Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 298/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 298/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Maria Uzună
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat în C, al. Portului nr. 8, -.4,. A,. 4, județ C;fără forme legale:lui,-, județ C - împotriva deciziei penale nr. 134 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-; și a sentinței penale nr. 1167 din 05 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-; inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 79 alin. 1 din OUG. 195/2002 cu aplic. art. 13 cod penal și art. 184 alin. 2 și 4 cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea art. 297 cod procedură penală se prezintă recurentul-inculpat, personal, asistat de avocat oficiu, conform împuternicirii avocațiale nr. 1943/07.04.2009 - emisă de Baroul Constanța, intimata - parte vătămată, personal.
A lipsit:
- intimat-parte civilă Spitalul Clinic Județean
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, arată că, în ce privește critica aceasta vizează greșita individualizare a pedepsei raportat la prevederile art. 72 cod penal, apreciind că nu s-a dat eficiență criteriile generale de individualizare - limitele de pedeapsă având în vedere că inculpatul muncește, are un copil minor în întreținere. Atât la fond cât și la apel, deși s-a reținut atitudinea sinceră, regretul inculpatului pentru fapta comisă nu s-a dat eficiență în acest sens dispozițiilor art. 74 lit. "c, d" și art. 76 cod penal și chiar dacă sunt reținute în motivare, ele nu apar și în dispozitiv. Din moment ce aceste circumstanțe atenuante există solicită admiterea recursului și coborârea pedepsei sub minimul special.
Intimata-parte vătămată, având cuvântul, arată că este bolnavă și nu dorește să mai fie chemată. Cu privire la inculpat precizează că nu l-a dat în judecattă pe acesta și l-a iertat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului apreciind că cele două pedepse aplicate au fost în limite legale și au fost just dozate.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului.
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr. 1167 din 05.11.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr- s-a hotărât:
În baza art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.13 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 07.09.1971 în municipiul C, cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în comuna,-, județul C, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În temeiul art.184 alin.2,4 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare.
În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a luat act că părțile vătămate și Spitalul Clinic Județean C nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În după-amiaza zilei de 23.04.2005 inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorului din localitatea lui, unde acesta își serba onomastica. După ce a consumat ocantitate de vin, în jurul orei 2030, inculpatul a împrumutat de la martorul autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare AB-592-LM, pentru a se deplasa în localitatea.
În jurul orei 2100, în timp ce se deplasa pe dinspre C spre M, cu o viteză de aproximativ 49- 50 km/, inculpatul nu a efectuat corect manevra de virare la dreapta existentă în centrul orașului și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare -, condus pe, din direcția către C, de martora, care se deplasa cu o viteză de aproximativ 30 km/, pe a doua a sensului său de deplasare.
În urma impactului, au suferit leziuni inculpatul, martora și partea vătămată, care ocupa locul din dreapta față al autoturismului Opel Astra.
La scurt timp după producerea accidentului, partea vătămată și martora au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență
După producerea evenimentului rutier, inculpatul a plecat de la locul accidentului înainte de sosirea organelor de poliție, fiind transportat la dispensarele din localitățile și lui de martorul, care se deplasa pe raza orașului cu autoturismul proprietate personală și l-a observat pe inculpat, care prezenta leziuni la cap.
În jurul orei 2230, au sosit la locul accidentului lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Poliție Rutieră
La aproximativ o oră de la începerea cercetării la fața locului, inculpatul s-a prezentat la Poliția orașului, fiind condus la Spitalul M, cel mai apropiat de locul producerii accidentului, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie, la ora 2400. Inculpatul a refuzat recoltarea celei de a doua probe de sânge la interval de o oră.
Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.655/25.04.2005 emis de Serviciul de Medicină Legală C inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,60 gr.. Inculpatul a fost testat și cu aparatul, care a indicat o valoare de 0.70 mg/l alcool în aerul expirat.
Potrivit buletinului de examinare clinică, inculpatul a fost examinat la ora 2400, constatându-se că acesta emana halenă alcoolică, nu își menținea echilibrul, era dezorientat și incoerent.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.264/AC/12.08.2005 și raportului de expertiză medico-legală nr.201/AC/20.07.2006, la data de 23.04.2005 partea vătămată a suferit leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie prin insuficiență respiratorie.
Numita nu a dorit să fie examinată de către medicul legist.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță a rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 23.04.2005 de lucrătorii din cadrul Poliției Rutiere, schița locului accidentului, fotografii judiciare, raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul Domnel, rezultatul testării cu aparatul, procesele-verbale de recoltare a probelor biologice, buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.655/25.04.2005 emis de Serviciul de Medicină Legală C, raportul de constatare medico-legală nr.264/AC/12.08.2005, raportul de expertiză medico-legală nr.201/AC/20.07.2006, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului.
Partea vătămată și martora au declarat că inculpatul a pătruns cu autoturismul pe contrasens, că accidentul s-a produs în apropierea unei treceri de pietoni, dar nu au observat nici un pieton în zonă.
Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului și declarațiilor martorilor și, lucrătorii de poliție care au constatat producerea accidentului de circulație, la momentul la care s-au deplasat la locul accidentului, la fața locului nu se mai aflau nici unul din conducătorii auto, victimele fiind transportate la Spitalul Clinic Județean C, iar inculpatul fiind transportat de către martorul la dispensarele din localitățile și lui, care însă erau închise la acea oră. Martorii au mai arătat că, la aproximativ o oară de la începerea cercetării la fața locului, au fost anunțați că inculpatul s-a prezentat la sediul Poliției. Inculpatul a fost condus la Spitalul M, unde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul refuzând să i se recolteze a doua probă de sânge la interval de o oră, fiindu-i adus la cunoștință dreptul de a i se recolta și cea de a doua probă.
Potrivit raportului de expertiză tehnică auto, autoturismul condus de inculpat avea în premomentul apariției stării de pericol o viteză de 49- 50 km/, iar autoturismul condus de martora avea o viteză de 30 km/. S-a concluzionat că starea de pericol a fost creată în exclusivitate de inculpat, care, efectuând o manevră inadecvată privind virajul la dreapta pe sensul său de deplasare și nereducând viteza, a pătruns pe contrasens.
Inculpatul a precizat că s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice la domiciliul martorului, pătrunzând pe contrasens întrucât a încercat să evite un pieton. Aceste din urmă susțineri ale inculpatului nu au fost însă confirmate de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. De asemenea, apărările inculpatului în sensul că nu a refuzat recoltarea celei de a doua probe de sânge la interval de o oră de la prima recoltare sunt infirmate de declarațiile martorilor și și de procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Inculpatul a invocat faptul că prima prelevare a probelor biologice este nulă, întrucât nu s-a efectuat într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea evenimentului care a determinat solicitarea prelevării de sânge. Instanța a reținut că potrivit art.6 lit.d din Normele Metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice prima prelevare se face,de preferință, într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea evenimentului, fiind un interval de timp de recomandare, care nu atrage nulitatea probei recoltate la un interval mai mare de timp. De altfel, chiar inculpatul a plecat de la locul accidentului și s-a prezentat la sediul poliției la mai mult de două ore de la producerea accidentului, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice la aproximativ trei ore de la producerea evenimentului rutier. Inculpatul a mai precizat că după producerea accidentului, nu a mai consumat băuturi alcoolice.
Cu privire la apărările în sensul că Spitalul M nu era la data de 23.04.2005 autorizat să preleveze probe de sânge în vederea stabilirii gradului de intoxicație etilică, instanța reține că potrivit art.1 alin.1 din Normele Metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice, prelevarea se face în cadrul oricărei unități sanitare cu atribuții în acordarea asistenței medicale de urgență.
Cu privire la recoltarea probelor biologice,instanta ca urmare a verificarii si analizarii procesului-verbal de recoltare,a declarațiilor martorilor și rezultă concluzionat că recoltarea s-a făcut conform dispozițiilor legale,în flacoane de tip vacutainer, acestea fiind introduse într-un plic, care a fost sigilat. În raport de natura flacoanelor-vacutainer, vidate, nu a fost necesară sigilarea acestora.
S-a mai aratat totodata ca mijloacele de probă administrate în cauză confirmă existența unei culpe exclusive a inculpatului în producerea accidentului de circulație,care a pătruns pe contrasens si nu a respectat dispozițiile art.41 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.124 și art.158 lit.n din Regulament, (nu a adaptat viteza la efectuarea unui viraj și a pătruns pe contrasens.)
La stabilirea și individualizarea pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.184 alin.2,4 Cod penal și art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal. Instanța va avea în vedere gradul de pericol social care rezultă din modalitatea de săvârșire a faptelor și din urmările produse, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr relativ mare de zile de îngrijiri medicale, părții vătămate fiindu-i pusă în pericol viața, împrejurările producerii accidentului de circulație, respectiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice, valoarea ridicată a alcoolemiei, precum și persoana inculpatului, care este în vârstă de 37 de ani, căsătorit, având un copil minor, cu ocupație și loc de muncă, nefiind cunoscut cu antecedente penale. La aprecierea pericolului social al faptelor, instanța a avut în vedere faptul că nu s-au confirmat susținerile inculpatului în sensul că a pătruns pe contrasens încercând să evite un pieton, concluzionand că accidentul s-a produs datorită stării psihofizice în care se afla inculpatul, cauzată de consumul de băuturi alcoolice. Instanța a avut totodata în vedere și atitudinea parțial sinceră a inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, precum și faptul că acesta a manifestat interes pentru starea de sănătate a victimelor, cărora le-a acordat sprijin material. Pentru aceste considerente, instanța a apreciat ca pedeapsele de 1 an închisoare,aplicata inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.13 Cod penal și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2,4 Cod penal sunt in masura sa conducă la realizarea scopului procesului penal.
Întrucât inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are vârsta de 37 de ani, are familie, ocupație și loc de muncă, fiind o persoană integrată în societate, instanța a apreciat că îndreptarea acestuia este posibilă și fără executarea în regim privativ de libertate a pedepsei aplicate, astfel încât, în baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod.
În baza art.71 Cod penal i-au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal se va constata suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul principiului disponibilității aplicabil pe latura civilă a cauzei, instanța a luat act că părțile vătămate și Spitalul Clinic Județean C nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
In apelul sau Parchetul de pe lânga Judecătoria Constantaa criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie arătând ca nu au fost suficient corelate si aplicate criteriile de individualizare prev de art. 72 cod penal, aplicându-se inculpatului pedepse excesiv de blânde, pentru infractiuni la legea circulației care sunt infractiuni de pericol si necesita o intervenție mai eficienta a legiuitorului pentru a se asigura ocrotirea corespunzătoare a valorii sociale puse in pericol.
Prin decizia penală nr. 134 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanțas -a dispus:
"În baza art.379 pct.1 lit. b C.P.P.;
Respinge ca nefondate apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANȚA și apelantul inculpat - liber, împotriva sentinței penale nr.1167/05.11.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-.
În baza art.192 al.2 C.P.P.;
Obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, av. Carcea "
Împotriva deciziei penale nr. 134 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1167 din 05 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, invocând cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 cod procedură penală.
Recurentul, prin apărător din oficiu, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, rejudecând, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. "a și c" cod penal, față de conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii și comportarea sinceră din cursul procesului penal, cu consecința coborârii pedepsei sub minimum special prevăzut de lege.
La Curtea de APEL CONSTANȚA cauza a fost înregistrată sub același număr -.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor penale atacate, în raport de criticile aduse și din oficiu, instanța constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând temeinic și complet ansamblul probator administrat în cauză, instanțele au stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei se constată interpretarea și aplicarea justă a prevederilor art. 72 cod penal.
S-a ținut seama de criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă fixate de legea specială, gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului.
Lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră a fost avută în vedere de prima instanță la aplicarea unei pedepsei la limita minimului special prevăzut de lege.
În mod corect au apreciat cele două instanțe că în cauză, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante solicitate de inculpat, care să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, față de gradul de pericol concret social al faptei, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicol având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,60 gr, %o, care ar putea avea urmări grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a unor persoane ca și pentru integritatea unor bunuri, existând riscul neîndeplinirii scopului și finalităților urmărite prin aplicarea pedepsei și prevăzute în art. 52 cod penal.
Pedepsele aplicate inculpatului de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală - prev. de art. 79 alin. 1 din OUG. 195/2002, cu aplicarea art. 13 cod penal - și cea de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă - prev. de art. 184 alin. 2, 4 cod penal - au fost judicios individualizate.
Regimul sancționator aplicat inculpatului a fost corect determinat, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare (art. 81 cod penal) fiind de natură să asigure îndeplinirea cerințelor prev. de art. 82 cod penal privind scopul pedepsei, acela de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Ca atare, în lipsa unor motive care să justifice reducerea cuantumului pedepsei și în lipsa unor cauze de nulitate a hotărârilor recurate, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, respinge recursul formulat de inculpatul - domiciliat în C, al. Portului nr. 8, -.4,. A,. 4, județ C;fără forme legale:lui,-, județ C - împotriva deciziei penale nr. 134 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-; și a sentinței penale nr. 1167 din 05 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- - ca nefondat.
Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 200 lei pentru avocat se va plăti, conform art. 189 cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 mai 2009.
Președinte de complet, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
red. jud.
jud. apel: G,
red. dec. jud.: -
tehnored. gref.: -
ex. 2/04.06.2009
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu, Adriana Ispas, Maria Uzună