Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 267/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.267/R/2009
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Claudia Ilieș Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin:
, procuror șef secție judiciară
S-au luat spre examinare - pentru pronunțare - recursurile declarate de inculpatul R, partea civilă și asigurătorul de răspundere civilă SC SA împotriva deciziei penale nr.14/A din 26.01.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 alin.2 și 4.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința penală nr.3875/21.12.2007 a Judecătoriei Iașia fost condamnat inculpatul R, fiul lui și, născut la data de 04.07.1976 în oraș Tg., jud. I, domiciliat în oraș Tg.,-, jud. I, CNP -, cetățenie română, studii 10 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, doi copii minori, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art.184 alin.2, 4 Cod penal;
- în baza art.871 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art.82 Cod penal;
- s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
- s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cod penal, ce a fost suspendată pe aceeași durată ca pedeapsa principală, conform art.71 alin.5 Cod penal;
- în baza art.14 și 346 Cod procedură penală rap. la art.999 civ. și art.49 și urm. din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă SC, cu sediul în mun. B, str. - nr.45, Sector 1, prin Director -. al SC SA Suc. I, din mun. I, str. -.- nr.1, jud.I să plătească părții vătămate,. în mun. I, șos.- nr.34,.555,. C,.6,.24, jud.I, suma de 30.000 de RON cu titlu de daune morale și s-au respins restul pretențiilor solicitate ca neîntemeiate;
- în baza art.313 din Legea nr.95/2006 cu referire la art.49 și urm. din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC SA, cu sediul în mun. B,-, Sector 1, prin Director -. al SC SA - Suc. I, din mun. I, str. -. - nr.1, jud. I, să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgențe I, cu sediul în mun. I, str. G-ral. nr.2, jud.I, suma de 52,77 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, actualizată cu dobânda de referință a BNR începând cu data de 14.05.2004 și până la plata debitului;
- în baza art.193 Cod procedură penală s-a respins solicitarea apărătorului părții vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare;
- în baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dat în dosarul nr.3686/P/2004 la data de 23.10.2006 și înregistrat la rolul acestei instanțe sub nr- s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților R, pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă", prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod Penal și pentru săvârșirea infracțiunii de "mărturie mincinoasă", prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal.
S-a reținut prin actul de sesizare al instanței că, în ziua de 14.05.2004, inculpatul Rac ondus microbuzul transport persoane cu numărul de înmatriculare B-76038 pe Șoseaua - din mun. I, accidentând-o pe partea vătămată, care traversa strada pe marcajul pietonal în apropierea intersecției cu -, în urma impactului partea vătămată suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 110- 120 de zile de îngrijiri medicale. În sarcina inculpatei s-a reținut faptul că, fiind audiată în calitate de martor în cauza privind pe R, a dat declarații contradictorii cu ale martorilor oculari, s și și cu întreg materialul probator administrat, afirmând că partea vătămată traversa strada după marcajul pietonal cu spatele și purta discuții cu persoane ce se aflau pe trotuarul de pe care a început traversarea.
La termenul de judecată din data de 19.12.2007, instanța a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul R de cea privind inculpata.
Analizând actele și lucrările dosarului în cauza privind pe inculpatul
R, instanța de fond a reținut ca fiind pe deplin dovedite următoarele:
În fapt,
Inculpatul R este posesor al permisului de conducere valabil pentru categoria "B" cu o vechime din anul 1995 și categoria "D 1" cu o vechime din anul 2003, iar microbuzul marca "Mercedes Sprinter" cu numărul de înmatriculare B-76038 fost achiziționat în leasing de către numitul R, tatăl inculpatului, prin BRD SRL Polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto a fost încheiată între SC Reasigurare SA și BRD SRL B în calitate de asigurat, respectiv R în calitate de utilizator, pentru perioada 01.01.2004 - 30.06.2004 (conform copiei de la fila 103 dosar).
În ziua de 14.05.2004, inculpatul Ral uat călători din fața
I cu microbuzul cu numărul de înmatriculare B-76038, urmând
să conducă pe ruta I - Târgu. Pentru a ieși din municipiul I,
inculpatul a condus microbuzul pe Șos. -, circulând pe a III-a, de
lângă axul drumului. Ajungând la trecerea de pietoni situată în vecinătatea
intersecției cu - (zona munca ), trecere prevăzută cu
marcaj pietonal, indicator rutier și lampă cu lumină intermitentă, inculpatul nu a
oprit și nu a acordat prioritate părții vătămate.
Partea vătămată traversa Șoseaua - pe marcajul cu vopsea destinat pietonilor, dinspre dreapta spre stânga conducătorului auto, în mod regulamentar, cu privirea orientată spre trotuarul unde urma să ajungă. Ajungând pe a III-a, de lângă axul drumului, partea vătămată a observat în ultimul moment microbuzul condus de inculpat, și datorită stării de, a pus mâinile în dreptul capului. Inculpatul a observat-o în ultimul moment pe partea vătămată și a virat spre stânga, intrând pe contrasens, în încercarea de a evita impactul cu aceasta. Cu toate acestea, microbuzul condus de către inculpat a acroșat-o pe partea vătămată cu partea din spate, la piciorul stâng. În urma impactului, partea vătămată a căzut pe marcajul vopsit, inculpatul R oprind microbuzul la o distanță de aproximativ 25-30 de metri după trecerea de pietoni, a mers la victimă, căreia i-a propus să o ducă cu un taxi la spital, aceasta refuzând, apoi a revenit la microbuz pe care 1-a parcat pe partea dreaptă a drumului public la o distanță de aproximativ 40-50 de metri de locul producerii accidentului.
Prin certificatul medico-legal nr. 1141/17.05.2004 eliberat de IML I, s- constatat că partea vătămată a prezentat fractură bimaleolară stg. contuzie stâng, contuzie deget 2 picior drept, și a prezentat comoție cerebrală anamnestică, necesitând 110-120 de zile de îngrijiri medicale, timp în care se include și recuperarea funcțională.
Situația de fapt astfel reținută rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate, respectiv cu: -plângerea și declarațiile părții vătămate, care a precizat că s-a angajat în traversarea - pe trecerea pentru pietoni de la Cimitirul, iar când a ajuns la mijlocul străzii a văzut când a trecut prin fața sa un microbuz de culoare albă; se deplasa în pas normal, cu fața spre partea cealaltă a străzii;
- certificatul medico-legal nr.1141/17.05.2004 eliberat de IML I;
- procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto;
- relații cu privire la apelurile telefonice efectuate de la postul telefonic cu nr.- care figurează înregistrat pe numele din care rezultă că de la acest post telefonic s-a apelat în ziua de 14.05.2004, la orele 19.09, respectiv 19.15, la numărul -, număr ce aparține Inspectoratului Județean de Poliție, durata apelurilor fiind de aproximativ 1 minut;
- declarația martorului s, care a arătat că se afla pe balconul locuinței sale, situată în blocul 554 de pe Șos. -, la etajul 7, afară era și vizibilitatea era perfectă, a văzut-o pe partea vătămată care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal; se deplasa la pas cu privirea îndreptată în direcția în care se deplasa. condus de către inculpat nu a oprit să-i acorde prioritate părții vătămate, ci a încercat să o evite, virând la stânga, împrejurare în care a acroșat victima cu partea laterală dreapta spate, în zona roții. Victima a căzut pe marcajul pietonal, în timp ce inculpatul și-a continuat deplasarea aprox. 40-50 de metri. Întrucât microbuzul nu oprise inițial la locul producerii accidentului, martorul s-a hotărât să sune la Poliția Rutieră. Nu a văzut ca partea vătămată să poarte discuții cu persoane aflate pe trotuarul de pe care tocmai plecase;
- declarația martorei, care afirmă că se afla în bucătărie, a văzut microbuzul I-Tg. venind dinspre oraș și îndreptându-se spre, un microbuz era oprit în stație, pe a II-a era un microbuz alb care aștepta trecerea pietonilor, iar din spatele acestuia venea microbuzul condus de către inculpat, care a trecut pe a III-a, cea de lângă axul drumului, acesta trecând mai departe. A văzut când partea vătămată a început traversarea străzii, nu a văzut de unde venea, dacă vorbea cu alte persoane, era pe marcajul trecerii pentru pietoni, și a fost acroșată cu partea lateral dreapta a mașinii. Șoferul microbuzului a făcut un viraj stânga, spre celălalt sens de mers, cu intenția de a evita accidentarea victimei.
- declarația martorei, care se afla în toneta proprietate personală amplasată în dreptul trecerii pentru pietoni de pe șoseaua -, pe trotuarul opus -. Martora, aflată în interiorul chioșcului, a văzut-o prin geamul acestuia pe partea vătămată începând traversarea pe trecerea pentru pietoni de pe trotuarul opus celui pe care se afla martora. Când a ajuns aproape de axul drumului, între I-a și a II-a, a văzut un microbuz care circula dinspre - - spre, trecând prin fața părții vătămate și oprind apoi după aproximativ 20 de metri de intersecție. A văzut partea vătămată căzută pe carosabil. Ulterior, la data de 23.06.2004, în jurul orelor 12,00, au venit organele de poliție la locul accidentului împreună cu inculpatul, acesta din urmă arătând locul accidentului după trecerea de pietoni. Atunci a intervenit martora, care a declarat polițiștilor ce a văzut și le-a indicat locul în care a căzut victima.
- declarația martorului, aflat cu taxiul în stația din apropierea trecerii de pietoni, la aprox. 7- 10 metri. A văzut microbuzul condus de inculpat oprindu-se în dreptul său și în același timp a auzit strigătele pietonilor din preajmă. A văzut și victima căzută pe carosabil, însă nu a putut preciza dacă era pe marcajul pietonal sau după acesta, din cauza persoanelor care s-au îndreptat spre victimă. La venirea organelor de poliție a văzut un șlap () al victimei lângă trecerea de pietoni, la 30-40 de cm.
-declarația martorului (-279, 416dosar): acesta afirmă că se afla pe ultimul rând din microbuz, pe scaun în partea dreaptă, a văzut-o pe partea vătămată venind din intersecția Munca, în diagonală, spre trecerea de pietoni, avea capul întors pentru a vorbi cu cineva. venea din mijlocul intersecției, s-a lovit de microbuz la 1 metru și J de trecere, iar șoferul a oprit la auzul zgomotului produs de lovire, între I și a II- Șoferul profesionist fiind și cunoscându-l pe inculpat de mic, martorul nu a rămas la locul accidentului.
- declarația martorului (fila 330 dosar), șofer de taxi: acesta a declarat că nu a văzut cum a avut loc accidentul, a văzut o persoană căzută pe trecerea de pietoni, dar nu știe dacă era pe marcaj sau alături, el coborând din mașină după ce lumea se strânsese lângă victimă.
- declarația martorului (fila 417): acesta a afirmat că se afla în microbuzul condus de inculpat, pe ultima banchetă de lângă geam din partea dreaptă, a văzut-o pe partea vătămată traversând strada pe marcajul pentru pietoni, mergea cu spatele, gesticulând spre partea de unde plecase. Partea vătămată s-a lovit de microbuzul care tocmai plecase de pe loc de la trecerea de pietoni, iar inculpatul a oprit imediat. Zgomotul produs de lovirea părții vătămate de microbuz a fost foarte mic, ca și cum ar cădea un jos, abia
auzindu-se lângă el, inculpatul observând probabil victima în oglinda retrovizoare. Era multă lume adunată în jurul victimei. Inculpatul nu a încercat, să ocolească nimic, mergea drept.
- procese verbale de confruntare între inculpat și martorii și s;
- proces verbal de reconstituire și planșa foto (filele 149 - 164 dosar UP) în cuprinsul căruia se consemnează și declarația martorei față de precizările făcute în acel moment de către inculpat;
- proces verbal întocmit cu ocazia efectuării unui experiment judiciar și planșa foto, ocazie cu care au fost efectuate fotografii judiciare din locurile în care se aflau martorii, s și;
- rapoartele de expertiză tehnică criminalistică nr.127/13.07.2004 și 64/21.03.2006, care nu țin însă cont de declarațiile martorilor, ci doar de cele ale inculpaților, și nu fac referire la faptul că șlapul părții vătămate putea ajunge dincolo de marcajul pietonal din acțiunea persoanelor care au sărit să o ajute pe partea vătămată, neavând deci nici o relevanță în această cauză;
- declarațiile inculpatului R: declarația olografa dată la 14.05.2004, din cursul urmăririi penale în care precizează că, în zona Munca, a observat o persoană neatentă, care a început traversarea dinspre dreapta spre stânga, după trecerea de pietoni. Inculpatul a încercat să evite coliziunea, virând spre stânga și intrând pe sensul opus, dar partea vătămată s-a izbit în partea lateral dreapta spate a microbuzului. Imediat a oprit pentru a-i acorda victimei primul ajutor, a urcat-o într-un taxi care a transportat-o la spital, apoi a tras microbuzul pe partea dreaptă a carosabilului pentru a descongestiona circulația. În momentul impactului circula cu 40-50 de km/h iar la fața locului nu au rămas urme de frânare. Ulterior, în declarația de învinuit din data de 14.07.2005, inculpatul și-a schimbat declarația, arătând că a oprit inițial la trecerea pentru pietoni, a dat prioritate unui grup de persoane, apoi, în timp ce rula pe trecerea pentru pietoni a văzut-o pe partea vătămată, apărând la 5- 6 metri după trecerea de pietoni, neatentă la traversare, vorbind cu alte persoane, discutând și gesticulând la niște persoane aflate pe trotuarul de pe care plecase. A virat mișcând foarte puțin volanul, apoi a simțit lovitura din partea din spate a microbuzului, a oprit și a coborât să vadă ce s-a întâmplat.
În cursul judecății, inculpatul și-a menținut declarația dată în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit, precizând că a văzut-o pe partea vătămată în oglinda retrovizoare și avea o viteză de aprox. 10- 20 km/.
Având în vedere toate probele administrate, instanța de fond a considerat că reale în întregime sunt doar declarațiile martorilor, s și, martori obiectivi, afirmațiile acestora coroborându-se cu declarațiile părții vătămate. Instanța de fond a reținut că declarațiile martorului sunt subiective, acesta a prezentat un comportament anormal pentru un șofer profesionist și, în același timp, o veche cunoștință a inculpatului, în sensul că imediat după accident a plecat, fără a rămâne până la sosirea organelor de Poliție pentru a da declarații, urmând a fi înlăturate integral. Martorul a afirmat că viteza de deplasare a microbuzului în momentul impactului era de 15- 20 km/, în timp ce în declarația olografa a inculpatului, acesta din urmă afirma că se deplasa cu 40- 50 km/, aspect ce putea fi ușor constatat de către un profesionist. Mai mult, se contrazice cu martorul, ambii declarând că ocupau același loc în microbuz: de pe ultimul rând în partea dreaptă la geam, lucru ce nu poate fi fizic posibil. De asemenea, declarația martorului este parțial reală, acesta declarând că partea vătămată se afla pe trecerea pentru pietoni, dar este inexactă în ceea ce privește evoluția microbuzului pe șosea: microbuzul nu a oprit la trecerea pentru pietoni, iar înainte de impact nu a mers drept, ci șoferul a virat stânga, intrând pe contrasens, aspect relatat chiar de către inculpat.
Dintre declarațiile inculpatului, s-a reținut parțial doar cea olografa dată
în chiar ziua accidentului, în cuprinsul căreia a arătat că a observat partea vătămată, a virat spre stânga și a intrat pe sensul opus, dar nu a reușit să evite coliziunea, viteza cu care el circula fiind de 40- 50 km/, aspecte care se
coroborează în totalitate cu declarațiile martorilor, s și, contrazicând afirmația ulterioară că ar fi oprit
la trecerea de pietoni, impactul realizându-se la scurt timp de la punerea în
mișcare.
Față de aceste considerente, instanța de fond a considerat că s-a făcut dovada deplinei vinovății a inculpatului R, sub forma culpei, în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acesta încălcând astfel dispozițiile art.180 pct. 7 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aflat în vigoare la acea dată, potrivit cărora conducătorul de autovehicul este obligat să acorde prioritate pietonilor angajați în traversarea drumurilor publice, pe trecerile marcate sau semnalizate cu indicator.
În drept,
Fapta inculpatului R care, în ziua de 14.05.2004, a condus microbuzul transport persoane cu numărul de înmatriculare B-76038 pe Șoseaua - din mun. I, accidentând-o pe partea vătămată, care traversa strada pe marcajul pietonal situat în apropierea intersecției cu -, în urma impactului partea vătămată suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 110-120 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "vătămare corporală din culpă", prev. și ped. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, față de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere pe de o parte dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei comise caracterizată de modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii, respectiv pe timp de zi, pe trecerea de pietoni, iar pe de altă parte persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea procesuală nesinceră.
Față de cele mai sus arătate, instanța de fond a considerat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, fiind îndeplinite condițiile art.81 Cod penal, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare calculat conform art.82 Cod penal.
Instanța de fond i-a atras atenția inculpatului că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare va atrage revocarea suspendării condiționate, conform art.83 Cod penal.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, motivat de natura infracțiunii comise, care îl face incompatibil pe inculpat cu exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ce a suspendat-o pe aceeași durată ca pedeapsă principală, conform art.71 alin.5 Cod penal.
În privința laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat că s-au constituit părți civile Spitalul Clinic de Urgențe I cu suma de 52,77 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, actualizată cu dobânda de referință a BNR și partea vătămată, care a solicitat daune materiale în valoare de 500.000.000 ROL, 500 euro/lună despăgubire civilă periodică și 3.000.000.000 ROL daune morale.
În cauză a fost citat asigurătorul de răspundere civilă SC "" SA, societate cu care a fost încheiată polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria - nr. - din 23.12.2003 valabilă de la 01.01.2004
la 30.06.2004.
În privința cheltuielilor de spitalizare, instanța de fond a constatat că există la dosar documente medicale din care rezultă că acestea au fost efectuate, conform devizului de cheltuieli depus la dosar, în cuantum de 52,77 lei. Având în vedere culpa inculpatului în producerea leziunilor părții vătămate, polița de asigurare RCA, față de dispozițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România care arată că "În cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate in România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a ersoanei p. /persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați", în procesul penal persoana răspunzătoare fiind citată în calitate de inculpat, instanța a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC "" SA să plătească părții civile Spitalului Clinic de Urgențe I suma de 52,77 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, actualizată cu dobânda de eferință a BNR începând cu data de 14.05.2004 și până la plata debitului.
Referitor la despăgubirile solicitate de către partea vătămată, instanța de fond a considerat că cererea acesteia este parțial întemeiată.
Astfel, în privința daunelor materiale solicitate, reprezentând cheltuieli medicamentele folosite, cheltuieli de spitalizare, cheltuieli cu deplasarea la tratamente de recuperare suportate periodic, cheltuieli de deplasare la B unde s-au făcut demersuri pe cale administrativă deoarece soluționarea dosarul
la Parchet era tergiversată, în cuantum de 500.000.000 ROL (fila 25 dosar partea vătămată nu a depus și instanța nu a putut administra nici o probă care să indice dacă s-au efectuat cheltuielile arătate și care a fost cuantumul lor. Aceste cheltuieli solicitate puteau fi dovedite prin depunerea de facturi, chitanțe, acte care se eliberează în mod obișnuit de către farmacii, spitale (în cazul medicamentelor, a cheltuielilor de spitalizare) ori de către conducătorii auto - în cazul mijloacelor de transport. S-a constatat, de asemenea, că deplasările efectuate pentru soluționarea dosarului nu pot reprezenta daune materiale ci, eventual, ar putea fi solicitate drept cheltuieli judiciare, dar dovada efectuării deplasărilor nu a fost făcută (nu există bilete ori alte documente de călătorie depuse la dosar), pe cale de consecință, instanța de fond a respins ca neîntemeiată solicitarea de acordare a daunelor materiale.
Cu privire la despăgubirea civilă periodică datorită infirmității fizice permanente suferite de partea vătămată, prin certificatul medico-legal 1141/17.05.2004 eliberat de IML I, s-a constatat că partea vătămată a necesitat 110-120 de zile de îngrijiri medicale, timp în care se include și recuperarea funcțională, fără a fi identificată vreo infirmitate fizică permanenta. A fost depus la dosar (fila 307) un certificat de încadrare în grad de handicap nr. 53013/25.09.2007 eliberat de Consiliul Județean I, în care se arată că partea vătămată - are gradul de handicap mediu, valabilitatea certificatului fiind de 12 luni. În acest document nu se consemnează nimic cu privire la data dobândirii handicapului, nu rezultă în ce constă acest handicap, astfel încât nu se poate stabili nici o legătură de cauzalitate între accidentul produs de inculpat și urmările invocate de partea vătămată, altele decât cele precizate în certificatul medico-legal. Același certificat medico-legal nu relevă necesitatea ca partea vătămată să fie din nou consultată la un anumit interval de timp, iar partea vătămată nu a depus și nici nu a invocat că ar exista vreun act medical ulterior certificatului medico-legal, care să ateste faptul că leziunile nu s-au vindecat în termen de 120 de zile, termen ce a inclus și recuperarea funcțională. Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins ca neîntemeiată și această cerere.
Fată de daunele morale solicitate, instanța de fond a reținut că cererea este întemeiată, dar nu în cuantumul solicitat. În acest sens, se observă că perioada petrecută de partea vătămată cu piciorul imobilizat și apoi până la recuperarea funcțională a acestuia a determinat o scoatere, fără voie, a părții vătămate, din viața socială normală, cu repercusiuni asupra vieții școlare dar și asupra petrecerii într-un mod agreabil, a timpului liber. Astfel, din declarația martorei, diriginta clasei a IX-a H la Colegiul Tehnic, unde învăța partea vătămată, rezultă că - a solicitat să-și continue studiile la domiciliu, ceea ce s-a și întâmplat, prin deplasarea unor profesori la partea vătămată, aceștia nefiind remunerați de către aceasta. Martora a constatat că partea vătămată a pierdut din atenție și din capacitatea la efort intelectual pe timp îndelungat. De asemenea, martora a observat și o schimbare afectivă, în sensul că partea vătămată avea o stare de proastă dispoziție, amărăciune. A fost scutită de efectuarea orelor de sport și depunea un efort suplimentar pentru a participa la orele de curs. La începutul clasei a X-a partea vătămată și-a revenit, datorită timpului scurs de la accident.
Având în vedere aceste schimbări evidente în viața și în comportamentul părții vătămate, trauma fizică suferită, instanța de fond a considerat că au fost aduse atingeri unor drepturi nepatrimoniale, precum dreptul la integritate fizică și psihică, dreptului de a participa la o viață socială normală pentru câteva luni de zile, motiv pentru care a dispus, în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 999 cod civil și art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România obligarea asigurătorului de răspundere civilă SC "" SA (conform motivelor sus arătate-dispozițiile art. 54 alin. 2, la plata sumei de 30.000 de RON către partea civilă, sumă pe care instanța o consideră suficientă pentru acoperirea întregului prejudiciu moral arătat mai sus.
În baza art. 193 Cod procedură penală a respins solicitarea apărătorului părții vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare întrucât nu s-a făcut dovada cuantumului acestora, deși a existat dovada încheierii unui contract de asistență juridică.
Împotriva acestei hotărâri au promovat apel partea vătămată și inculpatul R, declarațiile fiind înregistrate la Judecătoria Iași, la data de 04.01.2008, fiind anterior depusă la poștă la data de 29.12.2007 și respectiv la data de 9.01.2008 după ce în prealabil a fost depusă la poștă la 7.01.2008.
În motivarea apelului partea civilă a criticat soluția primei instanțe exclusiv pe latură civilă, apreciind că solicitările părții civile nu au fost primite, cu toate că în cauză existau probe ce fundamentau pretențiile ridicate.
Inculpatul a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, deoarece toate probele administrate în cauză conduceau la concluzia nevinovăției inculpatului, astfel că lipsind un element constitutiv al infracțiunii se impunea achitarea inculpatului în baza art.10 lit.d Cod procedură penală, și drept consecință respingerea pretențiilor civile ale părții vătămate.
Prin decizia penală nr.14/A din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă excepția tardivității apelului formulat de către inculpatul R, invocată din oficiu.
În temeiul art.379 pct.1 lit.a pr.pen. a fost respins ca tardiv apelul declarat de către inculpatul R domiciliat în loc.Tg.,- A, jud.I împotriva Sentinței penale nr.3875/21.12.2007 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul cu nr-.
În temeiul art.379 pct.2 lit.a pr.pen. a fost admis apelul formulat de către partea civilă. în loc.I-,.555,.C,.6,.2, jud.I împotriva Sentinței penale nr.3875/21.12.2007 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul cu nr- cu privire la cuantumul despăgubirilor morale acordate părții civile și rejudecând în aceste limite:
În temeiul art.14 și art.346 pr.pen. rap. la art.999 și urm. civ. art.49 și urm. din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC SA cu sediul în loc. I, str. -. -, nr.1, jud.I să plătească părții civile suma de 40.000 RON reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale.
Au fost menținute celelalte dispoziții cuprinse în sentința penală.
În temeiul art.193 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3020,14 RON în favoarea părții civile cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.192 al.2 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în apel în favoarea statului în sumă de 300 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că apelul promovat de inculpatul R nu a fost formulat în termenul de 10 zile prev. de art.363 alin.1 Cod procedură penală, termen ce a curs pentru inculpatul prezent la dezbaterea judiciară a fondului cauzei, de la data pronunțării soluției atacate și anume 21.12.2007, potrivit art.363 alin.3 Cod procedură penală. Astfel socotit termenul de 10 zile conform dispozițiilor art. 186 alin.2 Cod procedură penală, acesta s-a împlinit la 01.01.2008, zi nelucrătoare, conform legislației române, astfel că termenul s-a prelungi până în prima zi lucrătoare care a fost 03.01.2008. Drept consecință cel mai târziu inculpatul putea declara apel până la sfârșitul acelei zile de 03.01.2008. Cu toate acestea, inculpatul, prin apărătorul său de la fondul cauzei, dar care are calitate procesuală distinctă conform art.362 alin.2 Cod procedură penală, a depus apelul la poștă doar la data de 07.01.2008, așa cum evidențiază ștampila de pe plicul în care a fost expediată declarația de apel. Nu are relevanță în cauză faptul că inculpatul ar fi fost bolnav la data de 03.01.2008, așa cum a susținut apărarea, împrejurare de altfel nedovedită, atâta timp cât nu era necesară prezența fizică a inculpatului la instanța de judecată la 03.01.2008, fiind posibilă transmiterea prin poștă a declarației de apel, cum s-a și întâmplat de altfel în cauză la data de 7.01.2008, potrivit disp. art.187 alin.1 Cod procedură penală. Boala presupusă sau reală a inculpatului nu are relevanță în condițiile în care apelul a fost promovat de către apărătorul său, în virtutea dreptului conferit de disp. art.362 alin.2 Cod procedură penală, dreptul apărătorului de a exercita căi de atac în numele părții pe care o reprezintă se exercită independent de afecțiunile părți reprezentate, și de posibilități acesteia de deplasare. S-a precizat că ziua de 3 ianuarie 2008 fost o zi lucrătoare (http://www.mediafax.ro/social/guvern-luni-24-decembrie-2007-zi-nelucrătoare)
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis excepția tardivității apelului formulat de către inculpatul R, invocată din oficiu și, în consecință, în temeiul art.379 pct.1 lit.a pr.pen. a respins ca tardiv apelul declarat de către inculpatul R împotriva Sentinței penale nr.3875/21.12.2007 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul cu nr-.
În raport de această situație, cauza a fost devoluată în apel în limitele impuse de partea apelantă (partea civilă) și de motivele invocate de aceasta. Din acest motiv, nu se mai poate realiza o reindividualizare a sancțiunii aplicate inculpatului, chiar dacă pedeapsa aplicată acestuia pare excesiv de blândă, în condițiile în care partea civilă și-a susținut apelul promovat exclusiv pe latură civilă.
Verificându-se hotărârea atacată pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, în limitele mai sus arătate, s-a apreciat că prima instanță a apreciat corect în ceea ce privește daunele materiale și despăgubirile periodice solicitate de către partea civilă.
Astfel, cu toate că la dosarul cauzei există acte din care rezultă că partea vătămată a fost internată suferind unele intervenții chirurgicale, la dosarul cauzei nu există nici un fel de probă, nici testimonială și nici prin înscrisuri care să ateste în mod concret cheltuielile rezultând din aceste procedee medicale la care partea vătămată a fost supusă. S-a invocat de către apărare că este un lucru notoriu că o persoană internată este obligată "să facă diverse atenții" personalului medical. Este real că din păcate în sistemul medical din țara noastră se practică astfel de procedee, însă în cauza de față nu s-a probat în mod concret dacă s-au remis sume de bani personalului medical sau cadouri de altă natură, ori este bine cunoscut că asemenea "atenții" au cuantumuri diferite, în funcție de complexitatea intervenției, de renumele chirurgului, de posibilitățile materiale ale pacientului.
De asemenea în dosarul cauzei există mai multe rețete care au atestat că partea vătămată a necesitat administrarea unui tratament medicamentos, însă sub nicio formă instanța de control judiciar, ca și instanța de fond de altfel, nu puteau prezuma costul acestui tratament cu atât mai mult cu cât prețul medicamentelor diferă de la o unitate farmaceutică la alta, sau chiar în cadrul aceleiași farmacii există prețuri diferite pentru același medicament, în forma substanței active, în funcție de producător, de importator etc. În condițiile în care partea vătămată a trebuit să-și procure aceste medicamente era la îndemâna sa să păstreze chitanțele de achiziționare pentru a proba cheltuielile făcute în acest fel.
Situația este identică și în ceea ce privește cheltuielile de transport pentru recuperarea părții vătămate ori cheltuielile de transport la B în demersurile întreprinse de mama părții vătămate pentru soluționarea cu celeritate a cauzei.
În apel s-a mai invocat că mama părții vătămate, în condițiile în care în prezent partea vătămată este majoră, având deplină capacitate de exercițiu a drepturilor civile, ar fi contractat un credit pentru susținerea cheltuielilor necesare recuperării complete a fiicei sale, ori în afara afirmațiilor mamei părții vătămate nicio altă probă de la dosar nu leagă contractarea unui asemenea credit de urmările ce decurg din accidentul de circulație a cărui victimă a fost partea vătămată la data de 14.05.2004.
S-a apreciat de asemenea că instanța de fond a procedat corect și atunci când a respins solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata unei contribuții lunare de 500 euro, în condițiile în care din actele medico-legale de la dosar nu suferă de vreo infirmitate fizică permanentă decurgând din infracțiunea comisă la 14.05.2004. S-a reținut în mod judicios de către instanța de fond că nu se poate stabili o legătură cauzală între handicapul constatat prin certificatul nr.53013/25.09.2007 și acțiunea cu caracter infracțional imputată inculpatului. Pe de altă parte, admițând, contrar probelor de la dosar, că a existat o astfel de incidență cauzală, partea vătămată nu a justificat în vreun fel cuantumul pretins al despăgubirii periodice, și anume suma de 500 euro/lună.
În aceeași ordine de idei, s-a precizat că despăgubirile periodice la care poate fi obligată o persoană, în condițiile stabiliri vinovăției sale, nu pot depăși diferența dintre ceea ce ar fi realizat persoana vătămată dacă nu ar fi fost victima unei infracțiuni și ceea ce realizează în concret, ca și venit, după comiterea infracțiunii, practica judiciară în acest sens fiind constantă și unitară. Ori în cauza de față nu s-a invocat nici un fundament de calcul al unei astfel de despăgubiri periodice. Pe de altă parte, așa cum judicios a arătat instanța de fond, în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunei legături de cauzalitate între handicapul constatat prin certificatul de la dosar și infracțiunea săvârșită de inculpat, cu alte cuvinte între fapta ilicită și urmarea de rezultat.
Verificând, în raport de codul bolilor ce apar pe certificatul de încadrare într-o categorie de handicap, tribunalul a constatat că boala purtând codul reprezintă a condropatie, adică o boală a articulațiilor, oaselor și mușchilor (a se vedea în acest sens http://www.ms.ro/fisiere/pagini_virtuale/129_256_cap13.pdf), iar bolile purtând codurile și reprezintă poliartropatii inflamatorii, în condițiile în care în urma accidentului rutier s-a constatat că partea vătămată a suferit o fractură bimaleolară. Fracturile bimaleorale sunt definite "ca fracturi ce suprima stabilitatea laterala a articulației" sau "ca fracturi ce fac instabila articulația deși respecta cea mai mare parte a plafonului tibial." (a se vedea http://www.google.ro/search?hl=ro&q=fractura+bimaleolara&meta=). Prin urmare, cu toate că aparent există o legătură între bolile înscrise în certificatul de handicap emis pe numele părții vătămate și cele înscrise în certificatul medico-legal emis în urma accidentului rutier suferit de partea vătămată la data de 14.05.2004, în cauză nu s-a probat că o astfel de legătură ar fi directă și nemijlocită de alți factori favorizanți, deși sarcina unei asemenea probe incumba în sarcina părții vătămate.
Tribunalul a apreciat însă că apelul este fondat sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate de către prima instanță părții vătămate. Astfel ținând seama de vârsta părții vătămate, de numărul de zile de îngrijiri medicale necesar vindecării sale, de durata spitalizării și a efortului depus în vederea recuperării integrale, dar și de perspectivele pe care partea vătămată le avea sub raportul viitoarei sale cariere sportive, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, perspective ratate ca urmare a accidentului de circulație suferit, tribunalul apreciază că numai suma de 40.000 lei reprezintă o justă dezdăunare a părții civile pentru prejudiciul de natură morală suferit de aceasta. Nu în ultimul rând, la stabilirea acestui cuantum de daune, instanța a luat în considerare și faptul că în urma accidentului rutier de care se face vinovat în exclusivitate inculpatul, partea vătămată a dobândit în greutate, ca urmare a lipsei antrenamentului fizic cu care era obișnuită, aspect menit să-i creeze, la vârsta pe care o are, în prag de a înfiripa relații în vederea unei eventuale căsătorii, complexe de inferioritate și suferință de natură morală.
Față de toate cele de mai sus, în temeiul art.379 pct.2 lit.a pr.pen. tribunalul a admis apelul formulat de către partea civilă împotriva Sentinței penale nr.3875/21.12.2007 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul cu nr- cu privire la cuantumul despăgubirilor morale acordate părții civile și rejudecând în aceste limite:
În temeiul art.14 și art.346 pr.pen. rap. la art.999 și urm. civ. art.49 și urm. din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC SA să plătească părții civile suma de 40.000 RON reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale.
S-a mai apreciat că obligarea asiguratorului la plata acestei sume este în contradicție cu Decizia nr.I/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, însă în lipsa unui apel promovat de asigurator, tribunalul nu va putea corecta o asemenea nelegalitate, cu atât mai mult cu cât este în interesul singurei părți care a declarat un apel valid, adică a părții vătămate să fie menținută o asemenea prevedere legală, fiind mai probabilă posibilitatea de executare a daunelor rezultate din aceste hotărâri judecătorești din partea asiguratorului decât din partea inculpatului.
S-au menținut celelalte dispoziții cuprinse în sentința penală.
În temeiul art.193 pr.pen. a fost obligat inculpat la plata sumei de 3020,14 RON în favoarea părții civile cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli pentru transport la instanță și la alte organe judiciare, cheltuieli pentru copierea unor acte, conform chitanțelor și biletelor de transport din dosarul instanței.
În temeiul art.192 al.2 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în apel în favoarea statului în sumă de 300 lei.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpatul, partea civilă și Societatea de asigurare Sucursala I, inculpatul a formulat recurs separat și împotriva încheierii penale din 19 ianuarie 2009 prin care Tribunalul Cluja respins cererea de recuzare formulată de acesta împotriva completului de judecată din apel.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și a încheierii de ședință din data de 19 ianuarie 2009 cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În motivele de recurs inculpatul a arătat că apelul s-a judecat fără citarea acestuia, în condițiile în care a formulat o cerere de recuzare, iar judecata apelului a fost suspendată, fără să i se comunice în ședință următorul termen de judecată, încălcându-se astfel dispozițiile art.6 din CEDO cu privire la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.
Astfel, în ședința de judecată din data de 19 ianuarie 2009 instanța de apel a invocat din oficiu excepția tardivității apelului și fiind o excepție nou invocată care nu a fost pusă în discuția părților anterior a solicitat un termen pentru a face verificări cu privire la situația invocată în contextul în care inculpatul nu se afla în C-N pentru a putea oferi explicații pe care situația le impunea.
Cerea de acordarea unui termen pentru pregătirea apărării sub acest aspect a fost respinsă, sens în care a solicitat admiterea probei cu înscrisul pentru a dovedi imposibilitatea exercitării dreptului la apel în termen, însă și această cerere a fost respinsă motive pentru care a formulat o cerere de recuzare împotriva completului de judecată din apel.
Urmare a cererii de recuzare judecata a fost suspendată pentru soluționarea acesteia, fără a i se comunica vreun termen în care urma să se soluționeze cererea de recuzare și fără a i se comunica vreun termen pentru continuarea judecării apelului.
Pe fondul celor învederate mai sus inculpatul a plecat spre I fiind convins că după soluționarea cererii de recuzare urmează să se acorde un termen de judecată la un alt complet, iar părțile vor fi citate.
În totalul dispreț al dispozițiilor Codului d e procedură penală după soluționarea cererii de recuzare, care a avut loc în aceeași zi, s-a reluat judecata, fără ca inculpatul să fie încunoștințat despre aceasta.
Partea civilă în motivele de recurs a arătat că a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei daune materiale, 500 Euro/lună despăgubiri periodice și 300.000 lei daune morale, însă cele două instanțe în mod greșit au respins pretențiile civile cu motivarea că nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că s-au efectuat aceste cheltuieli.
Partea civilă a solicitat să fie luate în considerare leziunile suferite, operația intervenită și faptul că aceasta a rămas cu membrele inferioare inegale după accident. Aceasta a depus la dosar un certificat de încadrare în grad de handicap în care se arată că are un handicap mediu, a mai depus la dosar și o adeverință medicală din care rezultă că după accident membrele inferioare ale acesteia sunt inegale.
În ceea ce privește despăgubirile periodice lunare aceasta a solicitat 500 Euro/lună, însă a lăsat această apreciere în sarcina instanței și a motivat că are dureri la picior și că urmează tratament medical.
Pentru toate acestea este necesar să se acorde o despăgubire periodică lunară într-un cuantum rezonabil pe care instanța îl va aprecia.
Referitor la daunele morale care s-au stabilit în apel la suma de 40.000 lei partea civilă a arătat că această sumă este insuficientă întrucât din anul 2004 și până în prezent au trecut 5 ani perioadă în care partea civilă nu și-a revenit, accidentul urmând să o marcheze toată viața, cu atât mai mult cu cât a fost nevoită să renunțe la pasiunea sa pentru a deveni sportivă și de a-și întemeia o familie.
Pentru toate acestea a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Societatea de asigurare a solicitat admiterea recursului și înlăturarea obligației solidare cu inculpatul la plata despăgubirilor civile solicitate de partea vătămată.
În motivele de recurs Societatea de asigurare a arătat că daunele morale la care a fost obligat inculpatul sunt exagerat de mari că decizia Tribunalului Cluj este nelegală întrucât încalcă decizia nr.23 din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite potrivit căreia acțiunea civilă din cadrul procesului penal formulată de partea civilă trebuia respinsă întrucât raporturile juridice izvorăsc din polița de asigurare, inclusiv cele de răspundere civilă obligatorie care sunt de natură comercială și nu pot face obiectul acțiunii civile în cadrul procesului penal.
Pentru aceste considerente, partea civilă este în drept să solicite și să obțină repararea prejudiciului pe calea dreptului comun, întrucât instanța penală este investită să soluționeze doar latura civilă a cauzei în cadrul procesului penal.
Recursurile formulate de inculpat, partea civilă și Societatea de asigurare, inclusiv recursul formulat de inculpat împotriva încheierii din 19 ianuarie 2009 urmează să fie respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la recursul formulat de inculpat se rețin următoarele:
Instanța de apel în mod legal a constatat tardivitatea apelului formulat de inculpat.
Potrivit art.363 alin.1 termenul C.P.P. de apel este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare termenul curge de la pronunțare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la data de 19 decembrie 2007, inculpatul fiind prezent, iar pronunțarea a fost amânată pentru data de 21 decembrie 2007, dată la care instanța de fond a pronunțat sentința penală atacată cu apel, sens în care termenul de 10 zile pentru inculpat curgea de la această dată potrivit art.363 alin.3 C.P.P. termen care s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2008, zi nelucrătoare, care s-a prelungit până la prima zi lucrătoare, respectiv data de 3 ianuarie 2008 potrivit art.168 alin.2 C.P.P. sens în care inculpatul putea formula apel până la această dată (3 ianuarie 2008).
Inculpatul prin apărătorul său ales care are calitatea de a formula apel potrivit art.362 alin.2 a C.P.P. depus apelul prin poștă doar la data de 7 ianuarie 2008, așa cum rezultă din amprenta ștampilei aplicată pe plicul cu care a fost expediată cererea de apel.
În mod întemeiat instanța de apel a respins cererea apărătorului inculpatului de amânare a soluționării cauzei pentru a face dovada că inculpatul a fost în imposibilitatea de a formula apel în termen, întrucât apelul a fost promovat de apărătorul inculpatului care avea această calitate potrivit art.362 alin.2 și C.P.P. nu de inculpat, iar probațiunea cu privire la o eventuală boală a acestuia din urmă nu are nici o legătură cu termenul în care s-a formulat apelul în cauză.
Având în vedere că apelul a fost formulat de apărătorul ales al inculpatului la data de 7 ianuarie 2008, iar ultima zi în care se putea promova această cale de atac era data de 3 ianuarie 2008 recursul formulat de inculpat urmează să fie respins, ca nefondat.
Referitor la recursul formulat de partea civilă se rețin următoarele:
Instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect că partea civilă nu a făcut nici o dovadă prin înscrisuri sau declarații de martori, că ar fi suferit vreun prejudiciu material în urma infracțiunii reținută în sarcina inculpatului.
La dosar există acte medicale din cuprinsul cărora rezultă că partea civilă a fost internată în spital și că a suferit anumite intervenții medicale, însă nu există nici o probă din care să rezulte că partea civilă ar fi cumpărat medicamente sau că ar fi acordat anumite atenții personalului medical.
adevărului că la dosar s-a depus un certificat de încadrare a părții civile într-un grad de handicap mediu, însă din acest certificat s-au din actele medicale existente la dosar nu rezultă că ar exista vreo legătură de cauzalitate între handicapul părții civile și infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.
Nici solicitarea părții civile de a fi obligat inculpatul la plata sumei de 500 euro/lună cu titlu de despăgubiri periodice nu este întemeiată, întrucât nu s-a făcut nici o probă în acest sens, iar instanțele de judecată nu pot aprecia aceste despăgubiri fără nici o dovadă că s-au produs asemenea prejudicii, întrucât nu au mijloacele necesare pentru a formula asemenea aprecieri,așa cum neîntemeiat solicită apărătorul ales al părții civile.
Tot neîntemeiată este și solicitarea părții civile de majorare a cuantumului daunelor morale la care a fost obligat inculpatul față de aceasta, deoarece instanța de apel a majorat daunele morale la suma de 40.000 lei, ținând seama de faptul că inculpatul este singurul vinovat de producerea accidentului, că partea civilă a crescut în greutate după accident în lipsa antrenamentului fizic cu care era obișnuită, aspect menit să-i creeze un complex de inferioritate, de a fi despăgubit moral și care a fost stabilit la un cuantum rezonabil de către instanța de apel, sens în care apreciem că nu se impune majorarea cuantumului despăgubirilor morale solicitate de partea civilă.
Cu privire la recursul formulat de societatea de asigurare se rețin următoarele:
Instanța de fond în mod neîntemeiat a obligat pe asiguratorul autovehiculului condus de inculpat la plata în solidar cu acesta a despăgubirilor morale față de partea civilă în contradicție cu decizia nr.1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată pe recurs în interesul legii, însă cum societatea de asigurare nu a formulat apel această neregulă nu putea fi înlăturată de către instanța de apel.
Potrivit art.3851alin.4 nu C.P.P. pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art.362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art.362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
Recursul formulat de societatea de asigurare este admisibil doar cu privire la majorarea daunelor morale din apel în sumă de 10.000 lei, însă apreciem că nu se impune înlăturarea obligării solidare a asiguratorului cu privire la această sumă din moment ce acesta a acceptat să plătească în solidar alături de inculpat suma de 30.000 lei, întrucât nu a formulat apel împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, iar prin obligația solidară cresc garanțiile părții civile să-și încaseze această sumă.
Referitor la recursul formulat de inculpat împotriva încheierii din 19 ianuarie 2009 se rețin următoarele:
Potrivit art.52 alin.6 încheierea C.P.P. prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și cea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
Ca urmare încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată din apel nu are o cale de atac separată.
Potrivit art.3851alin.2 și 3.C.P.P. încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazului când potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2009 apărătorul inculpatului a solicitat administrarea unor probe, cerere care a fost respinsă, motiv pentru care s-a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată, care a fost repartizată altui complet și soluționată în aceeași zi prin respingerea acesteia, iar dezbaterile au continuat în componența completului de judecată inițial.
Potrivit art.52 alin.2 examinarea C.P.P. declarație de abținere sau a celei de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanță, iar dacă se găsește necesar și părțile, precum și persoana care se abține sau a cărei recuzare se cere.
Formularea unei cereri de recuzare nu conduce la suspendarea judecării cauzei, așa cum neîntemeiat susține apărătorul ales al inculpatului, iar acesta din urmă fiind prezent la termenul de judecată din 19.01.2009 chiar dacă se amâna cauza pentru o altă dată nu era necesară citarea inculpatului, întrucât acesta avea termen în cunoștință, însă așa cum s-a arătat mai sus dezbaterile au continuat în aceeași zi după respingerea cererii de recuzare.
Față de toate motivele prezentat în detaliu mai sus în baza art.38515pct.1 lit.b urmează C.P.P. să fie respinse ca nefondate recursurile formulate de inculpatul R, partea civilă și Sucursala I împotriva deciziei penale nr.14 din 26.01.2009 a Tribunalului Cluj, precum și a încheierii de ședință din 19.01.2009 prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de inculpat.
Potrivit art.189 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea baroului de Avocați C suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, întrucât inculpatul și-a angajat apărător ales în recurs.
În baza art.192 alin.2 inculpatul C.P.P. partea civilă și societatea de asigurare urmează să plătească statului suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare sumă în care se include și onorariul parțial al apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatulRdomiciliat în Târgul,- A, jud. I, partea civilă domiciliată în -,.555,.C,.6,.24, jud. I și asigurătorul Sucursala,-, jud. I, împotriva deciziei penale nr.14 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj și a încheierii de ședință din 19 ianuarie 2009 de respingere a cererii de recuzare.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 50 lei, onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, av., sumă ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul R, partea civilă și asigurătorul Sucursala I la câte 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
red./
5 ex./11.05.2009
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Claudia Ilieș Ana Covrig
