Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 252/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-(2761/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 252R
Ședința publică de la 09 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu- - -
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de către inculpatul, partea civilă și asigurătorul SC ". " SA, împotriva deciziei penale nr.590A/30.10.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.01.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2010, când, în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA,
Prinsentința penală nr.417/02.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4în dosarul penal nr-, în baza art.184 al.2 și 4 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare pentru vătămare corporală din culpă.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b cod penal, pe durata și în condițiile art.71 cod penal.
În temeiul art.81 al.1 și 2 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni conform art.82 al.1 Cod penal.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.359 Cod pr.pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 cod penal.
În temeiul art.14 rap.C.P.P. la art.346 s C.P.P.-a admis în parte acțiunea părții civile și s-a admis acțiunea părții civile Spitalul Clinic de Urgență B.
A fost obligat asigurătorul SC Reasigurare Astra SA la plata către partea civilă a sumei de 55.000 lei, din care 47.000 lei despăgubiri materiale și 8000 lei, daune morale.
A fost obligat asigurătorul SC Reasigurare Astra SA la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bas umei de 1409,67 lei, îngrijiri medicale acordate părții vătămate.
În baza art. 191 al.1 a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 20.09.2006 inculpatul a accidentat partea vătămată în timp ce aceasta traversa pe trecerea de pietoni având culoarea la semafor, inculpatul având galben intermitent și obligația de a opri pentru a permite traversarea șoselei de către pietoni, producându-i acesteia leziuni ce au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale, culpa inculpatului fiind exclusivă. Sub acest aspect, a remarcat prima instanță faptul că, deși inculpatul nu a avut un semafor clasic, care să indice culoarea roșie pentru autoturisme, totuși, în dreptul trecerii de pietoni, semaforizată /roșu pentru pietoni, exista un semafor pentru autoturisme ce avea un singur indicator luminos care pe culoare la pietoni indica galben intermitent pentru autoturisme. S-a constatat că partea vătămată nu a încălcat vreo regulă de circulație la traversare, în timp ce inculpatul nu a oprit pentru a da prioritate acesteia ce se afla angajată în traversare.
Această situație de fapt a rezultat din declarațiile părților și ale martorului audiat ce care se coroborează cu raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
În drept, fapta inculpatului, săvârșită cu vinovăție, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută și sancționată de art.184 al.2 si 4.Cod Penal, în cursul procesului, după depunerea la dosar a raportului de expertiză medico-legală suplimentar efectuat în cauză, schimbându-se încadrarea juridică a faptei de care era acuzat inculpatul în această infracțiune.
La individualizarea pedepsei, instanța fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, vârsta și pregătirea profesională a inculpatului, faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, atitudinea de recunoaștere a faptei și modalitatea formei de vinovăție sub forma culpei.
Față de toate acestea, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu modalitatea de executare a suspendării executării pedepsei, apreciindu-se aceasta ca fiind cea mai potrivită în a asigura reeducarea inculpatului, nu prin privarea de libertate, ci prin stabilirea unui termen de încercare pentru a nu mai comite alte infracțiuni față de consecințele mai grave ce ar urma.
În ceea ce privește latura civilă, instanța fondului a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art.998-999.civ. în persoana inculpatului, respectiv fapta ilicită constând în vătămarea corporală a părții vătămate, prejudiciul nerecuperat constând în cauzarea îngrijirilor medicale și raportul de cauzalitate dintre acestea și a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență și, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă.
De asemenea, s-a constatat că, în condițiile în care exista asigurare de răspundere obligatorie pentru pagubele rezultate din accidente auto, cel ținut să repare prejudiciul părții vătămate, în limita de răspundere a inculpatului este societatea de asigurare, aceasta rezultând expres din dispozițiile art.54 din Legea nr.136/1995 care precizează expres că acțiunea persoanei păgubite se exercită direct împotriva asigurătorului, aceasta putând fi dedus și din forma anterioară a Legii, respectiv a art.49. Astfel, în atare situații, s-a constatat că nu mai răspunde inculpatul către partea vătămată, ci proporțional cu partea sa de responsabilitate la accident, răspunde în baza contractului de asigurare și conform legii numai asigurătorul, aceasta fiind opțiunea legiuitorului pentru simplificarea procedurii și asigurarea unui sistem unitar de despăgubire a victimelor accidentelor auto.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat părții civile, s-a constatat că aceasta este îndreptățită a efectua o operație de înlocuire a protezei de șold pe care o poartă în acest moment, datorită complicațiilor post traumatice apărute (conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală depus în faza de judecată). Potrivit concluziilor depuse sub acest aspect, s-a considerat că suma de 47.000 de lei reprezintă o reparație adecvată, care va asigura posibilitatea efectuării în bune condiții a operației. Astfel, s-au valorificat actele depuse la dosar din care ar reieși un calcul estimativ de aproximativ 11.000 de Euro al operației în Germania. De asemenea, instanța de fond a apreciat că a fost cauzat și un prejudiciu moral părții vătămate, care a avut un comportament al unui om obișnuit și care a suportat rigorile accidentului și multiple intervenții chirurgicale, compensând astfel suferința îndurată și incapacitatea fizică temporară de deplasare cu suma de 8000 lei, care va cădea, de asemenea, în sarcina asiguratorului care este ținut să răspundă conform contractului cu inculpatul.
Prindecizia penală nr. 590/A din 30.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penalăîn dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de apelanta parte civilă împotriva sentinței penale nr.417/02.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 B în dosarul nr-.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și, în fond rejudecând, a fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la 8000 lei la 20.000 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 B, apelantul inculpat și apelantul asigurator -Reasigurare Astra
În baza art.192 al.2 Cod proc pen a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei și apelantul asigurator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
În baza art.192 al.3 Cod proc pen cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 B și apelul apelantei părți civile au rămas în sarcina acestuia.
În baza art.193 al.6 Cod proc pen a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli judiciare către apelanta parte civilă în apel.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că prima instanță reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la stabilirea pedepselor s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptelor, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond a procedat la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările și modalitatea de comitere, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, orientând pedeapsa aplicată la minimul special prevăzut de lege. De asemenea, în mod corect s-a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal, poate fi atins și fără executarea acesteia.
Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă, Tribunalul a constatat că acestea au fost dovedite în primă instanță în cuantumul stabilit de instanța de fond.
Astfel, în mod corect, instanța de fond a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 47.000 lei, reprezentând costul unei operații de înlocuire a protezei de șold actuale cu o proteză de șold totală, operație indicată prin raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecății.
Acest prejudiciu, deși este un prejudiciu viitor, este cert atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, suma acordată reprezentând un calcul estimativ al efectuării unei operații în Germania potrivit înscrisurilor depuse de partea civilă, astfel că suma de 25.000 euro solicitată de către partea civilă nu se justifică.
Asigurătorul a arătat că o astfel de operație se poate face și în România, însă față de complicațiile post traumatice suferite de partea civilă și importanța acestei intervenții chirurgicale pentru evoluția ulterioară a stării de sănătate a părții civile, Tribunalul consideră că acordarea posibilității părții civile de aoe fectua în străinătate la o clinică specializată reprezintă o reparație materială adecvată.
Referitor la înscrisurile depuse în fața instanței de apel în dovedirea cheltuielilor efectuate ca urmare a vătămării corporale suferite, Tribunalul constată că medicamentele achiziționate potrivit bonurilor fiscale nu au legătură cu afecțiunea părții civile, mai mult, nu sunt depuse rețete din care să rezulte că aceste medicamente au fost prescrise părții civile, iar bonurile fiscale reprezentând transportul cu taximetrul, de asemenea, nu atestă prin ele însele că partea civilă a fost cea care a folosit taximetrul pentru a se deplasa.
Totodată, în privința aparatelor de fitness achiziționate, inculpatul nu poate fi obligat la contravaloarea acestora, nefăcându-se dovada recomandării medicului de utilizare a acestora.
De asemenea, angajarea unei menajere nu poate constitui în mod direct o consecință a problemelor de sănătate a părții civile.
Cheltuielile privind transportul la și tratamentul de recuperare aplicat, în condițiile în care Casa de Asigurări de Sănătate suportă o parte din costul tratamentului și având în vedere că recuperarea la acest sanatoriu excede tratamentului de recuperare obligatoriu recomandat de medic, precum și serviciile acordate de cabinete particulare nu pot reținute în sarcina inculpatului.
Contractarea de credite bancare și împrumutul de bani de la cunoștințe și rude nu au fost dovedite de către partea civilă ca fiind efectuate în vederea acoperirii cheltuielilor efectuate pentru recuperarea sa.
Se constată că partea civilă nu a prezentat dovezi în stabilirea cuantumului exact al prejudiciului cauzat privind diferența salarială ca urmare a concediului medical.
Cu privire la acordarea dobânzii legale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă a daunelor materiale și morale, precum și la omisiunea instanței de fond de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocațial și taxele de expertize medico-legale, Tribunalul a constatat că aceste cereri au fost formulate pentru prima oară de către partea civilă în fața instanței de apel, astfel că nu le va avea în vedere la soluționarea apelului, partea civilă având posibilitatea de a formula aceste cereri pe cale separată.
În privința daunelor morale, Tribunalul a constatat că partea civilă a suferit un prejudiciu de natură morală concretizat în suferințele psihice și fizice provocate de vătămarea corporală produsă care a necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale, fiind supusă unor intervenții chirurgicale traumatizante de protezare a șoldului, apărând complicații, fiind necesară înlocuirea protezei actuale cu proteză de șold totală, procesul de recuperare fiind îndelungat, apreciind astfel că acordarea unor daune morale în cuantum de 20.000 lei este de natură a repara prejudiciul cauzat.
Cu privire la obligarea asigurătorului la plata daunelor materiale și morale de către instanța de fond, Tribunalul a constatat că răspunderea civilă contractuală a asigurătorului pentru plata despăgubirilor cuvenite persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri are caracter prioritar în raport cu răspunderea civilă delictuală a celui asigurat în temeiul unui contract de asigurare, iar în cazul în care se pune problema stabilirii despăgubirilor pe calea unui hotărâri judecătorești, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse cu autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995.
Prin urmare, susținerile Parchetului în sensul obligării inculpatului la plata daunelor morale și materiale, asigurătorul fiind doar un garant al plății despăgubirilor civile stabilite prin hotărâre judecătorească în limita contractului de asigurare, nu sunt întemeiate.
În speță, cuantumul total al despăgubirilor civile acordate nu depășește suma de 200.000 lei care reprezintă limita maximă de despăgubire a asigurătorului prevăzută pentru anul 2006 în caz de vătămare corporală (art. 7 al.2 și Anexa 3 la Normele speciale aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor).
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpatul și partea civilă, precum și asigurătorul SC Reasigurare Astra SA (care însă și-a retras recursul).
Inculpatulnu și-a motivat recursul în termenul prev. de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală, cu ocazia dezbaterilor invocând însă cazul de casare prev. de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală, ce poate fi luat în considerare și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală. Astfel, în esență, a fost criticată soluția dată în cauză cu referire la latura civilă, sub aspectul despăgubirilor la plata cărora a fost obligat inculpatul.
În ceea ce o privește peartea p. civilă, Curtea apreciază că sunt respectate dispozițiile art. 385/10 alin.2 Cod procedură penală, în condițiile în care partea a fost citată cu mențiunea depunerii motivelor de recurs la 02.12.2009, deci cu mai puțin de 5 zile înainte de primul termen de judecată (din 07.12.2009), astfel că depunerea motivelor de recurs la data de 08.12.2009 apare ca fiind făcută în termen.
Partea civilă a invocat dispozițiile art.385/9 pct.9, 10 și 14 Cod procedură penală, toate cu referire la latura civilă a cauzei.
Astfel, s-a arătat, în esență, că instanțele de fond și de apel nu au acordat o reparație justă, rațională și echitabilă părții civile, analiza acestui viciu putând fi încadrată prin analogie în dispozițiile art.385/9 pct.14 Cod procedură penală, căci în rezolvarea acțiunii civile instanța procedează tot la o "individualizare", dar a despăgubirilor civile. Tot astfel, s-a mai arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă constând în taxe de expertize medico legale, deși au fost depuse dovezi în acest sens la dosar. Pentru aceste considerente, s-a solicitat majorarea daunelor morale și materiale la 50.000 euro, plus dobânda legală.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate și în limitele prev. de art.385/6 alin.1,2 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Atât inculpatul, cât și partea civilă au criticat în recursdoar modul de soluționare a acțiunii civile,iar nu și rezolvarea laturii penale. Prin urmare, Curtea va proceda la examinarea cauzei în cadrul acestor limite, ceea ce excludeab initioanalizarea cazului de casare prev. de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală, căci acesta, în raport de ipotezele la care se referă (aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 Cod penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege) vizează exclusiv latura penală, el neputând fi extins, prin analogie, în ceea ce privește "individualizarea despăgubirilor civile"- cum a susținut recurenta parte civilă (analogia nefiind permisă în materie penală).
Criticile formulate de inculpat și de partea civilă sunt însă întemeiate prin prisma dispozițiilor art.385/9 pct.9 Cod procedură penală, căci nici hotărârea de fond, nici cea din apel nu cuprind motivele pe care se întemeiază, cu referire la soluționarea acțiunii civile formulate de partea civilă. În acest sens, Curtea are în vedere că în ambele hotărâri se reține succint că suma de 47.00 lei acordată părții civile cu titlu de daune materiale reprezintă "un calcul estimativ al efectuării unei operații în Germania, potrivit înscrisurilor depuse de partea civilă", fără a se arăta în concret cum s-a realizat acest calcul ori care au fost înscrisurile avute în vedere în acest sens.
Or, potrivit dispozițiilor art.356 Cod procedură penală, hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei trebuie să cuprindă și analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii civile a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate. În speță, această analiză nu a fost făcută, instanța de fond rezumându-se să arate că daunele materiale acordate părții civile au fost calculate "potrivit înscrisurilor de la dosar", în condițiile în care la dosar erau depuse mai multe înscrisuri, ce indicau sume diferite. Spre exemplu, din înscrisurile aflate la filele 82-83 dosar fond reiese un cost mediu al operației pentru înlocuirea articulației de șold de 25.000 euro (informație preluată dintr-un articol Medical Corespondent), pe când la filele 84-85 dosar fond reiese un cost al protezei de 1500-3000 euro, un cost al spitalizării, intervenției și sejurului aferent intervenției într-un centru de convalescență de 10.000 - 20.000 euro (informație preluată de pe un site francez), la care se adaugă și alte costuri, iar în înscrisurile de la filele 88-90 dosar fond se arată că în Belgia ( Medical ) costul unei proceduri normale unilaterale este de 11.000 euro.
Prima instanță nu a motivat de ce a acordat părții civile suma de 47.000 lei (echivalentul a 11.000 euro) cu titlu de despăgubiri materiale și de ce nu a luat în considerare celelalte înscrisuri depuse de partea civilă, din care reieșeau alte sume.
Pe de altă parte, Curtea constată că, preluând susținerea părții civile, prima instanță a reținut că suma acordată reprezintă costul estimativ al efectuării unei operații în Germania, deși singurul înscris aflat la dosar ce se pare că ar cuprinde informații privind costul unei astfel de intervenții chirurgicale în țara respectivă este cel de la fila 87 dosar fond, care însă nu este tradus în română; toate celelalte înscrisuri la care Curtea a făcut mai sus referire privesc costuri estimative preluate de partea civilă de pe siteuri din alte țări.
Nu în ultimul rând, Curtea observă că înscrisurile depuse la dosarul de fond și la cel de apel d e partea civilă în susținerea acțiunii civile sunt doar fotocopii, nefiind certificate de avocat ca fiind conforme cu originalul și nerezultând nici că ar fi fost prezentate originalele lor instanțelor de judecată (căci în acest din urmă caz, acestea ar fi procedat ele însele la certificarea copiilor). Nu mai puțin, traducerile aflate la dosarul cauzei nu rezultă că ar fi fost efectuate de persoane autorizate, conform legii.
Nemotivarea soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la despăgubirile materiale acordate părții civile nu a fost suplinită nici de instanța de apel, care, reluând susținerea primei instanțe potrivit căreia "suma acordată reprezintă un calcul estimativ al efectuării unei operații în Germania potrivit înscrisurilor depuse de partea civilă", s-a rezumat a adăuga doar că "suma de 25.000 euro solicitată de partea civilă nu se justifică".
În aceste condiții, instanța de recurs nu poate să își exercite controlul judiciar cu privire la corectitudinea soluționării pretențiilor civile ale părții civile, astfel că singurul remediu procesual este acela al trimiterii cauzei spre rejudecare, în privința aspectelor arătate.
Deși aspectele de nemotivare a soluționării acțiunii civile formulate de
partea civilă se regăsesc, deopotrivă, atât în hotărârea primei instanțe, cât și în decizia pronunțată în apel, totuși, pentru a nu prelungi excesiv durata procesului (în raport de acestuia, în special pentru partea civilă), Curtea nu va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la fond, ci în apel, dat fiind caracterul său devolutiv integral.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, Curtea va admite recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 590/A din 30.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-, va casa, în parte, decizia penală recurată și va trimite cauza la Tribunalul București spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpat și partea civilă, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Cu ocazia rejudecării, Tribunalul va avea în vedere toate celelalte critici formulate de inculpat și de partea civilă referitoare la soluționarea acțiunii civile.
Se vor menține celelalte dispoziții ale decizie penale recurate.
În temeiul art.385/4 rap. la art.369 Cod procedură penală, Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de SC Reasigurare Astra SA, soluție în raport de care va o obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor declarate de inculpat și partea civilă vor rămâne în sarcina statului.
Cât privește cheltuielile judiciare efectuate în recurs de către partea civilă, acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 590/A din 30.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Casează, în parte, decizia penală recurată și trimite cauza la Tribunalul București spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpat și partea civilă, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Menține celelalte dispoziții ale decizie penale recurate.
Ia act de retragerea recursului declarat de SC Reasigurare Astra SA.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor declarate de inculpat și partea civilă rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul asigurator la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare efectuate în recurs de către partea civilă urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.22.03.2010
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Andreea Cioată
