Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 266/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 266
Ședința publică de la 17 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - - -
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
Procuror -
La ordine fiind soluționarea recursurilor formulate de părțile civile G și împotriva deciziei penale nr. 54 din data de 18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- - sentința penală nr. 251 din data de 23.09.2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentele părți civile G și și intimatul inculpat, acesta fiind reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 1745 emisă de Baroul Galați la data de 3.04.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că la dosar s-au depus motive de recurs formulate de recurentele părți civile, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită respingerea recursului declarat de părțile civile G și, față de motivele invocate pe care le consideră neîntemeiate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză ca nefondat, întrucât instanța s-a pronunțat în mod corect, acordând exact ceea ce s-a cerut.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr. 251/2008 a Judecătoriei Adjuda fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al.1,3 Cod penal la 4 luni închisoare cât și la 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al.2,4 Cod penal.
În baza art. 33,34 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
A aplicat și pedeapsa accesorie prev.de art. 64 lit.a,b
S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la 3600 lei daune morale către partea civilă G și 5400 lei către partea civilă Cantinca și cheltuieli de spitalizare către unitățile spitalicești.
S-a reținut că în ziua de 11 august 2006, în jurul orei 15,00, în timp ce circula pe direcția Focșani - Adjud a izbit din spate autoturismul condus de în care se aflau părinții săi G și, constatîndu-se că acesta circula cu viteză mare și nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autovehiculul din față care se înscrisese pe dinspre axul șoselei și semnaliza schimbarea direcției de mers.
Urmare a impactului de care se face vinovat exclusiv inculpatul, părțile vătămate G și au suportat traumatisme pentru care au fost necesare 11-12 zile și respectiv 40 de zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele administrate în faza de urmărire penală și ce cercetare judecătorească.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului și lipsa antecedentelor penale.
Împotriva acestei sentințe în termenul prev. de lege a declarat apel inculpatul și părțile vătămate.
Inculpatul nu și-a motivat apelul și nici nu s-a prezentat la instanță pentru a susține oral motivele.
Părțile vătămate prin motivele de apel critică hotărârea primei instanțe, în sensul că nu li s-au luat declarații ca părți vătămate ci doar ca martori, consemnându-se doar în încheierea de ședință declarațiile date ca părți vătămate.
De asemenea, s-a susținut că despăgubirile acordate nu sunt satisfăcătoare.
S-a solicitat desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeași instanță.
Prin decizia penală nr. 54/18.02.2009 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat dar și de părțile vătămate G și, obligând apelanții la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea hotărârilor date s-a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului se află în limitele prevăzute în textul incriminator, acesta la rândul său fiind obligat la despăgubirile solicitate de părțile vătămate.
Cu privire la apelul părților vătămate instanța de control a reținut că acestea au fost despăgubite în limita pretențiilor solicitate și dovedite.
Cu privire la martorul s-a precizat că acesta a avut calitatea de martor și nu a făcut dovada calității de parte vătămată pentru a justifica și pretențiile solicitate pentru leziunile avute, inclusiv pentru autoturismul avariat.
Împotriva acestei hotărâri în termenul prev. de lege părțile civile G și, au declarat recurs.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosar părțile civile susțin că hotărârile date sunt netemeinice și nelegale, atât pe latură penală cât și civilă.
Se precizează că instanțele de judecată nu au soluționat cauza și în ceea ce-l privește pe fiul acestora care și el a fost vătămat în accident.
Se susține de asemenea că nu au fost despăgubiți și material, întrucât au stat prin spitale și au făcut unele cheltuieli dar și faptul că pentru mașină nu li s-au acordat despăgubiri.
Recurenții legal citați la judecata pe fond a cauzei nu s-au prezentat și nici nu și-au completat motivele de recurs cu noi dovezi.
Recursurile declarate de cele două părți vătămate sunt nefondate.
Din examinarea celor două hotărâri și verificarea ansamblului probator Curtea constată că acestea sunt temeinice și legale.
Instanțele, la fond și în apel au reținut corect situațiile de fapt și încadrarea juridică a faptelor.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost corect evaluate criteriile ce reglementează această materie, iar sancțiunea aplicată răspunde gradului de pericol social.
Pe latură civilă instanța de fond a apreciat corect cuantumul despăgubirilor ca daune morale iar cu privire la unele daune materiale invocate de părțile civile acestea trebuiau și dovedite cu probe certe și credibile.
Martorul, fiul celor două părți vătămate, la rândul său se putea constitui parte civilă pentru leziunile suferite dar și pentru unele avarii de la mașină cu condiția ca acesta să fi făcut și dovada că a suferit unele leziuni, cu certificat medico legal, precum și dovada avariilor la autoturism și cuantumul reparațiilor efectuate.
Instanțele în lipsa unor dovezi pe care le-a și pretins a le depune, nu a soluționat latura civilă a cauzei complet, dar lipsa diligențelor pe care martorul trebuia să le depună.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de părțile civile.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați fiecare recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de părțile civile G și (domiciliați în comuna Ruginești, județul V) împotriva deciziei penale nr. 54 din data de 18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- - sentința penală nr. 251 din data de 23.09.2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-, privind pe intimatul inculpat ( fiul lui și, născut la data de 31 mai 1974 în, domiciliat în comuna, str. - Roșii, Bloc 1,. 2, județul B, CNP: -).
În baza disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă pe apelanți la plata a câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. 05 Mai 2009
Tehn. 05 Mai 2009
Apel: M: - R-.
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Ion Avram