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpatului în săvârșirea faptei, vinovăție care îmbracă forma culpei.
Astfel, instanța fondului a apreciat că - în cauză - se justifică acordarea daunelor morale, în cuantum de 100.000 Euro în echivalent lei la data plății, ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de partea vătămată ca urmare a faptei inculpatului. Astfel, ca urmare a leziunilor suferite partea vătămată și-a schimbat complet și iremediabil viața socială și profesională. Ca indicații de tratament i-au fost impuse pe viitor interdicții de diversă natură de la cele alimentare la cele ce țin de condiția sa fizică, de locurile în care se poate recrea și-și poate desfășura viața de zi cu zi. Astfel, pe viitor nu mai poate desfășura activități ce presupuneau un efort fizic solicitant, anterior desfășurând activități de arbitraj, iar în prezent îi este interzis a practica această activitate. A trecut printr-o perioadă de cel puțin un an, în care a fost smuls complet din mediul său de prieteni, mediul său social, în care în prezent date fiind aceste interdicții medicale cu greu se mai poate integra. În consecință, condițiile de viață ale părții civile au fost iremediabil alterate, el fiind nevoit în prezent să depună eforturi suplimentare pentru a se mai putea bucura măcar în parte de viața socială de care a fost lipsit prin producerea accidentului, să-și creeze o anumită ambianță atât în interiorul cât și în societate care să înlocuiască în parte acele latitudini pe care le-a avut ca om sănătos înainte de producerea accidentului.
Referitor la daunele materiale, instanța fondului a reținut că acestea au fost solicitate la nivelul sumei de 91.380 lei, alcătuite din cheltuieli transport spital pe perioada de 1 an de internare și postexternare, partea vătămată în acea perioadă fiind netransportabil, așa cum de altfel reiese din înscrisurile medicale aflate la dosar, cheltuieli în cuantum de 10.000 lei; cheltuieli supraveghetor spital, în cuantum de 22.380 lei, cheltuieli supraveghetor postexternare în cuantum de 9.000 lei și cheltuieli efectuate pentru gimnastică medicală postoperatorie, intervenții chirurgicale în număr de 7 până în prezent, în cuantum de 50.000 lei. Aceste cheltuieli au fost pe deplin dovedite de către partea civilă prin înscrisurile medicale ce recomanda anumite proceduri și relevă procedura terapeutică suferită de către partea vătămată care a fost internată în trei unități spitalicești în perioada 18.11.2003-24.06.2004, precum și ulterior pentru alte intervenții chirurgicale, coroborate cu declarațiile martorilor, și I martori implicați direct în procesul de refacere a sănătății părții civile.
În ceea ce privește, însă, suma de 35.000 lei, reprezentând cheltuieli viitoare în vederea schimbării protezelor, ceea ce presupune alte intervenții chirurgicale cu consecința programelor de recuperare, instanța de fond a apreciat că prejudiciul este viitor și are caracter incert, este doar un prejudiciu eventual ce nu poate fi evaluat, astfel încât s-a respins această cerere ca neîntemeiată, arătând că partea civilă are deschisă calea valorificării acestor pretenții la momentul la care acest prejudiciu caracter cert.
Partea civilă a mai solicitat obligarea inculpatului la plata unei rente viagere, față de faptul că aceasta se află în imposibilitatea de a obține veniturile bănești necesare asigurării traiului. Partea civilă nu a făcut dovada veniturilor realizate anterior survenirii accidentului, acesta nefiind încadrat în muncă și neavând un venit constant, astfel că - în această situație, constatând temeinicia acestei cereri, din actele medicale și expertiza capacității de muncă rezultând că în prezent partea civilă are capacitatea de muncă pierdută pe J, iar pe viitor nu va mai putea desfășura o activitate remunerată în conformitate cu aptitudinile pe care acesta le avea, instanța a calculat cuantumul prestației viagere ca fiind egal cu salariul minim pe economie, la data soluționării cauzei pe fond fiind în cuantum de 600 lei lunar.
Față de cererile de constituire parte civilă argumentate cu deconturile depuse, prima instanță a admis cererile, astfel cum au fost formulate de către Spitalul Clinic de Urgență B, obligând inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3.265,16 lei cheltuieli de spitalizare; partea civilă Spitalul Universitar de Urgență - obligând inculpatul la plata către aceasta a sumei de 11.899,55 lei cheltuieli de spitalizare și partea civilă Spitalul de Urgență "-" - obligând inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10520,40 lei cheltuieli de spitalizare.
Cu factura fiscală din data de 18.11.2008, partea civilă a făcut dovada cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea expertizei efectuate în cauză de către, astfel că, în temeiul art.193 a C.P.P. obligat inculpatul către partea civilă la plata a 755 lei cheltuieli de judecată.
Referitor la modul de achitare a acestor despăgubiri, instanța a obligat, în subsidiar, asigurătorul de răspundere civilă Societatea de -Reasigurare Astra SA la plata sumelor datorate de către asiguratul său inculpatul către partea civilă de 91.380 lei, despăgubiri materiale, 100.000 EUR în echivalent lei la cursul BNR la data plății, cu titlu de daune morale și 600 lei lunar cu titlu de daune materiale-prestație periodica viageră) în limita contractului de asigurare încheiat cu acesta și a art.10 din Normele în materia asigurărilor aprobate prin Ordinul nr.9/2002.
Astfel, la data producerii accidentului (18.11.2003), mașina condusă de inculpat era asigurată la societatea de asigurare sus-menționată, fiind vorba de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.
Potrivit art.49 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. A arătat instanța fondului că răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală, angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul și nu o formă a răspunderii civile delictuale.
În consecință, asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul la plata despăgubirilor către victima accidentului.
Conform art.57 din Legea nr.136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Aceasta înseamnă că asigurătorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2003, potrivit art.10 al.1 din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 9 din - al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în următoarele limite: a) de la 1.000.000 lei până la maximum 800.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei; b) până la 200.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 1.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii tară caracter patrimonial.
Potrivit art.55 al.1 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.
Față de aceste prevederi, instanța de fond a apreciat că răspunderea asigurătorului nu poate fi o răspundere solidară cu cea a inculpatului.
De altfel, potrivit art.1041 din Codul civil, obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii, solidaritatea pasivă izvorând din lege sau din voința părților.
S-a arătat că, în acest sens s-a pronunțat de altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - în Decizia Nr. I din 28 martie 2005, arătând că nici Legea nr. 136/1995 și nici contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu prevăd ca față de persoanele prejudiciate prin accidente de autovehicule asiguratul și asigurătorul răspund în solidar. Dacă răspunderea părților ar fi o răspundere solidară, ar însemna că, potrivit art. 1042 din Codul civil, creditorul obligației civile s-ar putea adresa la acela care va voi dintre debitori, deci că acesta ar avea dreptul să urmărească pe acel debitor pe care și l-a ales, întrucât toți debitorii sunt debitori principali, contrar prevederilor art.55 al.1 din Legea nr. 136/1995. În cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
De asemenea, arată instanța fondului, se impune a fi menționat însă că prin nr.OUG 61/2005, intrată în vigoare la data de 10.08.2005, Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost modificată și completată substanțial, inclusiv cu privire la cele expuse anterior.
Astfel, potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin art.1 pct.22 din nr.OUG61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, s-a renunțat la condiția potrivit căreia asigurătorul plătea numai în măsura în care persoanele fizice sau juridice păgubite nu fuseseră despăgubite de asigurat.
De asemenea, art.57 din Lege a fost și el abrogat prin art.1 pct. 24 din nr.OUG 61/2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și Societatea de -Reasigurare Astra SA.
În apelul declarat de inculpat, s-a criticat latura penală a cauzei prin raportare la aprecierea greșită a unor probe care a condus la aplicarea unei pedepse injuste și a unor pedepse complimentare în condițiile în care acestea aplicarea acestora nu erau obligatorie. De asemenea, s-a criticat latura civilă a cauzei a cărei reevaluare s-a cerut, apreciindu-se că totalitatea sumelor acordate depășește scopul primar care a generat implementarea acestui tip de compensații.
În apelul declarat de asigurător, s-a criticat obligarea sa la plata despăgubirilor civile, având în vedere că legiuitorul o exonerează de răspundere în situația în care între partea vătămată și inculpat a existat o înțelegere, un raport contractual civil, cum este în cazul de față, chiar și cu titlu gratuit.
Prin decizia penală nrt.286/A din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul - împotriva sentinței penale nr.99/04.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, pe care a desființat-o în parte, în ceea ce privește latura civilă și, rejudecând în fond:
A fost admisă - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă - -.
Au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile: Spitalul Clinic de Urgență B, Spitalul Universitar de Urgență și Spitalul de Urgență -.
În baza art.14 raportat art.346 și C.P.P. în referire la art.998, 999 și 1003 Cod civil, a fost obligat inculpatul -, în solidar cu asigurătorul Societatea de -Reasigurare Astra SA către partea civilă - -, la plata sumei de 49.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de daune morale și 600 lei lunar cu titlu de daune materiale-prestație periodică viageră; către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B la plata sumei de 3265,16 lei cheltuieli de spitalizare; către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență la plata sumei de 11899,55 lei cheltuieli de spitalizare și către partea civilă Spitalul de Urgență - la plata sumei de 10520,40 lei cheltuieli de spitalizare - solidaritate până la concurența sumei de 100.000 lei, iar pentru diferență, a fost obligat doar inculpatul către părțile civile.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de asigurătorul Societatea de -Reasigurare Astra SA, împotriva aceleiași sentințe penale.
Cheltuielile judiciare în apelul inculpatului, s-a dispus a rămâne în sarcina statului și a fost obligată apelanta Societatea de -Reasigurare Astra SA la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Sub aspectul laturii penale a cauzei, Tribunalul a constatat că instanța de fond a dat dovadă de rol activ în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei pe bază de probe, efectuând o cercetare judecătorească completă menită să garanteze aflarea adevărului judiciar.
Pe de altă parte, s-a constatat că, la soluționarea fondului cauzei, prima instanță a realizat o evaluare riguroasă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, fiind respectate prevederile art.62 și 63.
C.P.P.Procedând la o nouă examinare a materialului probator strâns în cauză, din analiza coroborată a declarațiilor părții vătămate, cu declarațiile martorilor audiați și cu concluziile rapoartelor de expertiză tehnică auto întocmite în cauză, Tribunalul a reținut, întocmai ca și instanța de fond că fapta inculpatului - constând în aceea că în ziua de 18.11.2003, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Laguna, cu număr. de înmatriculare B-90-, a provocat un accident, prin nerespectarea legislației rutiere cu consecința vătămării corporale a părții vătămate, căreia i-a produs leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr total 1 an de zile de îngrijiri medicale - a fost pe deplin dovedită, angajând răspunderea penală a acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin.2, 4 Cod penal.
A arătat tribunalul că, toate criticile făcute în apel față de concluziile celor două expertize întocmite și a vitezei de rulare reținută de prima instanță nu pot fi primite ca și aspecte care ar conduce la reformarea hotărârii fiindcă, în ambele rapoarte se concluzionează că inculpatul a condus autoturismul cu o viteză aflată peste limita legală admisă.
Chiar dacă prin declarațiile date în cauză, inculpatul a prezentat situația de fapt de o manieră menită să susțină o serie de împrejurări care să circumstanțieze împrejurările producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea integrității corporale a părții vătămate, Tribunalul a constatat că susținerile sale sunt fără dubiu infirmate de probele de vinovăție existente în cauză și anume de declarațiile părții vătămate, coroborate, în parte cu declarațiile inculpatului, care în esență recunoaște săvârșirea infracțiunii și cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto, toate acestea relevând culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, s-a constatat că instanța de fond a realizat o judicioasă apreciere asupra criteriilor de individualizare judiciară prev. de art.72 Cp. cuantumul pedepsei fiind în mod corespunzător determinat în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, de circumstanțele reale ale săvârșirii acesteia, de urmările produse și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.
De asemenea, referitor la individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, s-a constatat că - în mod corect - a apreciat instanța de fond că scopul preventiv și educativ al pedepsei la care a fost condamnat inculpatul poate fi atins și fără privarea acestuia de libertate, în cauză fiind cumulativ îndeplinite condițiile impuse de prevederile art.81 Cod penal, pentru a se putea acorda beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei.
Cât privește critica formulată în apel referitoare la greșita sau excesiva aplicare a pedepselor complementare, Tribunalul a reținut, din conținutul hotărârii care face obiectul controlului judiciar, că în ceea ce îl privește pe inculpat acestuia nu i s-au aplicat astfel de pedepse. Potrivit dispozitivului sentinței penale de condamnare, după condamnarea la pedeapsa principală, s-a făcut aplicarea dispozițiilor care reglementează pedepsele accesorii care, dată fiind modalitatea de executare a pedepsei principale, au fost și ele suspendate pe durata suspendării pedepsei principale.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut că în persoana inculpatului sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art.998-999 Cod civil, în sensul că acesta, acționând cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, nerespectând dispozițiile legislației rutiere, a săvârșit o faptă civilă delictuală, constând în vătămarea integrității corporale a părții vătămate, ocupant al autoturismului condus de acesta, provocată din culpa exclusivă a inculpatului, această faptă pricinuind părții vătămate atât un prejudiciu material - constând în efectuarea de cheltuieli necesare pentru refacerea stării de sănătate, cât și un prejudiciu moral - constând în suferințele fizice și disconfortul psihic generate de gravitatea traumatismelor suferite și de pierderea temporară și parțială a capacității de muncă, iar între aceste prejudicii și fapta civilă delictuală imputabilă inculpatului există o strânsă legătură de cauzalitate.
S-a constatat, totodată, că la momentul producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate, inculpatul era asigurat de răspundere civilă delictuală, în baza contractului de asigurare încheiat cu privire la autovehiculul condus de acesta (Renault Laguna cu număr de înmatriculare B-90-) la asigurătorul SC -Reasigurare Astra SA.
Dintr-o abordare sistematică a dispozițiilor capitolului 3 al Legii nr.136/1995, referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (art.48-58), în varianta de reglementare modificată, văzută și prin prisma interesului părții vătămate în recuperarea prejudiciilor suferite, s-a apreciat că, în cauză, ar fi corect a opera principiul solidarității obligațiilor civile între inculpat și asigurător.
A arătat Tribunalul că acest punct de vedere a fost împărtășit față de cele arătate anterior, dar și prin prisma faptului că instanța de fond a procedat la obligarea în subsidiar a asigurătorului, ceea ce presupune obligativitatea ca partea vătămată să se îndrepte cu prioritate pentru îndestularea creanței către inculpat și apoi către asigurător, ceea ce în accepțiunea Tribunalului ar prejudicia-
În același context, s-a arătat că nu poate fi ignorat faptul că asigurătorul poate fi obligat la repararea despăgubirilor civile doar în limita prevăzută în normele în materie pentru anul în care s-a produs accidentul, iar pentru diferență urmând a fi obligat doar inculpatul către părțile civile.
Cu privire la cuantumul pretențiilor civile formulate în cauză în ceea ce privește părțile civile, spitalele în care partea vătămată a fost internat urmare vătămărilor suferite, Tribunalul le-a apreciat ca fiind corect stabilit și dovedit pe baza fișelor de decont atașate la dosar.
În ceea ce privește partea civilă, victima accidentului rutier, Tribunalul a apreciat cuantumul despăgubirilor civile acordate ca fiind unul excesiv și a structurat analiza pe trei categorii de cheltuieli.
a)Referitor la despăgubirile materiale acordate, s-a apreciat de către instanța de control judiciar că acestea nu sunt dovedite în cuantumul acordat de instanța de fond, pentru următoarele considerente:
Astfel, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a evaluat cuantumul cheltuielilor de transport spital, pe perioada de 1 an de internare și postexternare având în vedere că partea vătămată era netransportabilă - la suma de 10.000 lei, precum și cheltuielile ocazionate de necesitatea unui supraveghetor postexternare - evaluat la 9.000 lei (18 luni x 500 lei/lună, conform depozițiilor de martori audiați).
În ceea ce privește cheltuielile ocazionate de necesitatea unui supraveghetor pe perioada de spitalizare, respectiv a unei infirmiere, a unei asistente permanente, Tribunalul a apreciat aceste despăgubiri pe de o parte ca fiind nedovedite, iar pe de altă parte, ca fiind cheltuieli care nu se justifică în sistemul public de sănătate. S-a subliniat faptul că partea vătămată a fost internată nu într-un spital privat, ci într-un spital public, în care serviciile asistentelor medicale și ale infirmierelor sunt gratuite pentru pacienți, așa încât a acorda sume de bani cu titlu de recompense pentru astfel de personal, ar echivala cu o încurajare a unor servicii financiare necuvenite; nu a fost reținută nici teoria potrivit căreia asistenta și infirmiera la care se face referire erau altele decât angajatele spitalului pentru că potrivit legislației sistemului public de sănătate manevrele medicale intraspitalicești nu sunt permise decât de personalul angajat în aceste instituții.
Referitor la cheltuielile efectuate pentru gimnastica medicală post operatorie, urmare a celor șapte intervenții chirurgicale suferite de partea vătămată, Tribunalul le-a apreciat ca admisibile, însă a apreciat că suma de 50.000 lei, solicitată, este una excesivă și nedovedită în acest cuantum, așa încât a dispus restrângerea despăgubirilor acordate, la suma la 30.000 lei.
Ca și instanța de fond Tribunalul a apreciat că suma de 35.000 lei, reprezentând cheltuieli viitoare în vederea schimbării protezelor nu poate fi acordată, aflându-ne în prezența unui prejudiciu eventual, la acest moment incert și care nu poate fi evaluat.
Pentru aceste argumente, Tribunalul - pe aspectul despăgubirilor materiale - a dispus reducerea cuantumului celor acordate la fond la 49.000 lei, așa cum a fost motivat defalcat pe fiecare solicitare a părții vătămate.
b)Referitor la solicitarea părții vătămate, de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice viagere, având în vedere diminuarea capacității de muncă a acesteia, urmare faptului ilicit provocat de inculpat, Tribunalul a apreciat - ca și instanța de fond - că cererea este admisibilă, cuantumul de 600 lei/lună, fiind corect stabilit prin raportare la salariul minim pe economie.
c)Cât privește daunele morale, solicitate de partea vătămată în cuantum de 100.000 euro, stabilit de instanța de fond, Tribunalul a arătat că la aprecierea admisibilității acestora, s-a avut în vedere principiul reparației echitabile și proporționale, pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de victimă prin traumele fizice și disconfortul psihic suferit urmare a vătămării integrității sale corporale și a pierderii parțiale a capacității sale de muncă și de a duce o viață normală.
În ceea ce privește, însă, cuantumul acordat Tribunalul a apreciat că acesta este unul excesiv, tocmai prin raportare la principiul reparației echitabile, dar și prin raportare la principiul potrivit căruia obligarea inculpatului la despăgubiri nu trebuie să se transforme într-o sancțiune mai aspră ca însăși pedeapsa primită.
Astfel, în speța dedusă judecății, a obliga inculpatul la plata acestor daune morale, într-un cuantum de 100.000 euro, s-ar transforma în mod evident într-o sancțiune mai gravă decât însăși pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată, având în vedere că inculpatul este salariat cu un venit lunar 1500 lei/lună, conform adeverinței depuse la dosarul de apel.
Într-o asemenea situație - arată Tribunalul - o sumă care să corespundă tuturor criteriilor de evaluare și interesului ambelor părți se cifrează la 20.000 euro, în echivalent lei la data plății efective.
Critica formulată de asigurător în apelul declarat, a fost apreciată de Tribunal ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Inculpatul a produs un accident rutier, în care a fost vătămată partea vătămată, ocupant al locului din față al autoturismului condus de asigurat.
Din întreg contextul analizat și al actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă de nicăieri că între cei doi ar fi existat vreun contract încheiat pentru a produce consecința exonerării de răspundere civilă a asigurătorului.
Faptul că cei doi se cunoșteau și au plecat împreună în autoturismul condus de inculpat nu poate echivala cu un contract civil chiar și cu titlu gratuit, cunoscute fiind condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a exista un contract de transport între părți.
În concluzie, Tribunalul a respins această critică - ca nefondată - stabilind că asigurătorul avea această calitate, cu consecințele pe care le presupune existența unui contract de asigurare civilă obligatorie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au promovat recurs: inculpatul -; partea civilă - și SOCIETAT DE ASIGURĂRI REASIGURĂRI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Recurentul inculpat a criticat soluțiapentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 din Codul d e procedură penală, în sensul că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți și anume: efectuarea unei noi expertize tehnice, privind dinamica producerii accidentului de circulație - în principal, a se stabili corect viteza de deplasare a autoturismului, precum și efectuarea unei noi expertize medico legale, care să stabilească dacă perioada de spitalizare a victimei a fost influențată și de infecția intraspitalicească contractată de partea civilă șipentru netemeinicie,invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 din Cod procedură penală, apreciind că pedeapsa aplicată - de 1 an și 6 luni închisoare - chiar și cu suspendarea condiționată a acesteia, este prea mare, motivând că nu a dorit să se întâmple acest eveniment rutier și că este o faptă din culpă.
Recurenta Societatea de Reasigurare a formulat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.17 și pct.18 Cod procedură penală, criticând astfel soluția pentru nelegalitate, cu motivarea că - potrivit dispozițiilor prev.de art.10 alin.1, lit.b din Codul d e procedură penală, Normele, aprobate prin Ordinul nr.9 /2002, emis de Comisia de Supraveghere a asigurărilor, plata despăgubirilor civile până la care pot fi obligate societățile de asigurare, atunci când s-a produs vătămarea corporală din culpă asupra unei persoane este de 20.000 lei (ron)- limita maximă de despăgubire.
Partea civilă - - a declarat recurs invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10și pct.171din Codul d e procedură penală, arătând că sub aspectul laturii civile, soluția pronunțată în apel este nelegală, prin reducerea cuantumului despăgubirilor morale solicitate. A mai arătat că prezintă o invaliditate grad 3 revizuibil, că prezintă sechele după accident, că este scos din circuitul socio-profesional și, periodic, va trebui să-și înlocuiască, prin intervenție chirurgicală, proteza de la șold.
Curtea, examinând recursurile declarate, constată că cele declarate de inculpat și de către asigurător sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, cu următoarea motivare:
Sub aspectul situației de fapt, instanțele au reținut corect modalitatea și împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație; ambele expertize efectuate în cauză au concluzionat că inculpatul nu a respectat viteza legală și, acesta este singura persoană responsabilă de producerea evenimentului rutier.
Culpa sa, pe acest aspect, a fost pe deplin dovedită. Partea vătămată constituită parte civilă a fost spitalizată mai mult de 1 an, a necesitat, apoi, tratament chirurgical, apoi recuperator și a fost încadrată în gradul III de invaliditate, în cauză, instanța de apel s-a pronunțat pe aceste cereri formulate de către inculpat.
Cât privește netemeinicia hotărârii, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată și, în mod corect, s-a constatat că inculpatul poate fi reeducat și dacă pedeapsa aplicată i se va suspenda condiționat, astfel că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins și fără ca aceasta să fie executată în regim de detenție.
Cât privește recursul declarat de Societatea de Reasigurare, Curtea constată că acesta este nefondat, cazurile de casare invocate nu se regăsesc, instanța de apel a obligat asiguratorul la plata de despăgubiri în solidar cu inculpatul, însă această solidaritate, precizează "până la concurența sumei de 100.000 lei, iar pentru diferență, obligă numai inculpatul către părțile civile". Într-adevăr, corect s-a motivat că între cei doi nu a existat un contract civil, chiar și cu titlu gratuit, pentru a produce o eventuală exonerare de răspundere a asiguratorului.
Așa fiind, înbaza art.38515pct.1, lit.b din Codul d e procedură penală, urmează a respinge - ca nefondate - recursurile declarate de către inculpat și asigurator.
În ceea ce privește recursul declarat de către partea civilă împotriva deciziei penale nr.286/A din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, întrucât - în mod nejustificat - a fost redus cuantumul daunelor morale, care într-adevăr, trebuie să aibă în vedere principiul reparației echitabile și proporționale și care, în final, dintr-un eveniment nefericit, să nu conducă la o îmbogățire fără just temei a părții.
Astfel, partea civilă a fost în comă și un an de zile a fost spitalizată, a suferit intervenții chirurgicale, fiind în prezent purtătoare a unei proteze de șold. Nu mai poate activa în domeniul socio-profesional ales, astfel că i s-a schimbat total viața socială.
Curtea apreciază că o sumă care să corespundă tuturor criteriilor de evaluare, însă să poată fi și executată, se cifrează la 50.000 euro, în echivalent în lei, la data plății efective.
Sub aspectul daunelor materiale, reprezentând altele decât cele morale, Curtea apreciază că acestea au fost corect stabilite de către instanța fondului.
Pentru aceste argumente, Curtea, în baza art.38515pct.2, lit.d din Codul d e procedură penală, urmează a admite recursul declarat de către partea civilă -, va casa - în parte - decizia penală recurată, în ceea ce privește daunele morale, sens în care urmează a-l obliga pe inculpatul la plata a 50.000 euro, echivalentul în lei, la data plății efective, cu titlu de daune către partea civilă -.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.
În temeiul prevăzut de art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat la 900 lei cheltuieli judiciare statului și la 1190 lei cheltuieli de judecată, în recurs, către partea civilă -.
Urmează a fi obligată recurenta - Societatea de Reasigurare, la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Conform art. 38515, punctul 1, litera b, din Codul d e procedură penală:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Societatea de -Reasigurare și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 286/A/ 11 mai 2009 Tribunalului București - Secția I penală.
Conform art. 38515punctul 2, litera d Cod procedură penală, admite recursul declarat de partea civilă -.
Casează, în parte, decizia penală recurată, în ceea ce privește despăgubirile morale, în sensul că obligă inculpatul la plata a 50.000 euro, echivalentul în lei, la data plății efective cu titlu de daune morale către partea civilă.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.
Obligă inculpatul la 900 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă Societatea Astra la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpatul la 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs către partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Red.-Jud.sect.1
Președinte:Dumitrița PiciarcăJudecători:Dumitrița Piciarcă, Lavinia Lefterache, Risantea Găgescu
