Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 200/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
150/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.200/
Ședința publică din data de 2 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 3: Stan Mustață
GREFIER: - -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul formulat de partea responsabilă civilmente SPITALUL CLINIC " CAJAL" împotriva deciziei penale nr.168/A/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta parte responsabilă civilmente SPITALUL CLINIC " CAJAL" apărător ales, lipsă fiind celelalte părți, intimata parte civilă - fiind reprezentată de apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar, prin Serviciul Registratură, de către recurenta partea responsabilă civilmente SPITALUL CLINIC " CAJAL", au fost depuse motivele de recurs, după care;
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales părții responsabile responsabilă civilmente SPITALUL CLINIC " CAJAL", având cuvântul, consideră că dispozitivul hotărârii atacate, raportat la considerentele pe care instanța le-a avut în vedere pe latură civilă, nu sunt coerente și se contrazic.
Pe fondul cauzei, arată că partea responsabilă civilmente SPITALUL CLINIC " CAJAL" a fost obligată la plata tuturor daunelor și despăgubirilor din prezenta cauză, întrucât instanța de apel, a reținut ca aplicabil în speță prev. art.1000 al.3 civ. iar în esență instanța a reținut că există un raport de prepușenie între spital și medic, iar medicul a acționat în virtutea atribuțiilor ce au fost încredințate.
Întreaga construcție juridică a instanței este preluată în întregime din doctrina care susține că medicul nu acționează niciodată în calitatea sa principală ca un prepus al spitalului, iar răspunderea sa este întotdeauna personală. Consideră că simpla existența a unui contract de muncă, nu implică existența unei relații de prepușenie, astfel cum reține în mod greșit instanța de apel. De esența răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, trebuie să existe un raport de subordonare, care poate deriva și dintr-un contract de muncă. În speță, toate legile în vigoare din domeniu prevăd în mod expres că medicul este răspunzător pentru erorile și greșelile pe care le efectuează în calitatea sa principală.
Consideră că în esență, spitalul este o construcție administrativă, menită să pună la îndemâna medicilor, toate instrumentele de care medicii au nevoie, pentru a-și exercita în mod legal și în condiții optime profesia. În sala de operație, spitalul nu are nici un fel de coordonare a activității medicului, în privința observațiilor și deciziilor personale ale acestuia.
Legea de organizare și funcționare a spitalelor, stabilește în mod clar pentru ce anume răspunde unitatea spitalicească și pentru ce anume răspunde medicul, individual.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, solicită casarea deciziei recurate și să se mențină ca legală și temeinică hotărârea de fond.
Apărătorul ales al intimatei parte civilă -, solicită respingerea recursului declarat în cauză, arătând că motivarea și interpretarea instanței de apel este legală și temeinică. Consideră că în speță este vorba despre o culpă medicală în sensul unei acțiuni și a unei acțiuni - despre o neglijență în exercitarea atribuțiilor de supraveghere, postpartum a lăuzei și postexternare. Din foia de observație și din raportul de expertiză medico-legală, reiese că nu s-a făcut nici o analiză, nici o examinare externă a pacientei, astfel că în speță, cu bună știință au fost încălcate regulamente interne ale spitalului, care obligau medicul la efectuarea vizitelor, la consemnarea observațiilor pe care medicul trebuia să le facă în foia de observație. Art. 4 al.2 din Legea nr.270/2003 vizează implicarea răspunderii medicului pentru actul medical, în contextul în care se analizează răspunderea față de unitatea spitalicească, iar nu față de victimă, care a fost internată în spital, care este responsabil pentru calitatea actului medical. Motivarea instanței de fond, pe care o face cu privire la această calitate a actului medical, este conform prevederilor legale și cu practica instanțelor judecătorești în astfel de situații de malpraxis.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că în mod corect s-a apreciat că SPITALUL CLINIC " CAJAL", are calitatea de parte responsabilă civilmente, iar în cazul de față, potrivit legii, acesta răspunde pentru calitatea actului medical, pentru faptul că partea vătămată nu a fost examinată când a fost externată.
Pe fondul cauzei, arată că a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, deoarece prin decizia penală nr.310/02.05.2007 Tribunalul Bucureștia admis apelul formulat de către partea civilă, obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor materiale și daunelor morale în cuantum de 250.000 de euro. Împotriva acestei decizii au formulat recurs doar inculpatul și partea responsabilă civilmente, care a fost admis, iar decizia instanței de apel a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare, la aceeași instanță, astfel că în rejudecarea acestor căi de atac părții responsabile civilmente nu i se putea agrava situația în propria cale de atac prin obligarea sa la plata sumei de 300.000 de euro daune morale.
Prezenta cale de atac, vizează decizia pronunțată de Tribunalul București, în rejudecare, care a acordat daune morale într-un cuantum mult mai mare și daune materiale mai redus. Apreciază că în speță, se putea dispune obligarea, în solidar, a părții responsabile civilmente cu eventuali moștenitorii ai inculpatului la plata daunelor materiale și morale.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului declarat de către partea responsabilă civilmente SPITALUL CLINIC " CAJAL".
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1520/5.07.2006, pronunțată în dosarul nr- (nr.în format vechi 8956/2005) s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de partea responsabilă civilmente Ministerul Sănătății și partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic.
In baza art. 14 Cod procedură penală și art.346 alin.l Cod procedură penală, văzând șidisp.art.998și 999.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
A fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 86.077.00 lei reprezentând daune materiale și 500.000.000 lei reprezentând daune morale.
A fost obligat la plata către partea civilă a sumei lunare de 1.600.000 lei, sumă ce s-a achitat începând cu luna iulie 2006, și a fost recalculată periodic, astfel încât ea să reprezinte permanent diferența dintre venitul minim pe economie și pensia de invaliditate, sumă de a fost datorată de făptuitor cât timp partea civilă va beneficia de pensia de invaliditate.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă a părții civile împotriva părții responsabile civilmente Ministerul Sănătății și a părții responsabile civilmente Spitalul Clinic.
In baza art. 192 al.l pct.12 ht.a Cod procedură penală, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 700 RON.
In baza art. 193 alin.6 Cod procedură penală, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă în cuantum de 500 RON reprezentând onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 14.04.2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bad ispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a înv., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiuniiprev.deart. 184 alin.2,4 Cp.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.12.2005 sub nr.8956/2005.
In fapt, la data de 12.08.2002, prin plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B, numita a reclamat săvârșirea infracțiuniiprev.deart. 182 și art.249 Cod penal de către înv. medic ginecolog la Spitalul.
În cuprinsul plângerii se arată că la data de 24.11.1997 partea vătămată a născut la Spitalul un copil de sex feminin asistată de medicul ginecolog care în timpul nașterii a efectuat o extragere a fătului defectuoasă, cu aplicarea forcepsului, cu toate că se impunea o intervenție chirurgicală cezariană, pricinuindu-i astfel pacientei o fistulă rectovaginală. S-a mai arătat că ulterior, conduita terapeutică adoptată de înv. a fost de asemenea eronată, partea vătămată fiind supusă unor alte 3 intervenții chirurgicale în perioada 8.12.1997 - 4.10.2001, în final pacienta suferind pierderea capacității de muncă.
La data de 23.12.2002 partea vătămată a formulat plângere penală împotriva medicului chirurg, pentru săvârșireainfr.prev.dede art. 184 alin.2,4 Cod penal,
La data de 22.11.2002, organele de poliție au început urmărirea penală față de învinuitul pentru săvârșirea infracțiuniiprev.deart. 184 alin,2,4 Cod penal, iar la data de 25.03.2003 a fost începută urmărirea penală față de înv. pentru săvârșireainfr.prev.deart. 184 alin.2,4 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 1070/11.07.2005, pronunțată în dosarul nr. 1070/06.07.2005 s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale și s-a dispus încetarea procesului penal și s-a dispus disjungerea laturii civile, sentința penală menționată fiind definitivă prin respingerea apelului, ca tardiv formulat.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, s-a format dosarul cu nr.8956/2005 ce are ca obiect latura civilă a procesului penal având ca părți pe - parte civilă și - făptuitor.
Prin declarația dată în fața organelor de poliție la 16.10.2002 partea civilă a formulat pretenții în cuantum de 1.000.000.000 lei, respectiv 500.000.000 lei daune morale și 500.000.000 lei daune materiale.
La termenul din 21.09.2005 partea civilă a precizat că solicită 500.000 Euro reprezentând daune morale și 100.000 RON daune materiale și obligarea făptuitorului la plata diferenței de salariu pe care l-ar fi realizat (500 RON) și pensia de invaliditate.
Spitalul Clinic și Ministerul Sănătății au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precizând că potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.270/2003 nu au calitate de parte responsabilă civilmente, cele două instituții nerăspunzând pentru culpa profesionala a medicului. S-a mai invocat de către acestea prescripția dreptului la acțiune arătându-se că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu s-a produs la 25.11.1997, iar plângerea penală s-a formulat la 16.10.2002.
In cauză a fost audiată partea civilă, martorii și, încuviințați părții vătămate și și, încuviințați inculpatului.
Partea civilă s-a internat în data de 23.11.1997 în secția Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic pentru contracții uterine dureroase, cu diagnosticul "sarcina luna IX, prezentație craniană. intacte. Pacienta a intrat în travaliu în data de 23.11.1997 în jurul orelor 18.00, iar în jurul orelor 23,30 se constata "o dilatatie completă cu membrane rupte, craniul fixat in A, BCF expulzive": Întrucât timp de o oră situația obstreticală a rămas aceeași cu craniul angajat în porțiunea inferioară a bazinului și o suferință fetală, s-a decis terminarea nașterii prin aplicație de forceps, extrăgându-se un, feminin de 3,100 gr. nașterea fiind asistată de înv.. Pacienta este externată la data de 29.11.1997. la externare partea civilă nu a fost examinată local de către medicul, lucru ce rezultă din 5751. 141, raport de nouă expertiza medico-legala nr. A5/4935/30.09.2003 ( 51 ) avizat și completat de către Comisia de Avizare si Control din cadrul INML - aviz E- fii. 53 p-), reexaminarea la aviz făcută de Comisia Superioară de Avizare si Control ( 57 p), care concluzionează că s-a constatat o examinare superficiala a evoluției plăgii operatorii a cărei investigare mai atenta ar fi putut oferi șansa depistării precoce a complicației survenite, ceea ce ar fi putut conferi șanse de vindecare mai rapida.
Ulterior, partea civilă observând că elimină materii fecale prin vagin, s-a reinternat la 3.12.1997 in Secția de Obstetrica Ginecologie a Spitalului cu diagnosticul "lehuza 10 zile fistulă recto vaginala" (pacienta eliminând materii fecale pe cale vagino-perineala) ( 5964. 210 ).
Din rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză (raport de nouă expertiza medico-legala nr. A5/4935/30.09.2003 ( 43) avizat și completat de către Comisia de Avizare si Control din cadrul INML - aviz E-; avizul El/12738/03 din 26.03.2004 prin care Comisia Superioară de Avizare si Control de pe lângă INML Baa probat raportul de noua expertiza medico-legala nr. A5/4935/03 efectuat de INML si avizul nr. E2/4935/03, reexaminarea la aviz făcută de Comisia Superioară de Avizare si Control ( 57 )) rezultă că această fistulă recto-vaginală a fost cauzată de modalitatea de aplicare a firului de sutura care a inclus si rectul.
Din toate rapoartele de expertiză rezultă că nu se impunea ca nașterea sa aibă loc prin cezariana, iar aplicarea forcepsului de către medic a fost corect efectuată.
Partea civilă s-a pensionat în martie 2002, în urma unei expertize medicale cu examinarea clinică a părții civile ( 130 ).
Până la data pronunțării hotărârii s-au constatat circa 90 de zile de îngrijiri medicale, reprezentând perioadele de spitalizare pentru intervențiile chirurgicale si tratamentele urmate.
Din copia contractului de muncă ( 131 dosar penal) rezultă că în momentul nașterii partea civilă era încadrată în muncă. Din data de 23.11.1997 până în 09.12.1999 aceasta a beneficiat de concediu de creștere și îngrijire copil, iar de la această dată, partea civilă a beneficiat de ajutor de șomaj până în data de 05.03.2002. Din martie 2002 partea civilă s-a pensionat medical fiind încadrata in gradul II de invaliditate.
Situația de fapt reținută de către instanță rezultă din raportul de nouă expertiza medico-legala nr. A5/4935/30.09.2003 ( 43) avizat și completat de către Comisia de Avizare si Control din cadrul INML - aviz E-; avizul El/12738/03 din 26.03.2004 prin care Comisia Superioară de Avizare si Control de pe lângă INML Baa probat raportul de noua expertiza medico-legala nr. A5/4935/03 efectuat de INML si avizul nr. E2/4935/03, reexaminarea la aviz făcută de Comisia Superioară de Avizare si Control (f, 57 ), din înscrisurile depuse la dosar de către partea civilă.
În ceea ce privește declarația martorei ( 122), instanța nu va reține afirmațiile acesteia conform cărora la controlul efectuat asupra părții civile cu ocazia reinternării acesteia la câteva zile după ce a născut nu a observat nici un fir care anormal în canalul ano-rectal pentru că la internare s-a efectuat un control superficial, chiar aceasta declarând că nu a putut să-și dea seama de cauza eliminării materiei fetide. În plus, chiar martorul propus de făptuitor, ( 123) a arătat că nu poate arăta care sunt cauzele acestei fistule recto-vaginale, nedorind să facă aprecieri asupra acestui aspect.
În ceea ce privește susținerile medicului conform cărora partea civilă are o culpă în producerea prejudiciului prin faptul că nu a respectat indicațiile post-naștere, prin faptul că a suferit între operații un chiuretaj a unei sarcini oprite în evoluție sau că nu s-a prezentat la timp la control se vor înlătura de către instanță, întrucât acestea nu sunt dovedite prin nici un act medical sau altă probă care să aibă aceeași forță probantă cu cea a expertizelor medico-legale efectuate în cauză. În plus, la efectuarea noii expertize medico-legale, medicul a avut un expert parte ( 75 ), de concluziile căruia, Comisia Superioară de Avizare și Control a ținut cont în avizele pe care aceasta le-a dat.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă a părții civile, pentru următoarele considerente:
Conform art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Astfel în cauză instanța a constatat că față de situația de fapt reținută, făptuitorul a săvârșit o faptă ilicită prin crearea părții civile a unei fistule recto-vaginale datorită modalității de aplicare a firului de sutura care a inclus si rectul, iar ulterior, prin neexaminarea părții civile la externare și apoi examinarea superficiala a evoluției plăgii a împiedicat depistarea precoce a complicației survenite șansele de vindecare mai rapida fiind nule. Se constată, astfel că fapta ilicită a fost săvârșită în două modalități: în prima fază prin acțiune, iar în cea de-a doua prin omisiune.
In ceea ce privește prejudiciul creat părții vătămate acesta reprezintă vătămarea corporală a părții civile, care a necesitat pentru vindecare 90 zile de internări medicale, în care s-au efectuat trei operații de martorul și apoi o altă operație care a dus la vindecarea acesteia.
Culpa făptuitorului rezultă din expertizele medico-legale efectuate în cauză din care rezultă că printr-o conduită activă care presupunea un control medical la externare iar apoi un control amănunțit, ar fi putut preveni consecințele unei erori medicale care a dus la crearea prejudiciului părții vătămate.
Referitor la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu cauzat, aceasta reiese din întregul material probator. Chiar dacă între data săvârșirii "faptei ilicite și data la care partea civilă a făcut ultima operație cu dr. a trecut foarte mult timp (9 ani) între aceste două evenimente nu au apărut alte cauze care să rupă legătura de cauzalitate, întrucât prin operațiile efectuate de dr., acesta a încercat să repare fistula recto-vaginală creată de medicul, din concluziile noii expertize medico-legale nr. A- rezultând că dr. a folosit o tehnică chirurgicală corectă și oportună în ceea ce o privea pe partea civilă. De asemenea nici chiuretajul unei sarcini oprite în evoluție sau ca nu s-a prezentat la timp la control, nedovedite prin nici un act medical sau altă probă care să aibă aceeași forță probantă cu cea a expertizelor medico-legale efectuate în cauză, nu pot fi reținute ca fiind evenimente care să interfereze în raportul de cauzalitate.
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de la acțiune invocată de partea responsabilă civilmente Ministerul Sănătății și partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic pentru că, în conformitate cu art. 8 din 167/1958 prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Or, partea civilă după ce a fost reinternată după naștere la 3.12.1997 in Secția de Obstetrica Ginecologie a Spitalului a fost consultată ambulatoriu ocazie cu care s-a pus un diagnostic de "lehuza 10 zile fistulă recto vaginala la - fistulă recto-vaginală - dar nu s-a consemnat cauza acestuia. Ulterior, aceasta a fost supusa unor alte 3 intervenții chirurgicale in perioada 08.12.1997-04.10.2001, de către medicul care nu i-a spus acesteia cauza fistulei recto-vaginale, acest reieșind atât din declarațiile părții civile cât și din însăși declarațiile martorului, care în fața instanței de judecată a arătat că că nu poate arăta care sunt cauzele acestei fistule recto-vaginale, nedorind să facă aprecieri asupra acestui aspect, nefiind de specialitate.
Momentul în care partea civilă a aflat cauzele vătămării sale este acela în care aceasta s-a prezentat la comisia pentru pensionare și unde i s-a atras atenția asupra faptului că prejudiciul său se datorează unei conduite nepotrivite a medicului care a asistat-o la naștere, acest lucru având loc în martie 2002. Partea civilă a făcut plângere în 12.08.2002, astfel încât acțiunea nu este prescrisă.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile ce se vor acorda părții civile, instanța a constatat că din data de 23.11.1997 până în 09.12.1999 aceasta a beneficiat de concediu de creștere și îngrijire copil, iar de la această dată, partea civilă a beneficiat de ajutor de șomaj până în data de 05.03.2002 astfel încât pentru această perioadă instanța nu va acorda despăgubiri, veniturile părții civile nefiind diminuate datorită stării de sănătate, ci pentru prima parte datorită vârstei copilului, iar pentru cea de-a doua parte datorită faptului că partea civilă nu și-a găsit un loc de muncă, având în vedere că ajutorul de șomaj se acordă pentru persoane apte de muncă și care nu găsesc un loc de muncă (art. 1 din legea 1 /1991, în vigoare la acea dată).
Din martie 2002 partea civilă s-a pensionat medical fiind încadrata in gradul II de invaliditate, în prezent primind o pensie de 1.700.000 lei ( 141). Instanța va calcula prejudiciul nerealizat începând din luna martie 2002 la data pronunțării sentinței (52 de luni) ca fiind diferența dintre venitul minim pe economie 3.300.000 lei (conform HG nr. 1766/2005) și pensia de invaliditate, rezultând o sumă de 83.200.000 lei.
Instanța nu a raportat beneficiul nerealizat la salariul obținut de către partea civilă în momentul nașterii deoarece contractul de muncă nu a încetat cauza stării de sănătate ci din cauze reținute de instanță în situația de fapt.
La acest prejudiciu material se adaugă suma de 1.877.000 lei, dovedită de partea civilă cu chitanțe (129, 137, 142). Nu s-au reținut chitanțele de la fila 141, întrucât nu rezultă că respectivele sume ar fi în legătură cu prezenta cauză.
Pentru restul sumei cerute de partea civilă, aceasta nu a făcut dovada în fața instanței cu chitanțe sau alte înscrisuri.
De asemenea, instanța a obligat pe la plata către partea civilă a sumei lunare de 2.000.000 lei (200 RON), sumă ce se va achita începând luna iulie 2006, și va fi recalculată periodic, astfel încât ea să reprezinte permanent diferența dintre venitul minim pe economie și pensia de invaliditate, sumă ce va fi datorată de făptuitor cât timp partea civilă va beneficia de pensia de invaliditate, având în vedere că până la însănătoșirea sa partea civilă nu va putea realiza alte venituri.
In ceea ce privește apărarea formulată de către făptuitor că certificatul medical de la fila 158 este fals, instanța îl va înlătura existând suspiciuni asupra sa, dar observă că există un alt certificat medico-legal nr. 443/16.01.2002 (fila 120 din ) în care se recomandă pensionarea temporară până la soluționarea chirurgicală a afecțiunii, acesta fiind unul dintre înscrisurile care au stat la baza pensionării acesteia. În plus, la momentul pensionării, partea civilă a fost examinată de către o comisie medicală care a constatat incapacitatea de muncă a părții civile ( 130 )
In ceea ce privește daunele morale, chiar dacă legiuitorul nu a reglementat criteriile de stabilire a unui astfel de prejudiciu, fapta inculpatului de a săvârși o faptă ilicită ce i-a provocat acesteia leziuni care au determinat suferințe fizice ale părții vătămate de lungă durată (timp de 9 ani}, partea civilă suferind trei operații, și apoi o alta cu dr., fiind nevoită să stea mult timp în spital (90 zile), neputând să ducă o viață independentă, fiind ajutată in creșterea copilului de alte persoane dar și suferințe psihice, de stare de disconfort față de sine, față de cei din jur, fiind în imposibilitate de a avea o relație intimă normală cu soțul său timp de 4 ani de zile, sunt motive suficiente de a acorda acesteia daune morale într-un cuantum îndestulător.
Dispozițiile art. 998.civ. ne oferă un cadru legal pentru obligarea celui care a produs un prejudiu la a-l repara, indiferent că este un prejudiciu material sau unul moral, așa cum este cazul în speță, pentru considerentele arătate mai sus.
In ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acesta trebuie să fie unul echitabil, adică, în opinia instanței să aibă un asemenea nivel încât, raportat la gradul de pericol social al faptei, raportat la nivelul material al societății în ansamblu, dar și al persoanelor implicate, în individualitatea lor, să dea satisfacție celui ce a suferit un prejudiciu, iar cel care a creat acel prejudiciu să fie conștient de suferința morală creată.
Instanța a apreciat că suma de 500.000.000 lei acoperă prejudiciu moral, real și efectiv suferit de către partea vătămată.
In ceea ce privește cererea părții civile de a obliga și părțile responsabile civilmente Ministerul Sănătății și Spitalul Clinic la suportarea prejudiciului, instanța a constatat că în cauză nu se pot aplica prevederile art. 1000 al. 3 Cod civil, nici Ministerul Sănătății și nici Spitalul Clinic neavând calitatea de comitenți, astfel încât să răspundă pentru prejudiciul cauzat, iar între Ministerul Sănătății și medic nu există un raport de prepușenie.
Împotriva hotărârii au declarat apel atât partea civilă, solicitând majorarea despăgubirilor materiale și a daunelor morale, cât și inculpatul, care a solicitat înlăturarea obligării sale la plata acestora, întrucât nu există raport de cauzalitate între fapta sa și prejudiciul material și moral cauzat părții vătămate. De asemenea, inculpatul a criticat hotărârea și sub alte aspecte: aprecierea eronată a materialului probator administrat în cauză, încălcarea principiului garantării dreptului la apărare și principiul contradictorialității în acțiunea civilă, precum și ignorarea cererii privind înscrierea în fals împotriva certificatului medical nr.5567/7.08.2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Tribunalul București Secția 1-a Penala a constatat apelul părții civile fondat, soluționându-l prin dec.pen.nr.310/02.05.2007.
Tribunalul a majorat despăgubirile materiale, datorate părții civile, incluzând și contravaloarea biletului de avion B - Viena și retur, precum și contravaloarea asigurării medicale pentru străinătate (filele 41, 44 dosar de apel), necesare efectuării în străinătate de către partea civilă a intervenției chirurgicale care a remediat prejudiciul prin intervenția medicală la naștere.
Deși s-au solicitat despăgubiri materiale constând în contravaloarea intervenției chirurgicale și a unor medicamente necesare stabilizării părții civile, Tribunalul a respins aceste pretenții ca nedovedite, partea civilă neproducând înscrisuri care să ateste realitatea susținerilor sale.
Tribunalul a respins și solicitarea părții civile ca prestația periodică să fie majorată, dat fiind că realiza venituri mai mari decât venitul minim pe economie, întrucât, în acest caz nu se poate vorbi de un prejudiciu cert.
Astfel, de la data de 23.11.1997 până la data de 9.12.1999, partea civilă a beneficiat de concediu de creștere și îngrijire copil, iar de la această dată, partea civilă a beneficiat de ajutor de șomaj până la data de 5.03.2002.
Din martie 2002, partea civilă s-a pensionat medical, fiind încadrată în gradul II de invaliditate și instanța de fond, în mod corect, nu a raportat beneficiul nerealizat (lucrum cessans) la salariul obținut de către partea civilă în momentul nașterii, deoarece contractul său de muncă nu a încetat din cauza stării sale de sănătate.
Prin urmare, în selecția factorilor contributivi la încetarea contractului de muncă nu s-a înscris și motivul sănătății afectate a părții vătămate, considerent față de care nu se poate vorbi de un raport de cauzalitate între fapta ce-i incumbă inculpatului și acest rezultat, prevalat de cu totul alte împrejurări.
Tribunalul însă a reevaluat daunele morale, în sensul că a majorat cuantumul acestora.
A obligat pe inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente Spitalul Clinic la plata către partea civila a sumei de 85.277.000 lei si 404 EURO in echivalent in lei la data plații cu titlu de daune materiale si 250.000 EURO in echivalent in lei la data plații, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât inculpatul cat si partea responsabila civilmente SPITALUL CLINIC -. CAJAL, recurs ce a fost soluționat prin dec. pen. nr. 1392/26.09.2007 pronunțata de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția I-a Penala, prin care s-a dispus admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a II- Penala sub nr-.
Examinând apelurile formulate in raport de criticile formulate, dar si din oficiu sub toate aspectele, in baza art.371 pct.2 Cpp tribunalul a retinut, în rejudecare, că acestea sunt întemeiate.
Soluția la care a ajuns tribunalul are in vedere următoarele considerente: așa cum s-a reținut prin decizia nr.310 a Tribunalului București Secția I-a Penala este indiscutabil că, în sensul art.998 Cod civil, principiul reparațiunii integrale desemnează faptul restabilirii raporturilor încălcate printr-un fapt ilicit și culpabil, repunerea în situația anterioară producerii prejudiciului, adică repararea în întregime a acestuia.
Întrucât partea civilă a suferit atât traume fizice, cât și psihice, ca urmare a faptei culpabile a inculpatului, este incontestabil că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu fizic și moral care îi creează o stare de natură aoî mpiedica să ducă o viață normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei, sexului și situației sale.
Având in vedere ca asa cum a reținut si instanța de fond, din intregul material probatoriu administrat in cauza, respectiv din expertizele medico-legale efectuate in cauza din care a rezultat ca printr-o conduita activa a inculpatului, care presupunea un control amănunțit la externare si in perioada următoare, control ce ar fi putut preveni consecințele unei erori medicale, dar care nu a fost efectuat, conducând astfel la crearea prejudiciului părtii vătămate a rezultat ca făptuitorul a săvârșit o fapta ilicita prin crearea părtii vătămate a unui prejudiciu constând in vătămarea corporala a acesteia si constatând ca s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita a inculpatului si prejudiciu, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiileprev.deart.998-999. civ.
De asemenea tribunalul a apreciat ca inculpatul a acționat in calitate de medic, de prepus al părtii civile Spitalul Clinic, prima instanța reținând greșit ca nu poate fi reținuta răspunderea acestei parti, astfel încât in cauza sunt aplicabile prevederile art. 1000 alin.3, partea responsabilă civilmente fiind obligata conform dispozițiilor legale sa răspundă alături de prepus pentru repararea prejudiciului cauzat, criticile părtii responsabile civilmente in sensul ca nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii comitentului fiind nefondate.
In literatura juridică, răspunderea comitentului poate fi angajată numai dacă victima prejudiciului face dovada existenței următoarelor condiții generale:
a) existența prejudiciului;
b) existența faptei ilicite a prepusului;
c) existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;
d) existența vinei prepusului în săvârșirea faptei ilicite.
Alături de condițiile generale, menționate mai sus, pentru angajarea răspunderii comitentului în temeiul art. 1.000 al.3 Cod civil, se cer a fi îndeplinite două condiții specifice și anume:
1) existența raportului de prepușenie;
2) prepusul să fi săvârșit fapte în funcțiile ce i-au fost încredințate.
Cu privire la prima condiție specială, și anume, existența raportului de prepușenie, menționăm că între comitent și prepus este necesar să existe raporturi juridice de muncă la momentul săvârșirii faptei ilicite. Temeiul acestui raport de muncă poate fi un contract de muncă, ca și în speță.
Mai mult decât atât, potrivit art.4 al.2 din Legea nr.270/2003 (în vigoare la data săvârșirii faptei), spitalul răspunde, potrivit legii, pentrucalitatea actului medical. Cât privește sintagma "pentru prejudicii cauzate pacienților din culpă medicală, răspunderea este individuală", aceasta vizează neexonerarea medicului de răspundere, dar în contextul antrenării și a răspunderii unității medicale al cărui angajat este, dat fiind că nu se poate vorbi de un act medical de calitate în condițiile unei prestații neprofesioniste a celui care îl realizează. Cu alte cuvinte, prevederea legala in raport de care spitalul răspunde pentru calitatea actului medical include implicit și răspunderea pentru fapta celor care prestează acel act medical: medici, asistente, etc.
Medicul acționează ca prepus, in acele situații in care este pusa in discuție îndeplinirea ori neindeplinirea unor indatoriri de serviciu care, chiar dacă nu sunt străine de asistenta medicala, sunt stabilite prin regulamente săvârșite independent de natura tratamentului prescris, cum ar fi de exemplu efectuarea vizitelor si contravizitelor, iar in speța de fata nesupravegherea eficienta a lehuzei in perioada post-partum imediata si tardiva in secția de obstretica-ginecologie, asa cum rezulta din avizul El/12738/03 din 18.06.2003 emis de Comisia Superioara Medicala Legala din cadrul INML.
In acest sens Comisia Superioara Medico-Legala din cadrul INML a constatat ca inculpatul nu a exercitat o supraveghere atenta, eficienta a pacientei -, in foaia de observație 5751 nefiind consemnata nici o examinare locala la externare, după naștere, acest fapt constituind o eroare de conduita medicala.
In ceea ce privește insa răspunderea Ministerului Sanatatii in calitate de parte responsabila civilmente alături de spital, tribunalul apreciază ca aceasta solicitare este nefondata, nefiind indeplinite condițiile prev de art. 1000 alin.3, asa cum s-a arătat anterior, intre inculpat si minister neexistand un raport de prepușenie asa cum este intre spital si inculpat, pentru a putea fin atrasa si răspunderea acestuia.
Tribunalul a avut in vedere si a luat act ca inculpatul a decedat la data de 30.10.2008 potrivit extrasului certificatului de deces cu nr.4109/31.10.2008 eliberat de Primăria Sectorului 1 B, aflat la fila nr.l 10 din dosar apel si ca desi au fost făcute demersuri pentru introducerea in cauza a moștenitorilor, acest lucru nu a putut fi realizat, întrucat asa cum rezulta din adresa nr.634/29.01.2009 întocmita de Camera Notarilor Publici B nu a fost înregistrata procedura succesorala de pe urma defunctului pe rolul vreunui birou notarial, motiv pentru care nu va putea proceda la obligarea acestuia în solidar cu Spitalul Clinic, reținând calitatea acestuia de parte responsabilă civilmente, între inculpat si spital existând raport de prepușenie.
Având în vedere aceste aspecte, în baza art.379 pct.l lit.b Cod procedură penală, Tribunalul a admis apelul părții civile, a desființat in parte sentința atacată și rejudecând fondul sub aspectul laturii civile, a admis acțiunea civila formulata de partea civila in baza art. 14 si 346 Cpp cu referire la art. 1000 alin.3. împotriva părtii responsabile civilmente Spitalul Clinic, obligandu-l doar pe acesta din urma in condițiile decesului inculpatului, la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale, suma ce a rezultat din actele depuse la dosar de către partea civila, respectiv chitanțe, facturi aflate la filele 137 si urmat. din dosarul de fond, precum si din declarațiile martorilor.
Tribunalul a apreciat ca solicitarea părții civile ca prestația periodică să fie majorată, dat fiind că realiza venituri mai mari decât venitul minim pe economie nu este întemeiata, întrucât, în acest caz nu se poate vorbi de un prejudiciu cert, de la data de 23.11.1997 până la data de 9.12.1999, partea civilă beneficiind de concediu de creștere și îngrijire copil, iar de la această dată, de ajutor de șomaj până la data de 5.03.2002, cand s-a pensionat medical, fiind încadrată în gradul II de invaliditate și instanța de fond, în mod corect, nu a raportat beneficiul nerealizat la salariul obținut de către partea civilă în momentul nașterii, deoarece contractul său de muncă nu a încetat din cauza stării sale de sănătate.
Tribunalul apreciază insa ca se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate părtii civile in raport de prejudiciul suferit de aceasta, de suferința fizica si psihica la care a fost expusa atât aceasta cat si familia acesteia, de faptul ca a devenit o persoana handicapată, potrivit deciziei asupra capacității de munca nr.l940/08.07.2003 si certificatului de încadrare in grad de handicap si in aceste condiții urmează sa oblige Spitalul Clinic pentru considerentele expuse anterior si la plata sumei de 300.000 EURO sau echivalentul acestei sume in lei la data plații, cu titlu de daune morale.
Va obliga partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic si la plata prestației periodice stabilită de prima instanță către partea civila, incepind cu data de 1.07.2006, recalculata periodic, ca si diferența intre venitul minim pe economie si cuantumul pensiei de invaliditate până la încetarea stării de invaliditate.
În baza art.379 pct.l lit.b Cod procedură penală, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul reținând ca criticile inculpatului privind lipsa legăturii de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul material și moral al părții civile, precum și greșita apreciere a probatoriului sunt o critică ce exced competențelor instanței, câtă vreme apelul vizează doar latura civilă a cauzei, iar potrivit art.22 al.l Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale (prin care s-a stabilit și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu) au autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei,a persoanei, care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Și critica vizând ignorarea solicitării privind înscrierea în fals cu privire la certificatul medico-legal nr.5567/7.08.2001 este nefondată din aceleași considerente. Mai mult, în considerentele hotărârii, instanța de fond a precizat în mod expres că îl va înlătura, existând suspiciuni asupra sa (fila 181 verso dosar de fond).
În sfârșit, nici susținerile potrivit cărora s-au încălcat principiile garantării dreptului la apărare și cel al contradictorialității nu sunt reale, câtă vreme inculpatul a fost legal citat și reprezentat de apărător ales, care a putut lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, inclusiv cele vizând acțiunea civilă.
De asemenea tribunalul a respins ca neîntemeiată, acțiunea civila a părții civile împotriva părții responsabile civilmente Ministerul Sanatatii, pentru motivele expuse și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în baza art. 192 alin.2 Cpp obligând partea responsabila civilmente Spitalul Clinic la plata sumei de cheltuieli judiciare statului iar in baza art.193 Cpp si la cheltuieli de judecata reprezentind onorariu avocat fond si cheltuieli judiciare reprezentind onorariu avocat apel către partea civila.
Împotriva hotărârii penale a formulat recurs partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic " Cajal" cu motivarea că dispozitivul hotărârii atacate, raportat la considerentele pe care instanța le-a avut în vedere pe latură civilă, nu este corect și se contrazice cu acestea.
Recurentul arată că în mod greșit instanța a reținut că există un raport de prepușenie între spital și medic, iar medicul a acționat în virtutea atribuțiilor ce i-au fost încredințate, această întreagă construcție juridică a instanței fiind contrazisă în întregime de doctrina care susține că medicul nu acționează niciodată în calitatea sa principală ca un prepus al spitalului, iar răspunderea sa este întotdeauna personală. Se arată în motivarea recursului că simpla existență a unui contract de muncă nu implică existența unei relații de prepușenie, astfel cum reține în mod greșit instanța de apel, iar de esența răspunderii comitentului pentru fapta prepusului trebuie să existe un raport de subordonare, care poate deriva și dintr-un contract de muncă. În speță, toate legile în vigoare din domeniu prevăd în mod expres că medicul este răspunzător pentru erorile și greșelile pe care le efectuează în calitatea sa principală, iar spitalul este o construcție administrativă, menită să pună la îndemâna medicilor, toate instrumentele de care medicii au nevoie, pentru a-și exercita în mod legal și în condiții optime profesia. În sala de operație, spitalul nu are nici un fel de coordonare a activității medicului, în privința observațiilor și deciziilor personale ale acestuia.
Se susține că legea de organizare și funcționare a spitalelor stabilește în mod clar pentru ce anume răspunde unitatea spitalicească și pentru ce anume răspunde medicul, individual.
Din motivele de recurs formulate în scris reiese că partea responsabilă civilmente înțelege să invoce cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 9,10 și 171.
C.P.P.Curtea constată că motivele de recurs invocate de partea responsabilă civilmente sunt nefondate.
Referitor la primul caz de casare, prev. de art. 3859pct. 9.C.P.P. partea responsabilă civilmente susține existența unei contradicții între considerente și dispozitiv, fără a indica în ce constau acele contradicții, iar la o simplă lectură a deciziei penale, se poate constata că între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia nu există nicio contradicție.
Se susține că invocarea de către instanță a concluziilor raportului de expertiză medico-legală este în contradicție cu temeiul de drept reținut, răspunderea pentru calitatea actului medical aparținând medicului și nu unității spitalicești, deoarece în expertiză se reține "o eroare de conduită medicală" în sarcina medicului, prin "neexaminarea locală la externare" a părții civile.
Curtea constată că nu există nicio contradicție între împrejurarea că prima instanță a reținut dispozițiile art. 1000 al.3 Civ. referitoare la răspunderea solidară a inculpatului și a părții responsabile civilmente și concluziile raportului medico-legal, care nu poate analiza în esență vinovăția inculpatului sau a părții responsabile civilmente ci poate stabili dacă părții vătămate i s-au produs leziuni sau vătămări ale sănătății și mai ales care au fost cauzele care le-au generat. Ceea ce susține recurentul este o apărare de fond și urmează a fi analizată în consecință.
Referitor la incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct.10 C.P.P. invocat în concluziile scrise, Curtea constată că instanța de apel a răspuns la toate motivele părții responsabile civilmente, iar simpla împrejurare că susținerile acesteia au fost înlăturate de instanța de apel și nu au primit o soluționare în sensul dorit de partea responsabilă civilmente nu constituie o nepronunțare a instanței cu privire la o cerere formulată de parte.
S-a susținut în recursul declarat de Spitalul Clinic - Cajal că spitalul nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, întrucât de esența unui raport de prepușenie nu este existența unui contract de muncă ci a unui raport de subordonare, existența contractul de muncă instituind o prezumție relativă de subordonare, care poate fi răsturnată.
Se susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 4 alin.2 din legea 270/2003 care statuează în forma sa integrală că "Spitalul răspunde, potrivit legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății și familiei, ce determină prejudicii cauzate pacienților, stabilite de către organele competente. Pentru prejudiciile cauzate pacienților din culpa medicală, răspunderea este individuală."
Se arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1000 al.3 civ. ci dispozițiile art. 998 - 999. civ. privind răspunderea pentru fapta proprie.
Se invocă dispozițiile art. 188 din Legea nr. 3/1978 în care se arată că "persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată acestora".
Curtea constată că dispozițiile art. 188 din Legea 3/1978, în vigoare la data comiteri faptei, nu exclud existența răspunderii solidare a părții responsabile civilmente, ci instituie răspunderea persoanelor care cauzează prejudicii sănătății unei persoane, indiferent de calitatea celui de provoacă prejudiciul, precum și posibilitatea spitalelor, ca instituții cu personalitate juridică, de a se constitui părți civile în procesele penale în care au calitatea de părți vătămate cei prejudiciați prin fapta altora și care au necesitat asistență medicală în cadrul unităților medicale. Acesta este temeiul de drept în baza căruia un spital, ca entitate juridică se poate constitui parte civilă într-un proces, pentru recuperarea contravalorii serviciilor medicale pe care le-a efectuat și nu au fost achitate de partea vătămată, fie pentru că aceasta beneficia de asigurare de sănătate, fie în situația în care s-a acordat asistență medicală de urgență oricărei persoane, asigurată sau nu.
Ca atare, acest text de lege prevede o dispoziție specială în favoarea spitalelor, pentru ca acestea să recupereze contravaloarea serviciilor medicale, iar nu o dispoziție în sensul instituirii răspunderii exclusive a medicului.
Se susține că, sub aspectul asistenței medicale acordate, medicul nu este un prepus al organizației sanitare în care este încadrat, ci răspunde singur și personal pe temeiul art. 998 - 999. civ. deoarece medicul asigură asistența medicală nu pe baza unor îndrumări de specialitate date de conducerea unității sanitare, ci în mod independent, pe baza pregătirii sale în profesie.
Sunt invocate în susținerea recursului dispozițiile art. 9 din Codul d e deontologie medicală adoptat de Colegiul Medicilor din România, în care se arată că "Medicul are independența profesională absolută, libertatea absolută a prescripțiilor și actelor medicale pe care le consideră necesare, în limitele competențelor sale și este răspunzător pentru aceasta".
Se face referire și la art. 642 alin 2 - din Legea 95/2006 în care se arată că "Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament"; "Personalul medical răspunde civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale."
Curtea constată că nici acest text de lege nu exclude răspunderea spitalului ca parte responsabilă civilmente, ci instituie independența prescripțiilor medicale ale personalului medical (de altfel, existentă și la momentul comiterii faptei) și răspunderea pentru prejudiciile pe care acesta le cauzează, fără a exclude în mod expres răspunderea spitalului ca și comitent și fără a exclude în mod expres calitatea de prepus a medicului.
Curtea constată, în consecință, că aceste dispoziții legale nu exclud răspunderea solidară a spitalelor cu medicii angajați în cadrul lor, în anume situații, ce trebuie analizate de la caz la caz.
În speța de față medicul a procedat pe de o parte incorect, din punct de vedere al procedeului defectuos de sutură, din rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză (raport de nouă expertiza medico-legala nr. A5/4935/30.09.2003 ( 43) avizat și completat de către Comisia de Avizare si Control din cadrul INML - aviz E-; avizul El/12738/03 din 26.03.2004 prin care Comisia Superioară de Avizare si Control de pe lângă INML Baa probat raportul de noua expertiza medico-legala nr. A5/4935/03 efectuat de INML si avizul nr. E2/4935/03, reexaminarea la aviz făcută de Comisia Superioară de Avizare si Control ( 57 )) rezultând că această fistulă recto-vaginală a fost cauzată de modalitatea de aplicare a firului de sutura care a inclus si rectul, iar pe de altă parte acesta nu a procedat conform regulilor prevăzute pentru asistența medicală a bolnavilor la externare, aceea de a efectua un control înainte de a permite externarea părții civile.
In acest sens Comisia Superioara Medico-Legala din cadrul INML a constatat ca inculpatul nu a exercitat o supraveghere atenta, eficientă a pacientei -, in foaia de observație 5751 nefiind consemnata nici o examinare locala la externare, după naștere, acest fapt constituind o eroare de conduită medicala.
Ca atare, inculpatul a acționat greșit nu numai din punct de vedere terapeutic, domeniu în care își păstrează independența conform dispozițiilor legale, ci și prin nerespectarea normelor și procedurilor cu privire la pacienții internați, adică în calitatea sa de angajat al spitalului.
De asemenea, Curtea apreciază că susținerile recurentului nu sunt întemeiate, întrucât în motivarea recursului, recurentul nu a avut în vedere evoluția legislației în vigoare la data comiterii faptei - respectiv noiembrie 1997.
Astfel, potrivit art. 30 par. C lit.a din Legea 3/1978, cu privire la asistența medicală a bolnavilor internați, în vigoare la data comiterii faptei, spitalele efectuează, în cel mai scurt timp, investigațiile pentru precizarea diagnosticului și aplică tratamentul medical complet - curativ, preventiv și de recuperare - individualizat și diferențiat în raport de starea bolnavului, natura și stadiul evolutiv al bolii.
Potrivit art. 58 din aceeași lege, medicii, farmaciștii, întregul personal sanitar răspund, potrivit legii, de calitatea asistenței medicale acordate, iar conform art. 71 în exercitarea profesiei, medicul, indiferent de specialitatea și unitatea în care își desfășoară activitatea, are următoarele obligații principale:
".e) să asigure asistența medicală permanentă a bolnavilor pe care ii are în îngrijire, să aplice tratamentul medical corespunzător și sa promoveze măsuri profilactice pentru prevenirea complicațiilor și cronicizarea bolilor".
Art. 77 din aceeași lege arată că personalul sanitar are obligația sa aplice tratamentul medical corespunzător fiecărei boli și sa respecte normele medicale de tratament, iar nerespectarea normelor medicale de tratament, prescrierea de medicamente contraindicate sau aplicarea unor tratamente necorespunzătoare care cauzează vătămarea integrității corporale sau a sănătății, provoacă o infirmitate permanenta ori pune în primejdie viața unei persoane sau are ca rezultat moartea, se pedepsește potrivit legii penale.
Scopul art. 77 este de a preciza în mod expres că personalul sanitar nu este scutit de răspundere penală, atunci când acționează în modalitățile și cu urmările expuse.
Analizând aceste dispoziții legale, Curtea apreciază că, la stabilirea calității de prepus a medicului trebuie avută în vedere atât modalitatea în care a acționat inculpatul, care avea încheiat un contract de muncă, cât și modalitatea în care erau reglementate de lege profesia de medic și spitalul ca entitate juridică în legea 3/1978.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor legii nr. 3/1978 rezultă că medicul răspunde de calitatea asistenței medicale acordate și are obligația să asigure asistența medicală permanentă a bolnavilor pe care ii are în îngrijire, iar spitalul aplică tratamentul medical complet - curativ, preventiv și de recuperare - individualizat și diferențiat în raport de starea bolnavului, natura și stadiul evolutiv al bolii, neexistând practic o delimitare între atribuțiile medicului și cele ale spitalului ca entitate juridică.
Din succesiunea de dispoziții legale privind organizarea și funcționarea spitalelor rezultă că atât la data comiterii faptei cât și în prezent unitățile spitalicești răspund pentru calitatea actului medical precum și pentru culpa medicală.
În acest sens, dispozițiile art. 4 din Legea 146/1999 privind organizarea, funcționarea și finanțarea spitalelor nu pot suferi interpretare: "Spitalul răspunde, potrivit legii, pentru prejudicii cauzate pacienților, inclusiv din culpa medicală, stabilite de către organele competente".
De asemenea, potrivit art. 168 al.2 din Legea 95/2006, ulterioare Legii 270/2003, "Spitalul răspunde, în condițiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale, precum și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților".
În speță, s-a stabilit că pacienta a fost externată la data de 29.11.1997, iar la externare partea civilă nu a fost examinată local de către medicul, lucru ce rezultă din 5751. 141, raport de nouă expertiza medico-legala nr. A5/4935/30.09.2003 ( 51 ) avizat și completat de către Comisia de Avizare si Control din cadrul INML - aviz E- fii. 53 p-), reexaminarea la aviz făcută de Comisia Superioară de Avizare si Control ( 57 p), care concluzionează că s-a constatat o examinare superficiala a evoluției plăgii operatorii a cărei investigare mai atenta ar fi putut oferi șansa depistării precoce a complicației survenite, ceea ce ar fi putut conferi șanse de vindecare mai rapidă.
Așa cum corect a reținut Tribunalul, medicul acționează ca prepus, in acele situații în care este pusă in discuție îndeplinirea ori neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu care, chiar dacă nu sunt străine de asistenta medicala, sunt stabilite prin regulamente săvârșite independent de natura tratamentului prescris, cum ar fi de exemplu efectuarea vizitelor si contravizitelor, iar in speța de fata nesupravegherea eficienta a lehuzei in perioada post-partum imediata si tardivă in secția de obstretică-ginecologie, asa cum rezulta din avizul El/12738/03 din 18.06.2003 emis de Comisia Superioara Medicala Legala din cadrul INML.
În aceste condiții, inculpatul a acționat incorect din punct de vedere al tratamentului aplicat, dar și prin nerespectarea regulilor de acordare a asistenței medicale pacienților internați în spital, în calitate de angajat și prepus al acestuia, provocând un prejudiciu părții civile, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 1000 al.3 civ. iar potrivit dispozițiilor legale în vigoare atât la data comiterii infracțiunii cât și în prezent, expuse anterior, spitalul răspunde pentru prejudiciile cauzate pacienților de către medici.
Cât privește susținerea că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 4 alin.2 din legea 270/2003, Curtea apreciază că și acestea se referă la o răspundere individuală a medicului pentru acțiunile sale bazate strict pe adoptarea unui anume tratament iar nu la conduita acestuia de a omite efectuarea controlului și de nerespectare a obligației sale de a examina pacienta la externare.
Așa fiind, susținerile Spitalului Clinic " Cajal" în sensul că nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, nu sunt întemeiate.
Curtea constată însă că recursul este întemeiat, pentru alte motive decât cele invocate de recurenta parte responsabilă civilmente.
Astfel, instanța de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus, prevăzut de art. 372.C.P.P. deoarece prin decizia penală nr.310/02.05.2007 Tribunalul Bucureștia admis apelul formulat de către partea civilă, obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata daunelor materiale și daunelor morale în cuantum de 250.000 de euro. Împotriva acestei decizii au formulat recurs doar inculpatul și partea responsabilă civilmente, care a fost admis, iar decizia instanței de apel a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare, la aceeași instanță.
În aceste condiții, în rejudecarea acestor căi de atac părții responsabile civilmente nu i se putea agrava situația, în propria cale de atac, prin obligarea sa la plata sumei de 300.000 de euro daune morale, față de 250.000 de euro, cât a fost obligată anterior casării deciziei nr. 310/02.05.2007.
Curtea constată că recursul declarat de partea responsabilă civilmente este fondat, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 171.C.P.P. instanța de apel făcând o greșită aplicare a legii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct.2 lit.d va C.P.P. admite recursul declarat de recurentul - parte responsabilă civilmente Spitalul Clinic " Cajal" împotriva nr. 168A/4.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Va casa în parte decizia penală recurată și rejudecând, va obliga partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic " Cajal" la plata către partea civilă a sumei de 5000 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul acesteia în lei, la data plății, cu titlu de daune morale.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art. 192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.2 lit.d admite C.P.P. recursul declarat de recurentul - parte responsabilă civilmente Spitalul Clinic " Cajal" împotriva nr. 168A/4.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Casează în parte decizia penală recurată și rejudecând:
Obligă partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic " Cajal" la plata către partea civilă a sumei de 5000 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 250.000 euro sau echivalentul acesteia în lei, la data plății, cu titlu de daune morale.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art. 192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
2 ex./ 23.02.2010
Trib. B Secția a II-a Penală
jud.,
Președinte:Mariana ConstantinescuJudecători:Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu, Stan Mustață
