Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 344/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 344/
Ședința publică din 21 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Duțescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de ASOCIATIA FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRAZII, împotriva deciziei penale nr.19/A din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-parte vătămată, personal și asistată de avocat ales -- și pentru intimatul-inculpat a răspuns avocat din oficiu, lipsind intimatul-inculpat, recurenta și intimatele-părți civile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocatul ales, având cuvântul pentru intimata-parte vătămată, solicită respingerea recursului ca nefundat, apreciind că în mod corect a fost obligată recurenta în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor. Totodată, precizează că recurenta are posibilitatea promovării unei acțiuni în regres. Solicită obligarea la cheltuieli de judecată.
Avocatul din oficiu, având cuvântul pentru intimatul-inculpat, solicită respingerea recursului ca nefundat, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefundat, urmând a se menține decizia atacată ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului penal:
Prin sentința penală nr.599/05.11.2008 pronunțate de Judecătoria Rm.V, județul V în dosarul nr-, în baza art.184 alin.2 și 4 a fost condamnat, fiul lui și -, născut la 14.10.1974 în B, CNP -, fără antecedente penale, studii medii, stagiul militar satisfăcut, administrator la SC SRL C, domiciliat în C,-, județul D, la 1 an închisoare, aplicându-i-se totodată dispozițiile art.71 rap. la art.64 lit.a,b p, iar în baza art. art.81 și urm. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, cu termen de încercare de 3 ani.
În baza art.71 alin.5 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, atrăgându-i-se totodată atenția inculpatului asupra art.83
În baza art.14 C.P.P. art.998 și urm.civ a fost obligat inculpatul, în solidar cu Fondul de protecție a victimelor străzii, prin Asociația Fondul de protecție a victimelor străzii, cu sediul în B,--40 bis, sector 2, la 15.000 lei, la daune morale și la 2.503 lei daune materiale, către partea vătămată - parte civilă -, domiciliată în, str.-, -.A,.7, județul
Același inculpat a fost obligat, în solidar cu Fondul de protecție a victimelor străzii, prin Asociația Fondul de protecție a victimelor străzii, la 1022,14 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență V, cheltuieli de spitalizare.
Totodată, s-a luat act că Serviciul de Ambulanță Județean V nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.191 C.P.P. același inculpat a fost obligat, în solidar cu Fondul de protecție a victimelor străzii, prin Asociația Fondul de protecție a victimelor străzii, la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 Cod procedură penală la 286,70 lei, cheltuieli judiciare către partea vătămată-parte civilă -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut sub aspectul situației de fapt că, în dimineața zilei de 04.10.2005, inculpatul conducea autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare - pe raza orașului, în direcția D-Rm.V, pasager în mașină fiind soacra sa, numita.
La rândul său, -, salariată în cadrul SC SRL Rm.V, se îndrepta către o stație de autobuz amplasată pe partea dreaptă a sensului de circulație al inculpatului, întrucât deplasarea între localitatea de domiciliu și locul de muncă se realiza cu mijloacele de transport în comun.
În acest scop, partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii, în zona de acțiune a indicatorului "Trecere pentru pietoni", dinspre stânga spre dreapta pe direcția de mers către Rm.V, însă, când a ajuns pe de deplasare a inculpatului a fost lovită de autoturismul la volanul căruia se afla acesta și proiectată pe marginea carosabilului.
În acest fel, victima a suferit leziunile descrise în actele medico-legale depuse la dosar, vindecabile în 90 - 100 zile de îngrijiri medicale.
A statuat prima instanță că, evenimentul rutier s-a produs din vina exclusivă a inculpatului, care nu a respectat normele legale ce disciplinează circulația pe drumurile publice.
Astfel, prin expertiza tehnică dispusă de organele judiciare s-a stabilit că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat a fost de 50- 60 km/, superioară celei admise pe sectorul respectiv de drum, restricționată la 40 km/, nesocotind dispozițiile art.154 alin.1, precum și pe cele cuprinse în art.158 lit.m din nr.HG85/2003, în vigoare la acea dată.
De asemenea, inculpatul nu a acordat prioritate victimei ce se angajase în traversarea străzii pe trecerea semnalizată în mod corespunzător, încălcând și prevederile art.180 pct.7 din același act normativ.
A stabilit prima instanță că fapta inculpatului care, datorită nerespectării dispozițiilor legale, a provocat un accident rutier din care a rezultat vătămarea unei persoane, pentru vindecare fiind necesare 90-100 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2,4 p, astfel că, în concordanță cu criteriile înscrise în art.72, ținând seama de pericolul social concret al faptei, urmările sale, conduita anterioară a inculpatului, fără antecedente penale și atitudinea procesuală a acestuia, a aplicat pedeapsa închisorii îndreptată către limita specială prevăzută de textul incriminator a cărei executare a fost suspendată condiționat. Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra art.83
Judecătoria Rm.V, în baza art.71, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b, ca pedeapsă accesorie, a cărei executare a fost suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale (alin.5).
A mai statuat instanța de fond că victimei accidentului, separat de suferințele fizice, i s-a provocat și o traumă psihică prin infracțiune, fiind supusă unor spitalizări succesive și de lungă durată, cu sechele posttraumatice ce au afectat negativ participarea sa la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta inculpatului.
Ca atare, în raport de gravitatea vătămărilor aduse și intensitatea suferințelor pricinuite, pentru a asigura o satisfacție compensatorie, inculpatul a fost obligat la 15.000 lei, daune morale către aceasta.
Cererea de daune morale formulată de partea vătămată, a apreciat prima instanță că este justificată în parte, fiind despăgubită cu suma 2.300 lei.
Totodată, partea vătămată a fost îndreptățită și la recuperarea prejudiciului material constând în veniturile nerealizate în timpul în care s-a aflat în concediu medical, calculate ca diferență între drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit în calitate de salariat la SC SRL Rm.V și indemnizația primită între octombrie 2005 - iulie 2006, care se ridică la suma de 203 lei (fila 162).
Pentru cheltuielile prilejuite de asistența medicală de care a beneficiat partea vătămată, inculpatul a fost obligat la 1.022,14 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență
Totodată, s-a luat act că Serviciul de Ambulanță Județean V nu s-a constituit parte civilă.
Deoarece nu a fost încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, sumele stabilite cu titlu de despăgubiri au fost suportate, în solidar cu inculpatul de Fondul de protecție a victimelor străzii, în calitate de garant instituit prin lege(art.251din 32/2000, Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3108/2005).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. V și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin Asociația Fondul de Protecție al Victimelor Străzii.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.V critică sentință pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul aplicării greșite a disp.art.64 lit.a teza I Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a alege.
În dezvoltarea motivului de apel, se susține că jurisprudența CEDO a statuat că pedeapsa accesorie a dreptului de a alege, nu se aplică automat, ci este necesară aprecierea instanței în fiecare caz în parte și în contradictoriu, astfel încât necesitatea și proporționalitatea să poată fi apreciate individual și în contradictoriu.
Aceste criterii nu sunt respectate de instanța de fond și, drept urmare, se impune înlăturarea pedepsei accesorii la care se referă art.64 lit.a teza I Cod penal, astfel că se solicită admiterea apelului sub acest aspect.
Prin decizia penală nr.19/A din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlceaaa dmis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.V, a desființat în parte sentința în sensul că, a înlăturat aplicarea art. 64 lit. a teza I Cod penal.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
A respins ca nefondat apelul declarat de Fondul de protecție al victimelor străzii prin Asociația Fondul de protecție al Victimelor străzii, împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut in jurisprudența Curții Europene A Drepturilor Omului(cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), că ceea ce este criticabil este legea ce interzice automat și nediferențiat dreptul la vot unei categorii întregi de persoane.
Acest procedeu este nerezonabil, interdicția drepturilor electorale fiind aplicată fără respectarea principiului proporționalității în fiecare caz în parte, fiind posibil ca un condamnat care execută o pedeapsă pentru o infracțiunea ușoară considerată de lege mai puțin periculoasă, să fie sancționat cu interzicerea dreptului la vot, la fel ca și un condamnat la pedeapsa închisorii pentru o in fracțiunea gravă.
În acord cu decizia instanței europene, se impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată după ce, în prealabil, această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea dacă interdicția respectă principiul proporționalității.
Instanța de fond nu a apreciat în mod corect că natura infracțiunii săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul de a alege.
Ținând seama de infracțiunea comisă, de persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei, de împrejurarea că însăși instanța a apreciat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins fără executarea acesteia, tribunalul reține că interdicția dreptului de a alege nu respectă principiul proporționalității și, drept urmare, se va înlătura aplicarea pedepsei accesorii prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal.
Fondul de protecție a victimelor străzii critică sentința sub aspectul laturii civile în sensul că în mod greșit a fost obligat în solidar cu inculpatul la plata daunelor materiale și morale în favoarea părților civile întrucât, în cadrul procesului penal, fondul are legitimitate procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire. Se susține că plata făcută de persoana vinovată pentru producerea accidentului stinge obligația fără a da acesteia un drept de regres față de fond, acesta având în raport cu persoana vinovată calitate de fidejusor, îngrădindu-se astfel dreptul de regres al fondului.
Al doilea motiv de apel se referă la greșita obligare a fondului, în solidar cu inculpatul, la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, se susține că partea vătămată nu a avizat dauna în prealabil, spre soluționare, pe cale amiabilă deși fondul și-a arătat cu bună credință disponibilitatea de a garanta despăgubirile cuvenite persoanei vătămate, astfel că, angajarea respectivelor cheltuieli judiciare nu se datorează refuzului Fondului de a acorda despăgubiri.
Concluzionând, se solicită admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței și pe fond obligarea Fondului în calitate de garant al obligației de despăgubire pentru despăgubirile cuvenite părții civile - și să se înlăture garanția Fondului pentru despăgubirile cuvenite pentru cheltuielile judiciare datorate de inculpat în solidar cu Fondul.
Analizând motivele de apel formulate de Fondul de protecție a victimelor străzii, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, pentru considerentele expuse integral:
Prima critică, respectiv greșita obligare în solidar cu inculpatul și nu în calitate de garant al obligației ceea ce ar lipsi fondul de posibilitatea exercitării regresului fie împotriva persoanelor vinovate de producerea accidentului fie dacă se va dovedi că totuși autoturismul era asigurat, împotriva asiguratorului, nu este întemeiată.
Este justă observația că Fondul participă în procesul penal și urmează să răspundă față de victima accidentului în calitate de garant, ceea ce nu exclude obligarea în solidar.
Dimpotrivă, din chiar dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispozițiile ordinului 3108/2005 al Președintelui Comisie de Supraveghere a Asigurărilor, rezultă că pentru garantarea plății despăgubirilor de către Fondul de protecție, sunt necesare și suficiente două condiții: stabilirea vinovăției conducătorului auto și imposibilitatea dovedirii existenței unei polițe de asigurare valabilă la data producerii accidentului, așa cum arată chiar apelantul prin notele scrise depuse la prima instanță.
Rezultă din chiar aceste două condiții că răspunderea este una solidară întrucât dacă legea ar fi urmărit să instituie o obligație de garanție dar fără solidaritate, ar fi prevăzut și o a treia condiție cea specifică fideiusiunii fără solidaritate, respectiv să se fi încercat și să nu se fi reușit, total sau parțial, executarea persoanei vinovate de producerea accidentului.
și acest beneficiu de discuțiune ori diviziune, actele normative în materie, au stabilit implicit o obligație de garanție solidar ( art. 1042 Cod civil).
De asemenea, articolul 1003 cod civil stabilește că în materia răspunderii delictuale civile, atunci când poate fi angajată răspunderea mai multor persoane, această va fi una solidară, indiferent, așa cum a fost dezvoltat ulterior acest principiu în doctrină și în practică, dacă răspunderea și a altor persoane este fundamentată pe ideea de culpă ori pe ideea de garanție, exact ca în cauza de față.
Susținerile apelantului că obligarea în solidar cu inculpatul ar duce la pierderea dreptului de regres, este nefondată.
Articolul 1669 și urm. Cod civil reglementează în mod amănunțit raporturile dintre garant si debitorul garantat, fără a distinge în ce privește dreptul de regres al garantului după cum garanția a fost solidară ori, dimpotrivă sub beneficiul de diviziune sau discuțiune.
De asemenea, dispozițiile Codului civil în materia solidarității prevăd doar stingerea creanței creditorului prin plata făcută de unul din codebitorii solidari, fără ca solidaritatea să aducă atingere dreptului de regres al debitorului care a plătit asupra codebitorului.
Cea de-a doua critică vizează greșita (în opinia apelantului) obligare pentru cheltuielile judiciare datorate de inculpat, cu restrângerea obligației sale strict la plata despăgubirilor.
Și această critică este nefondată întrucât instrucțiunile în materie stabilite prin ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere exclud obligația garantului numai pentru cheltuielile făcute în procesul penal de autorul accidentului, și pentru " amenzi și cheltuieli penale", fără a exclude și garantarea plății cheltuielilor efectuate de victima accidentului în proces.
De altfel, și aceste cheltuieli au la bază același principiu al răspunderii delictuale civile, victima accidentului fiind nevoită să facă aceste cheltuieli tocmai pentru recuperarea prejudiciului suferit in urma accidentului, astfel că excluderea acestor sume ar fi lipsită de logică, aducând atingere principiului reparării integrale a prejudiciului, alt principiu fundamental al răspunderii delictuale civile.
Ca urmare, apelul declarat de Fondul de protecție al victimelor străzii este nefondat si va fi respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin Asociația Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, reiterând motivele formulate în fața instanței de apel, astfel:
Recurenta critică decizia sub aspectul laturii civile arătând că, în mod greșit, a fost obligat în solidar cu inculpatul la plata daunelor materiale și morale în favoarea părților civile, întrucât el are calitatea de garant al obligației de despăgubire și a răspunde în solidar cu inculpatul pentru prejudiciul produs ca urmare a accidentului de circulație înseamnă o îngrădire a dreptului său de regres pentru recuperarea plății efectuate.
O altă critică se referă la greșita obligare a sa, în solidar cu inculpatul și la plata cheltuielilor de judecată. În acest context, se arată că litigiul se putea rezolva pe cale amiabilă, fapt nerealizat din culpa părții vătămate, care trebuie în final să suporte cheltuielile judiciare provocate prin declanșarea procesului penal aflat pendinte, în aplicarea particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut litigiul.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, încadrabile într-un caz de casare art.385/9 (pct.18) prin efectul prev.de art.385/9 al.2 Cod procedură penală și a Deciziei în interesul legii nr.28 din 2 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, curtea constată următoarele:
Nu este fondată critica privind greșita obligare în solidar a recurentei împreună cu inculpatul la despăgubiri deoarece recurenta răspunde ca garant al executării obligației de despăgubire conform Ordinului nr.113.127/2006 respectiv a Normelor privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate de acest ordin pentru despăgubirile cuvenite persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule, dacă autovehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă (art.3 alin.3 din Normele aflate în vigoare la data producerii evenimentului rutier.
Deși fondul nu are calitate de parte responsabilă civilmente, el răspunde în solidar cu inculpatul pentru întregul prejudiciu, inclusiv pentru cheltuielile legate de soluționarea cererii de despăgubire ( cum ar fi de pildă cheltuielile judiciare), întrucât litigiul se plasează pe tărâmul răspunderii civile delictuale.
Obligarea la plată a acestor cheltuieli aferente rezultă din dispozițiile art.40 ale ordinului sus-amintit, dar așa cum judicios a reținut prima instanță ele își au izvorul într-un principiu de drept al răspunderii civile delictuale, cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Evident că, după plata despăgubirilor, Fondul are recunoscut un drept de creanță pentru sumele plătite cu titlu de despăgubire și după caz, pentru cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire asupra persoanei responsabile de repararea prejudiciului fapt ce conturează dreptul său de regres (art.13).
Fondul are legitimitate procesuală pasivă, în calitate de garant, tocmai în vederea executării obligației de despăgubiri ceea ce presupune posibilitatea pentru partea interesată de a se îndrepta cu cerere în despăgubiri atât împotriva fondului, cât și împotriva inculpatului sau deopotrivă împotriva ambilor.
De asemenea, nu principiu de drept care operează în materia răspunderii civile delictuale este cel al răspunderii în solidar, urmând ca după plata despăgubirilor, fondul să se subroge în drepturile persoanelor prejudiciate pentru recuperarea sumei plătite.
O altă chestiune supusă discuției vizează raportul juridic procesual în cadrul căruia trebuie soluționată problema lichidării cheltuielilor de judecată.
Regula este că la sfârșitul procesului partea care cade în pretenții va trebui să suporte cheltuielile de judecată, ele bazându-se pe culpa procesuală a părții ce a pierdut litigiul.
Făcând o aplicare principiului menționat, dar și cel al răspunderii solidare sus-amintit care se aplică și în această materie, suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul penal se va face în solidar de către inculpat și garantul obligației de despăgubire (Fondul).
Prin urmare, în ce privește cheltuielile judiciare nu există o dispoziție expresă de interzicere a obligării Fondului la plata acestora, existând obligație de această natură numai pentru cheltuielile făcute în procesul penal de autorul accidentului, potrivit Ordinului Președintelui Comisiei de Supraveghere.
În consecință, cum legea nu distinge, nici interpretul normei legale nu trebuie să distingă, iar curtea constatând că nu există motive care să conducă la casarea hotărârii atacate, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de Asociația ondului de Protecție a Victimelor Străzii, cu obligarea acesteia și la plata cheltuielilor judiciare către stat și către intimata -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de ASOCIATIA FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII, împotriva deciziei penale nr.19/A din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentă la 300 lei cheltuieli judiciare către intimata și la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
3 ex. / 28.05.2009.
Jud.fond:.
Jud.apel:
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Constantin Duțescu, Dumitru
