Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 246/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 246/ DOSAR NR-

Ședința publică din 26 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu

JUDECĂTOR 2: Laura Popa

JUDECĂTOR 3: Constantin Epure

GREFIER: - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de asiguratorul de răspundere civilă SC SA B - Sucursala C, împotriva deciziei penale nr. 105/A din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat, pentru intimata parte civilă, apărător ales, avocat, lipsă fiind recurentul asigurator SC SA - Sucursala C și intimatele părți civile Casa de Asigurări de Sănătate B și Spitalul Județean

Procedura îndeplinită.

Se constată depusă la dosar adresă emisă de partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B în care în care se face cunoscut că în conformitate cu prevederile OUG nr. 72/2006 privind modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății art. 313 alin.1, începând cu data de 01.10.2006 furnizorii de servicii medicale - unitățile sanitare spitalicești se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale casei de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora.

Avocat, depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimata parte civilă.

Întrebat fiind, intimatul inculpat, arată că nu solicită termen pentru a-și angaja apărător ales.

Intimatul inculpat, apărătorul ales al intimatei parte civilă, avocat și reprezentantul Ministerului Public, arată că nu sunt cereri de formulat în cauză.

Constatând că nu sunt cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, instanța în temeiul art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru intimata parte civilă, solicită respingerea recursului formulat de către asiguratorul SC SA - Sucursala C, ca neîntemeiat. În primul rând solicită să se constate că recurenta nu s-a supus prevederilor art. 385 ind.10 alin.1 și 2 Cod procedură penală, privind motivarea acestui recurs în sensul că deși în recursul inițial declarat arată că urmează să se conformeze acestor dispoziții, în acest context instanța va lua în considerare numai motivele de casare prevăzute de art.385 ind.9 alin.3 Cod procedură penală care se i-au în considerare și din oficiu.

În cauză nu este incident nici unul din motivele de casare la care face referire legiuitorul și care s-ar putea lua de către instanță din oficiu. Întrucât nu există asemenea motive și pentru că alte motive nu au fost invederate, recursul urmează să fie respins ca atare.

Pe de altă parte, hotărârea pronunțată de către Tribunalul Covasna este la adăpost de orice critică, prin această hotărâre judecătorească s-au majorat cuantumul daunelor morale însă această majorare s-a făcut în deplină legalitate luându-se în considerare elemente deosebit de importante care au scăpat din vedere primei instanțe și anume, victima accidentului de circulație a suferit foarte multe leziunii corporale, partea vătămată la numai 29 de ani pe o trecere de pietoni a fost proiectată aproape 16 și așa cum se arată în expertiza tehnică auto efectuată aceasta a căzut în cap, s-a aflat într-o comă profundă la început și Tribunalul Covasna în mod legal a apreciat această stare ca generatoare de un prejudiciu moral deosebit și pe cale de consecință a majorat despăgubirile civile de la suma de 20.000 lei la suma de 50.000 lei cât a pretins partea civilă.

Intimatul inculpat, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public arată că împotriva soluției instanței de fond s-a declarat apel, prin decizia dată de Tribunalul Covasnas -a modificat cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la 20.000 lei la 50.000 lei RON. Teoretic ceea ce s-ar putea critica în recursul asiguratorului ar fi acest cuantum, recursul deși este declarat în termen nu este motivat ceea ce potrivit dispozițiilor procedurale duce la concluzia că ce este examinabil din oficiu sunt acele texte de lege indicate expres. În opinia lor nu suntem în prezența nici unei dintre acestea, sens în care solicită respingerea recursului, neexistând temei de casare.

Pe fondul cauzei, această majorare a cuantumului daunelor morale acordate părții civile raportat la starea de fapt și de probele administrate sunt perfect justificate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

CURTEA

Asupra recursului penal de fata:

Prin sentința penala nr.226/28.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpa a părții vătămate -, iar ca modalitate de executare s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În privința acțiunii civile promovate de partea vătămată constituită parte civilă, prima instanță a admis-o numai pentru sumele de 4.179 lei despăgubiri civile cu titlu de daune materiale și 20.000 lei despăgubiri civile cu titlu de daune morale, obligând asiguratorul de răspundere civilă asigurare Reasigurare B, în baza contractului de asigurare, la plata acestor sume de bani.

Prin decizia penală nr.105 /A/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, s-a dispus admiterea apelului declarat de partea civilă - împotriva sentinței penale nr.226/28.09.2007 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, aceasta fiind desființată în ceea ce privește latura civilă relativ la cuantumul daunelor morale ce a fost majorat de la 20.000 lei la 50.000 lei.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre Tribunalul Covasnaa reținut că partea vătămata - a suferit, în urma accidentului rutier din data de 2 februarie 2006, leziuni traumatice care au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale, prezentând multiple fracturi și necesitând o intervenție chirurgicală cu aplicare de tijă metalică, imobilizare gipsată timp de 6 săptămâni, toate acestea marcând-o puternic pe partea vătămată ce a suferit nu numai fizic, dar și moral.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs asiguratorul de răspundere civila Asigurare Reasigurare B - Sucursala C, fără a-și motiva calea de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.3859alin.3 Cod procedural penal, Curtea reține ca nefondat recursul declarat în cauza pentru următoarele considerente:

În mod corect atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că, în cauza, părții vătămate constituite parte civilă, i se cuvin despăgubiri civile cu titlu de daune morale.

Potrivit dispozițiilor art.14 Cod procedură penală cu referire la art.998 Cod civil, despăgubirea părții vătămate trebuie să constituie o justă și integrală reparație a daunelor morale suferite în urma infracțiunii.

Daunele morale reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei, cuantumul acestei compensații fiind determinat, între altele, prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu.

Or, prin decizia Tribunalului Covasna au fost luate în considerație numărul mare de îngrijiri medicale, respectiv 90 de zile, precum și faptul că partea vătămată a suferit multiple leziuni grave, nu minore, necesitând intervenții chirurgicale și aplicarea de tijă metalică, cât și imobilizare gipsată de 6 săptămâni, timp în care aceasta a fost izolată de grupul social pe care îl frecventa și a fost nevoită să facă mai multe deplasări la consultări de specialitate, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, dar și din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Curtea constată, față de cele de mai sus, că suma de 50.000 lei a fost stabilita în mod judicios și pentru aceste considerente, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de asiguratorul de răspundere civilă " " B - Sucursala C împotriva deciziei penale nr.105 /A/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o va menține.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de asiguratorul de răspundere civila " " B - Sucursala C împotriva deciziei penale nr.105 /A/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenta " " B - Sucursala C la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 26.03.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

red./15.05.2008

dactC./16.05.2008/2 ex

jud. fond -

jud. apel -,

Președinte:Alexandru Vasiliu
Judecători:Alexandru Vasiliu, Laura Popa, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 246/2008. Curtea de Apel Brasov