Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 208/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 2954/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 208
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 646/24.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II -a penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns recurentul - parte civilă, reprezentat juridic de avocat apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsa fiind intimele - părți civile SC. SA și Spitalul Universitar de Urgență Sf., precum și intimatul - inculpat, reprezentat de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea constată că apărarea pentru intimatul - inculpat nu este obligatorie, pedeapsa maximă fiind de 3 ani.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului - parte civilă apreciază că instanța de apel în mod greșit a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că-l lipsește pe inculpat de un grad de jurisdicție, ceea ce, în opinia sa, nu este conform cu procedura penală.
Astfel, această hotărâre apare ca nelegală, instanța de apel neavând în vedere toate cererile părții civile, respectiv posibilitatea de a se pronunța asupra condamnării asigurătorului, respectiv inculpatului, cu privire la latura civilă; în faza apelului, partea civilă a solicitat menținerea hotărârii pronunțată în fond, ori condamnarea inculpatului în solidar la plata daunelor.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată în fond, conform art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. a Cod procedură penală. Fără cheltuieli judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a disp. art. 379 alin. 2 lit. b Cod procedură penală, vizând cazurile în care se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, către instanța de fond, ori instanța de apel nu a avut în vedere nici unul din cazurile de nulitate prevăzute în acel text de lege, cazuri care nu erau incidente în cauză.
Simplul fapt că instanța a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru obligarea inculpatului la despăgubiri, nu se încadrează în aceste cazuri de trimitere spre rejudecare prevăzute de lege, astfel încât apreciază hotărârea instanței de apel nelegală.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.152 din 24 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71,64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, termen stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 al. final Cod penal, s-a dispus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, și suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor. art. 83 Cod penal.
În baza art. 14.C.P.P. și art. 346.C.P.P. văzând și disp. art. 998, 999.civ. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat asigurătorul de răspundere civilă delictuală. la plata sumei de 3107,2 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă și la plata sumei de 32.500 lei cu titlu de daune morale către aceeași parte civilă.
În baza art. 14.C.P.P. și art. 346.C.P.P. văzând și disp. art. 998, 999.civ. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. și a obligat asigurătorul de răspundere civilă delictuală. la plata sumei de 4553,37 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă, sumă la care s-a adăugat dobânda legală prev. de art. 5 din nr.OG9/2000, calculată de la data de 10.05.2005 și până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata sumei de 150,61 lei, cu titlu de daune materiale către aceeași parte civilă, sumă la care se adaugă dobânda legală prev. de art 5 din nr.OG9/2000 calculată de la data de 24.05.2005 și până la data achitării integrale a debitului.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 50 din Legea nr.136/1995 corob. cu art. 193 al. 2 Cod procedură penală, a obligat asigurătorul de răspundere civilă delictuală. la plata sumei de 852,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 3181/P/2005 din data de 31.10.2007, înregistrat pe rolul instanței de fond la data de 01.11.2007 sub nr-, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bad ispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată, în stare de libertate, a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al. 2 și 4 Cp.
În fapt, s-a reținut ca la data de 28.03.2005, în jurul orei 2230, în timp ce se afla la volanul autoturismului Solenza, înmatriculată sub numărul B-42-, circulând pe. -, dinspre str. - spre cartierul 23 August, inculpatul l-a accidentat pe numitul, angajat în traversarea străzii în apropierea marcajului trecerii de pietoni, lovindu-l cu partea lateral stânga a mașinii, fapt ce i-a provocat părții vătămate leziuni care au necesitat pentru vindecare 180-200 zile de îngrijiri medicale.
Organele de urmărire penală au arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului (fila 4 ), declarațiile inculpatului (filele 18 si 27 ) și ale părții civile (filele 21 si 42 ), raportul de expertiză medico-legală și tehnică judiciară (filele 23, respectiv 31 dup), declarațiile martorului (filele 26 si 61 dup) și formele de trimitere în judecată în lipsă a inculpatului (filele 46-56dup).
La dosarul cauzei s-a atașat și fisa de cazier judiciar a inculpatului (fila 17 dup).
În cadrul cercetării judecătorești efectuată în dosarul penal nr-, la termenul de judecată din 28.11.2007, s-a procedat la audierea părții vătămate care a precizat ca înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 lei, din care 35.000 lei cu titlu de daune materiale și 65.000 lei cu titlu de daune morale (filele 12-14 dosar -) și a martorei (fila 15 dosar -).
La data de 11.12.2007, partea civilă Spitalul Clinic Sf. a comunicat instanței că înțelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 9407,96 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, suma compusă din suma de 9106,74 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate în perioada 29.03-20.05.2005 și din suma de 301,22 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru aceeași parte vătămată în perioada 22.05-24.05.2006 (fila 63 dosar instanță).
În susținerea pretențiilor sale civile, parte civilă a depus la dosar mai multe înscrisuri, respectiv o adeverință de venituri de la ultimul loc de muncă, chitanțe privind plata unor sume de bani pentru efectuarea unor radiografii și consultații de specialitate, copia carnetului său de muncă și copii de pe taloanele de pensie din lunile 08.2007 și 12.2007 (filele 67-91 dosar -).
Prin sentința penală nr.4/9.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, instanța a dispus în baza art. 184 al. 2 și 4 Cod penal, condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cu aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 lit. a, b Cod penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, admiterea, în parte, a acțiunii civile formulată de partea civilă în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale până la data pronunțării hotărârii, precum și la plata sumei de 20.000 lei daune morale; admiterea acțiunii civile formulată în cauză de Spitalul Clinic de Urgență Sf.; obligarea inculpatului către această parte civilă la plata sumei de 9407,96 lei despăgubiri civile, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data părăsirii spitalului, respectiv 10.05.2005 și până la data achitării integrale a debitului, inculpatul fiind de asemenea obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 191 al. 1 Cod procedură penală, precum și la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă, conform art. 193 al. 2 Cod procedură penală.
Împotriva sentinței penale anterior menționată inculpatul a formulat apel, cauza fiind înregistrata la Tribunalul București - Secția a II-a Penală la data de 23.01.2008 sub nr-.
Prin decizia penala nr. 278/A din 16.04.2008 Tribunalul, în baza art. 379 pct. 2 lit. b C.P.P. a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 4/ 9.01.2008, a desființat sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare, la instanța de fond, respectiv Judecătoria Sectorului 3 B, constatându-se că instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei reținând că autoturismul implicat în accident este proprietatea societății INTERNAȚIONAL, la care inculpatul era angajat în calitate de conducător auto, dar în mod greșit nu a făcut cercetări pentru a stabili dacă în momentul producerii accidentului acesta se afla sau nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu, situație în care se impunea introducerea în cauză și a acestei societăți în calitate de parte responsabilă civilmente, dar și a asigurătorului, în raport de dispozițiile art. 54 al. 4 si art. 57 din Legea nr.136/1995.
Ca urmare a desființării și trimiterii spre rejudecare a cauzei la data de 23.05.2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B sub nr- cauza penală privind pe inculpatul, trimis în judecată în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 B cu nr.3181/P/2005 din 31.10.2007, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 28.03.2005, în jurul orei 22,30, inculpatul se deplasa la volanul autoturismului marca Solenza, de culoare galbenă, având sigla Taxi, cu număr de înmatriculare B-42-, pe bd. -, dinspre str. - spre cartierul 23 August. În momentul în care a ajuns în apropierea întreprinderii, circulând cu autoturismul pe a doua, inculpatul a observat o persoană, identificată ulterior ca fiind partea vătămată, ce se angajase în traversarea străzii, dinspre întreprinderea, situată pe partea dreapta a străzii, către stația de metrou Republica, situată pe partea stânga a străzii, în direcția de deplasare a autoturismului.
Înainte de a se implica în traversarea străzii, partea vătămată era însoțită de martora, colega sa de serviciu, care însă nu s-a angajat în același moment cu partea vătămată în traversarea străzii, ci a rămas pe trotuar.
În momentul în care autoturismul condus de inculpat a ajuns în dreptul părții vătămate aceasta s-a întors, moment în care a fost lovită cu oglinda retrovizoare din partea stânga a autoturismului. Ca urmare a impactului, victima a fost proiectată sub stânga spate a mașinii, fiind călcata pe membrele inferioare.
Inculpatul împreună cu un trecător, a urcat pe partea vătămată în autoturism și a transportat-o la spital, inculpatul asistând ulterior, după ce a revenit de la spital, la efectuarea de către organele de politie a cercetării la fața locului.
Ca urmare a producerii accidentului, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenta Sf., cu diagnosticul politraumatism prin accident rutier, fractura deschisa tip I în treimea superioară a gambei stângi, fractura deschisa tip I în zona mediană a gambei drepte, factura trohiter drept fără deplasare, contuzie toracică și contuzie la nivelul bazinului. Leziunile suferite de partea vătămată au necesitat pentru vindecare 180-200 zile de îngrijiri medicale, fără a pune în pericol viața victimei, fiind produse prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în condițiile unui accident rutier produs la data de 28.03.2005, așa cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză (filele 23-25 dup).
În ceea ce privește locul producerii accidentului inculpatul a susținut că accidentul s-ar fi produs într-un punct situat la 20 metri după trecerea de pietoni, iar partea vătămată si martora au arătat că acesta s-a produs într-un punct situat cu aproximativ 8 metri înainte de trecerea de pietoni.
Varianta susținută de inculpat nu a fost reținută de instanță la stabilirea situației de fapt anterior expusă, având în vedere că ea nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, potrivit declarațiilor date de martora pe parcursul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, a rezultat că locul producerii accidentului de circulație a fost situat la aproximativ 8 metri înainte de trecerea de pietoni și nu la o distanță de 20 metri, după acest loc. Instanța a reținut astfel ca declarațiile martorei se coroborează cu mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de politie (filele 4-9 dup) și din care rezultă că în zona indicată de inculpat ca fiind locul impactului nu s-au descoperit niciun fel de urme materiale care să probeze producerea accidentului, precum și cu declarațiile părții civile care susține afirmațiile martorei.
De asemenea, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză (filele 31-43 dup) rezultă că în ipoteza reținută de instanță, în sensul că impactul s-a produs într-un punct situat cu circa 8 înainte de trecerea de pietoni, accidentul putea fi evitat de partea vătămată dacă nu s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, dar și de inculpat, dacă ar fi redus viteza de deplasare a autoturismului întrucât se apropia de o trecere pentru pietoni prevăzută cu indicator.
Față de considerentele anterior expuse, instanța a reținut că inculpatul și partea vătămată au o culpa comună în producerea accidentului de circulație.
Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză, declarațiile părții vătămate coroborându-se cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului ( filele 4-9 dup), cu concluziile raportului de expertiză medico-legală (filele 23-25 dup) și cele ale raportului de expertiză tehnică judiciară (filele 31-43 dup), dar și cu declarațiile martorei (filele 26,61-62 dup și fila 77 dosar instanță).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel asigurătorul., criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul că instanța de fond a obligat în mod greșit această parte în mod direct la plata despăgubirilor materiale și morale către partea vătămată întrucât nu se poate reține vreo culpă asigurătorului, iar obligația sa de despăgubire rezultă dintr-un contract de asigurare, reglementat de o lege specială.
Prin decizia penală nr.646/A din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a fost admis apelul declarat de apelanta-parte civilă. împotriva sentinței penale nr. 152 din 24. 03. 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosar nr-.
A fost desființată - în parte - sentința penală apelată și, rejudecând în fond, s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, respectiv, Judecătoria sectorului 3 B, numai în ce privește latura civilă a cauzei.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel - din examinarea legalității și temeiniciei sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit disp.art.371 al.2 Cod procedură penală - tribunalul a apreciat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod corect, din coroborarea probelor administrate în cauză respectiv, declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, raport de expertiză tehnică judiciară și declarațiile martorului, că la data de 28. 03. 2005, inculpatul, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Solenza, circulând pe B-dul - dinspre str.-, a accidentat-o pe partea vătămată, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 180-200 zile de îngrijiri medicale.
Reținând culpa comună a părților în producerea accidentului de circulație, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză, instanța a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni închisoare care a fost corect individualizată în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a constatat, în mod corect, că prin fapta inculpatului s-au cauzat părții vătămate suferințe fizice și psihice având în vedere numărul 180-200 de zile de îngrijiri medicale, necesare acesteia pentru ameliorarea stării de sănătate și, astfel, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și totodată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgență Sf., unitate spitalicească care a acordat îngrijiri părții vătămate în perioada 29.03.-20.05.2005.
Instanța de fond a procedat însă, în mod greșit, la obligarea în mod direct, la obligarea. la plata despăgubirilor civile către partea vătămate și Spitalului Sf., invocând dispozițiile art.57 alin. 1 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, precum și Decizia nr.1/2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. 4 și ale art. 57 din Legea nr.136/1995.
Potrivit art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificată prin nr.OUG61/2005, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
În opinia instanței, aceste dispoziții legale reglementează doar situația stabilirii despăgubirii în cadrul unei acțiuni civile, în cadrul unui proces civil, întrucât acțiunea civilă în procesul penal prezintă anumite particularități.
Astfel, potrivit art. 15 alin.1 Cod procedură penală, constituirea de parte civilă se poate face doar împotriva inculpatului ori împotriva persoanei responsabile civilmente. Or, asigurătorul de răspundere civilă obligatorie - calitate care subzistă, în temeiul Deciziei nr. 1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, chiar dacă dispozițiile interpretate, respectiv art. 54 din Legea nr.136/1995 au fost modificate, iar art. 57 fost abrogat - nu are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Din prevederile art. 24 alin. 3 Cod procedură penală, din cuprinsul cărora rezultă că partea responsabilă civilmente este persoana chemată să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele produse prin fapta inculpatului, coroborate cu dispozițiile art. 100 alin. 3.civ. în baza cărora este reglementată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, reiese că, în ipoteza vizată de aceste dispoziții legale, ne aflăm în prezența unei răspunderi pentru fapta altei persoane. Or, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, societățile de asigurare au o obligație de a despăgubi persoanele păgubite prin fapta inculpatului, în cazul producerii riscului asigurat, în limitele contractului sau a legii. Plata despăgubirilor se face în temeiul contractului de asigurare și nu se întemeiază pe ideea de culpă, ce caracterizează răspunderea pentru fapta altei persoane. Odată dovedită culpa asiguratului, societatea de asigurare despăgubește partea vătămată în limitele contractului sau în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului, pe când partea responsabilă civilmente răspunde pentru întreaga pagubă cauzată de persoana pentru care este ținută a răspunde.
Natura juridică a obligației asumate de asigurător prin încheierea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este total diferită de răspunderea pentru fapta altei persoane stabilită în cadrul raportului de prepușenie, respectiv de subordonare între comitent și prepusul său.
Solidaritatea pasivă este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității obligației, astfel încât ea trebuie stipulată expres, fie în contract fie în lege, întrucât, potrivit art. 1041.civ. nu se prezumă.
Legea nr. 136/1995 nu prevede o asemenea solidaritate, aceasta nefiind prevăzută nici în contractul de asigurare.
În consecință, apreciind că societatea de asigurare nu poate fi obligată în mod direct sau în solidar la plata despăgubirilor civile către părțile civile, instanța a procedat în mod greșit la obligarea acesteia la plata daunelor materiale și morale.
Tribunalul a apreciat, în raport de aceste dispoziții legale, că singurul care trebuia obligat la plata despăgubirilor materiale și morale, în urma dovedirii acestora de către părțile civile era inculpatul căruia i s-a reținut atitudinea culpabilă în producerea accidentului de circulație.
Întrucât Tribunalul nu poate - în calea de atac a apelului - să procedeze la obligarea inculpatului la plata prejudiciului produs, către părțile vătămate, întrucât acesta ar fi privat de un grad de jurisdicție, s-a apreciat că această eroare poate fi îndreptată numai prin desființarea, în parte, a sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare numai cu privire la latura civilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a promovat recurs partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate, pentru aceea că instanța de apel nu a avut în vedere toate cererile părții civile, respectiv posibilitatea de a se pronunța asupra condamnării asigurătorului, respectiv inculpatului, cu privire la latura civilă; în faza apelului, partea civilă a solicitat menținerea hotărârii pronunțată în fond, ori condamnarea inculpatului în solidar la plata daunelor.
Examinând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, care ar putea fi examinate din oficiu de către instanța de control judiciar, Curtea constată că recursul promovat în speță este fondat, având în vedere incidența cazului de casare prevăzut în art.3859alin.1 pct.171din Codul d e procedură penală, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.3859alin.1 pct.171Cod de procedură penală, hotărârile pronunțate în procesul penal sunt supuse casării în cazul în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 379 alin. 2 lit. b Cod procedură penală, vizând cazurile în care se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, către instanța de fond. Instanța de apel nu a avut în vedere niciunul din cazurile de nulitate prevăzute în acel text de lege, cazuri care, oricum, nu erau incidente în cauză.
Simplul fapt că Tribunalul a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru obligarea inculpatului la despăgubiri, nu se încadrează în aceste cazuri pentru care se dispune trimiterea spre rejudecare - așa cum sunt prevăzute de lege - astfel încât hotărârea instanței de apel apare ca fiind nelegală.
Față de aspectele învederate, Curtea constată incidența în speță a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171Cod procedură penală, întrucât instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii.
Dat fiind caracterul recursului de cale de atac devolutivă exclusiv în drept, aspectele omise a fi examinate de către instanța de prim control judiciar, nu pot forma obiectul cenzurii instanței de recurs, care trebuie să se limiteze doar la cele 21 de cazuri de casare reglementate de art.3859alin.1 Cod procedură penală.
Având în vedere aceste considerente, Curtea - în temeiul art.38515, pct.2, lit.c, teza I-a Cod procedură penală - urmează a admite recursul promovat în speță; va casa - în tot - decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță - Tribunalul București, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Față de soluția ce se va pronunța, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.646/20.11.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
Casează decizia penală nr. 646 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală și dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceiași instanță numai în ceea ce privește latură civilă a acesteia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Dactl.
Ex.2
Red.--II.
Red.-Jud.Sect.3
Președinte:Corneliu Bogdan Ion TudoranJudecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Lavinia Lefterache
