Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 184/2009. Curtea de Apel Brasov

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.184/ DOSAR NR-

Ședința publică din 18 martie 2009

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Alexandru Șerban

JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu

JUDECĂTOR 3: Laura Popa

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 227/Ap din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul inculpat, apărător ales, avocat, pentru intimatele părți civile și -, apărător ales, avocat, lipsă fiind intimata parte civilă Spitalul Județean B și intimata asiguratoare Societatea de asigurare Unita Vienna Insurance.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosar, prin serviciul registratură, referat de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Avocat depune la dosar pentru inculpat o recomandare.

Apărătorul părților civile, de asemenea, în circumstanțiere depune la dosar copia unei rezoluții a parchetului din 2004.

Avocat față de faptul că părțile civile nu au recurs în cauză, consideră că nu au dreptul de a depune înscrisuri.

Instanța urmează a reține înscrisul depus de către apărătorul părților civile, întrucât legea nu îngrădește dreptul oricărei părți de a depune înscrisuri la dosar după cum a formulat sau nu o cale de atac.

Întrebate fiind, părțile arată că nu au cereri de formulat în cauză.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 227/Ap din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, considerând că această hotărâre este netemeinică, având în vedere că prin aceasta s-a menținut hotărârea instanței de fond prin care inculpatul a fost condamnat în baza art. 184 alin.1 și 3 Cod penal, la 2 pedepse, una de 1 an închisoare și una de 8 luni închisoare, iar în baza art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 la o pedeapsă de 2 ani închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare în modalitatea prev. de art. 81 Cod penal. În sarcina inculpatului s-a reținut că în dimineața zilei de 24.12.2006 în jurul orelor 7.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului 1300 pe strada - din mun. Făgăraș, a accidentat pe cele 2 părții vătămate care se aflau angajate în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. Partea vătămată a necesitat 35 - 40 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată - a necesitat 11 - 12 zile îngrijiri medicale, după producerea acestui accident părăsind locul faptei. Pentru ca o pedeapsă să-și atingă scopul aceasta trebuie să fie corect individualizată și apreciază că prin aplicarea acestor pedepse nu se atinge scopul prev. de art. 52 Cod penal. În cauză evenimentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta a pierdut controlul volanul, a pătruns pe contrasens pentru că accidentul s-a produs pe celălalt sens de mers unde a accidentat cele 2 victime. De asemenea, din actele dosarului rezultă că între părți există o dispută.

Fiind vorba de comiterea a 2 infracțiuni din culpă urmate de săvârșirea unei infracțiuni în formă intenționată, apreciază că în cauză se impune aplicarea unui spor de pedeapsă și schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv în cea prev. de art. 86 ind.1 Cod penal.

Avocat pentru recurentul inculpat arată că depus la dosar motive de recurs care sunt întemeiate pe dispozițiile art. 385 ind.9 alin.1 pct.14 Cod procedură penală, relativ la individualizarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.1 și 3 Cod penal și pe dispozițiile art. 385 ind.9 alin.1 pct.18 Cod procedură penală relativ la condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 89 alin.1 din OUG 195/2002.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, relativ la condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.1 și 3 Cod penal la pedeapsa închisorii de 8 luni, apreciază că instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal și art. 52 Cod penal. Starea de fapt este cu totul alta decât cea prezentată de către reprezentanta Ministerului Public, pentru că fapta săvârșită de către inculpat nu este consecința unei acțiuni nesăbuită din partea acestuia, părțile vătămate nu s-au aflat în traversarea unei căi publice și din această cauză au fost accidentate. Solicită să se verifice probele administrate în cauză și să se constate că faptele săvârșite sunt consecința în egală măsură și a culpei părților vătămate. Consideră că instanța de fond și apel trebuiau să rețină și culpa părților vătămate în săvârșirea infracțiunii și circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit.a și c Cod penal, iar în raport de dispozițiile art. 76 alin.1 lit.e Cod penal în mod normal pedeapsa trebuie aplicată sub minimul special prevăzut de legea penală. De asemenea, și cuantumul despăgubirilor civile trebuie redus.

În ceea ce privește condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 89 alin.1 din OUG 195 /2002 în raport de dispozițiile art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală solicită achitarea inculpatului pentru această infracțiune. Dispozițiile al. 5 din OUG 195/2002 prevede că nu constituie părăsirea locului accidentului dacă victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție, ori inculpatul acest lucru l-a făcut. După ce părțile vătămate au fost lovite, nu au rămas la locul faptei retrăgându-se într-un bloc în care partea vătămată - locuiește, după care s-au deplasat din acest loc la sediul organului de poliție unde s-au întâlnit cu inculpatul. După plecarea părților vătămate de la locul comiterii faptei inculpatul a plecat, după un scurt făcut la domiciliul său, la sediul organului de poliție unde a anunțat accidentul.

Cu privire la recursul parchetului, în raport de cele învederate solicită respingerea, ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public cu privire la recursul declarat de inculpat, solicită respingerea, având în vedere că atât instanța de fond cât și instanța de apel au dat o corectă încadrare juridică faptelor reținute în sarcina inculpatului și au aplicat niște pedepse care nu au fost corect individualizate din punctul lor de vedere. În ceea ce privește părăsirea locului accidentului din probele administrate în dosar rezultă că inculpatul după comiterea evenimentului rutier a părăsit locul faptei și s-a deplasat în localitatea unde a rămas aproximativ 20 minute, după care s-a reîntors în Făgăraș și s-a prezentat la organele de poliție, însă între timp părțile vătămate au fost cele care s-au prezentat la poliție și care au anunțat săvârșirea acestei infracțiuni, astfel că nu sunt incidente dispozițiile care au fost învederate de către apărătorul inculpatului și nu se impune achitarea inculpatului astfel cum s-a solicitat.

Avocat pentru intimatele părți civile și -, cu privire la culpa comună astfel cum s- solicitat a se reține de către apărătorul inculpatului, solicită a se observa că singura probă utilă și obiectivă din acest dosar este expertiza depusă la dosar care relevă foarte clar și fără putință de tăgadă anumite aspecte, despre dinamica producerii accidentului, despre împrejurările care au condus la săvârșirea acestui accident. La data producerii accidentului rutier, carosabilul era uscat, vizibilitatea era excelentă, părțile vătămate și inculpatul s-au văzut reciproc, mai mult decât atât părțile vătămate se aflau pe zebră pe trecerea de pietoni și se aflau pe celălalt sens de mers pe care mergea inculpatul. De asemenea, la locul producerii accidentului nu s-au conservat urme de frânare. Consideră că nu se poate reține culpa comună ci doar culpa exclusivă a inculpatului. În ceea ce privește săvârșirea celei de doua fapte, respectiv părăsirea locului accidentului, dat fiind că inculpatul a părăsit locul accidentului acesta nu putea ști ce s-a întâmplat cu victimele, mai mult decât atât acesta nu putea prevedea urmările faptei sale. Cât privește reducerea cuantumului cheltuielilor civile acordate de prima instanță, consideră că este o probă utilă, pertinentă în dosar, respectiv declarația martorului coleg de muncă cu partea vătămată care a arătat cât câștiga pe lună împreună cu inculpatul.

În raport de cele menționate solicită respingerea recursului declarat de inculpat.

În ceea ce privește recursul formulat de parchet, solicită admiterea acestuia.

Avocat în replică, arată că nu are importanță cine anunță accidentul, sens în care solicită a se avea în vedere dispozițiile alin.5 din OUG 195/2002.C care a anunțat primul accidentul a fost inculpatul și nu părțile vătămate. De asemenea, părțile vătămate nu se aflau angajate în traversarea străzii și a se observa că și acestea se aflau sub influența băuturilor alcoolice, ori acest lucru era un element de circumstanțiere în defavoarea acestora

CURTEA

Constată că prin sentința penală nr. 147/20.05.2008 a Judecătoriei Făgărașa fost respinsă cererea formulată de către părțile vătămate, prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de vătămate corporală din culpă prev. de art. 184 al. 1 și 3 cod penal cu referire la art. 180 al. 2 cod penal și prev. de art.184 al.1 și 3 cod penal cu referire la art. 181 al.1 cod penal, în infracțiunile prev. de art. 180 al. 2 și art. 181 cod penal.

În baza art. 184 al. 1 și 3 cod penal cu referire la art. 181 al. 1 cod penal a fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 184 al. 1 și 3 cod penal cu referire la art. 180 al. 2 cod penal l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b din codul penal, s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus astfel că inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, aceea de 2(doi) ani închisoare.

În baza art. 71 al.2 din cod penal, a fost privat inculpatul de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 cod penal, după cum urmează:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Executarea pedepsei accesorii a interzicerilor unor drepturi începe din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 81, 82 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 din cod penal.

În baza art. 71 al. 5 cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 alin. 3 lit. b cod procedură penală, raportat la art. 999 cod civil și la art. 41 din Legea nr. 136/1995 a obligat pe asiguratorul Societatea de Asigurare Unita Vienna Insurance - Sucursala B cu sediul în B, str. -, nr. 17 să plătească părții vătămate domiciliat în Făgăraș, str. -. 6.. C,. 9 suma de 3259 Euro cu titlu de despăgubiri și daune morale și 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar părții vătămate domiciliată în Făgăraș, str. -,. 64,. C,.6, jud. B suma de 1000 EURO cu titlu de daune morale și 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-au respins restul pretențiilor formulate de către părțile vătămate.

A obligat pe asiguratorul Societatea de Asigurare Unita Vienna Insurance - Sucursala B cu sediul în B, str. -, nr. 17, să achite părții civile Spitalul Județean de Urgență B suma de 123 lei, cu titlu cheltuieli spitalizare pentru partea vătămată -.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul - a fost prieten cu partea vătămată -, până în luna octombrie 2006. Ulterior, partea vătămată - - a intrat într-o relație de prietenie cu partea vătămată. În lunile următoare, între cei doi foști prieteni au existat numeroase discuții în cadrul cărora inculpatul, pe fondul geloziei, adresa reproșuri părți vătămate - -.

În dimineața zilei de 24.12.2006, în jurul orelor 7:00, inculpatul -, a condus autoturismul marca 1300, înmatriculat sub nr. -, pe str. - din mun. Făgăraș, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Ajuns în dreptul blocului nr. 64, inculpatul a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a părților vătămate în vârstă de 25 de ani și - - în vârstă de 29 de ani.

Cele două părți vătămate îl căutau pe inculpat pentru a avea o explicație cu acesta, în urma situației conflictuale existente ca urmare a faptului că, în noaptea precedentă și în dimineața aceleiași zile, inculpatul a deranjat-o cu apeluri telefonice permanente, cu amenințări prin SMS și cu insulte greu de reprodus. Accidentul de circulație s-a produs pe trecerea de pietoni.

În accident, partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 35-40 de zile de îngrijiri medicale, iar partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Deși a produs accidentul rutier în împrejurările mai sus expuse, cu urmările arătate, inculpatul și-a continuat deplasarea cu autoturismul, părăsind locul accidentului și, speriat de cele întâmplate, s-a deplasat până în localitatea, unde a rămas circa 20 de minute. Între timp, conștientizând consecințele juridice ale faptelor sale, inculpatul s-a întors cu autoturismul implicat în accident în mun. Făgăraș, unde s-a prezentat la Poliție, pentru a sesiza cele întâmplate dar, odată ajuns aici, a aflat că împotriva sa au fost formulate plângeri penale și că cele două victime se aflau în Spitalul mun. Făgăraș. Testat cu aparatul alcooltest, s-a constatat că inculpatul avea o concentrație alcoolică de 0,39 g/l alcool pur în aerul expirat. În dimineața aceleiași zile, inculpatul a fost condus la Spital mun. Făgăraș, unde i s-au recoltat probe biologice, rezultând o îmbibație alcoolică de 0,60 g/l alcool pur în sânge la ora 9:00, iar la ora 10:00 o îmbibație alcoolică de 0,50 g/l, deci sub limita infracțională de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Apărarea inculpatului a costat în aceea că el nu a urmărit să lovească părțile vătămate, dimpotrivă a căutat să le evite în momentul în care le-a văzut pe trecerea de pietoni trecând cu autoturismul pe opusă de mers. În mod neașteptat părțile vătămate s-au întors și astfel a fost posibilă producerea accidentului.

Culpa inculpatului constă în faptul că acesta a schimbat brusc direcția autoturismului intrând pe contrasens și în aceste condiții s-a produs accidentarea celor două părți vătămate, aflate pe trecerea de pietoni. Împrejurarea că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice a reprezentat o condiție favorizatoare a conducerii autoturismului în mod imprudent, care a contribuit într-o măsură însemnată la punerea acestuia în situația de a nu prevedea rezultatul faptei sale deși putea și trebuia să-l prevadă.

In cursul judecății instanța, la cererea apărătorului părților vătămate, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al.1 și 3 cod penal cu referire la art. 180 al.2 cod penal și prev. de art.184 al.1 și 3 cod penal cu referire la art. 181 al.1 cod penal, în infracțiunile prev. de art. 180 al.2 și art. 181 cod penal.

Instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dat fiind că, în afară de declarația inculpatului și declarațiile părților vătămate, nu există nici o altă probă care să conducă la concluzia vinovăției inculpatului, în forma intenției directe sau indirecte, în ce privește săvârșirea infracțiunilor de lovire sau vătămare corporală.

Prin decizia penală nr. 227/A din 21.10.2008 a Tribunalului Brașov au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, părțile civile, și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 147/2008 pronunțată de Judecătoria Făgăraș.

Tribunalul a constatat că reanalizarea ansamblului probatoriu al cauzei evidențiază că prima instanță a dat acestuia o interpretare corespunzătoare, astfel că starea de fapt reținută în hotărârea apelată este corectă, iar încadrarea juridică dată faptelor inculpatului este cea legală.

În mod judicios prima instanță și-a fundamentat soluția adoptată asupra laturii penale a cauzei pe depozițiile părților și pe conținutul expertizei tehnice efectuate în cursul urmăririi penale.

oferite de și trebuie apreciate cu prudență și în concordanță cu celelalte probe administrate în cauză.

S-a constatat că aceste mărturii indirecte nu pot avea valoarea probatorie necesară pentru lămurirea cauzei sub aspectul infracțiunilor cercetate, întrucât punctele de vedere exprimate de acești martori sunt cele expuse martorilor chiar de către părțile aflate în litigiu.

Însă, just se reține concludenta acestor depoziții sub aspectul conturării situației tensionate dintre părți existentă anterior incidentului din dimineața zilei de 24.12.2006, situație care rezultă și din analiza înscrisurilor depuse de părțile vătămate în probațiunea în apel

În raport de punctele de vedere contradictorii exprimate de inculpat și de părțile vătămate, instanța de apel se vede nevoită să se raporteze la datele, constatările preliminarii ale expertizei stabilite în urma studierii materialelor probatorii de la dosar și a efectuării analizei experiment la fața locului - date potrivit cărora s-au reținut următoarele:

- din reconstituirea pozițiilor ocupate de victime pe carosabil în momentul impactului a reieșit că acestea se găseau în căutarea inculpatului, trecând pe trecerea de pietoni, situându-se în momentul impactului la circa 3-4 în proiecție transversală față de trotuar, iar

- din constelația urmelor conservate pe carosabil la accident, fragmente de vopsea și cioburi de sticlă, expertul a stabilit că impactul primar s-a produs pe contrasensul de mers al autoturismului între I și II.

În baza acestor date și constatări preliminarii, expertul tehnic auto a concluzionat că situația periculoasă s-a creat în momentul schimbării de direcție a autoturismului de pe de mers către centru de pe strada -, pe contrasens, acolo unde se găseau părțile vătămate, cu circa 24. sau cu 2,1 secunde înainte de impact.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului din fața primei instanțe, apărare potrivit căreia accidentul s-ar fi petrecut datorită părților vătămate care i-au apărut instantaneu în fața mașinii (afară fiind întuneric și neștiind că partea vătămată era pe stradă) deoarece el însuși este inconsecvent în cele declarate organelor judiciare.

Astfel, trebuie observat că la urmărirea penală, în prezența apărătorului său ales, inculpatul nu a susținut această ipoteză, ci a arătat că în apropierea blocului respectiv partea dinspre str. - i-a observat pe părțile vătămate aproape de axul drumului, a încercat să oprească însă, având viteză, i-a accidentat proiectându-i pe carosabil după care, de teamă, și-a continuat deplasarea. Reținem că această poziție exprimată de inculpat în faza de urmărire penală se coroborează cu dinamica accidentului evidențiată în lucrarea de specialitate anterior analizată.

Date fiind probele care se coroborează, dar și faptul că la data producerii evenimentului rutier carosabilul era uscat, intensitatea traficului redusă, vizibilitatea bună, circulându-se la lumina de întâlnire și iluminare stradală, tribunalul a apreciat că reținerea instanței de fond asupra vinovăției inculpatului sub forma culpei exclusive în producerea accidentului de circulație față de cele două părți vătămate este corectă. Astfel, solicitarea părților civile reiterată în apel d e schimbare a încadrării juridice pentru infracțiunile ale căror victime sunt nu este susținută de materialul probatoriu al cauzei.

Instanța de apel a mai apreciat că în ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 al. 1 din OUG 195/2002, nu se poate reține teama invocată de inculpat, teamă care - susține inculpatul - i-ar fi fost creată de gestul părții vătămate care a aruncat cu briceagul în geamul stânga spate al autoturismului, dat fiind că nu se poate stabili cu certitudine când a avut loc această acțiune deoarece și în această privință părțile au puncte de vedere diferite.

În orice caz, o teamă a inculpatului față de părțile vătămate ulterioară momentului accidentării acestora nu poate fi reținută față de atitudinea inculpatului care a lăsat părțile vătămate proiectate pe carosabil, în evident pericol la locul accidentului.

Chiar dacă s-ar reține că într-adevăr inculpatul s-a speriat de cele întâmplate și pentru acest motiv a părăsit locul accidentului deplasându-se pentru scurt timp în localitatea din comuna, trebuie observat că acesta a precizat în toate etapele că s-a întors la locul impactului în timp foarte scurt, circa 20 de minute, deși era sub influența alcoolului, ceea ce înseamnă că a conștientizat conduita sa ilicită, însă când s-a întors în municipiul Făgăraș și s-a prezentat la poliție organele de poliție erau deja sesizate, iar victimele erau internate în Spitalul municipiului Făgăraș.

Așadar, nici teama pe moment față de cele întâmplate nu poate fi de natură să îl absolve de răspunderea penală, infracțiunea prev. de art. 89 al 1 din OUG 195/2002 existând în întregul conținut constitutiv, nefiind astfel incident temeiul de achitare prev. de art. 10 lit. d Cod procedură penală solicitat de inculpat.

Cât privește criticile de netemeinicie a pedepselor aplicate inculpatului, tribunalul a apreciat că prin aplicarea pedepselor pentru cele două infracțiuni din culpă la jumătatea cuantumului sancționator și prin aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului la minimul legal rezultând pedeapsa închisorii de 2 ani, sunt valorificate corespunzător:

- gradul de pericol social al faptelor analizate cu luarea în considerare a tuturor elementelor care caracterizează gradul concret relativ ridicat de pericol social al faptelor, a împrejurărilor concrete în care s-a derulat starea de fapt respectiv: vătămarea corporală din culpa exclusivă a inculpatului a celor două persoane aflate pe trecerea de pietoni, urmările produse, nelipsită de importanță în acest context fiind și împrejurarea că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice chiar dacă îmbibația de alcool din sânge nu i-a atras o încadrare juridică distinctă în OUG 195/2002, starea de alcoolemie fiind evidențiată și la părțile vătămate care se aflau în conflict declarat cu inculpatul, dar cărora potrivit considerentelor expuse anterior nu li s-a reținut vreo culpă în producerea evenimentului rutier.

- dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană tânără cu studii superioare, integrat în societate, aflat la primul conflict cu legea penală și a adoptat o poziție procesuală oscilantă în cursul procesului penal.

În raport de toate aceste circumstanțe, tribunalul, similar primei instanțe și fără să poată identifica elemente care să fie valorificate ca și circumstanțele atenuante judiciare în condițiile art. 74 Cod penal astfel cum s-a solicitat în apelul inculpatului, a apreciat că pedepsele aplicate de instanța de fond sunt de natură să asigure premisele pentru asigurarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 cod penal, inclusiv în ceea ce privește realizarea prevenției speciale, motiv pentru care au fost respinse criticile apelanților privind netemeinicia pedepselor.

Față de profilul socio-moral al inculpatului anterior descris, reținând că inculpatul posedă aptitudinea necesară înțelegerii faptelor comise și a repercursiunilor acestora asupra valorilor sociale ocrotite de legea penală, tribunalul a apreciat întocmai ca și prima instanță că scopul pedepsei poate fi atins fără adoptarea modalității mai severe de suspendare a pedepsei - cea înscrisă în art. 86/1 Cod penal astfel cum solicită Parchetul, fiind îndeplinite cerințele art. 81 Cod penal, motiv pentru care nu va fi primită critica din apelul Parchetului relativă la schimbarea modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei.

Cât privește soluționarea laturii civile a cauzei, s-a constatat netemeinicia criticilor formulate de apelantul inculpat.

Aceasta deoarece o condiție esențială pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului este aceea a certitudinii prejudiciului cauzat atât sub aspectul existenței sale cât și sub aspectul întinderii sale, condiții care în speță sunt îndeplinite.

S-a constatat că fapta inculpatului de a produce părții civile leziuni corporale vindecabile în 35-40 de zile de îngrijiri medicale a fost de natură să-i cauzeze acestuia deopotrivă suferințe fizice inerente unor astfel de leziuni, dar și un prejudiciu moral care să necesite o compensare materială în raport de urmările faptei, dar mai ales de contextul în care au fost produse.

Așadar, cuantumul daunelor morale este corect apreciat în raport de caracterul reparatoriu pe care trebuie să îl aibă aceste daune.

Totodată, s-a reținut că prima instanță și-a fundamentat în mod just soluția de stabilire a despăgubirilor materiale pentru partea civilă pe depoziția martorului dată sub prestare de jurământ, depoziție care, alături de raportul de constatare medico-legală, face dovada certitudinii prejudiciului sub ambele aspecte anterior menționate relativ la această parte civilă, tribunalul neputând să identifice vreun motiv pentru care să aprecieze că declarația acestui martor ar fi obiectiv alterată pentru aop utea înlătura astfel cum solicită apelantul inculpat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul.

Parchetul a criticat decizia tribunalului pentru netemeinicie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică.

S-a susținut că soluția instanței de apel este netemeinică în sensul menținerii cuantumului pedepsei aplicate inculpatului și că trebuia aplicat un spor de pedeapsă, pe cale de consecință urmând a fi schimbată și modalitatea de executare a pedepsei prin aplicarea art. 86¹Cod penal.

Recurentul-inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, relativ la individualizarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal și pe dispozițiile art. 385 ind. 9 alin.1 pct. 18 Cod procedură penală relativ la condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 89 alin.1 din OUG 195/2002.

Recursul declarat de parchet este fondat, iar cel declarat de inculpat este nefondat.

Susținerile inculpatului privind greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală) sunt neîntemeiate.

Nu se poate reține că instanța de fond sau cea de apel ar fi comis o eroare gravă de fapt, pentru a își găsi incidența cazul de casare invocat în recursul inculpatului. Astfel, așa cum a remarcat și tribunalul, instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză.

De asemenea, argumentația detaliată a tribunalului cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 este corectă și curtea și-o însușește fără rezerve.

Inculpatul nu a anunțat "imediat" accidentul la cea mai apropiată unitate de poliție, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 89 alin. 5 din OUG nr.195/2002, ci a plecat în altă localitate și s-a prezentat la poliție ulterior.

În conformitate cu dispozițiile art. 385⁹alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 Cod penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Se constată că instanța de fond și cea de apel au făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 od penal la individualizarea pedepselor pentru fiecare infracțiune luată separat.

La stabilirea pedepselor pentru faptele comise de inculpat s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textele legale incriminatoare, de gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului.

Se remarcă de asemenea faptul că în speță pedepsele aplicate pentru infracțiunile comise de inculpat au fost orientate către un cuantum sancționator mediu pentru cele două infracțiuni din culpă și la minimul prevăzut de textul legal incriminator pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului.

Nu se impune în niciun caz redozarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii cuantumului lor. Aplicarea unor pedepse mai mici nu ar fi de natură a asigura realizarea scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal și nici a funcțiilor educativă și sancționatorie ale acesteia.

Reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului nu se justifică.

Astfel, nu se poate reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal doar având în vedere simpla lipsă a antecedentelor penale. Lipsa antecedentelor penale reprezintă starea de normalitate, neputând prin sine însăși să fie valorificată ca circumstanță atenuantă.

Nici dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal nu sunt incidente în cauză. Inculpatul nu s-au prezentat de bună voie în fața autorităților imediat după săvârșirea faptelor, ci ulterior, după ce părțile vătămate sesizaseră organele de poliție și fuseseră internate în Spitalul municipiului Făgăraș; de asemenea, declarațiile inculpatului au fost numai parțial sincere.

De asemenea, reținerea culpei exclusive a inculpatului și inexistența culpei comune a părților vătămate în producerea accidentului rutier determină concluzia că nu este justificată diminuarea răspunderii penale a inculpatului prin reținerea altor împrejurări ca circumstanțe atenuante.

În cauză s-a făcut însă o greșită aplicare a dispozițiilor din Codul penal privitoare la individualizarea pedepsei din alt punct de vedere, în sensul că, deși pedepsele aplicate au fost corect individualizate, nu s-a dat eficiență dispozițiilor legale ce reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni.

Mai exact, pluralitatea de infracțiuni în cazul concret trebuie sancționată mai sever, simplul cumul juridic nefiind suficient. Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul, după ce a comis două infracțiuni din culpă, a mai săvârșit o infracțiune cu intenție.

Este necesar așadar ca pedeapsa cea mai grea stabilită să fie sporită, conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal.

În privința modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante, curtea apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86¹, se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Recurentul-inculpat a mai solicitat și reducerea cuantumului despăgubirilor civile. Coroborând dispozițiile art. 385⁹alin. 2 Cod procedură penală cu cele ale art. 385⁹alin. 1 pct. 1-21 Cod procedură penală se constată însă că nu este incident niciun caz de casare pentru a analiza în recurs această critică.

Având în vedere toate aceste considerente, curtea, în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 227/A din 21.10.2008 a Tribunalului Brașov pe care o va casa cu privire la individualizarea pedepsei rezultante și cu privire la modalitatea de executare a acesteia și va desființa în aceste limite și sentința penală nr. 147/20.05.2008 a Judecătoriei Făgăraș.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal va spori pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului, aceea de 2 ani închisoare, cu 1 an, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art. 86¹se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 86²Cod penal.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³alin. 1 Cod penal:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86³alin. 3 lit. e Cod penal - țînând seama de modul de comitere a infracțiunilor - va fi impusă inculpatului obligația de a nu conduce niciun autovehicul pe durata termenului de încercare.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84, 86⁴Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței.

În baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul-inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 227/A din 21.10.2008 a Tribunalului Brașov pe care o casează cu privire la individualizarea pedepsei rezultante și cu privire la modalitatea de executare a acesteia și desființează în aceste limite și sentința penală nr. 147/20.05.2008 a Judecătoriei Făgăraș.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal sporește pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului, aceea de 2 ani închisoare, cu 1 an, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art. 86¹dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 86²Cod penal.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³alin. 1 Cod penal:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86³alin. 3 lit. e Cod penal impune inculpatului obligația de a nu conduce niciun autovehicul pe durata termenului de încercare.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84, 86⁴Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-inculpat să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

red./26.03.2009

dact.G/26.03.2009

4 exemplare

jud apel/ /

jud fond /

Președinte:Alexandru Șerban
Judecători:Alexandru Șerban, Alexandru Vasiliu, Laura Popa

Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 184/2009. Curtea de Apel Brasov

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 184/2009. Curtea de Apel Brasov