Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 338/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
(84/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 338
Ședința publică de la 23 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Constantinescu
GREFIER - - -
*********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente CONFORT împotriva deciziei penale nr. 683/A din 11 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 40754 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind recurenta parte responsabilă civilmente CONFORT, intimatele părți civile, SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ B și intimatul asigurător de răspundere civilă ASIGURĂRI SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la dosar este depusă o cerere din partea apărătorului ales al intimatei părți civile - avocat prin care solicită acordarea unui termen pentru imposibilitatea prezentare, dat fiind faptul că se află la B - unde are un dosar pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția penală, respectiv nr. 743.1.32/2008. De asemenea, în cuprinsul cererii domnul avocat precizează că nu are posibilitatea asigurării substituirii.
Apărătorul recurentului inculpatarată că nu se opune amânării cauzei față de cererea apărătorului ales al intimatei părți civile.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, susține că este a doua cerere de acest gen și consideră că apărătorul părții civile avea posibilitatea de a-și asigura substituirea atâta vreme cât cunoștea de existența dosarului și a termenelor acordate. Pe cale de consecință, apreciază că nu se impune acordarea unui termen pentru același motiv și solicită respingerea cererii.
Curtea,deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul intimatei părți civile, fiind a treia cerere de aceste gen - situație în care apărătorul părții civile avea obligația de a se prezenta sau de a-și asigura substituirea.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpatarată că în drept recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală.
Cu privire la situația de fapt reținută de instanța de fond, arată că atât din raportul tehnico - științific de constatare a evenimentului, cât și din declarațiile martorilor nu rezultă cu certitudine situația de fapt - respectiv dacă recurentul a lovit autoturismul condus de, sau a fost lovit în momentul în care a dorit să efectueze virajul.
În raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei și de circumstanțele personale ale clientului său - care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și redozarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În încheiere, arată că recursul nu vizează și latura civilă a cauzei, inculpatul fiind mulțumit de soluția dată în acest sens.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, susține că recursul inculpatului este admisibil, dar pe un alt aspect. Consideră că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelurilor la aceiași instanță întrucât există contradicții în dispozitiv. Astfel, în același dispozitiv au fost admise apelurile părții civile și al inculpatului - pe latură civilă - și respinse pe latură penală. Apreciază că prin aceiași decizie nu pot fi admise apelurile părților pe latură civilă și respinse apelurile acelorași părți pe latură penală.
Pe acest aspect solicită admiterea recursului inculpatului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă CONFORT, solicită a fi respins ca inadmisibil. În opinia parchetului, societatea comercială nu are calitate de parte responsabilă civilmente. Cauza a fost trimisă la instanța de fond tocmai pentru a se pronunța conform art. 16 Cod procedură penală cu privire la acest aspect.
Pe fondul cauzei, consideră că precizarea instanței de apel este corectă, întrucât s-a solicitat din partea părții civile introducerea în cauză a CONFORT în calitate de parte responsabilă civilmente la data de 18 ianuarie 2009 (fila 16 dosar instanță de fond ), iar instanța a omis să se pronunțe cu privire la acest aspect.
Concluzionând, solicită admiterea recursului inculpatului și trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea rejucării apelului și respingerea recursului părții responsabile civilmente CONFORT ca fiind inadmisibil deoarece este formulat de o persoană fără calitate.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 833/2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B s-a dispus, în baza art. 184 alin. 2, 4 condamnarea inculpatului la 1 an închisoare (parte vătămată ).
În baza art. 184 alin. 2, 4 a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare (parte vătămată ).
În baza art. 33 lit. b, 34 lit. b inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b
În baza art. 81, 82 a dispus suspendarea pedepsei stabilite pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 a C.P.P. atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm.
În baza art. 53 din Legea 136/1995 rep. cu referire la anexa 3 ORDINULUI Nr. 3108 din 10 decembrie 2004 emis de COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR, a obligat asigurătorul SC SA cu sediul in- sector 1, la plata către părțile civile a următoarelor despăgubiri:
- Spitalul Universitar de Urgență B cu sediul in nr.169 sector 5, 7958,64 lei, contravaloarea îngrijirilor acordate părții civile, 7987,22 lei contravaloarea îngrijirilor acordate părții civile;
-: 200.000 lei, daune morale
-: 50.000 lei daune morale, 11.656,40 lei daune materiale (1.140 lei diferența de salariu de la data accidentului la data pronunțării, 616,40 lei cheltuieli de îngrijire)
În baza art. 14, 346 și C.P.P. art. 998, 999 cod civil obligă pe inculpat la plata unor prestații periodice către părțile civile astfel:
-: 610 lei/lunar, de la data producerii accidentului - 18.09.2006 pentru viitor (infirmitate permanentă)
-: 345 lei/lunar de la data pronunțării prezentei și până la împlinirea de către partea civilă a vârstei de 60 de ani
A respins celelalte pretenții ale părților civile ca neîntemeiate.
În baza art. 191 a C.P.P. obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. se vor achita la oficiile poștale in contul -Z-XXX-, Cod fiscal -, deschis la Trezoreria sectorului 3)
În baza art. 193 a C.P.P. obligat inculpatul la 47,30 lei către partea civilă și la 63 lei către partea civilă, cheltuieli judiciare (taxa expertiză INML).
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin rechizitoriul din 08.12.2008 dat în dosarul nr.8027/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr-, a fost trimis în judecată in stare de libertate inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 184 al.2 și 4.Pen cu aplic.art.33 lit.b Cp.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței urmatoarea situatie de fapt:
La data de 18 09 2006 învinuitul a condus autoturismul marca 1307 cu nr.de inmatriculare B 49 pe str.-, indreptindu-se catre. Ajungând la intersectia cu str.- -, acesta s-a incadrat pe din stânga in sensul de mers, dupa care s-a angajat in efectuarea virajului stânga, intrând in intersectie fara a se asigura in mod corespunzator, așa cum rezulta din declaratiile martorilor oculari si.
Ca urmare a acestui fapt, a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr.de inmatriculare B 15 condus de numita, care circula in sens opus.
In urma impactului autoturismul a urcat pe bordura trotuarului, accidentând pe numitele și, acestea suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 100-120 zile de ingrijiri medicale, respectiv 120 zile de ingrijiri medicale, conform rapoartelor de expertiza medico legala nr.A1/13298/2006 si A 1/-.
Fiind audiate, părtile vătămate au declarat ca inteleg sa formuleze plingere penala impotriva invinuitului.
autoturismului cu nr.de inmatriculare B 15, numita, desi a suferit mai multe leziuni in urma impactului, a declarat ca nu formulează plângere penala împotriva învinuitului și nu doreste sa fie examinată medico legal.
In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru a se stabili dinamica producerii accidentului rutier și posibilitățile tehnice de evitare a accidentului pe care persoanele implicate le-ar fi avut la dispoziție.
Raportul de expertiza tehnica a concluzionat ca starea de pericol potential a fost creata de conducatorul autoutilitarei, inculpatul, care a executat manevra de schimbare a directiei de mers, prin viraj, fara sa se asigure. Acesta ar fi putut evita producerea accidentului daca s-ar fi asigurat in mod corespunzator și ar fi acordat prioritate autoturismului condus de numita, care venea din sens opus și se deplasa pe directia inainte. autoturismului, nu putea evita producerea accidentului, ea neputând preveni sau prevedea faptul că invinuitul nu-i va acorda prioritate de trecere.
Având in vedere concluziile raportului de expertiza, dar si declaratiilor martorilor si G, care au aratat ca învinuitul a intrat cu masina in intersectie, având partea din fata pătrunsă pe sensul de mers al autoturismului condus de, se poate concluziona ca acesta este singurul vinovat de producerea accidentului, întrucit nu s-a asigurat în mod corespunzător la schimbarea directiei de deplasare și nu a acordat prioritate de trecere.
În cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fata locului, planșa fotografica, copii de pe foile de observatie clinica si decontul cheltuielilor de spitalizare, declaratiile inculpatului, declaratiile partilor vatamate și, raport de constatare tehnico stiintifica, declaratiile martorilor, G, rapoartele de expertiza medico legala A1/13298/2006 și A-, raport de expertiza tehnica judiciara întocmite de expert, fișa de cazier a inculpatului, actele medicale privind pe părțile civile, acte în circumstanțiere privind pe inculpat.
La termenul din 30.03.2009, reprezentantul Ministerului Public, față de probele administrate și de plângerea aflată la fila 54 din a solicitat in baza art.336 Cpp extinderea procesului penal fata de alte persoane, respectiv de, și trimiterea cauzei la parchet, iar instanța, în baza art. 337 rap.C.P.P. la art.336 al.1 lit. b Cpp, a extins procesul penal față de, pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2, 4 și a sesizat Parchetul de pe linga Judecatoria sector 5 pentru efectuarea de cercetari privind pe numita, înantând la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 copie de pe dosarul de urmărire penală nr. 8027/P/2006, de pe dosarul nr- al instanței.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La data de 18 09 2006 inculpatul, în vârstă de 26 de ani, de profesie șofer, a condus autoturismul marca 1307 cu nr.de inmatriculare B 49 pe str.-, indreptindu-se catre.
Ajungând la intersectia cu str.- -, autoturismul condus de inculpat s-a incadrat pe din in sensul de mers, dupa care s-a angajat in efectuarea virajului stânga, intrând in intersectie fara a se asigura in mod corespunzator, așa cum rezulta din declaratiile martorilor oculari si.
Ca urmare a acestui fapt, a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr.de inmatriculare B 15 condus de numita, care circula in sens opus.
In urma impactului autoturismul a urcat pe bordura trotuarului, accidentind pe părțile vătămate și, acestea suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 100-120 zile de ingrijiri medicale, respectiv 120 zile de ingrijiri medicale, conform rapoartelor de expertiza medico legala nr.A1/13298/2006 si A 1/-.
Potrivit actelor medico legale susmenționate prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimarea gambei drepte între corpuri și/sau planuri dure, necesită 100 - 120 zile îngrijiri medicale, i-au pus viața în pericol, prezintă infirmitate și invaliditate post traumatică. iar necesită circa 120 zile îngrijiri medicale, leziunile nu au pus în primejdie viața și nu constituie infirmitate în condițiile unei evoluții favorabile.
In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru a se stabili dinamica producerii accidentului rutier și posibilitatea tehnica de evitare a accidentului avute la dispozitie de persoanele implicate, fiind întocmite și depus raportul de expertiză de către expert.
Raportul de expertiza tehnica a concluzionat ca autoutilitara marca 1307, cu numărul de înmatriculare B 49 condusă de se deplasa pe șos. - dinspre șos. - către str. N, în timp ce din sens invers circula autoturismul cu numărul B 15 condus de, iar la intersecția cu str. - - cele două autoturisme au intrat în coliziune, în urma căreia autoturismul a fost deviat spre dreapta, a urcat pe bordura trotuarului unde a comprimat între partea frontală dreapta și un gard de beton pe pietonii și, în momentele premergătoare impactului autoturismul deplasa cu o viteză de 40 - 50 km/oră, iar autotutilitara cu cca 20 km/oră. Mai concluzionează expertiza că starea de pericol potential a fost creata de conducatorul autoutilitarei, inculpatul, care a executat manevra de schimbare a directiei de mers, prin viraj, fara sa se asigure. Acesta ar fi putut evita producerea accidentului daca s-ar fi asigurat in mod corespunzator și ar fi acordat prioritate autoturismului condus de numita, care venea din sens opus și se deplasa pe directia înainte. autoturismului, nu putea evita producerea accidentului, ea neputând preveni sau prevedea faptul că inculpatul nu îi va acorda prioritate de trecere.
Conform procesului verbal de cercetare la fața locului, instanța a reținut că la data incidentului pe șos. - circulația se desfășura în condiții normale, în ambele sensuri, pe suprafața carosabilă fiind aplicate marcaje longitudinale duble și discontinui simple, pentru delimitarea sensurilor și a benzilor de deplasare, carosabilul era uscat, avea o lățime totală de 15. Intersecția formată de șos. - cu str. - - era dirijată de indicatoarele rutiere "Drum cu prioritate" și "cedează trecerea" și prin semafoare electrice, aflate în stare de funcționare.
Inculpatul a declarat că se deplasa cu autoutilitara 1307 pe șos. - dinspre șos. -, iar la intersecția cu str. - -, având culoarea la semafor, a semnalizat stânga și a pătruns în intersecție, urmând să schimbe direcția de mers prin viraj stânga, a oprit autoutilitara la jumătatea intersecției, acordând prioritate de trecere autovehiculelor ce veneau din sens opus, iar când și-adat seama că s-a schimbat culoarea semaforului din în roșu s-a pus în mișcare, intrând în coliziune cu autoturismul, care a fost deviat într-un gard de beton.
Martora, conducătoarea autoturismului, a declarat că se deplasa cu autoturismul pe șos. -, dinspre str. N către șos. -, iar la intersecția cu str. - - și-a continuat deplasarea întrucât semaforul indica culoarea, autoturismul său fiind lovit în partea laterală stânga față de autovehiculul cu nr. B 49, care venea din sens opus și efectua virajul la stânga fără să îi acorde prioritate de trecere, după producerea coliziunii autoturismul fiind deviat spre dreapta într-un gard de beton, accidentând pe părțile vătămate.
Din procesul verbal de constatare rezultă că autoturismele implicate în accident au suferit următoarele avarii:
-: la partea frontală stânga și dreapta - de protecție, faruri, masca față, aripi față, motorului, lămpi semnalizare, parbriz și anexele motorului
- 1307: la partea frontală stânga față - de protecție, aripa stânga față, motorului, masca față, far și semnalizator stânga.
Instanța a reținut că locul de intrare în coliziune a fost pe 1 șos. -, sensul de deplasare dinspre str. N către șos. -, la intersecția cu str. - -.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, G, instanța constată că inculpatul nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului stânga, intrând în coliziune cu autoturismul condus de.
Potrivit art. 54 din OUG 195/2002 rep. "(1) Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. (2) schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei."
Potrivit art. 59 alin. 2 din OUG 195/2002 rep. "În intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă."
Din probele administrate în cauză, instanța a apreciat că inculpatul nu a acordat prioritate de trecere autoturismului, încălcând astfel dispozițiile legale citate mai sus.
Instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive a două infracțiunii prev.de art. 184 al.2 și 4.Pen cu aplic.art.33 lit.b Pen.
La individualizarea pedepselor instanța a ținut seama de limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social concret al faptelor, de urmarea produsă, de valoarea prejudiciului, de persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră, regretând faptele, nu este cunoscut cu antecedente penale și este încadrat în muncă.
Față de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, este încadrat în muncă, a avut o conduită bună anterior comiterii faptelor, instanța a apreciat că scopul edicativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea inculpatului de libertate, astfel că în baza art. 81, 82 a dispus suspendarea pedepsei stabilite pe un termen de încercare de 4 ani.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului și a asigurătorului la plata sumei de 45.540 lei - diferența dintre salariul avut anterior accidentului și cel obținut în prezent și sporul de noapte pe care nu îl mai poate câștiga pe o perioadă de 11 ani până la pensionare, suma de 616,42 lei reprezentând cheltuieli medicale, suma de 50.000 lei daune morale.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 lei daune materiale, suma de 2000 euro lunar prestație periodică, suma de 1.000.000 euro daune morale.
A fost citat în cauză asigurătorul SC SA.
Potrivit art. 49 din Legea136/1995 rep. " Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;
b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
Potrivit art. 50 din același act normativ "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.
Potrivit art. 51, "Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute laart. 49și 50,se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul. Despăgubirile se plătesc și atunci când persoanele păgubite nu au domiciliul, reședința sau sediul în România. În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.
Potrivit art. 53 "Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, criteriile și condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au obligația să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum și alte informații referitoare la acest tip de asigurare.", iar potrivit art. 54 "Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în anexa 3 ORDINULUI Nr. 3108 din 10 decembrie 2004 emis de COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR, limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2006 sunt următoarele:
a) de la 1.000.000 lei până la maximum 4.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei;
b)până la 2.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Din probele administrate, în ceea ce privește prejudiciul material produs părților civile prin fapta inculpatului, instanța a reținut că:
Spitalul Universitar de Urgență Bas uferit un prejudiciu în cuantum de 7958,64 lei, contravaloarea îngrijirilor acordate părții civile, și de 7987,22 lei contravaloarea îngrijirilor acordate părții civile;
Partea civilă a suferit un prejudiciu în cuantum de 11.656,40 lei compus din 1.140 lei diferența de salariu de la data accidentului la data pronunțării, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse 345 lei lunar și 616,40 lei cheltuieli de îngrijire, astfel cum rezultă din facturile și rețetele depuse la dosar.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă, instanța a apreciat că acestea nu au fost dovedite, partea civilă nedepunând la dosar înscrisuri din care să rezulte existența și cuantumul cheltuielilor efectuate, declarația martorei, cumnata părții civile fiind ambiguă și neputând fi coroborată cu un alt mijloc de probă.
În ceea ce privește prestațiile periodice solicitate a fi acordate instanța s-a raportat în ceea ce o privește pe (elevă la data accidentului) la valoarea salariului minim pe economia națională, iar în ceea ce o privește pe la diferența de 345 lei dintre veniturile anterioare accidentului și cele din prezent.
Totodată, instanța apreciază că părțile civile au suferit un prejudiciu moral major, pierzându-și piciorul drept la vârsta de 18 ani, infirmitate ce i-a produs pe lângă suferințele fizice și psihice datorate accidentului și numeroaselor intervenții chirurgicale și grave suferințe morale, din declarațiile martorilor audiați rezultând că partea civilă a avut dureri foarte mari, stări de depresie, a fost în imposibilitate de a se îngriji singură. În ceea ce o privește pe partea civilă instanța apreciază de asemenea că a suferit un prejudiciu moral constând în suferința fizică și psihică produsă de accidentul rutier, de intervențiile chirurgicale și cea din prezent, partea civilă având mari dificultăți la mers, capacitatea de muncă redusă.
Împotriva sentinței penale au formulat apel partea civilă și inculpatul.
Tribunalul a apreciat că apelurile formulate de părți sunt fondate, numai sub aspectul laturii civile.
Tribunalul a reținut că, în cererea de constituire de parte civilă formulată în termenul legal partea civilă a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente - angajatorul inculpatului.
Instanța de fond a omis să citeze în cauză societatea angajatoare, deși identificarea acesteia era posibilă din actele existente; inculpatul era angajat la data comiterii faptei la SC Confort iar autoturismul implicat în accident aparținea acestei societăți.
Mai mult, autoturismul era condus de inculpat și în afara orelor de program, iar parcarea autoturismului era asigurată tot de inculpat, la domiciliul său.
Partea responsabilă civilmente a invocat că la momentul faptei inculpatul se învoise pentru restul zilei de lucru.
În raport de toate aceste împrejurări discutarea problematicii obligării angajatorului în calitate de parte responsabilă civilmente era reală și se impune discutarea acesteia.
Întrucât chemarea părții responsabile civilmente conform art. 16 al.1 se C.P.P. poate realiza până la citirea actului de sesizare a instanței iar intervenția din oficiu până la terminarea cercetării judecătorești, soluționarea laturii civile în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente nu se poate face în fața instanței de apel.
Instanța de apel a admis apelurile declarate de partea civilă și de inculpat, sub aspectul laturii civile, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare sub aspectul laturii civile, respingând apelurile formulate împotriva aceleiași sentințe sub aspectul laturii penale, ca nefondate, reținând că situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite de prima instanță.
Împotriva deciziei penale au formulat recurs inculpatul și societatea SRL.
Inculpatul arată că în drept recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală.
Cu privire la situația de fapt reținută de instanța de fond, arată că atât din raportul tehnico - științific de constatare a evenimentului, cât și din declarațiile martorilor nu rezultă cu certitudine situația de fapt - respectiv dacă recurentul a lovit autoturismul condus de, sau a fost lovit în momentul în care a dorit să efectueze virajul.
În raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei și de circumstanțele sale personale - nefiind cunoscut cu antecedente penale și având o atitudine sinceră, se solicită redozarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Societatea SRL nu a depus la dosar motivele de recurs.
În ceea ce privește admisibilitatea recursului declarat de CONFORT, Curtea apreciază că acesta este admisibil.
Deși societatea comercială nu are calitate de parte responsabilă civilmente, cauza fiind trimisă la instanța de fond tocmai pentru a se pronunța conform art. 16 Cod procedură penală cu privire la acest aspect, situația acesteia se încadrează în dispozițiile art. 362 lit. f Cod procedură penală, care prevăd posibilitatea oricărei persoane ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței să le conteste prin exercitarea căii de atac a apelului împotriva hotărârii.
Este evident că societatea comercială a fost vătămată prin dispoziția instanței de apel, care a dispus citarea acesteia în cauză, și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se discuta tocmai introducerea acesteia în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, aspect care i-ar fi putut fi defavorabil, în măsura în care ar fi fost obligată la despăgubiri către partea civilă.
În aceste condiții, recursul declarat de SC SRL este admisibil și urmează a fi analizat de instanța de recurs.
Examinând recursurile declarate de inculpat și SC SRL, prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că acestea sunt întemeiate.
În mod greșit instanța de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la latura civilă, respingând apelul inculpatului în ceea ce privește latura penală a cauzei, instanța de apel ajungând la situația de a pronunța două soluții contradictorii în aceeași cauză, cu privire la aceleași căi de atac.
Instanța de apel nu putea dispune, în aceeași cauză și cu privire la aceleași apeluri, respingerea apelurilor și totodată admiterea apelurilor, chiar cu privire la laturi diferite ale procesului penal, fiind incident astfel cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, întrucât dispozitivul hotărârii este contradictoriu.
Pe de altă parte, Curtea constată că decizia instanței de apel este greșită sub aspectul soluției de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea discutării introducerii în cauză a părții responsabile civilmente.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul d e procedură penală, introducerea în cauză a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, alin. 2 prevăzând că persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanță, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției.
În cursul urmăririi penale, partea civilă a arătat în cuprinsul plângerii penale pe care a depus-o, plângerea neavând vreo rezoluție care să ateste data la care a fost depusă,(aflată la filele 54-55 din dosarul de urmărire penală) că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza ulterior și a solicitat introducerea în cauză în calitate de părți responsabile civilmente a societăților asigurătoare la care cei doi conducători auto, proprietari ai autoturismelor implicate în accident, aveau încheiate contractele de asigurare de răspundere civilă obligatorie, fără a indica și societatea al cărei angajat era inculpatul, Curtea reținând că aceasta este singura solicitare sub acest aspect a părții civile efectuată în cursul urmăririi penale.
Partea civilă a depus la data de 12.01.2009, anterior primului termen de judecată, prin fax, o cerere în care a solicitat, printre altele, "obligarea inculpatului în solidar cu părțile civilmente responsabile (angajatorul și societatea asigurătoare) la plata sumei de 40000 lei plus dobânda legală cu titlu de daune materiale și obligarea inculpatului în solidar cu părțile civilmente responsabile (angajatorul și societatea asigurătoare) la plata sumei de câte 2000 de euro lunar echivalent în lei la data plății plus dobânda legală începând cu data accidentului, cu titlu de daune materiale".
S-a solicitat, de asemenea, extinderea procesului penal cu privire la martora pentru fapta prev. de art. 184 Cod penal, partea civilă, prin apărător, solicitând totodată obligarea nu doar a acestei martore, dar și a părților responsabile civilmente angajatorul său și societatea de asigurări la care avea încheiat contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă la plata despăgubirilor, alături de inculpatul.
La termenul din data de 2.02.2009 instanța,în prezența apărătorului ales al părții civile, și în condițiile în care aceasta nu s-a prezentat personal, a dat citire actului de sesizare a instanței, a audiat cealaltă parte civilă, care a învederat că se constituie parte civilă împotriva inculpatului, fără a menționa și alte persoane față de care ar avea pretenții civile, a audiat inculpatul și 2 martori și a acordat cuvântul pe probe, apărătorul părții civile solicitând administrarea unor probe atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă a cauzei, fără a arăta că se constituie parte civilă și împotriva părții responsabile civilmente SC SRL și fără a solicita introducerea acesteia în cauză. Totodată, instanța a pus în discuție cererea de extindere a procesului penal cu privire la numita.
La termenul din 2.03.2009 a fost audiată partea civilă, în prezența apărătorului său ales, care a arătat că se constituie parte civilă cu suma arătată în cererea scrisă,pe care o solicită de la inculpatul, de la societatea de asigurare și de la numita(fila 63), nici la acest moment partea civilă nefăcând vreo referire la partea responsabilă civilmente societatea angajatoare a inculpatului.
Asupra cererii de extindere a procesului penal instanța s-a pronunțat prin încheierea de la data de 30.03.2009 (fila 98).
La niciunul dintre aceste termene de judecată și nici cu ocazia dezbaterilor apărătorul părții civile ori aceasta personal nu au solicitat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente ori obligarea acesteia în solidar cu inculpatul, cererea inițială depusă anterior primului termen de judecată, în care se menționase generic introducerea în cauză și a societății angajatoare, alături de asigurător, context în care Curtea apreciază că în mod corect aceasta nu a fost introdusă în cauză în lipsa manifestării de voință explicite a părții civile în acest sens, partea civilă prezentă personal sau prin apărătorul său ales nefăcând în fața instanței nici o solicitare explicită, decât în sensul introducerii în cauză a asigurătorului, menționat și acesta în cuprinsul cererii la care am făcut trimitere anterior. Curtea apreciază că, dacă în lipsa unei solicitări exprese în acest sens a părții civile instanța ar fi dispus introducerea în cauză a societății ca parte responsabilă civilmente, pe de o parte s-ar fi depășit cadrul procesual corect al unui proces civil și s-ar fi încălcat principiul disponibilității acțiunii civile, iar pe de altă parte, s-ar fi creat o dispoziție de favoare a uneia dintre părțile din proces în detrimentul alteia, respectiv partea responsabilă civilmente, care are la rândul său, drepturi egale cu ale tuturor celorlalte părți în proces, inclusiv cu ale părții civile. Nu s-ar înțelege care sunt motivele pentru care partea civilă într-un proces trebuie să fie avantajată de instanța de judecată, în dezavantajul unei alte părți, parte care are aceleași drepturi și obligații cu ale părții civile. Lipsa de diligență a oricăreia dintre părți sub aspectul laturii civile a cauzei, subordonată principiului disponibilității, nu trebuie suplinită de instanța de judecată, care nu este ținută de principiul oficialității, ca în cazul soluționării laturii penale, pentru că în mod corelativ cu acoperirea lipsei de diligență a uneia din părți, se creează un dezavantaj celeilalte părți, conduită nepermisă în cadrul unui proces civil. Cererea făcută de partea civilă în care se menționase generic că solicită obligarea la despăgubiri și a societății angajatoare s-a dovedit astfel a fi doar una folosită ca "model" de apărător, depusă în mod formal,dovadă în acest sens fiind faptul că nu a fost susțină în conținut în sensul care a fost depusă, instanța neputându-se substitui voinței părții și neputând da ceea ce nu s-a cerut.
Audierea părții civile a avut loc după citirea actului de sesizare a instanței, în condițiile în care dispozițiile art. 16 alin.1 Cod procedură penală, sunt extrem de clare în sensul că introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.
Dacă partea civilă ar fi înțeles într-adevăr să solicite fără echivoc obligarea și a societății angajatoare la plate despăgubirilor civile, pe de o parte ar fi cerut explicit aceasta, ceea ce nu a făcut nici când și-a susținut cererea la primul termen de judecată și nici ulterior, în nici un alt moment al judecății în primă instanță, dar mai mult decât atât, nu a înțeles să critice nici un moment hotărârea instanței de fond sub acest aspect, în motivele scrise de apel depuse la dosarul cauzei, partea civilă nu face referire la citarea societății comerciale, neinvocând împrejurarea că sentința ar fi nelegală datorită faptului că partea responsabilă civilmente nu ar fost obligată la despăgubiri, în pofida unei eventuale solicitări a sa sub acest aspect, solicitare de care instanța să nu fi ținut seama, motivele sale de apel vizând cuantumul pedepsei, modalitatea de executare a acesteia și cuantumul despăgubirilor.
La al treilea termen de judecată în apel, partea civilă a solicitat citarea în cauză a societății la care inculpatul era angajat la momentul accidentului, fără a motiva în vreun fel cererea, iar instanța de apel a dispus citarea în cauză a societății în calitate deja de parte responsabilă civilmente, întregind la acest moment, în cursul judecății apelului, cadrul procesual, în contextul în care partea civilă nu a criticat hotărârea sub acest aspect, ci doar a apreciat la un moment dat în cursul judecății apelului că se impune citarea și a acestei societăți. Cererea părții civile a fost însă admisă, la fel de nemotivat precum a fost formulată, fiind dificil de studiat motivele de apel și dosarul în ansamblul său pentru instanța de apel.
De altfel, la momentul la care a fost citată de instanța de apel, M & G Confort a învederat instanței încălcarea dispozițiilor art. 16 alin.1 Cod procedură penală și a cadrului procesual stabilit în cauză, arătând că se opune citării sale în cauză, tocmai din aceste considerente.
Instanța de apel a omis și disp. art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, care impun trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond doar în cazurile expres menționate în acest text. Chiar dacă ar fi apreciat că judecarea cauzei s-a efectuat în lipsa citării societății, această împrejurare nu putea fi invocată decât de această societate care nu a fost citată, dispozițiile vizate fiind prevăzute ca unele de favoare pentru partea care nu a fost legal citată în cadrul procesului și ale cărei drepturi și interese au fost astfel vătămate;o altă interpretare ar fi contrară legii iar pe de altă parte este nepermis părții civile, prezentă în tot cursul procesului penal sau reprezentată, după caz, de apărător ales, să invoce lipsa de procedură cu o altă parte, lipsă de procedură pe care nu a înțeles de altfel să o invoce în fața instanței de fond.
Dacă instanța de apel a avut în vedere celelalte cazuri de trimitere spre rejudecare, cele vizând existența unui caz de nulitate absolută( motivarea fiind eliptică sub aspectul soluției dispuse pe latură civilă, și nu numai, fiindu-i probabil neclară instanței de apel înseși corectitudinea sau nu, a soluției dispuse), Curtea constată că nici un caz de nulitate absolută nu este incident și nu poate analiza vreun caz posibil a fi fost avut în vedere de către instanța de apel, în lipsa oricărui indiciu sau element ajutător în acest sens oferit de instanța de apel.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că societatea comercială a învederat că la momentul comiterii faptei inculpatul se afla în afara orelor de program, astfel că este discutabilă existența unui raport de prepușenie între inculpat și din M & G Confort, întrucât fapta inculpatului nu este comisă în funcțiile încredințate de societate, ci în afara acestora, iar o trimitere spre rejudecare numai pentru a se discuta calitatea de parte responsabilă a societății comerciale în aceste condiții este lipsită de eficiență practică și de utilitate, astfel încât soluția dispusă apare, din orice punct de vedere am privi, nu doar nelegală, dar și netemeinică și ineficientă, în final. Neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile solidare a societății ca parte responsabilă civilmente urmare a neîndeplinirii condițiilor vizând existența raportului de prepușenie între inculpat și societate rezultă nu numai din susținerile societății și ale inculpatului, dar și din actele pe care aceasta le-a depus, respectiv copia cererii de concediu formulată de inculpat și înregistrată la societate sub nr. 340 din data de 18.09.2006, copia registrului de înregistrări a societății care atestă că la nr. 1340 fost înregistrată cererea inculpatului din data de 18.09.2006, prin care acestuia i se aprobase concediu la data când a avut loc accidentul, copia foii colective de prezență pe luna septembrie care dovedește o dată în plus faptul că inculpatul era la acea dată în concediu, copia procesului verbal de predare primire a autovehiculului de către inculpat, proces verbal încheiat la data de 23.09.2003, când inculpatului i s-a predat mașina cu care a fost implicat în accident, și în care se consemnează că pe perioada încredințării mașinii, salariatul are în paza juridică bunul proprietatea societății, bun care este garat exclusiv la domiciliul salariatului, prin acest act fiindu-i interzis a utiliza autoturismul în interes personal, obligație care, în cazul neîndeplinirii, determină răspunderea directă a salariatului pentru daunele cauzate din utilizarea fără drept a acestuia dar și pentru cele cauzate autoturismului.
Curtea reține așadar că nici nu poate fi angajată răspunderea angajatorului ca parte responsabilă civilmente față de neîndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, sens în care arată că soluția instanței de apel este oricum lipsită de utilitate.
Curtea constată că este incident, pe lângă cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală și cazul de casare prev. de art. 3859pct. 171Cod procedură penală, hotărârea instanței de apel fiind dată cu încălcarea legii.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c din Codul d e procedură penală, va admite recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente M & G Confort împotriva deciziei penale recurate.
Va casa în totalitate decizia penală și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor promovate de inculpat și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 833 din 12 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 B, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă a cauzei, cheltuielile judiciare din recurs rămânând în sarcina statului în baza art. 192 alin.3 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c din Codul d e procedură penală, admite recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente M & G Confort împotriva deciziei penale nr. 683 /A din 11 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București secția I penală în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia penală și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor promovate de inculpat și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 833 din 12 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red. -
2 ex/4.03.2010
Trib.. Secția I Penală
Jud. și
Președinte:Raluca MoroșanuJudecători:Raluca Moroșanu, Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu
