Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 352/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 352/
Ședința publică din 27 martie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 302/A/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, personal și asistat de avocat, partea civilă intimată, lipsă fiind părțile civile intimate Spitalul Clinic Județean nr. 1 T, Spitalul Clinic Municipal T și SC SA
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată că, competența soluționării cauzei în recurs îi revine Tribunalului Timiș.
Apărătorul inculpatului solicită trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș în vederea soluționării recursului.
Procurorul arată că hotărârile privind infracțiuni la plângerea prealabilă a părții vătămate sunt atacabile cu recurs, punând astfel concluzii de trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș în vederea soluționării recursului.
Partea civilă intimată, lasă soluția la aprecierea instanței.
Inculpatul recurent, lasă soluția la aprecierea instanței.
R A
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penala nr. 1245/11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr-, în baza art. 184 alin 1 și 3.pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 71 alin.2 pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a - c pen. În baza art. 81.pen, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, în condițiile art. 82.pen. În baza art. 71 alin. 5.pen. s-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate.
În baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În baza art. 346 alin. 1.pr.pen. și art. 998 - 999.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, sens în care a obligat inculpatul la plata către parte civilă a sumei de 1.000 RON daune materiale și 20.000 RON daune morale, respingând în rest pretențiile pentru suma de 4.000 RON daune materiale și 80.000 RON daune morale ca nefondate.
În baza art. 346 alin. 1.pr.pen. și art. 998 - 999.civ. a fost admisa acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență T, sens în care a fost obligat inculpatul, la plata către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență T la plata sumei de 562,27 RON daune materiale si s-a constatat că prejudiciul suferit de părțile civile este garantat de - Sucursala T, cu sediul în-, în limitele contractuale și legale în vigoare la data producerii accidentului.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotarâ astfel, prima instanță a reținut in fapt ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 1 și 3 pen., reținând in sarcina inculpatului ca în data de 05.10.2005, în jurul orelor 17,30, învinuitul a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare - pe a II-a a B-.dul - - din T, din direcția pieței, spre str. Ajungând la trecerea de pietoni situată după intersecția cu str. -, învinuitul nu a acordat prioritate de trecere numitei, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată și a acroșat-o cu partea față dreapta a mașinii. Urmare a evenimentului rutier, a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50 de zile îngrijiri medicale.
Starea de fapt reținută de instanță rezultă atât din declarația inculpatului care recunoaște că a fapta reținută în sarcina sa, raportul de expertiză tehnică, expertiza medicală, declarația părții vătămate și a martorului
Urmare a evenimentului rutier, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un nr. de îngrijiri medicale de 50 de zile.
În drept, fapta inculpatului, care încălcând prevederile art. 180 pct. 7 din Regulamentul de aplicarea a OUG 195/2002, în timp ce conducea un autovehicul, neacordând prioritate pietonilor angajați în traversarea drumului public, și a produs accidentarea părții civile (50 zile îngrijiri medicale) constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 1 și 3.pen.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunea este săvârșită, așa cum arată și textul incriminator, din culpă, respectiv forma culpei cu previziune, deoarece inculpatul trebuia și putea să prevadă rezultatul conduitei sale, pe care l-a acceptat.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost stabilita în sarcina inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1.pen. reținând că în ceea ce privește pericolul social, acesta este unul concret, specific infracțiunii, prin faptă aducându-se atingere relațiilor sociale referitoare la integritatea corporală a persoanei.
Cu privire la persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta a avut un comportament sincer. În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, având în vedere forma de vinovăție cu care este săvârșită această faptă, comportamentul sincer al inculpatului, împrejurarea că regretă fapta, că nu are antecedente penale, fiind totodată îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 81.pen. instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, acordând termen de încercare în condițiile art. 82.pen.
În ceea ce privește răspunderea civilă a inculpatului, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 -999.civ, respectiv, existența faptei, conduita culpabilă a făptuitorului, un prejudiciu moral și material produs părților vătămate precum și raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Astfel inculpatul a plătit daunele materiale suferite de Spitalul Clinic Municipal de Urgență T în cuantum de 562,27 RON RON prin admiterea acțiunii civile a acesteia reținând că prejudiciul este cert și dovedit cu decontul de cheltuieli.
În ceea ce privește prejudiciul moral și material al părții civile ce a suferit vătămări a căror vindecare a necesitat 50 zile îngrijiri medicale, instanța a reținut că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. Astfel cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de părțile vătămate în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-au fost afectate situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că suma de 20000 RON pentru partea civilă reprezintă o despăgubire morală rezonabilă si a admis în parte acțiunea civilă și a obliga inculpatul la plata acestor despăgubiri, de asemenea apreciindu-se că partea vătămată a efectuat anumite cheltuieli pentru refacerea sa,în lipsa unor dovezi obiective, le va aprecia la suma de 1000 RON, respingând în rest pretențiile pentru daune morale și materiale.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel inculpatul, fără a-si motiva apelul si fără a se prezenta in fata instanței pentru a fi audiat, având in vedere ca audierea sa la prima instanța nu a fost efectuata, deși acesta a fost prezent la mai multe termene de judecata.
Prin decizia penală nr. 302/A din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1245/11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr-.
In baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul examinând sentința penală apelata in limitele art. 371.C.P.P. a constatat ca prima instanța pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale si cercetării judecătorești, constând din declarația inculpatului, declarația părții vătămate, a raportului de expertiza tehnica judiciara efectuat in cursul urmăririi penale si a probelor testimoniale efectuate in cursul cercetării judecătorești reținut in mod corect starea de drept si de fapt dedusa judecății, atât in ceea ce privește latura penala a cauzei prin aplicarea conform criteriilor prev. de art. 72.Cod Penal a unei pedepse de 6 luni închisoare, ca modalitate de executare aplicându-se prev. art. 81-83.Cod Penal rap. la art. 71 alin. 2 si 5.Cod Penal, fiind soluționata si latura civila a cauzei in raport cu daunele materiale dovedite de partea civila si prin stabilirea unui cuantum al daunelor morale, evident rezonabile.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, criticând hotărârea atacată, în primul rând, sub aspectul laturii civile, arătând că daunele materiale de 1000 lei, și cele morale de 500 lei sunt nejustificate prin probe și aprecieri obiective, iar în al doilea rând, pe latura penală, întrucât inculpatul nu a fost audiat de Judecătorie și Tribunal, ceea ce constituie o încălcare a dreptului său la apărare.
Examinând recursul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate, dar și prin luarea în considerare din oficiu a motivelor de casare prev. de art. 3859pct. 3-5, pct. 6 teza a doua, pct. 7-10 și pct. 21, conform prev, art. 3856alin. 2.C.P.P. Curtea de Apel constată că acesta este fondat, însă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu și judecat în primă instanță, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în formă simplă, sub încadrarea juridică prev. de art. 184 alin.1 și 3.
Cod PenalÎn apelul declarat de inculpat, Tribunalul nu a dispus modificări asupra încadrării juridice a faptei, astfel că aceasta a rămas aceeași ca și în fața primei instanțe.
Totuși, Tribunalul fiind investit cu soluționarea căii de atac declarate de inculpat, trebuia să observe că, în raport de infracțiunea asupra căreia s-a pronunțat Judecătoria, sentința este susceptibilă numai de calea de atac a recursului iar nu și de cea a apelului. Chiar dacă inculpatul a intitulat calea de atac exercitată ca fiind apel, Tribunalul era dator să califice juridic în mod corect calea de atac și să o soluționeze în completul de judecată prevăzut de lege și sub regimul juridic desemnat pentru recurs.
Curtea de Apel relevă că acțiunea penală pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin.1 și 3.Cod Penal se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, iar sentința pronunțată asupra acestei infracțiuni nu poate fi atacată cu apel, potrivit art. 184 alin.5 și Cod Penal art. 361 alin.1 lit. a)
C.P.P.Prin consecință, singura cale de atac ordinară cu privire la sentința Judecătoriei este recursul, așa cum dispune, fără echivoc, prev. art. 3851alin.1 lit.1)
C.P.P.Nerespectând aceste norme procesual penale de ordine publică, Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor privind sesizarea corect a instanței (art. 3859alin.1 pct. 2.C.P.P.) întrucât s-a considerat legal sesizată cu calea de atac a apelului, deși această cale de atac este recursul, precum și a celor privind compunerea corectă a completului de judecată ( art. 3859alin.1, pct. 3.C.P.P.), deoarece a judecat cauza în complet format din doi judecători, iar nu din trei judecători, conform art. 54 alin.2 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.
Astfel fiind, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 2, lit. c Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 302/A/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, va casa decizia și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș, iar cu prilejul rejudecării, Tribunalul va soluționa calea de atac declarată de inculpat ca instanță de recurs, în alcătuirea completului de judecată potrivit legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 2, lit. c Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 302/A/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea în recurs.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. MB / 07.04.2008
Tehnored. AA
Ex. 2/ 08.04.2008
Prima instanță:
Instanță apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 352 /
În temeiul art. 38515pct. 2, lit. c Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 302/A/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea în recurs.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- din 10 aprilie 2008
Către,
TRIBUNALUL TIMIȘ
Vă trimitem alăturat dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpatul, întrucât prin decizia penală nr.532/R din 27 martie 2008 în temeiul art. 38515pct. 2, lit. c Cod procedură penală, s-a admis recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 302/A/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a casat decizia penală recurată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea în recurs.
Dosarul cusut și numerotat conține 34 file.
Atașat:-dos.nr- - Trib. T - 14 file,
-dos.nr- - Jud. T -73 file,
-dos.nr- - Jud. T - supliment19 file,
-dos.nr.10337/P/2005 -Parchetul de pe lângă Jud. T -57 file.
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
- -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Laura Bogdan, Anca Nacu